Anamneza iubirii

[Axxa.No.Way]

Stiu ca au aparut multe ficuri cu vampiri, iubirea dintre o fiinta umana si un vampir etc, dar fiecare cu povestea lui si felul in care isi dezvolta ideea :-). Insa fata din ficul meu nu este umana, dar nici vampir nu este...so ce-ar putea fi??? Well... daca veti citi => veti afla;)

Anamneza iubirii

Capitolul I: Solitudine

Vantul batea foarte puternic si rasuna adanc in vazduh, dar pentru mine era ca si cum ar fi fost mut deoarece imi simteam sufletul atat de gol incat evita orice contact cu "lumea de-afara". Simteam doar ploaia cum incerca intr-un mod jalnic si inutil sa-mi stearga lacrimile si imi doream atat de mult sa fi reusit, era irevocabil cea mai dureroasa si urata zi din viata mea. Dar... ce viata? Nu crezusem vreodata ca pana in varsta de paisprezece ani(aproape cincisprezece) aveam sa ma simt de parca deja traisem mult prea mult, aveam senzatia ca eram adancita intr-o eterna singuratate. In mana inca tineam buchetul de garoafe ce parea atat de lipsit de viata, exact la fel ca cel care mi-a fot ca un tata, un frate mai mare si cel mai bun prieten, ce zacea sub mormanul negru de pamant din fata mea. Mana in care tineam florile imi tremura si cea in care tineam plicul imi era amortita, imi muscam cu disperare buzele astfel incat lacrimile sa nu mai curga.
Nici un cuvant, nici o soapta nu-si mai avea rostul, se parea ca intreaga natura vorbea in locul meu: picaturile de ploaie se zdrobeau intr-un mod infernal de pamant, iar lumina fulgerului imi contura trasaturile delicate ale chipului, umbrite de o coplesitoare tristete si solitudine. Am facut vreo trei-patru pasi in fata, ma asteptam sa-mi pierd echilibrul, sa cad, sa nu ma mai ridic. Insa spre uimirea mea inca mai eram in picioare, asta pana cand genunchii mei au atins pamantul rece si umed. Mi-am intins mana tremuranda catre mormant si am pus buchetul de garoafe pe acesta. Mirosul ploii le inabusea parfumul si o intrebare imi cutremura neincetat gandul si simtirea: oare cel aflat sub acel morman negricios de pamant le simtea mireasma? Am privit inspre cer, sperand ca acolo se afla el zambindu-mi cald si era ceva ce ma nedumerea: daca nu le simtea mirosul, macar auzea jelirea florilor ce in curand aveau sa se ofileasca?
M-am ridicat cu greu si m-am uitat imprejur. Intotdeauna mi-a fost frica de cimitire, acestea ma inspaimantau pentru ca imi aminteau cat de fragila sunt... o simpla fiinta umana. Dar sentimentul ce mi-l trezeau acum era complet diferit, o nostalgie atipica invaluindu-mi lacrimile cristaline.
Vroiam sa privesc inapoi cu drag, toate acele momente ce mi-au inseninat viata si pe care le-am pastrat cu sfintenie in suflet mi se infatisau inaintea ochilor: amintiri conturate inedit de culori, care acum imi apareau in alb si negru, erau de parca ar fi murit odata cu acel batran avand parul carunt si o privire blanda, surazand angelic.
Mergeam incet catre casa, nu aveam de ce sa ma grabesc, insa tocmai atunci mi-am amintit ca il lasasem pe Nye singur acasa,asa ca am luat-o la fuga avand in vedere faptul ca am lipsit mult timp si ca nici nu i-am dat sa manance.
Am descuiat repede usa si am dat buzna in casa, dupa care am trantit-o incuind-o. Ma tineam de bara scarilor pentru a nu ma impiedica, insa era complet inutil, la fiecare pas ma dezechilibram deoarece nu prea vedeam pe unde calcam, nici macar nu am aprins lumina. Imediat ce am atins clanta usii, am deschis-o cu un zgomot deranjant. Am aprins lumina si in urmatoarea clipa eram pe jos tinand in brate un ghemotoc de puf negru. Acesta ma lingea incontinuu pe fata, dar in cele din urma s-a cocotat inapoi pe patul meu, latrand. I-am pus mancarea in castronel si m-am intins pe pat, desi eram uda leoarca, invelindu-ma cu plapuma sidefie avand ca imprimeuri mai multe roze albastre. Nye s-a asezat langa mine, facand niste ochi de ingeras ce imi faceau lacrimile sa curga siroaie din nou. Ma gandeam ca atata timp cat micutul meu prieten inca traieste, voi sta alaturi de el. Dar viata unui caine nu este lunga, dupa vreo paisprezece ani acesta avea sa moara si odata cu trecerea sa in nefiinta nu mai aveam nici-un motiv sa-mi continui drumul anevoios prin viata. Simteam in privirea catelusului ca acesta ma intelegea si asta imi alina cat de cat durerea, insa acelasi val de o tristete nemarginita imi acapara simtirea si ma facea sa tremur la cel mai mic gand, la cea mai ferice amintire. In cele din urma am inchis ochii, o bezna totala ma invaluise si imi era putin frica, dar simtind respiratia lui Nye aproape de chipul meu m-a linistit, asa ca am adormit.
**********************************************

Simteam caldura unei maini pe unul dintre obraji, asa ca am deschis alene ochii. Nu vedeam mai nimic, in afara de silueta ce statea in fata mea, pe pat, crucea acesteia de argind iesind in evidenta datorita orbitoarei sale straluciri. Era ca si cum nu mai eram eu, cuvintele iesindu-mi din gura fara a vrea, fara a le gandi:
-Esti al meu? am intrebat incet in timp ce-mi miscam de sus in jos pleoapele, indemnandu-ma sa nu ma las purtata de somn.
Vedeam sclipirea crucei cum se apropia din ce in ce mai mult de fata mea, iar o voce calda imi sopti la ureche:
-Da, sunt numai al tau.
Atunci am inchis ochii linistita, de parca acela era raspunsul pe care il asteptam. O alta soapta ma facu sa tresar, privindu-l intens in ochii sai de-un albastru cristalin, ce emanau o usoara lumina angelica:
-Acum dormi, Ayame...
-Nu vreau sa dorm, simt ca daca voi inchide ochii vei pleca si nu te vei mai intoarce, ca si cum nici nu ai fi venit, i-am raspuns in timp ce o lacrima mi se prelingea delicat pe chip.
I-am simtit privirile ingrijorate si triste, buzele sale atingandu-mi fruntea, dupa care cautandu-mi gura si presandu-le delicat de buzele mele intr-un sarut tandru... si astfel am adormit.
**************************************************

Primul lucru la care m-am gandit imediat ce m-am trezit a fost visul pe care l-am avut noaptea trecuta, am simtit nevoia sa ma conving ca nu sufeream de o criza sentimentala: credeam ca probabil faptul ca am ramas singura cu Nye m-a deplorat mult, amintindu-mi ca nimeni nu e langa mine sa-mi fie alaturi, asa ca fiinta ingereasca din visul meu era doar o inchipuire a imaginatiei mele "bogate", menita sa-mi aduca alinare. In cele din urma m-am convins: era doar un vis indepartat, o iluzie, dar care parea atat de reala, caldura buzelor ce le-au atins pe ale mele inca imi incalzea sangele, oferindu-mi un sentiment de siguranta si liniste interioara. Am luat plicul udat de ploaia din seara trecuta in mana si l-am deschis incet, de parca as fi vrut sa-l pastrez o eternitate ca amintire a fiintei dragi ce mi-a fost aproape in tot acest timp. Ultimele randuri mi-au ramas adanc intiparite in minte, dar le simteam mai mult ca niste cuvinte goale daca nu aveam in fata acea foaie cu acel scris neingrijit, cu care am fost obisnuita inca din copilarie : Nu vei fi singura, draga mea copila, el va veni si va avea grija de tine.... Cuvinte care pentru mine nu aveau nici-un inteles, insa faptul ca bunicul meu le scrisese ma nedumerea, pur si simplu ma intrebam cine era "el" ?

Inceputul a fost cam melodramatic, nuh:D?
In urmatorul capitol veti afla mai exact cine a murit(daca nu v-ati dat seama deja, desi nu am specificat clar;)) ) si bine-nteles ce va pati fata(nu va fi muscata din urmatorul capitol=)) so calm down)
MyKy si Maryx- voua v-am zis ideea mea si cam cum o sa fie ficul, so you may know that the next chapter will be kinda funny:)) ;))
astept parerile voastre^___^