Europe Skies [ Sky and Color ]

[Julliette .]

So. Dacă tot mă enervează draga de Acka (Color) mi-am zis să postez acest drag de fic ca să îi arat că pot dacă vreau. Enjoy. Cerem cometarii cât mai multe ca să ştim încotro de ducem.

Chestii de ştiut? Eu(Sky.) tip, Xander. Ea (Color) tipă, Isabella.
Varsta minima: Nu este o vârtă minimă, dar cred că cittorii mai mici de 13 ani nu vor pricepe în totalitate aluziile noastre. Nu este un continut violent, da, avem câteva locruri care duc cu gândul la acel lucru, dar nu este un fic care necesită +16, din moment ce nu am descris nimic altceva decât saruturi.
Gen: romance, Slice of life... school life. totuşi, nu este despre adolescenti. este o poveste despre adulti, aşa că rugam cittorii să nu se aştepte la reactii pe care le-ar avea un adolescent de şaişpe ani, care nu a fost trecut prin viaţă.
Limba: Română. Vagi replici în engleză, care, speram, să nu aducă dificultăţi.
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Nu ştiu. Şi, şi. între, totuşi, am prefera să nu fie chiar foarte dură acea critică a voastră. Vorba ceea, e primul nostru fic postat pe care îl facem în două şi e greu să scriem în ore şi pauze.

Europe Skies


I




Xander

Oxford.
Mi-e foame. Mi-e poftă de un BigMac.
Facultatea la care m-am înscris mă omoară încet şi cu grijă. Îmi dau parul roşcat din ochi ca să vad campusul prea plin de studenti vorbareti.
E galagie. Nu e nici macar zece dimineata. Asta este bine. Două tipe trec prin fata mea fluturându-şi genele. Le ignor şi păşesc în spate ca să îmi iau geanta. Nu am multe la mine. O să îmi iau haine de aici. Colegul de cameră îmi face cu mâna şi vin catre mine. Observ că are camaşa în pantaloni. Tocilar?! Ce biiine![\i] Gândesc ironic. Zâmbesc uşor catre brunet şi pornim.
Încercă în zadar să îmi explice ceva despre problemele şi alergiile lui. Nu-l bag în seamă. Nu îmi pasă atât de mult că e alergic la pisici cât să mă prefac interesat. Nici macar nu caut lucruri pe care le am în comun cu el. Îi zâmbesc schitat ca să vadă ce actor bun sunt. Nu observă că îl mint pe faţă.
Intram în cladirea caminului. Ben? (cred că aşa îl cheamă) se opreşte să vorbească lângă un alt brunet. Fug să prind liftul. O brunetă mi-l fură. Îmi pun în cap să urc până la patru înaintea ei. Stai aşa... La patru stau şi eu. Shet... Of paper!
Nu contează. Încep să fu pe scari cu chitara în spate şi bagajul în mână. Etajul unu... doi... trei... Patru! Primul apartament pe dtânga e al meu. Las geanta pe podeaua acoperită de o mochetă ieftină şi încep să caut cheile. Aud bing-ul liftului. Bruneta a ieşit.Îi scot limba zâmbind dulce.
Cheile! Le scot din hanoracul gri închis şi mă chinui să o îndes pe cea bună în broască. O mână albă împinge cheia şi descuie uşa.

Isabella

Oxford.
Mi-e foame. Mi-e poftă de un BigMac
Mă doare burta şi mi-e greaţă. Poate din cauza emotiilor. În curând o să ajung. Taxiul miroase a braduleţ de la OMV. Strazile sunt curate, faţă de altele din celelalte ţări în care am mai fost. Nici urmă de ţigari, hârtii sau rahati de câine pe jos.Peste tot numai verde. Copacii şi iarbă, flori şi albine, coşuri de gunoi şi asfalt. Poate o să ajungă să îmi placă aici.
Ajung în fata marii porti din metal a faimoasei facultăţi. Intru, iar mirosul de carti vechi îmi umple narile. O doamnă pe tocuri groase, urâte şi la costum vine să mă întâmpine.
- Domnişoară! Dumneavoastră trebuie să fiti Isabella Rybak. Eu sunt directoarea Hamshort. îmi spune dama întinzândumi mâna.
O apuc între degete şi o strâng, raspunzându-i printr-un zâmbet. Un baiat mic de înlăţime vine alergând, cu o faţă nemultumită la semnul batrânei.
- Saru' mâna! Îmi zice uitându-se la mine zâmbind fals, înjurându-mă în gând.
- El este Steven. Vă va conduce la camera dumneavoastră. Din pacate, nu v-am putut gasi o colegă. Cursurile încep mâine, nu uitati! strigă directoarea îndepartându-se.
Baiatul o ia înainte, iar eu îl rmez atentă, privind în jur. Ajungem în fata unei cladiri verde pal, ca voma de bebeluş, de patru etaje.
- Etajul patru, prima pe dreapta. Liftul e acolo.
El pleacă. Îm trag troller-ul după mine, intrând în lift. Apas ultimul buton şi aştept. Interiorul liftului e mazgailt. Şi mie nu îmi place să îmi las amprenta pe uşi sau pereti. Ies. Un baiat roşcat, frumos, îmi scoate limba obraznic, dar totuşi dulce.
[i]Copil mic. gândesc.
Îşi scoate cheile din buzunarulul hanoracului şi încearcă să deschidă uşa.
Mă apropiu şi îmi pun mâna pe a lui.Îi împung cheia mai bine, iar uşa de deschide.
Macar pot să ajut.
Mă îndepartez încet, plecând spre uşa mea.

[CyBeR]

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=29101
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=29102

Te rog viziteaza aceste topicuri si fa editarile de rigoare. Sunt doar cateva, dar ar fi de apreciat ca acele editari sa existe aici, dupa cum zice in Ghid.

Multumesc.

[hiimera]

Sky te gasesc la proză! Interesant.

O să încep cu asta: "vomă de bebeluş" şi "rahati de câini" - nu înterzic folosirea cuvintelor urâte, din contră câteodată te mai ajută, dar nici aşa. Puteai totuşi să maschezi altfel aceste aspecte naturale... ^^"" Oricum comparatia culorii cladirii cu voma de bebeluş, nu prea merge, puteai să te formulezi mai frumos. Iar la acealalată chestie, nu era necesară, simplu spuneai că totul era curat şi că nimic de acolo nu se semana cu ce avea ea acasă, în ţara ei natală.
Începutul este la fel, la ablele personaje şi legat de asta, consider că era mai bine dacă un capitol îl rezervai unui singur personaj şi urmatorul pentru celalat, desigur în posturi diferite.
Vad că ambii sunt la Oxford şi cu siguranţă se vor împrietenii cumva sau vor avea de aface unul cu celalat.
Ca idee pai... nu ştiu, nu am foarte multe detalii, pot totuşi să intuiesc ceva, dar nu mă pronunţ.
E destul de scurt şi simplu, deloc dinamic şi ideile se desfăşoară rapid, odată cu actiunea - nu ştiu cum să spun, dar pare fragmentat mai ales acolo unde actiunea este în punctul de impact, cu tipul acesta Xender care încearcă să ajungă la etaj. Plin de confuzie şi nu ai descris cu amânunte, prea multe puncte de suspensie.

Tot ce pot spune ar fi ca pe viitor să încerci să dezvolti ideile, propozitiile să detaliezi mai mult şi încearcă să încetineşti actiunea. Totul se desfăşoară foarte rapid şi nu prea putem observa evolutia personajelor.
Atât. Succes!! Aaa, îmi place titlul să ştii.

[Color]

Hey! E marti,sooooooooooooooooooooooooo...Spor la citit! :D



Xander


Linişte. La naiba, de ce e linişte?! Parcă trebuia să nu mai tacă lumea. Shit! Of paper... Îmi ridic chinuit caput ca să vad camera goală. Era mult prea curată pentru gustul meu. Îmi vine să mă dau cu capul de pamânt. Dar nu o fac. Asta ar însemna să îmi stic minunata faţă.
În tacerea camerei întunecate gândul aerian îmi zboară la vecină. Era, cel putin în lumina obscură a holului o tipă draguţă. Doamne, cum am ajuns! Imediat mi se urcă hormonii la cap.
Îmi trec mâna prin par oftând. Nu mai simt nicio satisfactie când îmi vad firele de par roşcat închis. Ieri am vazut o tipă vopsită ca mine. Mi se pare oribil. Vreau acasă. Macar acolo toti vorbesc aceiaşi limbă cu mine. Profu' de biochimie mi-a scos cohii în legatură cu boneta aia de care am facut mişto. L-am lasat să vorbească. Am continuat să îmi ascund capul în cartea mea. Cui îi pasă ce îţi spune un moş congelat? Nimanui, logic.
Mă ridic de la birou şi iau cana de cafea tare pe care mă chinui să o temrin de vreo treizeci de minute. Diminetile sunt fenomenal de plictisitoare. Dar cel putin Ben lucrează, deci nu trebuie să îi vad fata sociopată. Ieri mi-a facut capul patrat că „de ce nu-mi aranjez patul?!”. Eram în stare să mă duc şi într-o cameră de fete ca să scap de el atunci. Mi-a trecut. Nu vreau să stau cu o fată. Cum spunea tata? „Mi-am pierdut barbăţia de când stau cu mă-ta”.
Camera e mult prea caldă. Aş deschide un geam, dar i-am promis colegului că nu las aerul proaspat bogat în oxigen să intre în cameră.
La dracu', de ce îmi pasă de ce spune el? Îmi iau geanta şi chitara, pe care mi-am aruncat-o în spate. Plec. Să mă ceva undeva Ben ăsta!



Isabella


Este atât de rece în cameră. Primele semne ale toamnei încep să apară. Frunzele cad din când în când, iar soarele straluceşte mai mult stins.
Mă gândesc la tipul de vis-a-vis. Este draguţ. Mă gândeam să-l invit la o cafea, dar poate e prea devreme.
Ce plictiseală pe capul meu! Sâmbata e la fel de monotonă ca acasă.Îmi iau un hanorac deasupra tricoului galben şi ies la o plimbare.
Trotuarul încă se observă, printre frunzele moarte. Soarele iese dintre ramurile copacilor galbeni, aramii. Bancile din parc sun goale. Doar una, mai retrasă, este ocupată de un baiat. Mă apropii şi obser că era chiar roşcatul de vecin al meu.
Cântă ceva cunoscut la chitară, însă priveşte în gol. Cred că este la fel de plictisit ca mine. Mă aşez lângă el, dar se opreşte din cântat.
- De ce te-ai oprit?
El îşi reia activitatea. În curt timp termină melodia şi îmi zâmbeşte dulce.
- Ce ai cântat? Îl întreb întorcându-i zâmbetul.
- Green Eyes de la Joe Brooks.
- Sper că ştii că te pricepi la ce faci.
- Da. Ştiam. Sper că ştii că ai buze frumoase.
Simt cum tot sângele mi se urcă în obraji. Îmi întorc privirea catre soare, bagându-mi mâinile în buzunarele hanoracului. Soarele este încă „privibil”. El îşi întoarce privirea după a mea. Fară să se mişte îmi spune:
- Eu sunt Alexander. Alexander Duncan. Alexander Duncan McSky.
- Eu Isabella. Isabella Rybak. Îi raspund zâmbind.

[Corina.]

Hmm .. draguta ideea.
Nu am sa incep sa dau un comentariu academic caci eu nu suport Romana.Am o mica nedumerire:-?:ce ai vrut sa spui prin "Shit! Of paper... " da stiu ca "sheet of paper" inseamna foaie de hartie, iar din ce ai spus s-ar traduce hartie igenica:-?[poate n-am inteles eu]
Vedeti voi,lumea nu comenteaza acum pentru ca a trecut o luna din al doilea semestru si toata lumea pune note si da teste:-?,iar cum multi de aici sunt la liceu [am vazut ca voi sunteti la scoala generala], le ia mai mult timp sa invete iar daca mai esti la un profil greu cum ar matematica-informatica,va zic eu ca iti ia mai mult timp.Asa ca nu disperati:)

Sper sa aflu raspunsul la nedumerirea mea:-?:*

[Color]

Hey! M-am hotarat sa postez. Chiar daca Dobby (Juliette.) vroia sa mai asteptam (mai multe comentarii). Pe mine nu ma deranjeaza faptul ca nu primim. Nu spun ca nu mi-ar placea sa avem tone si tone si tone si tone si toooooooo(o)ooone de raspunsuri. Ei, cam atat am avut de spus. Spor la citit!



Xander

Plecasem de cinci minute. Campusul este plin ochi de oameni. Dar, dintr-un oarecare motiv, nu sunt suficient de beti încât să zbiere şi să urle. Sint singurul care ţine o ţigară pe jumatate fumată între buze. Sunt în aer liber, pot să fumez. Oftez, expirând fumul nociv. De ce suntem aşa? Ar fi trebuit să-l ascult pe tata. Să mă las de fumat. O chestie care, acum, mi se pare imposibilă. Zâmbesc la vederea parcului pustiu. Îmi convine. E mult mai bine aşa. Nu e nicio şansă să strâng în jurul meu idioti care n-au mai auzit o chitară.
Mă aşez pe cea mai îndepartată bancă, ascunsă între copaci. E bine acum. Dau jos chitara fumurie din spate, îmi aranjez camaşa în carouri albastre şi negre. Cu chitara în brate încep să când „Green eyes” de la Joe Brooks.
- And I, I fall beacuse, I fall because of you...
O încercare eşuată să cânt din voce. Sunt mult prea raguşit ca să ating acele note. Nu mi se potriveşte vocea... După nici două minute apare bruneta în cauză. Discutia pe care o avem e mai mult decât seacă.
- Eu sunt Alexander. Alexander Duncan. Alexander Duncan McSky. Spun zâmbind dulce
- Eu Isabella. Isabella Rybak. Raspunde.
- Nu faci bine ! Îi zic.
Oftez ţâţâind.
- N-ai suficienti numi! Adaug, luând chitara la loc în mâini.
Încep să o zdrangan rapid, cântând „Puppet master” de la trupa mea preferată, Metallica. Îmi placea melodia. Rapidă, ritmată, rockish... tot ce îmi trebuia acum. Zâmbesc catre bruneă, dând din picior ca să îmi mentin ritmul.




Isabella


După ce termină melodia se opreşte. Îmi zâmbeşte din nou şi dă să se ridice.
- Hei, mă întrebam dacă n-ai vrea să vi cu mine la o cafea, mă aud spunând.
Mă priveşte în cohi şi nu-mi raspunde. Pleacă. Ramân acolo. Sunt şocată. Câtă nesimtire într-un corp aşa... aşa... frumos! Mă duc înapo în cameră. Nu mai vreau să stau aici. Două apeluri nepreluate de la Daniel. Îl sun.
- Ce faci, iubi? Îl aud întrebând în difuzorul rece.
- Tocmai am venit de afară. Tu?
- Mi-e dor de tine. Când te întorci?
- Abia am plecat. Vin de Craciun. Aşteaptă-mă.
Îmi închid telefonul. Mă trântesc pe pat privind catre tavanul alb. Aud pe cineva ciocanind. Îi spun să intre. Îl vad pe roşcat bagându-şi capul în cameră.
- Ce spuneai de cafea? Mă întreabă zâmbind prosteşte.
Îi zâmbesc şi mă ridic din pat. Îmi iau portofelul roşu şi mi-l bag în buzunar şi ies pe uşă.
- Credeam că...
- Ştiu ! Îmi raspunde întrerunpându-mă. Acum taci şi vino!
- Raule! Îi scot eu limba obraznic.
Mi-o scoate şi el, însă dulce, aşa cum ştia el.