Elite Damon

[Addeh]

Imi pare rau ca n-am trecut pe la ficul tau mai devreme:(( Chiar regret.
Imi place ca Elite si cu Julia formeaza un cuplu,e SF si e.... Grozav, intr-un cuvant.:D Ai multe personaje, capitolele sunt lungi(exact pe placul meu/tuturor) si in plus actiunea parca decurge de la sine:-? E ok totul.
Acum sa nu ne lasi sa asteptam mult,bn? Te pup si te asteptam:P

[Rin]

AA ! I can`t belive it ! Ai redeschis ficul ! :X Esti geniala.Ficul tau e genial.Descrierea...nu am cuvinte. :> Ce ma bucur ca s`au impacat. Sunt adorabili impreuna. Capitolul a fost....superb. Toate sunt acolo unde trebuie sa fie. Chiar stii sa descrii o scena hentai. Te astept cu urmatorul capitol. Sa nu ne mai lasi sa asteptam atat. :-w

[shiro]

Hello again people.... :) uhh.. ma super bucur ca ati dat si p'acilea... si ca v-ati indurat sa mai si comentati... :) am venit si cu next-ul.... ejnoy!

___________________________________________




- Ingratule!
Într-o clipă am fost în mijlocul camerei, înfăşurată într-un cearceaf. Cel căruia îi adresasem interjecţia deschisese un ochi şi se uita la mine dintre faldurile patului. Mă scotea din minţi faptul că stătea aşa calm acolo şi se uita flămând la mine, de parcă n-ar fi ştiut despre ce-i vorba, în timp ce mie îmi venea să-l strâng de gât.
- Ai profitat de mine ca un mârşav profitor ce eşti. Ai observat că sunt dezorientată şi cu moralul la pământ şi ce ţi-ai zis? „Uite ce ocazie bună! Ia să i-o trag.” Dacă nu mă poţi şterge de pe faţa pământului, măcar să mi-o pui, nu? Aş fi putut să-mi dau seama că cel care a voit odată să-mi pună capăt zilelor nu-mi poate nutri alt sentiment decât ura.
Terminându-mi tirada, mi se dusese tot aplombul. Între timp el se iţise de sub aşternuturi şi mă privea scărpinându-se în creştetul capului.
- Ju. N-o să-ţi spun că tot ce ai zis este total nefondat, pentru că asta ar însemna să ignor vechile mele intenţii. Intenţii care... erau cu totul altele decât cele actuale. Hmm... Nu ţi-am spus niciodată prea multe despre mine, aşa că acum o să-ţi istorisesc tot ce ai nevoie să ştii, ca să mă poţi înţelege.
Simţeam că preia controlul asupra mea, iar acest lucru mă făcea să clocotesc de nervi, fără să mă pot exprima. Mă simţeam inferioară lui când mă reducea la tăcere doar prin intermediul câtorva cuvinte bine plasate. Mi-am relaxat umerii încordaţi şi am expirat aerul ce ameninţa să-mi explodeze în plămâni, continuând să-l pironesc cu privirea. M-am rezemat ştrengăreşte de un perete încrucişându-mi braţele la piept şi l-am poftit să-şi înceapă discursul.
- Am crescut odată cu lumea, am conturat istoria. Probabil ştii că poţi deveni Înger sau Demon dacă unul dintre părinţi este aşa, dar transformarea mea în ceea ce sunt acum a avut loc altfel.
De mic mi-a plăcut să fac tot felul de tâmpenii. Pe la vârsta de nouşpe’ ani mi-am pus în cap să mă spânzur ca să văd cât rezist. Mi-am făcut un ştreang dintr-o plantă care a dispărut odată cu dinozaurii, iar pentru a mă asigura că n-o să-mi pun capăt zilelor, mi-am luat un prieten cu mine, Hek, ce avea să mă coboare de acolo la semnul meu. Am plănuit să fac asta într-un amurg. După un sfert de oră de stat spânzurat, am simţit că mi-am atins limitele, dar tocmai atunci a apărut un dinozaur care l-a fugărit pe prietenul meu de acolo şi l-a mâncat. Când mi-am dat seama ce s-a întâmplat m-am panicat şi am încercat să scap de unul singur de ştreang, însă tot ce am reuşit să fac a fost să mă strâng şi mai tare cu el de gât şi într-un final să cad într-un leşin ce-mi putea aduce moartea.
Întâmplarea a făcut ca Yangtron să treacă pe acolo. Văzându-mă a crezut că sunt mort, iar coborându-mă a muşcat din mine, de undeva dintr-un umăr, dar şi-a dat seama după gustul cărnii ca nu murisem încă, aşa că m-a lăsat acolo.
- Hei, hei! Cum adică „ A muşcat din mine ”?
- Asta e partea care o să te dezguste cel mai mult cu privire la natura mea. Noi, Demonii, ne hrănim cu... cadavre.
- Cu...
Rămăsesem cu gura căscată şi cu repiraţia tăiată. Nu-mi închipuisem vreodată că există o urgie ca aceea. Suprasolicutându-mi autocontrolul l-am rugat să continue.
- Bine, facem asta din an în paşte, că în realitate n-avem nevoie de niciun fel de hrană. Ulterior mi-am dat seama că dacă muşc dintr-un om viu îl transform în Demon. În fine, muşcătura aia a fost de ajuns să mă îndepărteze de la moarte, iar mai apoi am dat de ceilalţi Demoni şi de Yangtron şi am devenit mâna lui dreaptă. La un moment dat mi-am adus aminte de prietenul meu, Hek, şi l-am răzbunat distrugând toată rasa dinozaurilor, imitând prăbuşirea unui asteroid peste ei. După ceva timp l-am transformat în dunele de nisip ale Saharei.
După asta am prins gustul distrugerii şi luptându-mă cu Îngerii am reuşit să creez o groază de alte dezastre, printre care şi cele două Războaie Mondiale.
Făcu o pauză, uitându-se în ochii mei şi încercând să-mi pătrundă în minte, cu toate că aveam defensiva activată.
- Continuă, i-am zis, mutându-mi privirea în altă parte.
- Când s-au luptat Anden şi Yangtron am fost la locul potrivit în momentul potrivit. Avusesem din start un feeling că lupta va avea un sfârşit tragic pentru amândoi. Când cineva deţine o putere foarte mare, asta se simte. Aşa am putut şti cui îi transferase Anden puterile: simţind.
Faptul că în secunda doi l-am învins pe Yangtron nu se datorează abilitaţilor mele mai şlefuite decât ale lui, ci faptul că planul care tocmai prindea contur în subconştientul meu m-a determinat să acţionez, dându-mi o forţă nemaipomenită.
Cu cât creştea ideea victoriei în primii ani ai existenţei tale, când îmi imaginam cât de uşor va fi să te fac să-mi cedezi puterile, cu atât a început să se strecoare îm mintea mea ezitarea, ce mă făcea să mă întreb dacă asta e ceea ce vreau cu adevărat: să pun mâna pe puterea absolută şi să transform lumea după bunul meu plac. Însă tot în ritmul ăsta m-am încăpăţânat să nu-mi răspund la întrebare, îndârjindu-mă pe ideea că ceea ce vreau este intr-adevăr puterea absolută.
Ai crescut şi am crescut odată cu tine fără să-mi dau seama. Ştii, după primul nostru sărut am dispărut. Ceva se schimbase în mine, dar eu tot nu voiam să accept. Câteva zile am fugit de mine însumi, chiar dacă îm minte îmi reveneau tot timpul amintirile cu tine. Într-un final am acceptat realitatea, faptul că în mine luase fiinţă sentimentul de iubire pentru tine. Recepţia mamei tale a fost perfectă pentru a mă prezenta iar în faţa ochilor domniei voastre. He, he... Restul îl ştii...
Punctele de suspensie pluteau între noi şi au tras după ele o tăcere adâncă, ce mă stingherea.
- Dar...
- Stai, mă întreruspe el. Ceea ce voiam să-ti explic este că ceea ce se întâmplă între noi este acţiunea pură a entităţilor noastre. Îngerii şi Denomii nu-şi pot folosi puterile pentru a se determina între ei să acţioneze contra voinţei lor. Asta e posibil doar pe oameni, iar tu n-ai fost niciodată om. Deci, nu te-am putut constrânge vreodată să faci ceva contra voinţei tale, deşi aş fi vrut.
Te cunosc mai bine decât îţi închipui, Ju. Noaptea trecută mi te-ai dăruit pentru că mă iubeşti şi de fapt, ştii asta prea bine. Probabil îţi imaginai că o să se întâmple altfel şi de asta eşti contrariată acum, dar sunt de părere că neprevăzutul face lucrurile mai frumoase, nu crezi?
Eu renunţasem de mult să mai gândesc. Pur şi simplu ascultasem vrăjită ceea ce spusese. Într-o fracţiune de secundă fu lângă mine, iar asta mă scoase din transă, trezindu-mi simţurile. Punându-şi mâinile pe umerii mei, işi fixă ochii într-ai mei:
- Tot ce ai crezut despre mine este nefondat. Te iubesc.
Îşi strecură limba printre buzele mele amorţite, încolăcind-o cu a mea. Jocul deveni din ce în ce mai energic, până m-am aventurat şi eu pe teritoriul său, însă vizita fu scurtă, deoarece mă muşcă de limbă.
- Au! Asta pentru ce-a fost? m-am mâţit eu.
- Ce-ai face tu dacă eu m-aş lamenta de fiecare dată când tu mă muşti? Ei bine, a fost pentru că am descoperit că e plăcut să te muşc.
Continuând să ne tachinăm în felul acela, am ajuns împletiţi pe jos, extenuaţi, fericiţi.

***

- Tu nu ştii să baţi la uşă?
Îî simţisem prezenţa în spatele meu imediat ce apăruse. Cu toate astea, am continuat să torn liniştită ceaiul fierbinte în cană. Aburul acestuia mă ducea cu gândul la fumul dens ce iese pe hornul unei case de ţară, într-un peisaj stăpânit cu înverşunare de albul zăpezii.
- Bună şi ţie, Ju. Drăguţă primire. Vreau şi eu o cană cu ceai.
- Bei ceai?
- Nu, dar decât să mă uit la tine cum o faci, mai bine încerc şi eu. Hei, n-o pune aşa plină!
I-am dat o cană plină ochi, în speranţa că o să dea pe el. Ne-am instalat în sufragerie, eu întinzându-mă direct pe jos şi rezemându-mă de canapea. Mama nu era acasă, aşa că puteam sta şi discuta nestingheriţi.
- Hei, mi-am amintit o chestie. Cum rămâne cu pactul ăla?
Pe faţa lui apăru un zâmbet discret, ce se transformă în scurt timp în nişte hohote de toată frumuseţea.
- Tu.. ha, ha, chiar ai crezut... ha, ha... că un pact e aşa simplu? Ha, ha!!
- Da... Şi nu mai râde de mine!
- Ha, ha, ha... Păi... Să zicem că pentru un pact cu mine ai nevoie, pe lângă o cantitate drăguţă din propriul sânge, de nişte incantaţii şi de convingerea că după îndeplinirea dorinţei chiar vrei să-mi fii sclavă pentru tot restul vieţii. Şi bine, chestia e valabila doar pe muritori.
C’est la vie... mă păcălise. Am luat o gură de ceai şi am lăsat capul pe spate. Ar fi trebuit să fiu înfuriată pe el că mă fraierise aşa, dar până la urmă asta fusese una duntre treptele ce ne aduseseră în prezent.
- Nu eşti supărată pe mine?
- Nu, i-am răspuns uitându-mă visătoare la el. Cum e ceaiul?
- Oh, am şi uitat de el. Cana e fierbinte şi îmi place s-o ţin în mână.
Luă o gură de ceai şi a înghiţit-o strâmbându-se. Mi-am înăbuşit un chicotit, văzându-mi în continuare de ceaiul meu şi lăsându-mă pradă gândurilor ce-mi invadau mintea în timp ce lichidul fierbinte câştiga teren în drumul spre stomac.
Deodată, în subconştient îmi răsări un gând de nicăieri. M-am luptat să-l anihilez, dar se părea că are voinţă proprie. La un moment dat am cedat şi am început să-l analizez, stabilind imediat că e imposibil şi că nimeni nu poate şti asta într-un interval atât de scurt. Totuşi, ideea m-a determinat să mă concentrez asupra corpului meu şi am rămas îngroziă: simţeam transformarea. Chiar eram capabilă să o simt.
Cu privirea rătăcind agitată prin încăpere, am izbucnit:
- Sunt însărcinată!

[Addeh]

Mda, sa nu incep din prima...
Mi-a placut cum a inceput Julia cu jignirile acelea la adresa lui Elite:)) Eu una, am fost incantata de dialogul dintre cei doi, are amuzament.:D
Acum sa revin.... Cum adica e insarcinata????!! Asta trebuie s-o explici:-S Doamneee, nu vreau sa ma gandesc la ce sacrificii vor urma si ce teroare, razboi intre ingeri si demoni(chiar daca se impacasera partial....)
Ei bine, te astept:* bye

[shiro]

Hello again people... well... Poate va asteptati la altceva... Dar nu, nu a mai izbucnit niciun razboi intre Ingeri si Demoni... nu inca :)
Pai... Here I come... Cu ultima particica din tot ficull asta... :)
Va multumesc pentru citit ;)

Ja'ne!







_________________________________________





Toţi vor să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară, îmi ziceam în timp ce zburam, invizibilă muritorilor, pe deasupra New-York-ului, în căutarea fetei care cerea disperată ajutor divin. Am găsit-o la timp, aproape semănând cu un afiş, de tare ce se împinsese într-un zid, în timp ce un psihopat mergea agale spre ea, trăgând câteo duşcă de alcool dintr-o sticlă murdară. N-am voit să-mi bat capul cu ipotezele prin care s-ar fi putut ajunge la o asemenea scenă – nu c-ar fi fost prea multe – aşa că l-am făcut pe psihopat să se împiedice, astefl încât cutia sa craniană să se ciocnească zdravăn de bordură, dându-i astfel cale liberă de fugă fetei.
Bineînţeles, pentru asta n-am avut nevoie de cine ştie ce timp de gândire, deci nici n-am aterizat ci mi-am continuat zborul nocturn, bucurându-mă pe cât puteam de senzaţie, în timp ce mintea mintea îmi era invadată de sute de alte rugăciuni. După două secunde de analizat, am decis că oamenii care-şi fac probleme doar din pura dorinţă de a le avea şi din plictiseală, nici nu merită ajutorul meu.
Noaptea de vară era perfectă: răcoritoare, fără nori pe cer, iar semiluna parcă-mi făcea cu ochiul dintre puzderia de stele. Am aterizat pe un heliport, simţind prezenţa Clarei prin apropiere. De când devenise Demoniţă, după ce muşcase Elite din ea, era într-o euforie continuă, iar dacă o vedeam ţopăind de pe un picior pe altul nu trebuia să mă mai mir. Transfoarmarea i s-a părut dureroasă şi ciudată, având în vedere că nu-i conveneau nici soarele nici luna şi că n-avea stare nicăieri. Asta până a aflat gustul puterii, iar transfoarmarea completă i-a seschis noi orizonturi.
- Hei, Ju! Care-i treaba? întrebă ea imediat ce ateriză fără niciun zgomot. Avea aripile negre ca pana corbului, la fel de mari ca ale mele, încât prima dată s-a speriat de ele.
- Oameni... i-am răspuns scrutând periferia oraşului, unde o contrabandă de droguri era în plină desfăşurare. Nu mi-a luat mai mult de o secună pentru a intra în mintea poliţiei comunitare şi a o trimite acolo.
- Ei se autodistrug, iar noi trebuie să-i oprim de la asta, nu? medită Clara trimiţând un norişor deasupra unui parc în care o gaşcă de derbedei se hotărâse să se apuce de fumat pentru prima dată.
În minte îmi levita cuvântul distrugere ce în realitate era strâns legat de Vincent. Pentru el asta reprezenta puritatea lucrurilor, legea universală a fizicii. Intiţia mea de mamă îmi spunea că trebuie să fac ceva cu el până nu e prea târziu, dar spre mâhnirea mea nu-mi venea nicio idee salvatoare.
Iar faptul ca el, Kira şi toţi ceilalţi rezultaţi dintre un părinte Inger şi altul Demon erau Vampiri, nu-mi înfăţişa deloc o situaţie cu un aspect roz.
Vampirii erau rasa ce întruchipase cele mai puternice trăsături ale părinţilor lor, iar ăsta era aspectul care prin comparaţie cu un Vampir mă făcea inferioară puterii lui. În aceeaşi ordine de idei, nu li se puteau citi gândurile sau determina mişcările, viteza lor de reacţie fiindu-ne cu mult superioară.
- Ju, eu nu văd cu ochi buni relaţia dintre Kira şi Vincent, rosti Clara întorcându-se spre mine.
Deci, nu mă înşelasem. Mama din cea mai bună prietenă a mea gândea ca mine.
- Ştiu. Faza e că momentan nu putem face altceva decât să lăsăm să se aleagă taberele.

***

- N-are rost să vă explic ceva atât de evident, dar care voi cu minţile voastre înguste refuzaţi să pricepeţi. Distrugerea e artă, e plăcere, e realitate. Lăsaţi-o baltă. Sunt lihnit, am nevoie de sânge.
În prag, Vincent se întoarse şi ne spuse că dacă vom încerca să-l oprim va declanşa războiul.
Mai târziu, aveam să-mi dau seama că războiul începuse deja.

[Addeh]

Multumim pentru acest capitol:X
>:D< Wow wow wow, cum adica razboi din cauza lui Vincent? Ai pus accent pe actiune de data asta, e o zarva de nedescris imi inchpui deja:))
Nu am ce spune... Greseli nu ai, de fapt nu prea ai avut in tot ficul, ma rog, ce ai scris pana acum.
Si acum intrebarea finala... Cum adica "ultima particica" din ficul asta? Oh, haide, ai mila.:((
:bye: