A place where you belong

[Utsuru]

Va multumesc din suflet pentru ca imi cititi fic-ul si am sa tin cont de sfaturile voastre. ^^
Sper ca, cu timpul, voi scrie din ce in ce mai bine.
@Love_Neji_Forever sunt fata ;;) :D

Capitolul 2

Ne-am luat ghiozdanele si am pornit-o spre casa mea. Drumul nu era foarte lung, dar izolat deoarece o luam prin padure ca sa ajungem la locul respectiv. Taylor e mult mai rapid decat mine cand vine vorba de mers, dar mie imi place sa ma plimb mai ales prin padure. Cand sunt in natura, simt ca sunt cu adevarat acasa. Copacii inalti cu crengile desfrunzite, verdeata, animalele cum se plimbau cautandu-si de mancare, plantele pe jumatate moarte, pe toate le admiram.Ah, anotimpul toamna...Imi da o stare de melancolie, dar este o sursa de inspiratie nemaipomenita. Ma simt bine, aici imi place sa ma ascund cand totul merge prost. Cateodata mai vin sa imi exprim sentimentele in salbaticie prin melodiile mele cantate la chitara.
-Hai frate, lasa plantele, nu le mai mirosi atata! striga Taylor la mine.
Acel strigat ma trezise la realitate si mi-am miscat picioarele pana la Taylor.
- Ce aveai, de ceva minute te strigam si tu parca erai in transa...
- Stii foarte mult cat imi place natura.
- Doamne, parca ai fi fata sa mor eu.
- Fata pe ma-ta, zisei eu lovindu-l cu pumnul in joaca peste brat.
Imi zambi expunandu-si in totalitate dintii stralucitori si albi. Pe la jumatatea drumului, el sugera sa ne luam la intrecere pana la casa mea.Am dat din cap in sensul ca eram de acord. Ne-am lasat in jos, stand in pozitia de start. Dupa ce am numarat pana la 3, picioarele ne-o luasera la goana si am inceput sa alergam. Insa un lucru ciudat mi se intampla pe parcusul acestei intreceri. Picioarele mele prinsesera viteza prea mare, corpul meu era incalzit si dintr-o minune, eu alergam mult mai repede decat prietenul meu. In fata ochilor mei vedeam copacii in ceata, ca si cand m-as afla...nu as putea sa explic in multe cuvinte cum ma simteam in acel moment. Din departare, am zarit casa, ma apropiam din ce in ce mai mult de zid si incercam din rasputeri sa ma opresc, dar efortul era zadarnic. De frica, am intins bratul stang in fata mea, cu ochii inchisi mi-am asteptat sfarsitul. Am sa ma izbesc de zid. Dupa cateva secunde timp in care am realizat ca nu mai ma miscam,mi-am deschis larg ochii. Palma statea lipita de zidul casei. Am rasuflat linistit, mi-am indepartat palma de zid si m-am uitat in spate peste umar. Amicul meu nu era prin preajma, dar l-am putut observa pe vecinul meu, domnul Smith, care desigur era si singurul de pe aici. Ma privea cu ochii mijiti si cu gura cascata. Eu nestiind ce sa fac, l-am salutat politicos. Insa acesta nu a apreciat gestul meu incat isi lua rufele de pe sarma si intra in casa rapid. L-am injurat in gand, cu privirea tinta spre casa lui pana cand isi facuse aparitia Taylor. Genunchii ii tremurau exagerat de mult pentru un sportiv ca el. Cu greutate se apropia de mine, respirand foarte greu, fata ii era rosie. Cu o privire confuza, ma intreba:
- Matt...jur ca acum cateva minute parca nu erai om. Alergai mai repede decat putea un om normal sa fuga.
Uimit de intrebarea lui, nu am putut decat sa ii dau acest simplu raspuns razand:
- Cred ca ceata si somnul te afecteaza foarte mult incat iti provoaca iluzii optice.
- Te-am vazut foarte clar, sunt sportiv si imi pot da seama de anumite chestii. Nu sunt chiar asa de prost sa stii.
Mda vezi sa nu, imi zisei in gand.
Dintr-odata, un zgomot ingrozitor s-a auzit din padure. Doi ochi rosii aparusera din intunericul padurii care mi-au dat fiori. M-am speriat atat de tare incat ramasesem in transa, iar dupa ce m-am trezit, m-am uitat la mana mea care era plina de sange. Cineva sau ceva ma taiase. Oare cum se intampla asta? Uitandu-ma in jurul meu, nu am putut sa vad pe nimeni. Il cautam cu privirea pe Taylor, dar nu era nici urma de el. Am incercat sa il strig de cateva ori, dar fara nici un rezultat. Disparuse.