Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Burning desire

#1
Capitolul I: Umbra unui vis

Soarele rasarea…inca o noapte in care nu am putut adormi din cauza cosmarurilor care ma tineau treaza, amintindu-mi de cele mai ascunse dorinte ale vietii mele monotone, pe care incercam sa le ignor si pe care le credeam de mult uitate, dar nu…reveneau neincetat, cu aceeasi figura pe care doream s-o uit si totusi o iubesc, un amestec ciudat de dezgust si dorinta imi chinuiau somnul, urmarindu-ma in fiecare vis, pe care il simteam asa de real, aveam nevoie de el.
Tot timpul am detestat rasaritul, pentru ceea ce insemna …un nou inceput, o noua speranta care se ivea, un nou vis de purtat printre umbrele atator altora pierdute in ceata deznadejdii, mi-era frica de acest moment al zilei, de ce insemna, insa viata trebuia sa-si urmeze cursul obisnuit, aveam alte roluri de jucat, atatea masti de purtat, totul devenise o rutina care uneori reusea sa ma faca fericita.
Era timpul sa ma dau jos din pat, sa ma pregatesc pentru munca. Desi nu-mi placea jobul pe care il aveam, totusi nu-mi displacea. De fapt, eu dorisem dintotdeauna sa fiu profesoara, dar la fel ca pentru multi alti parintii mei decisesera viitorul meu profesional pe baza unor rationamente pragmatice. Terminasem vara trecuta facultatea de farmacie si imi gasisem destul de usor un job bine platit.

Vara trecuta…facusem greseala vietii mele, dar avusese un gust atat de delicios, incat amintirea ei imi trezea dorinta de a persista in agonia minciunii, in imbratisarea amagirii si la picioarele lui ca sclava si ca stapana inimii lui. Insa reusisem sa rup lantul minciuniilor pentru ca ii iubeam mult prea mult pe parintii mei pentru a-i dezamagi intr-un astfel de mod. Intotdeauna si oricand afectiunea pentru parintii mei era deasupra oricarui sentiment pe care l-as fi simtit pentru oricine altcineva oricat de puternic ar fi fost.
In plus, il mintisem si pe el, imi creasem o alta identitate, creasem o alta eu, doar pentru el… Insa si el se jucase intr-un mod atat de josnic cu mine, nu-mi spusese niciodata cu ce se ocupa, cel putin nu in totalitate, desi ar fi trebuit sa-mi dau cu usurinta seama ce fel barbat era.
Cand l-am vazut pentru prima data in statia de tramvai nu am putut sa nu-l observ, imi starnise curiozitatea, avea calitatile care imi placeau la un barbat: era blond, inalt de 2 metri, bine facut si cu ochii verzi. Iar el ma privea insistent, fara niciun pic de jena, increzator fiind in sarmul sau. Imi placea atitudinea aceasta la un barbat, care stia ce vrea si care nu accepta un refuz.
Bineinteles, am crezut ca aici se va termina totul… o simpla atractie vizuala, doar eram doi necunoscuti care urcasera din intamplare in acelasi tramvai. Insa el a continuat sa ma priveasca insistent, chiar cu nerusinare. Eu am incercat sa nu par prea interesanta, privind plictisita pe geam si ascultand muzica la mp3. De fapt, ma gandeam ca nu era nicio sansa sa-l interesez, eram chiar opusul lui: micuta, nu aveam decat 1, 60, eram bruneta cu parul lung si cu ochii caprui inchis, dar eram frumoasa si stiam asta.
Gandurile mele au fost intrerupte brusc de vocea unui barbat. Era el…
- Poti sa-mi dai numarul tau de telefon? Trebuie sa cobor statia urmatoarea si mi-ar parea rau sa nu te mai revad, imi zise el scotand telefonul din buzunar, fiind convins ca am sa cedez.
- Da, raspunsei scurt, schitand un zambet vinovat pentru ca sperasem la acest moment.
Ajunse in statie si cobori. In 20 de minute eram si eu acasa, vorbind pe messenger cu iubitul meu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu-l iubeam si nu aveam nici cea mai mica remuscare, nimic nu se intamplase, stiam ca gresisem, ca o relatie se baza in primul rand pe incredere si pe respect si in al doilea rand pe iubire. Eu aveam incredere in el si il respectam, insa nu-l iubeam, desi el ma iubea ca un prost si credea toate minciunile pe care ii le spunea, nu-mi parea rau pentru el, pentru ca el era fericit cu iluzia noi doi o sa fim impreuna pentru totdeauna, ce demodat! Pentru mine el nu era decat cel mai bun prieten al meu, ma ajutase sa-mi revin din depresie si ma iubise neconditionat, ii eram recunoscatoare, dar niciodata nu m-as fi sacrificat pentru fericirea lui. Acceptam sa ma iubeasca si sa mi se daruiasca complet, fara a fi dispusa sa-i dau altceva in schimb, decat amagiri, iluzii si promisiuni pe care nu aveam de cand sa le respect.
Fusese greseala lui sa ma iubeasca si nu aveam de cand sa platesc eu pentru ea, era optiunea lui sa le lase inselat.
In timp ce conversatia noastra isi continua rutina, telefonul meu suna. Era un numar pe care nu-l stiam. Era tipul din tramvai, desi nu ma gandisem ca o sa fie el, asa ca am raspuns linistita.
- Alo!
- Buna! Imi zise o voce masculina. Eu sunt Radu, tipul caruia i-ai dat numarul in tramvai. Presupun ca nu m-ai uitat asa de repede, glumi el.
- Nu, normal ca imi aduc aminte de tine. Doar au trecut cateva ore, raspunsei fericita ca ma sunase asa de repede. Deci il interesam.
- In tramvai am uitat sa te intreb care e numele tau… zise el incurcat, nestiind cum sa mi se adreseze.
- Claudia, raspunsei scurt. Il mintisem.
- Esti libera maine? Mi-ar face placere sa ne intalnim ca sa putem face mai bine cunostinta.
- Da, dupa ora 18, am raspuns.
- Perfect, asa am timp sa ma duc la sala si sa fac dus inainte. Deci ne vedem maine in fata parcului IOR, iesirea de la metrou dinspre Posta.
- Ok, ramane pe maine. Noapte buna! Eram bucuroasa ca aveam sa ies cu el, desi stiam ca nu era normal ce faceam pentru ca aveam o relatie de peste 3 ani cu un baiat minunat, dar pe care nu-l apreciam.

It's a game...

#2
Buna! Wow. Se pare ca sunt prima. Nice. Inceputul povestii te atrage, la fel si titlul.
Greseli, sa fiu sincera nu prea am vazut. Descrierea a fost foarte buna, parerea mea.
Iar dialogul e destul de bun si nu sec ( ceea ce mi s-a intamplat si mie sa fac, din greseala).
Povestea pare destul de misterioasa, pana acum. Si imi pare rau de iubitul ei. Din cate inteleg, ea nu-l iubeste pe el, ci pe "Radu".
Pai cam atat am avut de spus. Si as dori sa ma anunti cand ai sa pui next-ul!
Pana atunci, spor la scris.

Ja ne
Freedom is power!
And I can use that power!

#3
Hmmm... genul meu de fata... urasc sa spun asta dar si eu ma identific putin cu ea... adica na.. cred ca fiecare fata a stat la un moment dat cu un baiat doar ca sa nu-i faca rau fara sa-l iubeasca :">
Sau nu..
Oricum povestea suna bine, interesant pana acum.
Totul curge lejer...
Astept sa vad la ce te-ai gandit asa ca ce pot sa spun decat... spor la scris
Apropo... imi place ca folosesti nume romanesti... nu prea intalnim pe aici... iar fata e putin mincinoasa... sia sta imi place :">
Bafta

#4
Inu Ai-Hime, multumesc pt comentariu, pe parcurs o sa fie tot mai clar ca asa-zisa Claudia nu il iubeste nici pe Radu

Miss Serenity, multumesc pentru ca ai trecut pe aici, intr-adevar fata este cam mincioasa, insa nu vrea sa para vreo sfanta. E si genul meu de fata, actioneaza in primul rand gandindu-se la ea, si eu consider ca asa e normal...bine, cu anumite limite


Capitol 2 – Fericirea este placere fara regrete

A doua zi a decurs normal. Am pregatit ultimele detalii ca sa sustin licenta in conditii optime, imi doream foarte mult sa iau o nota buna pentru ca parintii mei sa fie fericiti. Desi aveam un frate si o sora, intotdeauna ma simtisem mai apropiata de parintii, fiind cea mai mica, nu aveam prea multe subiecte comune cu fratii mei, diferenta de varsta isi pusese amprenta.
Cu doua ore inainte de ora stabilita, am inceput sa ma aranjez, eram constienta ca imaginea era foarte importanta si ca trebuie sa-mi pun in valoare calitatile. M-am imbracat intr-o pereche de pantaloni scurti maro si o camasa alba. Desi uram tocurile pentru ca ma jenau si ma simteam ridicola incaltata cu ele, totusi am ales sa ma incalt cu o pereche de botine maro cu toc de 10 cm. Erau cele mai inalte incaltari ale mele si totusi nici cu ele nu depaseam 1, 70 m. Niciodata nu m-a simtit complexata de inaltimea mea, nu am privit-o ca un dezavantaj fata de alte fete, insa acum eram constienta ca o sa arat ridicol langa el, era prea mare diferenta de inaltime dintre noi doi, era groteasca. M-am machiat discret si mi-am lasat parul liber, nu inainte de a-l intinde cu placa.
Ca intotdeauna, am plecat mult mai devreme de acasa, imi placea sa fiu punctuala si nu suportam persoanele care intarziau. Eram constienta ca normal ar fi fost sa intarziu putin, pentru a pastra aparentele, pentru a nu-i crea impresia ca de-abia asteptam sa-l vad, dar acesta era purul adevar. Tot timpul fusesem o persoana directa, care in relatiile sale cu ceilalti se ghida dupa motto-ul <<Daca ma place, bine. Ma accepta asa cum sunt. Daca nu, el pierde. Altul la rand. Eram satula de scarbe care doar mint frumos. Ce rost avea sa fiu inca una>>.
Cum am ajuns mai devreme cu aproximativ un sfert de ora, m-am hotarat sa ma plimb putin prin parc inainte de a ma reintoarce la locul stabilit pentru intalnire. Tot timpul fusesem o cinica, nu credeam ca iubirea este un sentiment nobil, ci egoismul in forma lui cea mai pura. Aveam teoria mea despre iubire care consta in concluzia ca dragostea pentru altcineva este o alta forma a iubirii nemasurate pentru propria persoana. Imi venea sa rad, amintindu-mi de Cristi, iubitul meu, caruia ii marturisesem din start teoria mea despre acest sentiment profund inutil daca nu pornea de la considerentul de a obtine cat mai mult de la celalalt, de a-l exploata pentru fericirea ta. De asemenea ii spusem limpede, ca n-aveam de cand sa ma schimb pentru el <<daca ii convenea bine, daca nu…era liber oricand sa plece>>.
Dupa 10 minute am decis sa ma duc spre locul stabilit, m-am oprit linistita intr-un colt in fata gurii de metrou. Asteptandu-l am fost surprinsa sa observ un alt tip, tot blond, apropiindu-se de mine.
- Esti foarte frumoasa! Putem vorbi? Ma complimenta, incercand sa-mi maguleasca orgoliul.
- Multumesc! Dar astept de altcineva, nu sunt disponibila nici macar pentru o simpla conversatie acum. Rostii cuvintele, gandindu-ma ca niciodata nu avusesem prea mare succes la bruneti, si totusi Cristi, iubitul meu era brunet. De cand ma stiam imi placusera blonzii si avusesem succes la ei.
- In regula, dar daca nu apare, imi promiti ca o sa mergem impreuna la un suc? Surase nevinovat.
- Uite-l ca vine, i-am replicat eu, multumita de situatia creata. Orgoliul meu era flatat de atentia primit.
M-am dus spre Radu multumita, uitandu-ma in urma la necunoscutul care ma abordase. Realizam ca o sa inteleaga ca nu are nicio sansa in fata unui asemenea tip. Eram superficiala, si o stiam, dar nu doream sentimente profunde, eram tanara si doream sa ma distrez, momentan doar eu contam si eram foarte multumita.
Am observat ca avea tatuaje pe ambele gambe, ceea ce m-a uimit. Niciodata nu mi-au placut tipii tatuati, consideram ca incearca sa atraga cu disperare atentia prin nonconformismul lor si asta denota ca au o problema cu persoana lor, ca nu se accepta asa cum sunt.
- Buna! L-am salutand zambind, asteptand sa ma sarute pe obraz, dar spre mirarea mea, acest lucru nu s-a intamplat.
- Buna! Mi-a raspuns scurt si sec.
- Tipul acela cu care am vorbit, mi-a propus sa ies cu el la un suc daca tu nu veneai, i-am zis mandra ca atrageam atentia baietilor, insa raspunsul lui m-a jignit.
- Deci daca nu ajungeam, aveai cu cine sa iesi, imi spuse el razand nepasator. Apropo, ai ajuns mai devreme decat am stabilit, observa el indiferent.
- Da, spusei eu rusinata, ma plictiseam si am plecat prea devreme. Insa nu pot sta mult, la 8 trebuie sa ajung acasa.
- Nicio problema, oricum si eu trebuie sa ma duc la o prietena dupa, imi raspunse fara a-mi da nicio lamurire despre ce fel de prietena era vorba.
Nu eram geloasa, nu simteam nimic pentru el, dar eram jignita in amorul propriu. Intalnirea nu decurse asa cum mi-o imaginasem, fusese mai degraba o iesire intre doi amici, care isi povesteau anumite amanunte despre viata lor. Aflasem ca Radu era doar cu un an mai mare decat mine si ca era baschetbalist, ca nu era intr-o relatie si ca se despartise de Craciun de iubita lui. Cel putin asta sustinuse…

It's a game...

#5
Ok... ma bucur ca ai postat repede continuarea pentru ca nu am somn... si simteam nevoia sa citesc ceva.
Ii place tipul...e un nenorocit :)) Imi plac nenorocitii...
Defapt personajele sunt ok... nu traiesc intr-o lume perfecta... nu sunt perfecta...si o dau in bara in cel mai lejer mod cu putinta... iar intalnirea de vis a devenit abureala cum as numi-o eu.
Oricum imi place ca fata stie de la inceput ca vrea distractie... si imi place ca el nu e genul cuceritorului romantic... e mai bine asa.
Spor la scris... si ne vedem la urmatorul capitol :*

#6
Hey! Mersi ca m-ai anuntat.
Capitolul asta e destul de interesant, m-a uimit faza cu tipul ala care a invitat-o la suc.
Dar intrebarea mea a fost dupa ce am terminat de citit, ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi venit Radu?
Ar fi mers cu el la suc sau nu? Dar na, nu cred ca o sa se intample.
Si un lucru o sa te amuze sigurat. Am avut si eu o astfel de patanie. Dar nu in metrou, din pacate. Deci putin, ma cam gasesc in fata ta, fara suparare.
Destul de fain. Tine-o tot asa!

Ja ne
Freedom is power!
And I can use that power!

#7
Am chef sa scriu asa ca o sa postez destul de des. Multumesc frumos pentru comentarii.

Capitolul 3

Trecuse o saptamana de la intalnirea mea plictistoare cu Radu si el nu ma mai sunase. Nu eram trista, desi sperasem ca o sa revina in viata mea banala. Doream ceva nou, relatia cu Cristi era un chin, trebuia sa ma prefac ca simt iubire pentru el, cand de fapt eu simteam doar dezgust pentru credulitatea lui.
Era sambata si plouase toata ziua, parea un weekend compromis. Ii promisem lui Radu ca o sa-l petrecem impreuna. Gandul acesta nu ma facea sa ma simt mai bine, din contra, stiam ca o sa fie si mai rau, ca o sa stam toata ziua inchisa in casa si o sa vedem filme. Poate pentru alte fete suna bine, insa pe mine ma deprima modul cum se anunta desfasurarea acestei zile.
Singura mea consolare era ca ploua… Eram fascinata de ploaie, priveam obsesiv cum spala totul in calea ei si totusi ramane mizeria. Oricat ai incerca sa scapi de mizeria de zi cu zi, ea ramane imprimata adanc, urmele, desi nu se vad, exista!
Hotarasem sa ma apuc sa gatesc. In fiecare weekend gateam pentru fratele meu cu care locuiam impreuna. Am decis sa fac pizza si clatite.
Pierduta in atatea ganduri absurde depre viata mea plictisitoare, am fost trezita la realitate de telefonul care suna. Era numarului lui… Am raspuns linistita ca si cum pentru mine nu ar fi avut nicio importanta faptul ca in sfarsit sunase.
- Scuza-ma, te rog ca te sun abia acum. Am fost plecat din Bucuresti si nu am putut sa te contactez din anumite motive personale.
Stiam ca era doar un pretext, un tip daca era suficient de interesat de o fata, o contacta indiferent de ce alte obligatii avea, isi facea timp. Pentru el, imi era clar, eram una printre altele. Desi si el era pentru mine o distractie, imi displacea profund atitudinea lui, care nu se jena sa-mi lase destul de clar rolul meu in viata lui si mai ales importanta sa.
- Nicio problema, stai linistit. Sper ca s-a rezolvat, i-am raspuns ironic.
- Iesim in seara? Intrebarea lui nu m-a surprins, eram convinsa ca pentru asta m-a contactat.
- Nu, am raspuns sec. Nu pot, ies in club cu prietenii, iar tu nu faci parte din cercul meu prietenii, esti doar o simpla cunostinta. Doream sa-l jignesc la randul meu, raceala si siguranta de care dadea dovada era enervanta.
Era un tip foarte atragator, dar asta nu insemna ca o sa fiu inca o gasculita care o sa se supuna dorintelor lui si o sa joace dupa placul lui. Nu… el trebuia sa joace dupa regulile mele sau sa iasa din joc, nu exista o cale de mijloc.
- La revedere! Am incheiat rapid conversatia, profitand de faptul ca ramasese mut de uimire. Nu se asteptase la asta. Am inchis telefonul fara sa astept replica lui.
Faptul ca reusisem sa ma razbun pentru intalnirea nereusita, imi incantase orgoliul. De data aceasta, el cazuse de fraier. Totusi se parea, ca nu renuntase asa usor, spre seara primi un mesaj cu adresa lui de mess, in care ma ruga sa-l adaug in lista. Am sters mesajul indiferenta, decisa sa nu mai pierd timpul cu el.
In aceeasi seara am luat hotararea de a ma desparti de Cristi, ma saturasem sa-i ascult planurile in legatura cu noi, cu viitoarea noastra casatorie si cum o sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Eu vream sa-mi traiesc viata, sa fiu fara obligatii, fara sa ma gandesc ca prin actiunile mele ranesc alte persoane, iar el ma incurca, era o piedica pentru modul meu de viata.

Dupa o luna
Era o zi fumoasa de august si ma pregateam sa plec in concediu pentru cateva zile in Turcia cu niste colege de facultate. Mai aveam de facut cateva cumparaturi pentru plecare asa ca am fost nevoita sa ies din casa pentru cateva ore din casa, desi uram vara sa ies din apartament in timpul zilei.
Am decis sa merg pe jos pana in mall, imi placea sa merg pe jos si sa-mi fac planuri cu lucrurile pe care aveam de gand sa le realizez si care tot timpul se invarteau in jurul a doua coordonate: banii si cariera. Nu aveam nevoie de iubire, daca aveam nevoie sa-mi arat afectiunea, imi era suficienta o pisicuta. De fapt acesta era planul meu, sa adopt o pisicuta careia sa-I daruiesc toata dragostea mea.
In mall, l-am observat la o masa pe Radu care era insotit de o domnisoara blonda, inalta si foarte sexy. Si el ma vazuse.... Am trecut mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in plus nici el nu daduse vreun semn ca prezenta mea ar fi contat prea mult pentru el, continuand sa-I zambeasca fermecator frumoasei blonde.
Era prima data cand il revedeam dupa intalnirea noastra din parc si viata mea urma sa se schimbe in rau ...
It's a game...

#8
Scuze ca raspund atat de greu... dar nu prea-mi place noul format al site-ului asa ca intru mai rar...
Oricum... din start trebuie sa-ti spun ca imi place fata asta... e exact tipul meu... frumos asa.
Ai niste exprimari problematice dar nu stau sa le scot in evidenta... daca esti putin mai atenta le eviti singura pe viitor. Oricum povestea imi place si sunt curioasa ce o sa se intample de aici mai departe... ca doar nu s-au intalnit degeaba dupa o luna :))
Bafta >:D<

#9
Hey!
Iacata ca am trecut si eu pentru a citi capitolul cel nou.
Nici nu m-am astepat ca Radu sa o sune. Da sa sti ca ai fost putin rea la faza cu telefonul :P
Ai facut un mare salt atunci cand ai zis "dupa o luna". Eu am stat holbandu-ma la ecran, in timp ce o fraza imi era in WTF?
Hey ce s-a intamplat tot acel timp s-a intalnit cu el, nu s-a mai intalnit?
Oricum ideea cu pisica pare destul de draguta.
Sunt curioasa sa vad ce o sa faca in continuare. Sa ma anunti cand pui next-ul!

Ja ne
Freedom is power!
And I can use that power!

#10
Un capitol ceva mai scurt...



Toata vacanta ma gandisem la el si nu intelegeam de ce, pana la urma intre noi nu existase niciodata nimic. Insa trebuia sa recunosc ca-mi dorisem din toata inima ca el sa nu se fi comportat asa de rece, sa ma fi salutat macar. Dar nu... Se comportase ca si cum n-as fi existat niciodata in viata lui. Si totusi de ce ma ranea adevarul, de ce sperasem tot timpul ca o sa insiste.
Inca mai aveam adresa lui de messenger, dar nu aveam curajul sa-l introduc in lista, dupa ce chiar eu refuzasem sa fac asta. Era vina mea si asta ma durea mai mult.
Nu intelegeam de ce ma chinuiau regretele, eu care eram atat de sigura si de stapana pe sentimentele mele, care niciodata nu ma lasam prinsa in iluziile desarte ale unei relatii profunde, in care sa existe iubire, incredere, fidelitate si respect. Iar el cu siguranta nu era persoana care imi putea indeplini acest vis nemarturisit.
Toate aceste ganduri imi navaleau in minte si nu ma lasau sa ma concentrez, nu reusisem sa citesc nicio pagina din cartea pe care o tineam in mana de aproape o ora.
<E inutil, nu pot citi nimic. Trebuie sa-l cuceresc, daca vreau sa imi recapat linistea>, imi spusei in gand, nelinistita de interesul pe care Radu mi-l trezise. Lasai cartea pe noptiera de langa pat si ma asezai la birou in fata laptopului pentru a cauta informatii despre Radu.
Cum aveam sa fac ...asta inca nu stiam, dar nu-mi pasa. Aveam numarul lui de telefon si adresa lui de messenger, era un inceput. Faptul ca mi se prezentase cu intregul nume fusese decisiv pentru reusita cercetarii mele.
<Oh, nu... Nu se poate, e imposibil! E imposibil, de ce m-ar fi mintit in privinta ocupatiei lui. De ce nu mi-a zis ca e un scriitor si inca unul destul de cunoscut.>
Citi un articol intr-un ziar ca al doilea sau roman urma sa fie prezentat la o cunoacuta librarie din centrul orasului. Aveam de asteptat doar doua zile si urma sa-l revad, dar pana atunci aveam destul timp sa-i citesc cartea de debut, Fiecare are propria sa filosofie despre iubire, pe care o puteam vizualiza online pe site de specialitate contra cost.
Romanul sau incepea cu un proverb suprinzator pentru mine:
Chiar si printre ghimpi se nasc trandafiri.
Nu exista nici un trandafir fara spini.
Pentru dragostea unui trandafir, trebuie sa suporti spinii. (Proverb turc)
Optimistul nu vede spinii din cauza trandafirului, iar pesimistul nu vede trandafirul din cauza spinilor. ( Kahlil Gibran )

Toata povestea se invartea in jurul relatiei dintre un adolescent de 16 ani si o femeie mai in varsta, de 25 de ani, pe care o iubise nebuneste si care in final il ranise. Gandul ca intregul roman ar fi fost de fapt o marturisire, o dovada a faptului ca inca nu o uitase, ma intrista. Indoiala ma macina, desi incercam mereu sa-mi reamintesc ca e pueril sa cred ca totul era de fapt povestea lui de dragoste, suferinta lui marturisita sub masca unei fictiuni. Cu cat analizam mai mult romanul si titlul, Fiecare are propria sa filosofie despre iubire, cu atat eram mai convinsa ca nu putea fi produsul inspiratie si al talentului, ci al sentimentelor experimentate.



It's a game...



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Vengeful desire MiraA 25 14.568 15-02-2012, 11:26 PM
Ultimul răspuns: MiraA
  Kiss my gentle burning bruise Allison 8 4.574 22-09-2011, 08:35 PM
Ultimul răspuns: Akane Hime
  Pure Desire ~ hiimera 6 5.022 11-03-2011, 09:52 PM
Ultimul răspuns: Juneko
  Desire nolazy 2 3.266 20-07-2009, 08:41 PM
Ultimul răspuns: Black Pearl


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)