Mafia love. Crime love... [18+]

[Too Many Dreams.]

Va cer scuze, dar chiar nu am realizat ca am dezvaluit tot secretul din acel capitol cu numele, asa am dat si eu un mic edit :”>. Asadar, cum va era firesc, am adus si capitolul urmator. Sper sa va placa!

Cap. 7 – Gata de dezvaluiri

Am inceput sa tip cat de tare puteam, cat ma tineau plamanii. Acel vis se pare ca era un fel de premonitie.
Un brat puternic, cald si moale ma inconjura si ma tinea strans la un piept la fel de bine lcrat.
-Sakura, e in regula! mi-a spus in timp ce ma tinea strans aproape de pieptul sau.
M-am oprit din tipat ca descreierata dupa care mi-am ridicat privirea fixand-o o secunda in ochii sai. Ochii mi-au fost invadati de lacrimi care nu conteneau sa apara si sa imi ude chipul. Strangeam trupul brunetului ca un copil care plangea cu fata ascunsa in ursuletul sau de plus. Micile cristale caldute incepeau sa pateze incetul cu incetul tricoul lui.
-Uite aici, mi-a spus calm.
Am incercat sa ma calmez dupa care m-am uitat sa mana lui Sasuke, care tinea atarnat de urechi un pui dragalas de iepure. Blanita alba stralucea in lumina soarelui si ma ademenea sa o mangai.
-Piticanie afurisita! am zis nervoasa pe urechila reusind sa il fac pe brunet sa scape un chicot, care l-a tras si pe al meu dupa el.
Dupa o gramada de lacrimi aparute de la sperietura, am inceput sa rad cu pofta alaturi de brunet pe seama intamplarii. Ne-am mai linistit totusi si am continuat plimbarea, admirand natura pe care nu o mai vizitasem de mult timp. Pasarelele cantau voioase prin copaci, parca nu le-ar fi pasat de nimic. Apa unui parau din departare isi facea auzita prezenta. Aici eram cu totul feriti de jungla asternuta in oras, o jungla la care am contribuit si eu un timp. Ma asez pe un trunchi de copac rapus probabil de vreo furtuna si privesc in gol, distrasa de remuscarile care abia acum vin. Am contribuit la o gramada de masacre, am omorat oameni nevinovati. Am patat inocenta mea cu sangele acelor fiinte pe care le-am lasat in balti de sange, sange pur.
-La ce te gandesti? ma intreba calm brunetul, de parca si-ar fi dorit sa poata sti fara sa intrebe.
Am ezitat. Nu voiam sa stie ce sunt cu adevarat. Nu voiam sa se sperie, dar totusi nu aveam cum sa ascund de el asta pentru totdeauna.
-Sasuke, tu stii ce sunt eu? am indraznit sa il intreb dupa ce mi-am luat inima in dinti.
-Esti un inger care si-a pierdut busola si a nimerit in lumea noastra murdara, mi-a spus privindu-ma intens in ochi.
Of… acei ochi negri, ca un abis al infinitului… probabil ascundeau multe, pe care eu nu le stiu, si poate ca nu le voi sti niciodata. Ochii aia care mereu imi furau toate cuvintele, ochii aia care ma faceau sa ma pierd incet-incet intr-o lume de basm, o lume in care eram numai noi… O lume in care puteam sa fac orice.
Dar totusi, ma adusese inapoi pe pamant distanta dintre chipurile noastre, care se micsora din ce in ce mai mult. Deja ii simteam respiratia calda cum imi mangaia chipul.
Un sunet de arma in care a fost pus un cartus m-a facut sa ma opresc si sa sar de pe bustean in fata brunetului, in timp ce deja scoteam arma de pe piciorul meu, ascunsa sub fustita pana deasupra genunchilor.
-Cine esti? Arata-te! am spus pe un ton dur.
De dupa un copac iesi chiar mister atitudine-Itachi, cu un pistol in mana si cu un zambet destul de increzator pe fata. Chiar ma dezgusta sa il vad din nou, dar nu puteam sa fug de el, si nici nu voiam. Trebuia sa il infrunt odata pentru totdeauna. Sau cel putin asa credeam eu…

~ Va urma! ~

Va cer scuze ca este atat de scurt si ca am bagat atata dialog in el, nu m-am putut abtine… :”> Si de data asta, am terminat deja urmatorul capitol care sper sa va placa si el. Bye :*