[+18] Déjà vu

[Nyx]

Hey voua!

M-am hotarat sa postez si eu un fic, primul ,si cum stiu ca va contine cuvinte vulgare, violenta si niste scene. Nu prea le am cu descrierea gen +18, dar decat sa fac vreo prostie, l-am postat aici. Deci, sper sa va placa...

Varsta minima: Citeste cine vrea, si totusi, suntem la sectiunea +18
Genuri: Romantic, Drama
Observatii despre continut: Nici una
Tipul de critica: Avansata

Capitolul 1

Introducere


"Privind inainte, in fata ochilor iti reapare tot ce ai trait, ca si cum s-ar intampla a doua oara. Stai, te gandesti, incerci sa iti reamintesti tot ce ai trait in acea peroada, unde s-a scurs viata cat tu nu ai fost, dar ai incercat sa fi. Iti apar in gand aceleasi persoane necunoscute, tu, vorbindu-le si sarutandu-le ca si cum v-ati sti de o viata. Unde ai fost in acel moment? Retraiai, in mintea ta ceva ce nu ai simtit niciodata, trezeai in adancul tau sentimente pe care nu le avusesei inainte. Cum? De ce? Te intrebai, si singurul gand frenetic ce iti invada mintea era cum sa scapi din acea imensitate. Pipaiai, atingeai, incercai sa simti, sa respiri, sa gusti tot ce vedeai, de teama ca ar putea disparea. Oricat ai fi crezut, nimic din ce simteai nu era un vis, ci doar o farsa a propiei minti..."

Sunetul cearornicului rasuna pe strada pustie. Nici un murmur, nici un suspin nu putea deranja acea liniste de mormant ce se asternuse peste intreagul oras. Orologiul vibra, cu un sunet puternic raspandit imprejur. Ora patru, patru dimineata. Vantul, un vant aspru de februarie pustia strazile, asternand peste asfaltul proaspat udat de ploaie un strat fin de gheata. Cladirile vechi se inaltau maiastre si cenusii de parca ar fi fost moarte, stand in picioare, spectatorii unei intregi comedii iernatice. Pana si luna, rece si neagra era dar un strop de gheata pe albastrul intunecat al unui cer fara de stele. Geamurile tremurau, deschizandu-se si inchizandu-se, izbindu-si ramele de lemn ros de pervazurile largi, descoperind un sunet mort, imprastiindu-se de nicaieri spre pretutindeni.

Lumina nu se intrezarea pe nicaieri, nici sunet de trasura, nici pas de cal, ci doar...doar vantul. Glasul noptii se imprstia pretutindeni. Si chiar si asa, intr-una din incaperile unei vechii cladiri Londoneze, candela isi imprastia imprejur flacara calda, raspandind o lumina slaba in camera micuta si intunecata. Nu se simtea nimic, nimic, decat sunetul gemetelor sale inabusite. Il astepta plangand, sa vina la ea, sa o loveasca, din nou. Isi privea bratele, brate lungi, albe; zambea. Era inca aici, il vedea venind, asezand-o pe pat si izbinnd-o cu brutalitatea sa masculina de el. Se vedea pe sine tremurand sub greutatea trupului sau. Dar asta nu se intamplase niciodata.

Era ea. Aceeasi ea. Statea pe marginea patului asteptandu-l, in aceea camera atat de cunoscuta ei, pe care insa nu o vazuse vreodata. Glasul lui rasuna puternic din spatele usii inchise, iar ea se ridica cuminte de pe asternuturile calde. Intra. Ochii ei albastrii, mici firimituri de cer, areau a trage o adejde vinovata. Dimpotriva. Ochii lui, negri si scateietori ca jaratecul purtand cu sine o privire usor ironica, inexpreziva, dar arzatoare ca taciunele ii examinau trupul fraged cu un sentiment ciudat, nebunesc, o pofta animalica. "In noaptea asta te voi face a mea, taratura!". Voia sa ii simta trupul alb tremurand sub al sau, sa isi plimbe minile pe intreaga lui suprafata. Sa ii simta intreaga fiinta ca fiind a lui, fara ca macar ca el sa o fi iubit, in adancul sufetului, vreodata.

Se napusti asupra ei, inabusindu-i tipetele cu buzele sale subtiri, deasura carora o mustata neagra, aranjata se intindea, ca o panza. Era nebun de placere. Innebunit de ea. Mainile sale mari, se plimbau nestingherite pe formele rotunde de curtezana ale trupului sau, aducandu-l in scurt timp pe culmile extazului. Si cu cat biata femeie se impotrivea mai mult, el se aprindea de nervozitate si incepea sa o loveasca, cu o brutalitate nefireasca. Si cu toate astea, ea continua sa se zbata, prelungindu-si, mai mult agonia. Ii era scarba de propiul trup murdar, de fiinta josnica si demna de dispret ce se bucura de ea ca de o simpla curtezana.

Tragea inebunit decorsetul strans pe talia-i ca de viespe, rupandu-l si aruncandu-l pe cine stie unde. Rochia sa de matase, alba, era rupta acum in jurul sanilor, iar buzele lui le faceau contrul, vulgar, brutal, asa cum nu isi imaginase vreodata ca este posibil. Una din mainile sale urca si ea de-a lungul picioarelor albe, ca de portelen, ridicand odata cu ea crinolina ce curgea in valuri, acoperindu-le. Prin camasa lui deschisa, se putea observa cu usurinta parul negru ce pe pieptul sau bine lucrat. Abia avu timp sa il priveasca, si chiar si asa ii observa statura inalta, masiva, umeri latii, fata oachesa.

Ii astupa gura, din nou, muscand-o de buzele carnoase dupa care se indrepta catre urechea sa, soptindu-i:
- Ah, draga mea, ai fi o curtezana exceptionala.
Deschise gura sa ii spuna ceva, dar atunci el o patrunse brusc, dureros, facand-o sa tipe. Fiecare miscare pe care facea era dureroasa, dar cu impul durerea incepuse sa se amelioreze. "O sa ti-o platesc, taratura nedemna ce esti! Te voi face sa platesti fiecare greseala pe care mi-ai comis-o in viata ta mizerabila, si, oh, crede-ma ca au fost mult prea multe pentru a fi iertate" Si cu gandul asa, reusi sa se calmeze.

In asternuturile albe, era invaluita de cearceafurile murdare. Trupul ei gol, alb, de o perfectiune stangace statea intins pe patul moale, cu obrazul lipit de cearceaf. Cu ochii sai, perle de azur, privea geamul ingust, inalt, cu rame de lemn ros si cojit. Rasarea soarele. Orologiul rasuna, din nou. Ora sapte. Isi adaposti goliciunea de el, invelind-se cu patura groasa. In spatele sau, el se imbrca. "Oh, pleaca, lasule! Dezonoreaza-ma, apoi pleaca! Cum imi voi mai putea arata vreodata capul in lumea buna?". Avea o privire rece, privire de om ce se afla in pragul nebuniei. Si-ar fi dorit sa plece, sa dispara, sa se ascunda, de tot si de toate. Asta avea sa faca. Sa plece. Era singurul lucru demn pe care il mai putea face in acel moment.

Acesta rase.
- Sa nu cumva sa dispari, mititico. Daca pleci, iti jur ca toti vor stii cat de descaierata poate fii fiica domnului Charles Hamilton.
"Du-te dracu' !", gandi aceasta privind cu scarba chipul grosolan al barbatului. Incepu sa planga. Asa cum, insa, esti silit de imrejurare sa te descarci incet, intr-o lume muta, pentru ca altul sa nu te mai poata auzi. Era asa cum vazuse innainte, chiar daca stia ca tot ce traise nu i se mai intamplase pana acum. si atunci ce sa fie acest sentiment ciudat, acest Déjà vu?

[Hope]

Hey Hey ! Pot spune ca te descurci destul de bine la descris, asta imi place ! Pai, sa le luam pe rand :

Titlul : M-a atras intr-un mod deosebit. In principiu se potriveste oarecum cu primul capitol, desi inca nu-ti dai seama de lagatuta titlu-fic. Hmm...este bine ales si are un mister, poate eleganta din punctul meu de vedere, care e destul de evident. Sa mai zic ca este si original si ...imi place.
Descrierea : Ai avut destul de multa...imi place modul in care descrii, dar in anumite parti am avut impresia ca descrierea este mai mult de umplutura, ei bine..ai adaugat unele detalii care sa zicem..nu-si avea rostul. Sa nu ma intelegi gresit, descrierea este buna...dar uneori actiune conteaza mai mult.
Actiunea : Pai...nu a fost chiar procedeul dominant, ai preferat sa te axezi mai mult pe descriere si posibil sentimente. Practic...intreaga actiune a fost acel viol.
Ideea : Pentru inceput este originala, acum depinde cum o dezvolti.
Greseli : Greseli de ortografie nu ai avut, sau nu le-am dat eu prea multa atentie. In schimb, ai avut ceva greseli de exprimare.
Introducerea : Ai fost ceva repetiti, dar asta nu m-a deranjat. Retraiai, in mintea ta ceva ce nu ai simtit niciodata, trezeai in adancul tau sentimente pe care nu le avusesei inainte. - aceasta fraza mi s-a parut cea mai bine scris, ai descris intr-un mod interesant acel sentiment de " deja vu ". Te felicit pentru asta !
Concluzie In principiu in place primul capitol, te-ai descurcat destul de bine. Pai, bafta in continuare ! Te-am pupat ! <3

[Nyx]

Capitolul 2

" Jigneste-ma pentru a-mi da forta de a te ucide"

Paul Valery

Isi stranse patura imprejuru-i, ridicandu-se, indreptandu-se cu pasi mici catre pervazul ingust al geamului. Parul rosu, ca o vapaie, ii cugea in valuri pe umerii goi, pana la coapse. Intregul bulevard Carlow, rece si dispretuitor ii aparea in fata ochilor, odata cu el. De la departare, parea un barbat respectabil, de o eleganta si o charmanta extravaganta, inalt, cu o fata aspra si un nas iesit putin cam mult in evidenta. Pielea sa era negricioasa, ochii mici, negri ca iadul, o frunte ingusta si incretita de riduri, semn al celor 47 de ani proaspat impliniti. Parul ar fi putut parea lunguiet, brun si el, aranjat perfect pe spate, iar obrajii sai erau aspri si exprimau duritate. Avea o barbie ingusta, ce indulcea trasaturile aproape vulgare ale chipului sau si o mustata, si ea neagra, facand frumos conturul buzelor sale subtiri.

Nu, Georges Harrison nu era un barbat frumos. Fost Subofiter de meserie, amator al jocurilor de noroc si al noptilor albe, Georges nu era un barbat al carui renume bun sa fi ajuns departe. Desi umbla fara o lira in buzunar, deseori fregventa casele curtezanelor sau ale fetelor tinere, in cautarea placerii trupesti. Si in seara aceea, pe 5 Februarie 1902, o ademenise pe ea, Charlotte Hamilton, fiica unui mare jurist si avocat al vremurilor acelea. O partida buna, cum s-ar zice. "Secatura odioasa" isi spuse ea indepartandu-se de pervaz, pentru a nu fi vazuta. Un sentiment puternic de repulsie o invaluia privindu-l. Singurul sentiment ce se putea citii in ochii sai era ura; razbunare, singurul cuvant ce zacea pe buzele sale moi.

Statea culacata pe pat, lipita de cearceaful alb retraind fiecare scena, fiecare geamat, fiecare sentiment resimtit in noaptea ce abia trecuse. Ii venea sa planga. Asteptarea lui o macina pe interior, grija unui alt viol, unei alte batai, grija mamei sale, a tatalui sau. Ii era tema ca ei ar putea afla. "Cine stie, poate e chiar in acest moment la parintii mei; ah, poate acum ei sunt ruinati. Si, la urma urmei, e vina tatei. El l-a insarcinat sa aiba grija de mine". Plecase genele, strangandu-si bratele la piept. In momentul acela voia sa uite tot, tot. Cu tote astea, era cu neputinta...tot corpul o durea, iar mainile ei simteau nevoia sangelui lui; asa cum el, prin mijloace brutale si perverse, il luase pe al ei. Fara sa isi dea seama, un nou sentiment incoltea in inima ei: Razbunarea.

Nu isi putea imagina cat timp statuse acolo. Stia, insa, ca va fi libera. Cu, sau fara voia lui. Era deja pe inserate, tarziu. Tropotul schiopatat al unui cal o trezi din visare. Se ridica alene, tragand dupa ea fasia de matase alba ce ii mai ramasese din rochie. Era el. Zgomotul botinelor sale rasuna pe scara de lemn, acelasi mers schiopatat si tantos. Fara indoiala, era chiar el. Cu o miscare brusca, usa odai se deschise larg, izbindu-se de perete. Parea turbat. Sprancenele stufoase i se arcuisera pe nas, iar hainele sale duhneau a alcool si tutun. Tinea in mana o sticla de vodka pe jumatate goala, iar buzunarul, plin, era acum gol golut. Se apropie destul de linisit de ea, dar atat de tare mirosea a tigara incat ea dadu un pas inapoi.
- Tarfa ordinara! Ii striga acesta cu glasul sau ragusit.
Se napusti asupra ei, apucand de gatul sticlei. Sticla se sparsese de picioarele sale goale, un strigat ascutit tulburand acea liniste de mormant. Se putea observa cu ochiul liber ca de data aceasta, poftele sale animalice se rezumau doar la bataie. O lovea cu brutalitate, fara sa isi dea seama unde, sau de ce.

Se ghemuise sub el gemand la fiecare lovitura de a sa. Cioburile o zgariau pretutindeni. Se oprise. Inceuse sa o sarute pe gat, ceva ce semana mai mult a muscatura dureroasa lasandu-i semne mici.
- Iti place, catea mica ce esti! Ii soptise cu un zambet ironic, muscandu-i sanul tanar.
- Du-te la dracu' ! Ii strigase ea strangand din dinti.
Asta parea ca pusese capac. De sub paltonul gros, incepuse sa se vada stralucind lama cutitului, manerul sau de lemn gros fiind infipt in buzunarul din captuseala. Isi intinse mana groasa catre el, si chiar in momentul acela ea il lovi cu piciorul. Cutitul cazuse, iar ea il apuca cu mana ei alba si subtire, tragandu-l spre ea.

Cu o zvacnire brusca, trezita parca dintr-o lunga betie, se ridica in capul oaselor privindu-l in ochii. Avea o privire de om nebun. Ea, purta in ochii sai albastri nebunie violenta si razbunatoare. Era decisa sa il ucida. Cu o mana tremuratoare, dar atat de sigura pe ea cum nu fusese niciodata, se aropie de el. El, in schimb, parea terifiat. nu o stia in stare de as ceva, si totusi...
Fara sa zaboveasca nici macar o clipa, cutitul se infipse in el. Parea ca simtise si ea, aceeasi durere. Lama ii strapunse ielea atat de usor, incat, el, muri aprape pe loc, fara ca macar sa apuce sa spuna ceva. Un fir de sage i se scurse din coltul gurii si apoi...nimic. Era mult prea tarziu pentru resentimente.