Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Plansa dragostei

#11
Hey trec si eu pe la ficul tau si pot spune ca este destul de dragutz, dar mai ai foarte mult de muncit la el. Adica cred ca nu esti totusi o incepatoare, ca la ei se mai trece cu vederea unele amanunta, dar la tine? Descrierea este chiar la pamant. O folosesti atat de putin incat imi dai senzatia ca nu exista chiar deloc. Actiunea este chiar foarte grabita si asta chiar nu imi placa. Capitolele sunt foarte scurte ( dar asta deja depinde numai si numai de tine, nu am ce comenta aici ). Cu naratiunea te mai descurci, dar nu asa cum as vrea eu, iar dialogul este chiar sec. Ideea sa zicem ca este origina, pe undeva am mai vazut ceva asemanator, dar nu mai stiu unde... Deci, mie chiar nu mi-a placut, scuza-ma!
So sper ca nu te-am supara si daca da te rog sa ma ierti
P.S. anunta-ma cand ai pus next-ul
[Imagine: 2rcpz12.jpg]

Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...

#12
buna am aterizat si eu aici si imi place ceea ce vad:>:X Asa sa revenim. e o idee originala, Sakura fata care este batuta si chinuita, iar acum ea doreste sa devina pictorita, deci originalitate. Naratiunea e buna, dialog eu zic ca e ok si descriere:-? pai in primul capitol ai avut descrierea sentimentelor, dar vad ca acum ai lasat-o ca moale, nu fa asta. Tine-o bine si pune descriere la greu, accentueaza sentimentele pe care le simte rozalia. Apropo nu ai descris-o, deci stiu cum arata:)) dar cum doresti tu. Actiunea e linistita, bine ca nu trebuie sa fug dupa ea:))
Vad iti place sa ne tii in suspans. Deci ce sa intamplat cu mama Sakurei, iar a batut-o nenorocitul ala. Vai daca il prind eu il jupoi de viu>:):die: cum sa dea intr-o femeie insarcinata..pffff8-|
astept next si te rog mult sa ma anunti si pe mine:pls:
Spor la scris si Bye:*
[Imagine: h8v.gif]
 

#13
Anunt! Va instiintez ca de acum va scrie si Kayla cate un capitol pentru ca m-a rugat sa facem si acest fic impreuna :X

Cap. 4 - Durerea de a pierde pe cineva necunoscut -partea a 2 a

Am ramas socata.Nu stiam cum e posibil asa ceva. pur si simplu simt ca picioarele ma lasa si ma unsec cu asfaltul rece ca gheata , incepand sa vars lascrimi. Lacrimi mari, uriase, si amare, foarte amare. Ridic inmarmurita capul si vad cum acel om este luat de doi politisti.
-Acum e clar totul....spun eu abiaschitand vreun gest, solicitata parca de numarul incontrolabil de lacrimicare, parca nu se mai opreau.Si totusi ma bantuie o intrebare: De ce inca ii mai spun acelui om ,, tata''?
Pentru unii cuvantul ,,tata" inseamna un intreg univers , o lume a lor unde se afla un om care te intelege.Pentru mine nu mai inseamna altceva decat un om, un simplu strain, care intra si iese de la mine din casadupa bunul plac si face legeafacandu-mi mie si mamei mele viata imposibila.Dupa mine, nici sa-l privesc nu mai merita. Mai ales dupa seara asta. Mama si copilul sper sa fie bine. Copilul!
Daca il va pierde?Mama si surioara mea...Am doar 13 ani. Nu e corect. Nu a fost niciodata.

Inima imi bate cu o viteza nebanuita, simt ca traiesc intens, incertitudinea se scurge prin vene. Nesiguranta se naste din ascunderea adevarului, as vrea sa am un duh caruia sa-i cer sa imi indeplineasca trei dorinte. Mi-ar ajunge sa fiu fericita pentru ca stiu cum sa imi alimentez bucuria, dar nu reusesc sa o gasesc. O caut de ceva timp intr-un intuneric ciudat, din cand in cand se mai aprinde o luminita, dar se stinge repede caci increderea dispare. Viata perfecta e undeva departe, o pipai cu gandul si visez. Traiesc in doua lumi, fericirea se naste in mine, creste cu repeziciune, dar se sinucide cand se izbeste de adevarul din aceasta lume. Sunt trista si plang, un mod de a suferi. Fericirea nu exista pentru mine. Imi las ratiunea sa se imbete cu visuri.

Cu ochii in lacrimi caut spre cer si implor alinare divina. E ziua in care altarele cad si nu mai exista lumina. Prin labirintul noptii merg, dar nu exista scapare. Alerg spre lumina firava si totul moare in calea mea. Ma simt ca un inger murdar, un inger cu aripi taiate. Vantul imi fura o lacrima… e lumina trecutului. Incerc sa merg mai departe, dar totul mi se pare ca un abis in care ma tot afund si oricat as incerca sa ma inalt, simt ca nu mai am scapare… Sufar nemangaiata, plangand in tacere. Sunt uitata, lasata in urma. Sunt pierduta in ganduri, in amintiri…Sper la ceva care sa ma salveze, dar nu voi primi niciodata ceea ce vreau cu adevarat. Necazul ma urmareste pretutindeni, caut perfectiunea. Ma descarc in tacere, fara dorinta de a mai spera la ceva…lacrimile mele au curs degeaba. Nu au ramas decat simple picuraturi cu care s-au hranit acele flori ale suferintei mele…

Se mai aud acum, doar lacrimile mele care lovesc cu greu pamantul care nu ma aude. Nu sunt auzita de nimeni, de nimic. Ma inchid tot mai mult in mine. Norii m-au invaluit in negura lor. Soarele fericirii fuge de mine. Sunt fiica Suferintei…Reflectez…Stau singura in universul meu. Timpul a trecut peste mine si inima mi-a intunecat-o. Incerc sa imi amintesc ceva frumos, incerc sa zambesc, dar dragostea mi-a luat cu ea si ultimul strop de bucurie. Incep s-o urasc, incep sa urasc tot ce este in jurul meu, dar totusi tac.

Tot ce vad este inconjurat de lacrimi. O vad pe Cora, vecina mea , cum vine spre mine , dar privirea mi se incetoseaza si cad intr-un somn fara vise...
[Imagine: 4sb4lf.jpg]

"Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful." ♥♥

#14
Buna scumpa. Vai ce bine, ai adus nextu si se pare ca sunt prima, oricum eram prima. Let's see:
Doamne ce capitol frumos, daca in comul anterior am spus ca ai lasat-o moala cu descrierea, acu imi retrag cuvintele. Ai avut o descriere a sentimentelor foarte frumoasa si bine accentuate. Toata acea suferinta ai accentuat-o super. Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit, e ca si cum eu sufeream. Adica ai reusit si ai transmis acele emotii si noua. Genial. Dialogul, eee o replica e ok, actiunea nu e fugarita si ai 2- 3 greseli(se mai pune space intre cuvinte:P) asa. Sper ca mama fetei sa fie bine:cry: am de obiectat un lucru, e cam micut capitolul:-W dar ma bucur ca-i plin de descriere.
Astept next si sper sa ma anuntati. Kayla sa nu uiti sa ma anunti:pls: Spor la scris fetelor si bye.
[Imagine: h8v.gif]
 

#15
Ai uitat :-w ... Sunt a doua. Fanul 1# este trist si dezorientat.
Ei bine si eu sunt beata ... dar nu cu vise ci de fericire. Este cel mai frumos capitol pe care l-ai scris. Naratiunea ta este mai multe decat incredibila. Atat de poetica, atat de melodioasa. Si descrierea este prezenta ... putin si observ cu placere ca ai legat-o de naratiune cu niste figuri de stil spledide. Imi place noua ta abordare, noul fel de a scrie. Parca imi e un mai bun prieten.
Imi place ca lasi suspansul sa-si spuna cuvantul desi eu intuiesc ce se intampla mai departe :-"
Ca si o paranteza imi pare rau de Sakura insa ma bucur ca ne este si asta unul din ficurile tipice in care ea are viata mai roz decat parul ei si singurul dupa care sufera este "acel" Sasuke care in final o place si traiesc fericiti pana... X_X
Revenind... cred ca e mai bine ca nu ai folosit dialog, nu cred ca s-ar fi potrivit aici [ din nou spun ca nu iau in seama o replica, doua, trei ] mai ales cu acest stil tipic naratiunii.

Per total capitol minunat, actiune fantastica, greseli absente, suspans bunicel. Ai evoluat foarte mult si se vede ca ai muncit ceva. Mult succes in continuare si poate data viitoare nu mai uiti ... sti tu ce >:P
Take care of you ! >:D< xD Chu'! :Xx

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#16
Am revenit şi eu cu capitolul. Sper să vă placă şi mulţumim pentru comentarii. So, să nu o mai lungesc mult. Aici aveţi next:

Capitolul cinci – Vestea

Dimineaţa îşi face apariţia. Soarele urcă cu paşi uşori treptele de cristal ale cerului. Razele mingii de foc pătrund prin fereastra camerei mele. Alarma evervantă a ceasului începu să sune, perturbându-mi somnul profund şi liniştit. Îmi ridic o mână de sub pătură şi opresc ceasul. Mă ridic tristă din pat şi mă îndrept spre baie. Îmi dau pijamalele jos şi intru în cabina de duş. Stropii mari de apă se lovesc violent de trupul meu, purificându-l. După aproximativ zece minute, ies din cabina de duş, îmi şterg corpul cu un prosop şi mă îmbrac cu halatul alb. Mă spăl pe dinţi şi pe ochi, iar apoi părăsesc acea încăpere, revenind în dormitor.

Îmi aleg din dulap o pereche de blugi negri şi un tricou gri. Îmi pieptăn părul şi mi-l prind într-o coadă de cal. Îmi iau jacheta neagră, telefonul, nişte bani, cheile de la casă şi mă încalţ cu o pereche de adidaşi negri.
Aveam de gând să mă duc să o vizitez pe mama la spital, pentru a mă asigura că este bine, atât ea, cât şi copilul. După ce verific dacă totul este în regulă, ies din casă, închid uşa şi mă îndrept spre spitalul central, fiindcă acolo se află mama. În drum, e un magazin şi mă gândesc să intru pentru a-i cumpără ceva. Intru în magazin şi o rog pe vânzătoare să-mi pună două banane, două portocale, o sticlă de apă plată, o pâine şi două iaurturi. După ce achit produsele, îi mulţumesc vânzătoarei pentru servire, după care ies din magazin şi îmi continui drumul. În cinci minute sunt în faţa spitalului. Întru în curtea acestuia şi merg spre clădirea în care sunt internate femeile însărcinate.

Când ajung la salonul cu numărul douăzeci, unde era internată mama, apăs uşor pe clanţă şi intru. Mă îndrept spre patul mamei şi o îmbrăţişez strâns.
- Mi-am făcut atâtea griji pentru tine! reuşesc să spun
- Acum sunt bine, nu te teme! îmi spune, zâmbindu-mi trist

Ştiu că defapt nu e bine, dar nu vrea să mă facă să sufăr şi mai mult decât sufăr acum. Se teme că sunt doar un copil, că nu pot îndura atâta suferinţă, dar se înşală amarnic. Nu ştie cât de mult am suferit şi cât pot să mai îndur încă. După ce îi las mâncarea ce i-am cumpărat-o, mă îndrept spre cabinetul doctorului, pentru a afla defapt starea mamei şi a copilului. Ciocănesc uşor şi aud un ’’Intră’’. Păşesc în acea încăpere şi încep să vorbesc:

- Bună ziua, domnule doctor! Sunt fata pacientei Haruno. Doresc să ştiu starea actuală a acesteia şi a copilului.
- Bună domnişoară! Te rog ia loc, fiindcă am nişte veşti nu prea bune pentru tine. Starea mamei tale nu este una mult prea bună. Nu îi dăm prea mari şanse de supravieţuire. Problema majoră este că şi copilul nu este într-o stare prea bună. Dacă mama ta îl va naşte, riscă să îşi piardă viaţa, sau să supravieţuiască, iar copilul să moară. Iar în cel mai rău caz, pot murii amândoi.

Când am auzit asta, simţeam că nu mai am pământul sub picioare. Nu îmi venea să cred ce tocmai auzisem. Credeam că e un coşmar, din care mă voi trezi curând, sau că totul a fost o glumă. Refuzam să cred ce tocmai auzisem. Mă minţeam singură. Nu se poate ca mama şi copilul să moară. Nu pot accepta aşa ceva. Aş fi distrusă.
I-am mulţumit doctorului pentru timpul acordat şi am părăsit biroul acestuia. M-am îndreptat spre salonul mamei, pentru a-mi lua la revedere şi i-am promis că voi mai veni şi mâine.
Am părăsit spitalul şi m-am îndreptat spre casă. Tot drumul m-am gândit la cele spuse de doctor. Dar nu aveau cum să fie adevărate. Nu aş fi suportat gândul de a-i pierde pe cei pe care îi iubeam cel mai mult. Ajung acasă şi mă trântesc pe pat, gândindu-mă în continuare.

Abia acum realizez cât sunt de singură.Simt că sufletul îmi plânge într-o disperare surdă,iar lângă mine nu mai e nimeni care să mă strângă în braţe,să-mi spună nişte cuvinte care să-mi alunge tristeţea şi care să întipărească pe faţă mea măcar un zâmbet fals.Îmi plec capul,iar din ochi mi se desprind mii de lacrimi.
Stau singură şi dezamăgită în monotonia camerei reci. Încerc să găsesc o speranţă, un motiv să mă ridic de jos, dar ştiu că toate vor fi la fel. Lipsită de putere, cu o amară tristeţe în suflet şi cu lacrimi pe obraz realizez că nimic nu mai are nici un rost. Mă simt dezamăgită, iar în sinea mea mă întreb de ce viaţa mea este clădită pe un noian de suferinţe şi de ce trecutul îl simt ca şi cum ar fi ieri? Caut cu disperare un răspuns ,vreau să găsesc puterea de a spera ,dar constat că nimic nu mai are sens. Viaţa a devenit asemenea unei ambarcaţiuni goale, fără pasageri, iar trecutul s-a transformat într-un prezent etern.

Mă întreb cine e vinovat pentru toate astea, dar doar mă întreb,fiindcă întrebarea rămâne fără răspuns. Îmi analizez viaţa din toate punctele de vedere şi îmi dau seama că eu sunt în mare parte vinovată de tot ce mi se întâmplă. Poată că într-un fel viaţa îmi cere o plată pentru toate greşelile pe care le-am făcut, iar eu nu mai pot schimba nimic, doar să-mi accept crudul destin aşa cum e fără să schimb nimic. Orice aş face nu pot scăpa de legea de aramă ce mă apleacă în faţa sinistrului trecut.
A trecut foarte mult timp de când totul a luat sfârşit, de când visele s-au transformat în coşmaruri, de când soarele a încetat să îmi mai lumineze sufletul, întunericul profund instalându-se pentru totdeauna.
Aş vrea să schimb totul, să pot spera într-un nou început, dar frica că mereu mă voi întoarce de unde am plecat, că nu voi găsi nici un strop de fericire, îmi frânge aripile, îmi curmă visele… Tot ce îmi mai rămâne este doar un vis, dar când mă gândesc la acest vis, zâmbesc trist, fiindcă visul meu este lipsit de speranţă, deoarece însăşi viaţa mea este fără de speranţă.

Tot gândindu-mă la aceste lucruri, am adormit, având un somn liniştit şi fără vise…
_______________________________________________________________________________
Asta este tot. Sper să vă placă şi ţin să vă mulţumesc încăodată pentru comentarii şi vă mai aşteptăm. Orice critică/sfat/părere/apreciere este binevenită.
[Imagine: j5atg3.png]


#17
Off : Fanul #1 este din nou fericit si multumit >:D< Va multumesc ca va pasa de mofturile mele :X

On: Now acest capitol este fantastic. Atat naratiunea cat si decrierea sa impletesc mnunat. Se vede ca muncesti foarte mult la descrierea ta si ca inveti cum sa evidentiezi detaliile. Ai niste figuri de stil excelente si niste imagini artistice minunate.
Ai avut cateva greseli de tastare si punctuatie dar nimic grav.
Actiunea decurge din ce in ce mai lent, lucru care mie personal mi se pare potrivit avand in vedere situatia personajului.
Ummm capitolele sunt putin cam mici si avand in vedere potentialul tau sunt sigura ca ai putea sa mai adaugi cateva randuri la capitolele tale spre deliciul nostru.

Mai multe cuvinte ar fi de prisos. Mult succes in continuare si daca te lasa inima sa ma anunt si data viitoare as fi mai mult decat fericita.
Take Care !! h*u*g*s >:D<

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#18
Hristos a inviat matusa>:D< uite ca am revenit si voi incepe prin a-ti multumi ca mi-ai spus
Ai un capitol frumos. Mi-a placut cum ai inbinat lucrurile pe acolo. Modurile de expunere le imbini frumos si le pui unde trebuie. Descrierea imi place, mai ales la final. Ai accentuat frumos, ai imbinat parti opuse bine. Am vazut figuri de stil, frumos alese, nu puse la nimereala. Dialogul nu mi se pare gresit, iar greselile lipsesc. Ai o structurare frumoasa. Stii cum sa combini diferite elemente. Actiunea nu fuge, asa tine-o bine. Personajele sunt frumoase. Pana acum am vazut doar durere si tristere, ceea ce face si mai frumos, adica nu ai inceput cu fericirea, e chiar original. Sper sa pui si fericire pe rozalie. Sa o trasneasca un fulger cu iubire si fericire. Te rog sa nu moara mama rozaliei, o minune sa traiasca amandoi. Cred ca voi boci:(
Astept next si nu uita sa-mi zici. Spor la scris>:D<
[Imagine: h8v.gif]
 

#19
imi place ideea e unica si cam trista docamdata sper ca mai tarziu sa se schimbe cred ca ma loat plansul la fiecare capitol sper ca mama si copilul sa nu pateasca ceva sau daca da ea sa nusi ia viata sau ceva de genu.Teai axat pe sentimentele sakurei si im iplace dialogul apare doar putin dar nu e sec naratiunea si descrierea predomina dar totusi incearcasa mai adaugi dialog ei bine asta e parerea mea succes in continuare papa!!!!!!!!!

#20
Dupa extrem de mult timp in care nu am mai postat next-ul am revenit in sfarsit. Ne scuzati imensa intarziere, doar ca am avut niste probleme personale. Stiu ca era randul Laylei sa posteze next-ul, dar am vorbit cu ea la telefon si m-a rugat pe mine sa scriu next-ul, fiindca are niste probleme personale. So, sa n-o mai lungesc mult, fiindca cred ca deja v-ati plictisit. Aici aveti next. Multumim pentru comentarii si va mai asteptam! Lectura placuta si scuzati eventualele greseli de tastare! Si nu in ultimul rand vreau sa dedicam acest capitol celor doua cititoare fidele ale noastre si anume: ♥Venus^.^Roseta♫ si AnyOne . Els3 !. xO Va iubesc fetelor! >:D< Enjoy! >:D<

Caitolul sase- Minciuna


Dimineata si-a facut aparitia extrem de repede, intr-un ritm aproape nesesizat de mine. Ceasul de culoare verde, de pe noptiera din stanga patului, a inceput sa sune trezindu-ma la realitate pentru a incepe o noua zi. Dezamagita si demoralizata m-am ridicat usor din pat, indreptandu-ma spre baie pentru a-mi face obijnuita siesta de dimineata. Dupa ce m-am spalat pe dinti si pe fata, mi-am lasat hainele sa alunece asemenea unei frunze moarte, ce paraseste bratele falnicilor copaci, luandu-si ’’ramas bun’’, pe gresia rece si am intrat in cabina de dus. Am dat drumul jetului caldut de apa ce a inceput sa-mi purifice intreg corpul si am luat un burete pe care am tornat putin spumant cu aroma de cirese, dupa care am inceput sa-mi curat trupul alb ca spuma laptelui. Dupa zece minute in care nu am facut altceva decat sa ma rasfat sub dus, am oprit apa, mi-am sters corpul cu un prosop rosu asemenea sangelui.

Mi-am infasurat in jurul trupului alt prosop, de aceasta data asemenea albastrului infinit al boltei ceresti si am revenit in camera. M-am indreptat spre dulapul cu haine de unde mi-am ales o pereche de pantaloni scurti, negri si un tricou albastru cu un fluture negru pe el. Mi-am ales un set de bijuterii din argint compus dintr-un lantisor, un inel, o pereche de cercei si o bratara. M-am pieptanat, mi-am prins parul intr-o coada, sus si m-am incaltat cu o pereche de tenisi negri cu stelute albe. Am luat niste bani pentru a-i cumpara mamei niste mancare, am incuiat usa si am pornit spre spital. In drum, m-am oprit la un magazin de unde am luat doua iauturi, o paine, niste parizer, niste mere si pere si o sticla de apa plata. Dupa ce am achitat produsele achizitionate mi-am continuat drumul si in zece minute am ajuns la spital. Am urcat la etajul trei unde se afla salonul mamei si am batut la usa. Dupa ce mi s-a dat permisiunea sa intru, am pasit usor, cautand-o cu privirea pe mama. Am observat ca statea pe pat si ma astepta.

- Sarut mana, mama! Am venit iar, precum ti-am promis. Poftim, ti-am adus niste mancare, am spus dupa care i-am inmanat plasa in care se aflau produsele alimentare
- Sa cresti mare, fata mea! Ma bucur enorm de mult ca ai venit. Te rog, ia loc. Avem de discutat! mi-a spus aceasta, serioasa
- Da, mama, spune, ascult!
- Voiam sa te intreb daca mai ai vesti noi in legatura cu starea mea, dar te rog fi sincera.

Tocmai de ce ma temeam eu ca ma va intreba…Acum ce sa ii spun… Nu am mai mintit-o pana acum, dar este o situatie delicata si nu am de gand sa-i spun adevarul pentru ca starea sa este deja instabila si nu vreau sa i-o inrautatesc eu. Este spre binele sau sa nu stie momentan adevarul.

- Pai am vorbit ieri cu domnul doctor si a zis ca nu a mai aparut nici o complicatie. Momentan esti bine si tu, si copilul. Stai linistita, nu ai de ce sa iti faci griji! i-am spus, schitand un zambet fals, in incercarea de a o linistii, fiindca nu ii facea bine sa fie agitata, putea sa isi inrautateasca si mai mult starea deja instabila
- Multumesc fata mea ca ai fost sincera cu mine. M-ai mai linistit. Multmesc mult inca odata pentru tot ce ai facut si faci pentru mine!
- Nu ai pentru ce sa imi multumesti mama. Pana acum tu ai fost mereu alaturi de mine, iar acum a venit timpul sa fac si eu ceva pentru a-ti multumi pentru tot timpul in care m-ai ajutat. Acum, asteapta-ma te rog zece minute. Merg sa mai discut cu domnul doctor sa vedem cand o sa te externeze din spital.
- Bine fata mea. O sa te astept!

Dupa ce am spus acestea, am iesit ca o furtuna din salon si m-am indreptat spre cabinetul doctorului. Pe parcursul conversatiei cu mama, abia m-am abtinut sa nu plang. Imi pare extrem de rau ca trebuie sa o mint in halul acesta, dar este spre binele ei. Nu trebuie sa stie adevarul, cel putin nu in aceasta perioada atat de critica. Sper doar ca doctorul sa-mi dea vesti mai bune de aceasta data. Ajunsa in fata cabinetului acestuia, bat la usa si sunt poftita inauntru. Salut politicos, iar acesta ma invita sa iau un loc pe scaun. Incepe sa-mi dea mai multe detalii despre starea mamei care nu sunt deloc bucuratoare. Imi spune ca daca nu avorteaza mai repede, la nastere risca sa isi piarda viata ea si doar copilul sa fie salvat. Nu-mi vine sa cred ce-mi aud urechiile… Cum adica mama mea sa moara? Nu, asa ceva nu se poate. E inadmisibil! Nu voi lasa sa se intample asta! Sub nici o forma nu voi permite ca femeia ce mi-a dat nastere, m-a crescut, m-a iubit si mi-a dat o educatie sa moara! I-am multumit domnului doctor pentru detalii si am parasit incaperea. M-am intors in salonul mamei si i-am spus ca mai trebuie sa stea cateva zile in spital pentru niste analize mai amanuntite, dupa care mi-am luat la revedere, spunandu-i ca trebuie sa plec, dar ca o voi vizita si maine. Dupa acestea, am parasit incinta spitalului si in cincisprezece minute am ajuns acasa. M-am descaltat si m-am trantit pe canapea, incepand sa reflectez asupra tuturor lucrurilor care s-au intamplat pana acum.

Inima imi bate cu o viteza nebanuita, simt ca traiesc intens, incertitudinea se scurge prin vene. Nesiguranta se naste din ascunderea adevarului, as vrea sa am un duh caruia sa-i cer sa imi indeplineasca trei dorinte. Mi-ar ajunge sa fiu fericita pentru ca stiu cum sa imi alimentez bucuria, dar nu reusesc sa o gasesc. O caut de ceva timp intr-un intuneric ciudat, din cand in cand se mai aprinde o luminita, dar se stinge repede caci increderea dispare. Viata perfecta e undeva departe, o pipai cu gandul si visez. Traiesc in doua lumi, fericirea se naste in mine, creste cu repeziciune, dar se sinucide cand se izbeste de adevarul din aceasta lume. Sunt trista si plang, un mod de a suferi. Fericirea nu exista pentru mine. Imi las ratiunea sa se imbete cu visuri.

Fericirea nu se gaseste in bogatie, frumusete sau intelepciune, am cautat-o si nu este. Fericirea se naste din ganduri, cuvinte, sentimente, inima. Simt atata furie incat rup mana dupa mana si exprim tot mai putin. Urasc viata, unde e omul cu destinul sa-l ucid? L-as face bucatele si mi-as schimba destinul. Sufar pentru ca ’’n-am nimic’’. Ma duc la intalnire cu nimicul prin parcul solitar, cinez cu el in serile cu luna plina si ajung sa cant nimicul cu vocea grava. Si anii trec… Si inocenta mea ma pedepseste. Cu ochii in lacrimi caut spre cer si implor alinare divina. E ziua in care altarele cad si nu mai exista lumina. Prin labirintul noptii merg, dar nu exista scapare. Alerg spre lumina firava si totul moare in calea mea. Ma simt ca un inger murdar, un inger cu aripi taiate. ncerc sa merg mai departe, dar totul mi se pare ca un abis in care ma tot afund si oricat as incerca sa ma inalt, simt ca nu mai am scapare…
Sufar nemangaiata, plangand in tacere. Sunt uitata, lasata in urma. Sunt pierduta in ganduri, in amintiri…Sper la ceva care sa ma salveze, dar nu voi primi niciodata ceea ce vreau cu adevarat. Necazul ma urmareste pretutindeni, caut perfectiunea. Ma descarc in tacere, fara dorinta de a mai spera la ceva…lacrimile mele au curs degeaba. Nu au ramas decat simple picuraturi cu care s-au hranit acele flori ale suferintei mele…

Se mai aud acum, doar lacrimile mele care lovesc cu greu pamantul care nu ma aude. Nu sunt auzita de nimeni, de nimic. Ma inchid tot mai mult in mine. Norii m-au invaluit in negura lor. Soarele fericirii fuge de mine. Sunt fiica Suferintei…Reflectez…Stau singura in universul meu. Timpul a trecut peste mine si inima mi-a intunecat-o. Incerc sa imi amintesc ceva frumos, incerc sa zambesc, dar dragostea mi-a luat cu ea si ultimul strop de bucurie. Incep s-o urasc, incep sa urasc tot ce este in jurul meu, dar totusi tac.

Nu mai am puterea sa rezist… Simt ca, cu fiecare minut ce trece ma prabusesc. Nu mai inteleg nimic. Brusc, o moleseala ma cuprinde, iar ca prin farmec, adorm, avand un somn linisit, cum nu mai avusesem de mult timp…

____________________________________________________________________________
Asta este tot. Speram sa va placa si asteptam in continuare critici/sfaturi/pareri/aprecieri/sugestii, orice este binevenit ^_^.
[Imagine: j5atg3.png]





Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)