Când cortina cade

[Nya.]

Nya prezentă la datorie. Am venit și eu cu un fic nou, o să mă țin de el ( sper ! ). Știuuu, va începe banal and stuff, dar am o idee și sper să o dezvolt pe parcurs. Şi aş vrea să îmi lăsaţi şi comentarii, ca să ştiu unde am greşit and stuff. Anyway, vă las, am impresia că vorbesc prea mult. Enjoy. :]


[center]Când cortina cade

Capitolul Unu[/center]


Absolut jalnic. De mult nu mai vazusem un film care să mă lase rece. Eram fermecată de lumea aceasta a cinematografiei încă de mică și puteam gasi ceva frumos la orice film. Dar acesta . . . era un eșec total. Actori prea tineri și neexperimentați, acțiune prea lentă și o idee atât de neînțeles încât nu îmi puteam gasi niște cuvinte descriptive. Am luat o pastilă pentru durerea de cap ce mă luase și am închis laptop-ul. Această critică mai trebuia să aștepte. Nu aveam dispoziția necesară pentru a distruge viitorul unui regizor. Deși mie nu îmi placea să cred că îi distrugeam. Doar le dadeam motivația de a face ceva bun. Mi-am întins corpul, analizându-mă puțin. Manichiura mea era încă perfectă, iar rochia Vera Wang de un negru elegant încă arată perfect – nici macar nu întrebați câți bani dadusem pe ea. Dar cine sunt eu ? Doar cea mai cunoscută critică de film de cinci ani încoace. Terminasem facultatea la douazeci și doi de ani, iar la douazeci și cinci deja aveam doctoratul. Toți se temeau de mine. Cuvintele mele cântareau nu numai în fața regizorilor, dar și în fața publicului. Spusesem despre filme ca Eat, Pray, Love că nu vor ajunge în top, iar așa s-a întâmplat. În general, filmele bazate pe carți nu le puteam agrea.
La cei douazeci și șapte de ani ai mei, mă simțeam împlinită pe majoritatea planurilor importante. Aveam o casă destul de frumoasă în Park Avenue, îmi puteam asigura hrana pentru mulți ani înainte și eram cunoscută de catre majoritatea oamenilor cu importanță. Casatorită nu eram, iar ultimul meu prieten serios îl avusesem până acum trei luni. Dar oamenii ca mine sunt genul ce se marită cu slujba. Nu mă deranja, deși mama îmi zicea mereu să mă casatoresc cât sunt încă tânară. Dar ideea mamei de barbat ideal pentru mine era vreun tip de bani gata ce ar fi avut atâția bani încât să îmi las job-ul în urmă. Parinții mei nu înțelegeau importanța serviciului meu. Nu era doar o pasiune. De fapt, cumva datorită lor am terminat facultatea și mi-am luat doctoratul cu brio. Nu voiam să ajung ca mama, o femeie casatorită cu un miliardar, ce nu știa ce este viața adevarată. Eu îmi cladisem singură viața. Chiar dacă toți când îmi auzeau numele de familie tresareau a recunoaștere și mă priveau admirativ, niciodată nu apelasem la parinții mei pentru a avansa în drumul meu spre vârf. M-am ridicat să plec, încercând să par pregatită pentru cina cu familia – mama, tata, sora mea și logodnicul ei. Am închis și calculatorul, apoi mi-am bagat laptop-ul în geantă. Mi-am luat paltonul din cuier, îmbracându-l rapid. Jules, asistenta mea, s-a grabit spre mine. Mi-a înmânat cererea ei de concediu. Ce mă voi face eu fară asistentă o saptamână întreagă ? I-am semnat grabită și fară tragere de inimă hârtia. Mi-a zâmbit și mi-a urat o seară bună. Da, slabe șanse.
Mi-am luat laptop-ul și geanta și am parasit cladirea impunatoare. M-am urcat în mașina mea, un BMW x6 negru, calcând accelerația ușor. Nu eram deloc emoționată, deși era prima dată când îl cunoșteam pe logodnicul lui Anne. Era cu doi ani mai mică decât mine, dar mereu a fost copilul ideal pentru parinții mei. Terminase de câțiva ani Academia Miss Burton unde te învățau cum să fii o tipă din înalta societate, adică lucruri de genul cum să te dai jos dintr-o limuzină dacă ești în fustă mini și alte astfel de chestii absolut inutile pentru mine. Dar avea și diplomă chiar. Ea mereu se îmbraca cu ce mama numea stil – fustele și rochiile erau nelipsite din garderoba ei. Brusc m-am simțit puțin stânjenită. Eu nu mai purtasem o fustă de ani de zile. Mi-am scuturat capul și am parcat în față la Plaza. Ne placea să mergem aici la restaurant. De fapt, lor, nu mie. Am intrat în cladire, tocurile pantofilor mei DKNY rasunând pe marmura albă.
- Aveți rezervare ? mă întrebă un valet.
- Roosevelt, am raspuns plictisită.
Mi-a luat haina și mi-a facut semn spre o masă. I-am mulțumit, iar după expresia aproape șocată de pe fața sa, mi-am dat seama că nu mai auzise asta de mult. Am tras aer în piept, înaintând spre masă. Tata s-a ridicat repede imediat cum m-a vazut. Mi-a sarutat obrajii, îmbrățișându-mă. M-am așezat pe un scaun de lângă el, nevrând să stau prea aproape de sora mea. Mama s-a simțit nevoită să facă prezentarile, caci Anne – ce azi purta un compleu roz absolut grețos – nu parea că avea de gând să o facă.
- Scumpo, el este Kail, logodnicul surorii tale, mi-a spus mama zâmbind larg. Kail, ea este Caroline.
Am dat ușor din cap. Tipul era frumos, ca toți foștii iubiți ai lui Anne, dar nu parea să fie ceva mai mult. M-am cufundat în scaunul meu, citind meniul și ne mai bagându-i în seamă pe cei din jurul meu. Când chelnerul a venit, i-am spus ce vreau, adică ce îmi luam mereu când veneam aici : creveți cu cartofi prajiți și ketchup plus o Tequila. Probabil nu era cea mai rafinată alegere, dar chiar nu îmi pasa. Ei au comandat homar sau rață cu portocale. Eram singura normală din familia asta ? Bautura îmi veni repede și când am simțit gustul placut al alcoolului, m-am gândit că poate nu va fi o noapte așa rea. Parinții mei și surioara mea erau prinși într-o discuție legată de vilele din Bahamas – de ce, pentru numele lui Dumnezeu, vorbeau despre Bahamas ? – iar Kail mă privea ușor. Ceva mi se parea cunoscut la el. Era ceva în privirea lui care mă facea să cred că îl cunoșteam de undeva. Eram convinsă că nu de la facultate, caci se pare că el terminase arta. Deci era un artist. Nu avea față de om prea cult. Avea un par blond, tuns scurt de tot, plus niște ochi verzi închis. Avea corp de fotbalist, eram convinsă că jucase fotbal macar la liceu. Mi-am scos pachetul de țigari din geantă, dar mama m-a fulgerat cu privirea. Uitasem că nu aveam voie să fumez înauntru. M-am scuzat și m-am pregatit să ies pe veranda restaurantului. Kail mă urma. Afară era destul de placut. Era o seară placută de mai. Mi-am aprins repede o țigară, inspirând adânc. Blondul îmi urmă exemplul. Dacă se aștepta la discuții, se înșela amarnic. Nu aveam nici un chef să discut cu ultima achiziție a lui Anne. Nu aș fi putut să port o conversație normală fară să bag niște mici ironii subtile printre cuvintele ce ar trebui să sune inteligent.
- Deci tu ești faimoasa Caroline Roosevelt ? mă întrebă el încet.
- Așa s-ar spune, i-am raspuns rece.
- Nu îți aduci aminte de mine, nu ?
Nu mi-am dat seama ce ar vrea să spună. Eram sigură că îl mai vazusem, dar nu îmi dadeam seama unde și era clar că nici el nu îmi va spune. Am preferat să nu îi raspund la întrebare, ci să privesc stelele ce straluceau puternic deasupra Pamântului. Am privit cu atenție țigara, nerealizând că o terminasem așa repede. Am fumat-o până la filtru, apoi am aruncat-o pe jos, calcând-o cu piciorul. I-am aruncat o ultimă privire, apoi am plecat grabită spre masa familiei. La fix ! Chelnerul doar ce adusese mâncarea. Am sarit înfometată asupra creveților. Am luat ușor un cartof prajit și l-am înmuiat în ketchup. Mmm, ce bun era. Pe ziua de azi nu mâncasem decât niște ouă cu creson – nici macar nu îmi placea combinația asta. Am devorat totul în mai puțin de zece minute. M-am uitat la ceasul mare de pe perete. Arata deja ora zece. Am cazut puțin pe gânduri, încercând să mă gândesc ce aș putea mânca mâine. Nu eram genul care să gatească, deși eram o bucatareasă de excepție. Pur și simplu nu aveam timpul necesar. Cred că mai aveam niște lox în frigider. Cum și așa nimeni nu mă baga în seamă, m-am ridicat să plec. Știam că nu eram foarte politicoasă, dar nu aveam nici un chef să mai zabovesc pe aici. Nu gaseam vreun motiv real pentru care să ramân. M-am ridicat de pe scaun, privindu-i pe cei din jur.
- Eu ar trebui să plec, mâine particip la o recepție la Hollywood, am spus cu un strop de îngâmfare.
Adoram să mă laud cu locurile pe unde mergeau în fața surorii mele. Așa îi aduceam aminte că eram mai presus de ea și în timp ce tot ce ea putea să facă era să își cheltuiască banii, eu puteam să ajung în patul vedetelor de talia lui Brad Pitt – nu că aș vrea să spun că mă dau la actorii casatoriți ; doar dadeam un exemplu. I-am pupat pe toți grabită, apoi am parasit restaurantul, luându-mi pardesiul de la garderobă. M-am grabit spre mașina mea, apoi am condus repede spre casă. Oare de ce eram așa grabită ? Nu îmi dadeam seama de ce plecasem așa repede de la restaurant. Probabil am parut cam nesuferită, dar de ce mi-ar pasa ? Sora mea se comportase ca o nesimțită, zici că îi facusem eu ceva. Ultima dată când o vazusem, fusese de Craciunul trecut, când nu îi luasem nici un cadou. Dar până la urmă, mai bine așa decât minunatul dar de la ea, un creion. Ce naiba să fac eu cu un creion ? Eram critic de film, pentru Dumnezeu. Aveam nevoie de multe tastaturi, nu de creioane. Am parcat în garajul casei mele, apoi am mers spre intrare. Mi-am aruncat pantofii într-un colț al holului și mi-am desfacut fermoarul de la rochie, lasând-o să cadă pe jos. Ramasesem doar în lenjeria intimă și în dresurile negre. Am mers leneșă spre patul cu baldachin și m-am afundat în așternuturile albe. Nu m-am sinchisit să mă schimb în ceva acceptabil, doar am adormit, lasându-mă pradă viselor, după o zi obositoare. Nu mi-a mai pasat nici macar că telefonul meu suna în disperare.

[Zuza.]

My faraoana are un fic nou. :>

Anyway,ştii că îmi place nu? :))
Ţi-am spus şi pe messenger, adică, pentru mine ai ceva special, nu ştiu, îmi place cum descrii şi cum te joci cu personajele.
Ideea mi s-a părut interesantă, şi pentru început originală pot spune.
Îmi place atitudinea Coralinei, e aşa de rece, dar odată şi odată pun pariu că se va da pe brazdă . . . -.-
Anyway, ştii că mai am de scris, aşa că aştept cu mare nerăbdare capitolul următor. Bafta. >:D<

[Katniss]

Ello dear am venit şi eu pe la ficul tău şi ghici ce îmi place foarte mult. Deşi nu am mai citit nimic scris de tine acum îmi dau seama că ar fi trebuit să o fac pentru că ai un mod excepţional de a scrie. Încă de acum prevăd că acest va fi un fic care trebuie citit neapărat.
A fost un capitol foarte frumos cu o descriere excepţională, la fel şi dialogul şi acţiunea. Ai un mod foarte bun de a îmbina modurile de expunere şi ţin să te felicit pentru asta.
O ador pe Caroline are un caracter foarte interesant. Mai făcut curioasă în ceea ce îl priveşte pe Kail
asupra căruia nu pot să mă pronunţ deocamdată.

A da era să uit foarte amuzantă faza cu acel creion. Cam atât dear spor la scris şi multă imaginaţie aştept nextu bye, bye.

P.S. încă odată felicitări pentru acest capitol.

[Aggie]

Se pare că până la urmă m-am grăbit să îl critic când de abia îl începuseşi. Îmi place, e ceva în genul unui jurnal, adică nu ar trebui să mă aştept cine ştie ce descriere complexă etc.. Mă rog, înafară de lucrurile ce o impresionează, atunci ar fi nevoie de astfel de moduri de expunere. Îmi place că nu e genul de romance plin de amor şi alte chestii siropoase. În ultima vreme mă lipsesc din a citi aşa ceva, exceptând romanul celor două, Teh şi Cherie, care l-am început mai demult. Din partea mea ai un vot pozitiv să zicem. :] Ah, şi îmi place caracterul ei. Plus chestia cu creionul. Epică. xD

[Me�al.]

Cum ţi-am promis pe mess, am să-ţi las un comentariu.
Capitolul l-am citit în ziua în care l-ai postat şi de aceea greşelile de tastare şi exprimare pe care le-ai avut - dacă ai avut - nu mi-au rămas în minte. Din primul capitol nu pot să am cine ştie ce opinie, dar, după cum ai spus şi tu, începutul este destul de banal.
Personajele nu m-au impresionat deloc. Mă rog, tu ai pus accent pe Caroline care nu m-a impresionat. Mi se pare o persoană fiţoasă pentru care numai banii contează. Sau, cel puţin, asta este părerea mea fiindcă ea spunea că nu-şi doreşte o relaţie şi că slujba ei bănoasă e totul pentru ea - de aici mi s-a părut că, probabil, are destule fiţe. Totuşi, sper să-mi schimb părerea despre ea. Sora lui Caroline mi s-a părut o falsă, dar presupun că tu ai vrut să o faci aşa special. Iar Kail mi s-a părut ok, nu mi-am făcut o părere despre el.
Descrierea nu a fost în exces, dar naraţiunea a fost din belşug, compensând.
Dialogul - puţin, dar ok.
Ce aş mai putea spune ? Oh, că te rog să faci nişte capitole mai lungi.
Succes în continuare căci ficul pare promiţător.

[Nya.]

Vreau să lămuresc o chestie înainte de a vă lăsa să citiți. Caroline nu este o persoană fițoasă, obsedată de bani. Este opusul. Fază că s`ar mărita cu slujba, este datorită faptului că cinematografia este pasiunea ei. Sper că ai înțeles, Metal, și data viitoare vei fi mai atent la ce citești. Anyway, apreciez comentariile. În acest capitol m`am axat pe descrierea lui Anne, în general, pe legătura dintre ea și Caroline. O să vedeți în următoarele capitole de ce. Enjoy.

Capitolul Doi

Poate că până la urmă nu fusese o idee așa de bună să nu raspund la telefon seara precedentă. Jules mă sunase să mă anunțe că recepția de la Hollywood se mutase cu două ore mai devreme. Asistenta mea își facea treaba chiar și când era în concediu. Era prietena mea cea mai bună, deși nu i-aș fi spus ei asta. Mă cunoștea mai bine decât oricine. Am oftat, mișcată. Mai aveam ceva timp până când trebuia să ajung, dar ar fi fost indicat să mă grabesc. Dușul îmi luase mai mult timp decât planificasem, totuși încă eram în grafic. Mi-am deschis larg șifonierul, gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Voiam să îmi trag pe mine vechia pereche blugi uzați și largi, dar aș fi aratat de pomină. Nu aveam niciun chef să mă îmbrac elegant, dar nu aveam ce face. Rochia neagră cu bretele late și pantofii roșii Christian Louboutin îmi veneau fenomenal. Ca să arat mai casual, mi-am pus și o geacă de piele roșie. Aratam . . . acceptabil. Eram sigură că voi face o cucerire. Poate chiar două. Speram să îl revad pe Johnny Depp, era un tip super de treabă. Îl cunoșteam de ceva timp. Niciodată nu fusese nimic între noi, doar o prietenie strict legată de muncă. Datorită slujbei mele cunoșteam multă lume din showbiz, iar acest lucru nu era decât în favoarea mea. Apaream pe coperțile revistelor mai des decât Amanda Seyfried – care în ultima vreme fusese în atenția presei, cu toate filmele de curând lansate. Luna trecută aparusem pe coperta revistei Forbes, pentru un articol intitulat ” Luxul dincolo de critici ”. La început mi s-a parut un titlu jignitor, dar după ce am citit structura articolul, mi-am dat seama că eu reprezentam fix ce era indicat pentru revistă – o tipă onestă, care spunea cât câștigă. Până la urmă, chiar munceam îndeajuns de mult încât să fiu platită foarte bine.
Am închis ochii puțin, retraind seara trecută. Încă nu îmi puteam aduce aminte de unde îl cunoșteam pe Kail, dar nici că îmi pasa. Era doar viitorul soț al lui Anne, nu trebuia să mă intereseze mai mult de atât. Sora mea mă pusese domnișoară de onoare – de fapt, mama insistase, blonda nici macar nu mă voia acolo – așa că mâine trebuia să merg cu ea la proba de rochii de mireasă. Nu îmi venea să cred că mogâldeața cu care mă înțelegeam atât de bine când eram mici se schimbase astfel. Noi eram chiar opusul poveștii ordinare dintre surori. Majoritatea nu se înțelegeau când erau mici, iar când creșteau se vedeau zilnic. Îmi era dor de ea, cea cu care putea ieși oriunde. Oare chiar trebuia să fie totul așa ? Pe vremea copilariei noastre era totul așa simplu. Dacă ne certam puțin, sfârșeam râzând în camera mea, mâncând înghețată și uitându-ne la Baywatch sau Emergency. Desigur, eu mai îmi notam diverse critici, mai apoi încercând să le trimit producatorilor. Anne mereu mă admirase pentru pasiunea mea cinematografică. La vârsta de treisprezece ani aveam deja o colecție impresionantă de filme, de la clasice ca Ace of Hearts ( 1921 ), la actuale acelui timp ca Men in Black ( 1997 ). Ei îi placea să vină la mine în cameră numai ca să se uite la această colecție. Zicea că e ca un magazin – mereu gasești ceva nou. Unde disparuse fetița cu bucle blonde și ochi albaștri atât de calzi, de odinioară ? În locul ei venise cineva pe care nu cunoșteam, pe care disprețuiam. Știam și ziua în care noi am luat-o pe cai diferite. O țineam atât de bine aminte, aveam impresia că nu trecuse atât de mult.
Stateam fața în față cu mama mea. Niciodată nu ne privisem astfel. Nu credea că aș fi fost în stare să comentez la ce îmi spunea ea. Dar mă schimbasem. Da, surpriză. Voiam viața mea. La optsprezece ani voiam să experimentez tot ce se putea. Voiam să merg la o facultate. Nu degeaba muncisem doi ani întregi. Parinții mei nu agreaseră această idee, mereu îmi spuneau că îmi putea ei da bani oricând. Nu, nu asta doream. Să câștig proprii mei bani îmi aducea o satisfacție ciudată.

- Bine, dacă așa ai de gând să ne tratezi, pleacă ! mi-a spus mama necruțător. Să nu mai auzim de tine !
- Crezi că acest lucru mă doare ? Nu mă mai lasă de mult afectată de cuvintele tale, mamă. Și crede-mă, veți auzi multe despre mine.

Tata a vrut să intervină, dar doar m-a privit trist. Nu îmi placea să îmi dezamagesc tatal. Dar nu o voi face. Voi deveni ceva de care să se teamă toată lumea. Să fiu cea care are ultimul cuvânt în orice situație. Da, asta era ce îmi doream. I-am facut semn majordomului să îmi aducă valizele. Fară niciun cuvânt, am ieșit pe ușa casei, cu valizele în urma mea. Ce simțeam ? Victorie. Da, asta era. Îmi biruisem mama. În timp ce calcam ușor pe cararea ce duce la ieșirea din curte, am auzit niște tocuri în spatele meu. M-am întors, știind pe cine voi vedea acolo. Surioara mea cuminte, alerga spre mine, cu parul fâlfâindu-i în spate.

- Te rog, Caroline. Te rog nu pleca. Nu mă lasa singură aici. Știi că dacă pleci nu voi mai putea vorbi cu tine sau mama va înnebuni.
- Ce legatură are mama cu noi ? Dacă îți pasă așa mult de sanatatea ei mintală, vino cu mine.
- Ești nebună ? M-ar dezmoșteni. Știi că am nevoie de bani.

Nu credeam vreodată că aș fi auzit asta din gura surorii mele. Desigur, știam că este materialistă și superficială, dar tot nu credeam că ar fi spus asta vreodată. Atunci a fost prima dată când am plâns. O lacrimă mi-a cazut pe obrazul stâng, fară ca macar să vreau. M-am uitat scârbită la ea, apoi am plecat spre noua mea viață.

Tip de trei ani nu vorbisem cu nimeni din familia mea. Apoi bunica mea a murit și trebuia să fiu acolo pentru ea. Asta se întâmplase chiar când numele meu era pe buzele tuturor. Parinții mei au profitat de ocazie ca să mi se bage pe sub piele. M-am lasat aparent fraierită și mi-am luat locul înapoi în familie. Din afară, paream o familie perfectă, iubitoare. În interior, ranile nu se vindecaseră. Singurul cu care puteam discuta normal era tata. Mama îmi arunca priviri mustratoare din când în când. Cât despre Anne, mi-am dat seama mai târziu decât ar fi trebuit care era motivul urii ei noi față de mine. Era geloasă pe succesul meu. Deși ea avea cam tot ce și-ar fi putut dori – un logodnic superb și bogat plus niște parinți care îi oferiseră tot ce își dorise – era geloasă pe faptul că eu reușisem totul singură. Îmi cladisem propriul meu imperiu. Nu, nu Imperiul Roosevelt. Acela era al parințiilor mei. Al meu era Imperiul Caroline. Eram puternică, lumea se temea de mine. Asta era ce îmi dorisem. Și aș fi vrut să spun că totul era datorită mie. Dar dacă ei – familia mea – nu mi-ar fi criticat slujba, nu aș fi ajuns unde sunt. Ei m-au determinat să dau tot ce am mai bun în mine. Da, aveau și ei un rol crucial în treaba asta.
M-am uitat la ceasul de pe perete. Eram deja în întârziere. Dacă prindem și aglomerația de seară, clar întârziam. M-am îndreptat spre garaj, iar acolo m-am urcat în mașină. Am cautat în torpedo după un cd și am dat peste altceva. O poză în care două fete zâmbeau spre aparat. Cea din stânga era roșcată și avea ochii de un verde intens. Da, eram eu, m-am recunoscut după fizic. Aveam un zâmbet larg și chiar paream fericită. Era ziua în care împlinisem optsprezece ani. Fotografia fusese facută doar cu două zile înainte de plecarea mea. În dreapta era Anne, cu chipul ei de porțelan, absolut perfectă. Unde disparuseră fetele astea ? Unde erau surorile Roosevelt de altă dată, ce erau cunoscute pentru aventurile lor din toată lumea ? Disparuseră . . . Nu pot lasa totul așa. Dar mai întâi, Hollywood, ajung acum ! Și am apasat accelerația, pornind spre lumea mea.

[Ang.]

Ok, la cererea publicului am aterizat ÅŸi aici.
După ce am citit şi aceste două capitole, pot fi sigură de ceva ce am observat cu ceva timp în urmă. Şi anume că te poziţionezi detaşat în topul scriitorilor mei preferaţi. Cu puţină muncă, exerciţiu şi poate cel mai important lucru: dorinţa de a nu te lăsa niciodată de scris, vei ajunge celebră pentru talentul tău de scriitoare. Eu una, te admir şi dacă îmi dai voie îţi pot fi fan. *laughs*

Acum, în legătură cu fic-ul. Ai un stil propriu de a scrie şi original.Ştiu că e devreme dă judec fic-ul, fiindcă nu am citit decât 2 capitole, dar mi-am făcut o oarecare idee despre el şi nu cred că am mai citit ceva asemănător până acum. Chiar şi felul în care descrii personajele e original în totalitate. Când vorbeşti despre Caroline, parcă ai vorbi despre tine. Şi anume, că îţi stă genial cu o jachetă asortată cu pantofii, că faci vreo cucerire-două, mai frângi vreo două-trei inimi. *laughs*
Lăsând gluma la o parte, eu mi-am dat seama ce fel de persoană e Caroline şi chiar nu m-am gândit a fi materialistă, din ce-am citit în primul capitol. Adică, dacă suntem puţini atenţi, nu e vina ei că e atât de bogată şi dacă e, e bogată pe merit. Atitudinea lui Caroline e una de invidiat. Doar cu o atitudine cu a ei poţi trece prin lumea asta care se agaţă de tine la fiecare pas.

Abia aştept următorul capitol. Spor la scris şi multă imaginaţie draga mea! *huggies*

Xoxo, Ang.

[Neko.]

Ei bine, ţi-am promis că o să-ţi las un comentariu, deci uite-mă aici. Am citit ambele capitole acum câteva minute şi pot spune că mi-au plăcut. [ Adevărat, mai mult al doilea. ] Nu are rost să mai spun că îmi place felul în care scrii deoarece ştii prea bine acest mic amănunt. Tot ce-mi pare rău este că sunt cam scurte, dar poate nu ai foarte mult timp la dispoziţie, cine ştie? Aşa că nu mă bag.
Îmi place foarte mult estetica capitolelor tale, sincer vorbind. Nu laşi spaţii aiurea and stuff. Personajele ... ei bine îmi place de Caroline deoarece a vrut să-şi facă singură un viitor [ nu ca surioara ei ]. Nici mie nu mi se pare o tipă fiţoasă, iar dacă îşi iubeşte meseria, cu atât mai bine, nu?
Anne chiar nu-mi place. Ştiu că din două capitole nu prea poţi să-ţi faci o părere clară despre personaje, dar pentru Anne au fost suficiente acestea două. Ea este o fetiţă care nu vrea să-şi facă singură un viitor, care se bazează doar pe banii familiei şi care este geloasă pe succesul surorii ei [ care totuşi a muncit ]. Ştiu că aşa ai vrut să o conturezi, deci ţi-a ieşit foarte bine, felicitări!
Despre restul personajelor nu am încă o părere, deci le voi lăsa pentru mai târziu.
Acum voi începe şi cu câteva greşeluţe pe care le-am sesizat. Nu mă pricep eu cine ştie ce la aşa ceva, dar voi încerca.

În primul post: "nici un chef " . Ei bine, 'niciun' se scrie legat atunci când este urmat de un substantiv. Această greşeală am observat-o doar în primul capitol, deci cred că ştiai cum se scrie corect, însă aici am observat-o [ chiar de două ori ]. Pe lângă asta ... de ce laşi blanc înainte de semnul întrebării? Unde ai văzut tu că se lasă blanc? :- ? Pentru că, din câte am citit, se lasă doar după acesta. " - Nu îți aduci aminte de mine, nu[]?" - acest banc nu trebuia să fie.
În al doilea post: Faza cu blancul e valabilă şi aici, dar nu o mai repet [ pierdere de timp ]. Next: "pereche de blugi uzaţi " - ţi-a fost foame, ţi-a fost foame. :]]
"eu mai îmi notam diverse critici " - cred că ar fi sunat mai bine ' eu îmi mai notam ... ' [ doar părerea mea ].
"O ţineam atât de bine aminte" - verbul este ' a ţine minte', nu 'a ţine aminte'.
"îmi puteau ei da bani" - fii atentă la conjugare [ okay, sau te-ai grăbit cănd ai scris - mai plauzibil ].
"Nu mă mai lasă de mult afectată de cuvintele tale" - trebuia ' Nu mă mai las de mult afectată ...'. Oricum, sunt doar nişte mici greşeluţe, dar data viitoare fii mai atentă.

În rest n-am ce comenta, au fost nişte capitole bune, deci spor la scris în continuare~!

Edit: văd că ai mai corectat câteva greşeli până să postez eu ... în fine, e bine că le-ai văzut şi singură.^^

[Me�al.]

Cum ţi-am promis, sunt aici şi sper ca de data asta să nu se mai termine bateria laptopului :]] .
Acest capitol mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. Cred că am să-ncep cu ce mi-a displăcut, doar aşa, ca să nu uit lucrurile.
În primul rând, capitolul este cam scurt. Ştiu că ale tale au două pagini în word - usually - dar te-aş ruga să încerci să le faci mai lungi. Fiindcă, cu cât sunt mai lungi, acţiunea pare mai lentă şi poţi adăuga mai mult dialog fără a se spune că este în abundenţă şi sec.
Apoi, sentimentele descrise n-au ajuns la mine. Am citit capitolul de trei ori şi tot nu sunt ' atins ' de sentimente. Nu mă impesionează şi nu pot să spun că - mi pare rău pentru un personaj sau că am simţit cu adevărat ce a păţit ea. M-a lăsat rece, aş putea spune.
Ca greşeli am văzut chestia aceea cu ' nici un ' care se scrie într-un cuvânt când este urmată de un substantiv şi încă câteva litere în plus / minus. Probabil greşeli de neatenţie şi cred că ar trebui să reciteşti capitolul înainte de-al posta.
Finally, mi-ar plăcea mai mult dialog. Nu spun să fie în abundenţă, dar el este aproape inexistent şi nu mai are farmec povestea în ochii mei. Dialogul, precum descrierea şi naraţiunea, ajută într-un fel întreaga poveste. În plus, o dinamizează, aş putea spune. De aceea, ar fi bine să mai pui dialog, ca să ştim şi noi cum se exprimă personajele, cum vorbesc.

Ideea începe să-mi placă fiindcă e originală şi n-am văzut vreun fic în care să se vorbească atât de mul despre filme. I mean, sunt destule informaţii legate de lumea filmului.
Începe să-mi placă şi de Caroline şi îmi schimb încet părerea despre ea. E mai okay, aş putea spune.
Also,mi-a plăcut flashback - ul ăla. A fost destul de interesant.

Cam atât. Baftă !

[Katniss]

Hello dear i'm here deşi am întârziat destul de mult, but mai bine mai târziu decât niciodată.
A fost un capitol destul de frumos, adică ai îmbinat modurile de expunere într-un mod armonios iar acţiunea a fost foarte ,, linştită'' dacă pot să spun aşa.
Greşelile ţi-au fost aduse la cunoştinţă aşa că nu o să mă repet. Descrierea a fost bună, dar parcă a lipsit acel ceva care să mă facă să vreau să îl mai citesc încă odată şi încă odată şi tot aşa, parcă acele sentimente au fost transmise într-un mod mecanic. Naraţiunea a fost ok. De asemenea cred că ar fi indicat după cum a spus şi Metal dacă ai adăuga ceva dialog şi dacă ai face capitolele mai lungi.
Anyway per total a fost un capitol destul de bun.
P.S. Îmi place modul tău de a scrie este foarte original la fel ca şi acest fic( sau cel puţin mi se pare până acum din capitolele postate) Aştept nextu bye, bye.