~Umbrele trecutului~
Varsta minima: +13
Gen: Actiune, romance, sci-fi.
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de critica solicitata: Avansata
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din animeul "Naruto", acestea fiind create de Masashi Kishimoto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Capitolul unu
~Reîntoarcerea~
~Reîntoarcerea~
Durerea şi suferinţa fuseseră lăsate în urmă. Fantomele trecutului nu mai puteau să o bântuie. Nu le mai dădea voie. Fusese speriată foarte mult timp. Crezuse că întoarcerea îi va provoca durere, amintiri însângerate şi că nu va suporta. Dar devenise puternică, devenise extrem de puternică. Acum putea face faţă oricărei amintiri, oricât de sângeroasă ar fi ea. Şi cu toate astea, încă îi erau vi în minte imaginile masacrului de acum unsprezece ani. Era mică, mult prea mică pentru a fi martoră la aşa ceva, însă poate aşa fusese scris. Poate destinul făcuse ca părinţii ei să fie ucişi doar pentru a deveni ea mai puternică. Nu voia răzbunare. Nu voia să-şi păteze mâinile cu sângele lor. Credea în Pedeapsa Divină. Atunci fiecare va fi răspunzător de faptele lui şi va fi pedepsit aşa cum merită.
Nu îi ura. Se împăcase cu gândul că aşa a fost să fie, însă nu putea uita. Nu. Amintirile o chinuiau un fiecare noapte. În fiecare coşmar îi apăreau părinţii săi privind-o. Atât de îngroziţi. Înspăimântaţi mai mult pentru ce ar fi putut păţi ea decât pentru soarta lor. Fuseseră nişte oameni minunaţi. Familia perfectă. Nu şi-ar fi putut dori ceva mai bun. Fusese înconjurată de foarte multă dragoste. Ei o învăţaseră ce înseamnă compasiunea, grija pentru cei dragi. Chiar dacă i-a pierdut de la o vârstă fragedă, încă nu i-a putut uita. Nici pe ei, nici sfaturile ce le primea. Fusese o perioadă minunată a vieţii ei care, din nefericire, se sfârşise mult prea repede. Nedrept de repede.
Dar acesta era trecutul ei. Era timpul să îl lase în urmă şi să trăiască în prezent pentru că, de fapt şi de drept, doar asta conta, prezentul şi nimic mai mult. Trebuia să scape de coşmarurile ce nu îi dădeau pace. Fusese şi mai rău, da, fusese îngrozitor la început. Se gândise chiar să se sinucidă, însă spiritul de autoconservare şi învăţăturile primite de la părinţii săi au determinat-o să meargă mai departe.
Imediat după moartea lor fugise din sat. Nu ar fi putut suporta să mai rămână nici măcar puţin. Credea că dacă va pleca, amintirile vor fi lăsate în urmă. Nu fusese aşa pentru că se ţinuseră scai de ea şi da, o făcuseră mai puternică. O făcuseră să privească viaţa cu alţi ochi. Cu nişte ochi mai maturi, însă totuşi inocenţi. Ei bine, e mult prea nedrept ca un copil de patru ani să treacă prin ceea ce a trecut ea. Însă asta era lumea ninja...
"Luptă pentru a supravieţui pentru că dacă nu... vei fi devorat."
Asta învăţase de la mentorul ei, de la salvatorul, de la îngerul ei păzitor. Îi va fi mereu recunoscătoare pentru tot ce făcuse pentru ea. Pentru că o îngrijise precum un frate mai mare şi o învăţase tot ce ştia. O făcuse mai puternică, genială chiar. Nu ştia cum i-ar putea mulţumi pentru tot ce a făcut pentru ea. Pentru tot ajutorul primit. Era convinsă, şi-ar fi dat şi viaţa pentru el pentru că el, el făcuse atât de multe pentru ea. O salvase atunci când avea cea mai mare nevoie de cineva. O prinsese chiar atunci când era gata să cadă în prăpastia singurătăţii şi a întunericului.
Pentru asta trebuia să-i mulţumească lui, lui Itachi Uchiha.
Însă la asta se putea gândi şi mai târziu. Acum trebuia să-şi concentreze atenţia pe ceea ce trebuia să facă.
Se oprise în faţa porţilor ce despărţeau "Pădurea Morţii" de Konoha. Satul de care s-a temut atât de mult, dar unde trebuia să se întoarcă. Avea nevoie. Doar aşa rănile vor reuşi să se cicatrizeze complet. Acest sat era medicamentul perfect.
"Înfruntă-ţi temerile pentru ca acestea să poată dispărea"
Da, asta trebuia să facă. Se pregătise pentru asta. Avea să reuşească. Trebuia să-i demonstreze că poate face faţă fantomelor trecutului. Şi putea! Ştia că era pregătită, însă nu-şi putea stăpâni tremurul ce-i străbătuse corpul.
Închide pentru câteva clipe ochii după care, printr-un semn al mâinilor în urma ei rămâne doar un norişor de fum şi frunze, acum fiind în faţa uşii ce o despărţea de biroul Hoakgeului.
Bate în uşă de câteva ori, iar când primeşte acordul, păşeşte hotărâtă în camera foarte spaţioasă şi se apropie la câţiva metri de biroul conducatoarei satului.
-Bună ziua Doamnă Tsunade! Sunt Sakura. Haruno Sakura şi m-am întors!
. Funny.
