Life Hurts

[Addeh]

Ce-am întârziat. >_< Na`, e vară. :]]
All right, my readers, mulţumesc mult pentru comentarii. E cam scurt... T_T

Capitolul 14 - Izbucnire.

Nu puteam să-i susţin privirea, poate că era prea calmă, dar totodată, tulburătoare, hipnotică. Îşi îndreptă ochii de un verde neperceput către mine. Pare că doreşte să spună ceva, dar e prins într-o pânză a tăcerii. Din nou ...
- Spune-mi, s-a întâmplat ceva ? îl întreb eu, nemaisuportând privirea aceea, calmul şi dorinţa de a eşua parcă.
Totul mă cuprindea şi mă copleşea într-un mod necunoscut mie. Mi-era teamă să nu izbucnească ceva, atât de brusc. Vocea-i era joasă şi răguşită.
- Asta ar trebui să te întreb eu, îmi răspunde oftând adânc, apoi ridicându-se de pe pat cu o graţie caracteristică.
Oftatul acela profund mi-a adus alte temeri. De ce nu bănuiam măcar, că o să se ajungă la această situaţie ? Poate că-s prea oarbă să descopăr o posibilă îngrijorare - o îngrijorare acută.
- Michael ... Uite, încep eu, dregându-mi glasul şi având grijă să articulez orice cuvânt cât se poate de coerent. Regret întâmplarea de ieri, din parc ... cu Josh. Eu doar ... Adică Josh ...
- La dracu` cu Josh, Abigor ! Dispariţia calmului. Izbucnire subită. Tu crezi că mă interesează în acest moment idiotul ăla ?! Realizezi câte griji mi-am făcut ? Îţi dai seama cum m-am simţit - cât de frustrat am fost - când te-am găsit pe marginea bulevardului, leşinată în zăpada extrem de rece ?! Asta vreau să ştiu ... Ce ţi s-a întâmplat ? Aveai hainele rupte, murdare, iar rănile îţi acopereau porţiuni din corp.
Da ... Îmi amintesc acum. Când am împlinit doisprezece ani; mă simţeam o adolescentă în devenire, una împlinită. Au fost cadouri şi multe zâmbete. Regret că pe atunci eram prea chioară şi proastă ca să văd dincolo de acele zâmbete. Erau toate false. Familia, prietenii, aşa-numita " fericire " ... Pueril. Nici măcar nu mă gândeam la viitor.
Apoi.. Eric. Prima palmă, primul sărut dureros - prima dată. Mă urăsc, căci nu am fost îndeajuns de puternică să lupt contra lui.
Nu vreau ca Michael să afle despre adevărata Aby, despre trecutul meu murdar şi ruşinos.
- Răspunde-mi, Aby.
Cum aş putea găsi un răspuns pentru el ? Sunt atât de confuză.
- Eu ... După ce am fugit, am început, dorind să creez o minciună cât mai credibilă, neîndoielnică. Am alergat încotro am văzut cu ochii - mi-era frică de ce-o să crezi despre mine şi am vrut să-mi fac ordine în gânduri. Însă, am căzut din cauza zăpezii şi, mai apoi, a lacrimilor ce-mi înţepau ochii.
Ce credibilitate.
- Off, iubito. Nu te-aş urî niciodată, nu aş putea face asta, pentru că ţin foarte mult la tine. Nici nu-ţi imaginezi. Avea dreptate, nu-mi puteam imagina. Nu eram în stare. Ezită un moment, apoi continuă. Doar că ... ei bine, am simţit urma aceea de gelozie când te-am văzut cu el.
Orbit de gelozie ? Se pare că nu-s singura ce nu vede.
Totuşi, sinceritatea din al său glas, ba nu, din a sa inimă, m-a surprins cu adevărat - când mă aşteptam mai puţin.
Păşesc încet către el, dar chiar şi aşa, după câţiva paşi, durerea din zona bazinului mă străfulgeră într-un mod josnic, îngrozitor. Michael, observând lipsa echilibrului meu, sare în ajutor, apucânu-mă repede de talia subţirică. Astfel, el îngrijorându-se şi mai mult.
- Sunt bine, am nevoie doar de puţină odihnă.
- Bun, pentru că asta o să faci !
Felul în care mi-a vorbit intenţiona să-l facă să pară autoritar, însă mai mult i-a ieşit ca o glumă. O glumă pe chipul unui puşti bosumflat.
Încet, mă puse pe pat, având grijă să nu-mi provoace alte dureri fizice; mângâierea sa afectuoasă mă calma. Îmi îndepărtă câteva şuviţe brunete de pe fruntea-mi palidă, şoptindu-mi, aproape imperceptibil :
- Eşti perfectă, infinit de feminină.
Nu înţelegeam sensul cuvintelor ce răsunau în întreaga cameră. Totodată, mi se păreau ciudat de comune. Totuşi, preferam să rămână doar atât - vorbe fără noimă.
Îmi sărută fruntea, obreajii îmbujoraţi şi calzi, apoi buzele ce tânjeau după acel gust mult aşteptat, după el însuşi.
Suspinam de dor.
Îşi puse capul pe pieptul meu, vrând parcă, să-mi asculte bătăile accelerate ale inimii. Aşteaptă. Nu ştiu ce. Mă privi în ochi preţ de o secundă sau chiar mai puţin, după care merse cu sărutările în zona gâtului. Mâinile sale mă cuprindeau într-o strânsoare mai puternică decât actul în sine, înlănţiundu-mă profund în ale sale braţe. Mi se părea atât de protectiv, iar aceste mângâieri reprezentau mici atenţii ce erau menite doar pentru mine. Consideram ceva cu totul şi cu totul special.
Dar ... Nu a durat pe cât vroiam eu.
Am izbucnit, căci buzele lui s-au îndreptat către abdomen, vrând să mă destindă. În zadar.


Flasback ~

- Aşa ! Să te aud cum ţipi, cum urli de plăcere !
Apoi ... Inconştiinţă.

End of Flashbak ~


- Nu ! OpreÅŸte-te ! Eric !
Tăcere.
- Eric ? repetă Michael şocat.
Cât de dureros putea să fie ...