16-01-2011, 04:15 PM
imi cer mii si mii de scuze pentru faptul ca nu am postat capitolul urmator de atata timp. am avut multe pe cap (scoala, proiecte, antrenamente, spectacole, cursuri dupa ore si muuulte altele) dar iata ca intr-un tarziu am reusit sa aduc si capitolul urmator.
e foarte scurt si imi pare rau dar o sa ma revansez cu urmatorul
promit!
Caut printre cartile prafuite din biblioteca blestemata si imi vine sa-mi smulg parul din cap. Uneori blestem ziua in care am devenit Zaara. Se aud pasi pe marmura incaperii. Ma ascund repede pe un dulap si stau intinsa pe burta pe dulapul de la perete. Sper sa nu fiu descoperita pentru ca n-ar fi un lucru prea placut.
E o femeie si are tocuri. Probabil e bibliotecara. Probabil... Ar putea fi altcineva. Ar putea fi orcine altcineva. Ba nu! Sigur e bibliotecara. De ce imi pierd increderea-n mine?
Tresar la auzul taraitului telefonului. A fost un vis. Parul mi-e lipit de corp si transpiratia mi se prelinge pe ceafa. Ma linistesc si raspund la telefon.
-Alo!
-Zaara, imi raspunde o voce masculina, batrana. Esti asteptata intr-o jumatate de ora in fata bibliotecii centrale. Sa te prezinti gata echipata. Acolo vei gasi o cutie cu instructiuni care se va autodistruge daca nu e deschisa la timp. Sa nu inarzii si sa-ti faci treaba fara greseala. A inchis fara sa ma lase sa-i mai zic si altceva.
Am scapat telefonul din mana si am inceput sa tremur puternic. De ce tocmai acum si de ce tocmai o biblioteca? Ma las in genunchi pe podea si, inca tremurand, bat in lemn pana gasesc "cutia" din parchet in care am costumul si toate cele necesare. Parul mi-l las desprins neavand suficient timp ca sa-l mai prind in vreun fel. De data asta am luat si un crin.
In cea mai deplina liniste, imi parasesc casa si ma indrept spre biblioteca.
Asa cum mi s-a zis, in fata cladirii era o cutie cu un fel de temporizator atasat. Mai aveam un minut. Am deschis cutia si am citit instructiunile. Trebuia sa intru, sa gasesc o carte, sa o duc in confesionalul unicei catedrale din oras si bineinteles, sa ucid pe oricine-mi sta in cale.
Planul parea simplu. Am intrat si m-am uitat dupa categoriile de carti. Era o carte istorica. Cine stie pentru ce bogatas era si cartea aia plictisitoare. M-am plimbat printre randurile prafuite, luminate de o sursa unica: luna a carei lumina slaba patrundea prin sticla termopanelor inalte.
Prindeam incredere si ideea ca visul ar putea prinde viata nu ma mai speria asa de tare. Cautam linistita printre carti si n-aveam nici o problema.
Gata! Visul a redevenit doar un simplu vis. Cat de fraiera puteam sa fiu?
Linistea era atat de placuta... Marea de carti parca se intindea tot mai mult pe masura ce eu cautam printre ele. Temperatura era placuta si mi-era frica ca mintea mea ar putea admite faptul ca biblioteca este chiar un loc placut. Da... Un loc placut si relaxant...
Sau poate nu?
Dar de ce-mi bat capul atata? Este, la urma urmei, doar o sala uriasa, plina de rafturi cu carti prafuite.
Sunt prea multe carti si starea de bine care mi se instalase comod in corp si minte incepu sa se risipeasca usor. De ce nu gaseam odata cartea aceea? Incep sa ma enervez si deja nu mai pun cartile verificate la locul lor. Luna dispare incet printre copaci, insa intunericul se mentine. Nu mai am mult timp la dispozitie.
Un scartait fantomatic isi face simtita prezenta in incapere... sau doar mi s-a parut. Acum linistea asta ma va duce de la calmul perfect la nebunia completa. Simt cum mi se face pielea de gaina si dintr-o data, atmosfera devine inabusitoare. Rascolesc ca o tornada printre carti si simt ca o iau razna din cauza ca nu gasesc ceea ce caut.
Ma las sa cad in genunchi exasperata si privirea imi aluneca pe un raft de sus, pe care am vazut, luminat de ultimele fire de lumina ale lunii, scrind pe cotorcu argintiu "Istoria Conacului Cosco". Numele m-a fulgerat si am inghetat pe marmura rece. Imi pare incredibil de cunoscut si nu-mi pot da seama de ce...
Dupa ce imi revin si ma conving pe mine insumi ca nu este nimic important cu acea carte, o iau de pe raft si o ascund in rucsac. Cand sa il iau inapoi, ma trezesc fata-n fata cu o figura blonda, extrem de familiara. Nu se poate!
-Blade... imi spun in soapta, imposibil sa ma auda si el.
Am simtit o palma grea si apoi... nimic. Pur si simplu nimic.
e foarte scurt si imi pare rau dar o sa ma revansez cu urmatorul
promit!
Capitolul 7
Caut printre cartile prafuite din biblioteca blestemata si imi vine sa-mi smulg parul din cap. Uneori blestem ziua in care am devenit Zaara. Se aud pasi pe marmura incaperii. Ma ascund repede pe un dulap si stau intinsa pe burta pe dulapul de la perete. Sper sa nu fiu descoperita pentru ca n-ar fi un lucru prea placut.
E o femeie si are tocuri. Probabil e bibliotecara. Probabil... Ar putea fi altcineva. Ar putea fi orcine altcineva. Ba nu! Sigur e bibliotecara. De ce imi pierd increderea-n mine?
Tresar la auzul taraitului telefonului. A fost un vis. Parul mi-e lipit de corp si transpiratia mi se prelinge pe ceafa. Ma linistesc si raspund la telefon.
-Alo!
-Zaara, imi raspunde o voce masculina, batrana. Esti asteptata intr-o jumatate de ora in fata bibliotecii centrale. Sa te prezinti gata echipata. Acolo vei gasi o cutie cu instructiuni care se va autodistruge daca nu e deschisa la timp. Sa nu inarzii si sa-ti faci treaba fara greseala. A inchis fara sa ma lase sa-i mai zic si altceva.
Am scapat telefonul din mana si am inceput sa tremur puternic. De ce tocmai acum si de ce tocmai o biblioteca? Ma las in genunchi pe podea si, inca tremurand, bat in lemn pana gasesc "cutia" din parchet in care am costumul si toate cele necesare. Parul mi-l las desprins neavand suficient timp ca sa-l mai prind in vreun fel. De data asta am luat si un crin.
In cea mai deplina liniste, imi parasesc casa si ma indrept spre biblioteca.
Asa cum mi s-a zis, in fata cladirii era o cutie cu un fel de temporizator atasat. Mai aveam un minut. Am deschis cutia si am citit instructiunile. Trebuia sa intru, sa gasesc o carte, sa o duc in confesionalul unicei catedrale din oras si bineinteles, sa ucid pe oricine-mi sta in cale.
Planul parea simplu. Am intrat si m-am uitat dupa categoriile de carti. Era o carte istorica. Cine stie pentru ce bogatas era si cartea aia plictisitoare. M-am plimbat printre randurile prafuite, luminate de o sursa unica: luna a carei lumina slaba patrundea prin sticla termopanelor inalte.
Prindeam incredere si ideea ca visul ar putea prinde viata nu ma mai speria asa de tare. Cautam linistita printre carti si n-aveam nici o problema.
Gata! Visul a redevenit doar un simplu vis. Cat de fraiera puteam sa fiu?
Linistea era atat de placuta... Marea de carti parca se intindea tot mai mult pe masura ce eu cautam printre ele. Temperatura era placuta si mi-era frica ca mintea mea ar putea admite faptul ca biblioteca este chiar un loc placut. Da... Un loc placut si relaxant...
Sau poate nu?
Dar de ce-mi bat capul atata? Este, la urma urmei, doar o sala uriasa, plina de rafturi cu carti prafuite.
Sunt prea multe carti si starea de bine care mi se instalase comod in corp si minte incepu sa se risipeasca usor. De ce nu gaseam odata cartea aceea? Incep sa ma enervez si deja nu mai pun cartile verificate la locul lor. Luna dispare incet printre copaci, insa intunericul se mentine. Nu mai am mult timp la dispozitie.
Un scartait fantomatic isi face simtita prezenta in incapere... sau doar mi s-a parut. Acum linistea asta ma va duce de la calmul perfect la nebunia completa. Simt cum mi se face pielea de gaina si dintr-o data, atmosfera devine inabusitoare. Rascolesc ca o tornada printre carti si simt ca o iau razna din cauza ca nu gasesc ceea ce caut.
Ma las sa cad in genunchi exasperata si privirea imi aluneca pe un raft de sus, pe care am vazut, luminat de ultimele fire de lumina ale lunii, scrind pe cotorcu argintiu "Istoria Conacului Cosco". Numele m-a fulgerat si am inghetat pe marmura rece. Imi pare incredibil de cunoscut si nu-mi pot da seama de ce...
Dupa ce imi revin si ma conving pe mine insumi ca nu este nimic important cu acea carte, o iau de pe raft si o ascund in rucsac. Cand sa il iau inapoi, ma trezesc fata-n fata cu o figura blonda, extrem de familiara. Nu se poate!
-Blade... imi spun in soapta, imposibil sa ma auda si el.
Am simtit o palma grea si apoi... nimic. Pur si simplu nimic.
Hi :3