Umbrele amintirilor [Yaoi]

[Yaku-chin]

Nu ma pot abtine sa nu scriu eu ceva of ...asa sunt eu.....Asa deci cu ocazia unui concurs am facut o poveste , dar am zis sa o transform intr-o poveste mai mare:))......eu sper sa va plac si sper sa imi spuneti parerile voastre sincere, oricare ar fii acelea ...deci spro la citit:D Aaa si sa mentionez acest capitol in fine prolog a fost facut pentru un concurs....dar va continua, si app de celelalte ficuri nu ma voi lasa de niciunul , o sa am timp pt toate dar numai sa imi vina inspiratia si Multumesc sisului meu Fire_Candy_Mira k mai incurajat sa postez:D tnx..si celorlaltzi:D ..........pai lectura placuta


Prolog


De multe ori ma intrebam cum e sa fiu eu? Niciodata nu am fost eu intradevar. Mereu eram altcineva, o persoana total diferita de mine, o persoana ce nu gandea ca mine, ce nu credea ca mine si totusi eram eu.
Cum as putea explica asta? Simplu si usor. Asa voiam eu sa fiu, o iluzie, ceva ce era ireal si la suprafata era bine, frumos si perfect, insa era total opus. Ma ascundeam de cei din jur si ma aratam ca fiind o persoana total diferita de cel ce eram eu cu adevarat...
De ce faceam asta? Nici acum nu stiu, insa ma simteam mai bine fiind altcineva decat eu. Nu imi placea sa ma prefac, insa asta faceam, mi se parea dezgustator sa mint, insa propria viata era o mare minciuna... Eram o persoana josnica, o persoana ce voia totul, o persoana cruda, imi era sila de mine, dar nu faceam nimic sa ma schimb, nimic sa infrang acea faptura ce pusese stapanire pe mine... pe corpul meu si pe mintea mea...
Dar totusi eram eu. Imi traiam viata numai din aberatii, nu era minut in care eu sa nu zic o mare aberatie care sa ma scoata in evidenta. Adoram sa ma simt castigator, adorat si admirat. Eram un mare arogant, plin de fite si talent. Imi era greata de mine, insa nu faceam nimic in privinta asta, chiar acceptam. Desi faptele mele erau absurde si nu aveam motive sa ma prefac, nu aveam dusmani, aveam chiar multe persoane ce tineau la "mine" sau la acel "mine" ce credeau ei ca sunt. Am mintit pe toata lumea si chiar nu stiam de ce o fac si cand am vrut sa spun adevarul... nu am putut, ma afundam si mai mult in minciuni, in aberatii stupide si ipocrite.
Am continuat sa fiu asa pana in primul an de facultate, nici eu nu stiam care era adevarul sau minciuna, dar ce mai conta? Nu imi pasa, ajunsesem sa cred ca nu conteaza daca spun adevarul sau nu, practic viata pentru mine era un joc ce se juca asa cum voiam eu. Si asa viata mea falsa continua, ajunsem un tip popular si multe persoane ma cunosteau sau, cel putin, asa credeau ei. Ajunsesem sa cred ca sensul vietii este de a trai si a muri, era ceva neinsemnat pentru mine. Aveam 22 de ani si inca nu imi pasa de nimeni si de nimic, mergeam la facultatea de drept pentru ca nu aveam ce face, sau ceva asemanator... Ma inscrisesem numai ca sa scap de gura parintilor.
Nu credeam in iubire si nici macar nu stiam ce era aceea. Nu imi iubeam nici macar parintii.
Da, stiu ca suna egoist... dar asa simteam, ma iubeam numai pe mine sau asa voiam sa fac... Mai toata lumea isi iroseste viata facand lucruri inutile, asa faceam si nu voiam sa fiu o exceptie, voiam sa fiu ca toti ceilalti.
Intr-o perioada cam zbuciumata din viata mea a aparut un personaj neasteptat si nu prea placut pe atunci, insa in timp am ajuns sa fim buni "prieteni". El era vecinul meu drag si bun, un mare smecher pe atunci pe care eu nu il sufeream deloc fiindca imi fura ce trebuia sa fie al meu, adica reputatia lui crestea peste a mea si asta ma enerva. El era Kaoru, un tip mai mare ca mine cu un an si ceva, inalt cu un corp foarte dezvoltat, mult mai dezvoltat ca al meu si cu un par rosu ca focul care ii punea in evidenta culoarea ochilor de un azuriu tulburator. Si, cum va spuneam, Kaoru a aparut pe neprevazute in viata mea si a schimbat sensul vietii mele pe care nici macar nu il stiam.
Ehh eu va povestesc si totusi habar nu aveti cum ma cheama. Pai numele meu este Andrei, sunt in ultimul an de facultate, sunt o fire cam neprevazuta si cam temperamentala, sunt blond si am ochii negri.
Asa si cum ziceam... Kaoru se mutase in acelasi bloc cu mine, la inceput nu il agream prea mult, sa spunem ca si prietenii nostri, aveau de mai multe ori altercatii... Dar dupa un timp incepusem sa il admir prea mult, imi doream sa fiu ca el, era un tip descurcaret si mereu cu capul pe umeri si de toti respectat. Practic incepusem sa il plac insa stiam ca nu e normal si am renuntat la orice idee, gand, dorinta sau speranta legata de el, insa viata a vrut altceva si am ajuns sa fim prieteni foarte buni, de unde pana unde? Nu ma intrebati pentru ca nu stiu... insa ma bucuram. In cartierul nostru eram cei mai renumiti dintre toti asta era bine insa si rau .Eram admirati si respectati dar si invidiati. Ajunsesem sa il cunosc foarte bine, insa eu pe el nu il lasam sa faca acest lucru, desi ii spusesem sa nu ma creada mereu pentru ca nu spun intotdeauna adevarul si decat sa il mint prefer sa nu ii spun nimic. Fara sa vreau ma indragostisem de el, si de tot ce era legat de el . Nemaisuportand sa stau langa el am vrut sa plec ...practic sa fug insa nu aveam unde si nu stiam ce sa fac, eram deja un adult dar ma comportam ca un pusti. Ma distantasem de el si ma refugiasem la vechii mei tovarasi, impreuna cu ei mi-am reluat vechile vicii, iar ma apucasem de fumat, desi de cand ma imprietenisem cu Kaoru ma lasasem de fumat, de baut si de frecventat diferite cluburi, deoarece el nu era de acord. Ajunsesem si eu sa cred ca imi faceam rau singur, insa acum nu imi mai pasa, voiam sa il uit dar nu puteam oricat de mult incercam sa beau, inima si mintea imi zburau la el si eu nu puteam sa impiedic asta . Intr-o seara un prieten de al meu care stia aproximativ ce se petrecea cu mine, vazandu-ma in starea in care ajunsesem, s-a hotarat sa ii spuna lui Kaoru ce se intampla cu mine. Nu stiu cum reactionase el la aceasta veste insa imi dau seama ca nu prea bine. Nestiind ca el aflase despre sentimentele mele pentru el intr-o seara ma dusesem la el sa il anunt ca am sa plec curand din tara, am batut la usa si m-a intampinat cu un zambet foarte larg si m-a invitat inauntru . Imi aduc si acum aminte de acele momente si inca ma dor, parca ma sfasie pe dinauntru insa nu mai pot face nimic. Am intrat inauntru si ii spusesem ca am sa plec.
- Si care e motivul plecarii tale? ma intrebase calm si cu un zambet foarte ciudat pe buze. Ma gandisem la aceasta intrebare si imi pregatisem un raspuns.
- Vreau sa vizitez necunoscutul... Da stiu ca nu era cel mai bun raspuns insa altceva nu imi trecuse prin cap.
- Si cand te intorci...?
- Pai nu stiu, niciodata cred... in fine nu am pentru ce sa ma mai intorc, prefer sa imi fac o viata stabila si sigura si asta se va intampla departe de aici.
- Aha...
Era foarte serios si nu stiam ce sa cred si neavand ce sa ii mai zic am hotarat sa plec.
- Pai eu am sa plec, am de impachetat multe lucruri.
- Hmm... esti asa stupid. Serios acum sa pleci din tara, sa fugi numai pentru ca te-ai indragostit de mine? Esti patetic. Sa iti faci alta viata stabila si sigura. Dragutule, tu nu stii cum e viata, daca un om iti da un deget asta nu inseamna ca poti sa ii iei toata mana. Nu tu spuneai ca in viata asta nu exista bine si nici rau, ca degeaba fugi de ceva fiindca tot vei fi urmarit, ca nu conteaza iubirea sau dragostea ca sunt lucruri inutile? Serios acum , tu stii ce parere am eu despre asta. Este ceva lipsit de sens.
Ramasesem mut, ce sa ii zic, ce sa fac, cum sa reactionez... nu aveam nici o idee ce as putea sa fac, incremenisem, imi indreptasem privirea inspre podea nu stiam ce sa mai zic... eram stupid exact cum spusese el. Trecusera cateva secunde, minute, nu stiu, dar stiu ca am apucat sa ii zic ceva pe un ton ironic, o noua minciuna insa speram sa functioneze.
- Sincer nu ti-e bine, serios nu stiu despre ce vorbesti.
-Sigur papusel cum sa nu, vino!
Ma trase de mana pana in dormitorul sau si ma trantise pe pat.
- Macar sa iti las o amintire nu ? Daca tot pleci asa....pe nepregatite si din cauza mea, macar sa ai si tu un cadou de ramas bun din partea mea.
Ma ingrozeau vorbele sale, nu imi venea sa cred ce urma sa faca, a inceput sa se dezbrace de tricou, apoi de pantaloni, ramanand numai in boxerii de culoare rosie se indrepta spre mine, iar eu nu stiam ce sa fac , eram paralizat. Se urcase peste mine si incepuse sa isi plimbe mainile pe corpul meu, din cateva miscari extrem de violente ma dezbracase de toate obiectele vestimentare ce le purtam, ajungand intr-un final gol. Incepuse sa ma sarute, imi prinsese buzele intr-un sarut violent si pasional vrand parca sa mi le sfasie, apoi si-a coborat buzele intr-un ritm rapid spre abdomen si tot mai jos, ajungand in zona mea sensibila. Imi oferea senzatii de care cred ca m-as fi bucurat insa eu eram inca absent, inca nu realizam ce se intampla cu mine pana cand am inceput sa simt o durere insuportabila in partea de jos a trupului, imi era cald si frig in acelasi timp. Nu stiam ce se intampla cu mine, ma saruta, ma musca, ma lingea imi oferea tot ce as fi vrut si as fi sperat insa nu ma bucuram asa cum ar fi trebuit sa o fac, dupa doua ore incontinuu de tortura sau placere nu stiu ce a fost ... a cazut epuizat peste mine. Imi era scarba de mine dar nu si de el, ma simteam bine dar si rau .
Pe la sase dimineata am plecat spre apartamentul meu, el inca dormea, m-am imbracat repede si am iesit rapid pe usa. Nu am mai stat nici un minut mi-am luat toti banii si am plecat spre aeroport, nu imi mai pasa de nimic , de fapt niciodata nu mi-a pasat insa acum cel mai putin, mi-am luat un bilet la nimereala si am asteptat sa plec departe. Nu mai suportam sa stiu nimic de el , de mine si de toti din aceasta tara, de nimic ce ma leaga de trecut.
Desi au trecut patru ani de atunci, de cand m-am mutat in California imi amintesc bine ziua care m-a determinat sa plec asa repede, insa am invatat ca este mai bine sa iti asumi responsabilitatile si sa nu fugi de probleme, stiu ca e usor sa spun asta si mai greu sa o fac. Dar asa e viata si buna si rea, iar noi trebuie sa acceptam ca altceva mai bun nu putem face. Nu l-am uitat nici in ziua de azi. Se spune ca prima dragoste nu se uita, insa nu cred ca mai am acele sentimente profunde pentru el, insa el inca exista in inima mea si va exista mereu.



Asa...deci vreau sa va spun ca aces fic va avea mai multe lucruri amestecate dar am sa explic de exemplu odata am sa pun din respectiva lui Andrei apoi din alte respective sau ceva asemanator dar asta pe parcurs...dar am sa mentionez....Sincer sper ca va placut si sper sa mai cititi:D si sa imi spuneti ce parere avetz:D