Cirese [+16 / +18][yaoi]

[Yaku-chin]

Am reveinit si eu cu un comm iar cam tarziu:D Scuze
Asa imi place cum decurge totul, atat de captivant, de interesant.
SI imi place mult de Sakurai:X Doamne cu personalitatile lui mi se pare adorabil. hmm.. ma intriga inamicul ce il va avea protagonistul
Of...de ce mereu trebuie sa existe cineva care sa se bage :((
Si cu pozele:X Doamne toate sunt divine:X dar ultima imi place cel mai mult CUm a zis nolazy e greu sa te hotarasti:D
Ast nexu:D
Spor la scris( Si am o intrebare: La fructul interzis nu o sa mai scrii?:o3)

[Lithium-Angel]

:: ashya_love :: exista. din pacate sunt destui care sufera de personalitati multiple sau ajung sa se creada o cu totul alta persoana. am cunoscut si eu pe cineva de genul. sa vedem ce o sa iasa.
:: nolazy :: puteam sa jur ca am pus continuarea..nu stiu ce e cu mine. am crezut ca am pus-o si nu a comentat nimeni..din cauza asta nu am mai intrat pe aici. sincer, scuze
:: Mousy :: atat pot sa iti spun. cere si ti se va da.
:: Yaku-chin :: nu am timp nici la asta sa scriu....am sa vad cand dau de o vacanta sau ceva de genul..dar am si tezele..si simularile....doar in vacanta de iarna ..dak nu plec undeva... nush ..sa mai vedem. nu promit nimic cu fructul interzis.

Capitolul 4

Plănuiam o răzbunare cum numai cineva atât de copilăros ca mine putea. Ştiind de multiplele lui schimbări de atitudine, am hotărât să îl sperii şi să îl fac să plângă ca un copil mic, cerându-şi scuze în genunchi şi împlorând iertare. Plănuiam să îl închid în camera unde erau stocate resturile de ambalaje şi alte chestii de genul, să blochez uşa şi să îl las acolo. Mi-am sunat un prieten care se pricepea la încuietori şi mi-am pus capcana la cale.

Problema e că am căzut şi eu în ea.

A primit un mesaj pe pager cum că e chemat undeva în apropierea încăperii aceleia. Desigur, ar fi fost suspicios să fie chemat tocmai acolo din moment ce el era doctor şi nu se ocupa cu deşeurile. Ideea era să îl împing înauntru şi apoi să închid uşa ce avea să se blocheze automat şi să îl prindă înauntru. După ce îşi cerea scuze, aveam să anunt, incognito desigur, că e încarcerat acolo, şi să îl las afară.
Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, lucrurile au mers exact pe dos. El s-a dus până acolo, eu eram pregătit să îl prind, să îl împing şi să îl închid, dar nu am luat în calcul faptul că el era nu doar mai solid decât mine, dar şi mai inteligent.
Momentul decisiv a fost cel în care l-am împins. Înainte să îi dau drumul, m-a prins de umăr şi m-a tras după el. Bineînţeles, amândoi am căzut înauntru. La mintea mea, oprisem şi luminile, deci, totul era mai negru decât noaptea. Asta dacă se poate ca ceva să fie mai întunecat decât însăşi noaptea. Din două simple mişcări, eu am ajuns la pământ, cu mâna îndoită sub spate, prins între podeaua rece şi trupul său. Era gata să mă snopească în bătaie şi poate ar şi fi făcut-o dacă nu începeam să icnesc. Chiar durea.
- Doare! , am ţipat în cele din urmă, neştiind ce să mai fac pentru a fi eliberat. Pe lângă faptul că era întuneric, podea era şi ea al naibii de rece şi prin cadrul singurului geam din încăpere intra curentul.
Poate vă gândiţi că puteam ieşi pe geam. Chiar dacă am fi fost tâmpiţi să ne aventurăm în aer aflându-ne la al cincilea etaj, gratiile ferestrei ne stăteau în cale. Nu doar el ci şi eu eram blocat în camera acea umidă şi înfricoşătoare. Cutiile ce se aflau înauntru începeau să semene a monştrii hidoşi ce stăteau acolo, pregătiţi să ne mânânce oricând.
- Ah, băiatul! , a exclamat foarte mirat, eliberându-mă complet, uitând însă să se şi ridice.
Băiatul” suna atât de ciudat, de parcă vorbea cu mine şi totuşi se adresa unui complet străin. Bine, eram străin pentru el. Asta m-a făcut să îmi dau seama că nu i-am rostit numele meu, nici vouă nu vi l-am zis şi că am uitat complet de persoana mea. Desigur, el era mai important.
Eu sunt Hikaru Irie. De abia făcusem 20 de ani când l-am cunoscut pe acest ciudat domn doctor. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că eram matur când am dat peste el, altfel lucrurile ar fi devenit considerabil mai întortocheate.
- Da...băiatul! Ridică-te !, am strigat la el.
Eram supărat din mai multe motive. Nu se speriase, nu se comportase ca un copil, avea o forţă incredibilă şi mă trata şi ca pe un individ oarecare. Pur şi simplu, mă enerva.
Nu ştiu dacă mi-a zâmbit, dar puteam jura că îmi rânjea, zicându-mi ceva de genul: te-am prins!
- Motivul, a rostit încet, aşteptând ceva înainte de a se ridica.
- Ce?!
- De ce m-ai împins aici! Ah..uşa! După!
Era pregătit să se ducă până la uşă când şi-a amintit că mai întâi trebuia să afle de ce am făcut asta. Era o ocazie bună să fiu sincer cu el, dar refuzam să fac asta.
- Nu e problema ta!, am răspuns sictirit, decis să îl ignor sau să îl lovesc destul de puternic pentru a mi-l lua de pe cap. În cazul ăsta, corp.
- Cred că e din moment ce pe MINE m-ai împins, a râs, aşezându-se comfortabil pe picioarele mele. Ştii...nu mi-e frică de întuneric aşa că pot sta aici oricât, a mărturisit, dându-mi de înţeles că nu l-ar fi deranjat nici dacă ar fi rămas prins înauntru timp de zile întregi.
- Bravo ţie. Nici mie nu îmi e, am răspuns rapid.
Am reuşit să mă sprijin în coate din moment ce doar picioarele îmi erau blocate. M-am aşezat ceva mai comfortabil şi am încercat să desluşesc ceva prin tot acel întuneric. Eram curios dacă chiar nu îi este frică sau doar spune asta pentru a mă speria pe mine. Oricum ar fi fost, decisesem încă de dinainte să nu mă mai las intimidat de el.
Am tresărit brusc când mâinile lui au început să mă pipăie. Am crezut că aveam să fiu violat sau ceva de genul, nu că caută ceva anume. Mi-a găsit telefonul, i-a scos bateria aşa cum a putut, apoi nu ştiu ce a făcut cu el.
- Până nu îmi spui motivul, nu ieşi de aici!
Eram sigur că nimic nu s-a schimbat, dar greşisem. Devenise ceva mai copilăros, mai pus pe joacă şi hotărât să afle exact ceea ce îşi doreşte.
- Ăla era telefonul meu, am răspuns, nefiind de acord cu tacticele lui de a mă face să vorbesc.
Sau poate eram doar dezamăgit că nu făcuse nimic altceva decât să caute un obiect. Dacă mi-aş fi dat seama ceva mai devreme de ceea ce simţeam, poate că nu ne-aş fi încuiat pe amândoi acolo. Ba nu...probabil tot aş fi făcut-o. De data asta intenţionat.
- Ce? Vrei telefonul înapoi?, m-a întrebat chicotind, ridicându-se cu totul de pe mine, încercând clanţa uşii pentru a o deschide.
I-am spus că e inutil, că aflasem de la un prieten cum să o fac să se închidă şi că reuşisem de minune, şi că dacă dorea să iasă de acolo trebuia să mă lase să sun măcar la recepţie pentru a anunţa pe cineva că eram acolo.
A refuzat îndârjit, asigurându-mă că are tot timpul din lume pentru a aştepta să îi dau un răspuns şi că nu se grăbeşte deloc să dea de lumină. De fapt, i se părea chiar comfortabil tot acel întuneric. - Nu cred că ai timp. Doar eşti doctor, nu?, am rostit fără să vreau, nerealizând că asta avea să mă dea de gol şi să îl facă să creadă că fusesem atât de interesat de el încât l-am urmărit.

Numai puţin...eu chiar făcusem asta...

Poate că duceam gluma ceva cam prea departe. Poate mă jucam cu focul şi riscam să mă ard, dar nu prea conta.
- Oh..., a rostit uimit. Ştii că sunt doctor, huh? , a continuat ceva mai liniştit, apropiindu-se de fereastră pentru a se uita printre multele gratii.
Stătea sprijinit cu mâinile de pervaz şi privea drept înainte de parcă persoana pe care o adora cel mai mult se afla acolo şi o singură clipire avea să i-o fure din faţa lui. Din mâinile sale. Părul îi strălucea în anumite locuri, aducea a negru prin altele, însă ochii îi erau atât de sclipitori încât puteam jura că erau două steluţe mici. Nu ştiu ce m-a mişcat, dar ceva a făcut-o.
M-am apropiat de el şi mi-am lipit chipul de geam pentru a mă putea vedea curios.
- Presupun că ţi-ar fi frică să ai un doctor ca mine, nu? Gândeşti, probabil, că nebunul ăsta nu are ce căuta aici şi că ar fi mai bine dacă s-ar interna undeva. Primesc asta destul de des.
Realizam pentru întâia oară că nu era totul roz pentru el. În ciuda schimbărilor sale de atitudine, avea şi el lucruri ce îl preocupau, ce îl răneau cu adevărat. Nu era superficial din cauza bolii sale. De fapt, era mai conştient de lumea ce îl înconjoară şi putea gândi mult mai matur decât cei mai în vârstă şi înţelepţi oameni pe care i-am cunoscut.
- Haide, dă-mi telefonul şi să ieşim de aici.
Eram conştient că eu plănuisem capcana, dar, cumva, nu mai aveam chef să o duc până la capăt. Da, eram şi eu prins în ea, dar nu asta era problema. Privirea lui reuşise să mă facă să mă simt, din nou, ca un adevărat nemernic ce ştia doar să îi rănească pe cei din jur.
- L-am aruncat pe undeva..nu ÅŸtiu unde e..., mi-a spus sincer.
Singurul strop de lumină din încăpere venea de la acea fereastră barată cu gratii. În întunericul din cameră, era cu siguranţă împosibil să găsesc ceva mic şi dezmembrat ce nici nu mai putea scoate zgomot sau suna.
Am vrut să îl lovesc, dar mă privea mult prea sincer şi inocent încât am renunţat imediat. Un singur lucru era sigur. Eram singur cu el, într-o încăpere atât de tăcută şi întunecată încât orice s-ar fi putut întâmpla.
Realizând asta, inima a început să îmi bată mult mai puternic, parcă cerând ca ceva să se întâmple. Ceva s-a întâmplat. Da... S-a întâmplat.


Ce spuneti? Ce vreti sa se intample? Astept comentariile voastre. Promit. Urmatorul capitol va fi mai lung si mai interesant :D

[Hetalia]

Minunat!Mi-a placut foarte mult capitolul. Si in sfarsit am aflat si numele baiatului, Irie, ce frumos :X. Mi-a placut ca in acest capitol ai folosit un limbaj ceva mai "popular" ca sa spus asa, si cu asta ai reusit sa ma traspui in lumea aceea. Asta face totul sa para mai aproape de realitate. Cat despre intrebarea din final... sincer, eu as vrea sa se intample un sarut, da' unu' din ala lung si foarte romantic :X. Stiu ca nu conteaza doar parerea mea, insa mi s-ar parea ceva interesant. Si ar fi frumos daca Irie s-ar indragosti lulea dupa acest sarut. Oricum, tu hotarasti. Astept cu nerabdare nextu' si sper sa vii cat poti de repede cu el :D.
Succes in continuare si spor la scris kisu and ja ne :*:-h

[I hate maths.]

Ador ficul asta:x:x!!!

Este super-mega-ultra fantastic.Dar, de ce nu ai scris mai mult?Am inceput sa injur cand am vazut ca e gata!Nu e corect...azi am numai ghinion...pe langa faptul ca profu de educatie mi-a dat 4 pentru ca i-am comentat, mai e si capitolul scurt la ficul meu preferat la momentul actual!Minunat!
Ce cred eu ca se va intampla?Hmmmm.....numai prostii d'ale mele:))
Sakurai e pur si simplu minunat!Deja il ador.Faptul ca are mai multe personalitati il face si mai interesant.
Hikaru Irie...nici el nu e mai prejos de Sakurai.Si el e interesant in modul lui...dar tot doctorasul ramane preferatul meu.
Greseli, iar nu ai.

Dupa cum am spus...vreu un capitol mai lung!A, da a citit si Dan ficul aseara.So, mult noroc in continuare si spor la scris!Ja-ne!:bye:

[nolazy]

Buuuun, je, aci la datorie :D
Ce as vrea sa se intample? Pfoooa usor :-j.Nici nu cred ca este necesar sa mai raspund. Simplu : yaoi. Si din cate vad, nu numai eu vreau asta, ci si personajul nostru.Ah, ma abtin sa zic mai multe despre asta pt ca mintea mea deja zboara la tot felul de lucruri si nu-i bine...mai ales ca vine noaptea si nu vreau s-o perversez pe soramea in somn :))
Te inteleg ca ti-e greu cu scoala...oribil cu tezele astea, dar vine vacanta nu? Si vei posta mai des, nu? Vezi ca ai promis :-w.Nu scapi de mine in niciun caz.Ah glumesc, stai linistita.N-o sa te stresez...prea mult :))
Actiunea mi se pare interesanta, si mai ales ideea unei persoane cu dubla personalitate.Nu stiu de ce, dar eu sunt fascinata de astfel de lucruri..de tot ceea ce inseamna psihologia umana, iar cu acest subiect pur si simplu m-ai "castigat"
Eu iti urez succesc pe la scoala, si te astept pe aici cat mai curand.
bye bye

[Verrine]

am citit si eu si mi se pare foarte interesant:X
cred ca e printre singurile ficuri yaoi care imi place cu adevarat...
acum sa comentam...
imi place cum ai conturat personalitatea lui Sakura si mai ales ideea aceea " personalitati multiple" [ sper ca nu am gresit numele.. scuze dar mi se intampla foarte des... imi este destul de greu sa tin minte numele japoneze.. scuze din nou...]
apoi, pe langa asta, imi place foarte mult cum descrii lucrurile :X.. te pricepi de minune sa stii;)
reprosuri nu am nici macar unul.. ceea ce e ciudat.. de obicei eu am mereu ceva de obiectat...
oricum... fan ficul mi se pare unul foarte interesant...
de abea astept nextul.. sunt foarte curioasa sa avd ce se intampla>:)

[adyna_45]

Hei... salut din nou, se pare ca tot aici ne vedem. Ma bucur ca te-ai hotarat sa revii.

Asemeni tuturor povestilor tale, aceasta este o incantare pentru ochii mei. Total originala, cel putin pentru mine. Nu am mai citit nimc asemanator, sau, daca am citit, nu-mi mai amintesc. Si chiar daca as fi citit, a ta ar eclipsa-o total pe aceea.

Revenind la oile noastre, ideea cu personalitatea multipla ma intriga. Felul in care personajul tau, Irie, o ilustreaza, felul in care o percepe este cu adevarat ceva neobisnuit. Nu o vede ca pe o dovada de nebunie, ci ca pe ceva ce face parte din Sakurai, ceva ce, daca ar lipsi, l-ar face sa nu mai fie Sakurai.

Ador si felul in care Sakurai se comporta, datorita afectiunii sale. Trebuie sa recunosc ca esti foarte priceputa la a-i schimba personalitatea, atat de brusc, atat de radical. Pare ca de fiecare data e o alta persoana, desi banuiesc ca aceasta era si intentia ta.

Trecand peste, nu prea am ce sa critic. Gramatica este buna, nu am observat vreo greseala. La punctuatie ai mai avut unele mici scapari, dar, dat fiind ca nu am citit capitolele de curand, nu voi mai sta sa caut. In schimb, voi fi rea si le voi vana in capitolele ce vor urma. :D

Ce sa mai spun? Felicitari! Ai evoluat mult de prima data cand am citit ceva scris de tine. Nu pot sa nu te felicit, este meritul tau.

Ei bine, sincera sa fiu m-ai cam lasat fara cuvinte de-acum.
Succes si inspiratie cat cuprinde. Astept cu nerabdare capitolul urmator.
Ja ne!

P.S. Daca te-a deranjat ceva din postul meu, PM si sterg.

[Lithium-Angel]

stiu ca iar am lipsit ingrozitor de mult. imi cer scuze! scuze!
am avut cateva teze stresante, vreo patru mai exact, pregatiri si simulari si alte chestii enervante incat am avut nevoie de o infuzie de yaoi pentru a reveni la obiceiul meu drag: scrisul.
sper sa va placa acest capitol care e ceva mai lung.
Enjoy reading. Thanks.

urmatorul va fi si mai lung. promit
Mai intai…scuze pentru lipsa diacriticelor…. Au disparut :d

Capitolul 5

Probabil acelasi lucru se intampla peste tot in lume. Lucrul la care ma refer nefiind propria mea captivitate intr-o incapere atat de intunecoasa ci gama de sentimente ce puneau stapanire pe mine. Nu va pot explica clar ce anume simteam in timp ce ma uitam la el. Erau multe cele cate pe care le vedeam in privirea lui. Pentru prima oara, am gandit ca ochii lui sunt cea mai buna dovada a diferitelor sale personalitati. Era tristete, veselie, prietenie si, in acelasi timp, si ciudat, era si un interes semnificativ pentru situatie de parca totul era un joc, unul dintre preferatele lui, si eu eram pionul ce ma lasam manevrat. Poate asa si era.
Oricum ar fi fost, in acel moment mi-am dat seama ca nu mai am scapare. Eu, de buna voie si nesilit de nimeni, ma apropiam de el si il imbratisam cum nu mai facusem cu nimeni pana atunci. Ii simteam pielea, corpul, parfumului si toate ma indemnau si mai aproape de el ca un fel de potiune menita sa ma faca dependent de el. Mainile mele se miscau singure si la fel si trupul, dar, undeva in adancul subconstientului meu, eram de acord cu tot ceea ce faceam si speram sa se intample mai mult.

Cere si ti se va da

Un motiv bun pentru a incepe sa cred in toate acele zicale pe care le auzisem de nenumarate ori si-a facut aparitia destul de curand. A fost suficienta doar o singura clipa. Clipa in care degetele mele au ajuns pe obrazul lui drept si i-au intors chipul spre mine pentru a il putea “vedea”. Adevarul e ca, in intunericul ala, nu puteam vedea decat atata cat ma lasa acea fereastra mica sa vad, dar asta nu ma impiedica sa motivez actiunea mea ca una de dezvaluire. Vroiam sa citesc ceva pe chipul lui, nici eu nu stiu ce, dar nu reuseam sa o fac. Stiu doar ca degetele mele s-au apropiat semnificativ de urechea lui si au mangaiat cele cateva firicele rebele de par ce straluceau inca destul de puternic.
Un ghem mi s-a pus in stomac, dar si in gat, atunci cand am realizat ca eram gata sa il sarut. Ma uimeam pe mine insumi, insa nu suficient de mult incat sa ma opresc. Continuam ca si cum eram setat pe automat. Sau poate eram pe manual si el ma manevra cumva. Buzele lui pareau mult mai suave la atingere decat prima oara si cu siguranta erau mult mai dulci. Ma temeam de un singur lucru si anume de respingerea lui. Asta nu s-a intamplat. A primit totul mai mult decat bucuros si a initiat un sarut mult mai aprins, unul in care limba si-a facut prezenta intr-un mod destul de provocativ. O comparatie potrivita ar fi cu cea a unui copil mic ce linge lingura de ciocolata pana cand aceasta ajunge mai curata decat era la inceput.
Ma sufocam, insa nu din cauza a ceea ce facea. Ba nu. Exact din cauza a ce facea. Nu prea are sens, nu? Nu actiunea in sine ma lasa fara aer sau ma facea sa ma inmoi cu totul. Vina o aveau doar sentimentele ce continuau sa puna stapanire pe mine si imi dadeau de inteles ca vor deveni din ce in ce mai apasatoare.
Un alt moment si bratele lui mi-au inconjurat mijlocului, tragandu-ma atat de aproape de el incat nici macar un singur milimetru nu ne mai despartea. Inima lui batea cu putere, insa nimic nu ar fi putut depasi numarul de batai de care dadea dovada a mea. Probabil inebuneam si eu. Suna destul de plauzibil in acel moment.
Eu, cel ce nu dadea mai doi bani pe cele ce se intamplau in jurul lui, eu, cel ce niciodata nu si-a aratat interesul pentru persoanele ce il inconjuram, eu, eram eu. Eu il sarutam si tot eu il trageam mai aproape parca implorand sa mai continue. Mi-am auzit propriul scancet si cumva m-am inrosit, insa nu m-am oprit. De ce as fi facut-o?
Ma simteam ametit si era numai vina lui. Era ceva mai presus de mine, ceva ce ma poseda complet si ma facea sa ma pierd total. Cine m-ar fi invinovatit?
O incapere sumbra, un barbat atragator si interesant din toate punctele de vedere, intimitate si, mai ales, discretie. Aveam toate ingredientele necesare pentru a transforma acea intamplarea intr-una dintre cele mai provocatoare posibile si asa a si fost. Nu pentru ca as fi facut eu ceva ci pentru ca a facut el. Stanga a continuat sa ma tina strans de mijloc in timp ce cealalta isi facea usor, dar sigur, loc pe sub bluza mea. Nu avea mana rece si nici aspra. Era numai buna pentru a ma mangaia si a ma face sa scancesc din nou, de data asta mult mai constient de situatia in care ma aflam. Am descoperit imediat ceva ce m-a facut sa ranjesc in sinea mea. Haina de doctor ma excita. Mi se parea atat de interzisa o posibila romanta intre mine si el incat o doream din ce in ce mai mult. Doar e si vorba aia.. Vrem exact ceea ce ni se zice ca nu putem avea.
Corect, mie nu imi zicea nimeni asta. Poate doar constiinta, dar nici macar ea. Eram cuprins cu totul de trupul sau si de atingerile sale atat de nevinovate si, totusi, de o perversitate momentan ascunsa.
Limba mea a inceput sa participe la jocul initiat, ei bine…tot de mine. Eram atat de emotionat incat am si lacrimat usor. Mi-am dat seama de asta doar dupa ce a inceput sa ma priveasca drept in ochi si mai apoi s-a oprit. Mana de pe mijlocul meu a urcat tocmai sus pe obrazul meu, prinzandu-mi chipul in timp ce buzele lui au coborat pe gat si imi alintau marul lui Adam. Si tot coborau. La scurt timp dupa, nimic nu l-ar mai fi putut opri din a ma ravasi cu totul. Ciudat insa, tot eu am reactionat. Am simtit ca avea sa se indeparteze candva curand, probabil sa ma intrebe de ce mai am putin si plang, asa ca am facut ceva pentru a opri asta.
Ca si cum viata mea depindea de asta, mainile mele i-au deschis cureaua si apoi fermoarul. Trageau de sacoul lui si de camasa pe care o purta cu aceeasi intensitate cu care un om pus in fata celei mai mari provocari din viata lui se lupta sa supravietuiasca. Da, imi pierdusem controlul. Sakurai, cel pe care il crezusem eu instabil, a fost destul de dragut incat sa ma calmeze.
I-am vazut zambetul dulceag si am simtit mainile lui pe ambii mei obraji, electrocutandu-ma si oprindu-ma complet. Nu ma mai miscam deloc.
- Stii…puteai sa spui ca vrei asta fara sa pui toate astea la cale…, mi-a spus mai mult pe un ton jucaus, dandu-mi de inteles ca stie ca nu asta mi-a fost intentie, dar, in acelasi timp, ca poate undeva in mintea mea a aparut si aceasta posibilitate.
- Esti un cretin, am raspuns rapid. Ce te face sa crezi ca as vrea sa fac asta?
Greseala vietii mele. Toate dovezile ma inculpau. Eu facusem mai toate “primele miscari” in ceea ce il privea asa ca oricine mi-ar fi spus, cu deplina seninitate, ca dadeam de inteles ca doream ceva mai mult. Mult mai mult.
- Atunci ce vrei?
M-am blocat din nou. Ce doream mai exact? Era o intrebare destul de buna. Doream sa ma razbun pentru acel sarut, pentru felul in care m-a tratat, pentru palmele primite, sa il consolez pentru tristetea din privirea lui sau sa ma sarute in continuare si sa taca naibii o data din gura?
M-am smuncit din bratele lui, sau cel putin am incercat, inainte de a ajunge din nou prizonier intre cele doua maini puternice ce ma inconjurau hotarate. Am refuzat sa il privesc in timp ce incercam sa gandesc. De fapt, recunosc, nu incercam deloc. Ma speriau eventualele raspunsuri la care as fi ajuns.
- Uite vezi. De asta omenirea a ajuns unde suntem azi. Ce ar fi sa nu mai gandesti pret de o clipa? Hm? Ce zici?
M-as fi asteptat la orice altceva inafara de a imi spune sa nu ma mai gandesc. Altii, in locul lui, mi-ar fi spus, probabil, sa ma hotarasc ce vreau, sa analizez situatia si sa iau cea mai buna hotararea, cea mai convenabila pentru mine.
- Nu inteleg ce leg…
- Taci odata! , a izbucnit in cele din urma. Serios acum. Parca esti un copil mic. Cat ai? Douazeci de ani? La varsta ta, nu crezi ca ar fi momentul sa incepi sa joci cu cartile pe fata si sa nu te mai ascunzi? Zi ce vrei. Vrei sa pleci, pleaca. Vrei sa te sarut, am sa o fac. Doar spune naiba ce gandesti si nu te mai ascunde dupa un deget!
O completa rasturnare de atitudine. Ma privea acum suparat, stransoarea era mult mai puternica, din tonul lui reiesea ca e scos din sarite si nu m-ar fi uimit daca m-ar fi pleznit candva curand. Parea gata sa o faca.
Lasat in propria mea lume, niciodata nu am fost nevoit sa fac decizii pe moment sau sa spun exact ceea ce imi trece prin minte. Eram cu totul pierdut. Ce puteam sa zic sau sa fac ma depasea complet. In capul meu era o confuzie totala si ma simteam gata sa cedez psihic.
A privit in dreapta lui, a oftat, apoi m-a privit si mai enervat decat inainte.
- Bine. Atunci am sa actionez in functie de cum cred eu ca ar trebui, m-a anuntat calm, oferindu-mi o tranta de zile mari.
In cadere m-am lovit si la cap si la cot, insa nu ma durea atat de tare pe cat as fi crezut. Genunchiul lui apasand intre picioarele mele provoca o durere mult mai intensa decat orice simtisem pana atunci. Sarutul lui nu mai avea nimic din dulceata de dinainte ci devenise un exemplu de furie si de dezlantuire fizica. Ma sufocam si de data asta era pe bune. Nu mai aveam pic de aer si nici nu mi se oferea posibilitatea sa respir. Ma sprijineam in ambele coate, dar cumva, ma simteam de parca deasupra mea se afla o greutate de cateva tone si asta doar pentru ca mainile lui ma dezbracau.
Au urmat cateva momente in care nu am mai fost constient deloc. Nu mai vedeam si aproape nu mai simteam. Nu puteam tine pasul cu mintea ce inregistra atatea lucruri, senzatii si fapte pe secunde. Imi era cald, al naibii de cald, insa un fior ciudat imi strabatea coloana in lung si in lat. Buzele imi pareau seci de fiecare data cand, timp de o secunda, buzele lui ma eliberau, apoi deveneau la fel de ude ca un cearceaf lasat afara in timpul unei ploi teribile. Corpul nu ma durea, dar in acelasi timp pocnea si icnea din toate incheieturile. Atatea senzatii pe care nu le puteam clasifica in timp util ma rascoleau pe dinauntru. Pana in acel moment. Atunci, totul a devenit lucid.
Un foc interior s-a aprins mai puternic ca niciodata si am simtit ca, pentru prima oara in viata mea, aveam absolut tot ce imi doream. Desigur, inca nu aveam nimic. Atunci s-a oprit si el. Am clipit de cateva ori si am redevenit constient de pozitia in care ma aflam. Eram intins la pamant, imi simteam propria transpiratie de parca tocmai ma intorceam de la maraton, parul imi acoperea jumatate de frunte, stand bine lipit de ea, buzele imi erau intredeschise si chiar salivam, iar el, ceva mai departe de pieptul meu, cu incheieturile mainilor sale prinse intre mainile mele, ma privea acum dezamagit.
O singura miscare. Am injurat imediat si l-am zgariat cu toata forta mea, de parca asta m-ar fi ajutat cu vreoceva.
- Acum stii ce vrei?, m-a intrebat mult prea calm, fara a gesticula o singura expresie faciala ce m-ar fi putut linisti sau panica.
Da. Acum as fi putut sa ii raspund. Stiam clar ca doream sa continue. Poate nu reuseam sa rostesc asta, insa trupul meu vorbea pentru mine.
Imi doream sa fiu al lui. Sa il simt pe mine, in mine si nu conta cum. Doar atat. Il doream pe el.

[Serqet]

Buna , deci sunt prima care comenteaza ......................................citesc de de ceva vreme ficul si imi place foarte mult dar aveam teze la scoala si nu aveam timp sa comentez.
Ficul e superb si place cum decurg lucrurile intre cei doi,incet dar in acelasi timp repede.
Imi place cum ai descris inceputul unui act sexual (sau ce o fi ),cred ca asta vei continua si in capitulul urmator sau va fi altceva ? .............................Ah,ramane doar sa astept.
Sper ca vei pune in curand continuarea. Bafta si inspiratie la scris.Pa!!!!!!!

[nolazy]

"Imi doream sa fiu al lui. Sa il simt pe mine, in mine si nu conta cum. Doar atat. Il doream pe el."
Daaaa, deci da! Iubesc frazele astea, deoarece dezvaluie actiunea promitatoare ce va urma.Si pe langa asta, sunt superbe.Plinde de pasiune, de disperare...de dorinta! Ah este atat de simplu ce simte personajul tau, si totusi atat de complicat.Si totul se rezuma la dorinta sexuala..la instinct..la natura omului in sine.Off, superb!
Ce mi-a placut la capitolul asta? Poate faptul ca totul a fost intr-adevar necenzurat, in sensul ca nu ai folosit cuvinte care sa mascheze alte cuvinte si tot asa. Iubesc limbajul "murdar", desi probabil nu-i adecvat pentru toata lumea de p'aci, asa ca nici nu am pretentia sa-l folosesti.
Nu stiu cum, dar scenele de sex descriese de tine ( si ti-am mai zis-o) au acel ceva... Poate si pentru ca descri fiecare detaliu fara sa sari peste, fara sa grabesti..Pai cine s-ar mai fi gandit la o scena de sex care se intinde pe doua capitole? Si ceea ce ii da tot farmecul ( exclusiv din punctul meu de vedere), este faptul ca e vorba despre yaoi.Poate daca era doar un cumplu normal, nu ma atragea atat de mult..
Uff, am filozofat prea mult :)). Revenind la lucruri mai putin serioase : o sa scri mai des, acu ca-i vacanta nu? Un capitol mai lung? Abia astept :X
Mult succes, si sper sa ne vedem cat mai curand.pa pa