01-08-2010, 07:56 PM
Um sunt destul de calmă totuşi nu pot spune că mai am ceva ce mă enervează, dar sunt acele lucruri care mă enervează ca tot omul. Nu pot să suport prostia în general [ iar în această sferă se încadrează maneaua, dezacordurile, omul prost bătut în cap ce nu pricepe cu frumosul un lucru ].
pe de altă parte sunt lucruri care mă frustrează, dar uneori nu îmi ocupă spaţiul, adică nu devin atât de nervoasă pe ele încât mă gândesc la ele şi mă enervez. Nu, ci pur şi simplu nu le suport. Nu îmi place când cineva nu îmi zice pe faţă ce are cu mine. Mie îmi plac oamenii care spun adevărul verde în faţă. Nu sunt genul care vai doamne încep să plâng dacă îmi spui că nu mă placi sau ceva de genul sau pur şi simplu ai ceva cu mine. Nu suport aceşti oameni. Îmi place să mi se spună în faţă, nu acum suntem prieteni şi acea persoană gândeşte chestii despre mine. Nu îmi plac astfel de ascunzişuri sau când cineva mă ia pe ocolite. Nu suport asta. Îmi place să mi se spună verde în faţă.
Nu îmi place de asemenea bârfa. Mă enervează bârfele. Bârfitorii sunt extrem de iritanţi. Nu îmi plac totodată persoanele care au ceva de spus şi mă pun să ghicesc. Să zicem că unu are ceva să-mi spună şi face : Ghici cine a fost aseară cu mine în parc ? [ dau un exemplu acum. ]. Nu îmi place, ori îmi spui, ori la revedere.

-