30-06-2011, 11:47 PM
Deci.. a trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici. Îmi cer scuze. Acum:
Mulţumită unei persoane, care pur şi simplu m-a motivat mai mult ca să scriu.
Nu cred că eram aici, ba din contră.. ştiu că câţiva.. se ştiu ei, s-au simţit prost din faptul că eu nu am adus yaoi.
Explicaţia este că nu mă prea pricepeam şi nu ţtiu de ce atunci nu aveam o idee buna. Dar acum am.
Si ca să vă mai enervez puţin, am să încep cu prologul.
CORECTAT !
Edit la com: Vă readuc aminte de poveste puţin, ca să ştie şi ce care nu au citit:
Joshua dădea la medicină şi s-a întâmplat să îl cunoască pe Key, un timp destul de arătos şi bine antrenat, dar căpetenie a unui clan.
Treptat Key şi-a dat seama că Joshua era fiul unui poliţist care l-a arestat pe tatăl lui nevinovat.. şi aşa s-a răzbunat, până la urmă şi-a dat seama că îl iubeşte, la fel şi Joshua pe el.. şi s-au împăcat .. dar încă apar dificultăţi.
Aşa că uitaţi partea a doua.
Mulţumită unei persoane, care pur şi simplu m-a motivat mai mult ca să scriu.
Nu cred că eram aici, ba din contră.. ştiu că câţiva.. se ştiu ei, s-au simţit prost din faptul că eu nu am adus yaoi.
Explicaţia este că nu mă prea pricepeam şi nu ţtiu de ce atunci nu aveam o idee buna. Dar acum am.
Si ca să vă mai enervez puţin, am să încep cu prologul.
CORECTAT !
Edit la com: Vă readuc aminte de poveste puţin, ca să ştie şi ce care nu au citit:
Joshua dădea la medicină şi s-a întâmplat să îl cunoască pe Key, un timp destul de arătos şi bine antrenat, dar căpetenie a unui clan.
Treptat Key şi-a dat seama că Joshua era fiul unui poliţist care l-a arestat pe tatăl lui nevinovat.. şi aşa s-a răzbunat, până la urmă şi-a dat seama că îl iubeşte, la fel şi Joshua pe el.. şi s-au împăcat .. dar încă apar dificultăţi.
Aşa că uitaţi partea a doua.
~ Prolog ~
„Fiecare pas pe care l-am făcut, l-am făcut cu tine.
Când eram debusolat şi simţeam că inima-mi sfâşie gândirea, tu mă cuprindeai prin vorbe şi mă înţelegeai cum nimeni altcineva nu putea să mă înţeleagă mai bine.
Momente grele s-au abătut asupra mea, dar şi a ta... Cât de orb am putut să fiu, şi doar la mine m-am putut gândi.
Tu sufereai cumplit, fiind bântuit de un trecut atât de posomorât şi trist...
Eu nu făceam nimic.
Nu puteam să-ţi readuc zâmbetul cel dulce pe chip şi chiar dacă reuşeam, se preschimba în ceva fals şi mincinos. Nu radia de fericire, ci mai mult de ură.
Iar ura aceea se vărsa asupra mea...
Sufereai din cauza existenţei mele, tot ce ai dorit să faci a fost să-ţi recapeţi pacea sufletească, nopţile nedormite, calmul de fier.
Dar cumva ai cedat în faţa mea, lăsându-te purtat de instincte. Treptat ai devenit blând, chiar dacă pe de o altă parte mă urai profund pentru problemele cauzate în trecut.
Doar în preajma mea ai reuşit să de calmezi, să îţi arăţi sentimentele.
Şi în final te-ai îndrăgostit.
La fel ÅŸi eu.
Unul de celălat, două fiinţe singure, adunate laolaltă.
Simţind vibraţiile care ne înconjoară, dorind şi râvnind la mai mult decât o simplă revedere, o simplă privire trasă pe furişi.
Trupurile noastre cereau atineri suave, vorbe blânde pline de pasiune, iubire... acţiune.
Ne otrăvea gândul, iar mintea ne zbura unul la celălalt. Ne îmaginam momente, scene îndecente.. cu toate că împărţeam acelaşi gen.
Uşor ne cutremuram doar gândul şi ne pierdeam răbdarea cu fapta.
Odată început ceva, nu trebuia să fie întrerupt la mijloc...
Dar este înterzis, cum să reuşesc să capăt sentimente pentru un bărbat ? Cum ?
Ce întrebări fără noimă, e clar că nu gândesc corect, veninul tău a pătruns deja în venele mele, atacându-mi raţiunea tulbure.
Tânjesc după tine şi nu mai pot să mă ascund... M-aşi dezlănţui în faţa ta fiindcă doar pe tine te vreau.
Trupul meu să se contopească cu al tău, iar după să nu ai existe doi, ci doar unu...
De ce oare nu mă pot exprima ?
Am învăţat de mic, că atunci când am ceva pe suflet să mă pronunţ.
Dar nu pot, îmi este greu.
Doar când te privesc, inima îmi saltă de emoţii, trupul îmi tremură incontrolabil.. şi mă pierd.
Dar te vreau. Nespus de mult ÅŸi de aceea setimentele mele nu pot fi exprimate doar prin simple cuvinte tremurătoare de emoÅ£ii.â€
„Fiecare pas pe care l-am făcut, l-am făcut cu tine.
Când eram debusolat şi simţeam că inima-mi sfâşie gândirea, tu mă cuprindeai prin vorbe şi mă înţelegeai cum nimeni altcineva nu putea să mă înţeleagă mai bine.
Momente grele s-au abătut asupra mea, dar şi a ta... Cât de orb am putut să fiu, şi doar la mine m-am putut gândi.
Tu sufereai cumplit, fiind bântuit de un trecut atât de posomorât şi trist...
Eu nu făceam nimic.
Nu puteam să-ţi readuc zâmbetul cel dulce pe chip şi chiar dacă reuşeam, se preschimba în ceva fals şi mincinos. Nu radia de fericire, ci mai mult de ură.
Iar ura aceea se vărsa asupra mea...
Sufereai din cauza existenţei mele, tot ce ai dorit să faci a fost să-ţi recapeţi pacea sufletească, nopţile nedormite, calmul de fier.
Dar cumva ai cedat în faţa mea, lăsându-te purtat de instincte. Treptat ai devenit blând, chiar dacă pe de o altă parte mă urai profund pentru problemele cauzate în trecut.
Doar în preajma mea ai reuşit să de calmezi, să îţi arăţi sentimentele.
Şi în final te-ai îndrăgostit.
La fel ÅŸi eu.
Unul de celălat, două fiinţe singure, adunate laolaltă.
Simţind vibraţiile care ne înconjoară, dorind şi râvnind la mai mult decât o simplă revedere, o simplă privire trasă pe furişi.
Trupurile noastre cereau atineri suave, vorbe blânde pline de pasiune, iubire... acţiune.
Ne otrăvea gândul, iar mintea ne zbura unul la celălalt. Ne îmaginam momente, scene îndecente.. cu toate că împărţeam acelaşi gen.
Uşor ne cutremuram doar gândul şi ne pierdeam răbdarea cu fapta.
Odată început ceva, nu trebuia să fie întrerupt la mijloc...
Dar este înterzis, cum să reuşesc să capăt sentimente pentru un bărbat ? Cum ?
Ce întrebări fără noimă, e clar că nu gândesc corect, veninul tău a pătruns deja în venele mele, atacându-mi raţiunea tulbure.
Tânjesc după tine şi nu mai pot să mă ascund... M-aşi dezlănţui în faţa ta fiindcă doar pe tine te vreau.
Trupul meu să se contopească cu al tău, iar după să nu ai existe doi, ci doar unu...
De ce oare nu mă pot exprima ?
Am învăţat de mic, că atunci când am ceva pe suflet să mă pronunţ.
Dar nu pot, îmi este greu.
Doar când te privesc, inima îmi saltă de emoţii, trupul îmi tremură incontrolabil.. şi mă pierd.
Dar te vreau. Nespus de mult ÅŸi de aceea setimentele mele nu pot fi exprimate doar prin simple cuvinte tremurătoare de emoÅ£ii.â€