Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Tărâmul fermecat.

#1
M-am hotărât să scriu un nou fic. La început, povestesc din perspectiva băiatului. Pe parcurs, înțelegeți voi despre ce e vorba.

Prolog.

Nopțile-mi sunt tulburate de vise. Transpir, mi-e cald. În fiecare noapte, același vis. O fată frumoasă, cu părul negru precum abanosul, ochii negri, buze suave și aripi ce se se întind mirific spre cerul fără de nori. Mă strigă pe nume. Mă cheamă la ea. Însă, pare de pe alt tărâm. O lume miraculoasă, plină de magie, cu zâne și elfi. O lume în care animalele vorbesc, iar florile dansează în soare. Izvoare cristaline izvorăsc din stânci și străbat păduri pline de copaci vorbitori.

Capitolul I.

Un firicel plăpând de lumină îmi deranjeză ochii albaștri și mă trezesc. Gândul îmi zboară la fata din visele mele. Astăzi, pornesc în căutarea ei. Vreau s-o văd, să vorbesc cu ea. De ce mă neliniștește ? Arunc câteva merinde în rucsac și ies din casă, pornind spre pădure.
Frunzele copacilor foșnesc. Printre ramuri, țopăie păsări de diferite culori și mărimi. Raze aurii de soare îmi luminează calea. Pădurea este întunecoasă, iar mulți oameni spun că este și periculoasă. Niciodată nu am crezut în aceste mituri, despre zâne. Din dorința mea de cunoaștere, vreau să o găsesc pe acea fată.
Am ajuns în partea cea mai întunecoasă a pădurii, unde coroanele dese ale copacilor se îmbrățișează, razele solare nemaiputând să lumineze și să încălzească solul. Păsările stau pitite-n cuiburi. Tăcerea neclintită îmi crează fiori de gheață. Dintre tufișuri, un lup iese, pândindu-mă. Foamea, dorința de hrană i se citește în ochii lui fioroși. Simt cum o stare de frică mă cuprinde și nu mă pot controla. Tremur. Lupul îmi analizează atent mișcările. Așteaptă cu nerăbdare să-mi pier cumpătul, să țip, șă mă neliniștesc, astfel încât să mă poate prindă într-un moment de neatenție, de slăbiciune și să mă devoreze.
Încerc să nu fac mișcări bruște, dar într-o clipă de neatenție calc pe o creangă doborâtă la pământ de vânt. Animalul surâde, își ia avânt și aleargă spre mine. Dintr-o săritură mă doboară. Ochii lui negri strălucesc, în timp ce el mă miroase.
Emoțiile mă copleșesc. Fiecare secundă ce trece mi se pare un infinit. O stare de amețeală mă învelește și mi se taie firul brusc, lăsându-l pe lup să mă cerceteze in voie.
Mă trezesc cu o enervantă durere de cap. Îmi simt corpul greu. Am supraviețuit ? Mă uit în jurul meu și nu recunosc nimic. Sunt pe un pat, într-o cameră necunoscută. Pe ușă intră un bărbat înalt și solid. Vocea lui caldă răsună în încăpere:
- Cum te simți ?
- Mă doare capul și-mi simt corpul greu. Ce s-a întâmplat cu mine ? Cine ești ?
- Eu sunt pădurarul și te-am găsit inconștient în pădure, zăceai întins pe pământ. Îți amintești ce ți s-a întâmplat ?
- Știu doar că m-a atacat un lup. Altceva nu-mi amintesc ...
- Cred că ești în regulă. Te ajut să mergi să-ți faci un duș, apoi poți pleca.
Mă ridic de pe pat, iar pădurarul îmi arată unde este toaleta. Intru in cabina de duș și dau drumul apei să curgă. Picături fierbinți de apă se preling pe corpul meu bine făcut. Mă gândesc la bruneta din visul meu. Trebuie să o găsesc !
Închid apa, ies din cabină și-mi învelesc trupul într-un prosop alb. Șterg apa rămasă pe corp cu un alt prosop uscat și mă îmbrac. Tricoul negru se mulează perfect pe trupul meu.
Îmi iau la revedere de la pădurar și străbat din nou pădurea. Merg aatent, uitându-mă âmbrejur, la tot ce mișcă. O clipă de neatenție, iar lupul poate reveni.
Am ajuns la o prăpastie ce se afundă și se afundă, de parcă nu are sfârșit. Îmi iau inima în dinți și leg o funie de copac și cobor în prăpastie. Cobor și mă afund în întunericul gropii. Dintr-o dată, o lumină puternică mă acaparează și parcă ceva mă trage în jos. Simt cum cad în gol. Încet, încet, intensitatea luminii scade și pot vedea dedesuptul meu, o câmpie verde. Ajung tot mai aproape de sol și mă gândesc la impact. O bubuitură răsună în tot văzduhul. Spre uimirea mea, sunt încă întreg. Mă ridic mirat de pe iarbă. Ce s-a întâmplat ?
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).





















#2
Capitolul II.

Bubuitura din momentul impactului a fost îngrozitoare, dar ... Eu nu am pățit nimic. Pe trupul meu nu există urme, sau vânătăi. Oare acesta este tărâmul fermecat ? Totul pare schibat. În locul porcilor mistreți și al lupilor, au apărut iepuri și veverițe, ce par să ... Vorbească. Acel peisaj înfricoșător și sumbru a fost înlocuit cu o câmpie verde, cu flori ce se întrec în culori și parfum, iar cenușiul cerului a fost înlocuit cu un albastru senin.

Dinspre tufișuri, se aud zgomote, foșnete și chicoteli. Mă îndrept treptat treptat spre tufiș și arunc o privire. Un elf micuț stă pitit. Are urechi lungi și straie caraghioase. Mă holbez la el și nu pot să cred ceea ce văd. Mă lovesc o dată cu palma pe obraz, crezând câ visez. Mă lovesc și a doua oară, dar mica făptură este tot acolo. Elful se uită ciudat la mine și nu mă înțelege. Ce-i drept, nici eu nu mă înțeleg ... Până acum nu credeam în creaturi magice, dar, acum, una sta în fața mea.

În timp ce eu mă gândesc și mă tot plimb de colo până colo, elful o ia la fugă. Eu mă scarpin în creștetul capului, iar apoi realizez că el chiar a plecat. Încep să fug după micuț, cât mă țin picioarele.
- Stai, nu vreau să-ți fac nici-un rău !
Mica ființă se oprește și se pare că mă așteptă. Într-un final, ajung și eu lângă el, suflând de zor. Îmi întinde mâna și zâmbește, iar eu, la rândul meu, îl apuc de mână și zâmbesc. Dacă mă uit mai bine la el, e chiar simpatic. El ce crede despre mine ? Poate crede că sunt o creatură gigantă, cu ochi mari, urechi mici și picior de bigfoot.
- Tu nu semeni cu noi, îmi spune el în timp ce mă analizează din cap până în picioare.
- Nu, eu sunt un om. Am coborât într-o prăpastie și am ajuns aici.
- Ești bine venit ! Eu sunt Alfie.
- Eu sunt Jeff.

Micul elf nu pare deranjat de prezența mea. Blândețea i se poate citi pe chip. În timp ce el sare de bucurie și mă studiază, eu mă uit împrejurul meu. Această lumea este veselă. Dealuri cu iarbă colorată se înalță spre cer.
Alfie mă apucă de mână și mă duce undeva. Nu știu unde, dar mă las purtat de el. În câteva minute, în fața noastră a apărut o grădină imensă cu flori colorate. O boare îmbietoare îmi gâdilă nasul și îmi crează o stare de dulce nebunie. Un zgomot se aude dinspre o floare. Tiptil, mă duc la ea, să aud mai bine. O ușoară simfonie iese din floare. În lumea reală, florile nu cântă ... Toate aceste lucruri se leagă între ele și-mi spun că nu mai sunt în pădurea de stejari. Dar, unde sunt ?

Mă uit în spate, mă uit în față, dar Alfie nu este lângă mine. Micuțul a plecat, iar eu am rămas aici. Un mic pui de somn nu strică. Mă culc pe iarba verde și moale, lângă floarea ce cântă. Ușor, pleoapele mi se inchid ...

„ – Tu ești alesul !
Această propoziție îmi răsună în minte. Zâna apare din nou în visul meu. Dar ... Acum visez ? ”

Mă trezesc brusc. Transpir, picături de apă îmi curg pe frunte și pe corp. Același vis, aceeași fată ...
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).





















#3
Bunaa>:D<

Nu stiu ce s`a intamplat cu celalalt coment, nu era spam sau altceva:-?
En fin. Sa stii ca imi place povestea. Este originala si interesanta. Exprimarea este buna, insa ai unele expresii cam banale si folosesti epitete care nu isi au locul acolo [ ex: înfricoșător și sumbru - inseamna acelasi lucru]. Fi mai atenta la pleonasme.
Greseli nu am vazut, scrii foarte ingrijit ceea ce este foarte bine. Asta arata ca ii acorzi destula atentie fiecarui capitol. Ca tot veni vorba de capitole, te`as ruga sa le faci mai lungi. Sunt mult prea scurte, iar asta face sa grabesti actiunea. Inca ceva, sa descrii totul mai detaliat, sa lasi actiunea sa decurga normal si sa folosesti descrierea sentimentelor care e necesara.
In rest nimic. Astept capitolul urmator.
Succes!>:D<:*

#4
Helău .
Well, mi-a plăcut titlul şi de aceea am început să citesc, în speranţa că vor fi şi elfi. De data asta norocul mi-a surâs :] .
Să vedeeeeem.
Capitolele sunt mult prea scurte, în opinia mea. Nu că eu le-aş face mai lungi, dar nici aşa de scurtuţe.
În capitolul doi, am observat foarte multe repetiţii ale cuvântului 'floarea'.
Citat:O ușoară simfonie iese din floare. În lumea reală, florile nu cântă ...
Mi se pare cam deranjantă, sincer. Puteai să înlocuieşti al doilea cuvânt subliniat cu 'acestea' şi atunci se subânţelegea că vorbeai despre flori. En fin, am mai văzut repetiţii, dar nu le voi înşira pe aici. Oricum, când corectezi capitolul, uită-te şi tu să vezi ce cuvinte ai repetat şi să le înlocuieşti cu sinonine.
Plecarea tipului de acasă mi s-a părut foarte grăbită. E ciudat să citeşti cum el doarme şi visează o fată, iar, mai apoi, se duce şi o caută. Adică, în lumea reală, nimeni nu s-ar avânta înainte fără să gândească.
Îmi place cum ai descris lumea aceea. E chiar frumoasă. Parcă îmi aminteşte de lumea din filmul Alice in Wonderland de Tim Burton, dar nu mai contează.
Acţiunea, în opinia mea, este foarte grăbită. Lucrul acesta se datorează capitolelor scurte pe care le faci. Dacă încerci să le faci mai lungi, aşa poate ai reuşi să încetineşti şi tu acţiunea înainte să facă accident.
Deasemenea, sentimentele băiatului unde sunt? Au plecat cumva în vacanţă? Adică, ai pus câteva, dar nu foarte multe. Şi, în special, nu ai scris de ce dorea el să o găsească pe fata cu părul brunet. Eu chiar nu înţeleg de ce.
În final, vreau să zic că ideea este originală şi mie îmi place destul de mult, dar încearcă să ții cont de sfaturile mele ca să nu se dovedească că eu am scris atât aici degeaba.
Succes în continuare.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#5
@Onytsa, thanks de comentariu. Celălalt nu ştiu de ce s-a şters ...

@Metal, mersi >:D< Mă bucur că-ţi place. Nu cred că este foarte lung, dar am precizat sentimentele lui Jeff.

Capitolul III.

Închid ochii pentru o secundă, apoi îi redeschid. Acel vis devine un coșmar. Când adorm, fata aceea îmi apare în vis. Mă trezesc întotdeauna transpirând. Încearcă să-mi comunice ceva ? La ce se referă când spune că eu sunt alesul ? În fiecare vis, expresia feței ei nu îmi inspiră fericire.
Mă simt privit și asta îmi crează o stare de incomoditate. Mă întorc încet și iau poziția de luptă. Mă uit mai bine și realizez că în fața mea stă Alfie. Răsuplu ușurat și mă calmez. Mă uit la micul elf, ce pare calm.
- Ai visat-o iar pe Melanie ?
- O cunoști ?
- Da. Melanie a fost prințesa acestei lumi magice, dar a fost răpită de o vrăjitoare.
- De aceea îmi spune că eu sunt alesul. Trebuie să o găsesc !
- Nu, este un pericol pentru tărâmul nostru. Vrăjitoarea ne-a amenințat că distruge lumea dacă încearcă cineva să o salveze.
Acum, toate se leagă. De aceea îmi apare în vise și-mi spune că sunt alesul. Eu am ajuns aici cu scopul de a o găsi. Această experiență mă face să cred în mituri. Poate că nu sunt doar niște povești de adormit copii. Viața mea a devenit un basm, în care forțele binelui se confruntă cu forțele răului, pe un tărâm al fabulosului. În fiecare basm, binele învinge răul, adevărul învinge minciuna și cinstea învinge hoția. Binele triumfă întotdeauna. Dar ... Sunt doar basme. Viața reală este diferită de viața imaginară, din povești. În realitate, fenomenele, întâmplările, se petrec cu un scop anume. Uneori, oamenii nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă acest scop. Uneori, adevărul doare.
Toți locuitorii, toate creaturile de pe acest tărâm au puteri, dar, niciunul nu a pornit în căutarea ei. Niciunul nu a salvat-o. Poate că această vrăjitoare are puteri, sau, nu au vrut s-o salveze. Nu am întâlnit nici o vrăjitoare până acum, dar, având în vedere că am coborât într-o prăpastie, am vorbit cu un elf și am ascultat o floare cum cântă, pot să întâlnesc și o vrăjitoare. În această lume veselă și colorată, cu zâne, elfi, grădini cu flori și animale ce cuvântă, miracole se petrec.
Am aflat cine este fata din visul meu, dar, um pot să ajung la ea ?
Îl privesc pe Alfie, ce stă întins pe iarbă și pare plictisit.
- Nu te gândi că iți spun unde este, pentru că nu o s-o fac, îmi spune el privind cerul.
- De unde știi că voiam să te întreb ?
- Mă gândeam că o să întrebi asta.
Răspunsul lui m-a deranjat, într-un fel. Îmi poate citi gândurile ? De ce nu vrea să-mi spună unde este ținută Melanie ? Sincer, nu știu de ce îmi doresc atât mult să o găsesc, dar instinctul meu îmi spune că trebuie .... Nu-mi pot exprima sentimentele. Este ceva ce n-am mai simțit niciodată. Când o visez, simt că mă pierd în ochii ei. Acea privire inocentă mă face să înnebunesc. Îmi vine să mă joc în părul ei negru precum abanosul. Nu poate fii dragoste. Este prea brusc. Nu ne cunoaştem. Însă, dragostea poate veni pe neaşteptate. Într-un fel, simt că-mi pasă de ea. Vreau să o strâng în braţe şi să o sărut. Nu ştiu de ce ... Este specială, ştiu asta. Poate că sunt un băiat rebel, ce se îndrăgosteşte uşor, dar această fiinţă mă scoate din minţi. Pentru mine, dorinţa de a o găsi, a devenit defapt o obsesie. Îmi este greu să-mi explic acţiunile. Inima-mi spune că e bine ce fac, dar mintea nu. Nu ştiu pe cine să ascult. Am fost învăţat că trebuie să am încredere în mine şi să urmez calea inimii, dar gândindu-mă la ceea ce fac. Însă eu, acţionez fără să mă gândesc, uneori greşind.
Eu chiar îmi doresc să aflu unde e zâna, dar ... Nimeni nu-mi spune. Gândindu-mă că poate găsesc un localnic milos, încep a fugi. Alerg, privind drept. Nu întorc capul înapoi. Nu mă interesează ce face Alfie, eu vreau doar să o găsesc. Știu că nu voi ajunge departe, dar merită să încerc. Noapte se apropie, iar pe întuneric, căutările mele ar fi zadarnice. Nu cunosc pe cineva care să mă adăpostească. Sunt un străin rătăcind prin acest tărâm.
Am mers timp de câteva ore, iar puterile mele încep să scadă. Soarele a apus, iar noapte m-a prin rătăcind. Nu am adăpost și nici hrană. Dar ... Să mă întorc la elf nu este o soluțiue ...
Mă pitesc pe iarbă. Îmi simt pleoapele tot mai grele. Adorm.
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).





















#6
Heiii>:D<


O mica imbunatatire a stilului este vizibila. Imi place ca acest capitol este ceva mai lung decat celelalte si ma bucur ca ai tinut cont de cele spuse.
Actiunea nu mai este asa grabita, decurge mai lin. Imi place ca incepi sa iti imbunatatesti vocabularul, iar descrierea pe care o faci este ceva mai buna.
Ceva ce tin sa-ti spun de ceva vreme: posteaza mai rar, asa vor avea toti timp sa iti comenteze ficul. Vei avea mai multe comentarii de unde sa inveti si vei evolua mult mai mult. Te grabesti sa postezi si din aceasta cauza grabesti actiunea, facand capitole prea scurte. Posteaza cand ai timp si inspiratie, nu fa totul in graba.
Ceva voiam sa iti mai spun este faptul ca amesteci timpul verbelor. Ba la prezent, ba la trecut. Fi atenta.
Am vazut si mici scapari, ai avut o expresie sau doua care au sunat cam ciudat, nu mai stiu. Greseli de tastare am vazut vre`o cateva, dar nu`i nimic, toti au.
Eii, sper sa fi mai atenta si sa ti cont de cele mentionate.
Succes!>:D<

#7
Mulţumesc de comentariu, Onytsa. >:D< Mă bucur că-ţi place. Am făcut capitolul mai lung.

Capitolul IV.

Razele blânde ale soarelui mă trezesc. Deschid încetișor ochii. Sunt tot în locul unde m-am culcat. Am crezut că poate, printr-o minune, o să mă trezesc acasă, în patul meu. Am crezut că este doar un vis. Dar defapt ... Nu este ...
Terenul mă dezavantajează, pentru că eu nu cunosc acest tărâm. Este o lume străină mie. Din cauza încăpățânării mele, am ajuns aici. Poate că destinul meu este să rămân în acest loc. Nu. Nu trebuie să gândesc așa. Eu trebuie să o găsesc pe Melanie. Poate că pare un lucru imposibil, dar trebuie să-mi duc căutările la capăt. Deși eu nu o cunosc pe zână, simt că ceva ne leagă. Simt că trebuie să o găsesc. Știu că mă așteaptă. Și nu am să o dezamăgesc. Eu sunt puternic și tot ce îmi propun, duc până la capăt. Unii oameni pot spune că sunt răsfățat și încăpățânat, iar de aceea îmi duc până la capăt treaba, pentru că nu-mi place să pierd. Se înșală. Eu vreau să arăt că sunt serios. Cad, dar mă ridic. Când ceva nu-mi reușește, încerc și încerc și atunci reușesc. Dacă nu-mi iese, atunci înseamnă că trebuie să mă retrag, că nu am dreptate. Nu-mi place, nu vreau să cred că sunt mai bun decât ceilalți. Dumnezeu ne-a creat pe toți și ne-a dăruit calități. Nu suntem perfecți. Doar El este perfect. Noi oamenii și toate ființele, suntem egali. Dar nu vreau ca ceilalți să mă subestimeze. Eu vreau să ajut oameni, să-i îndrept către o cale mai bună. Dar există și persoane care cred că fac aceste lucruri doar de ochii lumii. Nu. Eu tot ceea ce fac este pentru binele oamenilor. Îmi pasă de ei, îi iubesc. Dar uneori, abuzează de mine și de bunătatea mea și mă trădează fără rost. Și uneori, chiar pun la suflet jignirile. Și doare ... Sunt sensibil, sentimentalist.
Oftez și mă ridic, uitându-mă spre munți. Dacă ajung acolo, pot să văd ce mă înconjoară. Însă ... Nu am echipamentul adecvat pentru cățărare. Dacă mă rănesc, mă poate găsi Alfie.
Îmi iau inima în dinți și pornesc spre munți. În jurul meu sunt copaci cu coroane bogate de frunze, ca în lumea din care provin eu. Mi-e dor de mama, de tata, de sora mea și de animalele mele. Poate că prietenii mei nu-mi duc dorul, dar familia sigur se gândește la mine. Ei nu știu unde sunt, sau dacă sunt bine. Am plecat, iar acum mi-e dor de casă. Dar ... O voi găsi pe Melanie și ma voi întoarce acsă, cu ea, victorios. Promit.
Uneori, acest loc, seamănă cu lumea mea. Flori colorate și parfumate, copaci verzi, păsări ce săgetează văzduhul, dealuri, munți. Însă, prin ascunzișuri, trăiesc creaturi ce numai în basme apar. Poate părea magic, sau înfricoșător. Depinde cum te gândești la aceste creaturi. Eu nu am crezut că elfii există, dar am stat lângă unul. Momentul în care ne-am întâlnit a fost amuzant. Eu uitându-mă la el și dădându-mi palme, iar el uitându-se ciudat la mine. Eu nu-l înțelegeam, dar nici elful pe mine. Nu știam ce crede despre mine, sau ce intenții are. A fost prietenos, apoi începând să se distanțeze. Am încercat să aflu ceva despre zănă, dar înformațiile care mi le-a dezvăluit nu au fost tocmai cele la care mă așteptam ...
Cu cât înaintez spre munţi, peisajul devine tot mai încântător. Deşi seamănă cu lumea mea, ceva diferă. În viaţa reală, pe stradă nu umblă elfi, ci oameni; în văzduh nu zboară dragoni ce scot flăcări, ci păsări. Şi totuşi … În afară de acel elf, Alfie, nu am mai văzut pe altcineva. Poate că se ascund de mine. Este mai bine să nu mă vadă, căci am impresia că elful este pe urmele mele. Sunt o ameninţare pentru el. Aş putea să o găsesc pe Melanie. Chiar dacă nu ştiu unde este, voi afla. Nu am mai visat-o. Noapte a fost liniştită şi am putut să dorm. Gândul că mă aşteaptă, iar eu nu găsesc o cale să ajung la ea, mă face să mă întorc la Alfie şi să-i cer să mă ajute. Ar fi o soluţie, însă mai puţin avantajoasă, căci nu ştiu ce este în mintea lui. Nu cred că i-a plăcut reacţia mea. Nu înţelege că eu vreau, trebuie să o găsesc pe acea zână. Poate că îi este greu să priceapă de ce. Defapt ... Nici eu nu ştiu de ce vreau atât de mult să o găsesc. Ştiu dpar că are imperioasă nevoie de ajutorul meu. Acum ştiu ca eu sunt cel ales. Şi dacă nu sunt şi mă înşel, pe Melanie tot o voi salva. Ales, neales, vrăjitoarea trebuie învinsă. Dintre atâtea creaturi cu puteri, niciunul nu a îndrăznit să i se opună. Cineva trebuie să pună capăt nelegiuirilor ei. Dacă nu intervin eu, va continua să o ţină prizonieră pe zână şi poate chiar mai mult ... Dacă nimeni de pe acest tărâm nu are curajul să lupte împotriva ei, atunci îl poate stăpâni. Atunci, toate frumuseţile acestei lumi, vor fi distruse; bogăţiile strânse prin muncă şi hărnicie, vor ajunge în mâinile ei. Şi de ce ? Pentru că cei ce populează acest tărâm, creaturile ce sau născut şi au crescut aici nu au destulă bărbăţie să o înfrunte ? Eu am fost învăţat, încă de mic, că Dumnezeu, Creatorul, ne-a lăsat o ţară, căreia trebuie să-i purtăm grija. Aceşti oameni ce luptă pentru ţara natală, meleagurile unde au copilărit, se numesc patrioţi. Iar iubirea de ţară, de patrie, se numeşte patriotism. Şi din câte văd eu, aceste creaturi nu-şi iubesc lumea. Dacă o iubeau, cu siguranţă puneau piciorul în prag şi încercau, cumva, să sfârşească asupririle vrăjitoarei. Totuşi, m-am gândit la o altă variantă ... Poate că Alfie, încercând să mascheze adevărul, m-a minţit, făcându-mă să cred că o vrăjitoare a capturat-o pe Melanie. Este posibil, dar poate mă înşel. Nu ştiu ce să mai cred ...
Deşi sunt doar de o zi în acest loc, încep să mă neliniştesc. Sunt singur aici, înconjurat de creaturi ce pentru mine, până acum erau un mit. Un elf este pe urmele mele şi încearcă să mă facă să renunţ să o mai caut pe zână. Nu am adăpost şi hrana mi s-a terminat. Poate că era mai bine să nu mă amestec în această treabă. Încep să cred că nu mă priveşte şi că poate imaginaţia îmi joacă feste. Totul pare real şi încerc să mă păcălesc singur. Deşi ştiu că sunt aici, pe acest tărâm fabulos, vreau să cred că sunt acasă, în patul meu. Dorinţa-mi nebună de aventură, m-a adus aici şi îmi e dor de casă şi de familie. Poate că eu nu sunt alesul ... Din câte ştiu eu, sunt doar un băiat obişnuit, în vârstă de 19 ani şi fac parte dintr-o familie normală.
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).





















#8
Nu prea am avut inspiraţie, însă trebuia să postez, so, capitolul nu este prea lung ...

Capitolul V.

Neobservând cum a trecut timpul, am ajuns deja la poalele munţilor. Mă gândesc că trebuie să-mi găsesc un adăpost, căci se înserează şi sunt obosit. Mă aşez la umbra unui copac, ce seamănă cu un stejar, însă are frunzele mai mari şi mai late. Mâncarea s-a terminat, iar apă mai am puţină. Mă caut prin buzunare şi găsesc o gumă. Când este singurul lucru de mâncat pe care îl ai, nu mai contează ... Mâine, de dimineaţă, trebuie să caut un izvor, un pârâu, o sursă de apă potabilă şi poate ceva de mâncat. Am nevoie de hrană ... Mă culc şi încerc să adorm. Ziua de mâine va fi grea şi trebuie să ma odihnesc ...
Mă trezesc cu greu. Am dormit bine şi aş mai vrea să stau întins pe iarba verde şi fină, în bătaia vântului, la răcoare, însă trebuie să pornesc în căutarea hranei. Mă ridic şi ma afund in pădure, spre vărful muntelui. Trebuie să găsesc un izvor, o sursă de apă.
Am mers timp de unsprezece minute şi nu am găsit nimic. Mai fac câţiva paşi, iar dinspre nord se aude apă căzând. Oare există o cascadă ? Bucuros, alerg spre locul de unde se aude zgomotul. La circa nouasprezece paşi de-ai mei, se vede o cascadă, nu m-am înşelat. De pe munte, cade apa zbuciumată şi se loveşte de pietre, apoi formează un fel de râu, ce curge la vale.
Îmi umplu sticele cu apă, apoi, nepăsându-mi că poate veni cineva, mă dezbrac şi intru în lichidul rece şi răcoritor. Apa ce cade de pe munte, mă atinge, se contopeşte cu corpul meu şi îmi crează o senzaţie plăcută. Gem uşor, apoi îmi trec degetul peste buze şi ies pe uscat, sperând că nu este nimeni prin jur. Gândul că sunt dezbrăcat, îmi dă un aer de perversitate, o dulce nebunie, deşi nu cred că este cineva prin jur să mă vadă. Mă îmbrac rapid, apoi pun sticlele cu apă în rucsac. Îl pun în spate şi cobor muntele.
Împrejur văd acelaşi peisaj cu care m-am obişnuit: copaci înalţi cu frunze colorate şi iarbă deasă. Fire de lumină pătrund printre ramurile copacilor. Am început să mă satur de ce văd. Sunt aici de două zile şi deja mi se pare o eternitate. Vreau să adorm şi să mă trezesc acasă, în patul meu. Însă e imposibil ... Şi devine enervant. Nu cunosc aceste meleaguri, nu ştiu să mă întorc acasă, iar un elf este pe urmele mele. Totul este perfect !
În sfârşit, am coborăt muntele. Câmpia verde mi se arată din nou. Dintr-o dată, mă simt privit, parcă cineva este în spatele meu. Mă întorc încet, iar două mâini puternice mă ţin strâns. Închid ochii pentru o secundă, apoi îi redeschid. În faţa mea stă Alfie, iar o creatură ciudată mă ţine.
- Măi, mă, măi ... Pe cine am prins ?
Vocea enervantă a elfului îmi răsună în minte. Îmi clătin capul, apoi răspund:
- M-ai prins ... Åži ce ?
- Ştiu că te deranjează faptul că eşti la picioarele mele.
Nu îmi place să recunosc, dar are dreptate. Gândul că depind de el mă scoate din sărite. Elful râde, apoi spune pe un ton sâcâitor:
- Du-l în în temniţă !
Mă zbat şi încerc să scap. E inutil. Acea creatură e prea puternică. Mă enervez şi ţip nervos:
- La dracu`, Alfie !
Elful râde, în timp ce creatura mă duce în temniţă. Oare cum arată acel loc ? Mă zbat, nu vreau să fiu închis. Creatura pare vizibil enervată. Eu continui să mă zbat. Întoarce capul spre mine, mă priveşte cu ură, iar apoi mă loveşte în cap. Totul pare că întră în ceaţă. Pleoapele-mi sunt tot mai grele. Capul mă doare din urma loviturii puternice, provocate de pumnul creaturii. Închid ochii şi mă cufund într-o stare adâncă de inconştienţă.
Deschid ochii şi mă uit împrejur. Îmi este frig. Mă strâng puternic în braţe, apoi realizez cauza strării mele de frig: din cer cad fulgi mari de nea. Surprins, am simţit de parcă mi-a căzut gura. Da, am rămas cu gura căscată. Mai devreme, înainte să mă prindă Alfie, era cald. Acum este frig şi ninge. Mă uit împrejur. Peisajul nu-mi pare cunoscut. Parcă nu mă aflu pe tărâmul acela fabulos. Înainte, credeam că nu mă mai surprinde nimic, însă acum sunt uimit. Gândindu-mă intens la locul unde aş putea fi, parcă o idee îmi săgetă mintea. Dacă nu eram conştient ? Dacă visam ? Oare aveam să mă mai trezesc ? Brusc, o senzaţie de panică, combinată cu sentimentul învingerii mă străfulgeră. Tot peisajul pare real, dar poate să fie un vis, sau chiar o halucinaţie.
Hotărât, am început să merg. În jurul meu nu găsesc nimic cunoscut. Totul este acoperit cu o plapumă albă. Din cer încă se paraşutează fulgi reci, de gheaţă – dar, totuşi, senzaţia pe care o simt când se izbesc de corpul meu este plăcută – şi apoi cad pe pământul acoperit de zăpadă, apoi cufundându-se în somn. Viaţa unui fulg este totuşi atât de scurtă. Cade din cer, dansează ascultând vântul cum şuieră, apoi se prăbuşesc.
O durere de cap mă îngheţă. Mă prăbuşesc încet al pământ, simţindu-mi pleoapele tot mai grele. Aceeaşi senşaţie de gheaţă mă cuprinde din nou, parcă creatura de mai devreme mă lovise iarăşi.
Mă deşteptam cu greu, forţându-mă să-mi deschid ochii grei. Brusc, am auzit un strigăt care mă făcu să tresar.
- La dracu`, German, ţi-am zis să-l faci să tacă, nu să-l faci să leşine. Vocea îmi părea cunoscută. Era Alfie.
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).





















#9
Scurt, ÅŸtiu ...
Capitolul VI.

Deschid ochii şi văd lumini difuze şi enervante. Vocea lui Alfie răsuna în încăpere. Mă uit atent la tavan şi parcă toate luminile se unesc într-una singură. Pentru un moment, am crezut că văd dublu. Probabil lovitura m-a afectat. Acum, când toată durerea a dispărut, pot să văd camera. Podeaua este din lemn, pereţii sunt vopsiţi în negru şi nu există ferestre. Încăperea este micuţă, creându-mi o senzaţie neplăcută. Parcă pereţii se apropie unii de alţii şi mă ztrobesc. Minunat moment în care să-mi aduc aminte că sufăr de claustrofobie.
Dintr-o ţeavă de deasupra capului meu, curg picături fierbinţi de apă. Din cauza spaţiului închis şi lipsei de ferestre, în cameră este foarte cald. Sunt legat de un scaun. Situaţia este perfectă. Aerul închis din încăpere mă înăbuşeşte. Hainele mele nu sunt foarte supţiri. Port un tricou negru şi o pereche de pantaloni. Simt cum picături de transpiraţie îmi curg pe chip, scurgându-se pe gât, continuându-şi apoi drumul pe sub tricou, pe pielea mea fierbinte.
Alfie mă priveşte rânjind, ceea ce-mi provoacă o stare de nervi. Gândul că un elf mă ţine prizonier mă nelinişteşte şi-mi gâdilă orgoliul. M-a prins cu garda jos, iar terenul şi aliatul lui, – pe care se pare că-l cheama German – l-au avantajat. Eu nu cunosc acest tărâm şi nici nu am o creatură puternică care să-mi asculte ordinele şă să mă ajute. Totuşi, am crezut că-l bate pe teritoriul lui şi m-am înşelat.
Elful contiună să tacă, iar această linişte profundă mă înnebuneşte, – şi căldura îmi displace, iar claustrofobia este clar un dezavantaj în circumstanţele de mai sus – dacă nu sunt nebun deja.
- Dacă nu aş fi legat, ti-aş da o mamă de bătaie, i-am spus eu rânjind.
- Dar, din păcate, te ţin prizonier. Şi nu poţi face nimic.
Alfie îmi poate da replica oricând. Terenul şi aliatul lui îl avantajează. Totuşi, dacă aş fi liber, l-aş batae. Dar cum aş scăpa de creatura ce-l protejează ? Va trebui să fiu cuminte. Deşi îmi displace ideea ...
„ La naiba, Alfie. Nu pot sta cuminte. "
- Dă-mi drumul.
- Nu te eliberez. EÅŸti un pericol pentru noi.
- Ah, da ?
- Da. Nu-ţi forţa norocul. Sunt încă ferm. Dar pot fi şi rău.
- Să te văd.
Deja l-am provocat prea tare. Oricât mi-am orit să stau cuminte şi să nu zic ceva care m-ar trimite într-o situaţie mai rea, nu am reuşit. Alfie se uită nervos la mine. Dintr-odată, începu să se apropie de mine. Sări în sus, iar capul lui îmi lovi violent gura. Scaunul se dărâmă cu mine. Acum, chiar că am făcut-o lată. Din buză mi se scurge un lichid roşu. Elful zâmbi. Firicele de sânge mi se scurg pe gât, din buză. Mă simt aiurea. Este penibil. Un elf mai scund decât mine, mi-a tras un cap în gură şi mi-a spart buza. Unde este demnitatea mea ?
Alfie râde satisfăcut. L-am subestimat, dar am greşit. Am un adversar destul de puternic. Totul e pe dos. Să reevaluăm: sunt ţinut prizonier de un elf masochist; mă ţine într-o încăpere mică, iar eu am claustrofobie; elful este puternic şi mai are şi o creatură acre îl protejează; mi-a spart buza. Perfect.
Alfie mă priveşte, în ochi strălucindu-i scânteile victoriei, – se vede că se simte bine – eu fiind încă legat de scaun, dar la pământ, cu fire de sânge, care coboară de la buză în jos. Cred că arăt penibil.
În aceste momente mă bucur că nu am găsit-o pe zâna mea, Melanie. Îmi imaginez privirea ei, dacă m-ar fi văzut într-un asemenea hal. Şi totuşi ... Poate ar fi alergat spre mine, aruncându-se pe podea şi strângându-mă în braţe. Şi poate mă înşel ... Eu sunt un simplu om. Dacă nu aş fi venit aici, pe tărâmul acesta, aş fi avut o viaţă normală, pe când ea este o zână frumoasă, după care orice băiat ar fi oftat. Diferenţa dintre noi este mare. Ea, fata minunată din visul meu, are părul negru şi lung, ochii negri, trăsăturile frumoase ale chipului se îmbină armonios cu pielea ei albă, iar aripile îi se rdică pe lângă corpul ei ce pare fragil, inocent, dar totuşi atrăgător într-un mod diferit. Este genul de fată căreia nu ai vrea să-i faci rău. Numai când te uiţi la ea, un sentiment ţi se împleteşte în inimă. Un sentiment ciudat, care te frământă şi îţi dă fiori. Eu am ajuns aici, din pricina acestui simţ nebunesc. Dar nu pot să regret, când mă gândesc la ea, toate temerile-mi trec. Ştiu că o voi salva şi o să fim fericiţi împreună. Nu contează că aparţinem unor lumi diferite. Vom fi împreună. Am promis ...
[Imagine: 212ctp4.gif]
'Cause you are so beautiful
Nal sumsuiga haneun ne ibseul saranghandanmal oh
'Cause you are so beautiful
Nae geoteman meomulreo(keudae namanui).























Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Rânduri sângerii Jelly 2 1.736 06-10-2011, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Jelly
  Râset Cristalin .mefistofelica.nihil. 2 2.790 24-01-2009, 03:05 PM
Ultimul răspuns: Flash


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)