21-02-2010, 10:50 PM
Am terminat si capitolul sase si m-am gandit eu asa sa il postez...Sper sa va placa si sa aveti in vedere ca sfarsitul l-am facut fiind racita:(
Si sa nu uit acest capitol il dedic lui Letty:X...stie ea de ce...:))
Cap 6:Am plans cat pentru o viata
Dormeam linistita pe patul pufos al lui Sasuke imbalsamat cu parfumul lui deosebit ce mi-a gadilat simturile toata noaptea. La un moment dat ochii mei s-au deschis si au inceput sa vada camera lui Sasuke inecata in ceata. Am mai clipit delicat de cateva ori pana cand imaginea a devenit curata ca lacrima. Simt cum langa corpul meu era un alt trup care respira adanc si ritmat. Ridic capul si observ ca am fost cuibarita langa Sasuke. Brunetul ma cuprindea langa el cu mana dreapta si parul lui negru era in contrast cu perna alba ca spuma laptelui. Ma ridic cat de atent puteam ca sa nu-l trezesc si ma duc spre baie. Parul meu inca era prins intr-un fel de coc. Il desfac si raman uimita de cat de frumos era aranjat. Imi fac jumatate din rutina de dimineata si ma imbrac in blugii care erau uscati si camasa care avea nasturi noi. Ma indrept pe scara catre bucatarie unde o vad pe Hana cum gatea diverse mancaruri si deserturi cu miros imbietor. Ii dau un vesel “buna dimineata†si o intreb daca pot ajuta. Aceasta a zis ca daca stiu cum sa o ajut, sunt bine venita. Pentru ca aveam o oarecare pricepere, m-am apucat de treaba.
In cuptor tocmai pusesem doi cozonaci, care acum imprastiau in bucatarie o atmosfera dulce de Craciun. Pe aragaz se facea o ombleta facuta de mine, iar Hana se pregatea sa puna pe foc o alta oala cu mancare. Chiar daca erau foarte multe lucruri care nu isi aveau locul pe mesele pe care gateam , era destul de ordine. Hana in ciuda varstei destul de inaintate, mie mi se parea o femeie extraordinara. Si in timp ce-i multumeam pentru camasa si din vorba-n vorba, Sasuke soseste fix cand aranjam masa. Hana ii spuse:
-Buna dimineata! Sasuke, stii cat de indemanatica e fata asta la bucatarie si pe deasupra mai e si simpatica, nu crezi?
Eu asteptam destul de crispata raspunsul, dar Sasuke nu a facut decat sa stea cateva minute cu privirea atintita spre Hana fara sa exprime nimic, dupa care s-a dus sa deschida geamul.
De ce ma mai miram? Asa era Sasuke de cand il cunosteam. Mereu nu dadea raspuns daca nu avea rost sa isi spuna parerea. Deobicei cand nu zice nimic eu cred ca nu se mai deranjeaza sa spuna “nu ma intereseazaâ€. Oricum, ne-am asezat la masa si dupa ce am ajutat-o pe Hana cu vasele, mi-am luat la revedere, i-am multumit Hanei inca odata si am pornit spre casa. Mult mai atenta prin ce cartiere ma duc si mult mai atenta pe langa cine trec, mergeam sfios spre casa. Afara inca erau troiene mari si imaculate. Chiar daca nu ninsese prea mult era un strat destul de mare de zapada peste tot. Oriunde priveam in jur, vedeam copii cu obrajii ca focul, alergand si tavalindu-se prin plapuma alba. Eu nu faceam decat sa merg si sa privesc drumul si respiratia care in contact cu aerul rece forma un abur care se impleticea gratios cu aerul formand o imbratisare in care aburul era cufundat disparand incetul cu incetul. Intr-un sfarsit ajung in casa goala, bineinteles. Ma dezbrac de acele haine si le arunc direct in cosul de rufe schimbandu-ma in niste colanti trei sferturi gri si un tricou roz cu modele negre. Imi cufund picioarele in niste papuci pufosi albi si imi tarasc pasii pana in bucatarie. Imi fac foarte multa ciocolata calda si ma asez pe fotoliu langa geam. Am pus niste muzica si priveam peisajul inghetat. Zapada formase un basm rece pe langa crengile de gheata ale copacilor care nu mai gazduiau imnurile pasarilor viu colorate. Chiar daca era un peisaj intepenit exprima curatenie si pace. Era exact de ce aveam nevoie, dupa ce era sa vad cum frumusetea adolescentei se poate termina intr-o secunda care ti se pare ca dureaza o vesnicie. Stateam si priveam, iar din cand in cand sorbeam din lichidul dulceag cu aroma imbietoare. Stiu doar ca am mai mancat cate ceva si apoi am sunat-o pe Ayame. Aceasta nu mi-a raspuns, dar nu mi s-a parut catusi de putin ciudat. Dupa ce m-am plimbat printre canale si am ascultat muzica, toata seara am avut maraton de filme: groaza si comedie. Mi-am facut un castron imens de floricele si am luat si ciocolata calda. Dupa vreo patru filme cred ca am adormit.
Incerc sa alerg, incerc sa alerg cu toata forta. Eram speriata si nu stiam de ce. Dar cand arunc o privire in spate vad un grup imens de mafioti pe urmele mele. Vreo douazeci de baieti cu briceaguri in mana. Cand ii vad incerc sa alerg si mai repede, dar picioarele devin grele ca niste bolovani. Incerc cu disperare sa le tarasc dupa mine dar degeaba. Cand ma uit din nou in fata il zaresc pe Sasuke. Un zambet imi apare in coltul gurii si il rog sa ma ajute. Acesta deschide bratele si ma asteapta sa vin. Dar picioarele mele erau tot la fel de grele si nu le puteam ridica. Tot incerc si incerc, iar atunci cand ajung la el ma tranteste in zapada si scoalte un briceag apropindu-se cu briceagul de fata mea, iar cu capul de pieptul meu. Respiram alert si nu puteam scapa din cauza mainilor si picioarelor care cantareau sute de tone. Se apropia din ce in ce mai mult pana cand…
-Ahh! strig disperata ridicandu-ma in sezut pe canapeaua din sufragerie.
Sub cap se odihnea perna mea pufoasa si eram invelita cu plapuma mea calduroasa. Televizorul mergea degeaba, floricelele erau peste tot pe podea, terminasem toata ciocolata calda, cana era pusa la intamplare pe jos, iar eu tocmai avusesem cel mai oribil cosmar. Respiram la fel de alert ca si in vis si priveam buimaca in jur. Ma uit la ceas si sar ca arsa, parintii mei trebuiau sa vina in mai putin de o ora. Ma ridic din pat si ma apuc sa strang covorul de floricele de pe jos. Iau vasul gol, si cana si le pun in chiuveta de la bucatarie. Imi iau perna, patura si le pun inapoi pe pat. Ma imbrac si imi fac rapid rutina de dimineata. Parintii mei sosesc parca anuntand ca ziua va fii plictisitoare. Nu prea am facut nimic pentru ca toata lumea avea cate ceva de facut. Numai eu mi-am pierdut timpul avand grija de existent mea.
O noua saptamana incepe. Nu credeam ca va fii cine stie ce dar trebuia totusi sa ma duc la scoala. Ce pot spune, a trecut ziua de luni, ziua de marti, pana vineri. Ayame nu ma mai sunase si deja imi faceam griji. Probabil o suparasem dar am hotarat sa astept sa vina ca sa putem lamuri lucrurile fata in fata. Saptamana trecuse…lin. Rasesem in hohote cu Hinata si TenTen, Sasuke si cu mine parca eram mai apropiati. Nu stiu ce imi daduse aceasta senzatie dar stiam sigur ca simt un magnet intre noi care ne apropie incet dar sigur, deveneam prieteni. La scoala nu am mai avut probleme si notele bune au curs fara oprire. Totul era prea frumos ca sa fie adevarat.
Sosise ziua de vineri, maine aveam sa ma duc la meciul baietilor, iar duminica dadeam petrecerea de Craciun. Ce putea sa fie mai frumos? Pentru ca incepuse vacanta, intr-un sfarsit, eu si Sasuke am decis sa nu mai ne intalnim pentru ca nu aveam de ce. Asa ca am profitat si am iesit la o plimbare prin basmul iernii. M-am imbracat si mi-am luat telefonul in cazul in care cineva vroia sa ne facem planuri pentru vacanta. Am pasit in atmosfera rece si am inceput sa-mi tarasc pasii lin peste zapada imaculata. Crengile copacilor dansau alaturi de o adiere inghetata, strazile erau pline de masini care mergeau mai incet ca de obicei, soarele era acoperit de norii de pe infinitul de argint, iar oamenii dadeau peisajului o tenta de miscare. Deodata aud cum telefonul suna isteric in buzunar. Il scot si raspund repede, era mama lui Ayame:
-Da, raspund eu vesel crezand ca Ayame va veni azi.
-Buna, Sakura, am o veste nu tocmai buna, spune mama ei cu voce in care se simtea puternic tristetea.
-Da, ce este? Spun eu destul de speriata.
-Pai, este vorba de Ayame, continua mama ei tot la fel de trista. De ultima oara cand ai sunat-o au aparut complicatii foarte grave. Si singura cale de a scapa de acestea era operatia. Dar in urma acesteia se puteau intampla doua lucruri: primul era ca Ayame sa isi revina si sa scape de tot, iar a doua, a doua era…sa moara. Si, continua mama ei aproape plangand, ea a fot operata si corpul ei nu…nu a fost destul de puternic sa supravietuiasca si…si…spunea mama ei plangand deja in hohote.
-Va rog linistiti-va! o rog eu desi aproape izbugnisem in plans.
Mi-a inchis nemaisuportand sa vorbeasca despre asta. Imediat ce am auzit tonul telefonului, o lacrima mi-a curs pe obrazul inghetat lasand o urma subtire. O singura lacrima a fost deajuns ca sa incep sa plang. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare, era prima oara cand murea cineva cunoscut si eu aflam imediat. Sufletul era sfasiat in mii de bucati si imi venea sa plang la nesfarsit. Am inceput sa fug, sa fug cate de repede pot spre parc. Acolo stiam ca va fii liniste si ca nu voi fii deranjata, voi putea plange. Imi doream sa fiu mica si sa parintii sa-mi spuna ca Ayame este bine dar mai intarzie pentru ca are treaba sau orice altceva. Un suflet bland ca al ei parasise lumea pamanteana si urca spre cer, din pacate prea devreme. Picioarele alergau pe zapada din ce in ce mai repede, lacrimile imi udasera deja intregul chip, iar inima era zdrobita si confuza. Intr-un sfarsit picioarele mele pasesc in interiorul parcului. Imediat ce vad ca am intreat ma indrept rapid catre apa de la sfarsitul parcului. Acolo simteam ca trebuie sa ma descarc. Alergam fara macar sa vad daca dau peste cineva, dar cine ar fii in parc in mijlocul iernii? Doar eu si tristetea intiparita in suflet. In timp ce alergam vad pe cineva in fata. Parea a fii un baiat brunet cu o geaca neagra, dar nu ma interesa asa ca am trecut in fuga pe langa el, plangand in hohote. Dar nu apuc sa ma indepartez cinci metri de el si simt cum ma apuca de incheietura si ma intoarce spre el. Cand ii vad chipul raman uimita, nu imi venea sa cred ca era chiar el, era chiar Sasuke. Il privesc buimaca in timp ce el ma privea uimit. Eram foarte trista, iar el statea in fata mea parca intrebandu-ma din privire ce am patit. La un moment dat imi ia fata in palmele sale si ma intreaba ce s-a intamplat. Eu nu reusesc sa-I raspund, ci doar sa izbugnesc din nou in plans si sa-i sar in brate. Acesta ma strange la pieptul sau in timp ce eu plangeam cu lacrimi amare peste geaca brunetului. Eu eram trista, iar el era acolo sa ma tina in brate. Imi managaia spatele si isi trecea mana prin parul meu murmurand ceva, dar eu plangeam prea tare ca sa-l pot auzi. Am stat acolo ceva timp, in care el nu s-a oprit sa ma stanga in brate. Cand m-am mai linistit s-a uitat adanc in ochii mei si m-a intrebat ce s-a intamplat. Am inceput sa-i povestesc totul, dar cand am ajuns la propozitia „Dar Ayame a murit†pur si simplu ultimul cuvant nu l-am putut rosti. Dar nu a fost nevoie pentru ca Sasuke mi-a pus degetul pe buze si mi-a sters lacrimile inainte ca acestea sa ajunga la sfarsitul obrazului. Dupa ne-am asezat pe o banca, iar eu eram in bratele brunetului. Era tacut dar acum nu aveam nevoie de cuvinte ci doar de imbratisarea lui. A inteles asta si ma tinea in bratele lui in timp ce eu priveam in gol. Imi venea sa plang, dar prezenta lui imi oprea lacrimile si imi linistea sufletul. Am mai stat asa vreo ora in care el m-a tinut in imbratisare linistindu-ma pe deplin, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa merg acasa. S-a oferit sa am conduca, iar eu am acceptat. Am fost tacuti tot drumul, desi in acel moment chiar nu aveam ce sa ne zicem. Inainte sa intru in casa, am mai sarit o data in bratele lui protectoare, iar el mi-a raspuns imbratisarii si inainte sa plece mi-a sarutat delicat fruntea. Avea niste buze moi care erau mult mai linistitoare decat orice altceva in lumea asta, iar cand acestea mi-au atins pielea am simtit un fior cald in tot corpul. Si daca cineva m-ar intreba care este cel mai magic lucru din lume, eu stiu care e: sarutul lui Sasuke.
Dupa a plecat, iar eu am intrat in casa si m-am indrepatat spre camera mea, cu imaginea lui in gand. Acolo m-am schimbat in pijamale si m-am trantit in pat ascultand muzica pana cand avionul spre tara viselor m-a luat la bord.
Sper ca e bun;;) Astept comentarii(muulte daca se poate)
Si sa nu uit acest capitol il dedic lui Letty:X...stie ea de ce...:))
Cap 6:Am plans cat pentru o viata
Dormeam linistita pe patul pufos al lui Sasuke imbalsamat cu parfumul lui deosebit ce mi-a gadilat simturile toata noaptea. La un moment dat ochii mei s-au deschis si au inceput sa vada camera lui Sasuke inecata in ceata. Am mai clipit delicat de cateva ori pana cand imaginea a devenit curata ca lacrima. Simt cum langa corpul meu era un alt trup care respira adanc si ritmat. Ridic capul si observ ca am fost cuibarita langa Sasuke. Brunetul ma cuprindea langa el cu mana dreapta si parul lui negru era in contrast cu perna alba ca spuma laptelui. Ma ridic cat de atent puteam ca sa nu-l trezesc si ma duc spre baie. Parul meu inca era prins intr-un fel de coc. Il desfac si raman uimita de cat de frumos era aranjat. Imi fac jumatate din rutina de dimineata si ma imbrac in blugii care erau uscati si camasa care avea nasturi noi. Ma indrept pe scara catre bucatarie unde o vad pe Hana cum gatea diverse mancaruri si deserturi cu miros imbietor. Ii dau un vesel “buna dimineata†si o intreb daca pot ajuta. Aceasta a zis ca daca stiu cum sa o ajut, sunt bine venita. Pentru ca aveam o oarecare pricepere, m-am apucat de treaba.
In cuptor tocmai pusesem doi cozonaci, care acum imprastiau in bucatarie o atmosfera dulce de Craciun. Pe aragaz se facea o ombleta facuta de mine, iar Hana se pregatea sa puna pe foc o alta oala cu mancare. Chiar daca erau foarte multe lucruri care nu isi aveau locul pe mesele pe care gateam , era destul de ordine. Hana in ciuda varstei destul de inaintate, mie mi se parea o femeie extraordinara. Si in timp ce-i multumeam pentru camasa si din vorba-n vorba, Sasuke soseste fix cand aranjam masa. Hana ii spuse:
-Buna dimineata! Sasuke, stii cat de indemanatica e fata asta la bucatarie si pe deasupra mai e si simpatica, nu crezi?
Eu asteptam destul de crispata raspunsul, dar Sasuke nu a facut decat sa stea cateva minute cu privirea atintita spre Hana fara sa exprime nimic, dupa care s-a dus sa deschida geamul.
De ce ma mai miram? Asa era Sasuke de cand il cunosteam. Mereu nu dadea raspuns daca nu avea rost sa isi spuna parerea. Deobicei cand nu zice nimic eu cred ca nu se mai deranjeaza sa spuna “nu ma intereseazaâ€. Oricum, ne-am asezat la masa si dupa ce am ajutat-o pe Hana cu vasele, mi-am luat la revedere, i-am multumit Hanei inca odata si am pornit spre casa. Mult mai atenta prin ce cartiere ma duc si mult mai atenta pe langa cine trec, mergeam sfios spre casa. Afara inca erau troiene mari si imaculate. Chiar daca nu ninsese prea mult era un strat destul de mare de zapada peste tot. Oriunde priveam in jur, vedeam copii cu obrajii ca focul, alergand si tavalindu-se prin plapuma alba. Eu nu faceam decat sa merg si sa privesc drumul si respiratia care in contact cu aerul rece forma un abur care se impleticea gratios cu aerul formand o imbratisare in care aburul era cufundat disparand incetul cu incetul. Intr-un sfarsit ajung in casa goala, bineinteles. Ma dezbrac de acele haine si le arunc direct in cosul de rufe schimbandu-ma in niste colanti trei sferturi gri si un tricou roz cu modele negre. Imi cufund picioarele in niste papuci pufosi albi si imi tarasc pasii pana in bucatarie. Imi fac foarte multa ciocolata calda si ma asez pe fotoliu langa geam. Am pus niste muzica si priveam peisajul inghetat. Zapada formase un basm rece pe langa crengile de gheata ale copacilor care nu mai gazduiau imnurile pasarilor viu colorate. Chiar daca era un peisaj intepenit exprima curatenie si pace. Era exact de ce aveam nevoie, dupa ce era sa vad cum frumusetea adolescentei se poate termina intr-o secunda care ti se pare ca dureaza o vesnicie. Stateam si priveam, iar din cand in cand sorbeam din lichidul dulceag cu aroma imbietoare. Stiu doar ca am mai mancat cate ceva si apoi am sunat-o pe Ayame. Aceasta nu mi-a raspuns, dar nu mi s-a parut catusi de putin ciudat. Dupa ce m-am plimbat printre canale si am ascultat muzica, toata seara am avut maraton de filme: groaza si comedie. Mi-am facut un castron imens de floricele si am luat si ciocolata calda. Dupa vreo patru filme cred ca am adormit.
Incerc sa alerg, incerc sa alerg cu toata forta. Eram speriata si nu stiam de ce. Dar cand arunc o privire in spate vad un grup imens de mafioti pe urmele mele. Vreo douazeci de baieti cu briceaguri in mana. Cand ii vad incerc sa alerg si mai repede, dar picioarele devin grele ca niste bolovani. Incerc cu disperare sa le tarasc dupa mine dar degeaba. Cand ma uit din nou in fata il zaresc pe Sasuke. Un zambet imi apare in coltul gurii si il rog sa ma ajute. Acesta deschide bratele si ma asteapta sa vin. Dar picioarele mele erau tot la fel de grele si nu le puteam ridica. Tot incerc si incerc, iar atunci cand ajung la el ma tranteste in zapada si scoalte un briceag apropindu-se cu briceagul de fata mea, iar cu capul de pieptul meu. Respiram alert si nu puteam scapa din cauza mainilor si picioarelor care cantareau sute de tone. Se apropia din ce in ce mai mult pana cand…
-Ahh! strig disperata ridicandu-ma in sezut pe canapeaua din sufragerie.
Sub cap se odihnea perna mea pufoasa si eram invelita cu plapuma mea calduroasa. Televizorul mergea degeaba, floricelele erau peste tot pe podea, terminasem toata ciocolata calda, cana era pusa la intamplare pe jos, iar eu tocmai avusesem cel mai oribil cosmar. Respiram la fel de alert ca si in vis si priveam buimaca in jur. Ma uit la ceas si sar ca arsa, parintii mei trebuiau sa vina in mai putin de o ora. Ma ridic din pat si ma apuc sa strang covorul de floricele de pe jos. Iau vasul gol, si cana si le pun in chiuveta de la bucatarie. Imi iau perna, patura si le pun inapoi pe pat. Ma imbrac si imi fac rapid rutina de dimineata. Parintii mei sosesc parca anuntand ca ziua va fii plictisitoare. Nu prea am facut nimic pentru ca toata lumea avea cate ceva de facut. Numai eu mi-am pierdut timpul avand grija de existent mea.
O noua saptamana incepe. Nu credeam ca va fii cine stie ce dar trebuia totusi sa ma duc la scoala. Ce pot spune, a trecut ziua de luni, ziua de marti, pana vineri. Ayame nu ma mai sunase si deja imi faceam griji. Probabil o suparasem dar am hotarat sa astept sa vina ca sa putem lamuri lucrurile fata in fata. Saptamana trecuse…lin. Rasesem in hohote cu Hinata si TenTen, Sasuke si cu mine parca eram mai apropiati. Nu stiu ce imi daduse aceasta senzatie dar stiam sigur ca simt un magnet intre noi care ne apropie incet dar sigur, deveneam prieteni. La scoala nu am mai avut probleme si notele bune au curs fara oprire. Totul era prea frumos ca sa fie adevarat.
Sosise ziua de vineri, maine aveam sa ma duc la meciul baietilor, iar duminica dadeam petrecerea de Craciun. Ce putea sa fie mai frumos? Pentru ca incepuse vacanta, intr-un sfarsit, eu si Sasuke am decis sa nu mai ne intalnim pentru ca nu aveam de ce. Asa ca am profitat si am iesit la o plimbare prin basmul iernii. M-am imbracat si mi-am luat telefonul in cazul in care cineva vroia sa ne facem planuri pentru vacanta. Am pasit in atmosfera rece si am inceput sa-mi tarasc pasii lin peste zapada imaculata. Crengile copacilor dansau alaturi de o adiere inghetata, strazile erau pline de masini care mergeau mai incet ca de obicei, soarele era acoperit de norii de pe infinitul de argint, iar oamenii dadeau peisajului o tenta de miscare. Deodata aud cum telefonul suna isteric in buzunar. Il scot si raspund repede, era mama lui Ayame:
-Da, raspund eu vesel crezand ca Ayame va veni azi.
-Buna, Sakura, am o veste nu tocmai buna, spune mama ei cu voce in care se simtea puternic tristetea.
-Da, ce este? Spun eu destul de speriata.
-Pai, este vorba de Ayame, continua mama ei tot la fel de trista. De ultima oara cand ai sunat-o au aparut complicatii foarte grave. Si singura cale de a scapa de acestea era operatia. Dar in urma acesteia se puteau intampla doua lucruri: primul era ca Ayame sa isi revina si sa scape de tot, iar a doua, a doua era…sa moara. Si, continua mama ei aproape plangand, ea a fot operata si corpul ei nu…nu a fost destul de puternic sa supravietuiasca si…si…spunea mama ei plangand deja in hohote.
-Va rog linistiti-va! o rog eu desi aproape izbugnisem in plans.
Mi-a inchis nemaisuportand sa vorbeasca despre asta. Imediat ce am auzit tonul telefonului, o lacrima mi-a curs pe obrazul inghetat lasand o urma subtire. O singura lacrima a fost deajuns ca sa incep sa plang. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare, era prima oara cand murea cineva cunoscut si eu aflam imediat. Sufletul era sfasiat in mii de bucati si imi venea sa plang la nesfarsit. Am inceput sa fug, sa fug cate de repede pot spre parc. Acolo stiam ca va fii liniste si ca nu voi fii deranjata, voi putea plange. Imi doream sa fiu mica si sa parintii sa-mi spuna ca Ayame este bine dar mai intarzie pentru ca are treaba sau orice altceva. Un suflet bland ca al ei parasise lumea pamanteana si urca spre cer, din pacate prea devreme. Picioarele alergau pe zapada din ce in ce mai repede, lacrimile imi udasera deja intregul chip, iar inima era zdrobita si confuza. Intr-un sfarsit picioarele mele pasesc in interiorul parcului. Imediat ce vad ca am intreat ma indrept rapid catre apa de la sfarsitul parcului. Acolo simteam ca trebuie sa ma descarc. Alergam fara macar sa vad daca dau peste cineva, dar cine ar fii in parc in mijlocul iernii? Doar eu si tristetea intiparita in suflet. In timp ce alergam vad pe cineva in fata. Parea a fii un baiat brunet cu o geaca neagra, dar nu ma interesa asa ca am trecut in fuga pe langa el, plangand in hohote. Dar nu apuc sa ma indepartez cinci metri de el si simt cum ma apuca de incheietura si ma intoarce spre el. Cand ii vad chipul raman uimita, nu imi venea sa cred ca era chiar el, era chiar Sasuke. Il privesc buimaca in timp ce el ma privea uimit. Eram foarte trista, iar el statea in fata mea parca intrebandu-ma din privire ce am patit. La un moment dat imi ia fata in palmele sale si ma intreaba ce s-a intamplat. Eu nu reusesc sa-I raspund, ci doar sa izbugnesc din nou in plans si sa-i sar in brate. Acesta ma strange la pieptul sau in timp ce eu plangeam cu lacrimi amare peste geaca brunetului. Eu eram trista, iar el era acolo sa ma tina in brate. Imi managaia spatele si isi trecea mana prin parul meu murmurand ceva, dar eu plangeam prea tare ca sa-l pot auzi. Am stat acolo ceva timp, in care el nu s-a oprit sa ma stanga in brate. Cand m-am mai linistit s-a uitat adanc in ochii mei si m-a intrebat ce s-a intamplat. Am inceput sa-i povestesc totul, dar cand am ajuns la propozitia „Dar Ayame a murit†pur si simplu ultimul cuvant nu l-am putut rosti. Dar nu a fost nevoie pentru ca Sasuke mi-a pus degetul pe buze si mi-a sters lacrimile inainte ca acestea sa ajunga la sfarsitul obrazului. Dupa ne-am asezat pe o banca, iar eu eram in bratele brunetului. Era tacut dar acum nu aveam nevoie de cuvinte ci doar de imbratisarea lui. A inteles asta si ma tinea in bratele lui in timp ce eu priveam in gol. Imi venea sa plang, dar prezenta lui imi oprea lacrimile si imi linistea sufletul. Am mai stat asa vreo ora in care el m-a tinut in imbratisare linistindu-ma pe deplin, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa merg acasa. S-a oferit sa am conduca, iar eu am acceptat. Am fost tacuti tot drumul, desi in acel moment chiar nu aveam ce sa ne zicem. Inainte sa intru in casa, am mai sarit o data in bratele lui protectoare, iar el mi-a raspuns imbratisarii si inainte sa plece mi-a sarutat delicat fruntea. Avea niste buze moi care erau mult mai linistitoare decat orice altceva in lumea asta, iar cand acestea mi-au atins pielea am simtit un fior cald in tot corpul. Si daca cineva m-ar intreba care este cel mai magic lucru din lume, eu stiu care e: sarutul lui Sasuke.
Dupa a plecat, iar eu am intrat in casa si m-am indrepatat spre camera mea, cu imaginea lui in gand. Acolo m-am schimbat in pijamale si m-am trantit in pat ascultand muzica pana cand avionul spre tara viselor m-a luat la bord.
Sper ca e bun;;) Astept comentarii(muulte daca se poate)