Razboiul Trecutului Uitat [+16]

[Himisoara.]

Hey,sunt tot eu.:D Acesta este primul meu fic scris pe acest site.Poate nu o sa fie perfect dar ma straduiesc sa iasa destul de bine,incat sa va atraga privirile.:X

Gen: SF,drama,aventuri,mister,dragoste,actiune.

Prolog:
"De ce intotdeauna exista un mic prag in viata? De ce mereu cand vrem ca totul sa mearga bine, defapt totul o ia pe o cale gresita? De ce raul vrea mereu sa preia controlul asupra noastra? De ce exista binele, la ce ne este folositor atunci cand raul predomina peste tot? Si de ce timpul nu se opreste niciodata in loc?
Imi pun aceste intrebari mereu si mi le voi pune intotdeauna pana voi primi un raspuns exact de la viata"



Razboiul Trecutului Uitat


Chapter 1. Ordinary Day


Deschid ochii si privesc tavanul camerei mele luminate de raza soarelui ce-mi incalzeste usor patura. Dimineata mi-a batut in geam, iar saruturile mamei ma sufocau din nou. Acest moment care se intampla in fiecare dimineata la ora noua jumatate inseamna ca era timpul pentru o noua zi de scoala. Ei bine, cum stim cu totii cat de iubitoare pot fi mamele .... sincer, a mea era sub orice critica de iubitoare, dar asta nu inseamna ca nu-mi place. Este genul de mama foarte blanda, cu un mic simt al umorului, foarte sensibila si buna la suflet. Majoritatea calitatilor pe care mama le are, le am si eu, doar ca eu am un simt al umorului mai dezvoltat decat credeam.
Pai ce va pot spune despre mine.... Ma numesc Melissa Smith, am saptesprezece ani, si locuiesc cu familia mea in New York. Sunt bruneta, parul negru precum negura noptii de vara, am ochii caprui si tenul putin albicios. Deci,can asta-s eu!
Era timpul sa ma imbrac si sa plec la scoala. Ador scoala, iubesc sa-mi petrec timpul cu prietenii mei si sa invat lucruri noi si interesante. Sunt la liceul de muzica numit "Sing with me". Cantareata, chitarista, si pianista, m-am inscris la acest liceul fiindca am potential la tot ce se leaga de muzica. Fac parte dintr-o mica formatie, formatia liceul care se cheama "Holiday", iar stilul de muzica pe care-l cantam,este stilul country.
Tic-Tac...Tic -Tac...timpul trece, iar la zece jumatate trebuie sa fiu la liceu pentru a repeta pentru spectacolul care urmeaza maine seara. Acest spectacol se organizeaza odata pe an, anul acesta liceul implinesc douazeci de ani vechime.
Ma imbrac repede in blugii mei negri, tricoul meu chick si colorat, imi pun fularul roz la gat, ma incalt cu comversii mei verzi precum iarba primaverii, imi las parul lasat pe spate, punandu-mi baticul meu pe cap cu inscriptia "I love my country", imi aiu ghiozdanul albastru si plec sarutandu-o pe mama si salitandu-l pe tata spre liceu.
Era o zi frumoasa si spontana dupa parerea mea , tocmai buna de cantat si de compus ceva deosebit pentru spectacol. Ajung in statia de autobuz, nu astept prea mult de cinci minute si autobuzul vine. Urc, ma asez jos pe scaun si langa mine se aseaza colega mea de trupa, si cea mai buna prietena , Ashley . O salut ,si o intreb daca a mai lucrat la melodia scrisa de mine intitulata "Love me When i'm stupid".
-Hei, Ashley! Buna!
-Ceao Lissa!!
-Ai mai lucrat la melodie?
-Sigur ca am lucrat...la ce te asteptai, sa nu lucrez?
-Pai...stiind ca tu lasi treaba de pe o zi pe alta...
-Stai linistita! Logic ca am lucrat. Ce puteam sa fac!?
Ashley e o fata nemaipomenit de draguta si de inteligenta, ea este chitara bass a formatiei noastre.O cunosc de la treisprezece ani, si niciodata nu s-a intamplat sa ne certam sau sa fim egoiste sau invidioase una pe cealalata.
Dupa putin timp de vorba cu Ashley, am si ajuns in fata liceului. Cobor din autobuz si ghiciti cu cine dau ochii, cu Kevin si Seth. Bateristul si chitara acoustica a formatiei. Kevin e un tip destul de rusinos si timid, care avea o pasiune pentru mine in clasa a noua, iar Seth este putin inchis, nu vorbeste prea mult dar ne-am obisnuit cu el si.....ritualurile lui, ca sa zic asa. Intr-un fel il intelegeam pe Seth de ce era asa, avand in vedere ca ambii lui parinti au murit in urma unui incendiu cand el avea doar zece ani. A suferit mult, iar acum locuiesc cu matusa lui, si cei doi verisori ai sai intr-un apartament cu chirie.
Eu mereu i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a dat doi parinti senzationali, cu un suflet bun si curat.Cateodata ma gandesc daca nu erau ei.... eu nu numai existam acum. Am invata multe de la viata, am invatat cum sa pretuiesc lucrurile, cum sa le apreciez si sa ma multumesc intotdeauna cu ce am.
Intram in sala de muzica si ne apucam cu totii de munca, desi, nu era prea multa pentru ca eram oarecum profesionisti iar totul decurgea struna. Mamma Mia!!! Timpul trecuse foarte repede, era ceasul trei, si la patru trebuia sa plecam. Am fost scutiti cu toti de catre dmna Scotland de la ore pentru a lucra din greu la spectacol.
Wow.... timpul deja a trecut si eram nevoiti sa plecam cu toti pe drumurile noastre spre casa. Sincer, nu prea imi venea sa ies din sala de muzica, ma simteam ca si acasa, astfel pentru ca muzica era pasiunea mea, era totul pentru mine. Daca cineva mi-ar spune ca mi-am pierdut vocea, si sa nu mai pot canta, as muri. Muzica inseamna multe pentru mine,nici nu va puteti imagina.Imi strang pastiturile, aranjam putin instrumentele si apoi plecam. Ne luam la revedere unul de la celalalt si ne indreptam spre casa.
Intru in casa, ma descalt, imi las ghiozdanul jos si ma duc in bucatarie sa-mi fac cateva sandwick-uri pentru ca eram lihnita. Apoi, m-am inchis in camera mea pentru a scrie niste poezii si un cantec numit "Down to Earth" care va fi o surpriza pentru spectacolul de maine seara.
Lucrez foarte mult, si cateodata scriu la versuri de mi se tocesc creioanele iar degetele imi amortesc.Seara se lasa, mi-am facut un dus repede, m-am imbrcata in pijamalele mele galbene si m-am bagat in pat lasandu-mi mintea libera si sa pluteasca pe celalalt taram.


Sper ca va placut primul capitol,poate nu spune cam nimic dar sper sa va placa.
Vor urma si celalat capilotole entuziaste asa ca...deocamdata va spun Bye-Bye:X:X

XOXO:X:X>:D<:bye:

[Riluri]

Hello dear!
Pai... sa vedem... din ce am citit eu nu am gasit decat doua greseli de tastare (si asta e bine) aiu-iau;pastiturile- partiturile
Asa.... in primul rand nu imi place estetica titlului :| Nu e nevoie sa mai pui si soare sau floricele la titlu... dupa parerea mea arata cam inestetic...Apoi... nu imi place dialogul. E prea sec....Naratiunea e destul de ok... chiar daca unele expresii sunt cam fortate.
Actiunea, mie sincer mi se pare cam grabita...In rest... e bine, stiu ca poti mai mult.. si avand in vedere ca stiu ce o sa urmeze in capitolele viitoare pot spune ca e o idee originala ;) Cam atat... mai vorbim noi pe mess, si te astept cu nextul ;)
Zbye and kissu :*

[Himisoara.]

Heya:X!!! M-am intors cu un capitol nou din "Razboiul trecutului uitat". Primul capitol nu prea va satisfacut dar poate al 2-lea va va face sa asteptati si celalalte capitole palpitante.:X


Chapter 2 The Stranger


Ziua de ieri a fost cat se poate de obisnuita, fara anumite intamplari deosebite, dar in dimineata acestei zile, mama ma trezit spunandu-mi ca trebuie sa mergem la doctor inpreuna cu tata.Am intrebat-o ce s-a intamplat. De ce mergem la doctor. Momentul acela a fost cel mai dureros din viata mea. Tocmai aflasem ca tata suferea de cancer de sapte luni incoace. Simteam cum imi cade cerul in cap, si tot ce construisem pana acum incepe usor sa se destrame. Mai intai draga mea matusa, Bridget, pe care o iubeam foarte mult,iar acum tata.
M-am imbracat rapid si am plecat repede spre spital. Avea dureri cumplite. Credeam insa ca nu va mai supravietui pana la spital. Simteam ca totul se va prabusi daca tatal meu ma va pasari pentru totdeauna. Am ajuns la spital, doctorii l-au luat repede sa-l consulte,iar eu cu mama am ramas in sala de asteptare .Stand acolo jumatate de ora, am crezut ca timpul s-a oprit in loc. Vad un doctor iesind din sala de consultatii,asa ca m-am pravalit in fata lui si-l intreb daca puteam sa-l vedem pe tata si daca este bine. A spus ca are o stare foarte grava si nu stie daca va mai supraviatui mai mult de patru-cinci zile.Auzind asta ,nu stiam cum..cum sa-i spun doctorului sa nu-l lase sa moara, sa faca ceva,orice.Nu-mi permiteam sa-l pierd pe tata,era sprijinul meu,asa ca l-a oprit in spital si va face tot ce poate,iar daca nu...va muri.
Am iesit din spital cu inima franta sperand ca poate mai exista inca o viata pentru el,inca o sansa.Ei bine,ajung acasa repede dar nu puteam sa-mi trag sufletul pentru ca trebuia sa ma duc la liceu,asa ca-mi i-au ghiozdanul si ies pe usa imbratisand-o pe mama si stergandu-i lacrimile pline de durere.
Intru pe poarta liceului, iar toti prietenii ma saluta cu gura pana la urechi si foarte fericiti ca in seara asta va fi spectacolul si vom fi cei mai buni cantareti. Mie nu-mi ardea de aceste chestii, sincer nici placerea pentru a canta nu o mai aveam. Ashley a observat ca ceva nu este inregula cu mine asa ca bineintele a inceput sa-mi puna intrebari.Si a inceput sa puna intrebari precum "Ce sa intamplat? Esti bine?",pe mine deja ma durea capul de atata sufocat pe care-l primeam de la ea.Lui Ashley , puteam sa-i spun absolut orice,tot ce avem pe suflet, tot ce ma ingrijora,absotul totul,asa ca am inceput sa-i povestesc despre tata,prin ce trecea el si prin ce treceam eu.A ramas putin socata de ce a auzise,si sa intristat si ea mai rau decat eram eu.
-Sunt sigura ca se va face bine,ai incredere in mine si....hey.... hai ca in seara asta este spectacolul,nu ai voie sa fi posomorata.Imi spune mie Ash cu un zambet pe jumatete sters.
Incerca sa-mi atraga toate gandurile in alta parte,sa fac altceva decat sa stau si sa privesc in gol gandindu-ma la povara care imi cazuse pe spate,dar imi era destul de greu sa ma dezlipesc de acest gand si de frica pe care o simteam.Pana la urma am repetat putin pentru spectacol, desi nu mai era nevoie pentru ca doar eu il organizasem.Am ramas la scoala,pana seara,am aranjat scena,scaunele pentru spectatori,luminile,am conectat instrumentele, totul trebuia sa fie perfect asa cum imi planuisem.M-am imbracat in hainele de scena,o bluza albastra,nijte blugi negri cu diferite zorzoane,cizmele mele preferate,manusi din piele maro,multe bratari si accesorii potrivite imbracamintii,iar parul mi l-am creponat foarte bine si mi l-am lasat liber pe spate punandu-mi o palarie rosie amuzanta pe cap.
Noaptea se apropia foarte repede,elevii liceului se strangeau rapid in sala,copii,parinti si profesori, erau o multime.Aveam un mic fior pe sira spinarii,un fior numit teama,teama de scena.Ciudat...niciodata nu mi se mai intamplase asa ceva,era tare ciudat. Imi era asa de frica sa voi face seara asta de cacat si ma voi face de ras. Dar am ridicat capul inainte si am intrat pe scena.
Privesc publicul cu ochii putin incruntati si cu o atitudine cam dura,incercam sa ma tin tare in fata oamenilor, desi, nu prea puteam. Nu eram in stare sa iau chitara in mana si sa incep sa cant, gandindu-ma ca mama este la spital alaturi de tata si eu nu. M-am aplecat usor si am ridicat chitare de jos, punand-o peste gat,am tras microfonul mai aproape de gura mea, si cu asta a inceput spectacolul de joi seara.Cantam cat ma tinea gura si nu ma opream deloc. Ajunsesem sa cred ca defapt cantam din durea pe care o simteam in seara asta si nu de placerea de a canta pe scena. Mi se parea ca timpul trecea foarte greu, iar respiratia mea incetinea cu fiecare bucata de aer pe care o trageam in mine.Tineam ochii inchisi simtind cum durerea iesea din mine ca si vaporii apei fierbinti. La un moment dat aveam impresia ca ma prabusesc acolo in mijlocul scenei fara a mai scoate nici un sunet.
Imi deschid ochii si zaresc un tip necunoscut,intrand in sala.Era imbracat intr-un palton lung,negru si era blond cu niste ochelari de soare foarte inchisi la culoare la ochi.Vine spre scena, se aseaza in primul rand ,unde mai era un scaun liber si ma priveste. Cel putin asa credeam...sa se uita la mine;nu puteam sa-mi dau seama daca o facea pentru ca nu-si dadu-se ochelarii jos de la ochi.Ma atragea foarte mult misterul lui,tinuta si chipul ascuns,incat am luat o pauza si i-am lasat pe Kevin,Seth si Ash in cinci minute de .....muzica instrumentala pana m-am dus repede in camera de schimb pentru am verifica machiajul si de a-mi trage putin sufletul in mine.Intru,ma asez pe scaunelul din fata oglinzii ,beau o gura de apa si incep sa ma privesc ca...ca pe o straina.Stau cu ochii atintiti in oglinda si-mi zic "Hey fato,sunt sigura ca poti si mai mult,ai trecut prin clipe mai grele,asa ca ridicate si continua orice ar fi".Ma ridic de pe scaun,ies afara pe coridorul intunecat care ducea spre scena.Era cam sumbru si mirosea putin a ars, ceea ce ma speriat , si ma facut sa dau o fuga pana la panoul de control pentru lumina si gaze.Credeam ca ceva este neregula de acolo.Ajung repede la locul cu pricina.Totul era perfect inregula, nu se intamplase nimic.
Ei bine...oricum nu am timp sa verific toate firele si butoanele de pe panou.Deodata aud niste pasi stranii in spatele meu la vreo doi metri de mine.Nu indraznesc sa ma intorc; parca persoana care am urmarea si nu vroia sa-l observ. Merg tot inainte cu teama devenind din ce in ce mai agitata.
Simt o mana care ma strange incet de gat nedandu-mi voie sa respir iar o batista maro imi este pusa la nas prasandu-mi fiinta.Totul in fata ochilor mi se inchide iar usor pic in intunericul total nestiind ce se petrece cu adevarat.

[Himisoara.]

Chapter 3 Beginning


Cazusem intr-o visere foarte adanca si profunda la care nu mai puteam actiona sau cumva sa deschis
ochii pentru a vedea ce se intampla cu mine.Lesinasem.Eram tulburata si nu stiam de capul meu.
Ridicam capul pentru a incerca sa vad ce se petrece cu mine si unde avea degand sa ma duca acel
tip, dar nu puteam sa observ nimic pentru a lesinasem iar.Dupa un timp, incep sa-mi revin si incet-incet
deschid ochii. Parca eram drogata, in mintea mea rea o harababura totala, iar oasele mi le simteam
anchilozate.Ma scol repede din patul in care eram si privesc in imprejurul meu.Eram intr-o celula. Va
puteti imagina unde eram? La inchisoare! Cel putin asa credeam.Sar repede in picioare din pat si zaresc
un tip care statea langa celula, echipat ca pentru razboi, cu casca, vesta anti-glont si pistoale agatate
de pantaloni.Sincer... mi se facuse putin frica cand l-am vazut acolo.
-Unde sunt ? Si ce caut aici? l-am intrebat eu pe strain.
-Sunt multe motive prin care este aici...Melissa.
-Poftim? De unde.....Numai conteaza.Vreau sa-mi dai drumul acum sau...
-Pana nu vine capitanul,stai acolo si taci!
-Capitanul? Da ce este asta,baza secreta sau inchisoare de maxima securitate?
Doamne ...ce tot se intampla? Ma simteam ca la camera ascunsa. Nu intelegeam absolut nimic din ce
se intampla. Credeam ca este o farsa sau cineva incearca sa-si bata joc de mine.Ma asez in fund pe patul
din celula si astept sa vina asa zisul "capitan". Gandeam intens si profund de ce sunt aici si ce vroiau
acesti oameni de la mine.
Usa se deschide, si cu o escorta mica de oameni intra "capitanul".Cand il vad raman tablou, cu ochii cat
cepele si gura cascada mai rau decat capota masinii.Ghiciti ce? Era tipul blond care ma rapise. Surprinzator.
In fata gratiilor stau si incep sa-i pun intrebari acestui tip ciudat.
-Esti aici pentru un caz nobil si numai tu poti sa-l indeplinesti.
Zambind foarte distrat,mi se parea absurd ce spunea.Caz nobil? Fugi de-aici!
-Te sfatuiesc sa ni te alaturi sau vei avea mult de suferit pe viitor!
Parea destul de convingator cu ochii lui albastrii si perfecti,precum cerul pe timp de vara.
-Si ce mi-ati face daca as spune ca nu va ajut? Ce mi-ati face?
-Nimic interesant.Dar pe viitor vor exista multe intamplari stranii.
-Aaaa..uite ce e... eu trebuie sa ma intorc de unde m-ai luat tu.Am lucruri mai importante de facut.
Se incruntese la mine foarte repede si ordona sa fiu scoata din celula si legata cu catuse de maini,mergand
cu el la un asa numit comandand Bill Stolen si o doamna presedinte Angela Withcome.
Ma impingeau cu brutalitate pe coridoare , de parca eram marioneta lor de jucarie.Intr-un final ajunsesem la locul acela.Era strainiu sa dau peste astfel de oameni,avand in vedere ca toti erau imbracati in niste uniforma bleu-marin inchise. Cred ca ma aflam intr-un loc destul de important cu oameni cu o anumita functie.Dau cu ochii de comandant si de acea doamna.
-Esti constienta unde esti Melissa? Intreba doamna cea eleganta si imbracata cu un costum negru.
-Nu prea....avand in vedere ca nu stiu ce vreti de la mine.
Femeia mi-a spus sa ma uit putin pe fereastra si apoi sa continui conversatia cu ea.Trag perdeaua in carouri din geam si apoi privesc afara.Numai ca nu era afara...era...era in spatiu.Tot ce vedeam in fata ochilor este de un albastru inchis si multe nave spatiale cu o forma destul de ciudata.M-am frecat la ochi, si m-am uitat din nou pe geam ...nu..nu era doar imaginatia mea.,era real.Parca totul se desprindea dintr-un film cu actori si povesti SF,si nu stim exact ce sa cred,practic imi luase graiul.Am tras perdeaua la loc repede si mi-am indreptat privirea spre ei.Eram speriata,terifiata de ceea ce vazutzem.Amutisem.
-Ce..ce e locul asta?
-Draga Melissa,bun venit pe Galaxy One! spuse comandantul cu o voce exntuziasta dar si serioasa.
Il priveam din cap pana-n picioare pe comandant.Era tipul de barbat bine facut,cu o silueta foarte atractiva,cu parul saten si varsta cam de cincizeci-cinzeci si unu de ani.Singurul lucru care mi-a venit prin minte sa-l spun a fost "Vreau acasa! Acum!", insa nu am fost prea convingatoare pentru ca tot legata de maini cu catuse ma tineau si inchisa in blestemata aia de celula.Trebuia sa fac intr-un fel sa-i conving sa-mi dea drumul si bineinteles sa ma duc acasa.Cu ce puteam eu sa-i ajut pe acesti oameni? Cu nimic!
Stau trantita pe pat in celula si ma gandeam la cei care-si faceau o mie de griji pentru mine in momentul acela.Cred ca sunt disperati ca nu ma gasesc nicaieri,iar eu sunt departe la hololulu.Sunt trista si efectiv imi vine sa plang de situatia in care sunt.De ce eu?Ce ai facut sa merit asta? Si nu e nu numai o mica prostie,este un DEZASTRU cumplit, ce mi se intampla acum.Aud usa deschizandu-se iar intrare ochii mei dau peste tipul cel blond.Ma inbreba cum sa mai simt si daca m-am mai gandit daca am sa raman cu ei sau nu.Bineinteles ca raspunsul era "nu".L-am rugat ca maine sama duc inapoi pe Terra,acolo unde-mi este locul si unde toti cei la care tin iti fac griji pentru mine.
-Ei bine...nici nu m-am prezentat.Rusine sa-mi fie! Sunt Edward Stolen.
Aha,deci era fiul comandantului dupa nume.Interesant.
-Cred ca numai este nevoie sa ma prezint.Dupa cate am observat imi stiti numele.Nu stiu de unde dar mi-l stiti.
Mi se parea putin ciudat sa stau cu el de vorba,desi era tot om,dar era tipul care ma rapise.Si-a luat un scaun si sa asezat langa gratii incepand sa discute cu mine.
-Poporul nostru a supravietuit multor razboaie pe parcursul anilor.Am suferit pierderi ,dar am fost si fericiti pentru cantigurile noastre.
-....Poporul vostru?Stai putin..stai asa ca eu nu inteleg...Adica nu sunteti pamanteni?
-Sigur ca nu! Venim dupa o planeta numita Pegasus.
-Si ce cautati prin spatiu?Nu ar fi trebuit sa stati pe planeta voastra?Unde vi-este locul!
-Planeta noastra a fost invata de catre o rasa de creaturi numite Sicra.Dupa atac ne-am refugiat si am infiintat aceasta flota care o conduce tatal meu si doamna presedinte.
Edward mi-a povestiti foarte multe in acea seara.Imi povestea despre Sicra, obiceiurile lor de a ataca si dorinta de a intra in alt om,controlandu-l sau distrugandu-l.L-am intrebat cum de nu au fost descoperiti de alte civilizatii, ca de exemplu Terra. Mi-a explicat ca nu pot fi zariti de nicio civilizatie,si mai ales de Pamant.Ei au fost mereu langa planeta noastra doar ca tehnologia poporului nostru nu era intratat de avansata incat sa-i detecteze.
Mi-am petrecut aproape toata seara stand de vorba cu Edward,dar era momentul sa dorm pentru ca maine era ziua in care plecam inapoi acasa.L-am salutat pe capitan si m-am trantit in pat.Am inchis ochii iar mintea mea a inceput s-o ia razna.Ma simteam diferit,si pe nava aceea paream in singuranta,ma simteam una de-a lor ceea ce nu cred ca se va intampla.Nu puteam sa stau cu ei,sa-i ajut,nu puteam lupta alaturi de ei,nici macar nu eram in stare sa ma uit la un film mai sadic dara-mite sa privesc acele creaturi,sa invat sa-mi canalizez frica si sa devin o profesionista.Dedicandu-mi toata viata luptand aici pe aceasta nava nu era stilul meu si nu eram sigura totusi de decizia pe care o luasem.Adica sa plec si sa-i las luptandu-se cu armele in mana,in timp ce au stau pe planeta mea si privesc cum se distruge,si eu odata cu ea.Practic nu stiam ce sa fac,in sufletul meu era o rascruce cu dus si intors.Greu de controlat.Gandindu-ma la aceste lucruri,si la viitorul pe care puteam sa-l am aici cu ei,am adormit in aceasta fantezie impreuna cu visurile mele.
Ziua urmatoare ma trezesc cu capul o mare forfota,parca eram beata,nici clar nu mai vedeam.Cred ca toate intamplarile de ieri ma obosisera foarte tare,iar acum nu ma mai pot ridica din pat.Edward vine si ma elibereaza din celula si ne indreptam spre o nava unde aveam degand sa plec de acolo pentru totdeauna.Tot drumul de la celula pan' la nava m-am gandit,si tot m-am gandit la ce am sa spus cand voi plecat de aici.El ma priveste in ochi cu o privire blanda si calda,intrebandu-ma:
-Esti gata de plecare Melissa?
-Da....adica defapt nu!Nu sunt gata.Am ceva de spus in fata tuturor.
-Bine,dar grabeste-te.Nu aveam prea mult timpla dispozitie.
-Lume...imi pare foarte rau ca nu va pot ajuta.Nu ma simt in stare sa fac asa ceva,si nu cred ca m-am simtit niciodata.
In momentele acelea nu mai eram buna de nimic,cand vine vorba de sentimente profunde sunt total pe dinafara.Dar m-am gandit la ceva...
Nu-mi venea sa cred ca tineam un mic discurs in fata la toata flota si ce urma sa zic imi va schimba total viata.
-Dar...eu am sa raman alaturi de voi si vom apara Pamantul si va ve-ti recupera planeta.Va promit asta!!!

[Zăpă]

Heya(*.*)


Am ajuns si p`aci si daca tot am facut asta,hai sa`ti spun parerea mea:ficul este bun cu o idee originala,insa tu nu stii cum sa o dezvolti.Asta mi`a venit in minte de cand am citit primul capitol.Este o idee neintalnita si noua,insa tu nu ai reusit sa o dezvolti indeajuns de mult ca sa ma uimeasca.Descrierea este slaba,chiar foarte slaba.Nu ai descris nimic si cate mai aveai de descris,cel putin cand era in acea nava si privea in spatiu puteai face o descriere ce uimea pe oricine.,dar tu nu ai facut asta.Ai spus doar ca`s multe nave si nu mai stiu ce.Inca ceva,te`as ruga sa descrii si sentimentele fetei.Si un punct este scazut din cauza descrierii slabe[:D].Actiunea,hmmm...nu pot spune ca ai grabit`o,insa are acel ceva ce nu ma atrage sa citesc mai mult,chiar daca ideea este buna.Mai lucreaza la asta.La naratiune nu te descurci mai deloc,bine poate ca nu`i chiar asa de rau,dar nici bine nu este.Mai incearca si aici;).Dialogul este uneori cam mult si are mici tente spre sec,plus ca nu are acel ceva care ar trebuii sa ma atraga.Greseli de tastare am vazut vre`o cateva,insa nu multe.Insa am vazut greseli gramaticale,plus ca ai unele fraze fara pic de sens si chiar banale.Cam atat am avut de zis.Eu una cred ca mai trebuie sa lucrezi si sa incerci sa dezvolti povestea asta mai bine.

Ja ne` si multa inspiratie:*