Scarlet's lines

[Scarlet Raven]

Hi there!
Sunt destul de noua aici si am decis sa va arat cateva din poeziile mele.
Astept pareri!

Sunt un sinucigaș de succes

Sunt un sinucigaș de succes.

De mii, de zeci de ori am performat
în fața unei adunari nerabdatoare,
mi-am rasturnat trupul de spumă-n
mare și m-am izbit cu tâmplele
de stânci.
Înverșunat, apoi mi-am luat timpanul
și l-am trântit peste cuvinte ascuțite
și aripile mi le-am smuls, pană cu pană,
le-am aruncat admiratoarelor uimite.
M-am dat de ceasul morții-n leagan,
cu o fată
și i-am baut veninul.
Avea gustul de ciocolată neagră.

Am plâns, de ce să mint?
Am varsat lacrimi, câte-odată,
de fericire, de mândrie
și de jale pentru o altă viață
consumată. Dar
niciodată, niciodată-n fața lor.

Bufonii regilor nu plâng, pentru că
mor.
Iar eu nu mor, eu sunt sinucigaș.


Picaturi

Am uitat mirosul ploii,
al asfaltului ud de ploaie,
am parului tau, ud de ploaie și el.
Imaginea picaturilor calde
galopând pe pieptul tau alb,
smulgându-ți-se cu greu
de pe buze.

N-a mai plouat de o vreme
în deșertul ce sunt,
n-a mai plouat și mă simt
mai uscat, din ce în ce
mai uscat, ca sarea pe biscuiții sarați.
Fară sens.
Și uscat.

Pentru inceput, doar cele doua.


PS: Mi-ar fi de foarte mare ajutor daca ati propune teme despre care sa scriu, as putea sa-mi exersez imaginatia. Asa ca va rog, daca aveti sugestii, spuneti-mi-le!

[kat2108]

Hellau!
Sunt frumoase poeziile astea doua. Se vede ca ai o imaginatie care merge non-stop.
Prima mi se pare mai alambicata, mai abstracta si mai complexa, in timp ce a doua se bazeaza pe sentimentul de "uscatime". Observ ca ai adoptat stilul modern de scriere al poeziilor: versuri compuse din fraze, inceperea anumitor versuri (cele care nu sunt inceputurile enunturilor) cu litera mica, lipsa elementelor de prozodie si, cel mai important aspect, distribuirea atentiei cu ajutorul versurilor scurte. Suna foarte bine: "M-am dat de ceasul morții-n leagan,/cu o fată/și i-am baut veninul." Atat cu definitiile.
Prima poezie exprima, pe de-o parte, sarcasm in autocaracterizea eului liric. Asta arata faptul ca el/ea nu este deloc convins de vreo speranta de recuperare, chestie ce denota, la randul ei, complexitatea acestui caracter, plin de fixuri si noduri groase: "Bufonii regilor nu plâng, pentru că
mor./Iar eu nu mor, eu sunt sinucigaș." De asemenea, eul mi se pare sensibil si puternic in acelasi timp (#.#) : "Am plâns, de ce să mint?/Am varsat lacrimi, câte-odată,/de fericire, de mândrie/și de jale pentru o altă viață/consumată. Dar/niciodată, niciodată-n fața lor."
A doua poezie este oleaca mai "sarata" ca prima. Incepand de la marime si terminand cu "uscatimea" versurilor per total, poemul mi se pare mult mai trist ca primul. Poate din cauza lipsei sarcasmului. Cu siguranta mult mai melodios si artistic, al doilea poem este preferatul meu. Imi place cum te-ai folosit de figurile de stil (alegoria in special) pentru a transmite starile de spirit ale eului liric. Intr-adevar, foarte trista poezia.

Per total, te descurci bine cu poeziile (vad ca nu sunt lucrari de stres).
Si, daca tot ai cerut teme noi, incearca aspecte ale naturii (de ex: ploaia, peisaje, anotimpuri etc.) sau, daca nu te descurci cu descrierile, incearca ceva mai "artificial", mai "modern" :-?

see ya!^.^

[Scarlet Raven]

Multumesc pentru opinie!

Joacă

Dacă-ți dai masca jos
înainte de sfârșit, de al douasprezecelea vaiet
al ceasului de la încheietura ei,
te va mânca.

Trebuie s-o distrezi, să-i scrii piese de teatru
cu marionete, dar să n-o lași nicicum
să-ți vadă sforile. Va ști că-i o iluzie-
te va mânca.

Las-o să te seducă, nu să te sarute și
ține-o lâncă piept, nu lângă suflet
și n-o iubi, altfel
te va mânca.

Dedică-i poezii și spune-i că-i frumoasă
uită-te-n ochii ei, dar nu-i privi.
Tu amagește-o doar, n-o face să te placă,
sigur te va mânca.

Ia-o în brațe când e întuneric
azvârle-o înapoi de dimineață.
Arată-i că sunt două parți ale monedei.
Manânc-o tu pe ea!


Ecou de strigat

Strigi.
Ce rost mai are să strigi acum?
Nu vezi că ușile visarii și-au întors spatele spre tine?
Nu vezi? Nici macar lumânarea nu mai are
poftă să ardă pentru tine.
Nu vezi că-i întuneric și nici macar eu
nu te mai aud?

Strigi.
Cu ochii holbați, un strigat de teamă.
Un strigat mut.
Un strigat care se izbește disperat de cupola tacerii,
zdrelindu- și tâmplele de cretă,
frângându-și oasele de praf.
Urlet de om nebun, raget de fiară,
scâncet de coardă de chitară, se-nnoadă toate,
toate mă îmbată.

De-atâta strigat strig și eu acum
și strigă într-un glas cu mine noaptea.
Mai știi de ce ai început să scrii?