Dragostea eterna dureaza trei luni

[Leontina]

Salut :P
Deci, mi-a placut mult acest capitol, are mai multa actiunea in el, stii nu-i asa? =))
A fost amuzant, faza cu Cezar find gelos pe prietenul lui cel mai bun desi nu avea motive. Deja-vu, cumva? :))
Am vazut cateva greseli, dar nimic grav. Ai cam aceleasi greseli in fiecare capitol, pui un "i" cand ai trebui sa fie doi si vice versa. Cam atat am observat.
Sunt curioasa ce se va intampla acum. Adica, va afla de acel pariu, nu-i asa? Ar fi chiar interesant sa fie asa :D. Am si eu un stres acum. :))
Cam atat, spor la scris, astept continuarea :P Scuza ca nu am zis mare lucru.

[crazy little red]

I hope you like it :D

Capitolul 9

Zambetul tau inca atat inocent ma face sa zambesc, realizand iarasi cat de frumoasa esti. Te-as implora inca o data sa pleci de
langa mine, pentru ca mi-e teama ca am devenit dependent de tine. Dar inca o data, sfarsesc prin a te lua in brate si a-ti saruta crestetul
ascultandu-ti bataile suave ale inimii…

Charllote pov.

Privesc de minute bune telefonul incercand sa gasesc un motiv plauzibil pentru a-l suna, sau mai degraba sa-mi gasesc curajul necesar gestului in sine.
Off, aceleasi motive stupide ma impiedica sa ma apropi de el, aceiasi teama absurda pe care am dat vina de atatea ori… Si inca o dau, pentru ca inca nu pot sa tastez cateva butoane, desi stiu cat de multe lucruri ar putea sa schimbe un lucru atat de marunt, aproape nesemnificativ. Pentru ca stiu ca totul ar veni de la sine, dar, din nou… nu pot sa o fac.
Mi-e teama ca ma va rani, poate Adam i-a spus deja de pariu, asta ar explica atat de usor de ce nu mi-a dat nici un semn de viata de doua zile. Si zilele par sa treaca exceptional de incet in lipsa lui, de parca el ar fi devenit deja o parte atat de importanta din viata mea.
Tresar cand telefonul aruncat pe pat in fata mea incepe sa vibreze si raspund fara sa privesc numele celui care ma suna.

- Charllote! Stiu ca n-am vorbit de mult si te sun cu cel mai stupid pretext posibil dar am o veste proasta pentru tine…
Ii recunosc imediat vocea lui Luck, si stilul lui atat de direct. Observ totusi ca de data asta ezita si ii dau imediat un impuls facandu-l sa continue.

- Aaa, faza ii ca termenul in care trebuie sa termini cartea a scazut drastic, in maxim o luna trebuie sa fie gata.
E ingrijorat, desi nu-l inteleg inca. La urma urmei nu-i ca si cum nu as fi in stare sa fac fata.

- Hmmm, nu-i problema, dar daca asta e pretextul inseamna ca m-ai sunat si din alt motiv.
Ii spun chicotind usor, realizand ca e dintr-o data mult mai relaxat. Il cunosc atat de bine, si abia acum, cand ii aud vocea calda, realizez cat de mult mi-a lipsit in aceste ultime zile.

- A, da… stiu ca e incredibil si de necrezut dar mi s-a facut dor de tine, ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc, deci ce zici de o cafea? Sau te-ai lasat cumva?

- Nu, sunt la fel de dependenta de ea ca ultima data cand ne-am vazut, deci… da, suna bine.
Ii inchid telefonul dupa ce stabilim ca mica reuniune va avea loc la el acasa undeva in jurul orei opt seara.
Inchid telefonul si imediat cuvintele lui imi revin in minte “termenul a scazut drastic”. Oftez scurt, cu o urma de resemnare. Imi trag in pat laptopul de pe noptiera si il deschid. Inchid ochii si pentru cateva clipe imi apare in cap imaginea lui Cezar. Ii deschid si incep instantaneu sa scriu…

Privesc spre cer si-mi apare din nou in fata ochiilor chipul tau. Pivirea ta albastra ma priveste din nou si uit iarasi… ca exist. Il privesc pe el si din nou te vad pe tine, ii sarut buzele scarbita ca nu mai pot regasi gustul tau in ele. Iluzia a disparut de mult… totul e doar o minciuna. Te doare? Stiam ca o sa te ranesc, dar am ales sa duc totul la capat, pentru ca imi era teama ca vei fugi de mine. Si acum saruta-ma, saruta-ma pentru ca asa zic eu, atinge-ma pentru ca stiu cat de mult ti-am lipsit. Deschid ochii si il vad din nou pe el, chipul palid ii tradeaza ingrijorarea. Stie ca nu-l iubesc, a stiut in tot acest timp, dar a fost dispus sa ma ajute sa-ti sterg amintirea. Lasa-ma sa te uit, lasa-ma sa uit ca te iubesc ca o nebuna…

Oftez din nou stiind ca toate aceste randuri ii sunt adresate lui. Doar ca intr-o situatie putin diferita. Ma ridic din pat si imi indrept spatele ridicandu-mi mainile cat de sus pot.
Imi indrept privirea spre calendar ca sa realizez imediat ca mai sunt doar trei zile pana pariul va lua sfarsit oficial. Ciudat, ma simt dezamagita, desi stiam ca ceste doua saptamani nu aveau sa dureze la infinit, desi la inceput nu credeam ca lucrurile vor deveni asa. Si cum au devenit? Macar daca as stii…
Imi amintesc de Luck, el are sa stie ce sfat sa-mi dea, a stiu mereu cum sa faca lucrurile sa para mult mai simple. Chiar daca am fost mereu extreme de dificila, mai ales in preajma lui.
Imi scot din dulap un tricou albastru cu gri si o pereche de blugi albastri cat se poate de simplii. Imi trag hainele pe mine la fel de nepasatoare ca intodeauna si iau un palton subtire gri peste si imediat ies pe usa coborand scarile in viteza si iesind pe usa blocului cu un entuziasm ciudat.
Rafale reci de vant ma ating imediat lasandu-mi parul sa zboare. Tremur putin la contactul cu aerul rece dar imediat zambesc melancolica. Vine toamna…
Ma urc in masina si imi privesc chipul rosu de frig in oglida. Imediat pornesc masina pornind cu o viteza neobisnuita mie spre casa lui Luck.

***

Parchez masina cu usrinta si intru pe usa deschisa special, trupul meu rece intalnind imediat caldura din casa. Zambesc satisfacuta de senzatia placuta si ma asez pe un fotoliu din sufrageria mare, privind spre ceasul negru atarnat pe perete, douazeci si doua minute. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma ca el se asteapta probabil sa intarziu mult mai mult de doua minute, totusi lasa-se usa deschisa.
Imediat intra in camera satenul. Nu pare surprins sa ma vada. Pune usor pe masuta din fata noastra cele doua cafele ca mai apoi sa-si atinteasca privirea asupra mea pentru cateva clipe.
Ma priveste usor nostalgic ca si cum ar incerca sa gaseasca in mine ceva ce nu mai exzista. Ii zambesc dulce, sau cel putin asta incerc sa fac si ca de obicei el este cel care incepe discutile noastre.

- Deci povestea asta a luat-o in directia in care ne asteptam cu toti. De altfel Ida a fost singura care a sustinut ca “Charllote nu se va indragosti niciodata de acel om fara inima”.
Imi zice zambind amuzat. Nici macar nu ma surprind cuvintele lui, pana la urma il cunosc atat de bine. Ii zambesc din nou realizand cat de usor ii e sa-mi aduca zambetul pe buze, si cel mai probabil o face inconstient. Satenul se aseaza in sfarsit jos, ajungand cu chipul la acelas nivel ca si mine. Il simt rece, extreme de rece, parca ne-ar fi despartit cu mult mai mult timp.

- Stii? Am sperat totusi ca aceasta sclipire mirifica din ochii tai o vei avea prima data din cauza mea…
Il privesc bulversata si in cap imi apar din nou cuvintele lui de mai devreme “ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc”. Nu, nu se poate sa fi fost mai mult decat o gluma nevinovata. Privesc in jos, incepand parca sa analizez modelele de pe covor, sau mai degraba sa port o meditatie cu propria mea persoana.
Simt doua degete fierbinti care imi ridica barbia si imediat ii intalnesc din nou privirea, atat de calda…
Isi apropie chipul de al meu si buzele noastre sunt la o distant milimetrica atunci cand se opreste brusc pastrandu-si totusi pozitia pentru inca cateva secunde. Ii simt respiratia calda lovindu-se de chipul meu si bataile inimi accelerand putin.
Mai apoi se departeaza de mine aruncandu-si trupul parca epuizat dintr-o data inapoi pe fotoliu.

- De ce nu ai incercat macar sa ma opresti?
Vocea lui atat de superba imi incanta din nou auzul. Il privesc direct in ochii, fara nici o retinere. Imi intre-deschid buzele incercand sa rostesc niste cuvinte.

- Eram curioasa…
E tot ce am putut spune. Ma ridic mai apoi de pe fotoliu prin gesture incete, aproape mecanice si ma apropii de el punandu-mi mana pe pieptul lui. Ii simt bataile inimi, atat de puternice si ma intreb cum poate fi atat de calm. Brusc imi simt ochii intepandu-ma si realizez ca in orice secunda o sa incep sa plang. Dau sa ma departez de el dar simt cum ma prinde de mana. Imi intorc privirea spre el ca sa intalnesc doi ochii extreme de tristi. Continui sa merg, mana mea eliberand-se cu usurinta din a lui.
Imediat ies pe usa si urc in masina, respir adanc de cateva ori incercand sa inteleg de ce imi simt inima atat de ranita, grea…
Vinovatie? Poate…
Pornesc imediat desi constienta ca abia o sa fiu in stare sa conduc pana acasa.



....................

[Leontina]

Buna :D Scuze ca a durat atat de mult pana sa reusesc sa citesc, dar sunt aici acum.
Asa, incep prin a-ti spune ca acest capitol mi s-a parut absolut superb :x M-ai luat prin surprindere, desi cand am citit randurile scrise de ea dupa telefonul dat de Luck ma cam asteptam eu la ceva, dar oricum, chestia cu prietenul cel mai bun fiind indragostit de ea mi se pare geniala. Chiar nu mai puteam sa-mi imaginez ce ai mai putea scrie in continuare, deci ma bucur ca ai facut lucrurile si mai interesante :D
Acum, fiind numai trei zile pana la terminarea pariului sunt extrem de curioasa de ce se va intampla dupa, daca se va mai intampla ceva bineinteles. Nu stiu de ce, dar mie tocmai mi-a venit in minte un final trist, ca tot vorbeam despre asta la un moment dat :)) Desi tind sa cred ca va fi Happy-end panan la urma. Hmm, am eu ceva cu cele triste de cateva zile incoace, ce sa-i faci?
Greseli de tastare am vazut, dar mi-e prea lene si rau ca sa le enumar. In afara de problema cu "ii" mai sunt cateva, nimic grav, parca mai putine decat de obicei.
Pai, cam atat cred. Povestea asta imi place din ce in ce mai mult, spor la scris si sper sa ai inspiratie :P

[crazy little red]

scz ca m-am oprit in mijlocul actiuni, next-ul o sa vina repede tocmai de asta
Ida=prietena lui Charlotte si Luck din primele capitole :D

Capitolul 10

Totul a devenit atat de confuz, nu-mi mai pot intelege nici macar proprile sentimente. Zambeste-mi, imbratiseaza-ma, saruta-ma, atinge-ma, aminteste-mi cat de mult iubesc toate aceste lucruri. Nu ma lasa sa inot singura in raul iubiri noastre, caci ma voi ineca…

Charlotte pov.

Mi-am pierdut noaptea inecandu-ma in probabil zeci de canii de cafea, nu le tinusem numarul. Stiam doar ca nu merit sa dorm, nu merit nici macar sa fiu unde sunt, nu merit iubirea nimanui. Si de ce cineva ca mine primeste totul pe tava? Cineva ca mine care habar n-are cum sa se foloseasca de ceea ce are si sfarseste mereu prin a-i rani pe cei care isi asuma riscul de a se atasa de mine, de a ma iubii…
Am fost mereu o fraiera, mereu prea naiva, asteptand mereu totul de la cei din jur, asteptand mereu sa ma traga in sus de cate ori cadeam pentru ca dadeam gres.

Inca privesc paginile umplute cu randuri intregi, un cuvant urmat de un altul si un altul si tot asa. Propoziti care-mi par fara sens, fraze lasate in aer pentru ca imi e prea greu sa le inchei. Sa recunosc din nou ca de fapt nici eu nu cred in acele povesti, mereu iubirea perfecta, mereu sfarsitul perfect dupa care tanjesc cu totii. Dar niciodata nu am stiut cati oamenii pot sa sufere in urma unei astfel de povesti. Cate suflete se pot prabusi intr-o singura zi, cate inimi confuze se pot ranii din necunostiinta de cauza, din pura inconstienta…
Si atunci poate ca el avea dreptate cand rostise acele cuvinte. Dragostea eterna dureaza trei luni, si cat timp ii poate dura unui om sa gaseasca adevarul din spatele acestor cuvinte?
Am fost mereu atat de naiva, crezand mereu ca fericirea se va putea citi mereu pe chipul meu, ca iubirea imi va umple sufletul de cele mai pure sentimente. Si acum trebuie sa fac fata la toata aceasta confuzie, neclaritate. Caci totul pare sa se vada in ceata.

***

Imi deschid ochii obositi atunci cand aud soneria disturabandu-mi si cele mai adanci ganduri. Ma ridic din pat incet realizand ca ma doare capul ingrozitor, un lucru ce era de asteptat de altfel.
Deschid ochii in timp ce casc si il privesc pe Adam ce sta sprijinit de tocul usi. Abia isi mai tine deschisi ochii negri, hainele sifonate aproape ca curg de pe el iar parul in toate partile il face aproape de nerecunoscut.
Isi ridica o spranceana in timp ce ma anlizeaza din cap pana in picioare facandu-ma sa realizez ca nici eu nu arat mai bine ca el.
-Arati ca o sperietoare. Ii spun fara nici o retinere, de parca i-as face un compliment.
-Nici tu nu esti mai prejos. Imi raspunde chicotind usor facandu-ma sa zambesc gandindu-ma cum aratam amandoi.
Il invit inauntru zicandu-i sa se grabeasca pana nu ne vede si altcineva in starea asta si sa traga concluzii gresite.
-Doar daca ar fi Cezar ar putea deveni grav. Oricum arat ca dracu, nu-mi lipseste un pumn in fata.
-Ce vrei sa spui? Il intreb curioasa, stiind totusi cat de aiurea e intrebarea.
-Naiva mica. Imi spune punandu-si pentru doua secunde degetul aratator pe varful nasului meu.
Ii zambesc renuntand la a-i mai pune si alte intrebari, pana la urma o sa fie mult mai amuzant sa-l trag de limba despre motivul starii lui.
Il oblig sa se aseze si-l servesc cu o cafea incepand imediat sa-l privesc insistent asteptand sa-si deschida gura. Ma priveste vizibil amuzat de reactile mele.
-Esti exact ca un copil, doar ca ai frumusete de femeie. Saracul Cezar, il compatimesc uneori, tocmai cu tine m-am trezit sa fac pariul ala.
Imi ridic sprancenele in sus usor confuza, nici nu stiu daca ma jignit sau mi-a facut un compliment. Dar nu asta conteaza, ii fac semn din mana sa continue cu chesile cu adevarat interesante, cel putin asa sper.
-Bine, o sa-ti spun. E destul de simplu de altfel, sunt indragostit.
Imi zice cu o usurinta incredibila dupa care ma priveste zambindu-mi larg, pot sa vad o sclipire ciudata in ochii lui atat de intunecati, o sclipire de fericire desi simt ca inca e nesigur. Il intreb aproape in soapta de cine, surprinzandu-ma ca chiar a auzit intrebarea.
-Aici ii mai complicat, stii? Personalitatile noastre nu sunt prea compatibile, ea e mandra, plina de ea, iar eu am descoperit ca sunt un romantic incurabil.
Deja mi-a trecut toata oboseala, simtind curiozitatea curgandu-mi prin vene cred ca ochii imi sunt tot mai mari cu fiecare cuvant pe care el il rosteste, implorandu-l din priviri sa continue.
-Mda… cea despre care iti vorbesc e Ida.
Il privesc socata si imi scutur capul ca sa ma dezmaticesc incercand sa leg cumva lucrurile in capul meu. Adam, superb, inteligent, grijuliu si se are ca si romantic si Ida, increzuta, orgolioasa, mandra, totusi frumoasa desi nu extrem de feminine. Cei doi nu apareau impreuna nici in cea mai deplasata de realitate viziune a mea.
-Gata stiu, faci un dus si dupa mergem la ea si o sa-i spui tot ce simti pentru ea.
Ii spun plina de incredere, de parca tocmai am avut cea mai geniala idee cu putinta.
-Bine surioara mea de suferinta, dar cu o singura conditie, faci acelas lucru cu Cezar!
-Hmmm, suna ca un pariu…
-Sa-i spunem intelegere!
Asa s-a incheiat discutia noastra, eu gata sa fac cel mai negandit gest din viata mea doar pentru a-l convinge pe Adam sa faca acelas lucru. Sa ma gandesc cum am sa fac prima declaratie de dragoste din viata mea, nu cred ca ar avea vreun sens…
Macar il iubesc? Cred ca o sa gasesc raspunsul doar atunci cand vom fi fata in fata, atunci cand voi simti din nou toate acele sentimente.
In mai putin de zece minute Adam iasa de la dus. Pare sa fie alt om, aranjat, pare sa mai aduca a vechiul Adam pe care il stiu si ador eu. Desi imi pare rau ca a durat atat de mult sa realizez ca mi-a devenit ca un frate mai mare, cel care imi da mereu un sfat, care ma face sa fac cele mai nebunesti lucruri cu putinta si care stie mereu de ce am nevoie, si mai ales stie ca sunt doar o copila… inca.
Intru la dus, intr-un fel incantata, de curand privindu-ma in oglinda si realizand ca arat de-a dreptul odios. Pornesc dusul si las apa calda sa-mi incante toate simturile, simtind doar placere.

[Addeh]

Se pare că am terminat tot de citit şi în 2-3 ore am corectat şi criticat ce era ' suspect ' :))

" Dragostea eterna dureaza trei luni. "
Mă leg întâi şi-ntâi de titlu. Fără supărare, dar nu prea are logică dacă insişti asupra lui ceva timp. Ai folosit cuvinte total diferite, opuse de altfel : etern = pentru totdeauna / trei luni = puţin timp, interval scurt. Ok ?
Etern şi trei luni nu merg împreună... My oppinion...

Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care

Okay - iată ce ai făcut tu greşit din prima frază : nu ai articulat cuvântul concepţii, tu punând un singur i în loc de doi; şi-n cealaltă parte [ mă refer la "oameni" ] ai pus doi i în loc de unul - atenţie foarte mare la greşelile de gramatică !
Correct form :

Doua suflete gemene cu conceptii opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oameni care

# Alte greÅŸeli :
acelas - acelaÅŸ

abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.

Am subliniat cuvintele respective ( lor & ele ), deoarece ai făcut un pleonasm; din moment ce ai scris pronumele ' lor ', nu mai trebuia să scrii şi celălalt pronume personal ' ele ' - puteai folosi doar unul dintre acestea.
Vezi că am mai găsit pe parcursul capitolelor aceeaşi greşeală : acelaş - nu acelaş, ci acelaşi .

pana la happy-end-ul

--> nu mai folosi cuvinte în engleză sau în altă limbă pentru că nu dă bine la estetică; ai început o scriere în română, atunci o continui în română - nu-n alte limbi. Sper că ai înţeles acum ; scrierea în limba română, corect şi îngrijit este esenţială, nu numai pe acest forum, ci şi în realitate...
batjocorituare - batjocoritoare
* Acordă mai multă atenţie când scrii ! De preferat, reciteşte fiecare capitol după ce-l termini ca să fii sigură că nu ai greşeli de orice fel. Am observat lipsa anumitor cuvinte, precum : "Sau poate ii era ca are sa sufere din nou" - "Sau poate îi era teamă că va suferi din nou" - also, repeţi de prea multe ori un cuvânt sau o propoziţie / frază. Anumite propoziţii / fraze din fic încep cu "şi" - nu zic că nu-i bine, însă uneori, le foloseşti prea des, excesiv chiar.

Sper că nu mă consideri o scorpie *laughs* Vreau doar să te ajut; btw, mi-a plăcut o fază din prolog :

Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…

Ai avut descriere şi, totodată, parcă un sentiment de melancolie. Am sesizat că ai puncat evidenţa iubirii; eu văd acea noapte de toamnă, acele rafale ca nişte frânturi din viitor sau poate trecut. Mi-a plăcut totuşi cum te-ai exprimat ^^ .
Capitolul 1
leptopului - laptopului
pe pervazul geamului si, trantindu-ma ==> Ceva probleme cu virgulele. Am mai văzut pe undeva lacune dale virgulelor - mai multă atenţie, how i said.
diminiata - dimineaţa
* Hmm, am citit cu atenţie primul dialog şi, nu prea m-a încântat. Ai scris doar replicile personajelor şi atât. Un dialog nu se bazează doar pe simple replici, ci pe intrigă, mai exact, pe suspansul intens din dialog, căci acolo vorbesc personajele, deci este important. A fost prea sec, sincer. Unde-s indicaţiile epice în care descrii ceea ce face un personaj atunci când poartă un dialog ? Asta voiam eu de la tine. Uite un exemplu să te ajute :

- Salut, Charllote. I-a ghici de ce te-am sunat, aud glasul amicului meu Luck, vesel parcă.
- Draga noastra prietena Ida ne forteaza din nou sa ne petrecem dimineata de sambata tinandu-i ei companie.
- Ti-am mai spus ca-ti iubesc vesnica ironie? Aproape la fel de mult ca pe tine, mă adresez cu o uşoară nuanţă de amuzament în voce, aşteptând şi ascultând răspunsul ce nu a întârziat să apară.
- Ma flatezi.
- Asta era si intentia mea.

Cred că sună mai bine aşa.

- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta?
Intreb luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra.

--> bun, aici ai folosit o indicaţie, ceva care să arate concis cum a reacţionat personajul, dar nu înţeleg de ce ai scris de la capăt fraza. Scrii întotdeauna în continuare, nu de la capăt; uite : "- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta? întreb, luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra. şi, desigur, începi cu literă mică - am subliniat cu negru xd.
Am mai văzut undeva aceeaşi treabă, nu scrie de la capăt după o replică, ci în continuare !

indragostii - verbele nu se articulează, sunt verbe, deci NU . Foloseşti doar un singur i ! O singură excepţie : Verbul a ştii la persoana a II-a, este obligatoriu dublu i ; şi verbul a apropia - mă apropii .

Ai grăbit puţin acţiunea când ai scris " o să-l fac să se îndragostească şi să-şi scoată aberaţiile astea din cap " -- > ei bine, din moment ce protagonista încă nu a stat de vorbă cu respectivul, mi se pare că s-a cam pripit când a spus asta... Mai întâi, o persoană trebuie să-şi facă o părere generală despre cineva, purtând o discuţie cu aceasta, nu dintr-un simplu articol de ziar. Sper că ai înţeles - NU grăbi acţiunea, ia totul cu calm, căci cititorul îşi poate pierde interesul dacă treci prea repede de la una la alta.
Descrie mult, de asemenea. Acest mod de expunere este obligatoriu în fiecare poveste fanfiction şi, te ajută extrem de mult la evidenţierea emoţiilor, sentimentelor şi într-un fel, cititorul ia parte la acţiune prin descriere. Don't forget 'bout this .

proprile - propriile
suces - succes
parinti / ideologi - părinţii / ideologii ==>> Articolul ! Be careful here !
am stari de genu - am stări de genul
privindu-l direct in ochii. - privindu-l direct în ochi

# Treaba cu petrecerea mi s-a părut banală, tipică oricărei proze de altfel. Încearcă pe parcurs să surprinzi ceva originalitate folosindu-te de modurile de expunere, de figurile de stil şi de expresivitate sau limbaj.
Ai folosit acolo ceva gen " impuls prostesc " - bun. Spun sincer că mi-a plăcut, de-aia am făcut şi referire la asta. Mă duce cu gândul undeva la iubirea copilăriei, un joc al iubirii şi al naivităţii. Priveşte din acest punct de vedere.
By the way, mai redu din " poate " -uri . Am văzut prea multe şi devine la un moment dat supărător.

******************************************

Wow o.o
Deci am ţinut să precizez asta, mai puţine steluţe ! E de-ajuns doar una că să subliniezi trecerea timpului sau schimbarea acţiunii or sth like that :-?
"parul rosu" - nu este un simplu obiect, de aceea, merge părul roşcat .

În totalitatea capitolelor scrise până acum, m-au impresionat oarecum câteva fraze [ probabil că ţi-ai dat seama din moment ce am si exemplificat :)) ], but i told ya the truth really - m-au încântat, şi iată încă una : "sa mimezi gesturile pe care le aveai candva" - lovely <3.

- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.

Iată ! Aici, ai scris gândirea personajului în continuare, nu cum am văzut în pasajele anterioare... Totuşi, în loc de acel punct (.), mergea mai bine o virgulă (,).

- Aaa, faza ii ca termenul in care trebuie

* nu mai folosi acel ' îi ' o.o Chiar nu e ingenios. Poate că acel verb ' tocit ' îl folosim noi în vorbire [ când vrem ofc -.- ] sau mai des, pe mess. Ţine minte, aici NU SUNTEM PE MESS - scrii literar, ordonat şi respecţi gramatica / ortografia limbii române. Mi se pare corect aşa...

Ai scris la începutul fiecărui capitol [ aproape ] un mic prolog cred. A fost okay astfel, nu-i greşit, ba chiar a avut puţină legătură cu scrierea din întregul capitol. Mi s-a părut bine că ai procedat aşa, întrucât ai ajutat auditorul să perceapă mai bine acţiunile din chapter-ul ce urmează.
Bun. Mă apropii de final :]]
Am observat că, cu fiecare capitol postat ai făcut ceva progrese. Ai mai remediat din greşelile de tastare, dar nu definitiv. Astea TREBUIE să dispară - mnoh, cred că oricine vrea să citească o mini-carte scrisă ordonat.
Te descurci, nu poţi fii numită o novice, pentru că îmbini binişor toate modurile de expunere. Mi-a displăcut faptul că, uneori, te cam pierdeai în acţiune , adică foloseai numai naraţiune, doar povesteai şi uitai pentru puţin timp de descriere. Toate trebuie să fie în perfect echilibru; nu trebuie să lipsească nici aia, nici cealaltă.
Nu uita că scrii, te poţi afunda să zic aşa în ceea ce povesteşti, însă nu depăşi limitele realului sau a inimaginabilului cu prea multă descriere - s-a mai întâmplat aşa ceva, chiar şi mie; şi de-aceea îţi spun...
Ia totul cu calm, nu te grăbi când vine vorba de scene mai tandre, mai picante - nu te aleargă nimeni, darling.
Pune sentiment în ceea ce scrii că nu-i aşa, totul la nimereală; profită de faptul că te pricepi la scris şi, mai citeşte din când în când şi căte-o carte. Banal probabil să auzi asta [ încă o dată cred ], dar cititul îţi îmbogăţeşte vocabularul şi nu numai.
Verifică de câte ori e nevoie capitolul ce urmează să-l postezi pe forum pentru a fii sigură că nu ai niciun fel de greşeli. Ofc, nu trebuie perfect, dar cât de cât totuşi...

Ok şi cu asta am terminat; acum sigur îmi merit titlul de ' Scorpie ' : ))
Baftă anyway cu (,) continuarea şi, nu te lăsa de scris, te pricepi.

PS: Åžtiuuu, ai avut mult de citit :]]

[Leontina]

Ok, am ajuns si eu in sfarsit pe aici :)) Dupa lupte seculare :)) Sorry...
Hmm, pai sunt curioasa de cum se vor termina lucrurile intre ei pana la urma, desi am eu o oarecare banuiala ca va fi bine in final :D
E bine ca are pe cineva care sa o impinga de la spate, ca altfel cred ca statea acolo cu saptamanile fara sa fac ceva pentru a indrepta lucrurile :))
Mda, stiu ca nu e nimic de capul acestui comentariu, dar am citit capitolul acum cateva zile si nu mai stiu ce as putea sa spun :P
Astept continuarea, spor la scris :*

[crazy little red]

next :P

Capitolul 11

Sterge-mi din suflet si ultima picatura de neiubire. Desfa-mi bratele si inconjoara-te cu ele, soarbe-mi caldura, sentimentele, simturile… Pentru ca toate te cer pe tine, te vor pe tine. Atinge-mi buzele tremurande, lasa-le sa-ti simta gustul dulceag inca o data, aminteste-ti ca inca sunt aici, langa tine, si sunt gata sa-mi dechid sufletul in fata ta.

Cezar pov.

Toata tulburarea de zilele trecute pare sa-si fi gasit sfarsitul, toata confuzia nesfarsita de ieri pare sa se fi risipit in noapte. Si a mai ramas doar chipul ei, trupul ei, buzele ei. Bantuindu-mi fiecare gand, fiecare secunda, fiecare gest, totul parand sa aiba o legatura cu ea, totul parand sa fie ea.
Manat de aceste ganduri inposibile, de imaginea ei ce pare sa ma urmareasca pretutindeni, am ajuns aici, in fata usii ei, sunand neincetat, dement…
Totul ia sfarsit in urmatoarea secunda cand in fata mea apare o silueta masculina, zambitoare. Parul negru ud si mirosul de gel de dus care-mi pare atat de cunoscut reusesc sa-mi inunde gandurile cu cele mai negre imagini instantaneu. Il privesc pe brunet pierdut, simtind pamantul fugindu-mi de sub picioare, gata sa ma prabusesc din secunda in secunda.
Adam devine serios intalnindu-mi privirea confuza si tot odata plina de ura, dezgust si o nervozitate nemarginita, gata sa daram totul in fata mea. Se da un pas in spate, parca lasandu-mi cale libera sa intru in apartament, dar nu reusesc sa fac nici un pas. Doar stau pe loc, nemiscat, parca legat in lanturi.
Ma simt slabit, nereusind sa-mi gasesc macar forta necesara sa leg doua propozitii. Dar privirea stiu ca-mi este inca rece.
Il vad pe Adam cum se precipiteaza, cu siguranta nu se astepta sa fiu eu dupa usa aceea atunci cand a raspuns.

-Cezar, te rog, chiar nu e ceea ce pare! Ii aud vocea ingrijorata ca un ecou in capul meu.
In urmatoarea secunda brunetul ma prinde de un umar si ma trage inauntrul apartamentului inchizand usa.

-Stii ca nu ti-as face asta niciodata, corect? De altfel stiu cum sa te conving ca e doar o intamplare ca eu ma aflu aici. In plus Charlotte vrea sa discute ceva cu tine, deci tu asteapt-o aici si eu voi pleca, e ceva important ce am de facut…
Atata imi spune si imediat iasa pe usa lasandu-ma acolo singur. Poate e ciudat, dar stiu sigur ca totul e doar o neintelegere. Avea dreptate, stiu ca nu mi-ar face niciodata asa ceva. Nu pentru ca nu s-ar putea niciodata indrogostii de aceiasi femeie ca si mine, doar ca nu e in firea lui sa calce in picoare prietenia noastra atat de usor.


Charlotte pov.

Inchid dusul dupa minute intregi, mai mult din cauza faptului ca mi se parea ca am auzit soneria si mai apoi vocea lui Adam. Ma sterg repede si imi iau pe mine doar halatul turcoaz inchis pana deasupra genunchilor si-mi las parul ud desfacut pe umeri.
Ies din baie intrand imediat in living mai degraba manata de curiozitate si inca un sentiment ciudat care nu cred ca are nici o legatura cu situatia. Si acolo il gasesc pe el, privindu-ma, lasandu-ma sa ma scufund in albastrul ochiilor lui instantaneu. Tresar cateva secunde mai tarziu cand imi dau seama ca ceva nu e in regula si-l intreb din priviri ce cauta la mine acasa.
Se balbaie putin incercand sa-mi explice ca venise din cine stie ce motiv pe care nu l-am inteles si ca Adam il lasa-se singur zicandu-i ca am ceva de discutat cu el. Zambesc totodata simtind ca-mi bate inima cu putere amintindu-mi de discutia cu brunetul de mai devreme. Dar el a plecat, nu? Asta inseamna ca chestia pica.
Imediat telefonul, ce se afla pe canapea langa Cezar, incepe sa scoata niste sunete care-mi dadeau de veste ca am primit un mesaj. Il privesc pe saten cum ia telefonul in mana fara nici o retinere si il priveste incruntandu-se putin.

-E de la Adam! Imi spune pe un ton prea serios dupa care incepe sa butoneze dandu-mi de inteles ca are de gand sa citeasca mesajul.
“Nici gand” zic aproape in soapta aproape aruncandu-ma asupra satenului pentru a-mi recupera telefonul. Dar el a fost mai rapid si s-a deplasat imediat din calea aterizarii mele. Ma priveste amuzat dupa care incepe sa citeasca cu voce tare continutul mesajului.

-“Intelegerea ramane valabila”. Huh? Ce intelegere? Ma intreaba pe un ton ce se vroia amuzant insa plin de curiozitate.

-Hmmm, nu e treaba ta! Ii spun prefacandu-ma imbufnata.

-Dar chiar vreau sa stiu… Imi spune cu o voce trista de copil, aplecandu-se spre mine aproprindu-si chipul de al meu, aproape ajungand nas in nas unul cu altul. Simt imediat cum mi se ridica sangele in obraji, dandu-mi de gol toate emotiile pe care le simt in momentul asta.
Si ce mod mai bun de a-i arata, de a ma deschide in fata lui?
Imi inclin capul putin in stanga si inchid ochii lasandu-mi buzele ce incep sa-mi tremure sa le atinga pe a lui. Imi e teama, ca nu-mi va mai accepta toate aceste figuri, cum ma razgandesc mereu, cum ii sar la gat ca mai apoi sa ma comport de parca nu s-a intamplat nimic.
Dar simtindu-i gustul orice gand pare sa se risipeasca. Si ramanem doar noi doi si acel putin care ne uneste.
El ma saruta cu pasiune distrugand si ultima urma de timiditate din parte mea, simtindu-i dorinta in tot trupul. Isi pune mana pe dupa gatul meu incercand parca sa ma traga si mai aproape de el, sa fie sigur ca nu o sa rup sarutul. Imediat intre trupurile noastre nemaiexistand nici cea mai nesemnificativa distanta, ii simt atat de clar bataile inimii, de parca ne-ar dicta fiecare gest, fiecare sentiment. Imbratisarea parca facandu-ne sa devenim o singura fiinta, un singur suflet. Buzele noastre unite, cu o sete nemarginita, cu o pofta nebuna pare sa ne arate cat de dependenti suntem sau am devenit unul de altul. Si cat de mult mi-as dorii sa dureaza momentul asta? Poate pentru todeauna, mai presus chiar decat existenta noastra, devenind dorinta noastra.
Rupem sarutul ramanand fara aer, pastrand totusi intre chipurile noastre o distanta milimetrica. Lasandu-ne respiratile sacadate sa ne incalzeasca unul pe altul. Trupurile ne sunt inca lipite, contopite in simtiri ce par deplasate de tot ce am invatat pana acuma, de tot ce am reusit sa simt vreodata…
Ii spun cu o voce de copila ca-l vreau mereu aici, in bratele mele. Si el isi uneste din nou buzele cu ale mele pentru o secunda, in loc de “voi fi mereu langa tine”. Si-ii strang si mai tare trupul intre bratele mele firave, ascunzandu-mi chipul la pieptul lui, simtind doar o infinita caldura si nimic mai mult.
Nu stiu cat am stat asa, poate cateva secunde, cateva zeci de minute sau poate ore intregi. M-am pierdut de mult in mirosul lui si oboseala si-a spus cuvantul cu usurinta, imbatata fiind de trupul lui.
Stiu doar ca pleoapele imi sunt prea grele iar ochii mi se inchid incet, lasandu-mi trupul sa se odihneasca, adormind in bratele lui protective…

[Leontina]

Am ajuns. Si uuuu ce capitol interesant :x Sa inteleg de aici ca lucrurile se vor sfarsi cu bine? :D Sper sper sper :D
Asa, revenind, mi-a placut mult acest capitol. Ai spus tu ceva de picant si eu nu te-am cresut :>
Ma bucur pentru cei doi, chiar mi-ar placea sa ramana impreuna, asta desi stiu ce mi-a povestit tu ieri, deci ma astept la absolut orice :))
Ce as mai putea sa spun? Pai, nimic, ca nu mai stiu ce :))
Astept continuarea, stiuca nu e mai nimic de comentariul meu, dar nu prea mai am cuvinte :))

[Saravis]

Yuhuu... Hey Hey.... Am citit si eu povestea asta si este foarte interesanta. Titlul in primul rand te atrage din prima si de la prolog nu-ti mai poti dezlipi ochii de la cuvinte. Ideea este foarte interesanta si stii sa-ti lasi cititorii ca pe ace. Si numele alese sunt foarte dragute:X In sfarsit cei doi sunt impreuna, dar sa vedem pentru cat timp. Eu sper sincer la un happy-ending, dar alegerea e in mainile tale. Abia astept urmatorul capitol deci bafta la scris si te rog sa ma anunti cand postezi ^_^

[crazy little red]

deah, un capitol ceva mai diferit, inclusiv structura lui :D

Capitolul 12

Totul poate merge mai departe, fiecare sentiment regaseste noi orizonturi cu fiecare zi care zboara pe langa ei. Deznadejdea dispare pentru o secunda parand ca nu are sa se mai intoarca niciodata.
Chipurile lor nu au emanat niciodata atata bucurie ca in diminiata aia. Mirosul lui ii inunda narile dandu-i o senzatie de euforie, ochii lui o priveau nedumeriti cand namaiputandu-si controla impulsurile ii sarea in brate si-i saruta buzele cu o sete adolescentina.
Erau ei doi, izolati de orice urma de traire in afara de prezenta celuilalt, devenind astfel dependent unul de celalalt. Iar acel apartament atat de neinsemnat devenise refugiul lor, departe de ochii celorlalti, departe de oricine ar fi putut dorii sa stinga scanteia din ochii lor.
Ea abia acum intelese-se cu adevarat ca iubirea ce o descrisese in atatea zeci de randuri era atat de limitata incat era scarbita de cat de putina profunzime mai reusea sa gaseasca in proprile ei randuri. Cat de sterse erau ideile ei, cat de transparenta era imaginatia ei, cat de slabe erau sentimentele ei…
El ii atingea pielea usor, parca temandu-se sa nu o raneasca, o vedea atata de fragila si parca o teama ciudata ca are sa se sparge in fata lui ii cuprindea sufletul. Iubea, pentru a doua oara in viata lui, sau poate pentru prima data…
Cuvintele ei ii mangaiau suav urechia atingandu-i cele mai adanci ganduri, ajungand sa-l cunoasca atat de bine, parca ar fi devenit o singura fiinta, un singur suflet. Chiar si trupurile lor ce inca pareau sa-si fi pastrat independenta se atingeau timid la inceput ca mai apoi sa se piarda in mirajele noului sentiment pe care il cultivasera impreuna. Ii atingea tamplele dandu-i la o parte parul lung ce parea sa prinda o culoare mai vie ca niciodata. Sau poate era doar in imaginatia lui, poate era doar o iluzie. O atingea necontrolat convingandu-se poate pentru a zecea oara ca ea e reala, ca e langa el, ca e al lui.
Si-si amintea tinand-o in bratele lui ca-si jurase ca nu are sa mai iubeasca din nou. Si cat de repede isi pierdu-se din valoare un juramant ce odata parea sacru, cat de usor se pierde in mirosul ei, in soaptele ei, in respiratia ei fierbinte.


Cezar pov.

Suflet pagan, cu cata usurinta te-ai daruit ei, cat de usor ai devenit sclavul privirii ei. Poate ai vrea sa iesi din mine caci trupul meu ti-e ca o bariera dintre tine si ea. Si iubirea-mi a devenit atat de puternica, atat de reala, incat mi-e teama ca poate va prinde forma si ma va rani.
Si toata singuratatea s-a risipit, de parca nu ar fi fost niciodata in mine, de parca nu ea ar fi fost cea care-mi distrugea gandurile doar cu putin timp in urma.
Poate e timpul sa spun adio suferintei sau poate e doar o alta lectie stupida pe care viata s-a hotarat sa mi-o dea. Dar asta ar insemna, din nou, suferinta.
Dar nu mi-o pot imagina pe ea altfel decat ca un personaj pozitiv care si-a gasit un rol atat de inocent in filmul vietii mele. “ Promite-mi ca nu o sa ma lasi sa cad” ii soptesc la ureche si o simt ingrijorata, nelinistita, parca ar fi ceva dincolo de tot ceea ce abia mai ajung eu sa constientizez.
Si simt dorinta in fiecare celula, in fiecare gram de aer pe care il expir. O vreau langa mine, pe copila asta, pe femeia asta.


Charlotte pov.

Si cand un joc se transforma in realitate, cand o minciuna incepe sa doara prea tare ca sa o mai ti in tine. Si-ti doresti sa tipi, sa scapi de durerea de a o tine in tine, sa nu o mai lasi sa te raneasca fara mila. Dar te sacrifici, poate din iubire, sau poate dintr-o dorinta absurda de al stii langa tine.
Mainile mi se indeparteaza iar si iar cautandu-ti trupul cald sa le incalzeasca. Ma simt rece, inghetata de un sentiment de vinovatie care pare sa se fi lipit de mine fara mila. Iar tu esti aici, atingandu-mi trupul firav cu grija, strangandu-ma cu o putere retinuta, ti-e teama ca o sa ma ranesti.
Dar sufletul meu care se tareste prin labirintul unei iluzii ce pare fara sfarsit. N-am stiut niciodata cat de greu poate fi sa te lasi orbit de fericire cu teama ca se va sfarsii in orice moment. Si totul se transforma intr-un chin, sentimentul de iubire si prezenta ta fiind singurele care inca ma mai tin inca treaza, in viata…
Inima imi tresare, parca incercand chiar ea sa ma raneasca. Sute de voci par sa-mi tipe in cap ca traiesc un miraj. Cuvintele tale dulci ma zdrobesc amintindu-mi neincetat ca ma amagesc singura, totul fiind doar o iluzie.
Prezenta ta ma face sa-mi doresc mai mult, de parca as deveni dependenta de tine, de gustul tau, de mirosul tau. “Strange-ma in brate” iti soptesc venind spre tine pe varfurile picioarelor asteptand mai apoi nemiscata sa-ti simt din nou atingerea, caldura.
Atingerea ta imi pare sfanta, mirifica, magica, cum poate sa reduca totul la nimic mai mult decat sentiment, pur sentiment de iubire, tresarire inocenta a inimii si nimic mai mult. Doar sufletele noastre pierdute impreuna undeva departe, ascunse de propria noastra ratiune, depasind limitele…
Si daca totul are sa se sfarseasca, pentru ca simt asta in fiecare ticait al ceasului, parca timpul m-ar urmari, mi-ar da de veste ca e limitat. Atunci toate trairile astea devin instantaneu atat de efemere incat abia mai reusesc sa ma pierd in ele, fiindu-mi atat de frica ca ma voi pierde, stiind ca cu cat le voi lasa sa devina mai mature cu atat ma vor rani mai tare.

Ea cu teama, el cu speranta in suflet…
Invatau sa traiasca din nou intr-o alta lume. Si nimic nu-i putea atinge, pierduti intr-un miraj ce doar sentimentul acela absurd de atasare numit”dragoste” ti-l poate oferii. Mai presus de viata, mai presus de existenta oricui, totul parea sa fie diferit, mult prea diferit ca macar ei sa poate intelege pe deplin.
Batai absurde a doua inimi spargeau linistea in timp ce-si tineau respiratia apropiandu-se tot mai mult unul de altul. Atingandu-se, sarutandu-se cu sete, de parca ar fi pentru ultima data sau doar din dorinta pura.