48 de ore [yaoi]

[L'pti.chat]

huh ?? Cum se poate asa ceva ? Ai intrerupt actiunea in cel mai *aham* moment :)) .

Ce pot sa mai zic ? Toate personajele sunt suuuuper hoot , e de-a dreptu' imposibil sa nu te indragostesti de ele , dar Ryu ... Ei bine ... E ... mirific [ pfiu ... ce declaratia de dragoste :)) ] , iar caracterul lui pervers ... :X:X:X . Ma indragostesc , din nou . In plus , il inteleg pe Kenzo ... :)) .


De-ai stii cat ma bucur ... Mi-ai luminat seara , m-ai facut sa zambesc prin felul tau de a relata totul . Daca te mai laud mult , o sa-mi fie frica ca ti se urca la cap :)) .

Ca de obicei , un stil extraordinar , sentimente exprimate superb si personaje cu caractere ... perfecte pentru ficul tau :)) .


Astept nextu' , spor la scris si muuuuulta inspiratie [ apropo , mersi si sa stii ca incep sa-mi revin ;)) :)) ]

[Alysu]

Deci in sfarsit apuc sa las si eu comentariu la acest fic incredibil :X Nu mai comentez capitolele anterioare, doar acesta...

E genial capitolul, suspans, dar si umor si il ador... mi-am si imaginat totul cum ai scris acolo, si e foarte bine descris totul. Cum s-a mai zis, ai intrerupt momentul cand devenea mai interesant 8-> dar abia astept sa pui continuarea, sau mor XD e prea tare fic-ul tau... Ah, si Ryu e asa de tare, il vreau gata impachetat, cu o fundita legat si trimis la mine acasa >:) il ador, e prea de tot :))

Te mai rog si eu sa pui cat mai repede ca abia astept continuarea...

Sa nu uit: iti ador secventele *alea* 8-> eram absorbita total cand citeam...

Gambate la scris. >:D<

[I hate maths.]

In primul rand: cred ca incep sa ma indragostesc si io de Ryu=)) Prea hot baiatu.

Deci mor de nerabdare sa aflu trecutul lui Sho.Mi se pare ca are un trecut interesant si misterul din jurul trecutului sau ma fascineaza.Sunt sigura ca a ajuns la inchisoare dintr-un motiv banal.
Si acum mi se pare mai interesanta o partida Sho&Kenzo decat Ryu&Kenzo :P Ar fii foaret interesant.Cat despre Hiro si Kou;;) sper sa ii mai vad in actiune.
Greseli, incredibil da nu ai.Incep sa ma rog sa faci macar o greseluta in biscuitele meu:(

Cam atat.Sper sa vii repede cu nextu and I love you:x:x Ja-ne:bye:

[Lithium-Angel]

da da...cat de curand inseamna chiar in urmatorul capitol [sper]
deci..Sho este un fost detinut [ prima impresie ] care l-a cunoscut pe Ryu tot acolo [ asta ar fi interesant ] si care e atat de nepasator incat ar umbla fluturandu-si trecutul.
Kenzo in sfarsit e gata sa cedeze in fata lui Ryu [ nu ca nu ar fi facut-o mai devreme ] si vom avea parte de o scena hot [ in baie ] intre cei doi.
intre timp...sper ca Jun sa dispara din plan sau sa se lege oarecum de Sho [ nu m-ar deranja dak sho l-ar viola ]
Cat despre prietenii lui Kenzo, doamne..dar ce viata sanatoasa mai au. pariu ca e invidiat de mai toti [inclusiv de kenzo care a ramas pe apa de cateva zile]
Ca sa inchei, dupa ce iti spun ca imi place povestea asta din ce in ce mai mult, sper ca Ryu sa fie cat de agresiv posibil cu Kenzo si sa il faca sa lesine! [ so he will see the power of passion! ]
c'ya

[akira-chan]

felicitari pentru noul capitol
devine din ce in ce mai interesant si mai hot
ar fi superb sa urmeze o scena fierbinte in baie de care kenzo sa se bucure pe deplin
sper ca jun sa se distanteze poate sa formeze un cuplu cu shu ar fi interesant
bafta si un capitol nou cat de curand

[Yoko]

Uffff... Iar trecem la repostare. Imi pare rau ca am pierdut din nou comentariile voastre... :(

------------
Cap XIV -- Ryu... --

Niciodata nu mi-a fost dat sa vad o privire atat de intensa, un albastru atat de puternic si o expresie atat de coplesitoare. Sincer, ma tem. Totusi, nu e din cauza lui, nici din cauza a ceea ce are de gand sa-mi faca. Ma tem de consecinte. Nu vreau sa-i insel increderea lui Jun, nu vreau sa-l fac sa sufere, dar cel mai tare… ma tem de propriile mele reactii. Aseara eram gata sa fac orice mi-ar fi cerut; eram in totalitate in puterea lui. Mi-a dat de inteles, totusi, ca nu va face el primul pas si pana in momentul in care eu voi prelua initiativa, el ma va lasa in pace. Cat de naiv am fost… Nu reusesc sa inteleg de ce este atat de pornit impotriva mea. E ca si cand ar fi venit aici cu unicul scop de a ma tortura pe mine. Stai putin! De unde vine el mai exact? Ce are cu mine de fapt? Trebuie sa fie ceva in spatele povestii asteia, iar bunicul meu este personajul central in mod categoric.
Nu am, insa, timp sa-mi continui sirul gandurilor. Ryu isi lipeste coapsele de ale mele, apoi pieptul si in final isi aseaza fruntea pe a mea sfredelindu-ma cu privirea. Aceasta noua ipostaza imi da senzatia ca el este capabil sa vada pana in strafundurile sufletului meu. Nu reusesc sa-i sustin privirea mai mult de cateva secunde.
- De ce, dracului, nu vezi ca tu si Jun sunteti ca apa si uleiul? mi se adreseaza el calm, fara sa clipeasca.
Ma surprinde intrebarea lui atat de tare incat gura mi se intredeschide automat si imi ridic ochii mariti de uimire spre ai sai. Incruntat, isi musca buza inferioara continuand sa ma priveasca. Se indeparteaza brusc murmurand o serie de injurii. In acelasi timp, realizez ca am procedat gresit inca de la inceput. Discutiile mele cu Hiro si Kou m-au ajutat, intr-adevar, sa nu o iau categoric razna, dar nu mi-au si oferit raspunsurile de care aveam nevoie. Singura persoana cu care ar fi trebuit sa vorbesc despre toate detaliile acestei probleme este Ryu. Avea dreptate cu absolut tot ce mi-a spus: vreau sa stiu cine e, ma impresioneaza, ma tulbura si ma chinuie persoana lui, atitudinea superioara si aluziile sexuale; tremur din toate incheieturile cand ma atinge si asta din simplul si in acelasi timp mult prea complicatul motiv ca il vreau.
- Ryu…, incep sa vorbesc incet, aproape in soapta, explica-mi, te rog! Spune-mi ce naibii se petrece inainte sa innebunesc de tot!
Se intoarce cu fata spre mine si, pastrand acelasi calm, imi raspunde:
- Nu. In ceea ce-l priveste pe Jun, trebuie sa ajungi tu singur la o concluzie. Apoi, cred ca ai face bine sa porti o discutie cu… bunicul tau, imi spune el intunecandu-se la fata in timp ce a rostit ultimele cuvinte.
Isi lasa privirea in pamant strangandu-si pumnii. Imi era clar ca este mai mult decat necesara o discutie cu bunicul meu in legatura cu tot ceea ce se petrece, dar nu stiam ca il afecteaza atat de tare pe Ryu. Ma hotarasc intr-o fractiune de secunda sa sar si peste orele de astazi si sa plec acasa cat mai repede cu putinta. Simt deja cum disperarea mea, confuzia si lipsa raspunsurilor au ajuns la paroxism, iar singura solutie sta intr-un telefon catre bunicul meu.
Nu apuc sa stau mult pe ganduri. Dintr-o miscare, Ryu revine langa mine, imi apuca incheieturile mainilor si mi le ridica deasupra capului. Expresia de pe chipul lui ma ingrozeste pur si simplu; e ca si cand n-ar mai fi el, n-ar mai fi stapan pe propriile sale miscari ale trupului si ale membrelor. Calmul lui caracteristic s-a spulberat intr-o clipita lasandu-ma sa cunosc un alt Ryu: dur, incontrolabil, rau. Imi apasa cu putere fundul si partea inferioara a mijlocului de chiuveta din spatele meu. Durerea este atat de insuportabila incat am impresia ca ma va rupe in doua bucati egale; drept urmare, las un scancet sa-mi scape printre buze si respiratia mi se accelereaza. Imi simt gura strivita de a lui Ryu care reuseste cu agilitate sa-si introduca limba in interiorul cavitatii mele bucale gustand rapid si la intamplare fiecare locsor. Intr-un acces de disperare si mai mult din impuls, incep sa ma zbat incercand sa-mi eliberez mainile din stransoare. E uimitor cu cata usurinta reuseste sa ma tina asa facandu-ma sa ma simt al dracului de neputincios. Imi aseaza cu repeziciune mana stanga pe chiuveta tintuind-o cu piciorul sau, in timp ce pe cealalta continua sa o stranga de incheietura. Bratul sau drept, ramas liber, aluneca pe spatele meu pana atinge cureaua pantalonilor. Atunci imi trage violent camasa si isi strecoara palma pe dinauntrul ei. O simt cum urca pana ajunge la baza gatului pentru ca mai apoi sa coboare folosindu-si de data aceasta unghiile. Geamatul meu scurt capata proportii astronomice, ecoul lui lovindu-se de peretii salii de baie. Nerabdator si scos din sarite de impedimentul nasturilor camasii mele, Ryu suiera o injuratura scrasnind din dinti si o sfasie fara mare greutate lasandu-mi bustul gol. Bag de seama cateva pete ce inrosesc materialul fostului articol de imbracaminte: dovada ranilor de pe spatele meu. Buzele lui se plimba in voie pe fata si pe gatul meu lasand mici semne rosii cu dintii. Cand ii simt mana desfacand cureaua pantalonilor, incerc pentru a doua oara sa scap, insa nu reusesc decat sa-mi provoc o durere acuta in antebratul strivit de chiuveta. In acelasi timp, Ryu isi infige dintii in buza mea inferioara lasand un firicel de sange sa mi se prelinga pe barbie parca pentru a-mi spune ca nu are niciun sens sa ma zbat. Gafai incontrolabil simtindu-ma inutil si lipsit de putere ca o frunza prinsa in dezlantuirea furtunii.
Ceea ce e cu adevarat frustrant este modul in care corpul meu reactioneaza la fiecare atingere a lui Ryu; modul in care imi simt trupul strabatut de zeci de valuri electrice la fiecare sarut si modul in care o ceata densa pune stapanire pe mintea mea doar la gandul ca voi fi al lui. Il vreau, intr-adevar, dar nu asa; nu vreau un Ryu care sa ma aiba asa…
In momentul in care pantalonii mei au atins gresia, palma lui imi cuprinde barbatia facandu-ma sa scot sunete de care nici eu nu stiam ca sunt in stare. Intr-adevar, Ryu imi este profesor in arta serendipitatii in aceste momente. Boxerii urmeaza imediat traseul parcurs de pantaloni lasandu-ma complet gol. In acest moment, imi prinde din nou incheietura mainii stangi si ma rasuceste cu spatele la el fortandu-ma sa privesc imaginea reflectata de oglinda.
- Priveste bine! imi spune el incruntat tinandu-si dintii inclestati. Crezi tu ca acesta este chipul unui om indragostit de o alta persoana decat de cea care il face sa simta asemenea trairi acum? Crezi tu ca esti indragostit de altcineva decat de persoana care sta langa tine in acest moment?
Aproape ca nici nu reusesc sa-mi recunosc chipul: asudat, imbujorat, purtand mici urme rosiatice pe obraji si gat, cu privirea sticloasa in care se citeste lesne pofta trupeasca. Totusi, sa fiu indragostit de Ryu? Atunci ce simt pentru Jun? Este cu putinta sa fiu indragostit de doua persoane in acelasi timp? Imposibil! Am trecut prin negarea totala a oricaror sentimente fata de Ryu, apoi am ajuns la atractie fizica temporara pentru ca acum sa pun la indoiala ceea ce simt pentru Jun acceptand faptul ca sunt indragostit de brunet. Cum dracului s-a intamplat asta?
Realizand ca sunt pe cale sa cedez, Ryu imi smuceste bratul contorsionat la spate facand sa apara doua lacrimi in coltul ochilor mei. Cealalta mana si-o trece prin parul meu pe care-l inclesteaza brusc si-mi trage capul pe spate. Simt cum mi se taie respiratia, iar pielea din zona celor doua focare ale durerii mele imi pulseaza intr-un ritm alert. Mana a capatat deja o culoare vinetie, in timp ce podoaba mea capilara inca sufera pierderi majore. Imi vine sa urlu de durere, lacrimile au inceput sa-mi alunece pe obraji fara voia mea, iar Ryu continua sa-mi traga capul pe spate pentru ca el sa poata ajunge fara probleme la gura mea. Isi trece incet limba peste buzele mele, le desparte cu miscari circulare inaintand putin cate putin pana o gaseste pe a mea. O mangaie, o maseaza tachinandu-ma pentru a ma tine dupa a lui in timp ce el se retrage. Inainte sa-mi pot da seama, eu sunt cel care imi plimb lenes limba in interiorul gurii sale. Imi elibereaza parul si isi misca palma in voie pe pieptul meu, pe abdomen si pe coapse pentru a ajunge intr-un final la barbatia mea. In momentul in care incepe miscarea regulata inainte si inapoi, un val de caldura imi inunda tot trupul lasandu-ma complet lipsit de puterea de a rezista. Gura brunetului coboara incet pe gatul meu muscandu-mi pielea dupa fiecare sarut depus. Ma arde fiecare atingere, ma face sa vreau si sa cer mai mult, ma aduce pe culmile extazului.
- Ryu..., il chem incet cu o voce ragusita si cu rasuflarea intretaiata. Ryu, te rog...
Nici eu nu-mi dau prea bine seama ce anume il rog: sa se opreasca sau sa ma faca al lui? Ma intoarce cu fata la el eliberandu-mi si mana stanga prin care simt cum sangele reincepe sa curga.
- Dezbraca-ma, imi porunceste el scurt privindu-ma in ochi.
In mod firesc, acesta ar fi momentul in care as putea riposta. Totusi, Ryu mi-a inteles rugamintea mult mai bine decat am inteles-o eu insumi. Cu mainile tremurande, ii desfac nasturii camasii lasand-o sa cada peste hainele mele. Impins de maini nevazute, imi lipesc buzele de pieptul sau inconjurandu-i trupul cu bratele. Trag adanc aer in piept in dorinta de a-i pastra mirosul dulce-acrisor impregnat in propria-mi piele. Cobor incet, timid, gustand fiecare particica din corpul lui pana in momentul in care ating turul pantalonilor sai. Imi ridic intrebator ochii spre fata lui parca pentru a-i cere permisiunea. Ma simt nemaipomenit de stangaci si incurcat in acest moment; e ca si cand as fi un elev scos la tabla pentru a rezolva un exercitiu complicat sub atenta supraveghere a profesorului. Desi nu mai este prima oara cand fac asta, este, totusi, prima oara cu Ryu. Isi aseaza palma pe capul meu strangand in pumn cateva fire de par ca pentru a-mi da de inteles ca trebuie sa continui. Deschei capsa, apoi slitul pantalonilor si imi trec mainile pe dinauntrul lor cuprinzandu-i fesele. Sarut la intamplare pielea abdomenului sau in timp ce il eliberez de articolele de imbracaminte. In momentul in care ating cu limba pentru prima data barbatia lui simt cum pumnul sau se inclestesteaza mai tare in jurul firelor mele de par si ii vad abdomentul incordandu-se. Ii cuprind varful cu buzele lasandu-mi limba sa guste pielea lui catifelata. Il simt marindu-se, intarindu-se in timp ce gura mea incearca sa absoarba fiecare firicel de seva scursa. In acest moment, Ryu ma apuca strans de umeri, ma ridica si ma intoarce cu spatele la el aplecandu-mi pieptul deasupra chiuvetei in acelasi timp mormaind un “La dracu!” printre dinti. Ma patrunde imediat, brusc si violent facandu-ma sa scot un tipat scurt de durere. Imi introduce rapid doua degete in gura lasandu-ma capabil doar sa icnesc la fiecare miscare a bazinului sau. Am senzatia ca s-a rupt ceva inauntrul meu si simt cum un firicel de sange mi se prelinge pe partea inferioara a piciorului. Ma doare al dracului de tare, dar nu am forta necesara pentru a-l face sa inceteze, ba mai mult, ritmul miscarilor lui se inteteste si, cu fiecare impunsatura, un nou val de senzatii imi acapareaza trupul. Strang cu putere marginea chiuvetei, ii musc degetele pe care inca le tine in gura mea si incep sa ma misc la unison cu el. Durerea ascutita resimtita la inceput, acum se topeste incet lasand in urma ei o unda de caldura ce ma face sa ametesc. Imi tin ochii strans inchisi si abia mai pot respira, dar continui sa ma misc odata cu Ryu in timp ce broboane de sudoare mi se scurg de pe frunte. Din ce in ce mai repezi si mai adanci, patrunderile lui culmineaza cu o intreaga simfonie de culori, sunete si simtaminte pe care mi-e imposibil sa le redau in cuvinte.
Alunecam amandoi extenuati, unul in bratele celuilalt, pe gresia rece a uneia dintre toaletele liceului Dojo Elite Highschool...

----

Cap XV -- Calm. Schimbari --

- De ce nu intelegeti? Ryu n-are nicio legatura, n-ar sti ce sa faca sau ce sa spuna! Lasati-ma pe mine sau pe Hiro sa mergem si il vom trimite pe Ryu inapoi la ora, se agita nervos Kou gesticuland.
- Domnule Aoki, imi pui rabdarea la grea incercare, vine replica profesorului ridicand tonul vadit scos din sarite. Domnul Hirano poate sa aiba grija ca domnul Nakamura sa ajunga cu bine la cabinetul medical. Acum stai jos si da-mi voie sa continui ora in liniste.
- Nu se poate! tipa Kou si loveste cu pumnii banca din fata sa reusind sa faca cele douazeci si sase de persoane din clasa inclusiv profesorul sa tresara violent. Kenzo n-are nevoie de niciun doctor idiot. In cel mai rau caz ar avea nevoie de o camasa de forta, dar problemele lui nu sunt de ordin medical, intelegeti odata! Apoi, daca vroiati sa ma enervati, ati facut alegerea potrivita folosind ca apelativ numele meu de familie, isi incheie Kou discursul folosind un ton atat de amenintator incat profesorul ramane mut de uimire.
E pentru prima data cand il vede in aceasta stare de nervozitate. Elevul constiincios, mereu cu zambetul pe buze si care izbuteste intotdeauna sa gaseasca o replica inteligenta si comico-ironica la fiecare observatie a profesorilor, sta acum in picioare in dreptul bancii sale cu nervii intinsi la maxim. Intr-adevar, fiecare cadru didactic care a venit in contact cu el stie ca nu suporta sa i se adreseze pe numele de familie, insa nu a reactionat niciodata in felul in care a facut-o acum. Hiro sta langa el incruntat, cu mainile incrucisate la piept aruncand fulgere de smarald din priviri. Se intelege clar din atitudinea lui ca impartaseste parerea lui Kou. Amandoi stiu prea bine ca a-l lasa pe Kenzo singur cu Ryu este echivalentul prabusirii psihice a prietenului lor.
In momentul in care Kenzo a iesit din clasa lasandu-i pe toti cu gura cascata, Ryu s-a ridicat imediat dupa el. A anuntat ca va avea el grija ca baiatul sa ajunga pe maini bune la cabinetul medical, insa numai Hiro si Kou au inteles exact ce se ascundea in spatele ranjetului pervers de pe fata lui. Asadar, au inceput protestele.
- Domnule profesor, eu vad lucrurile in felul urmator: ori nu ne dati voie sa mergem dupa Kenzo, caz in care nici dumneavoastra nu va veti putea tine ora din cauza noastra, ori ne lasati sa plecam si atunci va puteti continua lectia in liniste, spune Hiro aparent calm pentru a intari afirmatiile lui Kou.
Privirile hotarate ale celor doi nu lasa loc pentru un refuz. Aflati inca sub socul noilor vesti, le este cu neputinta sa-si imagineze ce anume s-a intamplat cu o seara in urma in incinta resedintei Nakamura. Drept urmare, nu au de gand sa cedeze in fata insistentelor profesorului de a ramane la ora. Inteleg prea bine motivele dascalului avand in vedere diversele competitii scolare viitoare la care sunt obligati sa participe, dar de aceasta data nu sunt dispusi sa negocieze.
Complet luat prin surprindere de comportamentul celor doi, profesorul sta in cumpana reluand in gand cuvintele lor. Linistea mormantala ce pune stapanire pe intreaga clasa in asteptarea verdictului, este brusc sparta de soneria telefonului lui Kou. Ca la un semn, toate fetele se indreapta catre el neindraznind sa scoata niciun sunet. Vizibil iritat, baiatul ridica telefonul pregatindu-se sa dea cu el de pamant, dar se opreste la timp pentru a citi numele de pe ecran. Face grabit un pas inafara bancii ca si cand s-ar pregati sa o ia la fuga, apasa rapid pe mai multe butoane inainte de a-l nimeri pe cel corect si duce intr-un final aparatul la ureche.
- Kenzo, unde esti? Spune-mi unde esti si venim imediat! Te simti bine? Ai patit ceva? Ryu e cu tine? isi incepe Kou, ingrijorat, torentul de intrebari.
Hiro se apleaca sprijinindu-si palmele de banca si-l priveste cu o expresie pe care se citeste aceeasi neliniste. Intreaga incapere pare rupta dintr-un tablou al unui pictor ce a reusit intr-un mod fenomenal sa surprinda momentul de maxima incordare al unei mase de oameni in asteptarea condamnarii la moarte.
- Venim imediat! exclama Kou apucandu-l pe Hiro de mana.
Fara sa mai astepte acceptul profesorului, cei doi ies din sala de clasa alergand.

*

“Ce-am facut?... Ce-a fost in capul meu? Cum am putut? Jun…”
Nu reusesc sa formulez niciun gand coerent. Franturi de intrebari si reprosuri imi alearga prin minte cu o rapiditate uluitoare pentru ca in urmatorul moment totul sa inghete: bataia vantului, zgomotul masinilor, miscarile oamenilor si propriile-mi ganduri. Ma simt transpus intr-o lume goala, vida, inerta. Nu mai aud, nu mai vad, nu mai simt si nu mai gandesc. Ar fi de zeci de ori mai bine daca as putea ramane asa…
Camasa-mi sfasiata ce zace alaturi de mine pe bancheta din spate a masinii, cureaua desfacuta a pantalonilor, parul ravasit si zecile de semne rosiatice de pe pielea mea sunt detaliile ce-mi alcatuiesc portretul in acest moment. De asemenea, sunt si dovezile intamplarilor de mai devreme. Mirosul lui persista in simturile mele olfactive, atingerile sale inca sunt resimtite de pielea mea, iar vocea vibranda imi inunda auzul precum cele mai dulci note muzicale. Totusi... il iubesc?
- Kenzo, esti bine? ma intreaba Kou deschizand brusc portiera abia tragandu-si suflul.
Hiro ma priveste pe deasupra umarului iubitului sau cu o expresie uluita, aproape ingrozita, fara sa reuseasca sa spuna nimic.
- Dumnezeule, jur ca-l omor cu propriile-mi maini! exclama Kou scrasnind din dinti in timp ce ma masoara din cap pana in picioare.
Ma ridic cu greu de pe bancheta masinii simtindu-mi intreg trupul umplut cu plumb. Ma doare fiecare particica din corp, iar zgarieturile de pe spate imi zvacnesc in ritm alert. Reusesc sa ies din masina sprijinit de Kou. Le zambesc slab amandurora stiind clar ca asa aveau sa reactioneze si vrand sa-i calmez.
- Stati linistiti, nu-i nimic grav. Adica… adevarul e ca nu s-a intamplat nimic din ce n-as fi vrut eu sa se intample, le spun plecandu-mi privirea in pamant.
- Kenzo… , atat imi poate spune Hiro inainte de a ma imbratisa.
Nu reusesc totusi sa-mi infranez un geamat de durere atunci cand palmele sale imi ating ranile de pe spate. Se indeparteaza automat incepand sa-mi inspecteze cu grija trupul incruntandu-se la fiecare semn descoperit pe pielea mea. In tot acest timp, Kou isi trece nervos greutatea de pe un picior pe altul, suiera injurii printre dinti si isi ridica ochii spre cer jurand pe toti zeii ca Ryu nu va mai ramane intreg dupa ce termina cu el. Inteleg foarte bine ca cei doi au priceput totul gresit. Cu siguranta isi imagineaza ca urmele de pe corpul meu sunt doar o dovada a faptului ca m-am zbatut pentru a scapa de avansurile lui Ryu. Totusi, lucrurile sunt complet la polul opus.
- Hiro, serios ma simt bine; sunt doar zgarieturi, ii spun luandu-i mana intr-a mea si strangand-o usor ca pentru a-mi intari spusele. Kou, crede-ma pe cuvant, Ryu n-are nicio vina. Voi trece diseara pe la voi si va voi povesti totul. Eu nu mai pot ramane la ore; trebuie sa ajung acasa si sa port o discutie cu bunicul meu. Totul se invarte in jurul lui… Stiam ca veti fi ingrijorati din cauza mea, asa ca v-am chemat acum doar ca sa incerc sa va risipesc temerile intr-o oarecare masura, le spun pe un ton calm care reuseste sa ma surprinda si pe mine.
- Dar nu poti, Kenzo! exclama Hiro oftand. Daca te duci acum acasa… Jun…
- Se pare ca am noroc in privinta asta. Jun a plecat in Osaka pentru doua zile. Cred ca este vorba despre noul loc de munca pe care vrea sa-l obtina, ii spun inghitind in sec.
Noul loc de munca, divortul, viitorul iminent razboi cu tatal sotiei sale… Toate acestea doar pentru a putea fi cu mine, pentru a putea avea o relatie impreuna, iar eu… Eu sunt un idiot. Inainte de a parasi toaleta baietilor, Ryu mi-a spus ca primise un telefon de la Sho prin care il anunta ca Jun va lipsi cele doua zile. Avocatul il rugase sa-mi transmita informatia avand in vedere faptul ca eu am plecat mult prea devreme de acasa si nu a apucat s-o faca el. Inca ma bantuie ranjetul de pe fata lui Ryu in timp ce-mi comunica aceste lucruri.
Privesc fetele ingrozite ale celor doi si fac imediat conexiunea: asa e, vom fi doar eu, Ryu si Sho. Habar nu am la ce sa ma astept din partea brunetului, nu am nici cea mai vaga idee ce are de gand sa faca acum ca Jun este la sute de kilometri departare. Cert este ca am inceput sa ma invat cu personalitatea sa imprevizibila. In plus, fiind singuri, voi putea studia mai atent relatia dintre Ryu si Sho. Inca ma chinuie intrebarile cu privire la trecutul fostului detinut si am de gand sa aflu totul cat mai repede cu putinta. De fapt, am atatea intrebari incat am impresia ca intregul meu univers este format doar din ele.
- Fiti fara grija, incerc sa-i linistesc pastrand acelasi zambet calm. Nu este nicio problema in ceea ce-l priveste pe Ryu. Ar fi bine sa va intoarceti la ore; nu vreau sa lipsiti din cauza mea. Incercati, va rog, sa inventati o scuza pentru mine in fata profesorilor, le spun indreptandu-mi pasii spre portiera soferului.
- Esti sigur? ma intreaba Hiro vadit nelinistit. Ryu nu e acum acolo?
- Sincer, habar nu am unde este. Credeam ca s-a intors in clasa, dar chiar de-ar fi acasa, nu e nicio problema. Adevarata problema sunt eu, spun incercand sa-i fac sa inteleaga ca, intr-un final, am gasit un fir de pornire in rezolvarea dilemelor mele.
- Ai grija de tine, Kenzo! Ne vedem diseara, imi spune Kou luandu-l de mana pe Hiro si retragandu-se spre intrarea liceului.
Nu-mi pot explica starea de calm imperturbabil ce ma stapaneste. E ca si cand toate problemele, intrebarile si torturile psihice au ajuns la limita si au dat de un loc pustiu, gol, care nu contine niciun element ce le-ar putea sustine existenta. Este cat se poate de simplu: incapacitate de a gandi. O stare fenomenala din care nu vreau sa ies prea curand si, oricum, nu cred ca as putea nici daca as vrea cu tot dinadinsul. O prefer clar pe aceasta in locul starii chinuitoare de agitatie, framantare si incertitudine.
Parchez masina in fata impunatoarei resedinte si urc cele trei trepte din fata usii. Totul este cufundat intr-o liniste deplina. Intru si urc scarile spre camera mea.
- Hei, pustiule, ce-i cu tine acasa? Parca durau ceva mai mult orele de scoala sau…
Sho nu reuseste sa-si incheie fraza. M-am intors brusc auzindu-i vocea, iar el, dand ochii cu un Kenzo ce pare lovit de o calamitate naturala, ramane consternat atintindu-si privirea asupra mea. Uimirea lui nu dureaza, insa, decat cateva clipe. Observ cum fata i se destinde usor lasand loc unui zambet strengar si in acelasi timp rautacios. Nu mai stau pe ganduri si fac cale intoarsa coborand treptele ce apucasem sa le urc. Nu schitez niciun alt gest, nu se observa niciun tremur al muschilor fetei, insa privirea mea hotarata il face sa ridice suspicios o spranceana. Ma opresc la baza scarilor, in dreptul lui, fara sa-mi dezlipesc ochii dintr-ai sai.
- Haide sa vorbim, ii spun calm, in acelasi timp pregatindu-ma sufleteste si pe mine.

-----

Cap XVI -- Sho --

Desi in mod normal acesta ar fi unul dintre momentele in care m-as simti inconfortabil, stanjenit si tensionat, lucrurile nu stau deloc asa. Din clipa in care Jun a trecut pragul resedintei Nakamura, eu nu am mai fost acelasi. Intotdeauna am fost stapan pe mine, nu-mi amintesc niciun moment in care sa ma fi pierdut cu firea din pricina altei persoane inafara bunicului meu, am spus mereu ceea ce gandeam indiferent de situatie si nu mi-am lasat niciodata mandria sa fie calcata in picioare. Ryu mi-a facut descrierea perfecta atunci: “Pustiul de bani gata care suceste gaturile fetelor pe strada, are tot ce-si doreste, dar nu-i niciodata satisfacut, net superior celor cu care poarta conversatii despre orice subiecte incepand cu felul de mancare avut la pranz si pana la teoria relativitatii si operele lui Nietzsche, dar mai ales, copilul orfan cules de pe strazi si ajuns putred de bogat peste noapte.” Exact asa sunt. De fapt, exact asa am fost, singurul lucru ramas valabil fiind faptul ca sunt orfan. Nu stiu sigur cum am putut sa ma schimb atat de mult, dar cert este ca am de gand sa revin la vechiul Kenzo. Nu voi mai permite sa fiu luat in ras, nu-i voi mai permite lui Ryu sa se poarte cu mine asa cum a facut-o pana acum, voi invata sa-mi infranez sentimentele in ceea ce-l priveste pe Jun, voi afla care este povestea lui Sho si apoi voi sta de vorba cu bunicul meu pentru a avea o imagine completa a celor trei. Pentru prima data de la venirea lui Jun, incep sa-mi revin; incep sa-mi recapat calmul si stapanirea de sine.
Studiindu-mi expresia hotarata a fetei, doua licariri ciudate, abia perceptibile apar in privirea de smarald a fostului detinut. Dupa cele cateva clipe in care niciunul nu a schitat vreun gest, fata lui Sho afiseaza acelasi zambet rautacios, dar indiferent, superior si plictisit ca si cand ar fi reusit sa-mi citeasca toate gandurile de la cap la coada si n-ar fi impresionat. Este exact genul de personalitate pe care mi-ar fi placut s-o am; trateaza totul cu atata detasare, nepasare si lipsa de interes incat ma face automat sa ma intreb daca acest om s-a confruntat vreodata si a luat in serios vreo problema de orice gen. Eu, spre deosebire de el, iau o atitudine serioasa si incerc sa ies dintr-un impas luand in calcul fiecare varianta posibila. El pare ca lasa totul in voia sortii. Intr-adevar, mi-ar fi placut sa pot fi asa.
- Pustiule, arati de parca tocmai ai sosit de pe front si esti gata sa pleci la un nou razboi, imi spune el plimbandu-si privirea pe corpul meu. Esti sigur ca nu vrei sa faci un dus inainte de toate? ma intreaba indreptandu-si atentia spre marul din care incepe sa muste cu pofta, obicei cu care banuiesc ca ma voi obisnui foarte curand.
- Daca nu te deranjeaza prea tare felul in care arat momentan, as vrea sa discutam acum, ii raspund calm fara sa-l scap din ochi.
In momentul in care rostesc ultimul cuvant, Sho isi da capul pe spate si incepe sa chicoteasca.
- Nu are de ce sa ma deranjeze un om care poarta cu mandrie semnele unei partide de sex. Sa mergem in living, atunci, imi spune el facandu-ma sa realizez ca banuiala mea este, de fapt, foarte adevarata si el chiar a reusit sa mi se infiltreze in minte.
Se intoarce si isi indreapta mersul leganat spre canapeaua confortabila continuand sa-si rontaie marul. Il urmez indeaproape calm, dar serios.
- Sa inteleg ca ai ajuns la limita? ma intreaba Sho asezandu-se.
- Limita? ii raspund printr-o noua intrebare neintelegand complet la ce se refera, dar avand o vaga banuiala.
- Il stiu pe Ryu prea bine ca sa nu-mi dau seama ca esti asa din cauza lui. Ai ajuns la capatul rabdarii si nu pot sa te condamn. Cand isi pune ceva in cap, e in stare sa mearga pana la capatul pamantului pentru a obtine ce vrea. E un tip dat dracului si vei avea de furca cu el. Asculta bine ce-ti spun! Doar i-am fost model de urmat in viata..., imi spune el abandonand cotorul marului pe un servetel si aprinzandu-si o tigare.
Asadar intre Ryu si Sho exista o legatura mult mai stransa decat mi-am imaginat eu. Cu atat mai bine. In acest fel pot afla si povestea lui Sho si cate ceva despre Ryu si ura lui indreptata spre mine.
- Asa e. In ceea ce ma priveste, Ryu reprezinta cauza tuturor problemelor mele actuale. Totusi, da-mi voie sa iau lucrurile pe rand in ordinea curiozitatilor mele. Spune-mi de ce ai fost in inchisoare si ce inseamna S.C.P, imi incep interogatoriul avand toata atentia indreptata spre acest om care, nu stiu cum si in ce fel, dar cu fiecare secunda petrecuta in compania lui, imi castiga din ce in ce mai multa admiratie.
Isi ridica surprins privirea spre mine sufland un rotocol de fum in timp ce zambetul de pe fata lui se accentueaza.
- La naiba! As fi putut sa jur ca vei incepe sa ma intrebi de Ryu si legatura mea cu el. Asadar, inspir chiar atata teama si neliniste de nu ma intrebi mai intai despre lucrurile care te intereseaza cu adevarat sau ... sa nu-mi spui ca te intereseaza persoana mea mai mult, imi spune el ingustandu-si privirea si adoptand o expresie perversa ce ma duce automat cu gandul la Ryu.
- Sunt doar curios, ii raspund cu o urma de ezitare in glas.
Nu-mi dau seama exact de ce sunt atat de interesat de el si povestea lui, dar nici nu-mi mai bat capul cu detalii. Vreau sa stiu si atat. Nimic mai mult.
Isi duce palma dreapta la ceafa, in timp ce degetele celeilalte strang tigarea si isi ridica privirea spre tavan incruntandu-se usor ca pentru a incepe sa rememoreze intamplari trecute.
- Am fost in inchisoare din cauza ca mi s-au pus in spate niste infractiuni pe care nu le-am comis eu. Urma sa putrezesc acolo daca nu ma salva avocatelul asta, spune el zambind lenes in timp ce aminteste de respectivul defensor. In ceea ce priveste initialele de pe placuta mea, S.C.P este prescurtarea numelui inchisorii Sevilla Community Prison, incheie el revenind cu privirea la mine in asteptarea unei noi intrebari.
Nu-mi este greu sa realizez faptul ca, desi mi-a raspuns la intrebari, a evitat cu grija detaliile si a lasat inadins informatiile vagi. Totusi, nu-mi e clar de ce. E ca si cand raspunsul lui a generat o groaza de alte intrebari in mintea mea. Asadar, nu ma voi opri aici si voi continua cu interogarea pana ce curiozitatea mea va fi pe deplin satisfacuta. Atata timp cat el pare dispus sa vorbeasca, voi profita de situatie. Numele inchisorii imi este destul de cunoscut, dar nu m-a interesat niciodata atat de tare incat sa caut informatii detaliate. Cu toate acestea, ceva tot nu se leaga. Din putinele mele cunostinte cu privire la aceasta unitate, acolo sunt inchisi temporar detinutii care nu sunt de cetatenie spaniola pentru a putea fi extradati tarii de unde apartin.
- Sevilla? Cum de ai ajuns in Spania? il intreb aducandu-mi in acelasi timp aminte ca bunicul meu este plecat acolo acum.
Observ o expresie uimita aparandu-i pe chip pentru o fractiune de secunda.
- Inteleg… Nu ai vorbit inca cu bunicul tau.
Este pur si simplu incredibil! Degeaba sunt eu cel care pune intrebarile; el este cel care capata informatii si asta fara sa se oboseasca deloc.
- Se poate spune ca locuiesc atat in Sevilla cat si in Tokyo, ma lamureste in acelasi mod vag.
- Pentru ce ai fost condamnat la inchisoare? Care au fost acele infractiuni? intreb prinzand ceva mai mult curaj.
Trage adanc aer in piept si stinge tigarea. Curiozitatea mea a reusit sa-mi hiperbolizeze toate simturile; astfel, bag de seama fiecare detaliu, fiecare gest al sau, fiecare suvita de par ce-i incadreaza fata, simt mirosul apei lui de colonie plutind si invadand aerul livingului si aud estompat discutia plina de viata dintre cele doua angajate ale bunicului meu pregatind masa de pranz.
- Atunci cand nu ai bani si ai ghinionul de a da intamplator peste unele persoane instarite si influente, poti fi sigur ca vei sfarsi platind pentru greselile lor, imi raspunde zambind. S-a inceput prin delapidare de fonduri si evaziune fiscala pentru a se ajunge la trafic de stupefiante. Nimic iesit din comun, dar pentru a se asigura ca nu-mi voi da drumul la gura, idiotii de care vorbesc au facut in asa fel incat sa nu mai vad lumina zilei si sa infund puscaria pentru restul vietii.
Sunt complet inmarmurit si nu doar din cauza relatarii sale. Ma uluieste calmul si degajarea cu care a povestit toate aceste lucruri de parca nu a fost vorba despre el si viata lui ci un film pe care l-a urmarit cu o seara in urma. Personal, in mod sigur as fi innebunit de nervi si nedreptatea comisa m-ar fi adus pe culmile disperarii. Fara indoiala n-as fi iesit complet sanatos mintal de acolo. Totusi, Sho vorbeste despre aceasta parte a vietii lui cu aceeasi usurinta cu care eu vorbesc despre cumparaturile de maine.
Tresar involuntar auzindu-i vocea tipand dupa Maria, menajera resedintei Nakamura. O roaga sa ii mai aduca un mar si sa-i spuna Rosei, bucatareasa, sa nu uite de placinta cu afine ceruta in mod special. Cat timp i-a adresat aceste vorbe, a tinut-o de mana mangaindu-i incheietura cu degetul mare si zambindu-i lasciv. Tanara bruneta, dupa socul avut dand ochii cu trupul meu plin de rani, s-a inrosit pana in varful urechilor si a baiguit o aprobare. Se retrage la bucatarie purtand un ranjet idiot pe fata care ma face sa ma intreb daca tot asa arat si eu in prezenta lui Jun sau… Ryu.
Folosesc timpul cat i-a luat Mariei sa se intoarca cu fructul cerut pentru a-mi pune rapid ordine in ganduri si in sirul intrebarilor. E clar ca Sho a reusit sa-mi zdruncine toate tiparele unui om normal. Cine ar putea vorbi cu atata nonsalanta despre astfel de lucruri? Cine ar putea fi atat de lipsit de griji povestind astfel de experiente?
- Cum? il intreb fara sa-mi vina a crede. Cum poti sa fii atat de degajat cand imi spui toate lucrurile astea?
Desi mie mi se pare o intrebare cat se poate de normala si fireasca, Sho izbucneste in ras facandu-ma sa imi maresc ochii de uimire si confuzie in acelasi timp.
- Pustiule, credeam ca batranul Nakamura ti-a indesat deja crezul nostru pe gat pana acum. Traieste prezentul, da-l dracului de trecut!
Are dreptate. Bunicul meu mi-a repetat fraza aceea de nenumarate ori, dar nu am intalnit pe nimeni care s-o puna in practica asa cum o face Sho. Totusi, acest lucru ma duce cu gandul la o alta neclaritate.
- Sho, de unde il cunosti pe bunicul meu?
In sfarsit, o intrebare care reuseste sa-l faca sa adopte o expresie ceva mai serioasa, desi nici acum nu renunta la zambetul lui caracteristic.
- E simplu. Lucrez pentru el, imi spune el scurt dandu-mi de inteles ca nu este tocmai incantat sa dea detalii despre acest aspect.
Este unul dintre subiectele pe care va trebui sa le discut cu bunicul meu. Banuiesc ca acesta este si unul dintre motivele pentru care Sho nu vrea sa intre in amanunte. Drept urmare, parasesc subiectul si imi indrept atentia catre lucrurile despre care pot afla informatii.
- Care este legatura dintre tine si Ryu? intreb fara sa-mi dau seama ca timbrul vocii mi s-a schimbat brusc.
La auzul acestei intrebari, surasul lui Sho se largeste, iar ochii lui verzi ma tintuiesc insistent.
- Ei bine, am ajuns intr-un final si la ceea ce te intereseaza de fapt, imi spune el dezvelindu-si siragul de dinti albi. Sa vedem: Ryu… Ryu, incepe el arborand o expresie aproape visatoare.
- Aici sunt! tuna o voce in spatele nostru.

-----

Cap XVII -- Sa stiu --

Nu mi-am putut stapani tresarirea brusca la auzul vocii lui si totusi, n-am de gand sa-i mai dau satisfactia de a ma vedea complet in puterea lui. Imediat ce imi calmez bataile inimii, imi intorc privirea spre intrarea in living. Ryu sta rezemat de tocul usii cu mainile incrucisate la piept, iar ochii lui arunca fulgere albastre in directia noastra. Asadar, imi inchipui ca a auzit cel putin o parte din discutia mea cu Sho, dar nu pot sa-mi dau seama ce anume din ceea ce am aflat acum l-a enervat atat de tare. Nu am apucat sa vorbim absolut nimic despre el sau legatura lui cu Sho. Deci, care este motivul pentru care e asa acum? Probabil… probabil este insusi faptul ca stau de vorba cu Sho…
- Hei, Ryu, ai ajuns chiar la fix! Tocmai ma pregateam sa-i explic pustiului legatura dintre noi, i se adreseaza Sho la fel de dezinvolt ca si pana acum si cu acelasi zambet pe buze de parca nu observa starea de irascibilitate crescanda a brunetului.
In momentul in care Sho termina de vorbit, Ryu l-a sagetat cu o privire ca de gheata incruntandu-se.
- Sho, ti-am spus clar sa stai dracului departe de el! Nu te mai amesteca daca nu ai de gand sa ma ajuti, ii spune el nervos.
“Sa il ajute? Cu ce anume sa il ajute? Sa recapitulam ce stim pana acum: Ryu si Sho se afla acum aici din cauza tatalui primului, un angajat al bunicului meu. Domnul Hirano a fost acuzat pe nedrept, iar bunicul meu face tot posibilul pentru a-l ajuta. Din acelasi motiv se afla si Jun aici. Asadar, dupa toate aparentele, Ryu ar trebui sa-i fie recunoscator bunicului meu, implicit sa nu aiba absolut nimic impotriva mea. Cu toate acestea, de cand l-am cunoscut si pana in momentul de fata, nu a facut altceva decat sa-mi dea viata peste cap si sa-mi dea de inteles ca are ceva cu mine. De ce? Ce legatura am eu in toata povestea asta?”
Expresia de pe chipul lui Sho nu se schimba deloc. Este la fel de indiferent si lipsit de interes ca si pana acum in ciuda nervozitatii lui Ryu. Privindu-l, realizez ca are o oarecare influenta si asupra mea reusind sa ma calmeze si sa ma faca sa ma simt in largul meu. Destul de ciudat...
- Inca mai ai multe de invatat, Ryu, spune Sho oftand plictisit si ridicandu-se de pe canapea. Ti-am spus de atatea ori: incapatanarea ta n-o sa-ti fie deloc de folos in cazul asta. In plus, pana acum totul a decurs exact dupa cum te-am avertizat ca o sa se intample si pot sa jur ca si continuarea va fi la fel, incheie el zambind satisfacut.
Isi indreapta pasii spre iesirea din living lasandu-ma singur cu Ryu. Nu scoatem niciun cuvant pana in momentul in care auzim usa de la camera lui Sho trantindu-se cu putere. Ryu se apropie incet de mine, cu pasi rari, parca urmarind sa obtina acelasi avantaj psihologic pe care l-a avut mereu asupra mea. Trag adanc aer in piept simtindu-mi bataile inimii accelerandu-se involuntar. Bineinteles, nu ma astept sa-mi pot schimba imediat comportamentul in prezenta lui, dar in mod clar voi incerca sa fac in asa fel incat sa nu las sa se vada ce se intampla in mintea mea. Voi incerca sa pastrez tumultul gandurilor si simtamintelor mele incatusat. Imi adun toate puterile si imi ridic privirea spre el, hotarat fiind sa nu cedez. Ochii albastri ai lui Ryu ma fixeaza cu o intensitate covarsitoare. Totusi, faptul ca Sho nu mai este in aceeasi incapere a reusit sa stearga nervozitatea de pe chipul lui readucandu-i calmul si expresia de superioritate atat de caracteristice. Se opreste la un pas in fata mea privindu-ma de sus.
- Sa inteleg ca esti gelos? ma intreaba el zambind, facand referire la interesul meu pentru legatura lui cu Sho.
M-am intrebat, intr-adevar, care este legatura ce-l uneste pe Ryu de Sho, dar nu l-am privit pe cel din urma ca fiind un potential rival. Bineinteles, este si din cauza ca pana acum nu am luat in calcul posibilitatea de a fi indragostit de brunet. Din contra, pana sa realizez ca simt ceva mai mult pentru Ryu decat o simpla atractie fizica, singurul lucru la care m-am gandit a fost modul in care as fi putut sa scap de el pentru a ma putea concentra asupra lui Jun. Cu toate acestea, felul in care brunetul a reactionat mai devreme, starea lui de nervozitate este perceputa automat de mintea mea ca fiind o slabiciune, un avantaj pentru mine. Acest lucru imi da increderea necesara pentru a-l privi in ochi si a porni discutia de la acelasi nivel.
- As putea sa te intreb acelasi lucru, ii spun interpretand irascibilitatea lui ca fiind gelozie, desi stiu cu siguranta ca nu este cazul.
Zambetul de pe fata lui se accentueaza intelegand perfect ce urmaresc.
- Sho vorbeste mult... Prea mult. Nu vreau sa-mi strice planurile, imi spune el plimbandu-si privirea pe corpul meu insistand asupra semnelor lasate de el pe pielea mea ceva mai devreme.
- Planuri? Ryu, cand te-am vazut prima data, cand... cand am dat cu masina peste tine, stiai cine sunt? il intreb pe un ton nesigur mintea mea incepand sa lege informatiile stiute si sa teasa diverse scenarii posibile.
Ii vad privirea marindu-se de uimire la auzul neasteptatei mele intrebari. Dupa cateva clipe de gandire, izbucneste intr-un ras zgomotos dandu-si capul pe spate.
- In cazul in care ma intrebi daca sarut toate persoanele care dau cu masina peste mine, raspunsul este nu, imi spune el printre hohote de ras.
Trebuia sa-mi imaginez ca-mi va da un astfel de raspuns atat din cauza placerii lui de a ma tachina cat si pentru a evita sa-mi dea explicatii. Totusi, de data aceasta nu vad de ce nu ar putea sa-mi raspunda. Se linisteste si isi indreapta privirea amuzata spre mine:
- Da, stiam cine esti, imi spune scurt inainte de a se apleca peste mine si a-mi acapara buzele intr-un sarut.
Nu am timp sa reactionez. Limba lui patrunde imediat in gura mea lingand lacom interiorul umed. Stau nemiscat pe canapea simtind genunchiul indoit al lui Ryu frecandu-se de interiorul coapselor mele in timp ce se sprijina pe celalalt picior de podea. Palmele lui asezate de-o parte si de alta a umerilor mei strang cu putere spatarul mobilei.
“Dumnezeule, nu pot... Nu pot sa ma abtin.” Felul in care ma atinge, felul in care imi simt intreg trupul, felul in care ma face sa-mi pierd ratiunea... Pot sa-mi fac un milion de promisiuni ca n-am sa-l mai las pe Ryu sa faca ce vrea din mine, dar sunt constient ca, cel putin pentru moment, are un efect mult prea puternic asupra mea. Nu pot sa-i rezist pur si simplu, nu pot sa stau calm, nu pot sa-l resping. De fapt, cum as putea sa fac toate astea daca trupul meu reactioneaza automat la fiecare atingere a lui luandu-mi capacitatea de a gandi? Cum as putea spune “nu” cand intreaga mea fiinta cere mai mult?
In momentul in care simtim amandoi ca nu mai avem aer, isi indeparteaza incet gura, dar ramane in aceeasi pozitie lipindu-si fruntea de a mea. Si eu si el respiram greu incercand sa ne calmam bataile inimilor. Fata lui Ryu afiseaza o expresie in care se amesteca satisfactia, rautatea aproape diabolica si placerea aproape sadica… Este pentru prima data cand il vad asa si ma cutremur imaginandu-mi ce ar putea urma. Isi adanceste brusc privirea in ochii mei si simt cum imi strapunge pe rand corneea, irisul, cristalinul, corpul vitros cu scopul de a se folosi de nervul optic pentru a citi toata activitatea creierului meu. Ma simt atat de transparent incat tot sangele incepe sa pompeze cu repeziciune facandu-ma sa-mi ies din sarite. Il imping cu putere pe Ryu si ma ridic in picioare scrasnind din dinti. Nu mai astept sa-mi spuna ceva si nici nu-mi mai intorc capul pentru a-i studia chipul. Ies repede din living, urc scarile si trantesc usa camerei mele atat de tare incat imi indrept automat privirea spre geamuri fiind sigur ca le-am facut tandari. Rasucesc cheia in broasca pentru a evita riscul de a ma trezi din nou cu Ryu in camera si ma apropii de oglinda cu pasi rari. Este cazul sa port iar o discutie cu celalalt eu, cu reflexia lui Kenzo. Totusi, trec mai intai prin procesul de recunoastere a propriei persoane. Felul in care arat acum, camasa sfasiata, semnele rosiatice, parul ravasit, pana si pupilele dilatate, absolut intreaga mea persoana poarta semnatura hartuirilor lui Ryu. Ma hotarasc sa fac un dus inainte de toate; nu pot nici macar sa ma privesc in oglinda fara sa ma gandesc la el.
Las apa sa-mi mangaie trupul si incerc sa-mi golesc mintea de ganduri. Imi imaginez ca sunt undeva departe, intr-o alta tara, intr-un alt continent, intr-o alta lume. Oare ar fi mai bine? Daca as pleca pur si simplu fara sa privesc in urma, n-ar fi mai bine?
Imi infasor un prosop in jurul taliei si ies din baie hotarat sa aflu adevarul de la bunicul meu. Nu are niciun rost sa ma mai chinui singur reluand aceleasi intrebari fara raspuns. Este abia ora 13.00, ceea ce inseamna ca in Spania e inca destul de devreme, dar deja nu-mi mai pasa. Am asteptat destul. Pun mana pe telefon si formez numarul tremurand. Inghit in sec si imi musc involuntar buza inferioara reusind sa redeschid rana provocata de Ryu.
- Da, Nakamura Tadashi, aud vocea somnoroasa a bunicului meu de la capatul celalalt al firului.
- Buna dimineata, bunicule. Sunt Kenzo, il salut pe un ton serios, hotarat si aproape resemnat.
Il aud oftand si banuiesc, dupa fosnetele ce ajung la urechile mele, ca se ridica din pat.
- S-a intamplat ceva, Kenzo? ma intreaba cu un calm desavarsit care pentru mine nu inseamna altceva decat obisnuita-i indiferenta.
- Stii foarte bine de ce te-am sunat. Vreau sa-mi explici tot ce se intampla, ii spun abia stapanindu-mi starea de nervozitate. Vreau sa-mi spui cine sunt cele trei persoane pe care le-ai lasat cu atata usurinta sa locuiasca aici si vreau sa-mi spui de ce te implici atat de mult in cazul acestui angajat al tau. Nu in ultimul rand, vreau sa-mi spui cine sunt.
Toti muschii imi sunt incordati la maxim, stau complet nemiscat si astept cu o infrigurare aproape nebuna raspunsurile si explicatiile bunicului meu. Imi este, intr-adevar, teama de ce as putea afla, dar m-am saturat sa fiu tinut in intuneric. M-am saturat sa fiu privit ca un obiect indezirabil, dar necesar pentru rolul de cal de bataie. Daca tot sunt pus in aceasta postura, macar sa stiu ce am facut, cu ce sunt vinovat, de ce sunt tratat astfel. Nu stiu de ce am impresia ca tot ce se intampla acum are o oarecare legatura cu originile mele, dar printre zecile de posibilitati pe care le-am luat in calcul se numara si aceasta. Poate si din cauza ca Ryu a tinut cu tot dinadinsul sa-mi faca cunoscut faptul ca stie despre acest aspect. De atunci ma gandesc ca pana si el ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insumi.
- Cu alte cuvinte ai ajuns la limita, imi spune bunicul meu oftand. Ma asteptam la asa ceva din partea lui Ryu… Kenzo, esti sigur ca vrei sa stii? Te avertizez ca n-o sa-ti placa ce vei auzi.
Ma intreaba daca sunt sigur? Toata tortura mea psihica se datoreaza faptului ca nu stiu sa dau raspuns la niciuna dintre intrebarile mele. N-o sa-mi placa ce aud… Nu conteaza. Cel putin, daca am toate datele problemei, pot sa-mi formez un plan, pot sa judec altfel ce voi face in continuare, pot sa caut solutii.
- Bunicule, n-am fost niciodata mai sigur de ceva. Vreau sa stiu!

------

Multumesc tuturor celor care au citit, celor care si-au postat parerile si celor care vor continua sa-mi citeasca "fanteziile". :D