L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Capitolul 27: Pierdut.

-Ne, Ryuuzaki, de ce nu-mi spui cine este criminalul?
-E mai bine asa. Plus ca dupa aceea ar trebui sa stau sa-ti explic, iar asta ar insemna sa pierd timpul inutil.
M-am uitat buimac la el. Mi se parea ciudat, deobicei eram primul care afla de ideile lui, plus ca nu l-am mai auzit niciodata vorbind de parca nu ar avea suficient timp sa rezolve ceva.
-Vei afla in curand oricum.
Acum era unul dintre acele momente cand Ryuuzaki imi zambea, iar eu trebuia sa-i ofer tot sprijinul si increderea mea. Eh, de parca aveam de ales.
Asadar, trecand peste asta, acum ne aflam in cladirea unde Sarah trebuia sa tina o conferita legata de nu stiu ce noua idee de conducere a guvernului american. Noi stateam undeva la primul etajul – conferinta tinandu-se la parter-, supraveghind situatia. Eram un fel de “bodyguards”, cum ar spune-o ei, americanii. Stupid din punctul meu de vedere, insa Ryuuzaki a spus ca trebuie sa o protejam. Heh, nu vedeam rostul, insa el este seful asa ca nu ma pot impotrivi.
Oricum, partea buna este ca aceasta cladire unde stateam era pe gustul meu. Sala in care se tinea respectiva conferinta era decorata in genul petrecerilor din Epoca Victoriana. Din cate am inteles, patronul cladirii este englez si un mare iubitor al artei anilor 1800. Era intradevar interesant. Nu m-as fi gandit vreodata ca o conferinta politica ar putea arata si asa. Sau cine stie, poate petrecere de dupa a avut o oarecare influenta… Ma rog, ideea era ca noi nu ne aflam acolo, ci intr-o camera launtrica, cu peretii negri, mica si pe deasupra in incapere se mai aflau inca cinci persoane inafara de noi doi – asta imi dadea o senzatie de sufocare. Era vorba despre doi barbati care monitorizau camerele de luat vederi ale cladirii, o femeie care tasta de zor la un calculator – imi aducea aminte de Ryuuzaki- si inca doi barbati pe post de caini de paza.
-Mai explica-mi odata de ce facem asta.
-Ah… Stiu ca nu-ti place si ca te plictisesti, insa asteapta. In curand vei avea parte de distractie.

<< Distractie? >>

Il priveam sceptic.
Am incercat insa sa nu acord prea multa atentie asa ca mi-am indreptat privirea spre unul dintre monitoare- acolo avea loc conferinta.

Hm… ce pot spune? Inafara faptului ca am stat in picioare vreo patru ore, uitandu-ma la acel monitor incercand sa inteleg subiectul discutiei care se dezbatea, iar la final nu s-a intamplat absolut nimic… Totul merge bine.
Doamne, unde imi este distractia?! Am oftat, privind totul cu dezamagire si lasandu-mi corpul sa cada pe una dintre canapelele din hol – era pauza de masa asa ca am iesit din camera aia groaznic de mica.
-Ryuuzaki, iar ti-ai batut joc de mine, nu-i asa?

<< Oare cand o sa ma invat minte? >>

-N-am facut-o niciodata, mi-a raspuns pe un ton sincer, usor surprins de intrebarea mea.
M-am uitat urat la el.
-Uite, si asta este o dovada ca ma minti!
Eram nervos.
-Stam aici de dimineata, acum este aproape seara si nu s-a intamplat nimic!
Brunetul imi ciufuli parul. Ma uitam la el cu o expresie tampa dupa o asa reactia din partea lui. Ryuuzaki se transforma, cu cat petrecem mai mult timp impreuna, cu atat se comporta mai ciudat.
-Vei intelege.
Ok, asta chiar ma sperie. Singurele discutii care le-am purtat azi cu el au fost lipsite de sens si seci. Vorbea cu mine de parca ar fi stat sa moara si tinea nu stiu ce secret fata de mine pe care l-as fi aflat abia dupa ce si-a dat duhul.
Am privit uimit.
-Ce scenariu tampit.
M-am lovit cu palma peste fata.
-Chiar ca sunt idiot.
Insa un sunet strident m-a trezit din visare- alarma.

-Fiti amandoi atenti la mine.
Ne-am indreptat privirile spre barbatul din fata noastra, privindu-l.
-Daca auziti alarma asta, a spus in timp ce a a apasat pe una dintre tastele de la leptop, un sunet ascutit, usor grav auzindu-se, iesiti din cladire orice ar fi.
L-am aprobat din cap, in timp ce Ryuuzaki il privea nepasator. Barbatul nu a spus nimic, continandu-si treaba:
-In schimb, daca auziti asta, spuse din nou, apasand pe alta tasta, auzindu-se un sunet asemanator cu cel precedent doar ca mult mai ascutit, de iti tiuiau urechile, parasiti cladirea cu orice pret. Este semnalul care ne arata ca cineva neautorizat se afla in cladire. Aveti la dispozitie zece minute pana ca toate usile si ferestrele sa fie inchise complet.

Am tresarit, insa nu de frica; eram a dracu de ingrijorat- unde este Ryuuzaki?! M-am ridicat brusc, indreptandu-ma spre camera in care am stat.
Nimeni.
Pulsul o luase razna, accelerand cu fiecare camera goala care o gaseam. Atat de ciudat… de ce nu merg pur si simplu spre iesire? Ryuuzaki e un adult cu capul pe umeri, se descurca.
-Doamne.
Ce prostie. Ryuuzaki e zero in situatii de genul. Ce e de facut? Ce e de facut?
M-am trantit pe podea, neputincios. Nu-l puteam gasi. Chiar sunt inutil. In momentul asta, nu pot face nimic. L-am cautat in toata cladirea. Cred ca au si trecut cele zece minute…
Mi-am strans genunchii la piept, privind pierdut si gandindu-ma unde sa mai caut. Atentia mi-a fost disturbata de umbra siluetei ce se misca anevoios dupa usa din fata mea.

<< Doamne, deci nu-s singurul. >>

M-am ridicat in graba, indreptandu-ma spre usa. Am apasat clanta cu putere, intrand in camera.
-Ran!