Ati plans la vreo nota xd ?

[Empirical]

Nu inteleg ce logica ar avea vreodata sa plangi la o nota. E un calificativ subiectiv dat de un profesor care poate fi si el subiectiv si in general nu reprezinta decat partial pregatirea unui elev.
Adevarul fie zis, in afara de un 5 la un moment dat, n-am luat note mici. Dar chiar si cu acel 5 nu mi-a parut rau, l-am corijat cu urmatoarele note.

[Miss M]

De plans nu cred ca am plans, dar m-am enervat destul de tare la o nota de 9 ( cum am putut sa ma enervez pentru un 9? habar n-am ). Era la un test, era meritata, dar era prima si-mi distrugea frumusete de palmares
Nu prea plang eu de la chestii de genul asta, desi recunosc, ma cam oftic atunci cand muncesc pentru o nota si-l vad pe altul care nu face nimic [ , ] ca vine si ia 10 pe degeaba. Au fost cateva dati in care ar fi trebuit sa iau niste note de tot rasul, dar am scapat ca prin urechile acului de fiecare data. Lucky me.
Oricum, greul de-abia acum incepe... Clasa a opta, mi-e si groaza de ideea de limba latina si de teza unica la istorie/geografie, unde informatiile imi intra pe o ureche si ies pe alta.

[~~~KiOko kimy~~~]

Am plans cand am luat un 4 la istorie, care mi-a distrus rau media. Era ultima nota din acel semestru, dar oricum mi-am revenit si am muncit mai mult in semestrul urmator.

[Daria v2]

Umh, da, am practicat 'sportul' asta de pe clasa 1 pana anul trecut. De pe clasa a saptea nu am mai plans la nicio nota -da, nici macar la acel 4 de la istorie sau la acel 7 de la muzica, in fine, ambele au devenit 9 dar nu conteaza, pe moment doar m-am isterizat, haha-. Cel mai mult plangeam in clasele primare. Boceam de se spargeau si geamurile cand ma auzeau. Plangeam pana si la nota 9, dar meh, eram si eu mai mica (?). In orice caz, acum mi se pare destul de aiurea sa plang la vreo nota mai ales ca la mine in scoala totul se rezolva daca ai cateva... pile?

[yaoi maniac]

Cand eram mica, din clasa a I-a pana in a IV nu am plans, fiindca eram obisnuita sa nu invat si ca mama sa imi faca temele, de-abia prin a VI-a incepusem sa fac si eu ceva si era o data sa plang de nervi atunci sau in VII, dar in rest sunt prea indiferenta ca sa ma doara undeva daca iau 2 sau 3. Iar acum, la liceu, Titus, fost coleg de banca si fosta dragosta la prima salutare, ma intreaba mereu la teste sau ascultari daca am invatat si imi ureaza succes si dupa cand iau 4 sau 6 el se uita la mine trist. ._.' Nu e vina mea ca nu vreau sa invat la ore idioate pe care nu le inteleg sau nu imi plac sau sa invat intr-un liceu de cac**.

[Leaf]

Nu am plâns niciodată la o notă, mergând pe principiul „notele nu exprimă inteligența”. Dar totuși m-am enervat de nenumarate ori la niște note de 6 și 7 la chimie în generală, care erau mult prea mici. Acum, la liceu, chiar mi-ar placea să am 7 la chimie, totul a devenit mult mai greu.
Dar nu am să plâng niciodată la vreo notă. O să fiu dezamagită, evident, dar nu am de ce să plâng.

[Shanya]

eh, eu am plans. prima data am bazait bine de tot pentru un 5 la istorie in clasa a 5-a, dupa care am muncit de mi-a venit rau sa-l repar. si intr-a 8-a, cu 3 la chimie radeam... de atunci nu cred ca am mai plans. stiam ca nota proasta o luam pe propria nestiinta si data viitoare incercam sa fiu mai buna. sau, in cazul anatomiei, dadeam petrecere ca era nota de trecere

[Queen of Darkness]

[Romania]

Nu imi mai amintesc prea multe lucruri din clasele primare pentru a fi 100% sigur, dar nu cred sa fi plans vreodata din cauza notelor si asta nu pentru ca am avut numai 9 si 10, ci mai degraba pentru ca nu puneam atata presiune pe mine cum faceau unii din colegii mei. Intr-adevar, daca luam vreun 6 sau 7 imi parea rau si ma ofticam, poate chiar se instala si putina teama datorita posibilei reactii negative a parintilor, dar nu intr-atat incat sa vars lacrimi. Insa, cu toate acestea, pot intelege si acest mod de descatusare, deoarece unii chiar depun mult efort si timp in pregatirea unei lucrari sau unui test si atunci cand rezultatul nu se ridica la nivelul asteptarilor intervine totusi o frustrare, mai ales pentru un copil care reactioneaza mai mult emotional decat rational, mai ales daca au fost obisnuiti cu o anumita mentalitate unde trebuie sa fie mereu primul. Cu toate acestea, eu unul inca consider ca indiferent de circumstante sau motive, nu se merita sa plangi pentru o nota.

[Persephone]

Uh, cred ca am plans o data in scoala generala cand am ajuns in situatie de corijenta la fizica prin clasa a saptea. Nu experimentasem pana atunci acel gen de disperare, asa ca am clacat. (Stupid me.)
Am inceput sa lacrimez in clasa a 10a la mate, cand mi-a pus un patru. Cred ca a fost mai mult din cauza ca s-a luat de mine si m-a facut in toate felurile in fatza clasei decat nota in sine. Probabil si stresul de a fi asa aproape de el m-a facut sa plang, nu stiu sigur. Imi era asa frica de acel prof ca nu mai stiam nici tabla inmultirii.
Acum ca ma gandesc, realizez ca am fost tare naiva de am inceput sa plang. Sper ca mi-am dezvoltat autocontrolul de atunci.