Amintiri prăfuite

[Denny]

Waaaaah, mersi fetelor de commuri. Îmi cer scuze că am ajuns aşa de târziu cu continuarea, dar habar nu am ce e cu mine, nu mai 'ştiu' să scriu al fel, parcă îmi e mai greu. Hm, oricum, sper să vă placă acest capitol.


Enjoy !



Capitolul patru


Azi mă gândisem să-mi fac temele mai târziu decât deobicei, aşa fără niciun motiv, presupun că vroiam şi eu puţină linişte, nu tu istorie, nu geografie, nu spaniolă, nu nimic, nada. Puteam fi relaxată fără să o aud pe mama mea vitregă cum dădea din gură şi fără să-i mai văd mutra de castravete murat a fratelui meu, nici tata care mă cicălea la cap mai tot timpul, nu era în casă. Mi-am deschis laptopul şi am intrat in folderul cu muzică, aveam dreptul să mă răsfăţ, nu ? Am selectat câteva melodii şi le-am dat play în winamp.Muzica a început să răsune în camera mea, probabil se auzea şi pe hol, dar în aceste momente nu mă prea interesa. Fredonam versurile în timp ce răsfoiam o revistă care conţinea colecţia de haine a mamei mele vitrege, erau cam oribile, sinceră să fiu, pe tot locul aveau sclipici şi erau de prost gust. M-am uitat scârbită şi apoi am trântit revista de podea, m-am ridicat de pe pat şi m-am dus înapoi la laptop şi mi-am deschis messul, ca deobicei majoretele erau online, unele chiar nu erau la calculator, dar tot erau online. Fain de tot ! Am ieşit ca să nu intre nimeni pe mine să mă ţină la vorbe. M-am trântit pe pat şi am închis ochii. Mă întreb oare cum ar fi fost dacă nu aş fi fost majoretă, dacă nu aş fi fost populară dau chestii de acest fel, fiţe cum le zic alţii. Cu acest gând am şi adormit.

[center] *** [/center]

Câteva zomote m-au trezit din somn. M-am ridicat de pe pat alarmată şi muzica îmi răsuna în urechi m-am uitat către ceasul de pe noptieră şi am văzut că era trecut de 9. Doamne ! Sigur au venit înapoi ! Înainte să mă panichez am auzit ciocănituri la uşă, am dat muzica mai incet şi m-am grăbit să răspund. Am deschis uşa şi i-am văzut mutra supărată a Soniei (mama vitregă), avea să iasă cu ţipete ?

- Ce e cu gălăgia asta ? Cum îndrăzneşti să dai muzica aşa de tare ? Aşa se comportă o domnişoară ?

Şi iar a început să facă pe autoritara, ce naiba, nu aveam 5 ani ci 17 ! M-am încruntat în timp ce-i auzeam vorbele. Se credea mama ? Nu era, era doar una cu care stă tatăl meu.

- Ajunge !

Am spus clar şi răspicat, s-a uitat la mine ciudat. Ce are ? Credea că nu ştiu să ridic tonul ?

- Cum ?

M-a întrebat de parcă nu m-a auzit. Am pufnit :

- Incetează să te comporţi ca şi cum ai fi mama mea ! Nu eşti ea şi nici nu ai cum să fi, da ? Ea este de o mie de ori mai bună decât ai fi tu in o sută de ani ! Acum lasă-mă în pace !

I-am trântit uşa în nas şi am închis-o cu cheia. Am auzit-o încercând să o deschidă, mda de parcă aş fi aşa de prostă să-i deschid. Am auzit-o ţipând după tata, mda, vacă proastă. Mă face să fiu şi răutăcioasă. Am scos caietele din ghiozdan, mi-am pus ochelarii şi am început să-mi scriu temele. Dintr-o dată am auzit trei ciocănituri la fereastră, mi-am spus că e imaginaţia mea, deoarece doar Ginger făcea asta, totuşi m-am dus să verific ca să fiu sigură că nu era nimeni. Cand am tras draperiile am rămas uimită, practic incapabilă să mă mişc, am deschis foarte repede geamul, inima bătându-mi cu putere. Când mi-a studiat ţinuta a început să râdă, tipic ei, i-am făcut semn să tacă.

- Ce cauţi aici?

Am spus nemaiputând rezista curiozităţii. A dat din umeri şi s-a descălţat trântindu-se pe patul meu. M-am uitat către caietele care zăceau pe birou, m-am îndreptat spre ele şi am început să scriu, trebuia să le termin. Mai mult am scris baliverne, dar nu conta, vroiam să vorbesc cu ea. Nu ştiu când am terminat dar cu siguranţă a fost repede. Am închis zgomotos caietul ca să-i atrag atenţia şi m-am întors spre ea. Am privit-o preţ de câteva secunde şi apoi am văzut-o ridicându-se şi încălţându-se. Şi-a înfăşcat ghiozdanul şi mi-a spus :

- Mersi de urare.

Îmi mulţumea ... habar nu avea ce bine îmi făceau acele cuvinte, chiar dacă eram acum, despărţite, practic mă alinaul, erau ca şi un medicament împotriva unei boli incurabile.

- Cu plăcere !

Am răspuns practic inconştientă, dar totodata veselă, exact ca şi un copil căruia practic i se dăduse o acadea, dar mie mi s-a dat altceva, o mulţumire, oare de când n-am primit un mulţumesc ... sincer ?

- Şi pentru că ţi-ai amintit.

A adăugat scurt şi indiferent. Mi-am aţintit privirea spre podea, mi-am muşcat buza inferioară pentru a-mi stăpânii plânsul, până la urmă şi ea era ca toţi ceilalţi. Nu ştiu când s-a mişcat pentru a ajunge la mine, dar a făcut-o, şi m-a strâns în braţe şi m-a sărutat pe obraz. Brusc, mai multe amintiri mi-au revenit în minte, momente de când eram noi două mici, momente în care puteam avea încredere una în cealaltă fără ca lumea să judece relaţia noastră, căci până la urmă eram doi copii. M-am tras din strânsoarea ei, era prea mult pentru mine să o simt aproape căci ştiam că odată ce aveam să fiu neatentă aveam să cedez tentaţiei de a o ţine lângă mine în seara aceasta, ca şi o sărbătorire a zilei ei de naştere. Am văzut-o ridicându-şi sprâncenele, probabil aveam o faţă de băgat in sperieţi. Da, i-am simţit mirosul de alcool, cum putea altfel să aibă curaj să vină până la mine ? beată desigur ! Atunci mi-am dat frâu emoţiilor apucându-mă de plâns.

- Ai băut...

I-am spus pe o voce stinsă, nu era un reproş ca şi cum i le făceam pe cele de dinainte, ci era o afirmaţie pentru propia mea persoană. Înainte ca să mai pot gândi am fost surprinsă cu o altă îmbrăţişare de a ei, mi-a mângâiat părul, firori de .... mulţumire, sau ceva in genu, îmi străbăteau corpul. Îmi lipsea, o făcea foarte mult, , mai mult decât prietenii mei, de ce oare ? Nu mi-a fost prima, dar nici ultima prietenă, a fost mai specială ? De ce a trebuit să o pierd ? Habar nu am, o întrebare fără răspuns, care nu ştiu dacă-l voi afla vreodată.
Dintr-o dată s-au auzit nişte zgomote, şoapte, nu am avut timp să mai reacţionez, s-a îndepărtat de mine şi a sărit pe geam, am vrut să o strig, să-i cer, ba nu, să-i poruncesc să vină înapoi, ar fi venit ?

- Maddy Catherine Joseph ! Îţi ordon să deschizi uşa camerei imediat !

Am auzit vocea impunătoare a tatălui meu, aducându-mă înapoi pe pământ. Am păşit temătoare spre uşa camerei, ştiam ce avea să se întâmple dacă deschid uşa, dar nu puteam să nu o fac, avea să o spargă şi atunci ar fi ieşit mai rău. Am pus mâna pe clanţă şi am întors cheia în broască, mai apoi deschizând-o. Mi-am ridicat privirea temătoare şi i-am văzut chipul înfuriat, mi-am mutat privirea spre 'mama' mea care avea lacrimi în ochi (de crocodil) şi zâmbind subtil ca el să nu p vadă. Vrăjitoarea ! Ce poveşti a mai înflorit de data aceasta ? M-am uitat înapoi la tata care mai avea putin şi îi ieşea fum pe urechi.

- Vreau să-ţi ceri scuze acum de la mama ta !

Mama ta, ce urât suna acest apelativ la adresa unei persoane relativ necunoscută, m-am încruntat şi am răspuns plină de mine :

- Nu vreau ! Nu e mama mea, nu are dreptul să-mi spună ce să fac, nu are dreptul să încerce să-mi fie mama ! De ce încerci să mi-o impui cu forţa ? Sunt răbdătoare, dar nu suport ca ea să se bage peste mine ! Nu are de ce să aştepte scuze din partea mea !

Atunci am simţit ceva greu peste faţă iar după aceea locul a început să mă ardă, o făcuse, din nou mă călcase în picioare în faţa acelei ... femei. I-am privit cu ură pe amândoi, îi uram, mamă de ce nu m-ai luat cu tine în Europa ?

- Să nu te mai aud vorbind aşa pentru că ai să regreţi !

Am să regret ? Mai mult de atât ? Cred că glumea. Mi-am ridicat privirea şi am început să vorbesc :

- Să regret ? Ce dracu să regret ? Că m-am născut ? Că nu ai fost în stare să mă creşti cum trebuie ? Cu o mamă adevărată, nu o femeie dintr-un bordel care pe desupra are şi un copil cu nu ştiu cine ! De ce nu mă trimiţi la mama ? Ce te face să mă reţii aici ? O să fac optsprezece ani în curând, şi atunci am să plec, şi îţi jur că nu o să mai auzi de mine !

Am pus mâna pe uşă şi le-am trântit-o în faţă închizând-o la loc. Lacrimile şi-au făcut loc pe faţa mea, cine credea că viaţa unei majorete draguţe era chiar atât de roz e un prost. M-am trântit pe pat plângând în continuare, de aceea mama a vrut să scape de el, era prea impunător, trebuie să plec şi eu cumva. La naiba, faţa mă ustura !


[center]***[/center]


Nu ştiu când am adormit, sau dacă am făcut-o, cert e că întreg corpul mă durea şi abia mă puteam mişca. Azi aveam să sar peste micul dejun aveam să mânânc ceva la şcoală. Cu greu, m-am ridicat din pat şi m-am îndreptat spre baie pentru a-mi face toaleta zilnică. M-am privit in oglindă şi mi-am văzut obrazul drept umflat şi roşu, după lovitura tatei de aseară, am oftat şi m-am dus către cabina de duş dându-mi jos hainele de pe mine şi aruncându-le pe undeva, pe jos. Odată când apa a început să curgă, întregul corp mi-a tremurat sub căldura ei.
După ce am terminat cu duşul m-am reîntors in cameră şi mi-am uscat părul apoi m-am îmbrăcat cu o fustă de blugi şi o bluză albă cu mânecă lungă dar totuşi subţire. M-am aşezat în faţa olginzii şi am luat fondul de ten şi am început să-mi 'pictez' faţa, nu o făceam foarte des cu fond de ten, dar acum era necesar. După ce mi-am acoperit toată faţa, în zona pomeţilor m-am dat cu blush şi apoi m-am rimelat, la sfârşit mi-am dat cu glossul pe buze şi am fost gata. Nu se observa aşa de tare fondul de ten pentru că nu am folosit in exces, iar blushul acoperea roşeaţa cât de cât. Mi-am luat o pereche de pantofi negrii cu toc şi ghiozdanul roz şi am ieşit din cameră. Nu, azi nu aveam să-mi cer scuze, azi avea să fie ziua în care nu o să le meargă cu mine. Am coborât scările în grabă şi am tercut prin sufragerie, l-am auzit pe tata strigându-mă, dar nu m-am oprit să văd ce vrea. M-am urcat pe bancheta din spate a maşinii şi i-am spus şoferului să pornească.
Drumul spre liceu mi s-a părut mai lung decât deobicei, mi-am scos din ghiozdan cartea de spaniolă şi am început să-mi recitesc lecţia, cine ştie ce 'noroc' aveam şi mă asculta profesoara aceea. Vocea şoferului m-a adus înapoi în America din Madrid, defapt mă anunţase că ajunsesem la şcoală, mi-am închis cartea şi am băgat-o în ghiozdan apoi am ieşit pe uşă. Fetele mă aşteptau acolo, ca deobicei, am zâmbit la vederea lor, trebuia să o fac, nu aveam chef de întrebări.
După vreo zece minute am întrat la ore şi totul a decurs normal.

[center]***[/center]


- Maddy ! Maddy !

Auzeam o voce care îmi striga numele cu disperare, m-am uitat în urma mea şi am văzut-o pe Kate încercând să treacă de mulţimea din faţa ei pentru a ajunge la mine. Când a ajung în dreptul meu a început să vorbească foarte repede.

- Nu o să-ţi vină să crezi ! O ştii pe tipa aceea care ai refuzat-o în echipa de majorete ? Tipa aceea care zici că era o raţă. Nu contează dacă nu ţi-o aminteşti, cert e că Ginger a bătut-o măr, dar nici asta nu contează, prietena lui raţa aia a chemat nişte gorile şi chiar acum se bat cu Ginger în curte, deci îţi vine să crezi ?

Bătaie ? Gorile ? Ginger ? O nu ! Involuntar corpul meu a luat-o la fugă spre ieşire, trebuia să îi împiedic, nu îi puteau să-i facă rău, ea era .... ea era ... ea era Ginger, fata pe care toţi o respectă . Târfe nenorocite, să vadă ele numai. Am ajuns în curte, m-am strecurat printre elevii care stăteau să asiste la spectcol, nimeni nu făcea nimic, ce dracu aveau ăştia în cap, tărâţe ? Lupta era pe sfârşite, unul dintre idioţii ăia i-a tăiat mănuşile de la încheieturile ei, am tresărit, o rănise ? Nu ... la vedere, pe pielea ei albă, un tatuaj cu două iniţiale îşi făcu apariţia. G şi M , Ginger şi ... M-m-maddy ? Am înghiţit în gol iar apoi genunchii au început să-mi tremure. M-am uitat spre ea mai bine şi apoi am văzut că parul ei ... părul ei mult prea lung şi frumos ... acum era scurt. M-am încruntat, târfele acelea nenorocite ! După ce le-a aranjat puţin pe idioatele acelea a plecat de acolo, vorbind ceva cu tipul acela ... care adusese acele ... gorile, majoritatea spectatorilor au început să aplaude, puşti ignoraţi. Mi-am luat inima în dinţi şi am păşit spre cele doua 'prietene'.

- Măi, măi, pe cine avem aici !

Am spus batjocoritor, majoretele aveau rol de scorpii nu ? Acum e acum, să vadă ele mai mult decât o faţă draguţă.

- Raţa şi găina.

A spus cineva din grupul meu, i-am recunoscut vocea. Am zâmbit, se pare că spectacolul nu se terminase. Mi-am ridicat palma şi am lovit-o pe cea care dăduse probă pentru a intra in echipă. Cealaltă s-a repezit la mine şi a vrut să mă lovească, asta au aşteptat defapt, nu ? Ce bine că aveam tocuri. Am lovit-o din plin cu talpa în stomac, proasta ! M-am dus către 'răţuşcă' şi i-am dat şi ei un picior în stomac, ca să nu se supere.
M-am întors şi m-am dus către Kate care avea ghiozdanul meu şi i l-am luat din mână, apoi am plecat spre ieşirea din şcoală unde mă aştepta maşina. I-am spus şoferului că mergeam la mall, el îmi zisese că avea nişte ordine de la tatăl meu dar cum eram nervoasă m-am răstit la el şi m-a dus la mall, i-am spsu să aştepte în parcare. Am mers într-un magazin pentru articole de motociclişti, ceva în genul acela erau mănuşile lui Ginger. Am căutat ceva timp până când am găsit ceea ce îmi trebuia, le-am cumpărat şi am mers spre maşină, mergând acasă mai apoi. Aveam de gând să-i dau mâine mănuşile lui Ginger, in fond a fost vina mea, cred.
Când am ajuns la vilă am fugit în cameră şi am închis-o cu cheia, mi-am făcut temele repede şi apoi mi-am pus muzică la I-pod, adormind prea devreme.

[Savarina Ali]

buna
wow Denny acesta a fost un capitol minunat, este valabil si pentru tine Teh va descurcati de minune cu acest fic. titlul mi se pare super dragut, si exprima ceva, ceva ... nu stiu special:d. acest titlu m-a atras mai rau ca un magnet. acest fic este plin de inspiratie si foarte foarte dragut. de abia astept sa continuati cu urmatorul capitol. curiozitatea a amorat pisica... si pe mine de asemenea:)). banuies Denny ca trebuie sa te critic (daca am la ce:D ), ideea e ca totul este corect nu vad ce ar trebui sa comentez, dar asta este partea cu numarul doi. pai sa incepem cu o scurta si fulgeratoare privire din revista:d. so descriere mie mi se pare O.K., este foarte bine din punctul meu de vedere. dialogul este prezent si nu e sec, ceea ce mai adauga un plus in carnetel. naratiunea nu lipseste de asemenea, este si ea foarte O.K. deci inca un plus de la mine. actiunea nu mi se pare grabita deci este foarte bine + un + (suna cam sec) greseli de tastatura nu am vazut si sincera sa fiu nu am cautat cu mare atentie.
va rog sa puneti nextu ca este tare tare dragut
bye bye si multi multi pupicei:*:*
P.S. Denny nu iti face griji, toti mai avem toane din astea cu scrisul, dar se rezolva. te pup si multa inspiratie inainte:*:*(e valabil si pentru tine Teh, daca ai toane ca astea;) )

[Paradox]

Of, Doamne, ce avem noi aici?

Nu stiu, fetelor, ce ati vrut voi sa faceti din colaborarea asta. Serios acum, aveti doua stiluri COMPLET diferite, si va voi da motive pe parcursul acestui comentariu care va fi destul de lung si de sincer.

Nici nu stiu de unde sa incep... Am citit toate cele patru capitole doar pentru ca apucasem sa il citesc pe primul in totalitate si am zis "na, hai sa zicem ca nu am pierdut vremea degeaba". Plot-ul este complet rasuflat, dar m-am gandit ca o sa narati intr-un mod super original si mai stiu eu cum. Too bad I was wrong... Povestea nu ma atrage cu nimic - naratiune seaca, detalii inutile (De ce mi-ar pasa mie ca tricoul negru al lui Ginger are nu-stiu-ce chestie alba pe el? De ce, pentru numele aluia?), iar personajele sunt doua arhetipuri supra-folosite, genul ala de Mary Sue care sufera o drama si care, totusi, sunt cele mai populare si cele mai boss din scoala. Nu, nu, nu se face asa.

O sa iau autorii pe rand.

Teh. Sa zicem ca, per total, e ok felul in care povestesti, dar ai niste greseli care NU sunt agreate intr-o creatie literara... Nu, niciodata. In primul rand, genul asta de lamurire :

- Să nu te aştepţi să îţi pregătesc micul dejun!
A strigat ea nervoasă ieşind din camera mea înainte să o pot depăşi.

Nu pui niciodata subiectul pe un alt alineat cand vine vorba de o replica. Niciodata. Corect ar fi fost ceva de genul " - Sa nu te astepti bla bla bla!, a strigat ea nervoasa bla bla bla". Nu ma dau profa de romana, dar, crede-ma, asa e.

In al doilea rand, ai greseli gramaticale, precum "albastrii", "sa fi" (care are forma asta numai la perfect nu-mai-stiu-de-care - nu ma condamna, nu mai fac gramatica de un an) sau "vi". Incearca sa le corectezi, e pacat.

In al treilea rand, se pun TREI puncte de suspensie; nu patru, nu o suta. Trei.

Usagi-chan. Doamne, Usagi, la tine sunt de corectat o gramada de chestii... Nu ma voi lua de greselile gramaticale pe care nici nu le-am mai notat. Naratiunea ta este extrem de seaca, propozitiile se lungesc la infiniiiiit si nu se mai intelege nimic. Intelegi ca iubesti virgula aia, dar nu in halul asta. De asemenea, nu folosesti sintagme precum "erau cam oribile" ("oribil" fiind, deja, superlativ) "ceva in genu" ("In GENU" ?!), "deobicei" sau "deasemenea" (spatiul, manca-l-ar mama) in propria creatie, ffs. Am impresia ca ai facut capitolul la misto, ma jur.


O problema colectiva este tocana de timpuri verbale. Incepi cu perfect compus, continui cu prezent, apoi cu imperfect... La un moment dat ma saturasem sa citesc, pentru ca nu mai stiam cand avea loc actiunea. Nu poti sa spui ca "Azi m-am trezit nu-stiu-cum", ce Dumnezeu? Poate "In ziua aceea am facut bla bla bla", nu "azi". Inca o chestie care ma deranjeaza foarte tare este genul asta de lamurire (na, nu am cum sa ii spun) : Am strâns şi mai tare ţigara între degete, trăgând un ultim fum şi am aruncat-o pe sol, călcând-o cu piciorul ( foarte agresiv ). Dude, nu pune chestiile alea intre paranteze. Unde e descrierea? Niciodata nu pui informatiile de genul ala in paranteze, ce naiba?

Doamne, iarta-ma, cat am putut sa scriu. Si as mai scrie, dar ajunge for now.

Concluzie? Se poate mult, mult mai bine. Aveti potential, doar ca nu il lasati sa vada lumina zilei decat... Foarte putin. Scrieti din suflet, daca tot vorbiti la persoana I. Nu va pierdeti in detalii. Chiar vreau sa citesc ceva bun.

Spor!

[Teh]

Salutare :) Mulțumim tuturor pt. păreri și comentarii. Capitolul îl am scris de mai multă vreme, însă acum am reușit să vin să îl postez.
Paradox, îți apreciez părerea sinceră ; )) pe parcurs o să încercăm să mai... corectăm din greșeli. Momentan nu m-am uitat peste capitolul pe care l-am scris, nu am timp ( nu că e o scuză , nici chef n-am ) și oricum nu îmi place să refac ceva, așa că la următoarele o să încerc să fiu mai atentă. Thanks.
Lectură plăcută!

Capitolul cinci

- Ce face?
Cele două pipiţe mă priveau oarecum speriate, contrariate. Mă recunoscuseră, o ştiam. Şi probabil deja începuseră să se gândească la câte o mie de scuze, sau pretexte prin care să îmi explice că nu auzisem bine. Sau eu mai ştiu ce era în mintea lor de fufe oxigenate? Ei bine, nu contează. Nu îmi pasă şi nici nu cred că îmi va păsa vreodată de existenţa lor absurdă, doar de actul nenorocit pe care vor să îl înfăptuiască.
În primul rând, dacă e cineva care are voie să o scoată din sărite pe Maddy, atunci aceea sunt eu – şi fără altcineva pe lângă. Pentru că noi am fost într-adevăr unite, şi nimic nu poate să ne strice această legătură. Chiar dacă acum nu mai este, a existat odată şi de dragul trecutului, nu am să le las să îi facă nimic.
Şi în al doilea rând, nu aveam eu grijă de ordinea şi disciplina acestui liceu? Intra în îndatoririle mele să le pedepsesc. Ce vorbesc? În acest moment era doar un pretext, nu mă deranja dacă voiau să bată pe altcineva, pentru că probabil nu ar fi făcut-o oricum în incinta liceului....dar nu era vorba de oricine!
Nu.
Era vorba de ea.... Cum se putea aşa ceva? Să o las să păţească aşa ceva? Şi ce era în neregulă cu mine? Nu mai eram prietene. De multă vreme. Şi totuşi, am renunţat la gânduri şi am mai făcut doi paşi în faţă. Încă îşi ţineau ţigările în mână, dar nu mai trăgeau din ele. Scrumul se prăpădea pe podea şi ele aveau ochii mari, privindu-mă ţintă.
- Broke, nu e ceea ce pare. Vorbeam de un serial.. Ştii! E acea telenovelă, şi aşa o cheamă pe tipă: Madeline, dar noi îi zicem Maddy!
Am început să râd.
- Şi , ce legătură ai tu, şi prietena ta, atunci cu o actriţă din telenovele? Dragă, ar trebui să ştii că scuzele astea le-am auzit de miliarde de ori.
Am scrâşnit din dinţi. Vai, ce non-feminină eram acum. Cele două s-au încruntat, realizând că nu aveau altă scăpare. Şi-au trântit ţigările la unison şi le-au călcat în acelaşi timp.
Au abordat şi ele o poziţie de atac, două bătăuşe – vai de capul lor.
- Uite ce e, Broke, dacă nu încetezi acum s-ar putea ca în locul lui Maddy să o păţeşti tu, şi asta rău de tot! Te crezi invincibilă, draga mea, dar află prea bine că nu eşti – chiar deloc! Nu înţelegi? O mierleşti!
Am chicotit. Avea şi ea vorbe mari, de parcă eu nu ştiam ce riscuri îmi asum. Dar nu îmi era teamă, nici măcar o secundă. De parcă nu mai fusesem bătută niciodată...
O amintire mi-a invadat mintea, din trecut, când eram încă mică şi aveam lucruri pentru care să plâng... la care să ţin.

– Taci! Copil prost, taci!
Îmi striga mama atât de tare încât mă speria şi totuşi, începusem să spun ceva şi în mintea mea de copil nu puteam renunţa. Am continuat să vorbesc foarte clar, ca să mă înţeleagă – şi totodată răstit. Eram atât de curajoasă, nu îmi era frică de nimic.
- Dar, mami! De ce nu mă iubeşti? De ce? De ce îmi faci aşa mereu? Vreau să stau cu tati! Nu mai suport!
Două palme mi s-au trântit pe obraji, a durut ca naiba. Simţeam cum se înroşiseră şi inima mea bătea atât de tare, incontrolabil. Şi lacrimi gigantice au început să se reverse din ochii mei, mângâindu-mi pielea rănită. Mă durea; dar nu tăceam, aveam aşa o demnitate pe acea vreme.
- De ce mă loveşti? De ce? Ce ţi-am făcut?
Şi atunci a început adevăratul masacru pe care ar fi trebuit să îl previn. Alte palme, acum mai dureroase, mai rapide. . . Lovituri atât de îngrozitoare pentru mine, un copil care nu înţelegea ce era lumea şi de ce mama se comporta aşa cu mine, de ce nu mă iubea. Ţipam şi spuneam atâtea lucruri pe care nu mi le mai amintesc, nu ştiu nici ceea ce îmi zicea ea.
Îmi aminteam doar picioarele, pumnii, palmele pe care le primeam din partea ei... Şi vânătăile ce au precedat această bătaie.
„ Nu ai fost cuminte! Ai meritat...”
Îmi zicea ea mereu, repetat – repetat! Ca să se scuze pe sine pentru fapta aceea... iar eu nu o puteam ierta. Nu mai plângeam, doar o priveam cu ură şi nu mai ziceam nimic. La un moment dat am plecat din casă strigându-i că o urăsc şi că ea nu e mama mea....
Apoi, Maddy a fost singura care m-a consolat.
- Te doare? Oh, Ginger!
M-a îmbrăţişat şi a început să plângă, stăteam amândouă în parc, eu plină de sânge şi murdară, iar ea în hăinuţele ei albe foarte curate şi îngrijite. Eu nu mai plângeam, o făcea aceasta pentru mine, alinându-mi orice durere...
Ce frumoasă era prietenia...

Da, cred că ştiam despre ceea ce vorbeau aceste două tipe. Da, cunoşteam fenomenul acesta... Şi după toate astea, cum puteam să nu îi iau ei apărarea? Aş fi fost o fiinţă îngrozitoare. Şi pot să fiu, nu îmi pasă... Dar acum sunt datorii pe care trebuiesc să le plătesc. Da, o datorie! Iar eu mă ţin de ele...
Fără să mai adaug ceva, fără alte cuvinte, m-am năpustit asupra roşcatei şi am dat-o cu capul de perete. A fost aproape involuntar, nu asta plănuisem să fac. De fapt, atunci când mă mişcasem, nu mă gândisem la absolut nimic... doar la faptul că o să o fac să înceteze, oricum s-ar întâmpla asta. Aşa am ajuns la izbitura de perete ce a făcut-o să se cutremure. Cealaltă m-a luat pe la spate, dar nu aveam să stau nici aşa liniştită.
I-am trântit şatenei un cot în stomac, m-am întors rapid şi i-am articulat un picior în gură. Urât din partea mea, să lovesc în faţă. Dar, circumstanţe ca acestea îmi cereau sacrificii supreme. A fost de-ajuns să îşi treacă rapid mâna spre buze şi nas, pentru a opri sângele să curgă. Roşcata s-a ridicat şi a scos un briceag. Oh, dragă! Ştia şi ea să lovească cu aşa ceva.
În timp ce venea spre mine, m-am ferit pentru a o lăsa să se ducă purtată de aer. I-am pus o piedică şi s-a împiedicat. Aplecându-mă, i-am luat obiectul acela periculos şi i-am tăiat bluza pe spate.
- Ce... Ce faci?
A strigat aceasta furioasă. Iar eu mi-am amintit iar de planul ei şi i-am dat un picior în spate, fără să mă pot abţine. M-am dus şi spre cealalată şi i-am tăiat părul. Lung, des, urât şi aproape fals, acum jumătate se afla pe podea.
- Ca să vă fie învăţătură de minte. Acum, dispăreţi până nu mă enervez, bine?
Am spus-o calm, atâta încât mi-a venit să râd. De unde aveam eu atâtă calmitate în fiinţa mea? Un râs isteric m-a atacat imediat ce acele două fete au dispărut, nu mi l-am putut abţine. Mă durea sufletul, inima – totul. Ce făcusem cu asta? Le bătusem, şi ce?
Asta nu o să readucă lucrurile la loc!
Nu o să ne facă prietene iar. E imposibil. Şi totuşi, parcă mă simţeam mai bine după acest lucru. Parcă făcusem ceva ce trebuia neapărat înfăptuit. Pentru că, într-adevăr, eu aveam o grămadă de datorii faţă de ea. Pentru că mă băgase în seamă, pentru că îmi fusese aproape... Pentru că, până într-un anumit punct, nu îi păsase de nimeni şi de nimic în afară de mine... Şi... De ce nu? Pentru faptul că îmi zâmbea adesea atât de binevoitor, da... În trecut.
Am plecat la ore destul de plictisită. Nu m-am sinchisit să adun părul de pe podea, se ştia de la sine că cine mă deranja o păţea. O ştiau şi profesorii, chiar şi conducerea şcolii. Dar, nu existaseră niciodată plângeri, aşa că nu făceau nimic împotriva mea. Mai ales de când drăguţa fată a directorului urma să fie bătută în plină stradă de o bandă de fete, iar eu am scăpat-o. Le făceam pe toate din interes, desigur.
- Domnişoară Broke, poate ieşiţi să îmi rezolvaţi şi mie ecuaţia asta; dar azi, dacă se poate!
Profesoara de matematică nu mă slăbea niciodată din priviri sau din ascultat. Era norocoasă pentru faptul că nu mă interesa existenţa ei; când o luam razna la anumite ore, era greu să mă controlezi. O recunoşteam, era unul din marile mele defecte. Când o luam razna... Şi asta era îngrozitor! Semănam atât de tare cu mama aici; pentru că şi ea când avea asemenea momente ( deşi la ea parcă erau permanente, sau doar faţă de mine! ) părea că este nebună, scoasă din minţi... Furia mă controlează adesea şi pe mine şi parcă nu mai ştiu ce fac, deşi sunt perfect conştientă de lucrurile pe care le înfăptuiesc.
Adesea îmi ziceam că sunt doar o nebună, că o să ajung într-un ospiciu. Dar câteva
vorbe mă făceau să mă liniştesc... Să cred că nu sunt aşa de rea cum par... „ Nu mai spune asta! Mă enervează! Tu eşti cea mai drăguţă fată pe care o cunosc, doar atât trebuie să ştii!”
Chiar dacă eram conştientă că nu sunt deloc drăguţă, chiar dacă..... Pentru mine nu mai conta atunci. Era aşa fain să fiu acceptată.
Iar deveneam sentimentală. Nici nu mi-am dat seama când am rezolvat exerciţiul şi m-am aflat înapoi în banca mea. Aveam şi eu norocul meu că mă pricepeam la această materie, deşi nu mă interesa nimic legat de şcoală.

*

Restul zilei a fost cu adevărat liniştită. Nici măcar o scandal, nimic. Se auzeau zvonuri ciudate : nu ştiu cine a bătut pe nu ştiu cine în baie, păr lăsat pe jos, etc. Desigur, eu ştiam prea bine despre ce era vorba. În ultima pauză, m-am întâlnit cu Tom, preşedintele elevilor. Pe cât de vesel era, pe atât de îngrijorat. M-a tras de-o parte.
- Ce dracu s-a întâmplat?
Normal că nu mai era nevoie de alte introduceri, ştiam amândoi că eu făcusem ceva. El nu prea înţelegea ce.
Uite ce e, omule, nu trebuie să îţi dau socoteală pentru absolut fiecare mişcare pe care o fac. Am avut chef să bat pe cineva pentru că a vorbit prea mult. Am fost drăguţă, i-am scurtat părul şi nu i-am luat niciun ban pentru asta, ce vrei să ştii mai mult?
Nu că aş fi fost neapărat iritată, dar nu îmi plăcea să dau socoteală nimănui. S-a încruntat şi având tonul şi mai îngrijorat ca mai devreme, a adăugat:
- Gin, ştii că eu trebuie să cunosc fiecare mişcare a ta. Trebuie să îţi făcut ceva, nu le băteai aşa din senin. Şi da, am auzit că au fost două.
Am oftat. El îşi pusese o mână peste umărul meu drept, probabil pentru a mă încuraja. Iar eu nu aveam nevoie de aşa ceva. I-am înlăturat mâna şi l-am privit cu dispreţ, dezgustată de faptul că mă lua la întrebări.
- Prietene, plănuiau o mare păruială, sau poate mai mult decât atât. Şi nu eram eu ţinta ci o persoană nevinovată. Eu nu aveam de gând să se întâmple vreun scandal în timp ce eu trebuie să veghez locul acesta, şi ar fi fost şi mai greu de controlat atunci. Aşa că, le-am dat deja o lecţie. Ce vrei să ştii mai mult?
A început să râdă batjocoritor păstrându-şi cutele de îngrijorare.
- Şi ce? Acu’ faci fapte bune? Acum or să vină după tine şi după „ nevinovată”, ce-o să te faci atunci?
- Ţinta era Maddy, prostule. Iar eu, mă descurc. Nu te mai teme tu atât.
I-am trântit în nas şi am plecat, fără a-l mai băga în seamă. Posibil să se fi frământat toată ora, dar mie nu îmi păsa. Avusesem fizică ultima oră şi am putut să dorm în voie. Când s-au terminat cursurile, am fost fericită să dispar.
Desigur, acest lucru nu avea să se întâmple.
Odată ce am ieşit în curtea liceului, chiar la intrare am văzut o bandă de câţiva băieţi ( să fi fost vreo cinci ) plus cele două fete cu care mă ciondănisem eu mai devreme.
L-am recunoscut pe acel David despre care vorbeau ele. Veche cunoştinţă de-a mea.
Am mers direct spre ieşire, fără să îi bag în seamă, vrând să trec chiar printre ei. Se adunaseră o grămadă de persoane în jurul nostru, gata să ne ţină galerie, probabil. Ok, asta avea să fie o bătaie pe care o să o primesc eu. Şi ce o să mă mai bucur....
Cineva m-a prins de bluză şi m-a tras în spate, aproape m-a trântit. Mi-a înşfăcat ghiozdanul, aruncându-l pe undeva. Asta m-a enervat la culme.
Inima mea a început să bată mai tare, prinsă într-un vârtej de adrenalină aproape incontrolabil. Un tip înalt şi negru, la piele, la păr, la ochi, a vrut să îmi tragă o palmă de toată frumuseţea. Iar eu m-am ferit.
Bine că mă pricepeam şi eu la ceva, acesta era domeniul meu. Am scos imediat cuţitaşul pe care îl aveam ascuns printre haine şi l-am poziţionat la gâtul celui ce mă atacase.
- Fraierică, mişcă.
Replica asta nu făcea nici doi bani, dar pe asta am spus-o fără să gândesc, eram prea nervoasă pentru aşa ceva. Altcineva a venit în spatele meu şi a vrut să îmi trântească una, cu pumnul. Dar atunci iar m-am ferit şi lovitura a primit-o camaradul său.
Am oftat, uitându-mă la cele două pipiţe.
- Voi două o s-o păţiţi rău după toată treaba asta.
Le-am aruncat leneş, plictisită. Între timp, cineva m-a prins de la spate. Nu am mai reacţionat în niciun fel. Ce rost avea să mă zbat acum? Nu avea niciun sens. Un alt tip a venit în faţa mea şi mi-a tras un pumn în faţă, după care altul în stomac. Curând, a apărut şi o foarfecă în vizor.
Participau la mica bătaie doar patru dintre ei, al cincelea nici nu era atent ( vorbea la telefon ). Acela era David.
- Ia să vedem cum îţi place şi ţie tratamentul acesta.
A ţipat unul dintre ei, nervos pentru faptul că îl făcusem de râs cu lovitura primită de la camaradul său, din cauza faptului că eu mă ferisem. Oh, dragă!
Şi s-a întâmplat, foarfeca aia a început să îmi taie şuviţele lungi de păr. Mare pierdere. Nu am schiţat nimic, decât un zâmbet batjocoritor. I-am lăsat să îmi mai tragă o palmă, un picior în stomac, să îmi taie părul până la refuz... La ce bun? Acum era scurt. Şi ce? Oricum voiam să îl tund.
Se enervaseră pentru faptul că nu ţipam, că nu plângeam şi că doar râdeam de ei. Unul a venit spre mine şi mi-a tăiat mânuşile de la mâini. Ok, asta m-a făcut şi pe mine să tresar. A rămas la văzul tuturor tatuajul meu de la încheietura mâinii stângi... Doar două iniţiale, G şi M, legate între ele... Asta m-a făcut să îmi recapăt dorinţa de a lupta.
Am început să mă zbat şi în câteva secunde am fost eliberată. Nu le-am mai dat importanţă celor patru idioţi şi am mers drept spre David. Luându-i telefionul, l-am aruncat şi călcat în picioare.
- Prietene, mişcă-te cu tot cu trupa ta, acum!
Atunci m-a recunoscut. Nici măcar nu ştiuse că sunt eu. Era un tip cu părul castaniu, ochii negrii – frumos şi musculos din fire, într-adevăr. Şi cu care avusesem o aventură mai de mult. Îmi era dator până în gât. Şi el acum nici măcar nu ştia că venise să mă bată, foarte frumos. A înghiţit în sec.
- Ginger, tu? Ce naiba e asta?
Am început să râd.
- Uite ce e mă, boule, nu vii aici să îţi scuturi trupa doar pentru două curve. Uite ce fac eu cu dragele tale...
Şi fără să mai adaug ceva, m-am apropiat de cele două. Cea căreia îi tăiasem părul i-am
aruncat un picior în stomac, făcând-o să cadă jos iar pe cealaltă am luat-o de gât şi am început să o strâng.
- S-aud, ce ai de zis?
I-am strigat fufei nervoasă. Începuse să plângă.
- Scuze!
A strigat cât de tare şi clar a putut. I-am dat drumul şi am împins-o pe sol.
- Gin, păpuşă, iartă-mă, să mor dacă mi-am dat seama că eşti tu.. Eu...
Nu l-am luat în seamă, am trecut pe lângă el, mi-am luat ghiozdanul şi am dat să plec.
- Îmi datorezi o pereche de mânuşi.
Am strigat la el cât pentru să mă audă. În spatele meu am auzit câteva aplauze, dar nu le-am băgat în seamă. Erau de prisos. Eu eram obosită, nervoasă, năpădită de amintiri şi nostalgie.

[Summer]

Sa vedem , capitolul acesta a fost interesant + doua batai , iar eu ador bataile . In capitolul precedent nu intelegeam de ce i-au taiat parul lui Gin, in fine acum mi s-a clarificat aceasta nelamurire . Oricum nu a fost corect , adica sorry atatia contra una singura , cele dou tipe chiar sunt niste cu*ve adevarate.
Nu prea imi place mie ca Ginger nu i-a chestia asta in serios , mult prea nepasatoare , dar mi-a placut enorm ultima ei replica.
In capitolul acesta am aflat mai multe despre Gin,nu a avut un trecut pre fericit . Sunt anumite parti in care vorbeste despre prietenia ei cu Maddy . Asta ma face sa ma intreb :"Ce s-a intampla intre ela, asa de grav ?".
Tipul acela David e chiar enervant , vibe cu idiotii lui sa bata pe cineva si nici macar nu stie pe cine , este absurd.

M-am chirat sa observ si eu niste greseli, dar nu am vazut decat una , poate nu sunt sau am fost eu prea absorbita de poveste.

Luându-i telefionul, l-am aruncat şi călcat în picioare.

Aici era "telefonul " si mi se pare ca suna mai bine "l-am aruncat si l-am calcat " , asa cum ai scris tu mi se pare umpic aiurea.

Ador cum scrieti voi doua . Si astept nextu. :*