Amintiri pierdute

[Hasamy lost vampire]

Capitolul II

Cobor ultima treapta si inspir adanc aerul curat. Imi placea natura, sau mai bine spus, o iubeam. Imi inchid ochii pentru cateva secunde, deoarece simt o mana grea pe cap. Ma intorc in spate si il vad pe profesorul care il certa pe Shirou.
-Ai grija cu Shirou. Cateodata poate fi de necontrolat, vorbi acesta, plecand inainte.
Nu intelegeam ce vroia sa spuna. Sa am grija cu Shirou? Nici macar nu imi pasa de el.
Imi scutur capul si imi continui drumul pana la un panou unde scria. In jurul ei erau adunati o multime de copii. Astept intr-o parte doua minute pentru a ma duce si eu pentru ca nu aveam nici o sansa de a vedea ceva. Mai ramasesera un grup format din sase baieti si m-am gandit ca acum ar fi momentul potrivit. Nu apuc bine sa ajung in fata, ca aud o voce de baiat care vorbea cu mine:
-Cum te cheama?
-De ce? il intreb curios.
-Pentru ca am vrut sa-ti spun eu in ce cabina stai ca nu o sa reusesti sa ajungi in fata. E ceva rau sa te intreb asta?
-Nu, doar credeam ca esti la fel ca Shirou, ma scuz.
-Shirou e un prost.
-Mie imi spui?
-Deci, numele?
-Itomi Shiki.
In timp ce imi cauta numarul cabinei, eu il priveam. Era mai inalt decat mine. Parul brunet cu cateva suvite blonde. Purta o geaca neagra din piele, o pereche de blugi la moda si adidasi marca puma. Era mare in umeri iar corpul ii era binefacut. Bratele puternice si corp masiv. Arata ca un inger venit pe pamant.
-Itomi Shiki, cabina numarul 34 si stai cu ... Hasimoto Sengo.
Cand pronunta numele lui, imi dadea impresia ca era de rau. El era prima persoana care se purta frumos cu mine si as fi preferat sa stau cu el. Inca nu-l cunosteam pe colegul meu, dar dupa cum il pronuntase, nu vroiam sa-l cunosc.
-Ooo! Probleme, mai spuse.
Se intoarse spre mine. Avea ochii verzi. Un verde sclipitor. Pentru cateva secunde nu isi lua ochii de la mine. Facu trei pasi si ajunse in fata mea. Il vad cum mana lui dreapta se ridica si cand mai era un centrimetru si-m atinge obrazul, se opri. Isi retrase mana si il vad cum pleaca, lasandu-ma confuz. Nici macar nu si-a spus numele.
Imi scutur capul si-m revin. Atunci imi dau seama ca mi-am uitat bagajul in autocar. Ma duc sa verific inca o data numarul cabinei ca sa fiu sigur, si avea dreptate. Nu ma indoiam de el, dar era mai bine sa vad cu ochii mei.
Incep sa fug spre autocar pentru a-mi recupera ce-mi apartine. Nu mai erau copii pe nicaieri, toti fiind in cabine.
Ajuns la autocar, il vad pe sofer cu mainile incrucisate la piept. Era suparat.
-Imi cer scuze, dar am uitat de ele, imi cer iertare, dar pe el il durea in cot de scuza mea.
-Daca nu veneai mai repede, ti-le aruncam pe jos, vorbi barbatul. Ia-le odata si pleaca. Am si altceva de facut.
Imi iau bagajele si plec. Ce om! De parca am facut ceva rau. Nu-i integeg pe copii de la cealalta scoala. Asa profesori, asa elevi, dar si asa soferi.
Cercetez imprejurimile. Placut pana acum, dar aveam o presimtire ca mi se va intampla ceva, dar nu stiam daca de bine sau de rau.
Merg putun si o vad. Cabana numarul 34. Grabesc pasul. Vroiam sa ma arunc pe pat si sa dorm.
Ajuns in dreptul usi, apas pe cleanta, iar aceasta se deschise cu un scartait. Incerc sa privesc in incapere si vad o silueta intunecata care incetul cu incetul se lumina. Era un baiat doar in pantaloni.
-Oh, nu! spun in soapta.
Pentru cateva secunde ma blochez. Dupa cum arata, mergea la sala rar. Vroiam sa-mi iau ochii de la el, dar nu puteam. Mai sa-mi surga palele si imi trageam o plama.
-Intri sau o sa te holbezi la mine toata ziua? vocea lui ma trezi la realitate.
-Scuze, imi las privirea in jos rusinat.
-Ce copii! Il aud si dupa acea se intoarse inapoi la treaba lui. Inchid usa si pornesc spre patul liber. Ma asez pe el, iar bagajul langa mine. Imi intorc privirea inapoi spre el. Muschii spatelui i se incordau la fiecare miscare. Parul lui brunet era prins intr-o codita la spate.
-Chiar nu incetezi? ma intreba acesta.
-Acum ce am mai facut? intreb iritat.
Se intoarse si veni spre mine. Cand ajunse in fata mea, isi aseza mainile in dreptul coapselor mele. Ma dau in spate, pana cand ating capul de perete. Am crezut ca doar Shirou era deraiat, dar bine ca am aflat inainte de a face vro prostie.
-Vrei cumva sa ma provoci?
-Eu doar m-am uitat, ma apar.
-La mine?
Care era problema lui? Unde scria ca nu am voie?
Ii pun mana pe piept si il intr-o parte. Ideea ar fi fost buna, numai daca nu ar mai merge la sala si nu ar avea muschii, atunci as avea sanse de scapare.
-Incerci sa scapi de mine?
-De unde ti-ai dat seama? Faptul ca te imping?
Replica mea nu prea la bucurat. Asta presupuneam, dar si faptul ca avea o privire care vroia sa ma omoare.
Brusc, usa se deschise. Imi intorc privirea spre ea, iar el imitandu-mi miscarea.
-Oh, bestie! Lasa-l sa respire, vorbi baiatul care tocmai intrase in camera.
Cei doi se privira seriosi. Parca vedeam scanteiele dintre ei. Scena mi se parea amuzanta, dar totodata infricosatoare.
-Am gasit prospaturi, il anunta prietenul lui. Cica e fotbalist.
Seigo, colegul meu se ridica de pe mine si pleca afara impreuna cu noul venit, care de fapt era chiar prietenul lui.
-Nu ai uitat nimic? ii opresc din drum.
Cei doi se uitara la mine.
-Bluza.
Isi privi pieptul si vazu ca aveam dreptate. Se indrepta spre patul lui si imbraca o bluza albastra mulata.
Se intoarse spre mine si spuse:
-Sa nu crezi ca o sa-ti multumesc.
-Nu, dar nu cred ca vroiai sa mergi asa afara.
-De ce? Nu vroiai sa atrag atentia cumva pentru ca esti gelos?
-Da, sunt gelos.
Isi vazu de treaba si cand mai avea un pas si iesea, mi de adresa:
-Kitty-Cat.
-Ichigo.
Ridica o spranceana si iesi afara.
Ce tupeu are! L-as dracu bagajul si plec din camera. In fata era Seigo singur. Unde plecase celalalt? Stai putin, nu era singur. Vorbea cu Takamoto, colegul meu. Acum am inteles ce a spus atunci cand a gasit o prospatura, si in plus caera si fotbalist. Seigo se dadea le el, dar se parea ca Shinobu il respingea.
Imi vad de drum, iar in acel moment il aud pe Shinobu sa striga sa nu-l atinga. Ca de obicei domnul Seigo se baga unde nu-i fierbe oala. Il stiam doar de cateva minute, dar il cunosc in deajuns cat sa-mi dau seama ca e un nesimtit.
Imi dau ochii peste cap si imi continui drumul. O alee de piatra ingusta era in stanga mea. Eram curios ce o fi acolo, dar altceva imi starni curiozitatea.