AnimeZupCăutare

Când cortina cade

Nya prezentă la datorie. Am venit și eu cu un fic nou, o să mă țin de el ( sper ! ). Știuuu, va începe banal and stuff, dar am o idee și sper să o dezvolt pe parcurs. Şi aş vrea să îmi lăsaţi şi comentarii, ca să ştiu unde am greşit and stuff. Anyway, vă las, am impresia că vorbesc prea mult. Enjoy. :]
Când cortina cade

Capitolul Unu


Absolut jalnic. De mult nu mai văzusem un film care să mă lase rece. Eram fermecată de lumea aceasta a cinematografiei încă de mică și puteam găsi ceva frumos la orice film. Dar acesta . . . era un eșec total. Actori prea tineri și neexperimentați, acțiune prea lentă și o idee atât de neînțeles încât nu îmi puteam găsi niște cuvinte descriptive. Am luat o pastilă pentru durerea de cap ce mă luase și am închis laptop-ul. Această critică mai trebuia să aștepte. Nu aveam dispoziția necesară pentru a distruge viitorul unui regizor. Deși mie nu îmi plăcea să cred că îi distrugeam. Doar le dădeam motivația de a face ceva bun. Mi-am întins corpul, analizându-mă puțin. Manichiura mea era încă perfectă, iar rochia Vera Wang de un negru elegant încă arată perfect – nici măcar nu întrebați câți bani dădusem pe ea. Dar cine sunt eu ? Doar cea mai cunoscută critică de film de cinci ani încoace. Terminasem facultatea la douăzeci și doi de ani, iar la douăzeci și cinci deja aveam doctoratul. Toți se temeau de mine. Cuvintele mele cântăreau nu numai în fața regizorilor, dar și în fața publicului. Spusesem despre filme ca Eat, Pray, Love că nu vor ajunge în top, iar așa s-a întâmplat. În general, filmele bazate pe cărți nu le puteam agrea.
La cei douăzeci și șapte de ani ai mei, mă simțeam împlinită pe majoritatea planurilor importante. Aveam o casă destul de frumoasă în Park Avenue, îmi puteam asigura hrana pentru mulți ani înainte și eram cunoscută de către majoritatea oamenilor cu importanță. Căsătorită nu eram, iar ultimul meu prieten serios îl avusesem până acum trei luni. Dar oamenii ca mine sunt genul ce se mărită cu slujba. Nu mă deranja, deși mama îmi zicea mereu să mă căsătoresc cât sunt încă tânără. Dar ideea mamei de bărbat ideal pentru mine era vreun tip de bani gata ce ar fi avut atâția bani încât să îmi las job-ul în urmă. Părinții mei nu înțelegeau importanța serviciului meu. Nu era doar o pasiune. De fapt, cumva datorită lor am terminat facultatea și mi-am luat doctoratul cu brio. Nu voiam să ajung ca mama, o femeie căsătorită cu un miliardar, ce nu știa ce este viața adevărată. Eu îmi clădisem singură viața. Chiar dacă toți când îmi auzeau numele de familie tresăreau a recunoaștere și mă priveau admirativ, niciodată nu apelasem la părinții mei pentru a avansa în drumul meu spre vârf. M-am ridicat să plec, încercând să par pregătită pentru cina cu familia – mama, tata, sora mea și logodnicul ei. Am închis și calculatorul, apoi mi-am băgat laptop-ul în geantă. Mi-am luat paltonul din cuier, îmbrăcându-l rapid. Jules, asistenta mea, s-a grăbit spre mine. Mi-a înmânat cererea ei de concediu. Ce mă voi face eu fără asistentă o săptămână întreagă ? I-am semnat grăbită și fără tragere de inimă hârtia. Mi-a zâmbit și mi-a urat o seară bună. Da, slabe șanse.
Mi-am luat laptop-ul și geanta și am părăsit clădirea impunătoare. M-am urcat în mașina mea, un BMW x6 negru, călcând accelerația ușor. Nu eram deloc emoționată, deși era prima dată când îl cunoșteam pe logodnicul lui Anne. Era cu doi ani mai mică decât mine, dar mereu a fost copilul ideal pentru părinții mei. Terminase de câțiva ani Academia Miss Burton unde te învățau cum să fii o tipă din înalta societate, adică lucruri de genul cum să te dai jos dintr-o limuzină dacă ești în fustă mini și alte astfel de chestii absolut inutile pentru mine. Dar avea și diplomă chiar. Ea mereu se îmbrăca cu ce mama numea stil – fustele și rochiile erau nelipsite din garderoba ei. Brusc m-am simțit puțin stânjenită. Eu nu mai purtasem o fustă de ani de zile. Mi-am scuturat capul și am parcat în față la Plaza. Ne plăcea să mergem aici la restaurant. De fapt, lor, nu mie. Am intrat în clădire, tocurile pantofilor mei DKNY răsunând pe marmura albă.
- Aveți rezervare ? mă întrebă un valet.
- Roosevelt, am răspuns plictisită.
Mi-a luat haina și mi-a făcut semn spre o masă. I-am mulțumit, iar după expresia aproape șocată de pe fața sa, mi-am dat seama că nu mai auzise asta de mult. Am tras aer în piept, înaintând spre masă. Tata s-a ridicat repede imediat cum m-a văzut. Mi-a sărutat obrajii, îmbrățișându-mă. M-am așezat pe un scaun de lângă el, nevrând să stau prea aproape de sora mea. Mama s-a simțit nevoită să facă prezentările, căci Anne – ce azi purta un compleu roz absolut grețos – nu părea că avea de gând să o facă.
- Scumpo, el este Kail, logodnicul surorii tale, mi-a spus mama zâmbind larg. Kail, ea este Caroline.
Am dat ușor din cap. Tipul era frumos, ca toți foștii iubiți ai lui Anne, dar nu părea să fie ceva mai mult. M-am cufundat în scaunul meu, citind meniul și ne mai băgându-i în seamă pe cei din jurul meu. Când chelnerul a venit, i-am spus ce vreau, adică ce îmi luam mereu când veneam aici : creveți cu cartofi prăjiți și ketchup plus o Tequila. Probabil nu era cea mai rafinată alegere, dar chiar nu îmi păsa. Ei au comandat homar sau rață cu portocale. Eram singura normală din familia asta ? Băutura îmi veni repede și când am simțit gustul plăcut al alcoolului, m-am gândit că poate nu va fi o noapte așa rea. Părinții mei și surioara mea erau prinși într-o discuție legată de vilele din Bahamas – de ce, pentru numele lui Dumnezeu, vorbeau despre Bahamas ? – iar Kail mă privea ușor. Ceva mi se părea cunoscut la el. Era ceva în privirea lui care mă făcea să cred că îl cunoșteam de undeva. Eram convinsă că nu de la facultate, căci se pare că el terminase arta. Deci era un artist. Nu avea față de om prea cult. Avea un păr blond, tuns scurt de tot, plus niște ochi verzi închis. Avea corp de fotbalist, eram convinsă că jucase fotbal măcar la liceu. Mi-am scos pachetul de țigări din geantă, dar mama m-a fulgerat cu privirea. Uitasem că nu aveam voie să fumez înăuntru. M-am scuzat și m-am pregătit să ies pe veranda restaurantului. Kail mă urma. Afară era destul de plăcut. Era o seară plăcută de mai. Mi-am aprins repede o țigară, inspirând adânc. Blondul îmi urmă exemplul. Dacă se aștepta la discuții, se înșela amarnic. Nu aveam nici un chef să discut cu ultima achiziție a lui Anne. Nu aș fi putut să port o conversație normală fără să bag niște mici ironii subtile printre cuvintele ce ar trebui să sune inteligent.
- Deci tu ești faimoasa Caroline Roosevelt ? mă întrebă el încet.
- Așa s-ar spune, i-am răspuns rece.
- Nu îți aduci aminte de mine, nu ?
Nu mi-am dat seama ce ar vrea să spună. Eram sigură că îl mai văzusem, dar nu îmi dădeam seama unde și era clar că nici el nu îmi va spune. Am preferat să nu îi răspund la întrebare, ci să privesc stelele ce străluceau puternic deasupra Pământului. Am privit cu atenție țigara, nerealizând că o terminasem așa repede. Am fumat-o până la filtru, apoi am aruncat-o pe jos, călcând-o cu piciorul. I-am aruncat o ultimă privire, apoi am plecat grăbită spre masa familiei. La fix ! Chelnerul doar ce adusese mâncarea. Am sărit înfometată asupra creveților. Am luat ușor un cartof prăjit și l-am înmuiat în ketchup. Mmm, ce bun era. Pe ziua de azi nu mâncasem decât niște ouă cu creson – nici măcar nu îmi plăcea combinația asta. Am devorat totul în mai puțin de zece minute. M-am uitat la ceasul mare de pe perete. Arăta deja ora zece. Am căzut puțin pe gânduri, încercând să mă gândesc ce aș putea mânca mâine. Nu eram genul care să gătească, deși eram o bucătăreasă de excepție. Pur și simplu nu aveam timpul necesar. Cred că mai aveam niște lox în frigider. Cum și așa nimeni nu mă băga în seamă, m-am ridicat să plec. Știam că nu eram foarte politicoasă, dar nu aveam nici un chef să mai zăbovesc pe aici. Nu găseam vreun motiv real pentru care să rămân. M-am ridicat de pe scaun, privindu-i pe cei din jur.
- Eu ar trebui să plec, mâine particip la o recepție la Hollywood, am spus cu un strop de îngâmfare.
Adoram să mă laud cu locurile pe unde mergeau în fața surorii mele. Așa îi aduceam aminte că eram mai presus de ea și în timp ce tot ce ea putea să facă era să își cheltuiască banii, eu puteam să ajung în patul vedetelor de talia lui Brad Pitt – nu că aș vrea să spun că mă dau la actorii căsătoriți ; doar dădeam un exemplu. I-am pupat pe toți grăbită, apoi am părăsit restaurantul, luându-mi pardesiul de la garderobă. M-am grăbit spre mașina mea, apoi am condus repede spre casă. Oare de ce eram așa grăbită ? Nu îmi dădeam seama de ce plecasem așa repede de la restaurant. Probabil am părut cam nesuferită, dar de ce mi-ar păsa ? Sora mea se comportase ca o nesimțită, zici că îi făcusem eu ceva. Ultima dată când o văzusem, fusese de Crăciunul trecut, când nu îi luasem nici un cadou. Dar până la urmă, mai bine așa decât minunatul dar de la ea, un creion. Ce naiba să fac eu cu un creion ? Eram critic de film, pentru Dumnezeu. Aveam nevoie de multe tastaturi, nu de creioane. Am parcat în garajul casei mele, apoi am mers spre intrare. Mi-am aruncat pantofii într-un colț al holului și mi-am desfăcut fermoarul de la rochie, lăsând-o să cadă pe jos. Rămăsesem doar în lenjeria intimă și în dresurile negre. Am mers leneșă spre patul cu baldachin și m-am afundat în așternuturile albe. Nu m-am sinchisit să mă schimb în ceva acceptabil, doar am adormit, lăsându-mă pradă viselor, după o zi obositoare. Nu mi-a mai păsat nici măcar că telefonul meu suna în disperare.

My faraoana are un fic nou. :>

Anyway,ştii că îmi place nu? :))
Ţi-am spus şi pe messenger, adică, pentru mine ai ceva special, nu ştiu, îmi place cum descrii şi cum te joci cu personajele.
Ideea mi s-a părut interesantă, şi pentru început originală pot spune.
Îmi place atitudinea Coralinei, e aşa de rece, dar odată şi odată pun pariu că se va da pe brazdă . . . -.-
Anyway, ştii că mai am de scris, aşa că aştept cu mare nerăbdare capitolul următor. Bafta. >:D<
Ello dear am venit şi eu pe la ficul tău şi ghici ce îmi place foarte mult. Deşi nu am mai citit nimic scris de tine acum îmi dau seama că ar fi trebuit să o fac pentru că ai un mod excepţional de a scrie. Încă de acum prevăd că acest va fi un fic care trebuie citit neapărat.
A fost un capitol foarte frumos cu o descriere excepţională, la fel şi dialogul şi acţiunea. Ai un mod foarte bun de a îmbina modurile de expunere şi ţin să te felicit pentru asta.
O ador pe Caroline are un caracter foarte interesant. Mai făcut curioasă în ceea ce îl priveşte pe Kail
asupra căruia nu pot să mă pronunţ deocamdată.

A da era să uit foarte amuzantă faza cu acel creion. Cam atât dear spor la scris şi multă imaginaţie aştept nextu bye, bye.

P.S. încă odată felicitări pentru acest capitol.
Se pare că până la urmă m-am grăbit să îl critic când de abia îl începuseşi. Îmi place, e ceva în genul unui jurnal, adică nu ar trebui să mă aştept cine ştie ce descriere complexă etc.. Mă rog, înafară de lucrurile ce o impresionează, atunci ar fi nevoie de astfel de moduri de expunere. Îmi place că nu e genul de romance plin de amor şi alte chestii siropoase. În ultima vreme mă lipsesc din a citi aşa ceva, exceptând romanul celor două, Teh şi Cherie, care l-am început mai demult. Din partea mea ai un vot pozitiv să zicem. :] Ah, şi îmi place caracterul ei. Plus chestia cu creionul. Epică. xD
Cum ţi-am promis pe mess, am să-ţi las un comentariu.
Capitolul l-am citit în ziua în care l-ai postat şi de aceea greşelile de tastare şi exprimare pe care le-ai avut - dacă ai avut - nu mi-au rămas în minte. Din primul capitol nu pot să am cine ştie ce opinie, dar, după cum ai spus şi tu, începutul este destul de banal.
Personajele nu m-au impresionat deloc. Mă rog, tu ai pus accent pe Caroline care nu m-a impresionat. Mi se pare o persoană fiţoasă pentru care numai banii contează. Sau, cel puţin, asta este părerea mea fiindcă ea spunea că nu-şi doreşte o relaţie şi că slujba ei bănoasă e totul pentru ea - de aici mi s-a părut că, probabil, are destule fiţe. Totuşi, sper să-mi schimb părerea despre ea. Sora lui Caroline mi s-a părut o falsă, dar presupun că tu ai vrut să o faci aşa special. Iar Kail mi s-a părut ok, nu mi-am făcut o părere despre el.
Descrierea nu a fost în exces, dar naraţiunea a fost din belşug, compensând.
Dialogul - puţin, dar ok.
Ce aş mai putea spune ? Oh, că te rog să faci nişte capitole mai lungi.
Succes în continuare căci ficul pare promiţător.
Vreau să lămuresc o chestie înainte de a vă lăsa să citiți. Caroline nu este o persoană fițoasă, obsedată de bani. Este opusul. Fază că s`ar mărita cu slujba, este datorită faptului că cinematografia este pasiunea ei. Sper că ai înțeles, Metal, și data viitoare vei fi mai atent la ce citești. Anyway, apreciez comentariile. În acest capitol m`am axat pe descrierea lui Anne, în general, pe legătura dintre ea și Caroline. O să vedeți în următoarele capitole de ce. Enjoy.

Capitolul Doi

Poate că până la urmă nu fusese o idee așa de bună să nu răspund la telefon seara precedentă. Jules mă sunase să mă anunțe că recepția de la Hollywood se mutase cu două ore mai devreme. Asistenta mea își făcea treaba chiar și când era în concediu. Era prietena mea cea mai bună, deși nu i-aș fi spus ei asta. Mă cunoștea mai bine decât oricine. Am oftat, mișcată. Mai aveam ceva timp până când trebuia să ajung, dar ar fi fost indicat să mă grăbesc. Dușul îmi luase mai mult timp decât planificasem, totuși încă eram în grafic. Mi-am deschis larg șifonierul, gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Voiam să îmi trag pe mine vechia pereche blugi uzați și largi, dar aș fi arătat de pomină. Nu aveam niciun chef să mă îmbrac elegant, dar nu aveam ce face. Rochia neagră cu bretele late și pantofii roșii Christian Louboutin îmi veneau fenomenal. Ca să arăt mai casual, mi-am pus și o geacă de piele roșie. Arătam . . . acceptabil. Eram sigură că voi face o cucerire. Poate chiar două. Speram să îl revăd pe Johnny Depp, era un tip super de treabă. Îl cunoșteam de ceva timp. Niciodată nu fusese nimic între noi, doar o prietenie strict legată de muncă. Datorită slujbei mele cunoșteam multă lume din showbiz, iar acest lucru nu era decât în favoarea mea. Apăream pe coperțile revistelor mai des decât Amanda Seyfried – care în ultima vreme fusese în atenția presei, cu toate filmele de curând lansate. Luna trecută apărusem pe coperta revistei Forbes, pentru un articol intitulat ” Luxul dincolo de critici ”. La început mi s-a părut un titlu jignitor, dar după ce am citit structura articolul, mi-am dat seama că eu reprezentam fix ce era indicat pentru revistă – o tipă onestă, care spunea cât câștigă. Până la urmă, chiar munceam îndeajuns de mult încât să fiu plătită foarte bine.
Am închis ochii puțin, retrăind seara trecută. Încă nu îmi puteam aduce aminte de unde îl cunoșteam pe Kail, dar nici că îmi păsa. Era doar viitorul soț al lui Anne, nu trebuia să mă intereseze mai mult de atât. Sora mea mă pusese domnișoară de onoare – de fapt, mama insistase, blonda nici măcar nu mă voia acolo – așa că mâine trebuia să merg cu ea la proba de rochii de mireasă. Nu îmi venea să cred că mogâldeața cu care mă înțelegeam atât de bine când eram mici se schimbase astfel. Noi eram chiar opusul poveștii ordinare dintre surori. Majoritatea nu se înțelegeau când erau mici, iar când creșteau se vedeau zilnic. Îmi era dor de ea, cea cu care putea ieși oriunde. Oare chiar trebuia să fie totul așa ? Pe vremea copilăriei noastre era totul așa simplu. Dacă ne certam puțin, sfârșeam râzând în camera mea, mâncând înghețată și uitându-ne la Baywatch sau Emergency. Desigur, eu mai îmi notam diverse critici, mai apoi încercând să le trimit producătorilor. Anne mereu mă admirase pentru pasiunea mea cinematografică. La vârsta de treisprezece ani aveam deja o colecție impresionantă de filme, de la clasice ca Ace of Hearts ( 1921 ), la actuale acelui timp ca Men in Black ( 1997 ). Ei îi plăcea să vină la mine în cameră numai ca să se uite la această colecție. Zicea că e ca un magazin – mereu găsești ceva nou. Unde dispăruse fetița cu bucle blonde și ochi albaștri atât de calzi, de odinioară ? În locul ei venise cineva pe care nu cunoșteam, pe care disprețuiam. Știam și ziua în care noi am luat-o pe căi diferite. O țineam atât de bine aminte, aveam impresia că nu trecuse atât de mult.
Stăteam fața în față cu mama mea. Niciodată nu ne privisem astfel. Nu credea că aș fi fost în stare să comentez la ce îmi spunea ea. Dar mă schimbasem. Da, surpriză. Voiam viața mea. La optsprezece ani voiam să experimentez tot ce se putea. Voiam să merg la o facultate. Nu degeaba muncisem doi ani întregi. Părinții mei nu agreaseră această idee, mereu îmi spuneau că îmi putea ei da bani oricând. Nu, nu asta doream. Să câștig proprii mei bani îmi aducea o satisfacție ciudată.

- Bine, dacă așa ai de gând să ne tratezi, pleacă ! mi-a spus mama necruțător. Să nu mai auzim de tine !
- Crezi că acest lucru mă doare ? Nu mă mai lasă de mult afectată de cuvintele tale, mamă. Și crede-mă, veți auzi multe despre mine.

Tata a vrut să intervină, dar doar m-a privit trist. Nu îmi plăcea să îmi dezamăgesc tatăl. Dar nu o voi face. Voi deveni ceva de care să se teamă toată lumea. Să fiu cea care are ultimul cuvânt în orice situație. Da, asta era ce îmi doream. I-am făcut semn majordomului să îmi aducă valizele. Fără niciun cuvânt, am ieșit pe ușa casei, cu valizele în urma mea. Ce simțeam ? Victorie. Da, asta era. Îmi biruisem mama. În timp ce călcam ușor pe cărarea ce duce la ieșirea din curte, am auzit niște tocuri în spatele meu. M-am întors, știind pe cine voi vedea acolo. Surioara mea cuminte, alerga spre mine, cu părul fâlfâindu-i în spate.

- Te rog, Caroline. Te rog nu pleca. Nu mă lăsa singură aici. Știi că dacă pleci nu voi mai putea vorbi cu tine sau mama va înnebuni.
- Ce legătură are mama cu noi ? Dacă îți pasă așa mult de sănătatea ei mintală, vino cu mine.
- Ești nebună ? M-ar dezmoșteni. Știi că am nevoie de bani.

Nu credeam vreodată că aș fi auzit asta din gura surorii mele. Desigur, știam că este materialistă și superficială, dar tot nu credeam că ar fi spus asta vreodată. Atunci a fost prima dată când am plâns. O lacrimă mi-a căzut pe obrazul stâng, fără ca măcar să vreau. M-am uitat scârbită la ea, apoi am plecat spre noua mea viață.


Tip de trei ani nu vorbisem cu nimeni din familia mea. Apoi bunica mea a murit și trebuia să fiu acolo pentru ea. Asta se întâmplase chiar când numele meu era pe buzele tuturor. Părinții mei au profitat de ocazie ca să mi se bage pe sub piele. M-am lăsat aparent fraierită și mi-am luat locul înapoi în familie. Din afară, păream o familie perfectă, iubitoare. În interior, rănile nu se vindecaseră. Singurul cu care puteam discuta normal era tata. Mama îmi arunca priviri mustrătoare din când în când. Cât despre Anne, mi-am dat seama mai târziu decât ar fi trebuit care era motivul urii ei noi față de mine. Era geloasă pe succesul meu. Deși ea avea cam tot ce și-ar fi putut dori – un logodnic superb și bogat plus niște părinți care îi oferiseră tot ce își dorise – era geloasă pe faptul că eu reușisem totul singură. Îmi clădisem propriul meu imperiu. Nu, nu Imperiul Roosevelt. Acela era al părințiilor mei. Al meu era Imperiul Caroline. Eram puternică, lumea se temea de mine. Asta era ce îmi dorisem. Și aș fi vrut să spun că totul era datorită mie. Dar dacă ei – familia mea – nu mi-ar fi criticat slujba, nu aș fi ajuns unde sunt. Ei m-au determinat să dau tot ce am mai bun în mine. Da, aveau și ei un rol crucial în treaba asta.
M-am uitat la ceasul de pe perete. Eram deja în întârziere. Dacă prindem și aglomerația de seară, clar întârziam. M-am îndreptat spre garaj, iar acolo m-am urcat în mașină. Am căutat în torpedo după un cd și am dat peste altceva. O poză în care două fete zâmbeau spre aparat. Cea din stânga era roșcată și avea ochii de un verde intens. Da, eram eu, m-am recunoscut după fizic. Aveam un zâmbet larg și chiar păream fericită. Era ziua în care împlinisem optsprezece ani. Fotografia fusese făcută doar cu două zile înainte de plecarea mea. În dreapta era Anne, cu chipul ei de porțelan, absolut perfectă. Unde dispăruseră fetele astea ? Unde erau surorile Roosevelt de altă dată, ce erau cunoscute pentru aventurile lor din toată lumea ? Dispăruseră . . . Nu pot lăsa totul așa. Dar mai întâi, Hollywood, ajung acum ! Și am apăsat accelerația, pornind spre lumea mea.


Ok, la cererea publicului am aterizat şi aici.
După ce am citit şi aceste două capitole, pot fi sigură de ceva ce am observat cu ceva timp în urmă. Şi anume că te poziţionezi detaşat în topul scriitorilor mei preferaţi. Cu puţină muncă, exerciţiu şi poate cel mai important lucru: dorinţa de a nu te lăsa niciodată de scris, vei ajunge celebră pentru talentul tău de scriitoare. Eu una, te admir şi dacă îmi dai voie îţi pot fi fan. *laughs*

Acum, în legătură cu fic-ul. Ai un stil propriu de a scrie şi original.Ştiu că e devreme dă judec fic-ul, fiindcă nu am citit decât 2 capitole, dar mi-am făcut o oarecare idee despre el şi nu cred că am mai citit ceva asemănător până acum. Chiar şi felul în care descrii personajele e original în totalitate. Când vorbeşti despre Caroline, parcă ai vorbi despre tine. Şi anume, că îţi stă genial cu o jachetă asortată cu pantofii, că faci vreo cucerire-două, mai frângi vreo două-trei inimi. *laughs*
Lăsând gluma la o parte, eu mi-am dat seama ce fel de persoană e Caroline şi chiar nu m-am gândit a fi materialistă, din ce-am citit în primul capitol. Adică, dacă suntem puţini atenţi, nu e vina ei că e atât de bogată şi dacă e, e bogată pe merit. Atitudinea lui Caroline e una de invidiat. Doar cu o atitudine cu a ei poţi trece prin lumea asta care se agaţă de tine la fiecare pas.

Abia aştept următorul capitol. Spor la scris şi multă imaginaţie draga mea! *huggies*

Xoxo, Ang.
Ei bine, ţi-am promis că o să-ţi las un comentariu, deci uite-mă aici. Am citit ambele capitole acum câteva minute şi pot spune că mi-au plăcut. [ Adevărat, mai mult al doilea. ] Nu are rost să mai spun că îmi place felul în care scrii deoarece ştii prea bine acest mic amănunt. Tot ce-mi pare rău este că sunt cam scurte, dar poate nu ai foarte mult timp la dispoziţie, cine ştie? Aşa că nu mă bag.
Îmi place foarte mult estetica capitolelor tale, sincer vorbind. Nu laşi spaţii aiurea and stuff. Personajele ... ei bine îmi place de Caroline deoarece a vrut să-şi facă singură un viitor [ nu ca surioara ei ]. Nici mie nu mi se pare o tipă fiţoasă, iar dacă îşi iubeşte meseria, cu atât mai bine, nu?
Anne chiar nu-mi place. Ştiu că din două capitole nu prea poţi să-ţi faci o părere clară despre personaje, dar pentru Anne au fost suficiente acestea două. Ea este o fetiţă care nu vrea să-şi facă singură un viitor, care se bazează doar pe banii familiei şi care este geloasă pe succesul surorii ei [ care totuşi a muncit ]. Ştiu că aşa ai vrut să o conturezi, deci ţi-a ieşit foarte bine, felicitări!
Despre restul personajelor nu am încă o părere, deci le voi lăsa pentru mai târziu.
Acum voi începe şi cu câteva greşeluţe pe care le-am sesizat. Nu mă pricep eu cine ştie ce la aşa ceva, dar voi încerca.

În primul post: "nici un chef " . Ei bine, 'niciun' se scrie legat atunci când este urmat de un substantiv. Această greşeală am observat-o doar în primul capitol, deci cred că ştiai cum se scrie corect, însă aici am observat-o [ chiar de două ori ]. Pe lângă asta ... de ce laşi blanc înainte de semnul întrebării? Unde ai văzut tu că se lasă blanc? :- ? Pentru că, din câte am citit, se lasă doar după acesta. " - Nu îți aduci aminte de mine, nu[]?" - acest banc nu trebuia să fie.
În al doilea post: Faza cu blancul e valabilă şi aici, dar nu o mai repet [ pierdere de timp ]. Next: "pereche de blugi uzaţi " - ţi-a fost foame, ţi-a fost foame. :]]
"eu mai îmi notam diverse critici " - cred că ar fi sunat mai bine ' eu îmi mai notam ... ' [ doar părerea mea ].
"O ţineam atât de bine aminte" - verbul este ' a ţine minte', nu 'a ţine aminte'.
"îmi puteau ei da bani" - fii atentă la conjugare [ okay, sau te-ai grăbit cănd ai scris - mai plauzibil ].
"Nu mă mai lasă de mult afectată de cuvintele tale" - trebuia ' Nu mă mai las de mult afectată ...'. Oricum, sunt doar nişte mici greşeluţe, dar data viitoare fii mai atentă.

În rest n-am ce comenta, au fost nişte capitole bune, deci spor la scris în continuare~!

Edit: văd că ai mai corectat câteva greşeli până să postez eu ... în fine, e bine că le-ai văzut şi singură.^^
Cum ţi-am promis, sunt aici şi sper ca de data asta să nu se mai termine bateria laptopului :]] .
Acest capitol mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. Cred că am să-ncep cu ce mi-a displăcut, doar aşa, ca să nu uit lucrurile.
În primul rând, capitolul este cam scurt. Ştiu că ale tale au două pagini în word - usually - dar te-aş ruga să încerci să le faci mai lungi. Fiindcă, cu cât sunt mai lungi, acţiunea pare mai lentă şi poţi adăuga mai mult dialog fără a se spune că este în abundenţă şi sec.
Apoi, sentimentele descrise n-au ajuns la mine. Am citit capitolul de trei ori şi tot nu sunt ' atins ' de sentimente. Nu mă impesionează şi nu pot să spun că - mi pare rău pentru un personaj sau că am simţit cu adevărat ce a păţit ea. M-a lăsat rece, aş putea spune.
Ca greşeli am văzut chestia aceea cu ' nici un ' care se scrie într-un cuvânt când este urmată de un substantiv şi încă câteva litere în plus / minus. Probabil greşeli de neatenţie şi cred că ar trebui să reciteşti capitolul înainte de-al posta.
Finally, mi-ar plăcea mai mult dialog. Nu spun să fie în abundenţă, dar el este aproape inexistent şi nu mai are farmec povestea în ochii mei. Dialogul, precum descrierea şi naraţiunea, ajută într-un fel întreaga poveste. În plus, o dinamizează, aş putea spune. De aceea, ar fi bine să mai pui dialog, ca să ştim şi noi cum se exprimă personajele, cum vorbesc.

Ideea începe să-mi placă fiindcă e originală şi n-am văzut vreun fic în care să se vorbească atât de mul despre filme. I mean, sunt destule informaţii legate de lumea filmului.
Începe să-mi placă şi de Caroline şi îmi schimb încet părerea despre ea. E mai okay, aş putea spune.
Also,mi-a plăcut flashback - ul ăla. A fost destul de interesant.

Cam atât. Baftă !
Hello dear i'm here deşi am întârziat destul de mult, but mai bine mai târziu decât niciodată.
A fost un capitol destul de frumos, adică ai îmbinat modurile de expunere într-un mod armonios iar acţiunea a fost foarte ,, linştită'' dacă pot să spun aşa.
Greşelile ţi-au fost aduse la cunoştinţă aşa că nu o să mă repet. Descrierea a fost bună, dar parcă a lipsit acel ceva care să mă facă să vreau să îl mai citesc încă odată şi încă odată şi tot aşa, parcă acele sentimente au fost transmise într-un mod mecanic. Naraţiunea a fost ok. De asemenea cred că ar fi indicat după cum a spus şi Metal dacă ai adăuga ceva dialog şi dacă ai face capitolele mai lungi.
Anyway per total a fost un capitol destul de bun.
P.S. Îmi place modul tău de a scrie este foarte original la fel ca şi acest fic( sau cel puţin mi se pare până acum din capitolele postate) Aştept nextu bye, bye.
După mult timp, am venit cu capitolul trei. Chiar a ajuns să îmi placă ideea fic`ului și nu vreau să renunț la el. :]] Mulțumesc de comentarii, sper să vă placă și acest capitol. * huggies *

Capitolul trei


Când am ajuns la recepție, am fost întâmpinată de gălăgia specifică Hollywood – ului. Cercetam cu aparentă atenție camera uriașă și mult prea elegantă, în care mă aflam. Recunoșteam multe chipuri, unii oameni mă și salutau. Michael Douglas a trecut ușor pe lângă mine, prins într-o discuție cu frumoasa sa soție. S-a oprit totuși, pentru a mă saluta. I-am zâmbit lui și lui Catherine, aruncându-le Privirea Manhattan. Asta făceam de când eram mică, analizam hainele actorilor. Așa ajunsesem să le cunosc stilul. Michael purta un costum gri, elegant, ce se învârtea în jurul a trei mii de dolari, de la Barneys, cel mai probabil. Catherine purta cea mai kitsch rochie de cocktail, grena – violacee, de la Ralph Lauren. Le-am făcut un semn cu mâna, gen ” ne vedem mai târziu ”, și m-am îndreptat spre bar. Am cerut un Martini dublu, știind că era singurul lucru pentru care aș putea să nu mor de plictiseală. Pe scaunul înalt de lângă mine stătea Perez Hilton, uitându-se cu interes la persoanele din jurul său. Am râs în sinea mea, întrebându-mă pe cine mai putea distruge acum. Deși nu mă simțeam confortabil să recunosc, îi citeam blogul cam de câte ori aveam timp. Tipul era cel puțin rău, avea o plăcere sadică de a se lua de vedete. Cam semăna cu mine în privința filmelor. Într-un fel ciudat îmi plăcea de el. Poate acest lucru se datora faptului că nu scrisese niciodată nimic despre mine – de ce ar fi făcut-o, până la urmă ? Nu mă deranja acest lucru, nu aveam nevoie de publicitate negativă. De obicei mă țineam departe de scandaluri. Nu că aș fi fost neapărat cuminte, dar știam că, dacă presa voia, se putea găsi și ceva nu chiar frumos în trecutul meu.

- Roosevelt ! Ce mai faci, străino ? m-am trezit luată la îmbrățișat de Angelina Jolie. Nu te-am mai văzut de un secol.

Flutură inocent din gene și nu m-am putut abține să nu chicotesc. Fără doar și poate, Angelina era actrița mea preferată – poate numai Sandra Bullock se putea compara cu ea. O iubeam la nebunie. Era inteligentă, grațioasă și juca al naibii de bine. Și arăta pe măsură. În mână avea ceva ce părea un gin tonic, din care sorbea guri mici din când în când.

- Știi și tu cum e, am fost foarte ocupată. Dar ți-am zis că poți trece pe la mine oricând ai chef de băut ceva, de luat o pauză de la stres.

Ea doar dădu din umeri, promițându-mi că îmi va face o vizită cât de curând, îmi dădu un ” țoc ” pe obraz și dispăru ca prin farmec. Șatena avea energie cu kilogramul, pentru vârsta ei. L-am văzut și pe Brad puțin mai încolo, uitându-se la mine. I-am făcut discret cu mâna, iar el îmi răspunse la fel. Începuseră să mă plictisească petrecerile hollywoodiene. Nu era nimic interesant până când cineva nu se îmbăta prea tare, pentru ca mai apoi să facă vreo mărturisire șocantă ( nu că i-ar fi păsat cuiva dacă era adevărat sau nu ). Poate era cazul să anim chiar eu atmosfera. Eram deja la al Martini, dar în continuare am mers pe o vodkă cu suc de portocale. La câtă lume mă saluta, aveam impresia că nu politețea îi determina să o facă, ci dorința ca noul lor film să fie cotat cât mai bine. Dar eu nu puteam fi cumpărată. Eram imparțială, chiar și când venea vorba de persoane la care țineam. Ok, recepția asta începea să fie plictisitoare de-a binelea. Am dat pe gât băutura, îndreptându-mă spre balconul absolut imens, pentru a fuma o țigară. Când am ieșit afară am tras aer în piept. Era răcoare, într-un mod plăcut. Tocurile mele răsunau în liniștea nopții, în timp ce pășeam pe marmura verandei. M-am sprijinit de margine, aprinzându-mi o țigară și gândindu-mă la ce aveam să fac când ajungeam acasă. Evident, o baie lungă și caldă. Apoi o să am parte de un somn bine meritat. Mă gândeam cu groază la ziua de mâine când voi fi nevoită să merg cu Anne să își ia rochie de mireasă. Era cam aiurea să știu că pitica blondă se căsătorea, înaintea mea. Eu nici nu știam ce mai e cu viața mea amoroasă. Nu mai simțisem nimic pentru nimeni de la despărțirea de Peter, fostul meu iubit. Nu mă omoram eu după el, era destul de plictisitor și se rățoia mereu la mine, dar măcar aveam sentimentul că cineva mă proteja. Am suspinat ușor, închizând ochii. Cam știam eu cu cine mă imaginasem căsătorită, dar pierdusem legătura cu mulți ani în urmă. Plus că el nu cred că își imaginase la fel totul.

- Cum de nu mă miră să te găsesc într-un loc ca acesta ? Te potrivești la fix, am auzit un glas familiar.

Mi-am întors capul imediat. Nu, nu se poate… Nu are cum să fie el !

Stăteam printre florile din grădina mea, încercând să prind un fluturaș micuț și portocaliu. Capul meu roșu de abia ajungea cu jumătate de metru deasupra plantelor. Până la urmă, aveam doar patru ani. M-am întins în față, sărind, și am făcut palmele căuș. Fluturele își luă zborul, iar eu am căzut pe burtă, fără nicio viețuitoare în mână.

- Carol, ți-am spus să mă aștepți ! Îl prindeam eu, draga mea.

Un băiat brunet, ce nu avea mai mult de șapte ani, se apropia de mine. Zâmbetul lui părea îngrijorat, dar în ochii verzi – albăstrui i-am citit amuzamentul. M-am ridicat rapid, nevrând să îi dau satisfacția de a râde. Mi-am scuturat rapid pantalonii și tricoul, aruncându-mă în brațele lui. Acesta fu puțin speriat pe moment. Nu era și el decât un copil, afecțiunea mea nu o putea înțelege. Dar cred că îi convenea că îl iubeam atât de mult.

- Îmi pare rău, Jasper, am murmurat ușor. Dar fluturașul acela era așa frumos și colorat și…

Nu am mai putut continua, văzând cum el începe să râdă. Ah, ce rău era. Am început să merg nervoasă spre casă. Dacă avea impresia că îl voi lăsa să râdă mereu pe seama mea, se înșela amarnic.

- Hei, Carol, unde te duci ? spuse Jasper, observând că mă îndepărtez.

- La tati.

Mi-am continuat drumul încruntată, spre casă. Spusesem că merg la tati pentru că el era cel mai drăguț cu mine. Mami era prea dură cu toată lumea, mai puțin cu sora mea. Dar pe Anne tot o iubeam. Era surioara mea micuță mititică. Dar normal, cum Jasper era mult mai rapid decât mine mă prinse din urmă aproape imediat. Se așeză pe jos și mă strânse la piept.

- Singurul loc unde te pot vedea e Hollywood – ul, micuțo, șopti el.

Nici nu m-a mai deranjat felul patetic în care îmi spusese – ca și cum el era un gigant. Îmi plăcea cum suna ” eu la Hollywood ” .


Am revenit în prezent, privindu-l neîncrezătoare pe Jasper al meu, prietenul meu din copilărie. Ce Dumnezeul meu putea face aici ? Se apropie de mine, venind atât de aproape încât simțeam mirosul aftershave – ului scump. Nici nu mi-a mai păsat cum de venise aici, pur și simplu m-am aruncat în brațele lui, lăsând lacrimile să îmi inunde fața. Nu îmi păsa nici măcar că eram într-un loc în care nu mi se permitea să plâng. El era singurul lucru de care putea să îmi pese. L-am auzit oftând în timp ce îmi săruta creștetul. M-am desprins ușor, uitându-mă la fața lui. Era aproape neschimbat. Mă privea la fel de amuzat ca întotdeauna. Cum am putut să nu vorbesc cu el atâta timp ? Îmi observă lacrimile și chicoti. M-am încruntat la el, aducându-mi aminte de copilărie.

- Of, Carol, ești la fel de prostuță ca pe vremuri. Observându-mi privirea, rectifică : Dar e de bine, scumpa mea. Doamne, mi-a fost așa dor de tine, spuse cu cel mai dulce glas din lume. Noroc cu tatăl tău că m-a chemat prin New York să te văd.

Se uită la mine cu o privire de cățeluș și am simțit că nu mă pot abține să nu râd. I-am dat o palmă în joacă, lipindu-mă de el. Acum că venise nici că mai aveam chef să îi dau drumul. I-am propus că mergem la mine acasă – s-o creadă el că aș reuși să mai stau la petrecere – iar el a acceptat fără să se opună. La cum îl știam, nu avea de gând să se cazeze la un hotel, ci să ia în primire camera de oaspeți de la mine de acasă. Probabil că bagajele lui erau deja acolo – tata avea o cheie de la casa mea. Ne-am urcat în mașină vorbind despre toate prostiile posibile.

- Văd că îți merge foarte bine. Mai mai că îmi e frică de tine, Miss Caroline ! spuse el, aparent speriat.

- De ce, lansezi vreun film ? Când el clătină din cap chicotind, am continuat : Deci ce se mai aude cu tine ?

- Ca un fiu responsabil, am luat afacerea familiei. Tata e foarte mândru de mine, așa că presupun că e de ajuns. Nu pot spune că finanțele sunt subiectul meu favorit, dar mă descurc pe moment.

Prin ” mă descurc pe moment ” voia să spună că momentan are bani să își bage și în… Mă rog, nu cred că e necesar să o spun. În timp ce am oprit la semafor, l-am privit lung. Îmi fusese așa dor de el. Nu îl mai văzusem de cinci ani, de când terminasem facultatea. Pur și simplu pierdusem legătura. Și îmi cam părea rău din cauza asta. Am ajuns destul de repede acasă și am parcat mașina în garaj. Jasper se dădu jos din mașină. Așteptă să fac și eu același lucru, apoi mă urmă în casă. Am aprins lumina în living, sărind pe canapea. Am realizat că nu eram îmbrăcată prea adecvat, rochia de pe mine fiind foarte incomodă. Am mormăit în barbă, nervoasă că trebuia să mă ridic din nou.

- Mă duc să mă schimb, Jazz, i-am spus când am văzut că se așează pe canapea.

- Nu m-ar deranja să rămâi fără nimic pe tine. Ochii îi sclipiră.

Am râs, preferând să iau totul în glumă. Am fugit spre camera mea, schimbându-mă cât am putut de repede într-o cămașă de noapte scurtuță, din mătase, crem. Când m-am întors, Jasper se uita la pozele de pe șemineul meu. Mai exact, se uita la una singură. Una cu noi doi. Era de la ziua mea de zece ani, iar el, băiatul matur tocmai mă mânjise cu tort pe față. Se vedeau și niște bucle blonde mai în spate, ce știam că îi aparțin surorii mele.

- Hei, apropo, ce mai face Anne ?

- E bine. Se căsătorește într-o lună și mâine merg cu ea să-și ia rochie, am spus după o pauză.

- Pitica blondă se căsătorește înaintea ta ? A căscat ochii a neîncredere. Schimbă repede subiectul : Că tot vorbeam de culoarea părului, cum de nu mai ai roșul acela pronunțat ? Te-ai vopsit ?

Mi-am dat ochii peste cap. Era cea mai jalnică întrebare ce o auzisem vreodată. Nu mă vopsisem, doar se deschisese el la culoare. Jazz se așeză pe canapea, iar eu m-am ghemuit ca o pisicuță la pieptul său. Ah, era așa cald și bine. Mă simțeam protejată lângă prietenul meu cel mai bun. Era perfect.

Aw, nu pot să cred că n-a trecut nimeni pe aici încă - nu pot să cred că n-am trecut nici eu -. Baka me. Oricum, n-am să-ţi las un comentariu lung, pentru că, ei bine, nu prea am ce să spun, dat fiind că în ochii mei totul e perfect. Îmi place estetica, am parcurs atât de uşor capitolul, iar ideea, ah, ţi-am mai spus eu ţie, e pur şi simplu genială - ca şi tine : )) -. Ador cum ai conturat-o pe Caroline şi îi ador şi numele, sună chiar foarte bine; Jasper pare atât de dulce, sincer, deşi încă nu mi-am putut formula o părere ca lumea despre el, îmi place cum e până acum - sper din tot sufletul să rămână dulciic -. Aş fi condamnat-o pe Anne dacă n-aş fii înţeles ce simte de fapt, e urât să te simţi abandonat, lăsat în urmă, îţi lasă un gust amar, un gol în suflet, pe care nu-l umple nimeni. Cum blonda - Anne - era mai mică când Carol a plecat era normal să se simtă aşa şi pe jumătate o condamn că nu trece peste, dar pe altă jumătate o înţeleg şi, dacă aş putea, aş sprijini-o. Era un citat care spunea că o persoană nu poate fii înlocuită de altă persoană, dar poate fii înlocuită de mai multe persoane, ei bine, sunt anumite persoane pe care pur şi simplu nu le putem înlocui, oricât am dori, nici cu toate persoanele de pe pământ. Probabil asta a simţit şi Anne atunci.
Iniţial credeam că Carolina va avea o aventură or something cu logodnicul Annei - da'da, m-am cam gândit la prostioare : )) -, dar acum că a apărut Jasper nu sunt atât de sigură că aş mai vrea să se întâmple - deşi ar fii totul mai piperat -
Îmi place cum i-ai conturat viaţa şi tot, iar ca idee e de-a dreptul originală, nu am mai citit ceva asemnător.

Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el.
Spor la scris şi multă multă imaginaţie, hun' ! >:D<
Înainte de a vă da satisfacția să citiți, vreau să îi mulțumesc lui Abbeh pentru că și-a lăsat părerea. Mă bucur că îți place și sper să te încânte și acest capitol. De asemenea, vreau să îi mulțumesc și criticului meu literar personal, Cherie, cea pentru care am făcut`o pe Melanie. Nu m`a lăsat să aberez și deși nu a văzut faza finală a capitolului sunt sigură că o va încânta - at least, sper. În rest, sper să primesc și eu măcar... două comentarii. If possible, ofc. Capitolul următor aș vrea să îl fac din perspectiva lui Anne, ca să descriu relația ei cu Kail, dar rămâne de văzut. Nu renunț chiar așa ușor la Caroline, I like being in her shoes. :]] Well, enjoy ! ;;]

Capitolul patru


M-am trezit destul de brusc în dimineața următoare. Poate s-a datorat mirosului de cafea proaspătă sau sfârâitului clătitelor în tigaie. Mi-am pus papuci în picioare, luându-mă după mirosul delicios ce venea, aparent, din spre bucătărie. Ah, de când nu mai mirosise casa mea așa. De obicei, la micul - dejun mirosea doar a lapte cu cereale – ceea ce sincer, nu avea un miros prea pregnant. Nu eram genul de persoană care să se strofoce cu pregătitul mesei. Nu că mâncam prea des acasă, dar când o făceam ori comandam ceva ori luam mâncare semi – preparată. Am intrat în încăpere, așezându-mă pe un scaun rotund, verde. Jasper era cu spatele la mine, iar din părul brunet și rebel îi alunecau pe spate picături de apă. Nu avea tricou, singurul articol vestimentar cel îl purta fiind boxerii Calvin Klein. Și arăta… ei, ca s-o spun p-aia dreaptă, arăta al dracului de bine. Atât de bine încât aș fi putut sări pe el chiar acum, să îi mângâi corpul cu degetele mele fine, să îi mușc buzele roșiatice. Mi-am scuturat cu putere capul. Calmează-te, Carol. Ești femeie matură acum. S-a întors cu fața la mine, zâmbindu-mi larg. Îmi puse în față niște clătite garnisite cu sirop de arțar și o cană de cafea, apoi mă sărută pe creștet. M-aș putea obișnui cu asta. Mi-am verificat agenda ce stătea pe masă. Astăzi nu aveam nimic de făcut, exceptând alegerea rochii cu Anne. Am închis ușor nervoasă agenda, luând o îmbucătură din clătitele delicioase. Ah, ce mi-ar fi plăcut să îl păstrez pe băiețelul acesta adorabil – bine, nu mai era chiar un băiețel – numai pentru mine. În timp ce mâncam, nu am putut să nu îmi amintesc despre o zi, absolut nenorocită. Ziua în care aș fi putut să îl obțin pe Jazz, iar eu ca o tută, mi-am pierdut șansa.

Stăteam lipită de dulapul meu din liceu, povestindu-le tuturor fetelor din grupul meu, cum Jared Cross mă invitase să merg la balul lui de absolvire. Eram doar o boboacă, iar el termina liceul, așa că fusesem mai mult decât flatată când mă invitase pe mine. Fetele mă priveau admirativ, poate și cu un strop de invidie. Dar eu știam foarte bine că nu cu Jared voiam eu să merg la bal. Oricum, acum nu mai aveam de ales. Jared nu era perfect, dar era singura mea opțiune. Era genul ” bad - boy ”, genul după care toate fetele alergau. Îmi plăcea de el. Era frumos, asta era sigur. Avea părul blond, ciufulit cu stil, iar ochii lui erau singurul lucru pe care chiar aș fi putut iubi la el. Erau de un albastru intens și păreau atât de sinceri încât nu mă puteam îndoi de el.

Am observat un ghiozdan familiar, așa că mi-am luat la revedere de la fete și am alergat spre posesorul său. Cum mă apropiam îi simțeam mirosul familiar și atât de plăcut. Am stat puțin pe loc, lăsând amintirile noastre să îmi inunde mintea. Doamne, câte lucruri făcusem împreună. Era prietenul meu cel mai bun. Ar fi fost așa frumos să fie mai mult. I-am sărit în spate, agățându-mă de el.

- Fluturaș, voiam să te întreb ceva, îmi zise în momentul în care am revenit pe teren drept. Vrei să vii la bal cu mine ? Știu că e aiurea, dar chiar te iubesc. Știu că e târziu. Știu că trebuia să îți spun mai devreme. Ești prietena mea cea mai bună și cea mai veche și…
- Oh, Jazz… mi-am mușcat buza, încercând să-mi ascund nervozitatea. M-a invitat Jared și am acceptat. Dar pot anula.
- Oh, nu, stai liniștită. Dezamăgirea i se putea citi fără probleme. Dintr-o dată mi se păru că arată diferit, ca și cum își pierduse zâmbetul. Ne mai auzim, Caroline. Îmi făcu semn cu mâna și se întoarse cu spatele.
- Stai, unde pleci ? Jazz, nu mă lăsa așa. Știi că și eu te iubesc.

Am strigat după el, dar deja plecase din raza mea vizuală. Dacă mi-ar fi zis până în acel moment. Dacă ar fi dat semne că simte ceva pentru mine, mai mult decât o legătură fraternă, i-aș fi mărturisit eu ce simt. Prost, arogant și laș ! A avut atâtea ocazii să îmi spună ce simte și fix după Jared se trezește și el. Chestia asta nu se poate uita. Te urăsc, Jasper Warren !


Acum îmi părea îngrozitor de rău că spusesem că îl urăsc. Sau pentru că îl refuzasem. Oricum, după ce că la bal Jared abia a vorbit cu mine – iar Jasper nici nu a mai venit – după petrecere a vrut să mă ducă la un hotel și să se distreze puțin. Prea rău pentru el că eu nu eram o fetiță fără apărare. I-am dat un pumn în față cu toată puterea pe care am putut-o exercita asupra lui. Ei, era bine să fiu înconjurată de bărbați puternici. Mi-am pus capul în mâini, oftând adânc. Terminasem de mâncat, iar cafeaua era băută de mult. M-am ridicat de pe scaun, mergând spre camera mea. Mi-am luat niște blugi decolorați Sergio Valante și un tricou bleu cu alb, Gucci. În picioare mi-am pus niște platforme, de un alb strălucitor, cu niște baretuțe subțirele, Prada. Arătam destul de bine. Mi-am pieptănat rapid părul, uitându-mă în oglinda de la masa de toaletă. Am vrut să mi-l prind la spate, dar nu îmi găseam clama. Am mers spre baie, gândindu-mă că poate o lăsasem acolo. Fiind obișnuită să nu fie nimeni la mine în baie, nu m-am mai obosit să bat la ușă. Am dat buzna ca o tornadă, luându-mi clama de pe marginea oglinzii. Când m-am uitat cu mai mare atenție în baie, l-am observat pe Jazz. Am căscat ochii, iar el, într-o încercare disperată de a nu face momentul și mai stânjenitor, își strânse prosopul cu care se ștergea, în jurul părții pe care… nu era indicat să o văd. Am închis cu putere ușa, lăsându-mă să cad pe jos, lipindu-mă de perete. Doamne, îmi era așa rușine. Cum am putut să fiu așa tâmpită ? M-am uitat în oglinda mare de pe perete. Aveam obrajii îngrozitor de roșii și păream foarte tulburată. Am încercat să mă calmez și mi-am prins repede părul. Chiar când m-am ridicat în picioare, Jasper ieșea pe ușa băii. I-am evitat privirea, iar el chicoti ușor.

- Știi că nu m-am supărat, nu ? zise el, zâmbind. Nu ai văzut nimic.
- Da, dar este așa stânjenitor. Acum poate ar trebui să mă vezi și tu pe mine dezbrăcată. Am râs împreună la replica mea.

I-am făcut cu mâna și m-am grăbit spre ieșire. Chiar trebuia să plec, altfel pitica mă va omorî. M-am urcat la volanul mașinii, călcând accelerația. Eram destul de stresată de alegerea de azi, nu numai pentru ea, ci și pentru mine. Ca singura domnișoară de onoare, trebuia să îmi iau și eu o rochie – norocul meu că nu trebuia să mă asortez cu nimeni. Dar chiar nu voiam să port cine știe ce rochie roz bombon, cu o coroniță cu trandafirași la asorte. Drumul era aglomerat, o zi destul de agitată în New York. Norocul meu era că între casa mea și Barneys nu erau decât vreo zece minute. Am parcat mașina în față la SoHo, luându-mi geanta. Vântul bătea destul de tare, așa că fusese o idee bună să îmi prind părul. Am împins ușile din sticlă de la Barneys, iar Georgina, șefa de la raionul de shopping personalizat - și o foarte bună prietenă a mea -, mă întâmpină cu un zâmbet. Mă îmbrățișă delicat, apoi îmi făcu semn să o urmez. Adoram să fiu într-un magazin. Era locul de care aparțineam – în afara sălii de cinema ( sau a camerei mele, dedicată filmului ). Am ajuns în raionul de rochii, unde Anne era deja îmbrăcată într-o mare de dantelă înfoiată. Semăna destul de bine cu un cârnat. Mi-am abținut râsul și m-am apropiat de ea. Avea broboane de sudoare pe frunte, semn că era destul de stresată. Semăna cu zilele în care trebuia să se pregătească de cine știe ce bal important. Pentru o clipă, am zărit expresia îngrijorată pe care o aveam și eu uneori. Se vedea că suntem surori.

- Carol, ce bine, ai venit ! Mama m-a lăsat baltă în ultima clipă, așa că am venit singură și nu știu absolut nimic. Rochia asta e chiar atât de aiurea cum o văd eu ?

Am dat din cap. A oftat puternic, luând o gură din șampania ce o avea pe o măsuță. În dreapta ei, era o stinghie plină cu rochii de mireasă. Îmi era groază când le vedeam. Eu nu aș putea să fiu ca ea. Deși aveam atâta curaj în tot felul de domenii, în fața unei rochii de mireasă mă pierdeam. În stânga, era o altă stinghie, plină de rochii… de – domnișoară – de – onoare. Mi s-a făcut rău instantaneu când le-am văzut. Blondina îmi observă privirea oripilată și începu să râdă. Normal, pe ea o amuza chestia asta. Apoi mi-am dat seama că nu mai fusese atât de drăguță cu mine de mulți ani. Poate era doar febra din-aintea nunții. Anne își dădu repede rochia – cârnat jos, rămânând într-un corset din dantelă și pantofii cu toc. Își alese cu grijă o rochie nouă. Era de un alb imaculat, cu ape albastre prinse de talie cu fundițe micuțe. Era strânsă sus, fără baretuțe, apoi înfoiată din talie. Era cu adevărat frumoasă și chiar părea stilul ei. Dar ceva nu era în regulă, iar asta se putea citi și pe chipul ei.

- Știu că ar trebui să o probez, dar simt că nu este ce vreau eu. Eu vreau ceva sublim, ceva ca…
- Ca asta, am continuat eu, luând un umeraș de pe stativ.

Era o rochie superbă, aproape la fel de frumoasă ca cea pe care o desenasem eu în copilăria mea. În partea de sus era cu mâneci din dantelă trei sferturi, strânse doar în marginile topului. În partea din stânga, topul era strâns cu un trandafiraș delicat, alb, de acolo revărsându-se o cascadă cu trandafirași brodați cu negru, cu o trenă lungă de tot. Anne aproape scăpă paharul de șampanie din mână, alergând spre rochie. Eram sigură că îi plăcea la nebunie. S-a schimbat repede cu ea și am fost plăcut surprinsă să văd că era perfectă pentru ea. Îi punea în valoarea corpul ei frumos și delicat. Da, chiar îi stătea bine. A zâmbit satisfăcută spre mine.

- Acum e rândul tău, spusese ea, rânjind malefic.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu am scăpat până nu am probat mii de rochii – rozalii, cu volănașe, cu paiete, cu broderii, din stofă, cu aplicații. Până la urmă am ales una care îmi plăcea și mie. Era turcoaz – dar nu o nuanță agresivă, ci una plăcută privirii, un turcoaz închis – lungă până în pământ ( dar lăsându-se să mi se vadă botul pantofilor ), cu o curelușă împletită maro, la brâu. Era destul de frumoasă și îmi stătea bine. Mă bucurasem că se terminase în sfârșit.

- Mi-a plăcut ziua de azi, i-am spus lui Anne când ne luam la revedere.
- Și mie. Ar trebui repetată cumva, sis. Mă îmbrățișă.

Nici nu am mai comentat la modul atât de aiurea în care îmi spusese. Mă bucurasem că începusem să fim mai apropiate decât înainte. Nu știu ce se întâmplase – oare de ce aveam impresia că se băgase tata ? – dar mă bucura că ne apropiam de ce fusesem înainte – încet, dar relativ sigur. Deși credeam că ziua asta va fi prostească, poate chiar plictisitoare, m-am bucurat să știu că nu s-a întâmplat așa. Mă simțeam relaxată, cum nu mai fusesem de luni bune. Fără să îmi dau seama, deja ajunsesem acasă. Când am intrat, Jasper stătea pe canapea. Se ridică spre mine, mă lua în brațe și îmi șopti să nu mă supăr. Am vrut să îl întreb despre ce vorbește. Apoi apăru ea. Avea părul șaten – ciocolatiu, ondulat și ochii albaștri. Era scundă, dar nu într-un fel rău, ci micuță, ca o păpușă de porțelan. Mi-am dat seama din prima că nu o voi putea suporta.

- Fluturaș… Știi că eu am plecat după liceu în Franța. Ei, ea este iubita mea, Melanie.

Își ascundea privirea de mine. Acea ființă pe care deja o antipatizam, mă privi zâmbitoare. Eu rămăsesem impasibilă, fără să schițez cea mai mică umbră de surâs. Îngheță și ea brusc, părând speriată de mine. Se ghemui la pieptul lui Jasper – AL MEU – iar el întinse automat brațele în jurul ei. Nu suportam să văd așa ceva. Brațele acelea ce ar fi trebuit să mă țină pe mine așa, erau strânse în jurul unei franțuzoaice. Nici nu mai îmi păsa că eram în halul acesta de geloasă, cum nu mi-aș fi permis niciodată. Am plecat în camera mea, aruncând rochia pe un scaun, iar corpu-mi pe pat. Jazz veni repede în camera mea. Părea rănit. Bun. Mă bucur că era așa.

- De ce ? am șoptit, încercând să îmi abțin tremurul din voce.
- Carol, tu nu erai acolo. Ce ai fi vrut să fac ? părea pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Ieși ! am țipat. Ai adus-o în casa mea. Și ce credeai, că o voi primi cu brațele deschise ? Știai că te iubesc, idiotule !

A ieșit, dar nu înainte să se uite la mine cu tristețe. Doamne, îi zisesem că îl iubesc. Mi-am înjurat viața și mi-am băgat capul în pernă, urlând.

Oh, dulceaţă, nu pot să cred că sunt iar prima ;;) De fapt, nu pot crede că nimeni nu mai citeşte/comenteaza ceva atât de genial ca ce ai scris tu acum. o,o
Nu pot să-ţi las o critică de niciun fel, pentru că, ei bine, nu am ce critica, dar am să-ţi spun - repet, sau cum o fii - că o ador pe Carol. Îmi place că e atât de hotărâtă, dulce, răsfăţată, geloasă şi alte cele, iar Jazz ... Oh, Jazz este o dulceaţă de băiat, dar sunt sigură că nu-mi place iubita asta a lui. Deloc. Sunt singură sută la sută, exact ca şi Carol: o antipatizez total, doar pentru că e cu Jazz.
Să fim serioşi, cine n-ar vrea un tip ca el ? :]]
Îmi place că începe să se înţeleagă cu "pitica", iar sfârşitul acestul capitol a fost cel puţin genial. Ştii de ce ? Oh, ştii ? Pentru că eu sunt cu sufletul în pioneze şi scena aia a fost descrisă într-un mod cel puţin genial. - oh, parcă şi văd persoane din viaţa reală în scena aceea O.O -
Da, eu şi imaginaţia mea zburătoare. =)
A fost un capitol uimitor, ador stilul tău de a descrie plus că îţi ador personajul/personajele principale, ai tu modul tău special de a le contura într-un mod deosebit.
Ah, uite, vezi ? Nu pot aduce decât cuvinte de laudă la adresa ta şi a ficului, pentru că, ei bine, ador atât ficul, cât şi ideea şi personajele şi absolut tot ce mai pot adora la el.

Aştept nextul, sper să vii repede cu el şiiii să ştii că, cu toate că poate comentez numai eu - pentru că eu vreau ! pentru că meriţi ! - sunt sigură cu mai sunt şi alţii care apreciază la fel de mult ca mine munca ta.
Spor la scris, Silvici ! >:D<
Hi there!
Sa stii ca-ti citisem primele doua capitole inainte, dar la cum sunt, mi-a fost lene sa comentez. xD Scuze pentru asta si data viitoare promit sa-mi las amprenta : P
Deci...imi place povestea pe care ai creat-o. E destul de originala. Ideea cu suroriile certate eram sigura ca o voi intalni pana la urma intr-un fic sau altul. Ah da, si cea cu prietenul din copilarie care acum are o frantuzoaica. Este absolut geniala.
Caroline pare genul de persoana independenta. Imi place stilul ei. In multe privinte seamana cu mine. Relatia ei cu Anne mi se pare una superficiala, chiar daca acum se inteleg mai bine.
Jazz pare tipul de baiat ideal, dar totusi enervant, iar despre Melanie nu-mi pot forma o parere clara pentru ca inca n-am ajuns sa o cunosc prea bine. Insa pot zice ca doar faptul ca e frantuzoaica duce la dispretuire xDD.
Astept urmatorul capitol si spor la scris. Cya later. *hugs*

Cum ţi-am promis, mai mult ca să-ţi ofer mai multă încredere în tine şi în potenţialul pe care-l ai ca scriitoare şi în acest proiect promiţător, iată-mă aici :)).

Hm, cu ce să încep - ştii că eu am multe de spus şi că niciodată nu sunt mulţumită de ceva, aşa că îmi cer scuze de pe acum dacă sfârşesc prin a fi mai puţin delicată de cât mi-am propus ? Nu o să-ţi iau la rând toate capitolele că mă apucă majoratu' şi nu vreau să devin răutăcioasă, deşi ţi-am zis în mare până acum, pe mess sau feis tu feis, care sunt problemele şi blablabla, deci mă rezum la ultimul capitol. Pe care aş fi preferat să-l fi postat după ce mi-aş fi dat părerea, poate aşa rezolvam chestia cu flashback-ul care mă tot sâcâie şi de care-ţi tot vorbeam, dar e în regulă, văd că celorlalţi le-a plăcut. Aşa, chestia cu flashback-ul ţi-am zis şi ţi-o mai zis; e mai bun ca precedentul, dar nu atât de bun pe cât trebuia să fie. Nu ştiu, poate sunt eu mai sucită şi am alte păreri, mai deplasate, dar ar fi trebuit să te ocupi mai mult de el fiindcă e o parte importantă din trecutul lui Carol şi o parte esenţială în acest capitol. Ce vreau eu să-ţi spun că nivelul de concentrare asupra flashback-ului ar fi trebuit să fie mult mai mare decât asupra celor întâmplate în capitol. Părerea mea. E foarte sec, ţi-am zis. Nu ştiu. Nu-mi transmite nimic şi Jasper zici că-i spune orice altceva nu că o iubeşte şi că vrea să meargă cu ea la bal ( deşi am înţeles că era un bal de absolvire şi ea era boboacă... bobocii au voie să meargă la un bal de absolvire? mă refer acum dacă nu sunt partenerii unui dintre absolvenţi. şi Jasper era absolvent? de fapt, care-i diferenţa de vârstă între ei. Uite, vezi? Ai lăsat foarte multe detalii în pom, de aia îţi spunea că ar fi trebuit să lucrezi mai mult la el şi blablabla. ). Iar ea are o reacţie tâmpită, serios. Adică nu ştiu, nu mi se pare deloc potrivită. Dar nah, mă ştii, mai dereglată mintal de fel.

Bun, revenind acum pe linia de plutire, ştii că Anne mi-e antipatică din toate punctele de vedere, nu? Adică deobicei îmi place genul ăsta de personaje, dar ea e seacă mă. Nu are pic de substanţă în ea, e ca o păpuşă. Falsă şi aiurea fabricată. Iar relaţia lor... eh, pare una tipică. Seamănă puţin cu cea a Savannei şi Charlotte din Hellcats - dacă-ţi mai aminteşti de ele ? Jasper, cum ţi-am zis şi alaltăieri sau ieri sau când cucurigu' lu' Madame Radu ţi-am zis, e atât de dulce şi adorabiil pe cât e de prostuţ şi naiv. Mie una asta-mi inspiră, naivitate şi un caracter nu foarte puternic, dar e dulce şi asta e tot ce contează. Ah, şi e al meu. Tu mi l-ai dat ;).
Şi acum vine partea frumoasă. Micuţa şi adorabila mea Melanie, pe care nimeni de pe aici nu pare să o placă deşi nici măcar nu au fost spuse prea multe despre ea :)). Îmi vine s-o mănânc, e atât de mică şi de dulce şi superbă şi de bună şi... ahh! nu ar fi în stare să facă niciun rău nimănui şi ar face de toate pentru ca cei din jurul ei să fie fericiţi - mai ales Jasper, al ei MOMENTAN - indiferent dacă asta îi aduce ei sau nu fericirea.

În rest ce să-ţi mai zic. Bănuiesc că ai înţeles şi tu ce am vrut să spun de fapt în locul acestor aberaţii nesfârşite şi anume că ai multe goluri şi poate că asta e din cauza faptului că ai capitole atât de scurte ( ai mai văzut tu capitole în cărţi cu 2-3 pagini? înainte, când scriam la persoana a treia, capitolele mele aveau cel puţin cinşpe pagini :)) ), un alt fix de-al meu pe care cer să mi-l scuzi ( nu că eu sunt psihopată rău de tot! ). Hm, cam atât am avut de spus :)). Ce să zic, îmi place, dar mai trebuie să lucrezi şi nu trebuie să aştepţi să-ţi zic eu ce şi cum trebuie să corectezi, descoperă singură, reciteşte de nşpe mii ori infinit de ori şi vezi ce lipseşte, ce ai mai putea adăuga, alea alea, aşa faci o treabă bună. Mă rog, tot ce pot să mai spun acum e că aştept next-ul pe care vreau să-l scrii repede. Vreau să văd ce planuri mai ai cu Melanie şi dacă lumea tot continuă s-o displacă ( :-s ).

Hai că m-am cărat. Au revoir >:D<.
[/align]
First, helău! Nu am mai comentat din cauza... lenei? O, da! Numai şi numai din cauza ei că e greu să tastezi - ştii ce obositor e? :]] Am citit fiecare capitol, dar lenea m-a învins. E un mostru sooo biiig and fat : - " .
Prima dată, am să-ţi spun două probleme ce mă deranjează în general la poveştile tale. Firstly, scrii foarte puţin, părerea mea. Adică termin de citit imediat ce ai scris şi, pe lângă asta, mi se pare capitolul mai fad atât de scurt. Lungeşte-l puţin - nu e greu să scrii mai mult fiindcă descrii mai amănunţit ce simte Carol. Apoi, pui capitolele atât de rar că uit să mai şi trec pe aici sau cred că ai renunţat. Ştiu, ai spus că-ţi place ideea and stuff, dar de ce nu le pui puţintel mai des - din două în două săptămâni, nu la nu ştiu câte luni. Într-un timp atât de lung, ajungi să şi uiţi ce s-a întâmplat în capitolele precedente - cel puţin, eu a trebuit să recitesc tot :]] .
Actualul capitol a fost bunicel, plăcut. Ai descris bine sentimentele lui Caroline, mai puţin în flashback. Flashbackul mi s-a părut scurt şi sec. Nici partea cu sentimentele nu mi s-a părut în regulă fiindcă Carol nu a părut deloc surprinsă când Jasper i-a spus că o iubeşte - mi se pare imposibil - , iar Jazz era atât de relaxat de parcă îi spunea ce a mâncat la micul dejun. Mi se pare că ar fi trebuit să fiu emoţionat măcar puţin la partea aia, dar mi s-a părut oarecum seacă şi grăbită. Mult prea grăbită, cred. Apoi, reacţia lui Carol m-a scos din sărite. Mi s-a părut atât de anormală şi mi s-a părut exagerată. En fin.
Carol începe să îmi placă mai mult fiindcă îi cunosc mai bine personalitatea. E atât de răsfăţată şiiii... na, îmi place, nu am de ce să argumentez. Desigur, m-a deranjat reacţia ei în flashback, dar tot o plac. Anne mi se pare transparentă, nenaturală şi nu-mi place mai deloc. E precum o păpuşă pe care o mişti de colo colo şi care pare atât de falsă. Falsă, da! Şi mi se pare că relaţia ei cu Carol nu o să fie atât de bună pe cât se aşteaptă Caroline. Pur şi simplu, Anne pare atât de prefăcută încât pocneşte. Jazz now. Nu pot să-mi spun cine ştie ce părere despre personajul ce aparţine lui Cherie, dar pare okay. Mi-a plăcut felul în care s-a comportat cu Carol şi, la final, când aproape că a plâns eram gen: wtf?! Nu mă aşteptam să ţină atât de mult la Caroline. Am rămas cu adevărat uimit. Şi acum noul personaj care-mi place la nebunie. Melanie. Yeah, i don't know why i like her. Îmi place, în primul rând numele şi originea. Adică franţuzoaicele arată cu adevărat bine şi ador felul în care se comportă. E genială, clar şi sper să nu îmi schimb părerea despre ea.
Anyway, mi s-a părut cam nesimţit Jazz că a adus-o pe Mel în casa lui Carol fără să îi ceară măcar voie, dar îi aştept explicaţia. And mi s-a părut cam ciudat când Jasper a zis ceva gen: ' am fost plecat în Franţa şi trebuia să fiu cu cineva ' [ sau ceva asemănător ] . E ca şi cum trebuie să ai prietenă non stop - poate greşesc eu, anyway.
Sper să nu te supere aberările mele cu sau fără sens fiindcă sunt atât de obosit încât abia mai pot să-mi ţin ochii descrişi. Oricum, eu aberez o tonă ( ofc ! :)) ) şi când ţi-am spus ce nu-mi place, am făcut-o pentru că vreau să progresezi, nu pentru că vreau să te enervez, really. : D
Aşa că, my dear, te-am lăsat. Noroc la scris şi - SPER - ca viitorul chap să vină mai repede.
See ya. >:D<
Heiiii, mulțumesc de comentarii. <3 La nereguli, v`am lămurit pe messenger, așa că nu mai are rost să vă las să așteptați. Oh, încă ceva. Capitolul următor va fi absolut și irevocabil, genial. :]] O să vă dați seama la sfârșitul acestuia de ce.

Capitolul cinci


M-am trezit ceva mai devreme decât de obicei, simțindu-mi capul cât o baniță. Eram amețită și supărată, ca după o noapte de plâns. De ce aș fi plâns ? Doar Jasper era aici, totul era perfect. Apoi m-a trăsnit. Jasper era cu tipa aia. Îi făcusem o criză de gelozie. Doamne, cine sunt ? Eu nu eram geloasă. Nu puteam fi. Ok, voi încerca să îndrept totul aparent. Cu el, nu cu ea. După mine, Melanie putea să se arunce de pe pod. Nu mă interesa. Dar – deși mă bucuram de faptul că îl rănisem – nu îl puteam lăsa pe Jazz să creadă că sunt o schizofrenică. M-am ridicat leneșă din pat, uitându-mă după ceva de îmbrăcat. Dormisem în hainele de stradă, iar acum chiar erau incomode – mai ales blugii, care erau cam prea strâmți, mai ales când aveai vezica plină. Mi-am luat un tricou care îmi acoperea coapsele și îmi punea picioarele în evidență - și nici nu mă străduiam să arăt atât de bine. M-am dus mai întâi la baie ca să fie totul ok și apoi m-am dus în bucătărie. Melanie stătea pe scaun – într-o pijama care nu se putea compara cu felul cam neîmbrăcat al meu –, în timp ce Jazz aranja trei farfurii pe masă. Zâmbi timid când mă văzu, uitându-se la mine cam temător. I-am sărit în brațe, șoptindu-i la ureche că îmi pare rău și că nimic din ce am spus aseară nu era adevărat. Am simțit cât de aiurea i se părea ce fac, dar era necesar asta, dacă voiam ca planul meu să iasă bine. Îmi mângâia părul cu buzele lui, în timp ce mâinile mele se agățau de umerii lui. Chiar eram curioasă ce îi spusese Jasper iubitei lui despre izbucnirea mea de aseară. Nu i-ar fi spus adevărul – fie să-i cruțe sentimentele, fie ca să mă protejeze pe mine. Dar momentan îmi făcea o plăcere nemaipomenită să stau în brațele brunetului. Parcă fuseseră făcute pentru mine și își așteptau regina. Dar normal, porțelanul buclat ( cum mă hotărâsem să îi zic lui Melanie ), se hotărî să strice totul :

- Bonjour, Carol. Zâmbi afectată. Je suis désolée. Jasper mi-a spus că avusesei o zi proastă și apoi am venit eu cu chef de vorbă. Chiar îmi pare rău. Sper că ne vom înțelege de acum încolo.

Am dat din cap aprobator. Da, porțelan buclat, sigur că da. Nu îl iertasem pe Jasper complet. Tot fusese un nenorocit că o adusese aici, fără ca măcar să pomenească înainte că ar avea o iubită. Dar până la urmă, avea dreptate. Nu ne mai văzusem de ani întregi, mă puteam aștepta să fie singur, venind după mine ? Deși eram al naibii de geloasă și de posesivă, știam că nu e chiar foarte vinovat de faptul că avea o iubită - și încă o avea de ceva timp. Am analizat-o pe Melanie mai bine. Era destul de frumușică, exact ca o păpușă de porțelan buclată, cum observasem de la început. Dacă nu ar fi fost cu cel mai bun prieten al meu, poate că am fi putut fi prietene. Hm… Nu, nici măcar atunci. Mi se părea mult prea enervantă – ok, da, eram al naibii de subiectivă. După ce mi-am mâncat jumătate din omletă, m-am dus să mă schimb. Era cazul să mai trec pe la serviciu. Chiar dacă aveam o slujbă la care puteam lucra de acasă, era necesar să merg și la birou din când în când. Mi-am luat niște blugi negri Agnes B și un tricou mov, inegal la margini, Anne Klein, iar în picioare mi-am pus noile mele sandale lila, de la LK Bennet. Aveau multe curelușe în diverse nuanțe de purpuriu, iar în vârf o mură micuță și delicată. Erau atât de adorabile încât îți venea să le mănânci. Mi-am întins câteva șuvițe din părul ce astăzi avea o zi proastă, mi-am înșfăcat geanta și am ieșit pe hol. Jazz era acolo, așteptându-mă zâmbitor. Mă sărută pe obraz și îmi ură o zi bună. Mi se păru că mai voia să zică ceva, dar doar deschise gura apoi o închise la loc. Nici nu avea ce să spună. Am ieșit pe ușă, urcându-mă mai apoi în mașină. Mă săturasem deja de aerul din casa mea. Ieri aș fi murit de nerăbdare să stau acolo doar cu Jasper, dar acum, cu porțelanul buclat prin preajmă, aș fi preferat să petrec o lună cu mama mea – ceea ce era un sacrificiu imens. Ce nu aș face eu pentru bună starea mea.

Pe drum, gândul mi-a zburat la Anne. Ceva era clar în neregulă. Chiar dacă tata i-ar fi spus să termine cu atitudinea de mimoză și să se comporte ca o soră al naibii de perfectă, ca mine - poate nu în așa multe cuvinte – nu era genul ei să se comporte atât de drăguț. O descopeream falsă. Tare mi-era că nu va fi totul lapte și miere. Când voia să rănească o persoană, o făcea la fel de ușor ca mine. Deși aveam multe în comun, erau și multe diferențe la noi. Ea ar fi murit fără alocația de la părinții – da, încă se numea așa chiar și la vârsta ei. Eu aș fi muncit ca să mă descurc – ceea ce și făceam. Ea ar fi făcut crize fără vacanța din fiecare lună în Hamptons, la casa familiei – casă era puțin spus. Eu nu mai fusesem acolo de ani de zile – nu că aș fi vrut ; aerul bunicii încă putea fi simțit acolo. Când am parcat mașina în fața clădirii, eram încă adâncită în problemele mele. Am intrat pe ușa principală, salutând-o pe Rachelle de la recepție. Aceasta îmi înmână un dosar pe care scria simplu ” Ministerul de Finanțe – Secția Monitorizare Averi ” – era timpul pentru adăugarea unor chestii noi la averea mea - și o invitație într-un plic bleumarin. Pe el era scris cu litere alungite numele meu. Am intrat în lift, apăsând pe butonul ce mă ducea la etajul zece. Cineva opri ușile chiar înainte să se închidă și se strecură înăuntru. Nu cineva. Doar Peter. M-am uitat în altă parte, nefiind în stare să port o conversație cu el. După ce ne despărțiserăm, avusesem grijă să nu ne intersectăm, chiar dacă lucram în același loc. Îi mutasem biroul cu trei etaje mai jos față de al meu, așa că numai în lift ne mai puteam vedea. El părea și mai stânjenit în jurul meu. Își strângea mâinile, stresat. M-am relaxat când a coborât, uitându-mă după el. El ar fi trebuit să fie furios pe mine. Mă iubea îngrozitor de mult, dar eu nu simțeam decât o atracție slabă pentru el. Reacționase bine când mă despărțisem de el. Îmi spusese că știuse că nu va avea un loc în viitorul meu. Am oftat puternic, coborând la etajul meu. Biroul asistentei era gol, acoperit cu un strat subțire de praf. Se vedea cu Jules nu era la serviciu. De abia așteptam să se întoarcă din concediu. Am intrat în birou, dând drumul la calculator și așezându-mă pe scaunul din piele. Am deschis invitația, întrebându-mă cine mă putea chema undeva - știam cum arată invitațiile de Hollywood, iar acelea erau o culoare diferită. Ochii mei s-au plimbat asupra scrisorii. Am citit-o de două ori, pentru a fi sigură că înțelesesem bine. Kail mă invita la petrecerea burlacilor. Știa că e o seară doar pentru bărbați, dar spera să vreau să vin – cică prietenii lui erau prea plictisitori pentru el. Mă întrebam dacă Anne știa despre asta. Probabil că nu, așa că nu am vrut să o sun. Și așa nu aveam ce face diseară, așa că am hotărât să merg. I-am trimis un mesaj pentru a-l anunța că vin. Totuși, nu înțelegeam ce era cu el. Ne văzusem o singură dată, iar atunci nu mi se păruse că vom fi prieteni. Poate voia doar să ne cunoaștem mai bine, având în vedere că de mâine va fi cumnatul meu. Mi-am întors privirea spre calculator. Am dat drumul la filmul Midnight in Paris, apăsând și pe butonul de la video – proiector. Bun, acum mă puteam relaxa. M-am așezat orizontal pe canapeaua mare de la mine din birou, punând pe măsuța din față un carnet și un pix. Așa îmi puteam face schița criticii în timp ce vizionam lung metrajul. Deși Woody Allen – regizorul și scenaristul filmului - îmi era prieten, am descoperit câteva nereguli ce nu puteau trece nevăzute. În partea în care actrița principală se plimba pe malul râului, se vedea, în dreapta, cum niște oameni vizionau filmarea. Se putea restricționa circulația în zona filmărilor, dar se pare că nu se gândiseră la asta. Oricum, nici un film de al lui nu se va putea compara cu The Purple Rose of Cairo.

Când filmul s-a terminat, iar eu făcusem ciorna pentru critică, mi-am aruncat ochii pe ceas. Era deja patru după – amiază. Nu îmi dădeam seama de ce trecuse timpul așa de repede. Apoi mi-am dat seama că ajunsesem la serviciu cam târziu. M-am ridicat de pe canapea, netezindu-mi părul cu mâinile și analizându-mă puțin. Eram îmbrăcată prea neadecvat pentru o petrecere a burlacilor – cel puțin, așa presupuneam. Știam că în baia mea personală erau câteva haine puse pe o stinghie. Cred că aș fi putut găsi ceva care să se potrivească și cu sandalele. M-am dezbrăcat repede, rămânând în lenjerie, gândindu-mă ce să port. Am ales cu grijă un maieu crem, John Galliano, cu dantelă neagră la mijloc, ce continua până sus și se prindea la gât. În jos mi-am luat niște pantaloni scurți, din stofă neagră, Valentino. Știam că era cam devreme să plec la petrecerea lui Kail, dar aveam de gând să mă opresc pe drum la Starbucks – era chiar lângă barul unde se ținea petrecerea – să mănânc o Ciabatta cu roșii și mozzarella și să beau o ciocolată caldă cu mentă. Am intrat în cafeneaua mea preferată, cerând prânzul meu nu – prea – copios - și – întârziat, apoi m-am așezat pe un fotoliu confortabil. Sendvișul era cald, așa că îmi prindea bine, după ce nu mâncasem de atâtea ore. Adoram să vin aici. Mă relaxa, mă simțeam în largul meu. După ce am terminat comanda, am ieșit, mergând puțin pe jos spre bar. Îmi parcasem mașina acolo, deja, așa că nu m-a deranjat să merg circa trei sute de metrii. Când am intrat la Joe`s, localul era plin de fum. Am stat puțin pe loc, apoi l-am văzut pe Kail la o masă mai din capăt. M-am strecurat printre cei de pe ringul de dans, auzind fluierături în urma mea. Tipic. Când logodnicul surorii mele mă văzu, se ridică în picioare și mă sărută pe ambii obraji.

- Hei, băieți, ea este Caroline, sora frumoasei mele Anne, spuse el tare, pentru a le atrage atenția prietenilor lui. Apoi adăugă în șoaptă : Sunt îngrozitori de plictisitori, până acum au vorbit despre cursurile unui fost profesor de la facultate. Mersi că ai venit.

Îmi zâmbi cu căldură și nu am putut să nu-i răspund la fel. Mi-am luat o tequila și am făcut cunoștință și cu tipi din jurul meu. Doamne, chiar erau plictisitori. Nu puteam fi atentă la ce vorbeau, erau mult prea enervanți. Niciunul nu păruse prea interesat de meseria mea – după ei, atâta timp cât nu erai sculptor, pictor sau desenator, făceai umbră pământului degeaba. Mă enerva complet să mai stau încă o secundă cu ei – poate era și datorită alcoolului, la care nu rezistam prea mult. Cel puțin, Kail părea la fel de afumat ca mine. Am simțit cum telefonul îmi vibrează în buzunar, așa că l-am verificat. Jasper încerca să mă sune. I-am închis fără să clipesc. Nu doar el avea voie să se distreze – mă rog, el putea crede că mă distrez. Ce ciudat, nu mă mai gândisem deloc la el de când plecasem de acasă. Mă bucura acest lucru. L-am privit cu atenție pe Kail. Revelația m-a izbit în plin.

- La naiba, mi-am adus aminte de unde te știu ! i-am spus pe un ton strident. Kail Scooter, promoția 2004, de la liceul Yves. Erai cu doi ani mai mic decât mine, știu că ai încercat să mă scoți la o întâlnire.
- Chiar mă întrebam când îți vei da seama. Chicoti. Da, am fost cu adevărat patetic atunci.

Își puse mâna peste a mea și am simțit cum îmi bate inima îngrozitor de tare. Probabil era vina alcoolului, dar îmi plăcea să îl simt. M-am ridicat brusc, spunând că mă duc până la baie. Norocul meu, nu era nimeni acolo, așa că am putut să par nebună fără să se sperie nimeni. M-am uitat în oglindă, încercând să mă calmez. Este logodnicul surorii tale, Caroline. Mâine se căsătoresc. Ești doar supărată pentru chestia cu Jasper și vrei să te distrezi. Calmează-te, fato ! Și probabil că m-aș fi calmat, dacă Kail n-ar fi intrat în baie, uitându-se la mine cu ochii lui verde intens, arzând. Mă lipi de perete și mă sărută. Șocul dură doar o clipă, apoi i-am răspuns cu o pasiune mistuitoare. Era un sărut cam sălbatic, ce părea că ni-l doream amândoi. Gurile noastre emanau alcool, dar acum asta nu mă deranja, ci mă atrăgea. Mâinile lui încercau să îmi dea jos pantalonii. S-a oprit când i-am zis că nu ar trebui să facem asta aici. M-a aprobat. Am mers să ne luăm lucrurile de la masă. Kail spuse că era obosit, iar eu trebuia oricum să ajung acasă. Am luat mașina mea, el o lăsase pe a lui acasă. Pe drum, el doar îmi dădea explicații cum să ajung la el. Mă bucuram că Anne nu stătea încă cu viitorul ei soț. Nu îmi convenea că îi făcea așa ceva surorii mele, dar eram beată, nu ? Aveam o scuză. Când ne-am dat jos din mașină, el deschise repede ușa, apoi mă luă în brațe, închizând apoi ușa cu piciorul. Pe tot drumul spre dormitor mă săruta în continuu. Doamne, ce-mi plăcea. Și aveam sentimentul că voi adora și ce va urma.

Hi there.

Îmi pare bine că m-ai anunţat în legătură cu noul capitol.
Nu ştiu de ce, dar capitolul ăsta mi s-a părut mai lung, chiar dacă nu e. Parcă te-ai axat mai mult pe sentimentele ei. Se pare că nu prea acorzi atenţie descrierii localurilor. Nu e chiar rău, adică pe mine una nu mă deranjează asta, doar că personajele arată mai bine pe un fundal decât să aibe alb în spate [nu cred că m-am exprimat bine, dar lasă xD].
Îmi plac replicile personajelor. Damn, chiar ştii să le pui în valoare într-un fel sau altul.
Mi-au plăcut unele faze, m-au făcut să râd, în sinea mea, bine'nţeles. Îmi plac scăpările de narcisism a le lui Carol, dacă le pot numi aşa. Pare simaptică tipa. Genul de persoană care de fapt e chiar de treabă, chiar dacă la început nu pare.
Şi Kail e simpatic, chiar dacă o înşelă pe Anne. Adică mie mi-a plăcut cum l-ai descris.
Melanie, sau porţelan buclat, cum îi spui tu, pare scoasă dintr-o comedie romantică xDD Parcă îmi şi imaginez scene cu ea xD
Singura chestie care nu prea îmi place la cum scrii e părţile unde spui cu ce se îmbracă, firmele şi restul. Ar trebui să te plătească pentru că le faci reclamă, nu crezi? xD În rest, chiar îmi place cum scrii.

I think I'm done. See ya later! xP

Edit: Damn, ce-mi place semnatura ta! xD
Helăăău, hun' * hugs *
Am citit capitolul ieri, dar mi-a fost prea lene să comentez. Oricum, am să-ţi las o micuţă părere şi spun micuţă pentru că eu pur şi simplu nu am ce critica.
Parcă a fost mai scurt capitolul ăsta, nu ştiu de ce mi s-a părut aşa, însă mi-a plăcut mult. Aşa cum ţi-am spus şi pe mess: Jasper e o dulceaţă, dar şi Kail are ceva aparte, i don't know, parte aşa ... interesant. Ştii, Anne merită să fie înşelată, fix d-aia că e aşa o enervantă ... : )) Ştii tu că nu o plac şi poate-s rea ( poate ? :)) ), dar mi se foarte ok: :]] Poate că aşa îşi ia revanşa ... ştii tu, pentru că Jasper e cu nesuferita de Melanie şi, eu una, nu o plac nici pe ea. - observ că nu plac pe multă lume, dar pe Melanie aş plăcea-o dacă şi-ar alege alt băiat :]] -
Aş abera până mâine dacă ar trebui, dar nu cred că vrei să citeşti un post kilometric şi fără noimă, aşa că mă opresc aici şi aştept cu răbdărică următorul capitol :3
Spor la scris, dulceaţă >:D<
Hello, hello dear.
A trecut mult timp de când nu am mai trecut pe aici, sorry pentru asta, dar timpul meu s-a micşorat considerabil de când a început şcoala, cu taote că ai postat capitolul acum ceva timp. Ştii ce ador cel mai mult la acest fic al tău, faptul că ai creat o serie de intrigi încurcate, o grămadă de răsturnări de situaţie, trădării, certuri, invidie i love this thing.
Felul în care ai aduso în peisaj pe Melanie care deşi pare atât de inocentă şi aşa mai departe sunt sigură că va scoate ghearele. Oh cât despre Carol, ei bine gelozia nu este bună, dar este necesară, oricum se pară că lucrurile încep să se complice şi mai mult, şi nu neapărat într-un sens bun. Şi aşa zisa trădare sunt curioasă dacă o să o ducă până la capăt, dacă o să îi facă asta surorii ei. Recunosc Carol îmi aduce aminte de Rachel din ,,Iubit de împrumut'' care tot la fel îşi trădează prietena. Oricum sper ca lucrurile să ia o altă întorsătură şi mai spectaculoasă, deşi sinceră să fiu nu mă deranjează să se nască o idilă între Carol şi logodnicul surorii ei, asta doar pentru ,,ai da peste nas lui Jazz'' nimic mai mult. Cam atât aştept nextu. Bye.
Helăău, Nya! *huggies*

Deşi mi se închid ochii şi nu mai pot de somn, trebuie - dar TREBUIE - să îţi comentez ficul. Why? Well, l-am citit şi mi-a lăsat o impresie plăcută, am rămas cu un „gust tare bun pe buze” , ca să spun aşa, după terminarea acestuia.
În primul rând, ai un fel de a scrie original, unic. Uşor, nu grăbeşti acţiunea şi nu te complici cu cine-ştie-ce chestii, ci te ţii de ale tale şi asta-mi place. Plus, atrage cititorul, mai ales pe cei ca mine. :]
În al doilea rând, ai adus vorba de Johnny Depp, cum să nu apar pe-aici - neah, just joking :]] - . Oricum, lăsând gluma la o parte, ceea ce doream să spun este că-mi place ideea ficului şi la nebunie de personajul principal. O ador pe Caroline - şi pe superbul de Jasper, dar despre el vorbesc peste câteva secunde - , ai reuşit să-i conturezi personalitatea foarte bine şi i-ai dat un aer de tipă genială, care e întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi. Totuşi, e cam naivă. Foarte puţin, de fapt, dar totuşi, ”toanta” a fost geloasă pe Melanie. Rlly, nu-ştiu-de-ce am impresia, dar micuţa franţuzoiaică şi Carol' au să se înţeleagă de minune. XDDDD
Aşa. Jasper este un tip ok, cu mici defecte pentru care l-aş lovi până i-ar sări apa în cap, dar cu mult mai multe calităţi care mă fac să pot zice că ai ştiut - şi că m-ai cucerit cu felul în care creezi personajele, m-ai făcut „fana” ta - cum să-i faci şi ce să-i faci încât să ne „obligi” să-l îndrăgim.
Eh, Anne e cam superficială, o lady falsă ca să zic aşa. De ea, din păcate, n-am prins drag, ba chiar aş pocni-o mai mereu, dar deh... -.-" Am ceva cu oamenii materialişti şi fiţoşi , iar din nefericire, A. face parte din ei.
Kail este super-mega-extra-dulce. Idk, but i love him! <3 L-ai făcut să fie atâât de genial şi de frumuşel şi „inocent” încât m-a dat gata. Plus, eram sigură că se va întâmpla ceva între Caroline şi Kail. : >
Acum, să spun ceva şi despre poveste/fic:
1. E originală, sincer...n-am citit vreo carte sau vreun fic unde cineva aducea vorba de viitorul meu soţ. *laughs* Nu scrii mult, dar nici puţin . Scrii destul şi scri în aşa fel încât să nu mă i-a somnul când citesc.
2. Vorbind de gramatică, mă bucură faptul că-ţi corectezi capitolele. Până acum, nu am văzut vreo greşeală de tastare/exprimare.
3. Dialogul perfect. Fără comun, fără banal, direct şi bine-gândit.

Acum, nu mai ştiu ce să-ţi zic. În caz că-mi mai aduc aminte, poate voi edita. Oricuum, îţi urez spor la scris şi multă-multă inspiraţie! *huggies*
>:D<
M.
Primul capitol.
Punctele de suspensie se pun „...” nu „ . . . ”.
distrugeam. Doar le dădeam motivația de a face ceva bun. - după distrugeam cred că puteai pune virgulă și puneai explicația, cred că ar fi arătat și mai bine așa.
Manichiură perfectă, rochie perfectă. Ai repetat perfectă și sună... nașpa o.o.
„agrea” cred că se scrie de fapt „agreea”. Aici nu sunt nici eeu sigură - mdeh ._. -
„ochi verzi închis” ceva nu-mi sună bine la asta, poate mai bine spuneai „ochi de un verde închis” idk.
„Kail mă urma” cred că suna mai bine „urmă”
Caroline este un personaj complex se pare, ironică și rece. Interesant, o conturezi foarte frumos. Nu mă apuc să vorbesc despre modurile de expunere, numai ești în stadiul de „pat roz și veioză albastră”. Puteai doar puțin mai multă descriere, în rest, totul ok. Îmi plac replicile, de aceea pot fi mai dese. Îmi place faptul că Caroline își iubește meseria și că se dedică ei. Oricum, un prim capitol excelent, după părerea mea.

Al doilea capitol.
Ok, acest capitol a fost aparent mult mai bun decât anteriorul. Ceea ce mi-a plăcut, așa cum ai zis și tu, a fost că ai evidențiat relația celor două surori. Caroline este sucită, asta mi-am dat seama din acest capitol. Spune că nu-i pasă, dar îi pasă de sora ei, deci îi pasă și se unde îl cunoaște pe Kail dar nu vrea să recunoască. Este interesant, mai ales că Caroline acum chiar că este prototipul femeii de succes, care pare să facă orice dar să ajungă sus prin pripiile ei forțe. Good job, parcă ai intrat în pielea personajului ^^.
Ah, încă ceva, Anne pare superficială, adică... idk, știi și tu, tipul ăla de persoană care este iubitoare dar după când vede că celălalt are mai multe calități și beneficii decât ea începe să-și scoată colții :)).

Al treilea capitol.
Ok, Angelina Jolie? I love it, adică ador ideea asta a ta, care pot spune că este foarte originală și incitantă, citesc cu sufletul la gură. Oare ce vedete vor mai apărea :))?
la al Martini, - aici cred că lipsește numeralul.
Să își bage și în... - lol, asta fost tare.
Îmi place cel mai bun prieten a lui Caroline, cred că le-ar sta bine împreună, lol.

Al patrulea capitol.
Îmi place Jezz, lol, dar nu-mi place flashback-ul, idk why, dar parcă nu are ceva așa de special sau atât de important în el - decât faza cu „te iubesc”, care putea fi scrisă sub altă formă - și ar fi putut să dispară, dar este ok și așa. Faza cu pumnul... este groaznică.
Îmi place foarte tare faza cu „să mă vezi și tu pe mine dezbrăcată” și cea cu „semăna cu un cârnat”, am râs ca... vaca ._.
Ok, capitolul acesta a fost genial - exceptând flashback-ul -. „în pernă, urlând” asta sună al naibii de bine.
Ai numai propoziții geniale care măf ac să râd și să zâmbesc, și nu âl uiltimul rând s-o iubesc pe Caroline. Anne numai pare așa de superficială, dar, cine știe. Melanie aia presimt că va fii o piază rea. Anw, capitol superb.

Și ultimul capitol, dar nu cel din urmă.
Acesta este..hmm, frumos. Mai ales că este previzibil, în fine, asta dacă nu vei schimba tu ceva, pe ici pe colo, cum cred că o să faci și nu o să ne lași să ne bucurăm de aventura celor doi, dar poate că da. Aici nu am ce zice decât că-mi place și că abia aștept următorul capitol.

Ce să-ți mai zic, baftă și acest fic a intrat în preferatele mele. Haidi bye, deja mă doar degetuțele =(
Mulțumesc tuturor pentru comentarii, știți că apreciez enorm. <3 Ficulețul a ieșit din hibernare. Capitolul era aproximativ terminat de vreo lună, dar lenea... Mă rog. D: Sper că vă va plăcea. Dacă nu, apreciez și comentariile negative. :]
Capitolul şase

Nu m-am mai obosit să mă uit la cum era decorată casa lui ( deși am putut observa o poză cu el și Anne pe șemineu ). Chiar făceam asta ? Doamne, știu că era greșit. Dar Kail părea atât de superb și groaznic de bun, încât nu mă puteam abține. Chiar dacă aș fi regretat-o după, acum totul venea de la sine. Mâinile lui îmi desfăceau ușor sutienul, în timp ce gurile noastre își provocau plăcere. Parcă trupurile noastre fuseseră făcute să fie contopite. Lucrurile erau prea lente, așa că i-am tras repede cămașa Paul Smith – din păcate, i-am rupt-o ; chiar și în astfel de momente mă gândeam la modă – făcându-l și pe el să-mi dea mai repede hainele jos. Aproape că îmi era milă de patul lui pufos, dar noi eram prea pierduți pentru a ne mai ridica de pe podea. Limba lui trasa cerculețe pe gâtul meu. Ah, ce bine era. Mi-a dat jos chiloții – roz pal, din dantelă -, mai apoi scăpând și de boxerii lui. Când l-am simțit, a fost un moment perfect. În timp ce Kail mă pătrundea, îmi plimbam o mână pe spatele lui, iar el îmi mângăia sânul drept. Ce a urmat nu mai știu.

Dimineața a venit mai repede decât mă așteptam. Așternuturile pe care le simțeam nu-mi erau deloc familiare. Am putut să aud respirația sacadată a cuiva în stânga mea. Când m-am întors, am dat cu ochii de logodnicul surorii mele. Nu. Se. Poate. Așa. Ceva. M-am ridicat tiptil din pat, încercând să nu fac zgomot. Kail dormea foarte profund, așa că nu a auzit parchetul scârțâind – deși pe mine m-a făcut să sar trei metrii în sus. M-am dus spre sufragerie, căutându-mi geanta. Mi-am scos mobilul din ea, verificând mesajele. Majoritatea erau de la Jasper – era chiar îngrijorat că nu venisem acasă și amenința că sună la poliție. I-am răspuns repede, înainte să facă ceva prostesc, spunându-i că rămăsesem la o prietenă. Era mai bine că nu îl sunasem – nu eram o mincinoasă prea bună, iar el mereu se prindea când mințeam. Apoi am observat și mesajul de la Anne. ȘTIA. Oh, nu fi proastă, Caroline, doar nu-i pusese camere de filmat în casă. L-am citit încercând să fiu calmă. Doar mă ruga să nu uit că nunta e la 12. Doamne, făcusem sex cu viitorul ei soț doar cu câteva ore înainte să se căsătorească. Ce ființă putea face asta ? Era deja ora opt. Mi-am căutat repede hainele pe drumul spre dormitor și m-am îmbrăcat în grabă. Chiar după ce terminasem de adunat totul, Kail s-a ridicat din pat, întinzându-se. M-a privit cu atenție, mușcându-și buzele.

- Carol, ce ne facem ? m-a întrebat șoptit.
- Eu mă duc acasă și mă pregătesc să fiu alături de sora mea la nuntă. Tu te schimbi, te duci la biserică și te căsătorești cu ea, i-am răspuns hotărâtă. Anne nu află nimic.
- Adică asta… nu a însemnat nimic pentru tine ?
- Eram beată, Kail ! Nu eram conștientă. Mă simt ca ultimul om, am distrus relația ta cu ea. Te rog, să nu cumva să-i spui.

A dat din cap aprobator, puțin trist. Am vrut să-l pup pe obraz, dar apoi am realizat că e nepotrivit, așa că l-am bătut ușor pe umăr. Ciudat, acum nu mi se mai părea cine știe ce frumusețe. Era… comun. Pe când mă urcam în mașină, nu am putut să nu îmi aduc aminte de felul în care mă întrebase dacă vreau să ies cu el, în liceu. Știu că eram în ultimul an, deja nu mai știam nimic de Jasper, dar ieșeam cu verișorul unei prietene. Și Kail venise timid spre mine, întrebându-mă dacă nu am chef să văd un film cu el. Iar eu fusesem o scorpie și îi zisesem că nu ies cu puștii. Pentru că, până la urmă, asta fusesem după plecarea lui iubirii mele – o scorpie nenorocită. Ei, măcar mă revanșasem noaptea trecută. Ah, Jazz… Doamne, era perfect. Cu părul acela negru ciufulit, ochii verzi – albăstrui, era absolut superb. Adoram să-i sărut buzele moi. Era divin. Dar nu era numai asta. Nu eram îndrăgostită de fizic, ci de personalitatea lui. Era atât de protector cu mine, încă de când eram mică. Cădeam atât de des, când mergeam în pădure, în cât mă miram că mai sunt vie. El mereu mă curăță de noroi și îmi ștergea zgârieturile de pe față. Era mereu lângă mine când aveam nevoie de el. Am oftat puternic. De ce oare îl lăsasem să plece în Franța ? Acum se întorsese cu porțelanul acela buclat. Într-un final am ajuns acasă. Mă simțeam epuizată și nu credeam că aș fi putut să fiu prea calmă la nuntă. Dar trebuia. Când am intrat, l-am găsit pe brunet stând pe canapea, singur. Uh la la. Puteam să mă desfăt cu el fără aia prin preajmă. Se uita la mine serios. M-am aruncat în brațele lui și i-am putut simți nedumerirea. Mi-a mângâiat ușor creștetul, apoi m-a îndepărtat puțin de el.

- Carol… Zi unde ai fost. Și nu mă aburi. Suntem prieteni, mi-a zis hotărât.

Și i-am spus totul. De la cum m-am dus la bar, la cum m-am trezit lângă el. Lacrimi amare îmi curgeau pe față. Plângeam atât de rău încât sunt sigură că arătam ca naiba. Dar acum nu îmi mai păsa. Eram lângă Jasper al meu, cel care mă făcea să mă simt protejată, cel care nu mă judeca. Sau cel puțin așa credeam. Mă ghemuisem la pieptul lui și îi udam tricoul, strângându-l în pumni. Nu știu cum putusem să-i spun totul. Când am terminat, m-a îndepărtat ușor, dar totuși hotărât, și m-a privit dezamăgit. El se uita la mine așa ? Nu puteam să-i suport privirea. Mă durea, simțeam un cuțit țopăind fericit la mine în inimă.

- Bun. Deci îmi spui că mă iubești, apoi ți-o tragi cu soțul surorii tale. Asta nu e Carol a mea. Nu e fluturașul meu. Așa că, până îți dai seama ce se întâmplă cu tine, eu plec înapoi în Franța. E clar că m-am întors după cineva care nu mai există.

Cuvintele lui m-au lovit drept în față. Nu m-am putut mișca cât el își făcea bagajele. Rămăsesem paralizată pe canapea. EL ? El îmi făcea asta ? Nu-mi venea să cred. Pur și simplu nu părea genul lui. L-am văzut cum își ia bagajele și vine spre mine. Mi-a sărutat fruntea câteva secunde, apoi a plecat. Chiar… a plecat. Am început să plâng și mai tare. Doamne, doamne, DOAMNE. Caroline Roosevelt, ești o proastă ! El, Jazz al meu, singurul pe care îl iubisem vreodată, mă părăsea. Mă lăsa singură, neprotejată. Așa cum nu fusesem niciodată. Îmi era silă de mine, eram scârbită. M-am uitat la ceasul de pe perete. Era deja unsprezece. M-am ridicat de pe canapea, mergând ca un zombie prin casă, căutând rochia. Am îmbrăcat-o repede, nepăsându-mi dacă o pusesem perfect sau dacă era călcată. Mi-am împletit părul la spate, într-o coadă într-o parte și m-am fardat cât de delicat am putut, dar încercând să-mi acopăr petele roșii de pe față. Eram… frumoasă, dar nu răpitoare. Nu azi. Nu puteam fi altfel. M-am acceptat așa cum eram. Măcar nu păream o drogată – deși nu eram nici departe de asta. Mi-am pus platformele turcoaz, cu o floare delicată în vârf. Mi-am băgat picioarele – cum s-ar spune – în cum arătam și am ieșit pe ușă. Soarele prânzului îmi lumina fața și mă încălzea. Era plăcut. M-am urcat în mașină, având grijă să nu-mi murdăresc rochia – măcar ea să fie frumoasă – și am călcat pe accelerație – proastă idee să conduc cu astfel de tocuri. Nu știu cum am putut să mă abțin din a plânge, dar cumva am ajuns, chiar mai repede decât mă așteptam, la catedrală. Am coborât din mașină destul de repede, mergând spre locul unde erau părinții mei. Mă îmbrățișară rapid, apoi mă conduseră spre Anne. Mi se tăie răsuflarea. Arată superb. Niciodată nu arătase mai bine decât mine – și spun asta fără pic de narcisism – dar acum mă depășea cu mult. Era fardată discret, dar nu produsele cosmetice o făceau astăzi frumoasă, ci faptul că radia. Era fericită că se căsătorea cu Kail. Chiar cred că-l iubea. M-am simțit brusc oribil. Mi-am îmbrățișat cu căldură sora. Tremuram din toate încheieturile, dar ea probabil a crezut că eram doar emoționată pentru ea. Imediat i-am auzit telefonul sunând, iar ea și l-a scos din geantă. Dădu pe difuzor. Probabil era logodnicul ei.

- Anne, știi că te iubesc. Ești cea mai minunată fată pe care am întâlnit-o vreodată și aș vrea să fiu soțul tău. Dar nu pot. Nu pot trăi cu tine o viață întreagă, gândindu-mă că te-am înșelat. Îmi pare rău, iubito.

Și închise. Observam cum zâmbetul surorii mele se dusese. Tremura mai rău decât mine și am văzut cum lacrimi îi curgeau pe obraji. Am știut că nu o puteam lăsa așa. Nu îi puteam mărturisi ce se întâmplase, dar era până la urmă sora mea. Am luat-o delicat de mână.

- O iau la mine. Voi… anulați nunta asta, le-am spus părințiilor mei.

Totul era mult prea grăbit, se întâmpla prea repede. Mama și tata se uitau cu ochi mari la noi, fiind și ei la fel de uimiți. Am dat din cap spre tata, știind că era necesar să-l sun mai încolo. Anne era parcă în stare de șoc, eu o târam după mine, iar ea era doar o păpușă. S-a urcat în mașină, clătinându-se. Am condus cât de repede am putut spre casă. De abia plecasem de acolo și deja mă întorceam. Nu știu cum am ajuns acasă și am băgat mașina în garaj. Blonda se dădu jos repede și începu să tragă de rochia de pe ea.

- Dă-o jos de pe mine ! Nu o mai suport ! se isteriză ea.

Am tras-o de pe ea cât de delicat am putut și a rămas doar în corset. Și-a runcat tocurile într-o parte a garajului, apoi a mers către intrarea în casă. M-am dezbrăcat și eu repede, rămânând doar în sutien și punându-mi niște pantaloni de pijama pe mine. Anne s-a așezat pe canapea, uitându-se în gol. Am îmbrățișat-o delicat, dar ea părea ca o statuie. Am privit-o cu atenție. Mă bucuram să văd că nu plânge, dar cred că tăcerea ei era mai periculoasă.

- Știi, mă așteptam la asta. De ceva vreme era mai distant. Dar credeam că îi va trece repede. Chiar am crescut în puf, nu ? Habar nu am ce e viața adevărată, mi-a spus, cu o voce ciudată, ce nu părea a ei.
- Oricine ar fi tipa, nu se compară cu tine. Nu e nici jumătate la fel de specială și de blândă ca tine. Kail nu știe ce a pierdut.
- Mersi, Carol. Dar nu pot vorbi în seara asta de el. Hai să... schimbăm subiectul. Unde e Jasper ?
- A... plecat. E dezamăgit de mine. A spus că m-am schimbat și cred că așa e.
- Și tu l-ai lăsat ? Sis, luptă. Dacă eu nu mai pot să lupt pentru Kail, măcar tu luptă pentru iubirea ta. Știu că-l iubești de mult. Nu fi fraieră.

M-a privit cu atenție și nu am putut să nu roșesc. Dacă ar fi știut că eu eram nesimțita care îi stricase nunta, nu ar fi fost așa drăguță. Totuși până la urmă, Kail se putea căsători cu ea. Ce vină puteai să ai dacă nu o iubeai pe cea cu care te culcasei ? Asta dacă nu... Dar nu era posibil. Nu putea fi îndrăgostit de mine. Mi-am pus capul în mâine și am simțit că Anne se ridică de pe canapea. Nu înțelegeam ce era cu ea, se schimbase prea brusc și prea nenatural. Doar nu știa, nu ? Am auzit-o vorbind la telefon repede, dar nu m-am obosit să și înțeleg ce zicea.

- Bun, mâine dimineață pleci la Celine. Jasper nu e acolo, stai liniștită, spuse după ce-mi văzu privirea. Doar că trebuie să-l iei înapoi. TREBUIE.

M-am uitat uimită la ea. Doamne, asta era surioara mea mică și prostuță ? Se părea că rezolvase și cu aviounul și cu tot. Asta doar în... m-am uitat la ceas. Totul doar în trei minute. Cât de eficientă putea să fie ? Celine era ca o a doua mamă pentru mine – mult mai prezentă în viața mea decât prima. Ea era mama lui Jasper și o ființă atât de blândă încât știu că o întrebasem dacă era zână, când eram mică. Mă duruse sufletul când se mutase din America – casa ei era, totuși, Franța. Steve, pe de altă parte, nu avea o casă stabilă. Desigur, când termina cu toate deplasările, se ducea în Franța, la soția lui, dar asta nu se întâmpla prea des. Era mai ocupat ca tata, cred. Iar asta spunea multe. Am întrebat-o pe Anne cum rămâne cu ea. Nu mă simțeam bine s-o las singură, dar ea a dat din mână în semn de “ las-o baltă ”. S-a dus la barul meu și a luat vreo două sticle de vodkă. O, Doamne, să nu-mi spui că era și alcoolică. Mi-a dat una mie și fără să-și ia un pahar, a început să bea cu nesaț din a ei. Ce mă mira era faptul că era obișnuită cu gustul. Eu mi-am scos o țigară din pachet și am început să trag din ea cu nesaț. Am luat o gură din băutura înțepătoare, lăsând-o să-mi alunece ușor pe gât. Blondina nu avea nicio treabă, nu făcea pauze lungi între gurile de alcool. Eu eram mai rafinată, îmi plăcea să simt gustul, nu doar să mă fac praf.

După aproximativ două ore, surioara mea adormise, cu o față de bețivă înrăită. Am luat-o în brațe și, încercând să nu o scap, am dus-o în camera. Am așezat-o frumos pe pat, apoi m-am culcat lângă ea. Am adormit imediat. Mi s-a părut că mi-a șoptit numele la un moment dat, dar probabil era doar imaginația mea.

Hello.
Deşi, am citit acest capitol nici nu mai ştiu când, abia acum reuşesc să ajung pe aici.
Încă din capitolul anterior, am prevăzut că cei doi vor ajunge să regrete întâmplarea, şi să pună totul de seama câtorva pahare de alcool. Totuşi nu credeam că Jazz o să plece, mai mult ca sigur si-a simţit orgoliul rănit, din moment ce a plecat, iar Carol nu a fost tocmai ,,formală'' spunându-i toate astea, cu toate că a învăţat să fie o actriţă destul de bună reuşind sa disimulze faptul că s-a culcat cu viitorul soţ al surorii ei, care nu este decât un laş şi jumătate, deşi nu ar fi fost indicat să îi spună ce s-a întâmplat ar fi putut să fie măcar atât de bărbat decât să anuleze nunta sunându-i în faţă, decât prin acel telefon, deşi cred că vina şi-ar fi spus cuvântul.Ann a reacţonat mai bine decât mă aşteptam, deşi s-a refugiat în băutură a dat dovadă de hotărâre, când i-a spus lui Carol să plece după Jazz, deşi în mod evident cineva care a fost lasat baltă în faţa altarului nu ar mai fi în stare de nimic. Well eu aştept să văd cât de încurcată va deveni această poveste. Cam atât see you next time. Bye.