02-07-2011, 11:16 PM
imi pare rau ca inca nu am reusit sa termin capitolul si postez doar un fragment...dar sunt inca in sesiune si de-abia joi dau ultimul examen :(...dupa ce scap sper sa scriu ceva mai des si sa am mai multa inspiratie:P
pana atunci va las cu a doua parte a capitolului :D...spor la citit
Nu am apucat să aud un răspuns de la el sau măcar o ultimă privire pentru că am simțit o lovitură puternică și bruscă la baza gâtului, după care totul s-a întunecat. M-am trezit cu o durere puternică la gât și am început să mă masez ușor. Am încercat să mă ridic în șezut, dar am simțit cum amețesc și m-am trântit la loc pe... pat? Asta e ciudat. Oare unde mă aflu? Încă stând întinsă am început să analizez locul unde mă aflam. Era o cameră destul de spațioasă, cu o masă și două scaune aflate lângă ușă. Patul în care mă aflam avea o lenjerie pufoasă, de culoare verde deschis. Ceea ce m-a intrigat era faptul că singura lumină din cameră provenea de la lumânările așezate din loc în loc în niște suporturi special poziționate de-a lungul pereților vișinii. Nu exista nici măcar o fereastră.
Am mai încercat o dată să mă ridic din pat și am reușit, cu toate că încă mă simțeam amețită și simțeam cum îmi explodează capul. M-am îndreptat cu pași greoi spre masă, clătinându-mă din când în când și aproape pierzându-mi echilibrul. Am ajuns în siguranță pe scaun și, spre surprinderea mea, am găsit o tavă pe care se afla mâncare, iar alături un bilețel împăturit. L-am luat în mână și am început să îl citesc.
†Nu știu cât timp o să treacă până citești biletul, dar îmi cer scuze anticipat dacă mâncarea va fi rece. Încearcă să mănânci ceva. Știu că totul este confuz pentru tine acum, dar vei înțelege pe parcurs ce se întâmplă.
Sasukeâ€
După ce am citit biletul am început să-mi aduc aminte de ultimele clipe de conÈ›iență înainte de a mă trezi aici È™i am început să caut rapid cu privirea rucsacul. L-am văzut sprijinit de pat È™i m-am ridicat brusc pentru a ajunge cât mai repede la el. BineînÈ›eles că ameÈ›eala nu dispăruse, aÈ™a că după câțiva paÈ™i am căzut pe burtă. Am gemut de durere la impactul cu podeaua de lemn, dar m-am ridicat repede în patru labe È™i aproape m-am târât până acolo. M-am sprijinit de peretele de lângă pat È™i am început să răscolesc în rucsac. „ La dracu'!†am murmurat printre dinÈ›ii încleÈ™taÈ›i de furie. Pergamentul nu mai era acolo. Se pare că Sasuke chiar a trădat satul È™i a revenit la vechii lui „amiciâ€.
Simțeam o durere în suflet, ca un cuțit ruginit care îmi perfora încet, dar sigur, inima, iar acum se răsucea sadic în rană. Involuntar mi-am pus mâna pe piept și am început să respir greoi, dar m-am calmat rapid. Nu voiam să mă mai gândesc la el. Cu toate că sentimentele mele pentru el nu aveau să treacă peste noapte, gestul lui mă dezgusta profund.
La un moment dat am auzit pași în afara camerei așa că m-am trântit pe pat, prefăcându-mă inconștientă. Ușa s-a deschis cu un scârțâit enervant, după care am auzit cum cineva se apropia de mine. Am simțit o mână caldă pe umărul meu, dar nu am îndrăznit să îmi deschid ochii și să văd cine e.
- Sakura, trezește-te. Mă auzi?
Bineînțeles că Sasuke era cel de lângă mine. Cu toate că în acel moment aveam impresia că îl găsesc respingător, timbrul vocii lui tot mi-a făcut inima să bată de două ori mai repede. S-a așezat ușor lângă mine și a început să îmi mângâie părul roz, dându-mi la o parte cele câteva șuvițe care îmi acopereau fața. Nu știam cât mă mai puteam preface inconștientă, dar speram că îndeajuns de mult cât să nu mă prindă. Gestul său însă, mi-a dat peste cap toate socotelile. Și-a presat ușor buzele de ale mele și am simțit cum eram străbătută de mii și mii de furnicături. Tot ce voiam în acel moment era să-mi împletesc degetele în părul lui moale și negru și să îl trag mai aproape de mine.
În schimb am deschis brisc ochii și m-am uitat șocată la el. Nu voiam să mai cedez în fața lui, de data asta chiar voiam din tot sufletul să mă schimb. Așa că mi-am ridicat cu putere mâna dreaptă și i-am tras o palmă ce l-a făcut să se depărteze de mine îndeajuns cât să pot să mă dau jos din pat. Deși știam că mai târziu o să regret ce voi spune, pe moment nu îmi păsa deloc.
- În viața ta să nu te mai atingi de mine! am strigat cât mă țineau plămânii.
Timp de o fracțiune de secundă am putut vedea șocul din privirea lui, după care indiferența a revenit ca un văl peste ochii lui incredibil de profunzi. A schițat un zâmbet fals, după care a trecut pe lângă mine fără să-mi adreseze vreun cuvânt. Exact înainte de a ieși din cameră s-a întors brusc spre mine, spunându-mi că voi regreta asta.
Nu aveam nevoie de el pentru a știi acest lucru. Deja simțeam o durere în suflet, ca și cum inima mi-ar fi fost prinsă într-o menghină. Mi-am pus o palmă pe piept, încercând să mă calmez, dar simțeam cum am din ce în ce mai puțin aer. M-am îndreptat spre masă cum am putut și am încercat să mă sprijin de ea, însă mâna mi-a alunecat și am căzut, lovindu-mă cu capul de colțul mesei. Am simțit aproape instantaneu cum durerea mi-a explodat la nivelul tâmplei, după care un lichid grețos a început să curgă de-a lungul feței până pe podea. Lichidul continua să curgă încet, dar sigur, formând în jurul meu un contur rubiniu, în timp ce alunecam într-o stare de amorțeală atât de plăcută.
Știam ce urma să se întâmple cu mine acum. Eram sigură că nimeni nu va veni, dar îmi părea rău că voi muri într-un mod atât de absurd. Se pare că momentul în care l-am cunoscut pe Sasuke a fost începutul sfârșitului meu. Acum că simt cum viața îmi trece prin fața ochilor ca un film prost făcut, văd și eu de câte ori puteam muri din cauza faptului că îl iubesc. Da, îl iubesc, dar asta nu înseamnă că l-am iertat pentru ce a făcut. Voi muri fără să îl iert, fără să îl mai văd, să îl aud, să îi simt aroma unică. Inima urla în mine că nu vrea să moară, dar ce puteam face? Eram mult prea slăbită pentru a folosi chakra, așa că mi-am închis pleoapele ca un văl negru peste ochii mei verzi și am așteptat în tăcere să-mi aud ultima bătaie chinuită a inimii.
see ya ^_^
pana atunci va las cu a doua parte a capitolului :D...spor la citit
Nu am apucat să aud un răspuns de la el sau măcar o ultimă privire pentru că am simțit o lovitură puternică și bruscă la baza gâtului, după care totul s-a întunecat. M-am trezit cu o durere puternică la gât și am început să mă masez ușor. Am încercat să mă ridic în șezut, dar am simțit cum amețesc și m-am trântit la loc pe... pat? Asta e ciudat. Oare unde mă aflu? Încă stând întinsă am început să analizez locul unde mă aflam. Era o cameră destul de spațioasă, cu o masă și două scaune aflate lângă ușă. Patul în care mă aflam avea o lenjerie pufoasă, de culoare verde deschis. Ceea ce m-a intrigat era faptul că singura lumină din cameră provenea de la lumânările așezate din loc în loc în niște suporturi special poziționate de-a lungul pereților vișinii. Nu exista nici măcar o fereastră.
Am mai încercat o dată să mă ridic din pat și am reușit, cu toate că încă mă simțeam amețită și simțeam cum îmi explodează capul. M-am îndreptat cu pași greoi spre masă, clătinându-mă din când în când și aproape pierzându-mi echilibrul. Am ajuns în siguranță pe scaun și, spre surprinderea mea, am găsit o tavă pe care se afla mâncare, iar alături un bilețel împăturit. L-am luat în mână și am început să îl citesc.
†Nu știu cât timp o să treacă până citești biletul, dar îmi cer scuze anticipat dacă mâncarea va fi rece. Încearcă să mănânci ceva. Știu că totul este confuz pentru tine acum, dar vei înțelege pe parcurs ce se întâmplă.
Sasukeâ€
După ce am citit biletul am început să-mi aduc aminte de ultimele clipe de conÈ›iență înainte de a mă trezi aici È™i am început să caut rapid cu privirea rucsacul. L-am văzut sprijinit de pat È™i m-am ridicat brusc pentru a ajunge cât mai repede la el. BineînÈ›eles că ameÈ›eala nu dispăruse, aÈ™a că după câțiva paÈ™i am căzut pe burtă. Am gemut de durere la impactul cu podeaua de lemn, dar m-am ridicat repede în patru labe È™i aproape m-am târât până acolo. M-am sprijinit de peretele de lângă pat È™i am început să răscolesc în rucsac. „ La dracu'!†am murmurat printre dinÈ›ii încleÈ™taÈ›i de furie. Pergamentul nu mai era acolo. Se pare că Sasuke chiar a trădat satul È™i a revenit la vechii lui „amiciâ€.
Simțeam o durere în suflet, ca un cuțit ruginit care îmi perfora încet, dar sigur, inima, iar acum se răsucea sadic în rană. Involuntar mi-am pus mâna pe piept și am început să respir greoi, dar m-am calmat rapid. Nu voiam să mă mai gândesc la el. Cu toate că sentimentele mele pentru el nu aveau să treacă peste noapte, gestul lui mă dezgusta profund.
La un moment dat am auzit pași în afara camerei așa că m-am trântit pe pat, prefăcându-mă inconștientă. Ușa s-a deschis cu un scârțâit enervant, după care am auzit cum cineva se apropia de mine. Am simțit o mână caldă pe umărul meu, dar nu am îndrăznit să îmi deschid ochii și să văd cine e.
- Sakura, trezește-te. Mă auzi?
Bineînțeles că Sasuke era cel de lângă mine. Cu toate că în acel moment aveam impresia că îl găsesc respingător, timbrul vocii lui tot mi-a făcut inima să bată de două ori mai repede. S-a așezat ușor lângă mine și a început să îmi mângâie părul roz, dându-mi la o parte cele câteva șuvițe care îmi acopereau fața. Nu știam cât mă mai puteam preface inconștientă, dar speram că îndeajuns de mult cât să nu mă prindă. Gestul său însă, mi-a dat peste cap toate socotelile. Și-a presat ușor buzele de ale mele și am simțit cum eram străbătută de mii și mii de furnicături. Tot ce voiam în acel moment era să-mi împletesc degetele în părul lui moale și negru și să îl trag mai aproape de mine.
În schimb am deschis brisc ochii și m-am uitat șocată la el. Nu voiam să mai cedez în fața lui, de data asta chiar voiam din tot sufletul să mă schimb. Așa că mi-am ridicat cu putere mâna dreaptă și i-am tras o palmă ce l-a făcut să se depărteze de mine îndeajuns cât să pot să mă dau jos din pat. Deși știam că mai târziu o să regret ce voi spune, pe moment nu îmi păsa deloc.
- În viața ta să nu te mai atingi de mine! am strigat cât mă țineau plămânii.
Timp de o fracțiune de secundă am putut vedea șocul din privirea lui, după care indiferența a revenit ca un văl peste ochii lui incredibil de profunzi. A schițat un zâmbet fals, după care a trecut pe lângă mine fără să-mi adreseze vreun cuvânt. Exact înainte de a ieși din cameră s-a întors brusc spre mine, spunându-mi că voi regreta asta.
Nu aveam nevoie de el pentru a știi acest lucru. Deja simțeam o durere în suflet, ca și cum inima mi-ar fi fost prinsă într-o menghină. Mi-am pus o palmă pe piept, încercând să mă calmez, dar simțeam cum am din ce în ce mai puțin aer. M-am îndreptat spre masă cum am putut și am încercat să mă sprijin de ea, însă mâna mi-a alunecat și am căzut, lovindu-mă cu capul de colțul mesei. Am simțit aproape instantaneu cum durerea mi-a explodat la nivelul tâmplei, după care un lichid grețos a început să curgă de-a lungul feței până pe podea. Lichidul continua să curgă încet, dar sigur, formând în jurul meu un contur rubiniu, în timp ce alunecam într-o stare de amorțeală atât de plăcută.
Știam ce urma să se întâmple cu mine acum. Eram sigură că nimeni nu va veni, dar îmi părea rău că voi muri într-un mod atât de absurd. Se pare că momentul în care l-am cunoscut pe Sasuke a fost începutul sfârșitului meu. Acum că simt cum viața îmi trece prin fața ochilor ca un film prost făcut, văd și eu de câte ori puteam muri din cauza faptului că îl iubesc. Da, îl iubesc, dar asta nu înseamnă că l-am iertat pentru ce a făcut. Voi muri fără să îl iert, fără să îl mai văd, să îl aud, să îi simt aroma unică. Inima urla în mine că nu vrea să moară, dar ce puteam face? Eram mult prea slăbită pentru a folosi chakra, așa că mi-am închis pleoapele ca un văl negru peste ochii mei verzi și am așteptat în tăcere să-mi aud ultima bătaie chinuită a inimii.
see ya ^_^
Timpul trece. Chiar si atunci cand pare imposibil. Chiar si atunci cand fiecare bataie a ceasului doare la fel ca pusul sangelui sub o vanataie. Trece neregulat, cu rataciri ciudate si pauze taraganate, dar trece. Chiar si pentru mine.
, chibi-ul lui funky_angel
, chibi-ul lui funky_angel