Cand viata se complica

[LoLix]

Buna, interesant capitol adica e scurt dar interesant. Nu prea am inteles ce vrea Lizzy sa faca dar banuiesc ca ceva bun in niciun caz adica vorbim despre Lizzy ea mereu intra in incurcaturi si de fiecare data osalveaza alex desii nu cred ca va fii la fel si de data asta. Sincer eu nu as fii lasat-o sa se urce in acea masina, ea e un preicol public si mergand pe jos dapai la un volan. Pai nu o mai lungesc ca oricum nu mai stiu ce as putea sa mai adaug deci astept next (chiar daca nu imi convine ca se termina) asa ca eu iti urez spor la scris bye bye :*

[Leontina]

Buna >:d< Bun, am citit azi la scoala in ora de info :)) Deci acum ma apuc sa-mi spun parerea.
Hmm, am eu o vaga banuiala ca Lizzie a noastra va pati ceva rau... Ca doar de, e Lizzie si ne putem astepta la orice din partea ei :))
Mai, mie mi-a placut mult acest capitol, toate acele sentimente si faptul ca cei doi au aprut asa brusc incercand sa o faca sa se simta mai bine :x Saraca de ea :( As vrea sa vad totusi un happy end, ca doar a trecut prin atatea, dar nu vreau sa te influentez.
Finalul primei parti mie mi se pare destul de trist, nu am mai citit de mult ceva cu final trist :-?
Oricum, fiind doar finalul primei parti si cum ai spus ca partea a doua e cea mai interesanta o astept cu nerabdare.:D Sper sa nu dureze prea mult asteptarea asta...
A, si apropo, chestia asta mi s-a parut geniala :x

Aceasta va fi marturia fostei mele vieti, va fi legatura mea cu trecutul. Va fi parte a fostei eu, o fata care nu se va mai intoarce niciodata. Care a disparut odata cu descoperirea unui secret, intr-o seara geroasa de iarna…

Mi-a placut la nebunie :x
Cam atat. Astept continuarea cu sufletul la gura :*

[Miss M]

Buuun, multumiti-i Leontinei pentru capitol :D. Lolita, bun venit pe-aici!>:D< Sper sa continui sa citesti.


Partea a doua

Capitolul I

Pun un picior in fata celuilalt, adancita in ganduri. Privirea imi pica pe inelul de pe deget, insotit acum de un altul. Au trecut patru ani… Au zburat ca vantul, impreuna cu toate amintirile mele fericite din viata pe care nu o mai am, dar pe care o doresc mai mult ca oricand.
Unde m-as fi putut duce in acea noapte rece de iarna, avand in vedere statutul meu? Unicul loc era si cel mai urat, primul era ultimul si singurul. In bratele tatalui meu vitreg, care nu imi ofereau alinare, ci doar protectie. O protectie pe care o uram, pentru ca uram sa fiu atat de vulnerabila. Ma uram pe mine.
Dar atunci cand ai un animalut care sa te distreze, faci orice sa-i fie bine, pentru ca daca el e in forma, tu tragi foloasele. Cam asa se intampla si cu mine, devenisem un pion pe o tabla de sah in care nu-mi gaseam locul. Planurile sale stupide erau pe cale de a se implini, in sfarsit. O nebunie totala, ceva ce mie imi parea imposibil dar, cu timpul, cand am realizat ca joc si eu un rol, totul a capat sens. Un sens oribil, o turnura socanta. Urmeaza sa ma intorc impotriva singurelor persoane la care am tinut vreodata, totul pentru a ramane in viata. Nu doar eu…
Unde mai pui ca mereu afacerile sunt inaintea inimii. Nu e ca si cum din inima mea a mai ramas ceva, dar sentimentele mele au fost batjocorite din ce in ce mai rau de-a lungul acestor ani. Si am indurat, si continui sa indur, desi asta ma sfasie. Nu mai e vorba doar de mine. Am trecut in planul doi acum mult timp, dar am invatat sa fiu mai detasata, nepasandu-mi de toata durerea. O mica parte din mine inca plange, incercand sa razbata prin amalgamul de sentimente si intamplari, dar din pacate acea parte este prea mica pentru a invinge.
Urasc sa patrulez pe aici, nu are niciun folos practic. Imi trec mana prin parul brunet acum, tuns bob, incercand sa ignor frigul ce a pus stapanire pe corpul meu. Tremur incet, blestemandu-mi tricoul mult prea subtire pentru aceasta toamna. Ma opresc, simtind ca toata aceasta senzatie devine insuportabila. Ma cuprind cu bratele, incercand sa gasesc o sursa cat de mica de caldura, dar in zadar.
Viata mea e rece si intunecata, lumina parasind acest loc acum patru ani, in acea zi nenorocita, sub acei fulgi de zapada blestemati. Singuri se topesc intr-o clipa, dar impreuna sunt puternici. Din pacate eu sunt fulgul cel singur, care nu are libertatea de a se misca asa cum doreste, fiind condus permanent de vant. Al naibii vantul!
Atunci ma gandeam la rochia de mireasa… Ganduri copilaresti, prostii adevarate. Dar cine ar fi zis ca in acele momente il aveam langa mine pe printul meu, cine ar fi crezut ca el este… Nici eu nu eram prea sigura dar, dupa ce l-am pierdut, totul a devenit clar. Din pacate rochia mea nu va fi admirata de el, ci de un altul. Va fi o rochie innegrita de lacrimi si ura, o ura izvorata din toata suferinta mea. Si am sa detest sa port haina ce mi-ar fi placut enorm acum ceva timp.
Imi simt umerii acoperiti de un material cald si moale, ca un hanorac. Sa ghicesc: inca un fraier ce se vrea a fi gentleman si sare in ajutorul primei fete pe care o vede. Clasic. Baietii din zielel noastre sunt de-a dreptul idioti. Dar imi e frig, asa ca nu voi refuza cadoul. Strang haina in jurul corpului, multumind in gand. Inspir adanc.
O multime de imagini imi inunda memoria, facandu-ma sa-mi amintesc atatea clipe minunate… Acest parfum, necunoscut mie atata timp, se revarsa din jacheta asta, invaluindu-ma in fericire si nostalgie. Mi-l amintesc din ce in ce mai deslusit, fiecare mangaiere, fiecare sarut. Si ceea ce mi-a lasat, ca sa nu-l uit. Nu stie nimic si nici nu va afla. Pentru ca urmatoarea data cand ne vom vedea va fi prima si ultima dupa acel incident. Va fi sfarsitul povestii, un sfarsit la care nu vreau sa iau parte. Nu vreau sa distrug tot ce mi-a fost drag vreodata. Dar trebuie… Nu pentru mine, eu nu mai contez demult. Dar pentru ea… Aud pasii baiatului din ce in ce mai aproape. Nu, asta nu.
- Stai pe loc.
Accentuez fiecare cuvant, aproape maraind. Daca vrea sa-i fie bine, tipul trebuie sa pastreze distanta. Zgomotul pasilor nu inceteaza, asa ca scot pistolul, aratandu-i-l cu mana stanga, nervoasa. Cand spun ceva, asa sa ramana. Un ras familiar imi gadila urechile, facandu-ma sa intepenesc. Nu se poate. Nu e posibil asa ceva. Nu.
- Nu te-ai schimbat deloc… Lizzie.
- Alex.

***
Continui sa-l imbratisez, simtindu-mi hainele umezite, dar nu de lacrimile mele. Ma strange mai tare in brate, sarutandu-mi parul, protector, exact cum mi-l aminteam. Ma agat de camasa lui ca de o ultima speranta, strangand materialul in pumni, lipindu-mi capul de pieptul sau si simtindu-i caldura atat de cunoscuta. Alex, Alex al meu, iubirea mea, viata mea! Sa-l regasesc in acest fel, sa-l simt aproape… Atata timp mi-au lipsit imbratisarile sale, ochii lui, parul sau castaniu. Felul lui de a fi, vocea si fiecare gest, pe care mi-l aminteam, pastrandu-l ca pe ceva nepretuit.
Inima mea bate din ce in ce mai tare, primind suflul vietii, trezindu-se din agonia in care era pierduta. Imi prinde mainile in ale lui in timp ce incerc sa-i sterg lacrimile. Il privesc in ochii injectati, dorind sa-l sarut, sa-i spun ca totul e bine si ca asa va fi mereu. Dar as minti. Sufletul imi este sfasiat de mii de cutite, stiindu-mi starea actuala, simtind aceasta mila patrunzatoare pentru omul din fata mea, scopul pentru care sunt inca in viata.
Ii aud bataile inimii, neregulate, emotionate si ele de acest moment. Cum e posibil asa ceva? Sa-l intalnesti pe omul pentru care ai da orice si sa nu-i poti spune nimic, sa fii ca un mormant in fata lui, desi asta e ultimul lucru pe care il vrei? Ma bucur de fiecare moment in care suntem impreuna, in care il pot simti, pot auzi viata din el… Momentul in care e aici, cu mine, dupa atata timp…
Dar e pierdut. L-am pierdut demult si nu-l pot recapata, nu pot sa-l fac sa sufere din nou. Nu vreau sa fac asta.
- Elizabeth!
Acel glas rece si distant ma face sa inghet, dar imi revin la timp pentru a-l impinge pe Alex in intuneric, ferit de ochii celuilalt. Ii arunc hanoracul, incepand sa ma invart ca si cum as astepta pe cineva.
- Milady, nu te gaseam pe nicaieri.
Cat de meschin poate fi acest om, sa amageasca din cuvinte, ascunzandu-si adevarata fata sub o masca dulce si gentila! Ii privesc ochii intunecati, plini de-o rautate aparte, in timp ce parul blond ii este ravasit de vant. Allan! Si felul cum tine acel “obiect” micut, cum ii place sa o numeasca…
- Da-mi-o mie, Allan.
Omul pe care il urasc cel mai mult, mai mult chiar decat pe Williams, mi-o da pe Melanie fara sa comenteze. A adormit, saracuta. Cred si eu, doar animalul asta n-ar lua-o in brate nici intr-o mie de ani daca ar fi treaza si s-ar tine pe picioare. Ii sarut buclele aurii, privind cu dragoste fetisoara aceea inocenta si mica, cu obrajorii calzi.
Momentul este intrerupt tot de Allan, care ma intreaba daca vin acasa. Ii raspund ca am sa mai stau putin, fapt ce-l nemultumeste enorm. El se poate plimba pe unde vrea, cand vrea, iar eu…
- Sa nu intarzii, ca de nu…
- Ca de nu ce? il infrunt, facandu-l sa afiseze acel zambet de gheata, alaturat de cuvinte spuse cu o rautate rara.
- De parca n-ai stii, milady.
Cum sa nu stiu, doar ultimii patru ani i-am petrecut tot asa! Imi abtin o injuratura de dispret, lasandu-l sa plece. Doar pentru ca tatii nostrii sunt parteneri de afaceri si mai ales complici la planul ala nenorocit, asta nu inseamna ca sunt obligata sa imi petrec viata alaturi de aceasta fiinta odioasa. Dar iata ca trebuie, din ordinele directe ale lui Williams, care profita de orice ocazie ca sa ma vada suferind.
Il vad pe Alex iesind din crapatura unde il inghesuisem, punandu-mi hanoracul pe umeri si privindu-ma incurcat. Se mai uita odata dupa Allan, apoi scoate un marait, soptind:
- Cine naiba mai era si ala?
Imi intorc privirea, strangand-o in brate pe Melanie si infofolind-o in haina primita. Un suspin se zbate, dorind sa iasa la suprafata, dar il opresc, spunand cu vocea tremuranda:
- Logodnicul meu.
Ramane blocat o clipa, asa ca imi continui repede ideea:
- Williams m-a obligat. Nu-l suport pe tip, dar…
- Lizzie, e in regula. Nu trebuie sa te explici, in definitiv fiecare face ce vrea cu viata lui. Si eu…
Priveste un punct oarecare, oftand incurcat. Ce vrea sa spuna? Eu… nu m-as fi logodit cu acel nenorocit daca viata mea nu ar fi tinut de asta si tot el este cel suparat. Dar nu inteleg ultima propozitie. Presimt ca nu e de bine, asa ca imi iau inima in dinti, intreband:
- Tu ce, Alex?
Ma fixeaza cu ochii mari, distant oarecum. Nu suport sa-l vad asa, incercand sa ma tina departe de inima lui. Dar stiti ce se zice: cand cineva iti ascunde ceva o face pentru ca stie ca adevarul te va rani. Ma intreb daca nu cumva am gresit si am sa regret intrebarea asta. Inspira adanc, rostind dintr-o suflare:
- Sunt casatorit, Lizzie.


Acum, inainte sa ma omorati:)) va spun ca ultima replica si tot ce va fi legat de ea in continuarea am adaugat la rugamintile unei prietene(buna Mihaaa!:*) si ca nu e chiar ceea ce pare :D.

[Leontina]

Ce faceeee? Alex casatorit?! Cum s-a mai intamplat si asta?! Si eu doar impresia mea sau Lizzie are o fetita cu acel Alan? Deci ai muuulte explicatii de dat.
Dar, revenind. Ce pot spune? Ce pot spune cand tu m-ai lasat fara cuvinte cu acest capitol absolut superb? Mi-a placut la nebunie, absolut tot!
Deci chiar nu ma asteptam ca povestea sa se reia dupa 4 ani si sa mai apara si asemnea schimbari semnificative.
Deci acum Lizzie s-a intors impotriva lor? Impotriva tuturor celor care insemnau ceva pentru ea? Imi pare rau pentru ea :( Si pentru Alex si pentru toti ceilalti. Dupa toate astea si orice va mai urma, ca tot ai spus ca de acum incolo vom avea parte de multe socuri, sper totusi la un final fericit pentru Lizzie macar daca nu si pentru restul personajelor tale. Eu una cred ca merita avand in vedere toate cele prin cate a trecut :( Dar ar trebui totusi sa nu am arunc direct la fina, ca e de-abia primul caiptol al partii a doua, deci mai e mult pana la final.
Pai, cama atat, ca deja am aberat destul plus ca nu mai stiu ce sa spun :)) Sper sa aduci repede continuare, nu de alta, dar as vrea sa inteleg mai repede ce se intampla de fapt aici :D
Spor la scris :*

[hiimera]

102:

Aloha, Miss M!
Asa cum ti-am spus, m-am ocupat de fic si am citit inceputul si sfarsitul... si chiar si asa mai am ceva de citit, insa deja am tot ce imi trebuie ca sa critic.
O sa ma iau mai mult de inceput, cat si de modul in care ai evoluat pe parcurs si multe altele.
E bine ca si altii te-au mai ajutat acum pe parcurs si inainte, fiindca datorita lor ai evoluat mai mult, e bine.

OK, deci majoritatea capitolelor si-au pastrat acea simplicitate imbibata in confuzie, care a modificat extrem de mult sensul cuvintelor si a indus de multe ori cititorul in eroare. Cu timpul totul s-a mai clarificat si ai inceput sa dezvolti mult mai mult.
Capitolele sunt foarte scurte, mi-a fost usor sa le citesc, dar chiar si asa puteau fi mai lungi, prin combinatia de idei si atasarea lor la un capitol. Dar si pentru a face asta trebuia sa te pui la punct cu actiunea, cum avea sa se petreaca evenimentele ciudate, frumoase, cat si fenomenele stranii sau neobisnuite, care apareau in viata tinerei noastre Lizzi. Cat si a celor doi gemeni.
Actiunea a fost de mai multe ori, intr-o succesiune repetata, in care ideile zburau ca nebunele si nu se mai intelegea absolut nimic. Si ca sa fac referire si la ultimele capitole, da ai reusit sa ameliorez ceva mai bine aceasta probleme usor stapanind-o.
Un sfat mic: dezvolta mult mai mult dialogul si descrierea sentimentelor, personajelor, feomenelor, etc. Nu stiu cum sa-ti spun, dar dialogul nu trebuie chiar asa lasat simplu, trebuie specificat mai amplu cine il formeaza sau ce se petrece in timpul lui, un exemplu: "Cum ai facut asta?! Intrebarea mea ii atrasese privirea abisala si cu zambetul acela de vulpoi siret imi raspunsese in soapta, apropiindu-se cu pasi amenintatori spre mine. Pur si simplu ma uimea si in acelasi timp, ma fermeca."
- de genul, sper ca ai inteles.
De multe ori ai folosit cam aceleasi expresii, aceleasi cuvinte, in aproape toate capitolele... cel mai bine este sa diversifici, sa fluidizezi continutul. Din moment ce scri la persoana I-a, sunt sigura ca iti este mai usor sa spui prin intermediul personajului intreaga poveste, vorbeste normal, povestesel usor si amplu in acelasi timp, infigete mai adanc in miezul idei, care constituie inima acestui fic.
Felul in care tanara Lizzie se manifesta, gandeste trebuie mai bine conturat, mai pe scurt personalitatea ei vulcanica, personalitatea.... defapt adevaratul ei chip trebuie bine divizat, bine ingrosat si explicat, la fel si gemenii. Pot spune ca mediul in care ei s-au aflat nu le-a prea permis foarte multe si timpul lor petrecut impreuna nu a fost asa de bine simtit, in sensul ca parca nici nu erau impreuna ami tot timpul, asta datorata descrierii prea putine. Si poate ideile care au fost scurte.
Au fost momente destul de interesante pe aici si admit ca ai reusit sa le dai un farmec aparte, amia les la sfarsit cat si pe la inceput. Chiar daca modul tau de a scrie asa de simplu poate duce de multe ori in eroare, este totusi foarte atractiv si interesant, pe mine una m-a captat usor si ai reusit sa ma faci sa vreau sa citesc mai multe. Deci exista si parti bune, mai ales ca acuma ai inceput sa descrii ceva mai mult, mai structurat si mai cu amanunte.
Sa nu te lasi si sa continui pana la sfarsit... si sincer pui foarte, dar foarte repede capitolele care pe langa asta sunt cam scurte, deci ar cam trebui sa le lungesti.
Oricum bravo, ai evoluat, nu gluma, dar tot mai ai multe de invatat si noi te sustinem in continuare.



129:

Am citit tot :D Acum sunt gata sa comentez.
Ok... totul devine din ce in ce mai ciudat, sau cel putin mie asa mi se pare in secunda asta. Deci Melanie nu mai vorbeste cu Lizzie. Ei bine, in afara de acea Carol cam nimeni nu mai vorbeste cu ea.
Pot spune ca acest capitol m-a bagat in ceata rau de tot.
Actiunea nu mi s-a parut a fi grabita, descrierea cred ca a fost atat cat trebuie, iar greseli una singura am vazut care mi-a sarit in ochi, ai scris mai pe la inceput "insumi" si trebuia "insami".
In rest chiar nu mai stiu ce as putea sa spun, mai ales ca sunt multe chestii in capitolul asta care m-au bagat in ceata. Unul dintre ele este legat de persoana care a tras de fapt in Lizzie, pentru ca eu una tind sa o cred pe Carol cand spune ca nu ea a facut-o. Iar in acest caz singura explicatie care imi vine in minte este ca cineva trimis de Williams sau oricine altcineva care vrea ca planul sa reuseasca a facut-o. Caz in care sunt curioasa sa aflu cine anume, pentru ca presupun ca se va descoperi pana la urma, si tare mi-e ca e cineva din interior, ca sa zic asa.
Apoi ar mai fi acel desen, asa cum l-ai numit tu, la care lucreaza Melanie impreuna cu Alex. Cred ca de fapt este mult mai mult decat un desen la cum am ajuns sa o stiu pe Melanie. Pot spune ca sunt convinsa ca este ceva mult mai complex si din nou asta ma duce cu gandul la acea lupta care va avea loc cat de curand. Da, am eu ce am cu acea parte a ficului tau :))
Urmatoare chestie care mi-a atras atentia in acest capitol este acel vis pe care il tot are Lizzie. Nu cred ca este ceva atat de deosebit avand in vedere ca se stie deja ca nu prea mai are timp, dar mi-a placut partea aceea. Nu intreba de ce, ca nu as stii ce sa-ti raspund. Pur si simplu am eu ceva cu genul asta de vise, care de obicei nu prevestesc nimic bun, ceea ce in opinia mea inseamna ca totul va deveni muuult mai interesant.
Sa vedem daca am ratat ceva. Hmm... Ar mai fi faza cand Lizzie a cazut in mijlocul camerei cand asculta pe la usi care mi s-a parut putin amuzant. ^^
Pai, cam atat cred. Lizzie isi face totul cu mana ei, iar asta o cam costa, dar nu mai imi pare rau pentru ea. E vina ei ca pateste tot ce pateste deci sa se descurce. Bine sigur nu ii va fi dupa ce totul va lua sfarsit asta e clar. Nu pot sa ma hotarasc daca sa cred ca in cele din urma va innebuni sau nu, deci voi astepta sa vad ce se mai intampla.
Ok, atat, ca deja m-am lungit cam mult. Multa inspiratie in continuare!


134:

Buna ^^ Reusesc si eu in sfarsit sa ajung pe aici.
Ok, capitolul asta a fost destul de dragut. Multe nu s-au intamplat, dar poate e mai bine asa, avand in vedere ca intr-un viitor nu foarte indepartat(sper) totul o va lua putin razna, in sensul ca odata si-odata tot trebuie sa apara lupta aia intre Williams si grupul de mutanti.
Asa:
- actiunea nu a fost nici prea grabita nici prea lenta, a fost tocmai bine
- descrierea, dupa mine a fost buna, nu cred ca am vazut vreun loc in care sa mai fi mers. Eu zic ca a fost ok.
- greseli, am vazut una la final, ai uitat sa pui un "i", si cam atat. Nu am fost eu foarte atenta la asta ce-i drept.
Asa, mi-a placut muuuult parte cand Allan i-a spus verde in fata ca e clar ca ea il iubeste pe Alex si mi-a placut si mai mult cand ea a recunoscut cu voce tare chestia asta. Deci fata asta ii va scoate peri albi saracului baiat pana la urma :))
Pai, cam atat. Spor la scris in continuare! :*

[Miss M]

Dupa sute de "next next next" vin si cu el.
@ Lolita, multumesc ca treci pe aici, dar daca vrei sa mai comentezi te rog sa incerci sa faci comentariile putin mai lungi, deoarece regulamentul prevede ca trebuie sa aiba cel putin 3 randuri intregi.
@ .էօƙყօ, multumesc mult pentru sfaturi, sincer m-ai facut sa rad la partea cu "privire abisala, zambet de vulpoi siret si mers amenintator", pentru ca imi inchipuiam cum ar veni asta si tot ce-mi venea in minte era un rapper/om al strazii care mergea cu picioarele inainte si cu corpul mai in spate:)).
@ Akane Hime, totul se va clarifica pe parcurs.
Si pentru Leontina... Capitolul asta e cu dedicatie pentru tine pentru ca ti-ai facut mereu timp pentru ficul meu si m-ai ajutat foarte mult. Si pentru ca e ziua ta, La multi ani! :*.

Acum, nu stiu cat o sa va placa acest capitol, e fericit oarecum daca stai sa te gandesti la partea cu *Alex casatorit*, dar ideea in sine e cam ciudata.(vina Mihaelei, buuna:D). Gata cu vorbaria, sa trecem la capitol:

Capitolul II

Picioarele mi se inmoaie, in timp ce lacrimi mari mi se zbat in ochi, dorind sa-mi arate durerea. Inima mi s-a spart in mii de bucati, facandu-ma sa ma simt ca un nimic. Sunt egoista. Atata timp cat eu l-am parasit, nu pot avea pretentii. Si totusi le am, ma asteptam ca el sa nu ma uite atat de repede. In definitiv, are dreptate. Fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui. Zambesc fortat, incercand sa nu ma inrosesc. De furie, bineinteles, dar si de tristetea care ma macina, dorind sa-si faca loc pe chipul meu.
- Ma bucur pentru tine. Adica ma bucur ca… ai gasit o fata pe care o iubesti cu adevarat, soptesc cu ochi mari si rugatori, de parca as vrea sa spun exact inversul cuvintelor tocmai rostite.
Imi pastrez zambetul cu greutate, incercand sa nu dau de banuit. Trebuie sa-mi ascund sentimentele de el, pentru a mia oara. Ma priveste usor amuzat, apoi spune cu un fel de veselie in glas:
- Da. Dupa ce ai plecat am realizat ca ea e singura cu care m-as mai putea intovarasi vreodata. Pentru ca e singura mereu acolo pentru mine, singura care ma intelege. Ceea ce e ciudat din partea mea.
Deci acea fata este exact cum nu sunt eu. Eu sunt exact pe dos, l-am abandonat fara sa-mi pese, l-am facut sa sufere… Si totul doar ca sa fiu eu fericita. Dar s-a terminat balciul, acum viata reala si-a intrat in rol. A accentuat faptul ca am plecat, de parca ar fi vrut sa spuna: “ M-ai lasat balta, trebuia sa imi revin cumva si poc! a aparut minunea asta de femeie care ma face mai fericit decat m-ai fi facut tu vreodata.”. Desi chiar e ciudat sa mi-l inchipui pe Alex imbracat la patru ace, in fata unui preot batran cu o fata de atotstiutor, sorbind din ochi o fata, orice fata. In afara de mine…
- Schimband subiectul, vii intr-o vizita? Dupa ce au analizat situatia unii au trecut de partea ta. De-ai stii ce procese de constiinta isi face Jo… Unde o fi? S-o fi simtind bine? Mai e vie? Si de fiecare data trebuie sa-i zic ca esti o persoana matura, care stie sa-si poarte de grija. Ar fi o usurare pentru ea sa te vada, zau, imi spune destul de repede, nerabdator sa afle raspunsul la intrebarea lui.
- Nu pot, as intarzia acasa…
… ceea ce ar fi de evitat. Allan nu e atat de rau precum pare, dar e prea strict in astfel de probleme. Daca m-ar tine intr-o cusca probabil ar deveni cel mai bun om din lume, dar eu nu pot concepe asta, asa ca trebuie sa indur. Desi chiar imi doresc sa-mi revad fratele, sa o vad pe vulpita, pe Will, chiar si pe Eric. Dar motivul adevarat este acela ca trebuie sa o cunosc pe cea care l-a cucerit pe Alex, sa ma conving ca il merita. Cine vorbea…
Dupa alte insistente din parte lui cedez, lasandu-ma condusa spre o masina neagra, spatioasa. Ma mir ca nu e cu motocicleta, dar na, n-am ce sa comentez. O asez pe Melanie in spate, lasand-o sa doarma in liniste, iar eu ocup locul din dreapta soferului, punandu-mi absenta centura.


***
Mergem de cateva minute si linistea devine din ce in ce mai apasatoare, pentru ca imi permite sa am tot felul de ganduri, care mai de care mai dureroase. Rup tacerea, hotarata sa aflu cateva detalii.
- Si… cum e nevasta-ta? intreb cu jumatate de gura, accentuand ultimul cuvant, aruncat ca o insulta.
Tonul pe care am spus-o se vroia a fi indiferent, dar nu a iesit chiar asa. Ma priveste cu aceeasi fata amuzata, de parca ar fi cine stie ce intrebare. Probabil a sunat ca “ E mai buna decat mine?”, pentru ca, in realitate, asta vreau sa aflu. Stiu deja raspunsul, dar undeva, in interior, sper sa ma insel. Degeaba.
- Pai cum sa fie? Stii ca nu le am cu descrierile. Oricum, mie imi convine situatia, in sensul ca m-am obisnuit … Bineinteles, doar daca nu intervine ceva anume. Ceva ce ar putea sa-mi placa, ar putea sa nu…
Imi face cu ochiul, si mai amuzat. Ce e in neregula cu omul asta? Parca o spune pentru a ma rani, pentru a-mi infige si mai multe cutite in inima si asa distrusa. Dar e fericit si asta e tot ce conteaza pentru mine. Macar unul dintre noi traieste un final fericit. O alta intrebare mi se zbate in gat, dornica sa fie auzita, dar trebuie sa o inving, sa ma abtin cat mai mult posibil. Scot un suspin, uimita chiar si eu de aceasta reactie. De ce trebuie sa mi se intample asta? Ma priveste usor trist, de parca ar vrea sa ma consoleze cumva. Si ce vroia sa zica cu “daca nu intervine ceva”? Vrea sa insinueze vreo aventura… Mda, e la fel cum il stiam. Nu mi-l pot inchipui casatorit, dar luand in calcul si aceasta posibilitate totul devine plauzibil.
- Cine naiba e, Alex? il intreb privindu-l in ochii verzi, nedumeriti, in care obisnuiam sa ma pierd.
Izbucneste in ras, amuzat probabil de tonul meu. Sunt o geloasa incurabila si asta a devenit evident. Ma enerveaza rasul sau, pentru ca stiu ca in interior plang cu sughituri in timp ce el se distreaza. Devine brusc serios, dregandu-si vocea.
- Credeam ca nu mai intrebi. E singuratatea mea, traiasca. Stii, credeam ca te poti prinde si singura. Nu-s genul ala care se uita dupa fete in rochii lungi si albe cu dragoste. Poate doar dupa una…
- Nenoro…
O lacrima ma opreste, alunecand pe obrazul trandafiriu de la atatia nervi. Cum isi poate bate joc de mine asa, ca de o proasta de care a facut rost si vrea sa arate cat e de tare? Imi trec o mana peste fata, indepartand picatura de suferinta, apoi privesc pierduta pe geam, nevenindu-mi sa cred cat de imatur a ramas. Ii simt ochii fixandu-ma din cand in cand, dar nu-mi mai pasa. Si acea unica fata, cine mama ei o fi, oare de ce nu-i arata putin cum e viata cu adevarat? E inca un copil, n-are nici cea mai vaga idee cum e sa trebuiasca sa lupti si sa-ti calci sufletul.
- Esti geloasa.
Ma holbez la el, gandindu-ma daca e adevarat ca a zis ce a zis. M-a facut geloasa pe mine! Beculetele mi se aprind. Era un joc idiot ca sa vada daca mai tin vreun pic la el. Si a aflat ca da, ceea ce probabil nu-i convine deloc. E mult mai usor sa incerci sa renunti la o iubire cand nu e impartasita, dar asa… Ma priveste putin trist, in timp ce ma joc nervoasa cu degetele, incercand sa-mi distrag atentia de la ceea ce tocmai a zis. In momentul in care privirile ni se intersecteaza, ma simt ca si cum as fi strapunsa de mii de ace. Mi-a atins punctul sensibil, m-a descusut cu o maiestrie de care nici fetele nu dau dovada uneori, desi se stie ca noi suntem maestre in arta razboiului sentimentelor.
Dar ce e cel mai rau e ca am devenit asa slaba tocmai in fata lui, in fata celui fata de care ar trebui sa fiu mai rece decat Antarctica, ca totul sa fie mai bine.
- Te-a suparat remarca mea, imi sopteste continuand sa priveasca atent drumul.
Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: ca are dreptate sau ca afirma acele lucruri, nu le intreaba. Procedeaza ca un matematician care deduce rand pe rand tot felul de chestii pana ajunge la rezultatul dorit. In cazul meu, la faptul ca inca il iubesc. Trebuie sa gasesc o cale de a ma preface ca nu-mi pasa, desi doar ideea ma termina. Inspir adanc, vazand ca ne apropiem de zona X, cum am denumit-o mai tarziu, dupa plecare. Macar ma voi inveseli putin. Si, cine stie, poate chiar voi reusi sa aplic planul ce-mi salasluieste demult in cap, acela de a distruge ceea ce a cladit Williams. Sa-i salvez…
- N-ai de ce sa fii suparata, tot ce am vrut a fost sa te distrezi si tu putin. Arati de parca ti-a cazut cerul in cap si acum, cand ai incercat sa il ridici, a cazut si restul Universului peste el.
Din nou fata de catelus care m-a fermecat de atatea ori… Si atitudinea de om vinovat, suprapusa mastii de indiferenta. E un joc destul de complex, dar cunosc regulile. Sunt sefa prefacutilor de patru ani incoace, pot supravietui cateva ore.
- Intentia conteaza, ii spun, afisand un zambet inocent si lipindu-mi fata de geamul rece, aburindu-l pentru a putea forma mici desene pe suprafata lucioasa.
Daca va trebui sa port aceasta masca de fericire debordanta toata sederea mea aici, sper ca aceasta sa fie cat mai scurta. Sunt cat se poate de fericita ca nu e casatorit, desi n-am un motiv adevarat. Tot ceea ce ar fi putut fi intre noi s-a terminat cu mult timp in urma si e prea tarziu sa mai repar ceva.
Intram in baza, parcand masina intr-un loc oarecare. Cobor, privind putin uimita hangarul. Dimensiunile ma socheaza, desi nu e prima data cand vin aici. Ce-a mai trecut timpul…
Deschid portiera din spate, dorind sa o iau pe Melanie, dar vad ca Alex mi-a luat-o inainte.
- Te superi daca o tin eu? ma intreaba precaut, dorind parca sa cerceteze terenul.
Am dat din cap in semn de negatie, zambind cand micuta si-a lasat capusorul pe umarul sau, inca dormind. Nu pot sa nu remarc expresia fetei lui, care tradeaza un fel de uimire fericita. Cei doi ar putea fi prieteni buni, cine stie?
Imi scutur incet capul, dorind sa izgonesc toate aceste ganduri. E o vizita de o ora, dupa care ma voi intoarce la viata mea cea trista si anosta, incercand din nou sa-l uit pe Alex fara rost. Si va fi greu, din ce in ce mai greu, pana in ziua in care planul va trebui aplicat. Poate voi avea sansa sa pierd batalia cu viata inainte sa ma vada, inainte sa afle intregul adevar. Nu vreau sa le raman in amintire ca o tradatoare ce sunt. Dar daca vor pierde? E mai probabil sa se intample asa, fapt ce ma sfasie, lasandu-mi un gol imens in suflet.
Si totusi… Nu e atat de simplu. Daca ma las distrusa, viitorul fiicei mele va fi nesigur si nu pot permite asta. Nu! Daca pentru aceasta fiinta mica si adorabila va trebui sa-mi patez mainile de sangele celor dragi, atunci asa sa fie. Sa nu?
Ei nu merita sa pateasca asa ceva, nu din vina mea. Si nu, tocmai am decis ca nu o vor pati, chiar de-ar fi sa mor oprind planul la care iau parte de ani buni. Ei trebuie sa invinga, pentru ca eu sa fiu linistita. Iar Melanie va ramane pe maini bune. Copilul asta o sa schimbe multe vieti, poate in bine, poate in rau… Dar nu-mi pasa atata timp cat nu va fi motivul disparitiei lumii pe care o iubesc.

[Leontina]

In primul si in primul rand iti multumesc di suflet pentru aceasta surpriza minunata pe care mi-ai facut-o de ziua mea :x si imi cer scuze pentru toata bataia de cap pe care ti-am dat-o pana acum. Dar ce vrei? Nu e vina mea ca povestea a devenit atat de interesanta de stau cu inima in gat asteptand continuarea :))
Dar hai sa revenim la poveste. Pai, in primul rand tot ceea ce se intampla acum e foarte trist mai ales pentru eroina noastra. Imi pare rau pentru ea intr-un fel, desi si-a cam facut-o cu mana ei. Admir faptul ca ii pune pe ceilalti inaintea ei, dar toate au o limita si taream impresia ca ea nu stie acest lucru. In momentul de fata sincer eu ma cam astept la un final trist, lucru care pe mine nu m-ar deranja cine stie cum. Nu am mai vazut demult o poveste cu final trist si sincer eu o cred in stare pe draga noastra Lizzie sa moara de dragul tuturor, ceea ce ar fi chiar induiosator.
Daca am inteles bine Alex al nostru nu e casatorit ci doar a vrut sa vada daca draga de ea mai simte ceva pentru el. Mi-ai luat o piatra de pe inima cu asta :D
Asa, actiunea a decurs destul de bine zic eu, descrierea a fost buna si suficienta, air la capitolul greseli parca o singura litera ai mancat-o pe undeva daca nu am ratat eu ceva pe parcurs, ceea ce ar fi foarte posibil avand in vedere ca acest capitol m-a captivat de-a dreptul, desi a fost destul de trist.
Urmatoarea intrebare ar fi: despre ce plan vorbeste Lizzie acolo si ce anume se va intampla? Asta voi afla pe parcurs presupun, deci sper sa pui cat mai repede posibil acel next :P
Cam atat, spor la scris, ca imaginatie ai destula :P

[Miss M]

Multumesc pentru comentarii, ma bucur ca mai exista cineva care citeste povestea asta;;). Iata si next-ul, nu stiu cat se intelege din el...


Capitolul III

Il urmez pe holurile intunecate, curioasa unde are de gand sa ma duca. Mi-a inapoiat hanoracul, lasand-o pe Melanie cu o paturica luata de pe traseu. Este prea mare pentru mine, manecile atranand intr-un mod amuzant la fiecare miscare. Insa imi tine de cald si asta e tot ce conteaza momentan. Il vad deschizand o usa, moment in care inima mi-o ia la fuga. Sa nu-mi spui ca oamenii astia au o intalnire de seara chiar acum! Ce-o s-o platesti…
Ma fac mica in spatele lui Alex, lasandu-mi doar o parte din cap la iveala, destul cat sa-i pot vedea pe toti cum ne privesc incurcati. Ma arcuiesc ca o pisica, lipindu-ma de spatele lui, prea speriata ca sa dau ochii cu multimea. Imi simt mana prinsa intr-una mai mare, calda, care ma trage putin mai in fata. Miscarea este brusca si aproape ma impiedic, dar franez la timp, trezindu-ma langa baiatul meu cu ochii verzi, caruia ii arunc o uitatura plina de repros, incepand sa-l injur in soapta si ripostand la fiecare raspuns primit.
- Si al cui e copilul? aud o voce in spatele careia se ascunde un chicot multumit.
- Al ei, normal. Banuiam eu ca asa va fi! vine si raspunsul, pe un ton dispretuitor, intarit de un oftat superior.
- Ce fata! Ce-o fi cautand aici? O durere de cap, ca intotdeauna.
Replici din ce in ce mai acide razbat prin sala, facandu-ma sa ma simt ca ultimul prost din lume. Am si eu mandria mea si nu o voi lasa sa fie calcata in picioare! Arunc o privire inghetata salii, apoi ii strang mana lui Alex, intorcandu-ma pe calcaie si dorind sa ies, simtindu-l cum ma cuprinde de talie, fiind de acord sa ma urmeze. Lumea e rea, ca de obicei. Asteapta sa calci stramb ca sa profite. De-ar stii ei adevarul… Un glas cunoscut ma opreste:
- Acum radeti, dar cati dintre voi ar fi facut fata in situatia ei? Cati si-ar fi asumat o asemenea responsabilitate, singur fiind, undeva afara, unde nu ii are pe toti ceilalti alaturi? Cati n-ar fi cedat si nu s-ar fi plans ca niste fraieri ce sunteti? Acum sa vorbiti, daca va credeti asa de tari. Ar trebui sa va fie rusine!
Vocea lui dojenitoare imi incalzeste inima, facandu-ma sa ma opresc. Acelasi glas puternic in spatele caruia se ascund multe secrete… Imi simt obrajii arzand, dar ma intorc, sarindu-i la gat lui Will, sprijinindu-ma in bratele lui.
- Ce faci, pitic? ma intreaba usor amuzat, spunandu-mi totodata ceva despre cum ar trebui sa-i ignor pe toti idiotii din incapere.
Inspir scurt, simtind mirosul de tigara. Ghicesc motivul, asa ca ma ridic pe varfuri, sarutandu-l pe obraz. E destul de surprins, asa ca am timp sa-i iau tigara din mana. Prelungesc putin pupicul, simtindu-i pielea moale si caldura corpului mai inalt cu cativa centimetrii.
- Biiine! tip vesela, tragand un fum cu pofta. Hai sa plecam de-aici. M-am saturat de toate prostiile astora. Cui nu-i place sa nu comenteze, inchei, intorcandu-ma pe varfuri cu o miscare rapida si gratioasa, nu inainte sa scot limba intr-un mod cat se poate de copilaros.
Ma intorc pe hol, continuand sa savurez tigara, sufland fumul cu miscari lungi care ma lasa fara aer. Aud in urma mea cateva perechi de pasi, pe care ii recunosc fara sa ma intorc. Ce bine e acasa!

***
- Liz! Nu credeam ca te mai intorci. De-ai stii cate griji mi-am facut… Daca mai dispari asa, nu stiu ce-ti fac!
Jo ma strange in brate, ciufulindu-mi parul vesela si continuand sa ma certe cu o voce subtire ce tradeaza emotia. Michael urmeaza la rand, cu micul sau discurs si dovezile de afectiune aferente. Le accept cu placere, simtind cum tot dorul purtat acestor persoane se spulbera incet, lasand loc fericirii. Realizez ca inca am tigara intre degete, asa ca trag un ultim fum, prvindu-l severa pe Will.
- Tutunul dauneaza grav sanatatii, i-o trantesc pufnind ultimele urme de otrava.
Imi zambeste timid, dand dezabrobator din cap. Cat mi-ati lipsit, voi toti! Presupun ca in aceasta seara pot uita de lumea exterioara, scufundandu-ma in acest micut colt de liniste si bucurie sincera. Aud usa deschizandu-se si il vad pe Eric, insotit de o fata micuta, roscata, cu ochelari. Tinuta ei imi aminteste de secretara lui Williams, cocul si ochelarii completand look-ul. Bine, bine, eu nu port ochelari, dar nici nu-s secretara. Nu domnule, eu sunt asistenta lui personala!
- Ella, ce intrare! Ti-ai mai pierdut din curaj, asa-i? ma ia la intrebari, deschizandu-si bratele vesel. Primesc imbratisarea, indreptandu-mi atentia spre nou venita.
- Eu sunt Elizabeth, cunoscuta si ca cea mai nehotarata, mai tampita si mai aeriana persoana in viata, ma prezint dintr-o suflare, intinzand o mana, in timp ce ma tineam de Eric cu cealalta.
- Draguta carte de vizita. Caroline, incantata de cunostinta, imi raspunde cu o voce subtire si stearsa, lipsita de viata.
Dam mana, in timp ce ii arunc o privire plina de subinteles geamanului doi, dand din cap in semn de aprobare. Fata asta e draguta pana acum. Din fericire imi intorc ochii la timp cat sa ii vad pe Jo si Michael privindu-se in felul ala. Ma reped spre ei fara sa vreau, imbratisandu-i si facandu-i sa-si apropie fetele de a mea. Le soptesc, plina de entuziasm:
- Hai ca n-am facut numai rele pe aici.
Imi zambesc timizi, facandu-ma sa rasuflu usurata. Ma bucur pentru ei, mai ales pentru Joanna, care chiar merita asa ceva. Ma asez pe un pat, gandindu-ma in continuare la noile perechi care au intrat in scena, amintindu-mi de toate intamplarile dinaintea plecarii mele. Totul s-a aranjat destul de frumos. Ce vremuri fericite… Pacat ca toata aceasta fericire ar putea fi distrusa curand. Dar voi avea eu grija sa nu fie asa, spulberand planul lui Williams din interior, incetul cu incetul. Si, cum ma gandesc eu la detalii, privirea imi cade pe Alex, care se uita oarecum pierdut la fetita mea. O iau in brate pe micuta, atragandu-i atentia. Clipeste de cateva ori, zambind.
- E foarte draguta, Lizzie. Cum o cheama? ma intreaba cu obisnuita-i curiozitate, afisand un zambet strengaresc pe care l-am iubit, il iubesc si-l voi iubi mereu.
- M… Melanie.
Toate privirile se atintesc asupra mea, facandu-ma sa plec capul. Inca regret impulsul pe care l-am avut cand am numit-o asa. E acelasi nume cu cel al mamei gemenilor, mama care i-a abandonat dupa ce le cladise sperante, care i-a facut sa sufere intr-un fe de nedescris, mai rau decat cea adevarata. Nu pot intelege de ce acesta e unicul nume care mi-a venit in minte, singurul pe care l-am putut spune, chiar daca stiam ca nu e corect ce fac. Sunt surprinsa cand imi zambesc cald, dar imi revin destul de repede cat sa realizez ca Melanie s-a trezit.
- Nu! tip speriata, privind-o pe micuta.
Prea tarziu. Alex o fixeaza hipnotizat, culoarea disparandu-i din obraji. Nu-mi pot retine un suspin, simtind cum sangele mi se scurge din corp. Incep sa dau dezabrobator din cap, acoperindu-mi fata cu mainile, stergandu-mi neincetat ochii inecati in lacrimi. Nu mai putea dormi macar cateva minute, saracuta? Si eu ce ma fac acum? Inima mi-o ia la goana, continuand sa privesc pierduta intreaga scena peste care se asternuse o liniste mormantala.
- Zi-mi ca nu e adevarat, Lizzie, ma implora cu glasul scazut, tremurand incet si inghitind in sec, zadarnic.
Nu pot, chiar nu pot sa spun asta. O iau pe fetita pe sus, iesind in fuga pe hol. Grozav, acum pe unde trebuie sa o mai iau? Incep sa merg la intamplare, incercand sa-mi abtin lacrimile, privind acei ochi mari, verzi si nedumeriti, care m-au tinut in viata in ultimii ani. Aceiasi ochi superbi care parca spun o poveste… Ce vina are ea pentru ce am facut eu? Viata nu e corecta cu unii. Dar de ce tocmai cu ea? Eu? Eu imi merit soarta, dar ingerasul meu blond nu trebuie sa indure consecintele faptelor mele.
Caut disperata hangarul, dorindu-mi sa ies cat mai curand din acest loc. Cand il gasesc in sfarsit, ma opresc gafaind, inca socata dupa incidentul de mai devreme. Ridicandu-mi privirea, il vad pe Alex sprijinit de aceeasi masina neagra de mai devreme. Ma indrept spre vehicul cu pasi mari, apasati, privindu-l in ochi cand pe el, cand pe Mel. Asemanarea care nu m-a lasat sa uit…
- Te conduc pana acasa si uitam ca ziua asta a existat vreodata, imi spune rece, deschizand portiera si intrand cu o viteza ametitoare, incercand sa scurteze pe cat posibil momentul, fara ca macar sa-mi arunce o utima privire.
Cuvintele lui ma strapung asemeni unor cutite cu varf otravit. Sa uitam ziua asta… Sa uit prima zi fericita din ultimii patru ani, sa privesc din nou inapoi cu regret, sa sufar… Nu mai vreau asta, Alex. Nu mai pot indura.
Dar cui ii pasa?

[Akane Hime]

Bun! Am venit si ma bucur nespus pentru ca sunt prima! I Rock, what else?
Deci, intr-adevar capitolul acesta a fost destul de interesant si mesterios. SI am o intrebare... De cand Lizzie fumeaza? La faza asta am fost gen o_O, in fata monitorului. Dar totusi, nu am inteles un singur lucru. De ce s-a panicat Lizzie cand Melanie s-a trezit. Nu prea am inteles la fraza asta.

Oricum, te descurci mai bine ca niciodata, explicandu-ne sentimentele personajelor tale. Ce mai pot sa spun. Sunt aproape fara cuvinte. Doar o rugaminte am la tine. Cand vi cu continuarea, te rog eu cel mai frumos posibil, sa-mi explici si mie mai multe chestii pe parcurs. Pentru ca sunt si eu mai grea de cap... Ce sa-i fac.

Greseli nu prea am vazut. Si ma refer la cele de tastare sau exprimare. Toate bune si frumoase si iaca-te ca am ajuns la final. Pai, ce sa mai fac? Am zis tot ce am avut de zis.
Sa ma anunti cand pui continuarea si bafta maine (sti tu la ce ma refer ;) )

Ciao

[Leontina]

Am ajuns, intr-un final ^^
Deci, in primul rand finalul acestui capitol m-a lasat cam confuza si nedumerita. De ce a reactionat Alex asa? Si Liz de asemenea? Si, mai exact, ce avea fetita aia atat de deosebit de si-a dat Alex seama de ceva inca de la prima privire? Ok, ai zis ceva de ochi verzi, stim ca Alex are de asemenea ochii verzi, dar eu, sincer, chiar nu vad legatura. Poate ai facut-o special asa si ne vei explica in capitolul urmator. Daca e asa, atunci il astept cu inima in gat. Iar daca nu este asa, atunci astept niste explicatii din partea ta.
Cam asta a fost singura chestie care m-a surprins in acest capitol, ca altfel prea multe nu s-au intamplat. A, da, si mi-a placut prezentarea pe care si-a facut-o Lizzie :D Sa mor de ras si mai multe nu :)) A, si ma bucur ca toti sunt aproximativ fericiti. Despre situatia lui Alex nu ai spus prea multe, deci eu una banuiesc ca e singur din punct de vedere amoros, ca sa ma exprim asa.
Acum:
- descrierea mi-a placut, atata doar ca in anumite momente nu am prea inteles ce se intampla. De exemplu nu prea am inteles la un moment dat daca copilul era sau nu in bratele mamei ei. Ai fi putut descrie mai mult miscarile si reactiile ei in anumite momente.
- dialogul, pai nu prea am ce sa zic. L-ai folosit doar cand ai avut nevoie de el si nu mi s-a parut sec sau ceva, deci aici e ok.
- greseli, am vazut intr-un singur loc o litera lipsa, dar in rest e bine. Nimic grav aici.
Bun, acum ca ea a plecat presupun ca se va intoarce "acasa". Intelegitu de ce am pus ghilimele acolo. Inca astept sa vad care e planul acela al tatalui ei pe care ea vrea sa-l saboteze, desi banuiesc ca asta se va intampla cand lucrurile vor mai avansa putin. Nu ar fi prea interesant daca ai dezvalui totul de la inceput, de aceea banuiesc ca nu o vei face, mai ales ca asta e doar capitolul 3. Chestia asta ma tine rau de tot in suspans. Asta si acum acel copil despre care astept sa aflu detaliile alea socante pentru care cei de fata au avut asemenea reactii.
Cam atat. Astept continuarea si multa inspiratie draga mea >:d<