20-07-2013, 11:08 AM
(Ultima modificare: 20-07-2013, 11:16 AM {2} de Hinata-san.)
Titlu original:Jurnalul unei fete pierdute in amintiri
Varsta:15+
Gen:Romance,Slice of life,Comedy
Observatii cu privire la continut:Daca gasiti greseli gramaticale,gomenne,nu am avut intentia sa le fac!
Critica:Va rog,aveti mila de mine :)
Capitolul 1:Nu exista coincidente sau intamplari.
''Cred ca o sa ajungem in curand,sau poate......Yokohama,ce oras mare!!Pe deasupra este un oras port.
Urasc apa,marea,nisipul....caldura...Era mai bine in Nagoya,dar mama a decis sa ne mutam din nou in orasul meu natal.Eu nu imi mai stiu nimic de acest oras.Nicio amintire,doar aceste imagini care imi fulgera prin cap noaptea in timp ce dorm.Il vad pe tatal meu,inainte sa moara,vad masina rosie care a izbit masina noastra.Aud sunetul infernal al bucatilor mari de metal zgariind asfaltul.Parca retraiesc acele clipe de fiecare data cand imi aduc aminte de ele.
Rosu...ce culoare ucigasa!Parca vad sangele curgand pe parbriz,printre cioburi...de acestea imi aduce aminte.Rosu,ce culoare urata si totusi atat de puternica!
Nu stiu,chiar nu stiu, cum s-a intamplat ca eu si mama mea sa scapam din acel accident,dar tata...tata si-a dat viata din cauza unui om fara suflet care a decis sa se joace cu viteza.Din cauza unui om care nu stia ce face,din cauza unui criminal care mi-a luat sansa de a creste langa un tata,mi-a luat sansa de a avea parte de iubirea lui!!A omorat o parte din mine!!Cum,cum as putea sa-i uit fata?Doar a coborat din masina,s-a apropiat sa se uite inauntrul.Da....s-a apropiat de noi,poate pentru a ne vedea in agonie sau poate pentru a vedea daca mai suntem inca in viata....Oricare ar fi fost motivul pentru care a decis sa faca aceasta greseala ii multumesc.Da,am ajuns sa-i multumesc,pentru ca acum stiu exact pe cine am sa pedepsesc.Timp de 10 ani imaginea sa imi apare in minte in fiecare noapte,nu imi da pace,nu ma lasa sa dorm iar sentimentul de razbunare care parca vrea sa ma ucida,ma tine treaza.......De aceea voi devenii avocat,da visul meu este sa devin avocat si sa razbun moartea tatalui meu,voi gasii acel barbat si-l voi face sa plateasca pentru ceea ce a facut,cu siguranta.....Stiu ca pare un vis atat de copilaresc si imatur dar este singurul lucru care ma lasa sa visez la un viitor mai bun,singurul lucru care imi sterge lacrimile de pe fata,care ma ajuta sa ma uit inapoi in trecut si sa reusesc sa zambesc la amintirea tatalui meu!Este....singurul lucru care ma ajuta sa mai fac un pas in fata in ziua ce are sa vina.Cu siguratna!!!''
*-Ce rost are?Sa te gandesti acum?Este imposibil sa gasesti acel barbat...(parca imi citea gandurile,desii stia destul de bine la ce ma gandeam,doar era mama)Ayaka,tu ma asculti,Ayaka??!
*eu-Da mama...
*mama-Nu mai sta pe ganduri,vei inebunii asa...(isi aprinde o tigare cu o mana pe volan,mama este o mare fumatoare....)conducea linistita,fara sa spuna nimic.
Linistea,linistea ma inspaimanta,Dar in acelasi timp ma consola,ma proteja de tipetele amintirilor ce imi urlau in cap.
*mama-Aproape am ajuns,cand o sa oprim in fata cladirii unde vom locuii o echipa de barbati vor lua toate bagajele si le vor duce exact in apartamentul nostru,care este la etajul 16,tine minte,sa nu te ratacesti.Eu am treaba cu noua companie unde voi lucra.Nu voi venii acasa prea devreme.Poti iesii in oras,sa te plimbi...vezi tu!
''Nu am nevoie!Desi o spun in gandul meu,mama pare sa imi inteleaga raspunsul...Yokohana,de ce trebuie sa ne mutam inapoi aici?Urasc marea...urasc nisipul!''
*eu-Mama,vei fi din nou avocat nu?
''Am spus ca vreau sa devin avocat pentru a razbuna moartea tatalui meu,dar un alt motiv ar fi acela ca si mama si bunica si mama bunicii sunt/au fost avocate.Poti spune ca este o meserie de familie.Si ca intr-un fel nu pot scapa de ea.Dar este si un avantaj!''
*mama-Ce-ti venii?Normal ca voi fi din nou avocat?Ce intrebare mai este si asta?Nu mai fi asa de aiurita,copile!
''Vreau sa dorm,sa inchid ochii si sa visez ca ma aflu intr-o poiana,ca fluturi zboara imprejurul meu,ca sunt fericita.Dar imi este teama ca voi avea din nou cosmaruri.Sunt asa patetica!Am 16 ani si eu inca sper sa ma trezesc undeva unde este soare si frumos,unde sunt fluturi.Sunt doar niste aberatii pe care le mai scap cateodata cand nu mai am la ce ma gandii.Cu adevarat......sunt patetica.''
*mama-Am ajuns,eu te las aici,poftim cheia apartamentului.
''Da,va fi ca in trecut,voi fi singura,mama mai mereu absenta,voi fi mereu doar eu la masa,voi patrunde in casa dupa scoala si voi gasii o camera goala...mereu,mereu singura.Doar ca de data asta totul o ia de la capat in alta casa,in alt oras...Chiar daca imprejurarile se schimba,singuratatea tot aceasi va fi,tot acelasi gust va avea.''
*mama-Sa ai grija,Ayaka!
*eu-Da,da mama...
''Ce este asta??Ploua???A,da,ploua,chiar ploua....Imi place ploaia,curata tot in urma ei:Strazi,case...Numai daca ar putea sa stearga si amintiri!!Numai de ar putea sa le inlocuiasca cu altceva decat ceea ce sunt acum.....''
Iau cheia,intru in cladire iau liftul iar cand ajung la etajul 16 echipa de barbati care trebuia sa ne care toate bagajele asteptau in fata usii.Dupa ce am dat indicatiile necesare,s-au apucat deja de treaba.
Intru in apartament:Era spatios,racoare,lumina zilei era oprita de nori sa intre pe ferestrele mari si curate dar innafara de aceasta nimic nu mi se parea inneregula.Aprind lumina pe hol,o aprind si in sufragerie...Imi este frica de intuneric,nu suport sa stau intr-o incapere fara lumina,am nevoie de aceasta.
Cutiile cu lucrurile noastre erau repede urcate si lasate in apartament iar dupa ce treaba fu terminata barbatii plecara.Asa ca m-am schimbat in ceva mai confortabil si am inceput sa despachetez,daca tot nu aveam ce face.Nu mi-am dat seama cand au trecut orele....poate din cauza ploii,a norilor...care nu lasa timput sa fie citit asa usor de noi,oamenii,cert este ca a trecut.
Ma afund din nou in gandirile mele.Ma gandesc ca,pana la urma,o persoana asa singura ca mine nu are ce cauta intr-un oras asa mare,plin cu oameni care mai de care mai diferiti....Banuiesc ca a fi diferit este un lucru bun,dar uneori aceasta diferenta ma sperie.Pana la urma....nu stiu ce rost mai am eu in lumea asta.Mereu singura...mereu neobservata,mereu prinsa in propriile-mi lanturi pe care de oricate ori ar incerca cineva sa le desfaca,le prin inapoi de mainile mele,pentru ca,se pare,imi este frica de libertate,imi este frica sa ies din cusca aceea pe care tot singura mi-am construit-o acum mult timp.Parca,parca nu ma las sa sper la fericire,pentru ca stiu ca nu voi avea parte de asa ceva,insinuez ca nu voi putea sa zambesc din inima,ca...voi ramane inchisa in acel intuneric pe care il dispretuiesc asa de mult!
''Stai,dar eu am un scop.Da,trebuie,trebuie de dragul mamei,de dragul amintirii tatalui meu,trebuie,trebuie sa-L gasesc...trebuie!!''
Ma intind usor pe podeaua rece,cand deodata,suna soneria.
''Deja?''
Varsta:15+
Gen:Romance,Slice of life,Comedy
Observatii cu privire la continut:Daca gasiti greseli gramaticale,gomenne,nu am avut intentia sa le fac!
Critica:Va rog,aveti mila de mine :)
Jurnalul unei fete pierdute in amintiri
Capitolul 1:Nu exista coincidente sau intamplari.
''Cred ca o sa ajungem in curand,sau poate......Yokohama,ce oras mare!!Pe deasupra este un oras port.
Urasc apa,marea,nisipul....caldura...Era mai bine in Nagoya,dar mama a decis sa ne mutam din nou in orasul meu natal.Eu nu imi mai stiu nimic de acest oras.Nicio amintire,doar aceste imagini care imi fulgera prin cap noaptea in timp ce dorm.Il vad pe tatal meu,inainte sa moara,vad masina rosie care a izbit masina noastra.Aud sunetul infernal al bucatilor mari de metal zgariind asfaltul.Parca retraiesc acele clipe de fiecare data cand imi aduc aminte de ele.
Rosu...ce culoare ucigasa!Parca vad sangele curgand pe parbriz,printre cioburi...de acestea imi aduce aminte.Rosu,ce culoare urata si totusi atat de puternica!
Nu stiu,chiar nu stiu, cum s-a intamplat ca eu si mama mea sa scapam din acel accident,dar tata...tata si-a dat viata din cauza unui om fara suflet care a decis sa se joace cu viteza.Din cauza unui om care nu stia ce face,din cauza unui criminal care mi-a luat sansa de a creste langa un tata,mi-a luat sansa de a avea parte de iubirea lui!!A omorat o parte din mine!!Cum,cum as putea sa-i uit fata?Doar a coborat din masina,s-a apropiat sa se uite inauntrul.Da....s-a apropiat de noi,poate pentru a ne vedea in agonie sau poate pentru a vedea daca mai suntem inca in viata....Oricare ar fi fost motivul pentru care a decis sa faca aceasta greseala ii multumesc.Da,am ajuns sa-i multumesc,pentru ca acum stiu exact pe cine am sa pedepsesc.Timp de 10 ani imaginea sa imi apare in minte in fiecare noapte,nu imi da pace,nu ma lasa sa dorm iar sentimentul de razbunare care parca vrea sa ma ucida,ma tine treaza.......De aceea voi devenii avocat,da visul meu este sa devin avocat si sa razbun moartea tatalui meu,voi gasii acel barbat si-l voi face sa plateasca pentru ceea ce a facut,cu siguranta.....Stiu ca pare un vis atat de copilaresc si imatur dar este singurul lucru care ma lasa sa visez la un viitor mai bun,singurul lucru care imi sterge lacrimile de pe fata,care ma ajuta sa ma uit inapoi in trecut si sa reusesc sa zambesc la amintirea tatalui meu!Este....singurul lucru care ma ajuta sa mai fac un pas in fata in ziua ce are sa vina.Cu siguratna!!!''
*-Ce rost are?Sa te gandesti acum?Este imposibil sa gasesti acel barbat...(parca imi citea gandurile,desii stia destul de bine la ce ma gandeam,doar era mama)Ayaka,tu ma asculti,Ayaka??!
*eu-Da mama...
*mama-Nu mai sta pe ganduri,vei inebunii asa...(isi aprinde o tigare cu o mana pe volan,mama este o mare fumatoare....)conducea linistita,fara sa spuna nimic.
Linistea,linistea ma inspaimanta,Dar in acelasi timp ma consola,ma proteja de tipetele amintirilor ce imi urlau in cap.
*mama-Aproape am ajuns,cand o sa oprim in fata cladirii unde vom locuii o echipa de barbati vor lua toate bagajele si le vor duce exact in apartamentul nostru,care este la etajul 16,tine minte,sa nu te ratacesti.Eu am treaba cu noua companie unde voi lucra.Nu voi venii acasa prea devreme.Poti iesii in oras,sa te plimbi...vezi tu!
''Nu am nevoie!Desi o spun in gandul meu,mama pare sa imi inteleaga raspunsul...Yokohana,de ce trebuie sa ne mutam inapoi aici?Urasc marea...urasc nisipul!''
*eu-Mama,vei fi din nou avocat nu?
''Am spus ca vreau sa devin avocat pentru a razbuna moartea tatalui meu,dar un alt motiv ar fi acela ca si mama si bunica si mama bunicii sunt/au fost avocate.Poti spune ca este o meserie de familie.Si ca intr-un fel nu pot scapa de ea.Dar este si un avantaj!''
*mama-Ce-ti venii?Normal ca voi fi din nou avocat?Ce intrebare mai este si asta?Nu mai fi asa de aiurita,copile!
''Vreau sa dorm,sa inchid ochii si sa visez ca ma aflu intr-o poiana,ca fluturi zboara imprejurul meu,ca sunt fericita.Dar imi este teama ca voi avea din nou cosmaruri.Sunt asa patetica!Am 16 ani si eu inca sper sa ma trezesc undeva unde este soare si frumos,unde sunt fluturi.Sunt doar niste aberatii pe care le mai scap cateodata cand nu mai am la ce ma gandii.Cu adevarat......sunt patetica.''
*mama-Am ajuns,eu te las aici,poftim cheia apartamentului.
''Da,va fi ca in trecut,voi fi singura,mama mai mereu absenta,voi fi mereu doar eu la masa,voi patrunde in casa dupa scoala si voi gasii o camera goala...mereu,mereu singura.Doar ca de data asta totul o ia de la capat in alta casa,in alt oras...Chiar daca imprejurarile se schimba,singuratatea tot aceasi va fi,tot acelasi gust va avea.''
*mama-Sa ai grija,Ayaka!
*eu-Da,da mama...
''Ce este asta??Ploua???A,da,ploua,chiar ploua....Imi place ploaia,curata tot in urma ei:Strazi,case...Numai daca ar putea sa stearga si amintiri!!Numai de ar putea sa le inlocuiasca cu altceva decat ceea ce sunt acum.....''
Iau cheia,intru in cladire iau liftul iar cand ajung la etajul 16 echipa de barbati care trebuia sa ne care toate bagajele asteptau in fata usii.Dupa ce am dat indicatiile necesare,s-au apucat deja de treaba.
Intru in apartament:Era spatios,racoare,lumina zilei era oprita de nori sa intre pe ferestrele mari si curate dar innafara de aceasta nimic nu mi se parea inneregula.Aprind lumina pe hol,o aprind si in sufragerie...Imi este frica de intuneric,nu suport sa stau intr-o incapere fara lumina,am nevoie de aceasta.
Cutiile cu lucrurile noastre erau repede urcate si lasate in apartament iar dupa ce treaba fu terminata barbatii plecara.Asa ca m-am schimbat in ceva mai confortabil si am inceput sa despachetez,daca tot nu aveam ce face.Nu mi-am dat seama cand au trecut orele....poate din cauza ploii,a norilor...care nu lasa timput sa fie citit asa usor de noi,oamenii,cert este ca a trecut.
Ma afund din nou in gandirile mele.Ma gandesc ca,pana la urma,o persoana asa singura ca mine nu are ce cauta intr-un oras asa mare,plin cu oameni care mai de care mai diferiti....Banuiesc ca a fi diferit este un lucru bun,dar uneori aceasta diferenta ma sperie.Pana la urma....nu stiu ce rost mai am eu in lumea asta.Mereu singura...mereu neobservata,mereu prinsa in propriile-mi lanturi pe care de oricate ori ar incerca cineva sa le desfaca,le prin inapoi de mainile mele,pentru ca,se pare,imi este frica de libertate,imi este frica sa ies din cusca aceea pe care tot singura mi-am construit-o acum mult timp.Parca,parca nu ma las sa sper la fericire,pentru ca stiu ca nu voi avea parte de asa ceva,insinuez ca nu voi putea sa zambesc din inima,ca...voi ramane inchisa in acel intuneric pe care il dispretuiesc asa de mult!
''Stai,dar eu am un scop.Da,trebuie,trebuie de dragul mamei,de dragul amintirii tatalui meu,trebuie,trebuie sa-L gasesc...trebuie!!''
Ma intind usor pe podeaua rece,cand deodata,suna soneria.
''Deja?''
Hinata-san