22-10-2010, 04:14 PM
Disclamer:Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto,( inafara de cele create de mine) creat de Masashi Kishimoto si nu fac profit de pe urma personajelor/intamplarilor.
Deciii.. in primul rand este primul meu fic Naruto si al doilea fic de pana acum :D.
M- am gandit sa fac un fic Naruto ptr. ca nu am avut sanse la original, si cineva mi-a mai spus ca sunt mai cautate ficurile Naruto. Vreau sa va spun ca nu sunt foarte experimentata de aceea VA ROG sa imi spuneti parerile voastre( parerile includ si critici, sfaturi).
Acum despre fic…deci.. va fi sasusaku, poate v- ati saturat de acest cuplu, insa sper eu ca ideea sa fie mai originala ;;).
Naufragiul iubirii…
Capitolul 1
Ploua. Aud sunetul picaturilor de ploaie cum mangaie pamantul…acel sunet atat de linistitor, acel sunet ma facea sa inchid ochii si sa nu ma mai gandesc la nimic. Era atat de placut si linistitor incat o stare de somnolenta ma cuprinde, reusind sa ma poarte pana in lumea viselor.
Cand credeam ca nimic nu imi va mai intrerupe somnul atat de dulce, un sunet sacaitor ma face sa- mi deschid brusc ochii verzi si sa sar ca arsa din pat. Ma ridic fulgerator din culcusul meu cald si ma indrept alergand spre baie, unde imi fac cat mai repede cu putinta toaleta de dimineata. Pieptadandu- mi parul roz, ma indrept cu pasi repezi spre camera mea. Trantesc usa de peretii albi ai camerei, marind pasul spre dulap. Ca o nebuna, care se mai afla si in intarziere, incep sa arunc toate costumele mele pe patul cu asternuturile verzi. Imi prind repede parul intr- o coada, caci simteam cum suvitele grele parca vroiau sa- mi ingreuneze decizia in a alege un costum. In cele din urma aleg la intamplare unul. Un sacou alb si o fustita alba scurta, fara ceva pompos.
- O Doamne, deja sunt in mare intarziere! spun in timp ce ma incalt cu pantofii albi, cu toc cui, iesind ca o furtuna din apartament. Nici n- am mai asteptat sa ajunga liftul, indreptandu- ma direct spre scari. Iar ca sa fie totul si mai perfect decat pana acum, am reusit sa cad pe trepte, murdarindu- mi costumul alb.
- Oare de ce trebuia sa ma imbrac exact acum in alb? Cu ce ti-am gresit? Spun uitandu- ma in sus.
Nu mai aveam timp sa ma intorc. Rasuflu incet si incep sa alerg din nou ca o nebuna. Intru- un sfarsit reusesc sa ies din bloc, intrand in primul taxi pe care l- am vazut.
Numaram nelinistita secundele ce mi se pareau ore intregi, nu- mi gaseam locul pe bancheta din spate incepand sa ma foiesc, totodata sa- mi sifonez costumul care deja era.. cum era.
Am ajuns! spun in timp ce cobor din masina, indreptandu- ma spre cladirea uriasa “ din sticla†ce mi se contura in fata ochilor. Incep iar sa alerg, intrand vijelios in firma.
- Buna Hinata! Au ajuns? o intreb pe secretara mea, care facu ochii cat cepele cand vazu halul in care aratam.
- Da, au ajuns. Va asteapta in sala de sedinte, imi spune neschimbandu- si fata surprinsa.
- De cand ma asteapta? O intreb incercand sa-mi pastrez calmul.
- Pai de cateva minute, imi spune incercand sa zambeasca.
- Of , ce-am sa ma fac oare? Spun ca pentru mine, plecand spre sala in care eram asteptata de acei domni. Nici macar nu stiam cum aratau, sau cu cine aveam sa incerc sa nu- mi pierd calmul. Trec pe langa o oglinda ce se afla exact langa camera de sedinte, amuzandu- ma de situatia hazlie in care eram pusa. Adica aveam sa vorbesc cu doi oameni imbrcati in costume cu cravate si parul arajat, in timp ce eu aveam sa ma infatisez in fata lor ca un terchea- berchea, cu costumul sifonat si murder, si cu parul care abia se mai tinea in coada. Incep sa ma aranjez putin, desprinzandu- mi parul si scuturandu- ma de acea murdarie, cat de cat.
Cu respiratia intretaiata intru in sala, ramanand surprinsa. De obicei trebuia sa vorbesc si sa negociez cu oameni in varsta, insa acum se infatisau in fata mea doi barbati tineri si ,de ce sa nu recunosc, destul de draguti. Unul era brunet cu ochii negri, destul de inalt, iar celalat era blond cu ochii albastri, inalt si el. Cand m-au vazut mai aveau putin si incepeau sa rada. Nu i- am bagat in seama si i-am salutat:
- Imi pare bine! Eu sunt Sakura Haruno presedinta firmei de diamante Haruno. Cu cine am onoarea? Ii intreb asezandu- ma pe un scaun fata in fata cu ei.
- Eu sunt Sasuke Uchiha, presedinte al firmei de diamante Uchiha, iar acesta este Naruto Uzumaki, imi raspunde fara sa se uite la mine. Ca sa ii atrag atentia ii spun serios, lasand la o parte dulcegariile:
- Deci… pana la urma ce facem?
- Ce vrei sa spui? Imi spune vrand sa ma enerveze, insa nu- I ofer satisfactie spunand taios:
- Ne asociem sau nu?
Deja imi ieseam din minti, trecusera cateva minute si el inca vorbea cu acel Naruto, care nici macar nu stiu ce functie ocupa, insa sincer, nici nu- mi pasa. Intr- un sfarsit imi spune:
- Foarte bine! Apoi se ridica iesind din incapere, nu inainte sa- mi spuna:
- Maine seara sa fii pe iahtul meu.
- Pentu ce? Il intreb deja stiind raspunsul, era si logic de altfel.
- Vom organiza o petrecere, de a face cunoscuta asocierea noastra, care va aduce mari beneficii firmelor noastre. Acestea fiind spuse a plecat intr- un sfarsit.
Credeam ca nu mai pleaca. Atat de ciudat era omul asta. Cum putea fi atat de calm… mi se parea prea moale si avea o atitudine foarte dificila. Pe langa astea mi se parea si foarte ingamfat si idiot. Adica nici macar nu mi- a spus numele iahtului in care avea sa fie petrecerea, sau .. ce Dumnezeu… pe unde se afla vasul ala nenorocit. In fine, pot afla asta si singura.
Desi nu am stat foarte mult la firma, mai exact vreo doua ore, pur si smplu nu ma mai puteam tine pe picioare. Simteam cum stresul si oboseala puneau stapanire pe mine.
Ies din biroul meu, indreptandu- ma spre Hinata, o bruneta cu ochii lila, spunandu- i:
- Draga Hinata… vreau sa te anunt ca imi iau liber pe tot restul zilei de azi. Ne vedem maine.
- Sigur sefa, vezi sa nu mai intarzii.
In mod normal nu ar trebui sa vorbesc asa cu o angajata, insa Hinata nu era doar o simpla angajata, era sora mea de suflet, cu care ma stiam inca de cand eram doua copile, iar prietenia noastra a reusit sa se pastreze intacta pana acum, cand amandoua avem douazeci si doi de ani.
- Vezi.. nu uita sa ma suni! Ii zic cu un zambet imens.
- Da Saku, nu- ti face griji! Imi spune si ea tot cu un zambet imens.
Franta ajung acasa, punandu- ma direct in pat, adormind imediat ce mi- am simtit fata afundadu- se in perna verde.
Nuj daca l-am pus unde trebuia :D.
Deciii.. in primul rand este primul meu fic Naruto si al doilea fic de pana acum :D.
M- am gandit sa fac un fic Naruto ptr. ca nu am avut sanse la original, si cineva mi-a mai spus ca sunt mai cautate ficurile Naruto. Vreau sa va spun ca nu sunt foarte experimentata de aceea VA ROG sa imi spuneti parerile voastre( parerile includ si critici, sfaturi).
Acum despre fic…deci.. va fi sasusaku, poate v- ati saturat de acest cuplu, insa sper eu ca ideea sa fie mai originala ;;).
Naufragiul iubirii…
Capitolul 1
Ploua. Aud sunetul picaturilor de ploaie cum mangaie pamantul…acel sunet atat de linistitor, acel sunet ma facea sa inchid ochii si sa nu ma mai gandesc la nimic. Era atat de placut si linistitor incat o stare de somnolenta ma cuprinde, reusind sa ma poarte pana in lumea viselor.
Cand credeam ca nimic nu imi va mai intrerupe somnul atat de dulce, un sunet sacaitor ma face sa- mi deschid brusc ochii verzi si sa sar ca arsa din pat. Ma ridic fulgerator din culcusul meu cald si ma indrept alergand spre baie, unde imi fac cat mai repede cu putinta toaleta de dimineata. Pieptadandu- mi parul roz, ma indrept cu pasi repezi spre camera mea. Trantesc usa de peretii albi ai camerei, marind pasul spre dulap. Ca o nebuna, care se mai afla si in intarziere, incep sa arunc toate costumele mele pe patul cu asternuturile verzi. Imi prind repede parul intr- o coada, caci simteam cum suvitele grele parca vroiau sa- mi ingreuneze decizia in a alege un costum. In cele din urma aleg la intamplare unul. Un sacou alb si o fustita alba scurta, fara ceva pompos.
- O Doamne, deja sunt in mare intarziere! spun in timp ce ma incalt cu pantofii albi, cu toc cui, iesind ca o furtuna din apartament. Nici n- am mai asteptat sa ajunga liftul, indreptandu- ma direct spre scari. Iar ca sa fie totul si mai perfect decat pana acum, am reusit sa cad pe trepte, murdarindu- mi costumul alb.
- Oare de ce trebuia sa ma imbrac exact acum in alb? Cu ce ti-am gresit? Spun uitandu- ma in sus.
Nu mai aveam timp sa ma intorc. Rasuflu incet si incep sa alerg din nou ca o nebuna. Intru- un sfarsit reusesc sa ies din bloc, intrand in primul taxi pe care l- am vazut.
Numaram nelinistita secundele ce mi se pareau ore intregi, nu- mi gaseam locul pe bancheta din spate incepand sa ma foiesc, totodata sa- mi sifonez costumul care deja era.. cum era.
Am ajuns! spun in timp ce cobor din masina, indreptandu- ma spre cladirea uriasa “ din sticla†ce mi se contura in fata ochilor. Incep iar sa alerg, intrand vijelios in firma.
- Buna Hinata! Au ajuns? o intreb pe secretara mea, care facu ochii cat cepele cand vazu halul in care aratam.
- Da, au ajuns. Va asteapta in sala de sedinte, imi spune neschimbandu- si fata surprinsa.
- De cand ma asteapta? O intreb incercand sa-mi pastrez calmul.
- Pai de cateva minute, imi spune incercand sa zambeasca.
- Of , ce-am sa ma fac oare? Spun ca pentru mine, plecand spre sala in care eram asteptata de acei domni. Nici macar nu stiam cum aratau, sau cu cine aveam sa incerc sa nu- mi pierd calmul. Trec pe langa o oglinda ce se afla exact langa camera de sedinte, amuzandu- ma de situatia hazlie in care eram pusa. Adica aveam sa vorbesc cu doi oameni imbrcati in costume cu cravate si parul arajat, in timp ce eu aveam sa ma infatisez in fata lor ca un terchea- berchea, cu costumul sifonat si murder, si cu parul care abia se mai tinea in coada. Incep sa ma aranjez putin, desprinzandu- mi parul si scuturandu- ma de acea murdarie, cat de cat.
Cu respiratia intretaiata intru in sala, ramanand surprinsa. De obicei trebuia sa vorbesc si sa negociez cu oameni in varsta, insa acum se infatisau in fata mea doi barbati tineri si ,de ce sa nu recunosc, destul de draguti. Unul era brunet cu ochii negri, destul de inalt, iar celalat era blond cu ochii albastri, inalt si el. Cand m-au vazut mai aveau putin si incepeau sa rada. Nu i- am bagat in seama si i-am salutat:
- Imi pare bine! Eu sunt Sakura Haruno presedinta firmei de diamante Haruno. Cu cine am onoarea? Ii intreb asezandu- ma pe un scaun fata in fata cu ei.
- Eu sunt Sasuke Uchiha, presedinte al firmei de diamante Uchiha, iar acesta este Naruto Uzumaki, imi raspunde fara sa se uite la mine. Ca sa ii atrag atentia ii spun serios, lasand la o parte dulcegariile:
- Deci… pana la urma ce facem?
- Ce vrei sa spui? Imi spune vrand sa ma enerveze, insa nu- I ofer satisfactie spunand taios:
- Ne asociem sau nu?
Deja imi ieseam din minti, trecusera cateva minute si el inca vorbea cu acel Naruto, care nici macar nu stiu ce functie ocupa, insa sincer, nici nu- mi pasa. Intr- un sfarsit imi spune:
- Foarte bine! Apoi se ridica iesind din incapere, nu inainte sa- mi spuna:
- Maine seara sa fii pe iahtul meu.
- Pentu ce? Il intreb deja stiind raspunsul, era si logic de altfel.
- Vom organiza o petrecere, de a face cunoscuta asocierea noastra, care va aduce mari beneficii firmelor noastre. Acestea fiind spuse a plecat intr- un sfarsit.
Credeam ca nu mai pleaca. Atat de ciudat era omul asta. Cum putea fi atat de calm… mi se parea prea moale si avea o atitudine foarte dificila. Pe langa astea mi se parea si foarte ingamfat si idiot. Adica nici macar nu mi- a spus numele iahtului in care avea sa fie petrecerea, sau .. ce Dumnezeu… pe unde se afla vasul ala nenorocit. In fine, pot afla asta si singura.
Desi nu am stat foarte mult la firma, mai exact vreo doua ore, pur si smplu nu ma mai puteam tine pe picioare. Simteam cum stresul si oboseala puneau stapanire pe mine.
Ies din biroul meu, indreptandu- ma spre Hinata, o bruneta cu ochii lila, spunandu- i:
- Draga Hinata… vreau sa te anunt ca imi iau liber pe tot restul zilei de azi. Ne vedem maine.
- Sigur sefa, vezi sa nu mai intarzii.
In mod normal nu ar trebui sa vorbesc asa cu o angajata, insa Hinata nu era doar o simpla angajata, era sora mea de suflet, cu care ma stiam inca de cand eram doua copile, iar prietenia noastra a reusit sa se pastreze intacta pana acum, cand amandoua avem douazeci si doi de ani.
- Vezi.. nu uita sa ma suni! Ii zic cu un zambet imens.
- Da Saku, nu- ti face griji! Imi spune si ea tot cu un zambet imens.
Franta ajung acasa, punandu- ma direct in pat, adormind imediat ce mi- am simtit fata afundadu- se in perna verde.
Nuj daca l-am pus unde trebuia :D.
Mi-e foameee!!!