Umbrele amintirilor [Yaoi]

[Yaku-chin]

Multumesc de comenturi,Xen va multumeste de asemenea:))) si spune ca de la el vetzi primi mai multe scene yaoi:)) Da cam asa e....din capitolele urmatoare mult mai mult:D

Capitolul 4: Contrastul amintirilor

“Sentimentul de disconfort inca era prezent. Ne instalasem deja intr-un apartament destul de mare, cu patru camere, o baie si o bucatarie, plus balconul. Culoarea predominanta mai in tot apartamentul era de un verde crud. O culoare pe gustul meu, ce imi oferea un echilibru interior.Camera mea era mobilata cu bun gust, un pat in mijlocul ei,acoperit de o lenjerie violet,cu doua perni mari si pufoase. Langa pat, la o distanta destul de considerabila se afla o biblioteca cu ceva cartii in ea si langa un birou cu un laptop . Pe partea cealalta a patului se afla un sifoner mare si langa niste ferestre patratoase care dadeau un aspect camerei mai aparte, iar pe jos era o gresie de culoare gri.Camera lui Xen era singura ce avea o culoare diferita,un mov pal pe pereti si o gresie cam de aceeasi nuanta si mobilata cam la fel ca si a mea.Mi-am lasat valiza undeva pe langa sifoner si m-am trantit in patul moale ce parca imi oferea o invitatie. Imediat cum am pus capul pe pernele pufoase am si adormit.”
Primele raze ale diminetii isi facura aparitia revarsandu-se asupra pamantului.Cerul de culoare albastra era limpede,iar norii cei albi ce il strabateau parcurgeau un drum lin si elegant.Soarele se afla triumfator pe cer, imprastiind caludura ce o pastrase pentru inceputul lunii iunie.
In apartamentul celor doi fratii linistea era persistenta,ambii erau cufundati in mirajele somnului,sau cel putin asa parea. Kaoru era prins printre vise, insa micul sau fratior se afla in pat,cu capul pe o perna privind o poza ce intruchipa o tanara femeie. Parul ei era de culoarea spicului,iar ochii ii avea caprui spre verde,fata sa era ovala si neteda fara pic de imprefectiune.Un zambet era impregnat pe chipul sau, luminandui-l. Formele trupului sau erau conturate magnific, astfel incat fiecare parte din corpul sau era atractiva, insa Xen nu vedea formele apetisante ale femeii, nu vedea frumusetea exterioara a sa, ci o vedea ca pe ce era....sau ca pe ce a fost, ca pe mama sa. O lacrima isi facu aparitia pe obrazul sau. Erau ca doua picaturi de apa, chiar daca parul tanarului era acum albastru , semana perfect cu mama sa. Suferea mult din cauza lipsei ei, dar nu arata. O iubise , dar o pierduse. Acum nu mai putea face nimic, decat sa infrunte adevarul si sa joace pe scena vietii.
Comportamentul sau activ il ajuta mai tot timpul , il facea sa uite de griji, de procupari, de ganduri , de tot ....si il transforma intr-un baiat vesel.
Inca nu realiza, fiind tanar, ca odata ce incepi un joc periculos nu mai poti iesi din el, si ai ocazia in a pierde sau in a castiga, depinde de cursul jocului si de jucator. Insa Xen nu observa balanta dintre distractie si seriozitate. Pentru el nu exista o astfel de balanta, totul era permis, totul era corect si drept. Chiar daca suferea dupa pierderea mamei sale stia ca daca asta se intamplase asa trebuia sa fie, si nu avea altceva de facut decat sa se resemneze. Nu se plangea de nimic, nu ii place sa faca pe victima, insa ii place sa aibe victime. Ii place sa tachineze oameni, sa ii cunoasca, sa ii studieze. Omul ii se parea cea mai fantastica creatura. Actiiunile , gesturile,gandurile, faptele ii se parea amuzante si ciudate . Ii facea placere sa cunoasca diferiti omeni, cu diferite comportamente. Asepectul fizic il ajuta intotdeauna, desi comportamentul sau in unele ocazii il dezavantaja. Nu avea rusine, acestea fiind una din virtutile sale, nu avea scrupule, nu ii pasa de ceilalti, poate doar de el sau nici macar de propia fiinta. Viata era un joc, in care el intrase zambitor, isi face propriile reguli, care nu erau tocmai corecte,insa nu ii pasa. Face ce vrea si cum vrea. Tanarul baiat cu ochii caprui spre vrede inca era visator, era doar un copil de 17 ani.
Se ridicase de pe pat, talpile sale atingand gresia rece provocandu-i un disconfort. Puse poza intr-un sertar din biblioteca. Avuse timp aseara sa isi despacheteze lucrurile si sa si le aseze cum dorea.Era ordonat, asta cand voia. Se indrepta sper baia din camera . Se duse direct spre dus. Picaturile de apa ii loveau corpul,nestingherite. Dupa dusul de dimineata, Xen se imbracase comod intr-o perche de blugi gri ,subtiri fiindca era inceput de vara si afara era cald, cu diferite modele de buzunare si fermoare si cu o un tricou albastru. Se incaltase cu o pereche de adidasi albi cu negru si iesise pe usa. Coborase din blocul de 10 etaje, apartamentul lor aflanduse la etajul 6. Nu cunoastea strazile Californiei asa ca incepuse prin a se plimba prin aproprierea blocului. Avea nevoie de aer curat, nu suporta sa stea inchis in casa plictisindu-se. Fratele sau era deja prea mare si devenea plictisitor. Nu mai era asa in forma precum ar fi vrut el sa fie. Se lasa purtat de pasi, trecu de cateva cladiri si acum se afla in fata unui teren de tenis. Isi aducea aminte, tenisul unul din sporturile lui preferate, isi aduca aminte cand se jucau impreuna.Ii placeau sporturile, mai ales cele extreme insa aici ce putea face ? Ii se parea o tara plictisitoare. Nu prea avea ce face. Nu voi sa cada in lanturile amintirilor, sa se lase purtate de umbrele ce inca ii mai bantuiau cotloane ale mintii. Voia ca trecutul sa fie trecut si sa il lase in urma. Insa ore putea ?Era asa usor pe cat ar fi vrut el sa fie ?
Isi continua drumul insa vazandu-se printre atatea oameni necunoscuti prefera sa se intoara de unde plecase, ar fi vrut acasa insa stia ca nu poate pleca. Ar fi vrut la pritenii lui care poate l-ar fi facut sa rada, sa se simta bine, ar fi vrut sa fie cu cei doi buni prieteni ai sai. Poate erau mai mult decat prieteni, insa se intelegeau bine si se cunoasteau. Numai ei stiu adevarul despre Xen. Numai el il cunoasteau pe adevaratul Xen. Desi aparent fiind un tanar calm, linistit, el nu era asa. Fusese chiar la un pas de a omora, insa a fost oprit la timp. Inca ii mai reveneau in minte atatea amintirii, umbrele lasate de ele erau inca persistente si nu intelega de ce nu le poate sterge cu un burete. Pe drumul de intoarece observase cum era studiat de mai multii tineri cam de aceiasi varsta sau poate putin mai mari ca el. Nu stia ce anume le atragea privirile asupra sa. Il deranja.
Ajuns in fata blocului, intra linistit si urca scarile. Odata intrat in apartament simti mirosul de mancare. Ii se facuse foame. Fratele sau se trezise si pregatise ceva de mancare. Nu stia cat intarziase, dar nu il mai interesa. Era in una din zilele acelea, cand nu vedea decat negru in fata ochilor,nu alb sau macar grii, ci doar nergru.
Se asezase direct la masa, fara sa zica nimec, niciun “Buna” sau macar altceva. Nu avea chef.
Kaoru observandu-l atat prost dispus parca nu voia sa il enerveze mai tare decat dadea dovada ca ar fi fost, insa nu avea de gand sa treaca cu vederea peste noiile informatii aflate despre el si voia sa discute serios cu el.
-Unde iti sunt manierele pustiule? Nu stii ca atunci cand intri pe usa trebuie sa saluti?
-Manierele le-am lasat acasa, si nu am chef de predici de doi lei astazi asa ca scuteste-ma. Imi e foame !
-Si eu ce vrei sa iti fac? Daca iti e foame, de ce nu ai mancat in oras ?
Deranjat de comportamentul fratelui sau mai mic Kaoru ar fi vrut sa il pedepseasa, insa nu voia sa il lasa sa moara de foame, doar era rasfataul sau,asa ca ii puse in fata farfuria cu mancare .
-Nu am mancat in oras ca era prea aglomerat.
-Daca aici e aglomerat in Japonia cum mai e? Intreaba ironic Kaoru. Nu stia ce avea fratele sau, parca era incantat de calatoria ce o facuse, dar acum voia acasa?
-Ehh acolo e acasa...
-Mofturi....numai mofturi. Eu am intanlire cu o cunostinta. Ai grija ce faci pana ma intorc si sa stii ca nu am uitat ca trebuie sa discutam .
-Da, da cum zici tu.
Oricata predica i-ar fi tinut Kaoru el tot nu l-ar fi luat in seama. Pentru ce? Face doar ce credea el ca e bine, nu avea nevoie de sfaturile altora. Avea unele momente in care voia sa fie singur, lasat in pace. Calatoria credea ca o sa ii prinda bine insa mai rau ii facea. Amintirile il invadau. Oricat incerca sa uite, nu putea. Voia sa alunge starea aceea de disconfort insa nu putea, nu stia cum sa faca. Daca era acasa poate ca prietenii lui i-ar fi distras atentia cu cate ceva. In Japonia avea cunostinte, aici credea ca avea sa dureze mult pana sa cunoasca pe cineva cu care sa se imprieteneasca. Tot cheful ii pierise. Terminase de mancat, iar acum voia sa iasa din nou afara.
Era o zi frumoasa si calduroasa, insa el nu vedea asta. Nu putea vedea nimic. Mergea cu capul ridica spre norii ce pluteau lin pe cer, ar fi vrut si el sa fie unul, sa zboare, sa fie liber, fara griji . Insa nu putea. Spera ca ziua aceea sa se termine repede. Nevazand cine era in fata sa, Xen se lovii de o persoana.
-Imi cer scuze, nu m-am uitat pe unde mergeam.
-Hmm nu e nimic, cred ca nici eu.
Se lovise de un baiat mai mare decat el cu cativa ani, era un tanar in floarea varstei. Frumos, inalt, puternic si bine dotat. Xen il analizase bine. Ii se parea interesant baiatul insa nu avea chef de nimic in acea zi asa ca isi contina drumul. Se gandea ca nu anuntase pe nimeni ca o sa plece, prietenii lui habar nu aveau. El deja luase vacanta cu 15 zile inaintea celorlaltii, era bucuros ca in sfarsit terminase liceul. Avea de gand sa se intereseze de o facultate de drept. Plimbarea devenea monotona, pana cand in fata sa aparu un baiat cu parul saten inchis, inalt si bine facut, parea un fotomodel defapt asa si era. Socat de ceea ce vedea, Xen se oprii din mers.
"Nu se poate, ce cauta aici. Dar cum? Era mort! Sunt sigur! De ce? "Chipul ii era invalui de lacrimi.Vedea acel chip care il bantuise noptile, acel chip pe care inima sa nu l-a putut uita.
Nu intelegea cum si de ce nu spusese ca traiesre, cum de nu anuntase pe nimeni.
Sentimentele apuse demult reinviase imediat cum vazuse acea persoana ce ii marcase sufletul si il furase. Credea ca nu o sa il mai vada, credea ca murise. Desi corpul sau nu fusese niciodata gasit. Nu credea ca o sa il intanleasca aici, departe de tara care ii era casa. Sentimente de iubire, dragoste, furie si ura renasteau. Nu intelegea cum si de ce nu spusese ca traiesre, cum de nu anuntase pe nimenii. Multi suferise dupa disparita sa, printre care si el. Se invinovatise de moartea sa pe cand el nici macar mort nu era.

Sry ca nu prea e dialog:D