Dragoste rebela

[Me†al.]

@Onytsa♥ - Mulţumim pentru comentariu şi sperăm ca acest capitol să fie mai bun ! Te mai aşteptăm.

@Nya - Nyuţă, acelaşi tip de critică constructivă cu care m-am obişnuit şi care-mi place. Well, sper să-ţi placă chapu meu [ doar e al meu şi nimeni nu scrie mai bine ca mine :)) ] . Aşa, te mai aşteptăm .

@B3ky - Weeell, mulţumim pentru comentariul consistent şi pentru că-ţi place cât de cât. Te mai aşteptăm, dear .

Capitolul doi
Vladimir P.O.V.

Începutul acelei zile a fost unul total monoton şi plictisitor. De fapt, viaţa mea era aşa, nimic interesant nu se întâmpla în ea. Singurul lucru mai interesant şi care mă bucura era trupa. Adoram să cânt la chitară şi a face parte dintr-o trupă era un lucru minunat. Putea şi lumea să-mi vadă talentul. În plus, mai era şi tipa aia Victoria care mi se părea destul de simpatică. Adică, era o prietenă bună şi ne înţelegeam cât de cât.
La şcoală, totul a fost extrem de plictisitor. Am stat în ultima bancă de la geam şi m-am culcat la câteva ore sau, când nu puteam să adorm, desenam cu un pix pe banca de un albastru deschis. După ore întregi de chin, am reuşit să scap din clasa cu pereţii de un alb bolnav. Acolo mă simţeam ca într-un penitenciar. Am mers pe strada prăfuită, cu chitara în spate, spre locul unde repetam. Ca de obicei, străzile uriaşei metropole erau murdare şi oamenii se agitau de parcă venea Apocalipsa. Oraşul asta, mult prea agitat, mă enerva uneori. Într-un final, am ajuns în faţa blocului dărăpănat unde aveau loc repetiţiile. Marea majoritate a geamurilor erau sparte, zidurile crăpate şi câţiva pereţi dărâmaţi. Arăta precum un bloc ce a supravieţuit după un război. Uşa, din metal, era deschisă, dar mie nu-mi plăcea să intru pe acolo fiindcă mirosea prea tare a igrasie. În partea stângă a zidului, aproape de colţ, era o gaură mare, parcă făcută de o bombă. Am intrat uşor prin ea, călcând pe bucăţile de ciment prăbuşite. Când privirea mi s-a acomodat cu puţinul întuneric din dărăpănata încăpere, am putut vedea o privelişte minunată. Lipită de suprafaţa rece a peretelui era Victoria. De o parte şi de cealaltă a capului ei se aflau mâinile puternice ale nesuferitului nostru coleg de trupă, Andrew. Amândoi îl detestam pe adolescentul înalt, cu părul roşcat. Sentimentul nostru faţă de el era dat de caracterul său impulsiv şi de violenţa lui. Nervos, l-am întrebat ce dorea să-i spună Victoriei, de se aflau într-o postură atât de minunată. N-a răspuns, dar am mai întrebat pe un ton enervat. Imediat ce Andrew a plecat de lângă fată, ea s-a tras de lângă perete şi s-a dus să stea cât de departe a putut de el. Tipul s-a apropiat de mine, dar n-am schiţat nici un gest. Nu-mi era teamă de un puştiulică care acţiona fără să gândească o clipă. Poate că următoarea lui mişcare m-a luat prin surprindere pentru că nu credeam că avea de gând să-mi dea un pumn în burtă. Am început să tuşesc, dar i-am răspuns cu un şut în burtă. Pumni, şuturi şi lovituri puternice au urmat în continuare, fiecăriua curgându-i sânge de pe nas sau din gură. Victoria, ne privea uimită, dar şi înfricoşată, urlând cu disperare să ne oprim. Niciunul n-a ascultat. Andrew m-a lipit de perete şi mi-a dat capul într-o parte, dorind să-mi dezgolească gâtul. A zâmbit şi, în locul caninilor lui nu prea ascuţiţi, am putut vedea nişte perechi de dinţi precum nişte ţepuşe. M-am înfricoşat şi m-am întrebat ce putea fi Andrew, dar nu aveam nici un răspuns concret. I-am dat un şut în burtă şi m-am eliberat, mai apoi observând cum a ridicat mâinile în aer.
-Bine, mi-a ajuns să mă bat cu tine pe un motiv total stupid. Renunţ, a spus cu o voce rece.
L-am privit stupefiat cum alerga spre ieşirea din bloc şi, din starea de reverie, m-a trezit Victoria. Mi-a sărit în spate şi a zâmbit, bucurându-se că presupusa noastră luptă s-a terminat. Ea a sugerat să nu mai mergem la repetiţii fiindcă niciunul nu mai avea cheful sau dispoziţia necesară. Am întrebat-o ce ar dori să facem pentru că acasă nu doream să ajung şi vroiam să înlătur ce am văzut la Andrew.
-Ce ai zice să mergem Hard Rock Cafe? A întrebat Victoria, parcă citindu-mi gândurile.
Am aprobat tăcut şi am ieşit amândoi din blocul dărăpănat, cafeneaua fiind în apropiere, la vreo două străzi depărtare. Hard Rock Cafe era locul meu favorit în materie de locuri. Adoram cum arăta înăuntru şi, ce să mai, îmi plăcea totul. În drumul nostru, m-am cufundat în gândurile mele profunde. Oare ce era Andrew? Am văzut clar caninii lui ascuţiţi şi am simţit cum îşi dorea cu ardoare să-mi sfăşie carnea gâtului şi să-mi sugă sângele. Cred că am înnebunit, dar acel lucru mi se părea cu desăvârşire imposibil. Putea tipul ăla extrem de enervant să fie un vampir? O creatură mitică, care, după părerea mea, nu exista. Nu puteam să percep un astfel de lucru ciudat. Am oftat.
-Am ajuuuns ! A spus Victoria, plină de viaţă, arătând spre uşa unei clădiri din cărămidă, pe care scria, cu litere mari, Hard Rock Cafe.
I-am zâmbit şi am intrat în local, unde ne-a întâmpinat un bărbat cu părul lung şi câteva piercinguri în buză. În talie, purta un şorţ negru pe care era un cerc galben, înăuntrul căruia scria numele localului. Ne-a poftit înăuntru cu politeţe şi ne-a arătat o masă de două persoane, lângă geam. Am mers printre numeroasele tablouri şi instrumente muzicale aşezate cu bun gust pe pereţi. Ne-am aşezat la masă şi am comandat două cafele. Chelnerul a plecat cu un carneţel mototolit în mână. Victoria privea un model de chitară care a aparţinut unui celebru chitarist.
-Ce ţi-a spus Andrew? Am întrebat eu din pură curiozitate.