Dorinte periculoase

[Me†al.]

N-am mai trecut de mult p - aici. x D De fapt, n-am prea avut timp de scris fiindca scoala imi acapareaza tot timpul liber. Imi pare rau si o sa incerc sa scriu mai des. ^^
Multumesc pentru comentariu, She, si ma bucur ca mai am un cititor * big hug * .
Am venit si cu intarziata continuare ce nu este prea... stralucita, dar sper sa fie buna de ceva. xD
Lectura placuta !
P.S. : Mai sunt cateva capitole si cred ca termin povestea. Nu stiu sigur inca.

Capitolul 13

Treisprezece numarul cu ghinion. Multi cred ca acest numar poarta ghinion, altii ca este doar un simplu zvon. Si totusi, ce sa crezi ? Daca ai uneori noroc pe aceasta data, dar si noroc ? Dar de ce treisprezece este ziua cu ghinion si nu alt numar ?

*

Nu mi-am dat seama cand parasisem lumea reala, dar m-am trezit in camera pe care o imparteam cu Kail. Langa patul meu statea Miranda, alaturi de ceilalti prieteni ai mei. Incetul cu incetul, imi aminteam ce se intamplase si m-am ingrozit. Imi aminteam de Razvan si asta durea tare de tot. El fusese cel mai bun prieten al meu si, odata cu moartea sa, parca si jumatate din mine s-a stins. Cred ca aveam o fata total terorizata fiindca Miranda ma privea speriata.
-Cum te mai simti ? A intrebat Kail.
Era o intrebare ce o punea fiindca voia sa vad ca-i pasa, nu ca n-ar stii ca ma simt oribil. Am dat din cap in semn de negatie si n-am mai spus nimic. Cuvintele n-ar fi insemnat nimic, doar niste vorbe neimportante. Ma durea trupul. De fapt, nu ma durea, doar imi era amortit si capul imi bubuia. Brusc, o intrebare mi-a sagetat prin minte si am reusit, cu greu, sa o rostesc:
-Unde e Razvan ? Vreau sa-l vad.
-Nu poti sa-l vezi. A fost inmormantat mai devreme.
Crystal vorbea soptit si regretul i se citea pe fata. Totusi, n-am putut sa ma abtin si am inceput sa urlu:
-Poftim ? ! A fost inmormantat, iar eu nici n-am putut sa-l vad pentru ultima oara ? De ce ? si unde e mormantul ala ? Daca tot n-o sa-l vad fara a folosi forta, atunci o sa-l dezgrop eu insumi !
Da, eram extrem de socat si revoltat. De ce sa-l fi ingropat cand eu nici macar nu-mi luasem adio? Ce tampenie !
-Nu poti. A fost inmormantat prin obiceiul vampirilor. Ars pe rug, iar cenusa sa a fost luata de adierile de vant, mi-a spus Kail.
Acest lucru m-a lasat total mut. Citisem prin carti ca asa sunt inmormantarile vampirilor, dar totusi, era imposibil. Nu-mi venea sa cred ca prietenul meu cel mai bun a fost ars pe rug. Am lasat capul in jos, strangand cearceaful alb cu putere. Ma simteam total neputincios. Miranda mi-a pus mana pe umar, iar eu am tresarit, de parca s-ar fi intamplat cine stie ce.
-Ne pare extrem de rau, dar sa stii, Alex, ca toti am pierdut cate o persoana draga cand am venit la scoala asta.
Nu mi se parea cine stie ce alinare, dar am ramas tacut stiind ca incercau sa ma binedispuna. Nu stiu cat timp am stat toti in camera fara sa vorbim, dar cred ca a durat mult. Eu priveam pierdut asternutul, in timp ce-mi aduceam aminte, incetul cu incetul, toate intamplarile minunate dintre mine si Razvan.

In octombrie, acum multi ani, Razvan venise pentru prima data la scoala noastra. A intrat diriginta vesela in clasa, zicandu-ne ca avea sa ne prezinte un coleg cu totul si cu totul special. Toti am asteptat cuminti, in timp ce noul membru al colectivului isi facea aparitia. Se vedea clar ca nu era ca noi, ca nu era american, iar asta nu le-a convenit multor colegi. Chiar daca eram cu totul diferiti, stand in aceeasi clasa, iar el stiind foarte bine engleza, ne-am imprietenit. Ne intelegeam destul de bine si nu-mi pasa defel ca el nu era american.
O luna mai tarziu, ne aflam in fata scolii dupa ore asteptand sa se faca culoarea verde la semafor. Eram alaturi de Razvan si alti cativa colegi si vorbeam despre nenumarate chestii infime. Eu eram cu totul absorbit de discutia noastra si n-am observat cum o masina mica venea cu viteza spre noi. Toti ceilalti fugisera, iar eu mergeam normal, nesesizand pericolul. Dintre toti colegii care erau cu mine, numai Razvan a sarit si m-a tras de mana inainte ca masina sa ma loveasca. Acesta a fost lucrul ce a sudat cu adevarat prietenia noastra.

Revenindu-mi din starea aceea ciudata, i-am privit pe prietenii mei. Stateau cu niste fete triste si ma priveau. Lucrul acesta ma deprima si mai mult. Totusi, prin minte mi-au trecut vorbele lui Razvan cand imi murise bunicul: Nu fii trist. Chiar daca, din pacate, nu mai este printre noi, el te mai vede inca si este prezent mereu in inima ta. Si nu cred ca si-ar dori sa te vada asa de trist. Intr-un fel avea dreptate. Trebuia sa ma bucur ca avusesem un asa bun prieten, ca fusese alaturi de mine, ca meritasem un asemenea amic. Ce ma durea extrem de tare era faptul ca el ma salvase de la moarte, iar eu, cand incercasem, dadusem gres. Desigur, el ma salvase de la un accident de masina, iar eu nu am putut sa-l apar de un strigoi.
-Haideti sa mergem la un suc, am spus cu o voce cat de cat voioasa.
Toti amicii mei m-au privit ciudat, uimiti. Sincer sa fiu, daca as fi in locul lor, aceeasi expresie mi s-ar fi intiparit pe fata.
Pe drumul nostru spre mica terasa amenajata in afara cladirii, am stat sa cuget la cele intamplate. Ma gandeam necontenit la acel strigoi si la Razvan. Incercam sa ma mint pe mine insumi, sa-mi spun ca amicul meu nu murise, ci ca era la fosta mea scoala si n-aveam sa-l mai vad vreodata. Totusi, nu-mi iesea defel si, intr-un tarziu, am renuntat. Un singur lucru ma bantuia : ce le spusesera cu adevarat parintilor lui ? Nu aveam nici cea mai vaga idee, dar cu siguranta nu-i spusesera ca copilul lor fusese ucis de un strigoi.
Ajunsi la terasa, ne-am asezat la o masa, iar Kail s-a dus sa ne ia sucurile si mie o inghetata de ciocolata in forma de sendvis. M-am sprijinit de speteaza scaunului si am cascat. Nu-mi era somn, dar creierul meu avea nevoie de oxigen. Cand s-a intors adolescentul la masa, mi-a intins doza de Coca Cola si inghetata. S-a asezat pe scaun si a privit prin curte. Era miezul noptii, probabil, si afara era destul de cald. Am luat o gura din doza si am privit stelele ce straluceau precum niste diamante pe cer.
-Ia uite ce tip! A spus Kail aproape tipand.
Ne-am uitat toti in aceeasi directie si am putut vedea un adolescent cu parul castaniu, ondulat si lung. Era inalt si mi se parea ca era cu un an mai mare ca noi. Totusi, in acel moment am fost sigur ca Kail era gay. Mi se parea relativ ciudat, dar ma bucuram ca nu aveam sa ma bat cu el pe cine stie ce tipa.
-Ia te uita, Kail si-a gasit o noua bucatica ! A spus Crystal in timp ce radea zgomotos.
Prietenul meu i-a aruncat o privire urata si a intrebat-o pe Alice cine era tipul. Aceasta nu a stat mult pe ganduri si i-a raspuns amuzata:
-Michael Starrey. E cu un an mai mare ca noi si e cel mai bun scriitor din campus.
Mi-am desfacut ambalajul de la inghetata si am inceput sa mananc din ea, privindu-i pe amicii mei ce faceau misto de Kail. Saracul. Nu era usor sa fii homosexual, dar se vedea clar ca fetele nu aveau nimic impotriva inclinatiilor lui sexuale.
Deodata, am vazut hartia ce se afla in inghetata mea. Am suierat o injuratura si am scos-o de acolo. Acum, toata atentia prietenilor mei era concentrata asupra mea. Am privit din nou nenorocita aia de hartie si am observat ca pe ea era scris ceva. Cine s-ar fi gandit sa-mi trimita un mesaj in... inghetata ? Doamne, ce oameni ( sau, mai bine spus, neoameni ) ciudati.
-Un bilet in inghetata, am spus razand.
Spre deosebire de vadita mea amuzare, ceilalti devenisera rigizi, de parca cine stie ce chestie s-ar fi intamplat. Miranda mi-a smuls biletul din mana si a inceput sa-l citeasca atenta. Dupa ce a terminat, i l-a dat si celorlalti vampiri, ultima ce a citit fiind Alice. Aceasta i-a aruncat o privire plina de subinteles Mirandei, aceasta exclamand:
-Oh, Doamne !