Răspunsuri: 130
Subiecte: 2
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
53
Zupi: 432 z
Stiu ca au aparut multe ficuri cu vampiri, iubirea dintre o fiinta umana si un vampir etc, dar fiecare cu povestea lui si felul in care isi dezvolta ideea :-). Insa fata din ficul meu nu este umana, dar nici vampir nu este...so ce-ar putea fi??? Well... daca veti citi => veti afla;)
Anamneza iubirii
Capitolul I: Solitudine
Vantul batea foarte puternic si rasuna adanc in vazduh, dar pentru mine era ca si cum ar fi fost mut deoarece imi simteam sufletul atat de gol incat evita orice contact cu "lumea de-afara". Simteam doar ploaia cum incerca intr-un mod jalnic si inutil sa-mi stearga lacrimile si imi doream atat de mult sa fi reusit, era irevocabil cea mai dureroasa si urata zi din viata mea. Dar... ce viata? Nu crezusem vreodata ca pana in varsta de paisprezece ani(aproape cincisprezece) aveam sa ma simt de parca deja traisem mult prea mult, aveam senzatia ca eram adancita intr-o eterna singuratate. In mana inca tineam buchetul de garoafe ce parea atat de lipsit de viata, exact la fel ca cel care mi-a fot ca un tata, un frate mai mare si cel mai bun prieten, ce zacea sub mormanul negru de pamant din fata mea. Mana in care tineam florile imi tremura si cea in care tineam plicul imi era amortita, imi muscam cu disperare buzele astfel incat lacrimile sa nu mai curga.
Nici un cuvant, nici o soapta nu-si mai avea rostul, se parea ca intreaga natura vorbea in locul meu: picaturile de ploaie se zdrobeau intr-un mod infernal de pamant, iar lumina fulgerului imi contura trasaturile delicate ale chipului, umbrite de o coplesitoare tristete si solitudine. Am facut vreo trei-patru pasi in fata, ma asteptam sa-mi pierd echilibrul, sa cad, sa nu ma mai ridic. Insa spre uimirea mea inca mai eram in picioare, asta pana cand genunchii mei au atins pamantul rece si umed. Mi-am intins mana tremuranda catre mormant si am pus buchetul de garoafe pe acesta. Mirosul ploii le inabusea parfumul si o intrebare imi cutremura neincetat gandul si simtirea: oare cel aflat sub acel morman negricios de pamant le simtea mireasma? Am privit inspre cer, sperand ca acolo se afla el zambindu-mi cald si era ceva ce ma nedumerea: daca nu le simtea mirosul, macar auzea jelirea florilor ce in curand aveau sa se ofileasca?
M-am ridicat cu greu si m-am uitat imprejur. Intotdeauna mi-a fost frica de cimitire, acestea ma inspaimantau pentru ca imi aminteau cat de fragila sunt... o simpla fiinta umana. Dar sentimentul ce mi-l trezeau acum era complet diferit, o nostalgie atipica invaluindu-mi lacrimile cristaline.
Vroiam sa privesc inapoi cu drag, toate acele momente ce mi-au inseninat viata si pe care le-am pastrat cu sfintenie in suflet mi se infatisau inaintea ochilor: amintiri conturate inedit de culori, care acum imi apareau in alb si negru, erau de parca ar fi murit odata cu acel batran avand parul carunt si o privire blanda, surazand angelic.
Mergeam incet catre casa, nu aveam de ce sa ma grabesc, insa tocmai atunci mi-am amintit ca il lasasem pe Nye singur acasa,asa ca am luat-o la fuga avand in vedere faptul ca am lipsit mult timp si ca nici nu i-am dat sa manance.
Am descuiat repede usa si am dat buzna in casa, dupa care am trantit-o incuind-o. Ma tineam de bara scarilor pentru a nu ma impiedica, insa era complet inutil, la fiecare pas ma dezechilibram deoarece nu prea vedeam pe unde calcam, nici macar nu am aprins lumina. Imediat ce am atins clanta usii, am deschis-o cu un zgomot deranjant. Am aprins lumina si in urmatoarea clipa eram pe jos tinand in brate un ghemotoc de puf negru. Acesta ma lingea incontinuu pe fata, dar in cele din urma s-a cocotat inapoi pe patul meu, latrand. I-am pus mancarea in castronel si m-am intins pe pat, desi eram uda leoarca, invelindu-ma cu plapuma sidefie avand ca imprimeuri mai multe roze albastre. Nye s-a asezat langa mine, facand niste ochi de ingeras ce imi faceau lacrimile sa curga siroaie din nou. Ma gandeam ca atata timp cat micutul meu prieten inca traieste, voi sta alaturi de el. Dar viata unui caine nu este lunga, dupa vreo paisprezece ani acesta avea sa moara si odata cu trecerea sa in nefiinta nu mai aveam nici-un motiv sa-mi continui drumul anevoios prin viata. Simteam in privirea catelusului ca acesta ma intelegea si asta imi alina cat de cat durerea, insa acelasi val de o tristete nemarginita imi acapara simtirea si ma facea sa tremur la cel mai mic gand, la cea mai ferice amintire. In cele din urma am inchis ochii, o bezna totala ma invaluise si imi era putin frica, dar simtind respiratia lui Nye aproape de chipul meu m-a linistit, asa ca am adormit.
**********************************************
Simteam caldura unei maini pe unul dintre obraji, asa ca am deschis alene ochii. Nu vedeam mai nimic, in afara de silueta ce statea in fata mea, pe pat, crucea acesteia de argind iesind in evidenta datorita orbitoarei sale straluciri. Era ca si cum nu mai eram eu, cuvintele iesindu-mi din gura fara a vrea, fara a le gandi:
-Esti al meu? am intrebat incet in timp ce-mi miscam de sus in jos pleoapele, indemnandu-ma sa nu ma las purtata de somn.
Vedeam sclipirea crucei cum se apropia din ce in ce mai mult de fata mea, iar o voce calda imi sopti la ureche:
-Da, sunt numai al tau.
Atunci am inchis ochii linistita, de parca acela era raspunsul pe care il asteptam. O alta soapta ma facu sa tresar, privindu-l intens in ochii sai de-un albastru cristalin, ce emanau o usoara lumina angelica:
-Acum dormi, Ayame...
-Nu vreau sa dorm, simt ca daca voi inchide ochii vei pleca si nu te vei mai intoarce, ca si cum nici nu ai fi venit, i-am raspuns in timp ce o lacrima mi se prelingea delicat pe chip.
I-am simtit privirile ingrijorate si triste, buzele sale atingandu-mi fruntea, dupa care cautandu-mi gura si presandu-le delicat de buzele mele intr-un sarut tandru... si astfel am adormit.
**************************************************
Primul lucru la care m-am gandit imediat ce m-am trezit a fost visul pe care l-am avut noaptea trecuta, am simtit nevoia sa ma conving ca nu sufeream de o criza sentimentala: credeam ca probabil faptul ca am ramas singura cu Nye m-a deplorat mult, amintindu-mi ca nimeni nu e langa mine sa-mi fie alaturi, asa ca fiinta ingereasca din visul meu era doar o inchipuire a imaginatiei mele "bogate", menita sa-mi aduca alinare. In cele din urma m-am convins: era doar un vis indepartat, o iluzie, dar care parea atat de reala, caldura buzelor ce le-au atins pe ale mele inca imi incalzea sangele, oferindu-mi un sentiment de siguranta si liniste interioara. Am luat plicul udat de ploaia din seara trecuta in mana si l-am deschis incet, de parca as fi vrut sa-l pastrez o eternitate ca amintire a fiintei dragi ce mi-a fost aproape in tot acest timp. Ultimele randuri mi-au ramas adanc intiparite in minte, dar le simteam mai mult ca niste cuvinte goale daca nu aveam in fata acea foaie cu acel scris neingrijit, cu care am fost obisnuita inca din copilarie : Nu vei fi singura, draga mea copila, el va veni si va avea grija de tine.... Cuvinte care pentru mine nu aveau nici-un inteles, insa faptul ca bunicul meu le scrisese ma nedumerea, pur si simplu ma intrebam cine era "el" ?
Inceputul a fost cam melodramatic, nuh:D?
In urmatorul capitol veti afla mai exact cine a murit(daca nu v-ati dat seama deja, desi nu am specificat clar;)) ) si bine-nteles ce va pati fata(nu va fi muscata din urmatorul capitol=)) so calm down)
MyKy si Maryx- voua v-am zis ideea mea si cam cum o sa fie ficul, so you may know that the next chapter will be kinda funny:)) ;))
astept parerile voastre^___^
Răspunsuri: 1.943
Subiecte: 126
Data înregistrării: Sep 2008
Reputație:
824
Zupi: 30.743 z
Imi place titlul, desii m-am straduit cam mult sa inteleg cuvantul, insa nu este necesar sa-l eexplici, that's way exist DEX xP, like i said, imi place cum ai inbinat cuvintele ai forme frumoase, actiunea est ein regula, ar fi bine ca acum la inceput sa ne introduci in atmosfera,insa tu ai cam descris ambiguu si aici imi place, deoarece imi pot da seama ca autorul are o vasta si frumoasa gama de genuri pe care le poate aborda cu fiecare fic in parte, sau creatie literara. Revenim, mi-a placut, ai avut o frumoasa descriere acolo la inceput si asta s-a vazut.
Esti una din autorii care pot oferi orice, in orice minut :] bravo si felicitari.
-
Răspunsuri: 130
Subiecte: 2
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
53
Zupi: 432 z
Unele dintre cele mai bune prietene ale mele au vrut sa apara si ele in fic, so here they are(in no particulary order:-) )
So here's the second chapter;)) hope you like it ^__^ :
Capitolul II: Nimic nu va mai fi la fel
Partea I: Intrusul
Atatea schimbari, chiar prea multe, iar casa mi se parea atat de pustie, atat de goala, parca aura de bucurie si fericire ce o invaluia inainte a disparut. Priveam ganditoare castronul cu cereale din fata mea si ma jucam cu lingura, invartind-o plictisita inauntrul bolului, in timp ce o parte din lapte cadea zgomotos pe masa din sticla. Am oftat, spre deosebire de mine, Nye chiar avea un mare apetit, micutul patruped negru isi manca cu pofta pedigree-ul. Fiecare inghititura a sa ma facea sa simt golul din stomacul meu din ce in ce mai mult, asa ca m-am ridicat de pe scaunul avand o tapiterie neagra si am urcat alene scarile, indreptandu-ma cu pasi marunti catre camera mea. Aceasta era foarte incapatoare si primitoare, peretii fiind de o nuanta imbietoare de lila, iar tavanul albastru inchis spre negru cu desene reprezentand mai multe stelute argintii. Lustra avea o forma simpla si era violet cu fluturi mici si albi, asortati cu trandafirul alb desenat pe peretele de care era "lipit" patul. Acesta avea asternuturi sidefii, iar pernele dantelate erau purpurii. O armonie de culori plutea in interiorul acelei incaperi, impletindu-se cu mireasma crinilor aurii ce se aflau in vaza de pe biroul din lemn de nuc. Un intreg perete era acoperit in intregime de dulapuri albe si negre, in mijlocul carora se afla o oglinda mare. M-am dus langa dulapuri si l-am deschis pe cel din dreapta oglinzii pentru a-mi lua uniforma.
Uniforma era alcatuita dintr-o fusta cam scurta in carouri albastre si negre, identica cu cravata, o camasa alba si bineinteles un sacou un sacou negru cu emblema prestigiosului liceu "Osacashi". Au trecut vreo trei-patru saptamani de cand am inceput clasa a 9-a sau mai bine zis a 9-a B. Ma pot lauda ca fiind una dintre cele mai mici fete la varsta din clasa, desi sunt destul de inalta si bineinteles cred ca sunt printre cele mai bizare si copilaroase. Insa faptul ca ma gandesc la astfel de lucruri in acest mod ma face sa cred ca am inceput sa ma maturizez, dar oare indeajuns de mult incat sa fac fata vietii de una singura? Imi periam parul in timp ce priveam absenta in oglinda, ochii mei infatisau o tristete nespusa si ma gandeam incontinuu cum sa o ascund, insa in final am ajuns la concluzia ca nu imi pasa ce credeau ceilalti despre mine, mai putin prietenele mele: Chrissie, Chloe, Miki si Elle. Mi-am luat ghiozdanul negru cu stelute roz inchis si mi-am pus o pereche de tenesi albi cu acelasi model "instelat" ca rucsacul, dupa care am plecat catre scoala.
Dupa vreo cincisprezece minute am ajuns si m-am oprit in curtea liceului, unde ma asteptau: Miki, Chloe si Chrissie. Odata ce m-au vazut, acestea au alergat catre mine si au inceput:
-Stiu ca iti e greu, dar te poti baza oricand pe noi. Sa nu uiti asta, okay?
-Daca te plictisesti sa stai acasa poti sa vi din cand in cand sa stai la mine. In regula?
-Vom veni zilnic la tine, nu vrem sa te simti singura. Bine?
Eram total miscata, launtric, tineam foarte mult la ele si m-a bucurat mult sa stiu ca acestea imi erau alaturi, asa ca mi-am ascuns lacrimile cat de bine am putut si le-am zambit, dupa care imbratisandu-le pe fiecare.
-Noi mergem in clasa, vi? m-a intrebat Chloe.
-Mai vreau sa mai stau putin afara, dar luati-o inainte! le-am spus privind nostalgic albastrul angelic al cerului.
-Atunci ne vedem inauntru, mi-a spus Miki.
M-am asezat la umbra unui salcam din curtea scolii si am inceput sa ma gandesc... Ma gandeam la lucruri precum: "Ce voi face dupa ce voi termina liceul?", "Cum voi reusi sa ma intretin singura pana atunci si cum voi face rost de bani pentru facultate?", "Va trebui sa vand casa?". Priveam mult prea mult in viitor, asa ca am strambat din nas si m-am hotarat sa raman cu picioarele pe pamant si sa ma gandesc la prezent. In acel moment un sentiment atipic de teama m-a cuprins: aveam din nou senzatia ca eram urmarita. Inca de dimineata de cand am iesit din vila simteam ca si cum cineva m-ar fi privit intens si ar fi mers in tot acest timp in urma mea. Am inghitit in sec, probabil ca eram paranoica, cu siguranta ca moartea tatalui meu m-a afectat foarte mult si ca consecinta am ajuns sa-mi pierd mintile si bineinteles sa chiulesc de la ora de geografie. Ramasesem singura in curte, asa ca m-am grabit in clasa cu gandul ca profesoara ma va intelege, doar aceasta a fost la inmormantare si chiar era o batranica de treaba si simpatica. Cand sa intru in liceu am observat ca era cineva in spatele meu, un baiat blond imbracat cam ciudat: o pereche de pantaloni negri si o bluza de aceeasi culoare care ii punea in evidenta muschii ce il faceau sa semene cu un inger de la distanta, insa emana o aura demonica ce ma indemna sa-mi intorc capul inapoi si sa-mi vad de drum. Am urcat oarecum grabita scarile mari pana am ajuns la etajul I unde se afla clasa mea, care din nefericire era chiar cea mai indepartata de trepte. Am auzit o pereche de pasi in urma mea, asa ca m-am uitat in jos pe scari si l-am vazut pe baiatul de mai devreme urcand. Atunci mi-a aparut brusc imaginea lui in minte: il mai vazusem inainte, chiar in acea dimineata cand mergeam catre liceu ma oprisem sa-mi leg sireturile de la tenesi, cand l-am vazut in oglinzile laterale ale unei masini. M-am convins pe mine insami ca totul era in regula, insa mi-am amintit ca atunci cand i-am vazut reflectia de dimineata, acesta nu mergea, ci se oprise odata cu mine. Am luat-o panicata la fuga pe coridor, iar acesta(baiatul) dupa mine. Nu aveam timp sa ajung pana in clasa, ghiozdanul era greu si eram foarte obosita, asa ca imediat ce am ajuns in dreptul usii de la baia fetelor am intrat inauntru si am incuiat usa. Baia era cat de cat mare: cinci oglinzi aflate deasupra unor chiuvete albe acopereau o parte din perete, in timp ce un sir de vreo cinci-sase toalete il acopereau pe celalalt. M-am lipit cu spatele de usa si mi-am dat jos ghiozdanul, punandu-l pe suprafata rece de gresie, asezandu-ma langa acesta. Nu stiam ce sa fac, imi era cam frica. In cele din urma m-am hotarat sa o sun pe Miki, aceasta era singura care nu-si tinea telefonul pe silent in timpul orelor:
-Alo, unde naiba esti, Ay? m-a intrebat soptind, iar ingrijorarea i se citea usor in glas.
-Sunt in baie. Dar de ce vorbesti in soapta? i-am raspuns.
-Pofesoara de geogra' e in clasa. Vino imediat! mi-a spus.
-Nu pot! se pare ca inca de cand am plecat de-acasa un psihopat m-a urmarit pana in liceu si imediat ce am inceput sa aler,g acesta a luat-o la fuga dupa mine... mi-e teama! i-am zis panicata.
-Mai e acolo, adica poti sa-l vezi prin gaura cheii de la usa? mi-a adresat o noua intrebare.
M-am uitat prin aceasta si am ramas socata: acesta inca era acolo, stand lipit de peretele paralel cu baia.
-E in fata usii! i-am spus alarmata.
-Ai cumva vreun spray la tine? m-a intrebat incet.
- Da, mi-am luat unul pentru ora de sport. Dar la ce mi-ar folosi acum?
-Asculta-ma: acopera cu mana emblema firmei de pe spray si scoate-i capacul! mi-a spus din nou soptind.
Am facut intocmai, dupa care i-am spus un scurt "Da" si aceasta a continuat:
-Acum scoate cateva din cartile din ghiozdan si lasa-le in ultima cabina de toaleta, asa iti va fi mai usor sa fugi!
Desi stiam ca nu avea cum sa ma vada, am dat din cap si mi-am scos o parte din manuale si caiete. Nu reuseam sa gandesc lucid in acele momente de panica, insa m-am bucurat ca m-am putut baza pe Miki.
-Acum pregateste-te sa descui usa si sa fugi cat de tare poti catre clasa! Vei vedea ca totul va fi bine, iar in pauza ne vom intoarce cu Chrissie si Chloe dupa carti.
Tineam o mana pe clanta si cealalta pe cheie, amandoua imi tremurau si simteam cum picioarele ma lasau de frica. Am luat o gura mare de aer si mi-am limpezit mintea imaginandu-mi planul pentru a ajunge cu bine si cat mai repede la ora. Parea atat de simplu, insa pesimismul meu complica totul. Am descuiat repede usa si am dat nas in nas cu acel misterios baiat, acesta privindu-ma adanc in ochi. M-am prefacut ca nu l-am observat si am mers grabita catre clasa, insa nu am rezistat si am intors capul sa vad daca ma urmareste. Ei bine, acesta mergea in urma mea in acelasi ritm alert ca si mine. Am luat-o la fuga si acesta dupa mine, insa mi-era atat de teama incat am luat-o pe alta parte si am ajuns intr-o infundatura. M-am oprit la cativa pasi de peretele din capat si m-am intors cu fata catre blond, dand drumul ghiozdanului si lasandu-l sa cada zgomotos pe podea si am intins mana in care tineam spray-ul catre el, tinand degetul aratator pe "tragaci" si spunandu-i:
-Stai departe de mine, am un spray paralizant si am de gand sa-l folosesc daca mai faci vreun pas in fata! i-am spus incercand sa par calma.
Acesta continua sa mearga cu pasi marunti catre mine, desi era la doar vreo patru metri distanta. In cele din urma a ajuns in dreptul meu la numai cativa centimetri de mana in care tineam "periculoasa arma". I-am zis cu un zambet prefacut pe chipul ce ascundea o teama aproape incontrolabila:
-Te-am avertizat!
Si am apasat pe butonul spray-ului, acesta eliberand un miros dulce de trandafir si levantica, insotit de un scurt "fas-fas". Stiam ca in urmatoarea secunda avea sa se prinda de minciuna mea, asa ca imediat dupa ce am pufait de vreo doua ori din spray, l-am aruncat cu putere in el, nimerindu-i pieptul, dupa care m-am asezat in pozitite de lupta. Tatal meu m-a invatat tehnici de aparare, intotdeauna acesta spunea ca "O fata trebuie sa stie sa-si poarte singura de grija" si in aceasta privinta eram in totalitate de acord cu el. In plus, am vazut o groaza de stiri la TV cu fete care au patit tot felul de lucruri si de cand am auzit prima oara un astfel de caz, m-am hotarat sa nu las vreodata sa mi se intample asa ceva.
-Nu o sa-ti fac nici-un rau, mi-a spus zambind ironic.
Nu intelegeam de ce i se parea amuzant gestul meu, nu e nimic haios in incercarea unei fete de a avea grija de sine insasi, ceea ce m-a facut din nou sa ajung la concluzia ca era cu-adevarat un psihopat. In afara de asta, replica "Nu o sa-ti fac nici-un rau" era invechita, cel putin asa presupuneam. In acea clipa, baiatul a mai facut un pas in fata. Desi eram cam speriata, in loc sa fug, am incercat sa-i dau un pumn in burta, urmat de un picior "acolo". Astfel avea sa fie prea ocupat sa se planga de durere, iar eu as fi avut ocazia perfecta de a alerga catre clasa. Insa nimic nu a decurs asa cum as fi vrut eu: mi-a prins pumnul cu mana si mi-a oprit lovitura de picior cu genunchiul sau, intorcandu-ma cu spatele catre el si lipindu-ma de pieptul sau. Si-a infasurat un brat in jurul burtii mele, iar pe celalalt in jurul umerilor. Nu puteam sa scap, insa am inceput sa dau alarmata din picioare incercand sa scap, desi totul era in zadar. Am inghitit in sec si simteam cum lacrimile mi se prelingeau chinuitor pe chip, nu stiam ce sa fac. In acea clipa am regretat ca m-am trezit de dimineata, ca nu le-am insotit de fete in clasa de la inceput, ca nu am ramas inchisa in baie pana la pauza... prea multe regrete intr-un moment atat de aproape de sfarsit.
-Plangi? m-a intrebat ingrijorat baiatul si in acea clipa mi-a dat drumul din stransoarea sa, continuand:
-Imi pare rau, nu am vrut sa te sperii.
Acel moment era perfect pentru a o lua la fuga, dar cand sa fac primul pas din lungul si obositorul drum pana in clasa, acesta mi-a intins o foaie alba in fata si mi-a spus privindu-ma patrunzator in ochi:
-Citeste-o!
Nu stiu ce m-a indemnat sa-i iau foaia din mana si s-o citesc, insa am regretat imediat asta. Acea foaie era de fapt un act semnat de tatal meu in care ii ceda cuiva custodia mea, unui anume "Raiden Itsumo". Blondul a spart tacerea si mi-a zis:
-Eu sunt Raiden Itsumo, actualul tau tutore.
So... sper ca v-am lasat in suspans;)) in urmatorul capitol Ayame(Ay) va lua o decizie total copilareasca si nebuna... si anume...(it's a secret till then:-) )
aici sunt pozele cu ei ^__^:
-Ayame(Ay): http://i60.photobucket.com/albums/h32/ro...447399.jpg
-Raiden: http://i187.photobucket.com/albums/x284/...989/26.png
-Christinne(Chrissie): http://i264.photobucket.com/albums/ii182...-75572.jpg
-Chloe: http://i36.tinypic.com/2lxo38.jpg
-Mirabelle Miki(Myra):
-Gabrielle(Elle): http://i43.tinypic.com/5204i.jpg
La cererea ta am sa comentez, dar nu prea am ce sa comentez pentru ca nu ai greseli de tastare.
Naratiunea si descrierea sunt imbinate perfect...dialogul nu este sec si este pus unde trebuie iar replicile personajelor sunt bune.
Merci ca mai pus si pe mine(Miki) si in acest fic.:-*
Am murit de ras la faza cu spray-ul.:))Ayame e foarte haioasa iar Miki are niste idei amuzante.
Capitolul este mare si ai idei originale.
Cred ca cea mai ''periculoasa'' arma este spray-ul.:)
Astept nextu.
Kissu and gambatte sys.:-*
Răspunsuri: 130
Subiecte: 2
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
53
Zupi: 432 z
Partea a III-a: Invitatie la razboi
Cand m-am trezit de dimineata, am pus sticla cu sapun lichid in ghiozdan, alaturi de celelalte carti si m-am dus jos sa iau micul dejun. Am ramas in pijamale deoarece eram prea neindemanatica incat sa nu vars toata mancarea pe mine, daca as fi purtat uniforma. Un singur lucru imi era total neclar, imi aminteam prea bine faptul ca am incuiat usa de la camera inainte sa adorm, dar cand sa o deschid de dimineata, aceasta nu mai era incuiata. Era cu-adevarat bizar...
Imediat ce-am ajuns in bucatarie, am facut doua portii de cereale cu lapte: una pentru mine si una pentru... tutore. Un castron l-am pus intr-un capat al mesei, iar pe al doilea in celalalt capat, astfel aveam certitudinea ca nu avea sa se mai aseze langa mine. Atunci m-am uitat inspre scari si l-am vazut pe Nye coborandu-le. Catelusul a venit la mine si l-am luat in brate, spunandu-i pe un ton oarecum trist, dar si putin ironic:
-Micut tradator!
Acesta a inceput sa ma linga pe fata, dupa care a inceput brusc sa se agite, dar nu intelegeam de ce. I-am dat drumul si imediat s-a dus catre tanarul tutore din celalalt capat al mesei. Nici macar nu l-am auzit cand a venit. Raiden si-a luat in mana bolul cu cereale si a venit inspre mine, asezandu-se in acelasi loc ca aseara. Eram nervoasa, ceea ce era cam ciudat deoarece niciodata nu am avut motive sa fiu atat de suparata, dar in acelasi timp ma simteam bine pentru faptul ca nu-l agreeam deloc pe blond. Acesta imi arunca cate o privire curioasa la fiecare inghititura, insa s-a oprit din mancat si m-a intrebat serios:
-Ti-ai facut temele?
Atunci m-am inecat si cand sa-mi duc mana catre gura deoarece aproape tuseam, am dat din greseala peste castron si mi l-am varsat in poala. Ma intrebam ce reactie avea intrusul, bineinteles ca orice persoana normala ar fi inceput sa rada la o asemenea demonstratie a neindemanarii cuiva, dar baiatul se multumi sa ofteze. As fi ras daca as fi avut cu cine, si daca m-as fi inteles cu persoana respectiva, dar un asemenea noroc nu era menit persoanelor atat de blegi si visatoare ca mine. M-am ridicat repede de pe scaun si am urcat grabita scarile pana in camera mea: m-am schimbat in uniforma si mi-am pus pijamalele la spalat. In cele din urma, mi-am luat ghiozdanul si m-am incaltat cu tenesii mei preferati, acestia fiind cei din ziua anterioara, dupa care am mers jos pentru a pleca la scoala. Am deschis usa si am incuiat-o in urma mea, dar cand sa ma intorc sa privesc catre drumul pana la liceu, am incremenit deoarece in fata mea era Raiden imbracat in uniforma institutiei de invatamant "Osacashi". Am inghitit in sec si m-am dus catre el, intrebandu-l rece si cu o oarecare uimire in glas:
-Unde mergi?
Bineinteles ca era evident faptul ca acesta mergea la scoala... si tocmai la aceeasi cu mine, mai ales ca era noul meu coleg de clasa. Nu mi-am abtinut curiozitatea si l-am intrebat:
-Ai ramas cumva repetent de ai ajuns in clasa a 9-a?
Acesta mi-a zambit si mi-a raspuns surazandu-mi angelic:
-Pana acum am invatat in strainatate, iar cand am revenit aici, a trebuit sa-mi continui studiile cu doua clase mai jos, asta datorita diferentelor dintre programele de invatamant.
Brusc, mi-am reamintit ca el este inamicul, asa ca am grabit pasul pana la liceu.
Cand am intrat in spatioasa clasa, m-am dus direct catre locul meu, salutandu-le pe Chrissie si pe Chloe. Banca mea era pe randul de langa geam, aceasta fiind penultima. Stateam cu Myra in banca, iar in fata noastra erau Chloe si Chrissie, in timp ce in spatele nostru era o banca libera. Mi-am trantit ghiozdanul pe scaun si mi-am scos caietul de matematica, mergand catre banca fetelor pentru a-mi copia tema, asa cum faceau acestea in acel moment. Myra intotdeauna venea mai tarziu la scoala, dar celelalte doua ajungeau mai devreme la liceu pentru a-si copia temele, in general la: gramatica, franceza, algebra si geometrie.
-'Neata, chiulangeoaico! mi-a spus Christinne. Aceasta era o fata avand parul blond si putin lung, ochii de-o nuanta deschisa de albastru si destul de glumeata, doar ca aceasta radea cel mai mult la glumele facute pe seama faptului ca era blonda.
-'Neata si tie, blondo! Salut, Chloe! i-am raspuns lui Chrissie. Intodeauna, eu, Myra si Chloe o tachinam pentru faptul ca era blonda, iar aceasta de fiecare data radea si spunea "Merci" sau "Sunt chiar mai blonda decat credeti voi".
Acestea si-au unit scaunele si mi-au facut loc sa ma asez langa ele, cat sa-mi copiez tema. Atunci si-a facut tutorele intrarea in clasa: uniforma ii statea foarte bine, cei doi nasturi de la camasa pe care ii lasase deschisi atrageau foarte mult atentia multor fete din acea incapere, de-asemenea si chipul sau angelic. Insa nu zambea deloc, parea a fi oarecum suparat, era clar ca ceva il deranja. Sincera sa fiu, speram ca eu sa fi fost cea care l-a enervat, iar aceasta dorinta ma incanta atipic de mult. Acesta si-a pus ghiozdanul pe scaunul Myrei. Vazand asta, m-am intors cu fata catre el, acesta fiind in spatele meu si l-am intrebat nedumerita, cu un oarecare ton poruncitor:
-Ala e locul Myrei!
Un zambet care pentru multi ar fi fost aparent fermecator, dar care pentru mine era unul de-o idiotenie enervanta, ii strabatu chipul.
-Ei bine, de-acum nu mai este, imi spuse acesta surazand.
-Chiar imi este foarte greu sa aleg intre tine si una dintre cele mai bune prietene ale mele... hmm, un afurisit insuportabil sau Myra? Cam dificila alegerea, nu crezi?! i-am zis ridicandu-ma in picioare si privindu-l cu dusmanie.
Acesta ma privi oarecum curios, iar zambetul ii disparu in timp ce ma studia atent. M-am mirat ca nu a izbucnit in ras, ma refer la faptul ca eram cea mai calma persoana pe care o stiam si nu-mi statea deloc in fire sa ma contrazic cu cineva astfel, mai ales sa tip, avand in vedere faptul ca puteam sa pariez ca expresia mea era in acel moment total ridicola. Insa am ramas si mai surprinsa de cat de indrazneata am fost, luand ghiozdanul lui Raiden si trantindu-l zgomotos pe unul din scaunele din spatele bancii mele.
Chrissie si Chloe ma priveau uimite si in ochi li se citea clar nedumerirea. Inainte sa-i intorc spatele blondului si sa ma asez intre ele doua pentru a-mi termina de copiat tema, am raspuns cu sarcasm privirilor lor mirate:
-El este tutorele meu, sergent Raiden-sama de pe frontul inamic. Specializat in enervare, scoatere din minti si din pepeni, de-asemenea, acesta sufera de-o idiotenie incurabila si foarte greu de suportat.
Majoritatea celor din clasa au asistat la "micul" nostru conflict, susotind incontinuu si fara sa vreau am auzit vorbe precum Pariez pe Ayame-chan, tipul n-are nici-o sansa sau Doar pentru ca e nou, crede ca se poate pune cu oricine?! Dar cu Ay-chan nu-i merge... ea chiar pare suparata, deci blondul a incurcat-o., insa si unele comentarii din partea fetelor: Ai vazut ce simpatic e nou-venitul? Iar uniforma ii vine atat de bine! sau E atat de dragut blondul. Crezi ca am vreo sansa cu el? si multe alte lucruri.
Tanarul tutore ma privi cu o oarecare ura, spunandu-mi incet, incat sa aud numai eu... si eventual cele doua prietene ale mele care erau de fata si aproape de noi:
-Am incercat sa ma inteleg bine cu tine, Ay, asa ca asta este primul, singurul si ultimul meu avertisment: daca vei continua cu atitudinea asta, voi lua anumite masuri. Nu sunt pur si simplu doar colegul tau de clasa, sunt tutorele tau, de aceea cred ca stii ca sunt o groaza de decizii pe care am dreptul sa le iau pentru tine.
Nu l-am privit in ochi, ci am continuat sa-mi copiez tema la matematica. Imediat ce-am terminat-o, mi-am luat sapunul lichid din ghiozdan si am mers impreuna cu Chloe si Chrissie la baie sa "spalam" buretii. Pe drum ne-am intalnit cu Myra, care se indrepta grabita catre clasa. Am oprit-o din drum si am luat-o cu noi pana la baia fetelor.
-Ai idee cat de tare m-ai speriat ieri?! Cand am vazut ca nu mai apareai la ore am incercat sa te sun, dar aveai mobilul inchis. Pana si Elle m-a sunat sa ma intrebe de ce ai lipsit de la antrenamente si de ce nu raspunzi. Toate patru am fost foate ingrijorate!
Nestiind ce sa spun, m-am uitat catre celelalte doua, insa acestea dadeau aprobator din cap.
-Imi pare rau ca nu am luat legatura cu voi, dar ieri s-au intamplat prea multe... nu stiam ce sa fac, aveam nevoie de timp sa ma gandesc, le-am spus facand pauze destul de lungi intre cuvinte.
In timp ce puneam cat mai mult sapun lichid pe bureti si niste lapte adus de Chloe, le-am povestit totul, fara a omite aproape nici-un detaliu, in afara de visul ce l-am avut in urma cu doua nopti. Ma hotarasem sa nu ma amagesc mai mult decat o faceam deja, aveam nevoie sa raman cu picioarele pe pamant, dar mereu am fost o visatoare, niciodata nu am incetat sa sper ca pana si cele mai desarte iluzii ale mele vor deveni realitate. Acela era motivul pentru care m-am decis ca ciudatul meu vis sa ramana secret... secretul meu si doar al meu.
Imediat ce am ajuns inapoi in clasa, am spalat tabla cu lapte si sapun, ceea ce insemna un singur lucru: gata cu ora de matematica deoarece nu mai puteam sa scriem pe tabla. O smecherie destul de invechita, dar care functiona mai mereu. Cand ne-am intors in clasa, am observat ca tutorele se asezase pe scaunul din spatele meu, asa ca un zambet triumfator imi acoperi chipul. Myra si-a pus ghiozdanul pe locul ei si imediat dupa, a intrat profesoara de matematica in clasa. Cu totii ne-am asezat in banci, insa majoritatea susoteau si chicoteau cand priveau tabla. Nu era persoana in clasa care sa nu stie de planul nostru si care sa nu ne sustina... sau cel putin asa credeam pana atunci.
Doamna in varsta de vreo treizeci si opt de ani isi puse imensa geanta pe catedra, trantind-o plictisita, era clar ca nu ii facea placere sa predea clasei noastre. In generala, trei profesori de matematica ne-au lasat clasa, spunand ca Astfel de copii sunt imposibil de educat. Ma entuziasma acest gand atat de mult, incat un suras misel imi aparu pe fata, eram mandra de mine si de colegii mei... de colectivul nostru.
Vocea pitigaiata a profesoarei ma trezi la realitate:
-Ce-ati patit?! V-a inghitit extemporalul limba de tot ce faceti este sa radeti pe la spate?!
Crizele ei erau oarecum amuzante, astfel orele erau din ce in ce mai interesante pe masura ce ne veneau noi idei, complet nebunesti si copilaresti, dar eficienta lor era incontestabila.
In urmatoarea clipa, profesoara ne-a spus pe un ton serios sa ne deschidem caietele si sa incepem sa scriem, dupa care, aceasta lua o bucata de creta si incepu sa scrie pe tabla sau mai bine zis, sa incerce. Suparata, s-a intors catre noi si a spus aproape tipand:
-Cine a facut asta?
Toti o priveam mirata, desi stiam la ce se referea. Aceasta a continuat pe acelasi ton ca mai devreme:
-Cineva a spalat tabla cu ceva... nu stiu exact cu ce, dar miroase puternic a capsuni!
Am inceput sa rad, de fapt cu totii am ras, insa galagia a fost intrerupta de gestul bizar al lui Raiden: acesta se ridica de pe scaunul "sau" si in acea clipa, profesoara de matematica incremeni.
-Ayame Oujikau a spalat tabla cu sapun si lapte, de aceea nu puteti scrie pe ea, a raspuns acesta pe un ton indiferent, privind-o pe doamna din fata clasei.
Aceasta se uita destul de ciudat la mine, dupa care continua:
-Deci, domnisoara, vei spala tabla cu otet in aceasta dupa-amiaza, dupa ore. Si ma astept ca bunicul tau sa ia masuri in legatura cu comportamentul tau.
In urmatoarea clipa, aceasta si-a dat seama de greseala facuta si a continuat:
-Imi cer scuze, am vrut sa spun "tutorele tau" si ii arunca o privire discreta lui Raiden.
Cum de aceasta stia ca el era tutorele meu?! "Micuta" de mine era ultima care afla totul in legatura cu... mine. Parca eram un copil considerat incapabil sa inteleaga cu-adevarat viata, dar nu aveau dreptate. Totusi, ma multumisem ca eu si prietenele mele stiam asta, era indeajuns pentru mine... insa tot ma deranja asta.
-Nu este adevarat, spuse Clay, unul din colegii mei de clasa.
Nu prea mi-a placut faptul ca acesta mi-a luat apararea deoarece stiam ca acesta ma placea, insa eu nu simteam nimic pentru el, era un simplu coleg sau mai bine zis unul din camarazii mei de nazbatii.
Am ramas uimita cand mai multi din clasa au fost de accord cu el:
-Haideti, doamna profesoara! Ayame-chan nu ar fi facut ceva atat de prostesc. Stiti prea bine ca daca ar fi fost ea, atunci pagubele ar fi fost mult mai mari si totul s-ar fi terminat dezastruos! a spus Joseph(Joss). Acesta era persoana cea mai certareata si tupeista din clasa, certurile sale cu altii deveneau in numai cateva secunde scandaluri si asta era ceva ce nu putea fi ratat.
-In plus nu este nici-o dovada ca este vina lui Ay! zise Chrissie, aceasta fiind aprobata de catre Myra si Chloe.
-E nevinovata! adaugara mai multi.
Gestul lor m-a surprins si incantat destul de mult, insa pentru a-i nu da de banuit profesoarei, am ramas calma si am spus:
-Nu este vina mea.
Atunci am auzit scartaitul unui scaun si am privit brusc in spate, vazandu-l pe Raiden ridicandu-se si apropiindu-se de banca mea. Acesta mi-a luat ghiozdanul care era pus pe scaun, eu stand in picioare pentru ca ma adresam profesoarei de matematica, prin acest simplu gest aratandu-i "respectul" meu. Cum l-a deschis, am inghitit in sec si in gand ma rugam sa nu gaseasca sapunul lichid� dar acesta il gasise si i-l aratase doamnei, spunandu-i:
-Miroase a capsuni.
Restul "discutiei" a fost una complet plictisitoare, de aceea nu are rost sa o descriu. Insa totul s-a terminat destul de tragic, eu trebuind sa raman dupa ore si sa spal tabla cu otet, in ciuda numeroaselor proteste din partea colegilor mei. Myra, Chloe, Joss si Chrissie s-au oferit sa ma ajute, insa i-am refuzat, dar au fost indeajuns de insistenti incat sa ramana cu mine.
Cand am ajuns acasa, am intrat asemenea unei furtuni pe usa si am mers in ritm alert spre scari, dar pe la jumatatea lor m-a oprit o voce respingator de calma:
-Nu ma saluti? ma intreba tutorele pe un ton ce emana o inocenta desavarsita.
M-am intors cu fata catre el si am coborat treptele alene cu miscari anormal de gratioase pentru neindemanarea mea neobisnuita. Insa privirea mea era una de gheata.
-De ce m-ai parat? i-am spus privindu-l patrunzator si cu ura.
-Trebuie sa inveti sa suporti consecintele faptelor tale. Esti prea mare pentru a continua sa te porti ca o fetita razgaiata ce cauta atentie.
I-am scos limba si i-am intors spatele, urcand grabita scarile, zicandu-i:
-Paraciosule!
Cand am ajuns la ultima treapta, acesta imi spuse la fel de calm ca mai inainte:
-Crede-ma ca este spre binele tau!
Exasperata, m-am intors din nou catre el si i-am zis sarcastica:
-Prostuta de mine nu intelege asta, neuronii si constiinta nu mi s-au mai dezvoltat de cand aveam doi ani. Evident, nu?
M-a privit curios pentru cateva momente, dupa care zambi si imi spuse:
-Mirosi a otet.
Era ridicol, complet ridicol. Cum putea sa-si dea seama cum miroseam, cand eu eram pe scari, iar acesta pe canapeaua din living, la cel putin doisprezece metrii distanta de mine?! L-am privit sfidator, centralizandu-mi toata furia in ochii de-o nuanta angelica de maro, care in acea clipa emanau un dispret nemarginit si o repulsie atipica.
Mi-am continuat drumul catre camera mea, de aceasta data fara a ma opri. Totusi, era ceva ce ma nedumerea: cine castigase aceasta lupta? Eu sau el? Un gand imi dadea o dulce speranta ce-mi facea privirile sa straluceasca asemena unei copile care tocmai ce a descoperit un nou joc: razboiul nu se terminase, asta era sigur. Eu nu aveam sa renunt, lucru la fel de incontestabil ca ceea ce tocmai am spus. Da, furia si dispretul nu ma schimbasera deloc... eram tot eu, aceeasi ca intotdeauna: fiinta visatoare ce se agata de orice speranta ca si cum ar fi fost ultima, dar in loc sa fie trista, aceasta zambea. Am inchis ochii pentru o clipa si am tras in piept parfumul edenic al victoriei. Castigasem pentru ca in ciuda urii si a multor alte sentimente precum: dispret, dusmanie si repulsie, ramasesem eu. Am zambit...
hope you like it:D
Răspunsuri: 57
Subiecte: 1
Data înregistrării: Apr 2009
Reputație:
13
Zupi: 215 z
:X:X:X:Xpermitemi sa spun ca sfarsitul a fost...parearea mea..demn de un the end of movie!
Ador ficul cu caracterele acestuia pline de originalitate. Ai pastrat o aura de mister asupra" mirosului;))" foarte bun. Si cu fiecare cuvant raman tot mai placut surprinsa.
E una nu m-am uitat dupa greseli de exprimare...desi de obicei imi sar in ochi daca sunt patetice. Eu una nu am gasit!
Dar am gasit ca este o lectura interesanta si placuta. bine inteles deabea astept sa vad ce pozne se mai fac!
Foarte buna ideeea cu sapun si lapte..merge ca ma duc la toamna in a 11 si o sa am partener de poznai!:D:D
Succes!!!
Din focul iubirii adunam taciuni
Ce se nasc din incandescenta ploii de soare...
Unde-a ramas visul tainic de pe maini
Schitat de priviri cu-a lor patima-arzatoare?
Noi suntem iluzii a ceea ce este muritor, iar scena este o iluzie a vieţii.
"El nu credea in nimic, cu exceptia viciului insasi si a unui zeu viu care exista pentru singurul scop de a face posibila satisfactia fata de rau."
Emyleene, chibi-ul lui fake_fate
Axxaa>:D<vrei sa-ti comentez si pe site? Na ca o fac si pe asta pentru ca te iubesc(ca prietena, sa nu se inteleaga altceva)>:D<
deci...nu prea le am eu cu chestiile astea cu gramatica sau mai stiu eu ce pentru ca mi se par plictisitoare, dar mi se pare ca povestea merge foarte bine. Imi place descrierea, este facuta bine, naratiunea este buna, iar dialogul nu e sec...si ador poza cu personajul meu(Chrissie):x bineinteles ca eu sunt cea mai frumoasa dintre toate de acolo:d( glumeam>:D<va iubesc si toate suntem frumoase si totusi imi place cel mai mult poza lui Maryx)
Răspunsuri: 130
Subiecte: 2
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
53
Zupi: 432 z
Roxxi-I'm sooo glad you said this:X thank ya >(;-;)< si eu va iubesc mooolt:*(pe uh si pe mary[maryx]... ca foarte bune pune prietene, sa nu se inteleaga altceva
Nemo- ma bucur foarte mult ca iti place^__^, cred ca o sa-mi dea lacrimile :( :)) (e bine sa stii ca munca iti este apreciata(desi nu ar fi rau sa primesc si cateva commuri cu pareri nu chiar atat de bune:D )... dar merci mult:*
Kiss4_sasuke- bineinteles... o relatie:X dar una foarte speciala si destul de ciudata;) (o sa vezi[citesti :D])
va multumesc mult de commuri si kiss:*:*
P.S: Nu am corectat intregul capitol inainte sa-l postez:D…
Capitolul III: Micuta victima
Partea I
Imediat ce-am intrat in camera, am mers la baie… aveam cu-adevarat nevoie de o imbaiere lunga deoarece chiar miroseam a otet. Mirosul nu era tocmai placut, asa ca am deschis geamurile sa-mi aerisesc dormitorul. Am dat drumul la apa din cada si am pus dopul, dupa care mi-am strecurat mana sub jetul limpede de apa… era calda. Pe urma am mers din nou in camera mea, incercand sa-mi gasesc o ocupatie cat timp se umplea cada de baie. Mi-am luat jurnalul si am inceput sa scriu fiecare lucru care s-a intamplat in acea zi, detaliand totul. Plictiseala ma invaluia si imi dadea un oarecare sentiment de somn si lene, insa nu i-am dat ascultare si mi-am deschis mobilul sa vad ce sms-uri am primit si ce apeluri pierdute am. Am scapat telefonul din mana cand am vazut cele douazeci si trei de apeluri nepreluate, toate de la Chloe, Elle, Myra si Chrissie si mai multe sms-uri, dintre care cel de la Gabrielle(Elle) mi-a atras atentia: “Unde esti? Ai lipsit de la repetitii si profesoara nu e prea incantata, in mai putin de o saptamana avem spectacolul. Sa ma suni cand citesti mesajul!†In acel moment mi-am amintit de antrenamente, cum se putea sa fi uitat?! N-am lipsit niciodata de la vreo repetitie. <<Incearca sa te calmezi si sa iei totul in ordine: unu- profesoara ti-a dat cateva zile libere cand a aflat ca ti-a murit tatal; doi- “pauza†s-a terminat de sambata; trei- spectacolul e in mai putin de o saptamana si esti in criza de timp; patru -ai lipsit de la repetitiile de ieri fara sa o anunti pe profa’; cinci- ai incurcat-o!>> asta e ceea ce mi-am zis in acel moment, incercand sa-mi fac ordine in ganduri. Dupa care m-am gandit la repetitii si mai multe imagini detaliate ale felului in care trebuia sa decurga spectacolul mi-au aparut in minte: eram imbracata intr-o rochie alba cu tente azurii, care trecea putin de genunchi, o pereche de balerini de-asemenea albi, o pereche de manusi de aceeasi culoare care se legau de degetul din mijloc de parca as fi avut un fel de inel, acestea fiind scurte, pana la incheieturi si mai multe esarfe complet albe si foarte lungi, pe care le tineam in maini. Parul imi era lasat desprins si putin ondulat, cu mult sclipici argintiu si eram machiata cu fard de pleoape alb si sclipici de-aceeasi culoare ca la par. Trebuia sa flutur toate acele esarfe in jurul meu, creand un fel de crisalida, in timp ce ma invarteam in pasi de dans pe scena, lumina de cuart punand in evidenta tot acel alb in intunericul ce invaluia in acea clipa sala. Dupa care dadeam brusc drumul esarfelor, una intr-o parte si una in cealalta, iar atunci isi faceau aparitia pe scena ceilalti dansatori, printre care era si Elle. Eu ma prabuseam si ramaneam in genunchi, vazute de sus, picioarele mele formau un fel de “V†intors. Alte doua fete, imbracate in rochii de-o nuanta foarte deschisa de albastru asemenea tuturor celorlalti, luau de pe jos cele doua esarfe albe ale mele si incepeau sa danseze in jurul meu, urmate de restul. Acestia dansau in cerc, eu fiind in mijloc, stand acolo fara sa ma misc, in genunchi, asa cum am zis mai devreme. La un moment dat, ridicam cand mana stanga, cand cea dreapta, iar ceilalti se lasau usor pe spate, fluturandu-si esarfele azurii, dupa care isi reveneau la normal cand imi lasam mana jos, si continuau sa danseze dupa ce faceu o scurta pirueta. Dupa alti cativa pasi destul de complicati si la care am muncit foarte mult, se aprindeau o parte din luminile din sala, acestea fiind violet. Odata ce au fost aprinse si acestea, se putea vedea clar faptul ca fiecare, in afara de mine, avea o pereche de aripi negre prinse de rochie, in spate. Pe urma, acestea(luminile) se stingeau si se aprindeau din nou, dansatorii oprindu-se si continuandu-si dansul cand luminau din nou doar cele de cuart. Brusc, intreaga sala era invaluita in intuneric si imediat dupa cateva momente de bezna totala, scena era invaluita numai de lumini azurii, iar eu aveam aripi… albe.
M-am trezit alene din visarea cu ochii deschisi si am privit pe geam, mirosind dulcea mireasma a naturii, care din pacate, o intalnea pe cea a otetului. M-am ridicat hotarata din pat si am inceput sa dansez, facand exact pasii pentru spectacol. In acele clipe nu mai gandeam… sau poate din contra, gandeam pre mult, astfel incat nici nu mai stiam de mine. Mi-am lasat instinctele sa ma acapareze total si m-am pierdut in acel dans ce exprima o inocenta desavarsita si incercarea unei simple fiinte sa zboare. Poate nu am reusit sa deprind arta zborului, insa mi-am lasat sufletul purtat de vant, de un talaz bland de apa, catre mirificul Eden. Desi nu aveam destul loc in camera pentru a-mi repeta toti pasii, era indeajuns pentru a face o mare parte din spectacol, ma refer la partea mea de reprezentatie, am facut acea pirueta, cea cu cele doua esarfe de-un alb ce denota o angelica puritate si care formau un fel de crisalida in jurul trupului meu.
Atunci m-am oprit, usa de la camera mea era larg deschisa, iar in prag statea Raiden. M-am inrosit imediat deoarece tocmai ce facusem o pirueta in uniforma, fusta de la aceasta fiind prea scurta pentru o demonstratie de dans.
-Ce cauti aici? l-am intrebat, incercand sa-mi stapanesc vocea si roseata din obraji.
-Dansezi foarte frumos.
Asta e tot ceea ce a reusit sa-mi spuna… raspunsul lui. Am vrut sa ma duc la el si sa-l dau afara din camera mea, insa m-am impiedicat si am cazut pe covor. Abia atunci mi-am dat seama ca acesta era ud. Dupa care am privit alarmata catre usa de la baie si am vazut ca de-acolo venea apa.
-Nu se poate! am gandit cu voce tare.
Am mers repede si am deschis usa de la baie. Am pasit atenta prin toata acea apa pana la cada sa inchid robinetul, insa iar m-am impiedicat. M-am prins de cada de baie sa nu ma lovesc si m-am intins mana pana la robinet, pe care l-am oprit. Am oftat dupa.
-Neindemanarea ta e adorabila, mi-a spus tanarul meu tutore, care in acel moment statea in pragul usii de la baie.
-Iar idiotenia ta e respingatoare, i-am raspuns incercand sa-mi pastrez calmul.
Am vrut sa ma ridic, dar iar m-am dezechilibrat… era clar: nu aveam cum sa ajung inapoi in camera mea in viata sau cel putin fara cateva rani considerabile. Acesta a pasit gratios pana la mine fara sa se impiedice, era sigur pe sine, ceea ce era oarecum deranjant. M-a ajutat sa ma ridic si iata-ma in picioare… in viata! Cel mai rau era ca datorita lui stateam acolo fara nici-o rana… asta momentan.
Am tresarit cand mi-am dat seama ca singurul motiv pentru care nu am cazut in acel moment era deoarece bratele sale erau infasurate in jurul meu, sustinandu-ma. L-am impins si in urmatoarea secunda eram in cadere. Nu stiam daca a fost noroc sau ghinion faptul ca m-a prins, insa stiam prea bine ca era destul de periculos sa aluneci pe gresie si sa cazi, avand in vedere toata acea apa.
-Daca vrei, iti dau drumul si te las sa mergi singura pana in camera ta! mi-a spus acesta serios, dar pe un ton cat se poate de calm si cald.
Puteam sa pun pariu ca glumea, cel putin asa speram. Ar fi fost un fel de crima sa ma lase singura acolo, nu? Macar eu eram singura de asta. Era ca si cum ai fi lasat un copil de doar trei ani sa treaca singur strada si nu pe trecerea de pietoni. M-a luat in brate si m-a carat pana in camera mea asa. Pe drum ii tot spuneam printre tipetele mele de fetita speriata:
-Lasa-ma jos! O sa cadem!
-Daca te mai agiti mult, te las aici singura! mi-a rapuns la fel de calm ca mai inainte.
Mi-am infasurat bratele in jurul gatului sau ca sa ma tin cat mai bine de el, nu vroiam sa cad, si am inchis ochii. Dupa cateva secunde, i-am auzit vocea dulce:
-Poti sa deschizi ochii, Ay.
Am facut intocmai si am observat ca fetele noastre erau doar la cativa centimetri distanta, dupa parerea mea, chiar prea apropiate si amandoi stateam in patul meu, dar in fund(nu am gasit alta expresie:| ), bineinteles. Mi-am luat mainile din jurul gatului sau si mi-am departat chipul de al sau, scotandu-i limba in semn de protest. Am vrut sa ma ridic, insa mi-am dat seama ca nu puteam, asta deoarece bratele sale inca imi inconjurau talia.
-Nu-mi multumesti?
I-am evitat privirea si zambetul sau strengar ce exprima o afectiune atipica fata de mine, destul de bizar pentru ca nici macar nu-l cunosteam de mai mult de doua zile.
-Sa stii ca nu iti dau drumul pana cand nu aud acele cuvinte, Ay. a continuat sa-mi spuna pe acelasi ton cald.
-Unu: nu-mi mai zice Ay, ci Ayame-chan. Doi: nu am cerut sa fiu salvata, i-am raspuns evitand sa-l privesc in ochi.
Atunci bratele sale s-au strans si mai tare in jurul meu, apropiindu-mi chipul si mai mult de al sau.
<<La naiba!>> mi-am zis in gand.
-Iti multumesc, e okay acum? i-am zis in cele din urma, suparata.
-Momentan e in regula, insa data viitoare voi cere ceva mai mult de un “multumescâ€, mi-a spus zambind, dupa care a plecat din dormitorul meu, spunandu-mi inainte sa inchida usa de la camera in urma sa:
-Inca mirosi a otet.
Dupa ce am ramas singura, am zis de parca inca ar fi fost acolo:
-Ticalos afurisit!
Pe urma am mers sa fac baie, dar nu inainte sa ma cert pe mine insami si sa-mi critic neindemanarea. Puteam foarte bine sa fac baie in cabina de dus, in loc sa folosesc cada, dar incapatanata de mine vroia sa se rasfete… ei bine, asta a fost si gata… asa eram si nu aveam de gand sa ma schimb. Am zambit pentru ca am castigat din nou cearta cu mine insami, desi suna detul de ciudat pentru ca as castiga oricum… sunt doar eu certandu-ma pe mine. Imi placea atat de mult sa fac “haz de necaz†deoarece mi se parea total ilogic sa plangi sau sa te intristezi din nimicuri, cand stii ca viata ti-a pregatit incercari mult mai grele, vei cadea pentru ca nu vei avea de ales, insa te vei ridica pentru ca asa vrei. E mai usor sa renunti decat sa lupti, insa sufletul iti este mult mai impacat daca stii ca ai facut ceva pentru a-ti gasi propria fericire.
Apa din cada de baie era foarte calda, ma facea sa tremur de placere… eram complet relaxata. Mintea imi zbura catre ganduri dulci, nu vroiam sa le las a plece vreodata, imi doream sa ramana acolo mereu, in gandurile mele sis a le alunge pe cele triste. De-ar fi totul atat de usor. Atunci mi-am dat seama ca nu m-am mai gandit de ceva timp la moartea bunicului si asta ma intrista oarecum, ma asteptam sa-i simt lipsa in fiecare secunda a fiecarei zi, de fapt chiar era asa. Cu Raiden nu ma intelegeam bine deloc, era atat de diferit. El nu ma intelegea cum m-a inteles bunicul, el nu ma sustinea asa cum a facut raposatul meu tata, prea multe diferente pentru o copila atat de naiva si sensibila ca mine. Bine macar ca eram indeajns de incapatana, incat sa nu ma dau batuta si sa-mi vad de drum, sa merg in continuare pe acel drum anevoios al vietii, sa ma impiedic de una singura si sa fiu impinsa de cei care imi vor raul… sa cad si sa ma ridic, sa plang si sa zambesc. Intotdeauna am fost sigura ca voi face lucruri pe care le voi regreta, insa singurul lucru pe care m-am decis sa nu-l regret vreodata, era acela ca eram in cautarea fericirii si oricat de mult aveam sa sufar cautand acel sentiment divin… niciodata nu avea sa-mi para rau ca atata timp cat am mers pe acel drum, pe calea mea, am fost eu insami si am gasit o farama de fericire prin faptul ca m-am acceptat asa cum eram. Printre cele mai grele lucruri de facut ale unei fiinte umane, este si cel de a te gasi pe tine insuti, a-ti accepta defectele si a incerca sa scapi de ele. Desi stii prea bine ca nu ai cum sa fi perfect, totusi dai tot ce este mai bun din tine pentru a te impaca cu acest lucru si ajungi sa realizezi ca cel mai bine este asa deoarece daca am fi cu totii perfecti, atunci nu am mai putea fi noi insine. Si iata cum ajungi sa te accepti pe tine insuti… fara sa regreti!
Apa era foarte calda si ma simteam bine stand acolo, pierduta in propriile ganduri. Am zambit cand mi-am amintit de obisnuitul meu obicei de a sta cateva secunde intregi cu corpul in apa, incluiv capul, lucru urmat de ceva total atipic… Imediat ce mi-am scufundat si capul in acea apa limpede, pe care o consideram total minunata, in minte mi s-a infatisat acea imagine atat de linistitoare si blanda: mergeam pe o poteca presarata cu petale de-un alb angelic de trandafiri. Ma pierdeam in acea culoare pura pentru ca si eu eram imbracata la fel… intr-o rochie lunga cu o crinolina ce-mi amintea atat de mult de forma delicata a unui crin si aveam un voal alb, de-aceeasi culoare cu incantatoarea rochie. Mergeam pe acea poteca zambind, iar in maini tineam un buchet de roze albe, dintre care una singura era rosie. Niciodata nu am inteles semnificatia acelui trandafir sangeriu, aflat in acea simfonie ambrozica de alb, care se pierdea in acel parfum imbietor de fericire. In fata mea era o silueta, iar la vederea acesteia am luat-o la fuga zambind si mai mult, in timp ce plangeam… de fericire. I-am sarit in brate celui din fata mea, iar acesta m-a imbratisat cald. Mi-a ridicat voalul ce-mi acoperea fata si de parca ar fi fost cel mai firesc lucru din lume… l-am sarutat, dupa care i-am admirat zambetul si superbii ochi in care mi se reflecta surasul… era Raiden.
In acea clipa mi-am scos capul din apa, gafaind. Am stat prea mult fara sa respir, probabil ca m-as fi inecat daca nu m-as fi trezit din acea stare de reverie. Era ceva total ciudat in tot acel lucru, dar nu visul, ci persoana care de aceasta data mi s-a infatisat clar. De obicei aveam acest vis, insa acea persoana a ramas intotdeauna doar o silueta neclara, asta pana atunci. Ajunsesem de ceva timp la concluzia ca era un doar vis al unei nunti… nunta mea. Eu eram mireasa ce ratacea fericita, zambind, pe acea poteca asemenea unui colier pe care erau incrustate nepretuite diamante albe. Iar mirele era Raiden, tutorele meu pe care il consideram doar un strain ce pretindea a ma cunoaste, chiar prea bine… sau cel putin asta credea el. Pana atunci, niciodata nu m-a speriat acel vis, acea iluzie a unei fiinte atipic de visatoare precum eu, normala copila care viseaza la o nunta ca-n povesti, in care ea este printesa, iar printul este un necunoscut ce intr-o zi va pasi in lumea ei, devenind chiar centrul acelui univers… sau chiar lumea insasi. De abia asteptam sa implinesc optsprezece ani si sa pot pleca cat mai departe de acest necunoscut care a intrat in viata mea de parca ar fi fost ceva total normal, complet obisnuit sa “ai grija†de oameni care nu mai au pe nimeni altcineva sau care tocmai ce au pierdut pe cineva extrem de drag, la care au tinut enorm de mult… si toate astea fara macar sa intrebe persoana ramasa fara nimic “Esti bine?â€â€¦chiar daca nu era, fara sa incerce macar sa-i aduca alinare… chiar si printr-un simplu cuvant, oricat de banale ar fi toate acestea… sunt lucruri esentiale pentru cineva care se intreaba atat de des “Ce rost mai are sa traiesc?â€. <<Esti asa o proasta!>>, imi ziceam in gand. Le aveam pe prietenele mele alaturi, pe Nye si multe alte motive pentru care as fi vrut sa nu ma dau batuta, sa merg inainte, dar ma simteam oarecum vinovata sa fac asta… eu am fost unica supravietuitoare a accidentului in care mi-au murit parintii, cel putin asa mi-a spus bunicul. Dar oare totul a fost chiar un accident?
Sper sa va placa^__^… si iar am intarziat cu continuarea(I’m sooo bad and mean :(( ) :| …. Sper ca partea a II-a s-o pun mai repede(pentru ca de-abia astept s-o scriu :X …deoarece in ea veti afla cine e “Micuta victima†si ce legatura au toate astea cu Ayame… si voi povesti umpic din perspectiva lui Raiden (you have to see[read:D] how he thinks ;)) )… deci next-ul va fi ceva mai interesant(fata de acest “a little boring chapter :D â€
Răspunsuri: 130
Subiecte: 2
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
53
Zupi: 432 z
Roxxi->… nu cred ca am folosit multe cuvinte “grele†:D, de-acum iti voi trimite cate un mic dictionar al fiecarui capitol pe mess(of course I’m kidding ;)) ). + stii ca “filosofie†este al treilea meu prenume ;;)
Akasuna-> welcome back >:D< and thanks^^ am muncit mult la acest fic… si merci pentru parerea in legatura cu naratiunea, ma straduiesc sa o fac cat mai interesanta si descrierea la fel, desi intotdeauna am fost un fel de “maniaca†a genului liric (si inca sunt ;)) ), de aceea imi e destul de greu sa ma abtin sa nu descriu fiecare detaliu pana cand ajung sa fac ficul unul complet filosofic :))
Capitolul III: Micuta victima
Partea a II-a
Uram toata acea liniste care m-a invaluit in ultimii opt ani, acea singuratate apasatoare si imi hraneam dorul cu cele mai dulci amintiri. Faptul ca ii auzeam respiratia, desi eram in camere diferite si acestea erau la o distanta destul de mare, ma facea sa ma simt mai bine, era ca si cum ar fi fost langa mine, asa cum obisnuia sa fie cand era mica… dar nu era. M-am ridicat din pat si am pasit tacut pana in camera ei, deschizand si inchizand usa cu grija… nu vroiam sa o trezesc. Ma temeam ca daca si-ar fi amintit totul, atunci m-ar fi urat, ar fi tipat si mi-ar fi adresat cele mai urate cuvinte, chiar daca asta nu-i statea in fire. Insa avea acest drept deoarece meritam asta din plin, doar am lasat-o singura si am ranit-o, dar eram recunoscator pentru faptul ca as fi putut macar sa o privesc asa, dormind, o intreaga eternitate. M-as fi asteptat ca atunci cand m-a vazut sa-mi fi sarit in brate, sa-mi fi spus ca i-a fost dor de mine… ca i-am lipsit si sa ma roage sa ramanem asa, imbratisati, mult timp, iar in timp ce aceasta ar fi plans, eu i-as fi soptit ca vom fi impreuna pentru totdeauna. Si toate astea nu s-au intamplat pentru ca nu avea cum sa-si aminteasca viata ei pana in varsta de sase-sapte ani…
~flashback~
-O sa ma fac bine, o sa vezi! mi-a zis hotarata in timp ce imi zambea, radiand de fericire.
Atat de fragila, de inocenta si de naiva, uneori mi-era si frica sa o ating, de parca s-ar fi putut sparge in mii de bucati la cea mai mica imbratisare, la cel mai tandru sarut.
-Bineinteles ca o sa te faci bine, dar asta doar daca iti iei medicamentele, i-am raspuns incercand sa par cat mai serios pentru a o convinge de gravitatea situatiei. A racit pentru ca s-a jucat prea mult in zapada, fara macar sa-si ia manusile, fularul sau geaca.
-Nu au gust bun! mi-a raspuns aceasta, incruntandu-se… era atat de adorabila cand era suparata.
Desi diferenta de varsta dintre noi era de doar doi ani, nu ma puteam abtine sa nu o cert uneori, deoarece facea atatea lucruri prostesti si de fiecare data avea cele mai bizare scuze si explicatii… era unica. O simpla fiinta umana cu cel mai pretios dar din intreaga lume, dar pe care multi vampiri nu-l aveau, totusi, era doar o coplila de vreo cinci-sase ani.
-Doar nu te asteptai sa fie ca dulciurile?! i-am spus surazandu-i.
Eram singurul care putea sa treaca de incapatanarea ei, iar ea de a mea, ceea ce parea destul de uimitor pentru multi, insa pentru mine era total normal, asta pentru ca ea era cea mai importanta persoana pentru mine.
-Nu neaparat, dar macar la fel de dulci ca saruturile tale, pentru ca acestea sunt mult mai bune decat orice bomboane sau prajituri! mi-a raspuns hotarata, dar putin imbujorata. Cuvintele ei m-au miscat si ma simteam dator sa-i spun cat de mult o iubesc, dar gandurile mi s-au evaporat indata ce i-am vazut chipul, nu ma puteam abtine sa nu o privesc. Expresia fetei ei era atat de draguta, incat imi venea sa rad, insa m-am abtinut pentru a nu o descuraja. Am luat pastila de pe tava de argint pe care o tinea Kiri, una dintre ingrijitoarele sale si am pus-o in gura. M-am apropiat si mai mult de micuta racita, aceasta statea in pat, sprijinindu-si spatele de niste perne pentru a sta in fund. Mi-am pus mana dreapta in jurul taliei sale si am tras-o mai aproape de mine, sarutand-o. Mi-am introdus limba printre buzele sale dulci ca ambrozia, impreuna cu pastila si mi-am pus delicat mana stanga pe gatul ei, pentru a stii daca a inghitit-o(pastila). Cand am simtit-o, am rupt sarutul si am imbratisat-o… era primul nostru sarut frantuzesc dintr-o lunga serie de atingeri tandre ale buzelor. Aveam impresia ca era oarecum uimita, iar imbujorarea i se citea foarte usor in obraji. Imi plimbam mana in parul sau, rasucindu-i o suvita si admirandu-i stralucirea. Ma simteam foarte de bine stiind ca ea era colo, atat de aproape de mine, chiar in bratele mele.
Un sentiment ingrozitor m-a cuprins: setea de sange… de sangele ei. Am imbratisat-o si mai tare, iar cuvintele ei spuse incet, dar pe un ton cat se poate de gingas, m-au facut sa tresar usor:
-Merci…
I-am dat drumul si am iesit din camera ei, insa nu inainte de a o saruta delicat pe obraz, deoarece era inca imbujorata si nu vroiam sa se simta astfel fata de mine, imi doream sa nu aiba nici-o retinere in a fi ea insasi si in largul ei, in preajma mea. Am plecat chinuit de acea pofta cumplita de sange, pe care o simteam in gat, incercand sa o potolesc… am reusit, insa asta nu avea sa tina mult timp…
~end flashback~
Aveam senzatia ca ceva nu era in regula, a inceput sa se agite in somn… fruntea ii era transpirata si respiratia ii era din ce in ce mai rapida… nu intelegeam de ce. Nu stiam ce sa fac, iar acesta era un lucru ce ma deranja foarte mult. Ingrijorat, l-am strigat pe singurul ramas in viata care a protejat-o in ultimii opt ani:
-Nye!
Nu i-am spus numele tare, ci aproape soptind deoarece stiam ca avea sa ma auda. Catelul a ajuns imediat si m-a intrebat:
-Ce s-a intamplat, Majestate?
Mi-am pus mana dreapta pe unul din obrajii lui Ay si mi-am apropiat chipul mai mult de fata ei, lipindu-mi fruntea de a ei.
-Nu stiu… tocmai asta e problema, i-am raspuns.
-Acum doi ani a inceput sa se agite in somn si adesea vorbea, dar niciodata nu am inteles ce spunea. Iar cand se trezea, nu-si mai amintea nimic din ceea ce a visat, insa in ultima luna a inceput sa devina oarecum constienta de ceea ce visa… sa-si aminteasca o parte din vis, nu mult… chiar mai deloc, insa mai de fiecare data se trezea tipand… si nici macar nu stia de ce. mi-a spus Nye, ingandurat.
-Inteleg… acum te poti retrage, i-am zis inca privind-o atent pe fiinta angelica din fata mea… trebuia sa pot face ceva pentru ea, insa era o singura cale pentru a face toate acele vise sa inceteze si anume sa-i spun…totul. Dar era prea curand, aveam nevoie mai intai sa stiu ca nu ma ura, ca tinea la mine… ca ma iubea si toate astea numai pentru a fi sigur ca daca i-as fi dezvaluit tot, nu si-ar fi schimbat sentimentele fata de mine si ca nu m-ar fi urat.
“Nyeâ€â€¦ ce nume ciudat i-a dat catelului. I l-am daruit exact cu cateva zile inainte sa-i stergem amintirile si sa o trimitem printre cei ca ea… fiintele umane… si toate astea doar ca sa o protejam eu si parintii mei care o considerau ca pe o fiica… da, sa o protejam de mine, de setea mea de sange pentru ea. Eram bucuros ca am invatat in acesti opt ani sa ma controlez deoarece nu mai era in pericol in preajma mea, as fi putut sa stau si sa o tin in brate, cat mai aproape de mine… pentru totdeauna. Acel “caine†nu era unul normal… chiar deloc. Avea capabilitatea de a vorbi ca o fiinta umana si de a gandi ca una, insa arata exact ca un catel, de aceea i-am dat sarcina de a avea grija de ea, impreuna cu cel pe care in ultimii ani, Ayame l-a numit “tata†si “bunicâ€. Spunandu-i adevarul, nu aveam decat sa o fac sa sufere… din nou. Era ca si cum i-as fi zis ca intreaga viata pe care a trait-o in ultimii ani a fost doar o iluzie, nimic din ceea ce a simtit sau a gandit nu a fost real, cel despre care a crezut ca a fost in tot acest timp alaturi de ea era doar un impostor… i-as fi distrus lumea daca i-as fi spus toate acestea, ceea ce nu vroiam. Fericirea ei era mai importanta decat a mea, dar cat avea sa tina aceasta minciuna? Din logodnic, am ajuns sa-i fiu tutore… aveam impresia ca tot ceea ce faceam era sa ma indepartez mai mult de ea, in loc sa-i fiu aproape.
Atunci a inceput sa se agite si mai mult si a murmurat in somn:
-Nu…
*****************************************************************
O fetita alerga pe un coridor pe care se aflau multe tablouri cu rama aurie, candelabre, iar peretii erau tapetati cu mai multe modele reprezand crini imperiali aurii pe o nuanta de rosu sangeriu. In urma ei, era o femeie cam de vreo treizeci si ceva- patruzeci de ani, care striga dupa copila:
-Domnisoara, opriti-va! Nu aveti voie acolo!
Dar fetita alerga din ce in ce mai repede, iar acea doamna dupa ea, impreuna cu alte doua ceva mai tinere. Toate trei erau imbracate in rochii lungi, cu sortulete si aveau pe cap cate o bonetica alba, de aceeasi culoare cu sorturile dantelate. “Domnisoara†purta o rochie superba din catifea cu crinolina, de-o nuanta mai inchisa de albastru si cu dantela. Aceasta s-a oprit in dreptul unei usi mari si impunatoare, dar cand era gata sa o dechida, aparu imediat langa ea o femeie inalta, incantatoare, ce purta o magnifica coroana pe cap si a carei rochii era de-asemenea frumoasa ca a copilei. Aceasta i-a spus bland micutei:
-Draga mea, a cerut sa nu fie deranjat. Mai bine sa mergem in gradina sa culegem cativa trandafiri si sa ii dam lui Kiri sa ii puna in camera ta deoarece ai tai deja s-au ofilit.
-Haide, copila! si ii zambi dulce micutei.
Aceasta se dadu cativa pasi inapoi si murmura imbufnata:
-Bine.
Doamna care semana cu o regina a luat-o inainte pe acelasi coridor dinspre care au venit fetita cu cele trei femei imbracate asemenea unor servitoare. “Domnisoara†a facut doi-trei pasi dupa aceasta, dupa care s-a intors brusc inapoi si a deschis acea usa…
Pe marginea marelui pat cu baldachin din acea incapere, statea un baietel avand parul blond si ochii de-un albastru deschis asemenea cupolei de azur: cerul. Cand a vazut-o pe fetita, expresia fetei sale a devenit una uimita si a intrebat-o pe aceasta:
-Ce cauti aici?
“Domnisoara†nu i-a dat nici-un raspuns, in schimb, aceasta s-a apropiat mai mult de el si i-a sarit in brate. La randul lui, acesta si-a infasurat bratele in jurul ei si i-a spus pe un ton cald:
-A trecut doar o zi de cand nu ne-am mai vazut, iar tu deja plangi?
Lacrimile copilei i se prelingeau alene pe chip, induiosandu-l pe tanar… atunci s-a auzit un ciocanit in usa, dar inainte ca baiatul sa raspunda, aceasta s-a deschis, iar in prag era mama lui:
-Te simti mai bine? intreba privindu-i oarecum ingrijorata pe cei doi.
-Intrati, fetelor! adauga aceasta.
Si in camera intrara trei slujnice, doua aveau tavi cu mancare, iar a treia era Kiri, ingrijitoarea micutei. Baiatul le arunca celor patru femei o privire urata in care i se citea furia. Toate au inlemnit, in afara de doamna in superba rochie, asemenea unei regine.
-Plecati! le spuse taios.
Toate au iesit din acea incapere imensa si foarte frumos decorata, numai mama baiatului s-a oprit langa usa, fiind gata sa zica ceva, insa si-a inghitit cuvintele vazandu-si fiul cum o privea pe fetita, stia ca cei doi se iubeau si o bucura foarte mult acest lucru deoarece acesta era destinul lor: cel mai puternic dintre vampiri si cea mai speciala dintre toate fiintele umane… cei doi erau logoditi inca de la nasterea fetitei. Insa tot ceea ce dorea regina era sa previna dezastrul ce avea sa se intample… setea de sange a baiatului pentru acea copila firava era prea mare si trebuia controlata.
Cand cei doi au ramas din nou singuri, s-a intamplat un lucru cumplit: ochii baiatului au devenit rosii… acesta tanjea dupa sangele ei. In cele din urma, lacrimile micutei s-au oprit din a-i mai umbri fericirea intiparita pe chipul gingas si i-a spus imbujorandu-se usor:
-Mi-a fost dor de tine.
S-a uitat in ochii lui si a ramas uimita, ceva nu era in regula, asa ca si-a pus mana pe unul din obrajii sai, intrebandu-l:
-Esti bine?
In urmatoarea clipa, albii colti ai baiatului au patruns in gatul fin al fetei. Ii placea atat de mult sa ii simta sangele invadandu-i trupul: era ca un drog pentru el… pur si simplu nu se putea opri. O stranse si mai tare in brate, asemenea unui copil ce nu dadea drumul jucariei sale… era a lui si numai a lui, a nimanui altcuiva. Acel lichid cu gust metalic era pentru baiat ca ambrozia, nu se putea satura de el, vroia din ce in ce mai mult. Micuta “domnisoara†era uimita… pentru prima oara in viata ei, aceasta simtea frica pana in maduva oaselor, o facea sa tremure… simtea nevoia sa tipe, dar nu putea: lipsa acelui “nectar†rosu o lasa fara puteri, fara vlaga. A incetat a mai tremura si a inchis ochii, murmurand un “nu†aproape neauzit.
-Nuuuuuu! am tipat.
Eram in camera mea, in patul meu, deci totul a fost doar un cosmar. Am incercat sa ma ridic si am mers pana la baia din dormitorul meu. Pe gresie inca mai era putina apa deoarece nu am avut rabdare sa o sterg aseara pe toata cu mopul.
Stateam in fata oglinzii, incercand sa-mi administrez propriul tratament cu zambete: de fiecare data cand eram trista sau speriata, obisnuiam sa caut o oglinda si sa incep sa ma stramb la mine insami pana cand aveam sa zambesc…intotdeauna imi reusea si ma bine-dispunea, dar ceva nu era bine. Am facut vre-o doi pasi in spate si m-am impiedicat in propriile picioare, cazand pe jos, pe podeaua umeda, in fund. Cand m-am uitat in oglinda am ramas mirata complet: privirile mele erau la fel de triste ca cele ale acelei copile, aveam ochii de aceeasi culoare, parul la fel, zambetul de-asemenea… dar ceea ce m-a ingrozit au fost cele doua puncte rosii afate pe gatul meu, la o distanta mica unul fata de celalalt, erau exact in locul in care acel vampir tanar o muscase pe fetita. Speriata, m-am ridicat si m-am uitat din nou in oglinda, semnele disparusera si incercam sa ma conving ca totul era doar in imaginatia mea si am reusit, asta pana sa intru in camera mea si sa privesc micul tablou de pe noptiera, reprezentandu-ma pe mine impreuna cu tata la ziua mea de nastere, cand aveam opt ani. Nu mai era nici-o indoiala… eram eu.
sper ca v-a placut+ iar nu l-am corectat pe tot:|
credeam ca nu-l mai pui anu` asta :-w >:D< da` te inteleg, oarecum.
so... iti ador ficul :X e genial
capitolul asta n-a fost asa de...filozofic :)) la ultimul m-a durut capul dupa ce l-am citit
descrierea n-a fost in cantitati industriale ca in prima parte ( slava domnului!)
^^ si e grozava.
dialogul nu e sec, imi place.
visul ei :X si framantarile lui Raiden sunt...minunate splendide grozave ^^
ah si nu m-am uita tdupa greseli d etastare, nici nu cred ca ai
kissu :*si bafta la scris
|