Adânc în vid

[Axel .]

Fără alte prezentări, ma fic!

Prolog

Închise ochii, răsuflând încet. Plămânii îi erau parcă blocaţi, simţea că se sufocă. Întinse mâna ce trecu printr-o fărâmă dintr-o rază de soare, ce se strecura timidă printre perdelele întunecate. Pielea uşor bronzată se desprinse un pic de la unghii, căpătând culoare sângelui.
Se strâmbă, apoi atinse corpul inert ce stătea pe covorul negru, prăfuit. Îi privi chipul, congestionat de frică şi cu un sentiment vag de ură întipărit în ochi.
Începu să râdă, strigătele disperate ale vicetimei răsunându-i în urechi. Îşi dădu capul pe spate, priviind tavanul crăpat. Ce simţise când i-a luat viaţa acestei insecte insignifiante? Mulţumire. Mândrie. Răutate. Amuzament. Nerăbdare.
Se ridică, apoi, îndreptându-se de spate, mai aruncă o ultimă privire victimei sale. Rânji machiavelic, şi se întoarse pe călcâie. Cu paşii apăsaţi se îndrepta spre uşa metalică.
Însă se opri în prag. Ochii săi de un gri inuman analizau pereţii. I se păruse că auzea ceva. Cercetă cu atenţie fiecare colţişor, de la tavan până în podea şi de la un capăt la altul. Oftă. Imaginaţia îi juca feste.
"Pereţii au ochi şi urechi." îşi zise în gând, apoi părăsi camera.
Totul părea mai rece şi ma sumbru. Nici fărâma de soare nu se mai vedea, nici praful de pe covor nu se mai simţea, nici chipul schimonosit al victimei nu se mai desluşea. O muscă mahmură se ridică în cerc de pe cadavru, apoi ateriză pe braţul drept al acestuia.

Capitolul I

„Pe şaptişpe aprilie, Andrew Strewart a fost dat dispărut de mama acestuia. Aceasta a declarat că fiul ei a plecat cu două zile în urmă să se plimbe, şi nu s-a mai întors. Astazi, douăzeci aprilie, cadavrul tânărului dat dispărut a fost găsit într-un bloc părăsit din Salem. Se pare că Andrew a murit în chinuri groaznice, după spusele medicului legist A. J. Rubhod.
'Cadavrul prezintă multiple zgârieturi pe gât, piept şi gamba dreaptă. Mâna stângă i-a fost scoasă de la încheietură, iar când am găsit cadavrul, acesta numai avea unghii la picioare. Dar victima a murit
Acesta este cel mai groaznic caz al meu. Oricine sau orice ar fi facut asta, merită să moară.' a declarat dr. Rubhod.
Vinovatul nu a fost încă găsit, iar zvonurile...”
Se opri din citit. Îşi ridică privirea spre tavan, urmărind nişte puncte imaginare. Oftă din toţi rărunchii, bolborosind ceva. I se părea oribil modul în care tânărul a fost mutilat.
Rose se ridică de pe canapeaua pusfoasă, veche, şi îşi îndreptă ochii obosiţi şi strălucitori spre oglindă. Părul blond închis, cu o şuviţă roz îi stătea în toate părţile. Era slinos, căci fata nu se mai obosise să-l mai răsfeţe. Pe sub ochi avea cearcăne adânci din nopţile nedormite. Adevărul e că articolul din ziarul local Seven Days o obseda. Citea din nou şi din nou cazul acestui tânăr. Nu-l cunoştea, dar ştia că are ceva în comun cu el. Ceva o făcea să-i pară rău pentru Andrew sau pentru mama acestuia. Compasiune? Da, poate.
Uşa ruginită a camerei se deschise cu un scâţâit sumbru, apoi în cameră îşi făcu apariţia o fetiţă brunetă, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu dantelă la poale. Mânecuţele erau trei-sferturi, la încheietură putându-se observa o brăţară din argint, cu un dragon la încuietoare. Ochii fetei o analizau pe blondă, uşor jovial. Copila chicoti, apoi făcu un pas ţopăit peste prag, lângă Rose.
-Mama ţi-a zis să te pregăteşti, să nu-l laşi pe acel tip... Ah, cum îl chema? făcu micuţa, pe un ton mieros.
-Izabella, numele lui e William! făcu blonda, exasperată.
Tânăra păşi spre dulapul mult prea mare pentru gusturile ei, cu sora ei în urma. Deschise cu greu uşile, căutând ceva decent de îmbrăcat.
-Şi William ăsta, e drăguţ? făcu cea mică, aeriană.
-Nu, e un monstru! Mănâncă fetiţe de şapte ani la micul dejun! se răţoi Rose spre ea.
Izabella tresări, priviind-o speriată în ochii negri. Se dădu un pas în spate, apoi o zbughi pe uşă. "În sfârşit. Copilul ăsta mă exasperează!" îşi zise tânăra în gând, apoi alese o rochie scurtă, albă şi vaporoasă şi o lenjerie de aceeaşi culoare şi intră în baie.
Cada mare, stil roman, se afla între două vase mari cu flori. Rose îşi aruncă hainele pe unde apucă şi dădu drum la apa caldă. Se aruncă în vană, relaxându-se imediat.
Îşi trecu săpunul de struguri peste corpul frumos, priviind apa din jurul său. Cum se putea ca viaţa ei să se schimbe doar în câteva secunde? Nu ar trebui să fie legal, gândi ea, uşor bosumflată. Acum o săptămână, tatăl ei îi făcuse cunoştinţă cu mâna lui dreaptă. Se aştepta să fie vreun boşorog senil şi libidinos, care fuma şi bea la barul lui Strip. Însă se înşelase. William Wormn era un tânăr -slavă Domnului- normal, inteligent, vesel şi cu capul pe umeri. Şi pe deasupra era şi bogat.
Rose îşi scutură capul. Nu trebuia să se gândească la acel lucru ce i-a distrus şi făcut viaţa mai bună în acelaşi timp.
Însă Will era şi chipeş. Dar nu ca ceilalţi. El avea ceva ce pe ea o fascina mult prea tare. O făcea să vrea să-l cunoască mai bine -din toate punctele de vedere. Era misterios, era... Prea perfect! Se întreba cum de s-au nimerit aşa de bine. El - un bogătaş tânăr, frumos şi inteligent, carismatic - şi ea - o fată răsfâţată, nu tocmai superbă după părerea sa, copilăroasă în adâncul ei şi curioasă. Cuplul perfect, nu? Nici de cum.
Fata se scufundă un pic, apoi se decise să iasă căci pielea ei deja se scofâlcise. Se ridică cu greu, ştergându-şi corpul suplu. Se îmbrăcă cu o lene enervantă, apoi ieşi din baie.
Privi rapid prin cameră. Ochii săi curioşi se opriră asupra noptierei dintr-un lemn de care nu auzise niciodată. Păşi în acea direcţie, precaută. Pe suprafaţa tare se afla o inimă, iar lângă ea, o scrisoare mânjită.

[ultimate wulf]

Cred că m-am indrăgostit. Dumnezeule, scrii atât de bine, suspans, neologisme, sarcasm... absolul răvășitor.
"Tânăra păşi spre dulapul mult prea mare pentru gusturile ei, cu sora ei în urma." Ți-aș sugera să înlocuiesti cel de-al doilea "ei" cu "sora acesteia" sau cu "sora sa". M-a deranjat un pic repetiția. În rest, jos pălăria.
Devil Kid, din adâncul inimii mele te rog să continui acest fic cât mai repede posibil, și dacă ai timp să vizitezi Înainte de mine am fost eu și să îmi lași un coment în cazul în care observi unele greșeli pentru că sunt la început și am nevoie de critici. Mulțumesc.

[Amy :3]

>:D< Soperb:X:X Descrii asa de de de extraordinar:X:XX: Ai descriere din plin. Dialog no sec.:X Actiuunea e la locus ei:*. astept nextuu:X:XX::X::X: Nu ma deranjat nik din fic-ul tau nici o greseala:* Pai.. a da :
:*:*:* Salluty:*:*:*

[Axel .]

Mulţumesc pentru comentarii! Îmi pare rău că acea frază este deranjantă, mi-a scăpat.
Edit: Trebuie să-mi cer scuze că am întârziat mult prea mult cu acest capitol. S-ar putea să fie oribil sau grăbit.

Capitolul II

Ridică cu precauţie scrisoarea, despăturind-o. La fiecare mişcare simţea un junghi în piept. Urmări cu atenţie literele mânjite cu cerneală şi ceva roşu, ce părea a fi sânge. Dar nu putea desluşi nimic. Doar numele ei scris mic într-un colţişor.
Oftă, privirea sa urmărindu-i pe oamenii ce se plimbau pe strada din faţa casei sale. De ce mereu dădea peste ciudaţi psihopaţi? De la unchiul ei - care a sfârşit într-o închisoare din cauză că a mutilat un om scoţându-i plămânii - pană la acest tip sau ce o fi, care nici nu se semna, nici nu scria ceva clar în scrisoare şi care mai trimitea inimi sculptate în onix.
Tânăra trânti cadoul pe podea, apoi se încălţă rapid cu o pereche de pantofi albi ce se legau frumos pe picior. Ieşi din cameră rapid, fără să privească în urmă. Îi era frică că inima -ce părea identică cu cea care se afla înauntrul fiecăruia- va prinde viaţă şi poate va pulsa aer.
Îşi scutură capul. Iar imaginaţia îi zbura prea departe. Ochii săi minunaţi priveau fix în faţă, în timp ce coboară scările cu o graţie nonşalantă.
Ajunse în sufragerie. Trecu pe lângă nişte servitori, nebăgându-i în seamă. Nici măcar nu ştia când au venit. Poate ar fi trebuit să fi ieşit din camera sa.
Pe o canapea stătea "minunatul William, prinţul pe cal negru", cu o ceaşcă englezească plină cu ceai de cireşe, şi cu Izabella pe lângă el, studiindu-l atentă. Se pare că glumiţa nevinovată a blondei ţinuse. Tânăra chicoti gingaş, apropiindu-se pe la spate. Se propti cu coatele în spătarul canapelei, apropiindu-şi buzele de urechia lui şi suflându-i uşor.
-E bun ceaiul? îl întrebă Rose, zâmbiindu-i copilăros.
Will tresări, întorcându-se spre ea. Se calmă imediat ce-i văzu chipul frumos.
-Da, este foarte bun. Surioara ta chiar ştie cum să amestece. îi răspunse, râzând scurt.
Izabella se strâmbă apoi făcu un semn că e cu ochii pe el şi dispăru în bucătăria întunecată. Rose o urmări cu privirea.
Trecură câteva minute în care nu-şi vorbiră. Blonda tresări când becul ce atârna deasupra lor scoase un sunet prelung, apoi se sparse. Will îşi ridică privirea, calm.
Tânăra se lăsă spre prietenul său, cu inima zbătându-i-se în cutia toracică. Prima dată becul ei preţios din cameră pâlpâia, apoi acesta îi exploda deasupra capului. Totul mergea din ce în ce mai prost sau i se părea doar ei?
"Roselin, stai calmă. Cine ştie, poate spiriduşii destinului sunt prea ocupaţi să se mai ocupe şi de tine." o voce din capul ei îi şopti.
Îşi dădu o palmă peste cap. Pentru o clipă chiar credea că egoul ei chiar trăieşte. De la un timp orice făcea, mintea ei bolnavă debita cine ştie ce poveste.
-Rose. şopti Will, chipul său perfect distigându-se cu greu în întunericul profund. Suntem din ce în ce mai adânc în vid. continuă calm, prinzând-o de mână.
Blonda îl privii în ochii mari, apoi râse. Îşi dădu capul pe spate, ca un om nebun. El, era confuz. Ea, amuzată.
Din pragul uşi, micuţa Izabella îi urmărea. Târa după ea un ursuleţ verde, cu un fermoar argintiu pe mijloc. Se sprijinii de perete, privirea ei plimbându-se calmă de la minunatul cuplu -un monstru şi o viperă- la fereastră.
Era urât afară. Până şi vremea ştia ce se întâmpla în oraşul ei minunat. Doar ea nu. Toţi o credeau un copil. Prostuţ, preocupat doar cu joaca şi cu spionajul surorii ei mai mari. Îşi trase nasul, dând din cap.
Îşi dorea cu ardoare să afle ce s-a întâmplat -mai ales cum. Sora sa chiar se izolase de lume, studiind cazul. De ce? De plăcere. Blonda nu era nici detectiv, nici vreun membru al ocultismului. Doar o fată macabră. Da, aşa era. Ciudată, greu de înţeles. Dură, dar dulce. Copilăroasă, dar sumbră.
Fetiţa tresării, ochii săi mari urmărind lumina ce apăru pe cer, apoi dispăru imediat, urmată de un tunet. Se ascunse sub masă, strângând jucăria de pluş la piept. Respira greoi.
Cei doi se sărutau deja de prea mult timp. Însă Izabellei nu-i mai păsa. Se temea oribil de mult de furtuni. Îi era aşa de frică, că numai gândul o făcea să se cutremure. Pentru ea, tunetele şi fulgerele erau ca ochii unui criminal. Adânci, plini de o dorinţă macabră. Cum îşi urmăreau victima cerând iertare, întinsă într-o baltă de sânge, cu un cuţit în piept.
Fetiţa se prinse cu mâinile de piciorul unui scaun, strângând din ochi. O respiraţie rece îi făcea puful de pe ceafă să se zbârlească. Scoase un sunet lipsit de vagă, de noimă. Bruneta gemu scurt, aşteptând să se întâmple ceva.