13-11-2010, 07:38 PM
Intr-o zi ,o fata statea sprijinita de o cladire veche di cartierul in care ajunsese alergand, in certei cu prietenul ei . Se pare ca nu o urma , nu-si crea iertare. Relatia se terminase.Isi scoase o batista di buzunarul gecii de piele,alba , pe care o purta , pentru a-si sterge lacrimile ce curgeau necontenite din ochii negrii pe obrajii ei , insa Vantul de toamna adie usor si-i lua din mana acea batista inaltand-o in vazduh .
Dintr-o data auzi o voce blanda in suflul vantului ce o indemna sa uite , sa-si continue viata de parca nimic nu s-ar fi intamplat . Privii in toate directiile ,dar nu vazu pe nimeni. Era doar Vantul cu acea adiere blanda ,ce-i mangaia obrajii uscandu-i lacrimile amare. Fata zambi si privi cerul , parca de neatins.
- Oare de ce adierea ta imi umple inima de pace si-mi alina tristetea mereu? spuse ea intinzand mana spre cer si prinzand batista care ii fusese furata de catre Vant.
Dintr-o data auzi o voce blanda in suflul vantului ce o indemna sa uite , sa-si continue viata de parca nimic nu s-ar fi intamplat . Privii in toate directiile ,dar nu vazu pe nimeni. Era doar Vantul cu acea adiere blanda ,ce-i mangaia obrajii uscandu-i lacrimile amare. Fata zambi si privi cerul , parca de neatins.
- Oare de ce adierea ta imi umple inima de pace si-mi alina tristetea mereu? spuse ea intinzand mana spre cer si prinzand batista care ii fusese furata de catre Vant.