L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Am venit cu un capitol nou, am intarziat groaznic insa scoala asta e un stres total >.<. Am cel mai tampit orar de pe plenata si abia daca am timp liber in weekend. Capitolul e cam varza :-S, insa eu spers sa va placa incontinuare si sa nu abandonati ficul ^:)^. Promit ca o sa fiu mai punctuala cu capitolele de acum incolo.
Deasemenea, multumesc pentru comentariu >:D<.

Capitolul 23: Sarah Hoeven.

Am ajuns la aeroport cam in jumatate de ora- am folosit masina persoanala a brunetului. Era pentru prima data cand o vedeam. Nu sunt un expert in masini, deci nu va pot da prea multe detalii. Nu m-au interesat niciodata hardughiile astea cu patru roti, preferam mersul pe jos, desi atunci cand eram in intarziere trebuia sa apelez la ele.
Zborul a fost unul linistit si destul de plictisitor. Am incercat de cateva ori sa port o discutie cu Ryuuzaki insa era in zadar, pur si simplu refuza sa-mi vorbeasca. Ma intrebam daca era suparat pe mine deoarece azi dimineata m-a gasit nepregatit pentru plecare.
Destinatia noastra a fost Bismark, Dakota de Nord. Era un oras aflat pe cursul afluentului Missouri, unde se putea simti in aer acea influenta americana. Oamenii imi pareau foarte ciudati, nici nu stiu cum sa ii descriu. Am mai fost pana acum in America, dar nu ma puteam obisnui cu atmosfera de aici, era un mult prea greaoie, sufocanta la un momentdat. Partea buna, Ryuuzaki nu parea sa isi faca asa multe probleme in aceasta privinta. Asta m-a amuzat. Desi l-am privit mereu ca pe o persoana ce este atenta la fiecare lucrusor, acum imi dau seama ca ma insel. Uneori chiar mi se parea aerian. Am ras in sinea mea.
Hotelul in care vom sta pe parcursul sederii noastre aici este unul de patru stele – Ryuuzaki adora sa traiasca in lux. Eu sunt genul de persoana care se adapteaza in orice mediu de trai. Priveam lucrul asta ca pe o calitate a mea.
Se pare ca stateam in aceasi camera cu Ryuuzaki. Intr-un fel eram fericit deoarece puteam sa il supraveghez, sa ma asigur ca mananc si doarme – este atat de slab! Pe de alta parte aveam o presimtire proasta asupra a ceea ce se va mai intampla intre noi doi.
Drumul de la aeroport la hotel l-am parcurs cu ajutorul unui taxi. Engleza lui Ryuuzaki mi s-a parut atat de curata, semana putin cu accentul anglican.
Ajunsi in camera, mi-am lasat bagajul langa usa si m-am trantit pe pat. Eram asa de obosit, speram sa pot dormi noaptea asta. L-am urmarit cu coada ochiului pe brunet. Traversa alene camera, tinandu-si leptopul in mana dreapta, indreptandu-se catre una dintre mesele de langa geam. Se pare ca se va apuca de lucru inca de acum. Am oftat, in timp ce mi-am descheiat cativa nasturi de la camasa.
-Deci, de ce am venit aici?
-Guvernatorul statului, John Hoeven, a primit saptamana trecuta niste scrisori de amenintare. Am fost angajati sa gasim criminalul.
Ce descriere seaca…
-Chiar este necesar sa ne aflam aici? Adica nu se pot ocupa autoritatile de asta? E un caz banal dupa parerea mea.
-Fiica lui Hoeven este directorul unei fabrici importante de armament pe plan mondial si…
-Are legaturi stranse cu firma noastra, continui eu. Inteleg, deci ea a fost cea care ti-a cerut favoarea aceasta, de asta suntem numai noi doi aici.
Mi-am pus capul pe una dintre pernele de pe pat. Am cascat usor. Imi era atat de somn.
-Sotia lui?
-De data aceasta nu, este divortat de cinsprezece ani.
Am oftat din nou. Deobicei in cazurile de genul acesta o ruda a victimei trimite scrisorile respective din diferite motive financiare sau chiar, sentimentale. Am scris cateva rapoarte despre cauzrile de genul. Se pare insa ca de data aceasta treburile stau diferit.
-Ai vreo idee?
Nu am primit nici un raspuns, asa ca l-am luat ca pe un “nu”.
Am vrut sa il mai intreb cate ceva despre caz, insa niste batai puternice in usa ne-au trezit atentia amandurora.
-Intra, se auzi vocea ridicata a brunetului.
Pe usa a pasit o femeie inalta, cu un par exagerat de roscat si cu o atitudine increzatoare – asa mi s-a parut. Era imbracata intr-o fusta cu talie inalta, pana la genunchi, o camasa rosie si un sacou peste. A inaintat spre Ryuuzaki, sunetul scos de tocurile ei auzindu-se strident. Nu imi placeau gusturile ei. M-am intrebat daca toate femeile din America arata la fel. Tot ce o inconjura parea asa… fara bun gust.
-Tu trebuie sa fi Sarah Hoeven.
-Iar tu celebrul detectiv Ryuuzaki. Incantata sa te cunosc, cred ca e pentru prima data cand ne vedem.
-Da… In legatura cu transportul din martie…
Disuctia devenea deja paralela cu mine asa ca m-am ridicat din pat, indreptandu-ma spre bucatarie. Nu am apucat sa imi beau cafeaua pe ziua de azi. Am pregatit tot ce aveam nevoie si m-am asezat pe unul din scaunele ce inconjurau masa. Nu prea imi placea camera de hotel. Era mai mult un fel de apartament. Aveam o bucatarie, doua bai si un dormitor, insa lucrurile erau asezate foarte aiurea. Nu intelegeam de ce biroul era sezat langa fereastra, iar patul foarte aproape de usa. Deasemenea, ca sa ajung la una dintre bai trebuia sa trec prin bucatarie. Extrem de aiurea. Nu aveam insa de gand sa ii zic si lui Ryuuzaki. Stiam de criterile lui cand era vorba de camerele de hotel. Cred ca am pierdut vreo ora si jumatate in bucatarie. Ma gandeam la diferite lucruri, asteptand ca asa numita “ Sarah Hoeven” sa dispara.
Totul s-a intamplat insa mai repede decat ma asteptam. Am auzit usa de la intrare si pasii brunetului indreptandu-se spre bucatarie.
-O sa mergem in seara asta la un restaurant ca sa ne intalnim cu Hoeven.
Mi-am lasat capul pe masa, suvitele roscate acoperind suprafata alba a materialului ce o acoperea.
-Te simti bine? ma intreba brunetul in timp ce se aseza pe scaunul din fata mea.
-Da, doar ca voiam ca in seara asta sa dorm. Este obligatoriu sa merg si eu?
-Da, raspunse acesta.
Am oftat.
-De ce? Pana la urma sunt asistentul tau, plus ca sunt cam paralel cu discutiile voastre. Mai bine ai merge cu Sarah.
-Ran…
Cand mi-am auzit numele, mi-am ridicat privirea spre el. Ma astept la un raspuns afirmativ din partea lui – sau asta cel putin pana in momentul in care i-am observat expresia fetei.
-Vreau sa merg cu tine.
M-am uitat uluit la el, inghitind in sec. La o asa afirmatia chiar nu m-as fi asteptat.

<< Ryuuzaki, la ce te gandesti? >>

Am incercat sa spun ceva, insa cuvintele intarziau sa apara. Eram foarte derutat, chiar nu stiam ce sa-i zic.
-Sunt fericit totusi.
Fericit?! E pentru prima data cand am auzit asa ceva. Pana acum am crezut ca Ryuuzaki este un munte lipsit de sentimente si exagerat de inteligent. De unde pana unde a ajuns el la concluzia ca este fericit?!
-Fericit? repet, insa mai mult pentru mine.
-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.