20-07-2009, 02:26 PM
Arigato Shuichi_Angel,Yoko si Mousy ca a-ti comentat.:*
Capitolul 4
Imi imaginez un camp imens pe care se joaca o mie de caprioare.Stiu,caprioarele nu traiesc in camp,dar eu as vrea sa le vad, aici,aproape,sub geamul de la camera mea.
Astazi este a noua zi de captivitate.Sunt 9 zile de cand nu ies din casa si stau aici, in camera mea, cu dictionarul englez sub nas.Cum,au trecut nu-mi amintesc.Prima zi de captivitate a inceput cu un strigat puternic al meu in fata mamei:
-De ce nu ma transform intr-un copac sau chiar intr-o vrabie daca in baiat nu se poate?De ce mai rasare soarele?Pentru ce este afara o lumina si o viata atat de placuta daca eu trebuie sa stau la masa cu inima zdrobita?
A fost un strigat patetic si a impresionat-o pe mama destul de mult ca mi-a micsorat numarul de pagini de la 40 la 5.
Niciodata nu a mai fost frumoasa o dimineata de vara ca cea de azi.Soarele si-a facut datoria si-a rasarit de mult ,un urias cald si bun,s-a urcat pe cerul albastru aruncand de acolo surasuri pentru toata lumea.Nici un nor nu ma tulbura lumea.
Toti oamenii se plimba,sunt in vacanta,scolarii printre care si vara-mea Liz au plecat in tabara,numai eu stau aici,stau la geam si si-mi imaginez un camp si caprioare.
De ceva timp sunt treaza si ma gandesc la o multime de lucruri.Sunt trista,furioasa dar mai ales singura.Plec de la geam,ma doare inima cand imi amintesc de Oana si Liz,ele ma cred la Polul Nord,fiinca asa le-am spus.
Ma asez in varful patului,ma gandesc si ma tot gandesc la mine si la viitor.Frate-meu va deveni un om serios ,cu ochelari pe nas,va fi atat de calm si de imperturbabil cand copiii lui vor plange.Copiii lui vor avea cornite de tapi,il vol trage de papuci si-i vor suci nasul si urechile.Dar eu?Eu cum voi fi oare?
Inainte de toate voi sti sa vorbesc englezeste.O domnisoara de 18 ani,care vorbeste corect ,cu calcaile plinde de cicatrice pentru ca am umblat fara sandale.Voi rasturna mesele si scaunele,in vizita,pentru ca nu stiu sa ma port civilizat.
Si daca nu ma transform acum in baiat,mai tarziu chiar nu se va putea.
Cand imi amintesc ca Emanuel a plecat in excursie ,m-apuca ameteala.Durerea imi striveste capul si devine tot mai mare cu cat imi dau seama ca nu ma intelege nimeni.Frate-meu si-a agatat ruxacul de umeri si s-a dus.De ce nu sunt baiat?De ce? Daca as fi baiat l-as intrece de un milion de ori pe Emanuel.
Sigur ca da,nu am chef sa mananc,cand esti suparat nu iti trebuie sandvisuri si suc.
Acum mi-ar trebui un cavaler care sa ma elibereze.Dar cavalerul asta nu va veni.Stiu prea bine.Ieri,tot asa am crezut ca va veni o zana sau un cavaler,dar nu au venit si am dorit sa inchei toate acestea.
Indiferent ce spune,stiu ca nu exista cavaleri si zane.M-am convins in vacanta mare a anului,trecut cand Vicky,singura mea prietena adevarata,m-a mintit!
Si povestea cu Vicky e un episod dureros al vietii mele,dar nu vreau sa-mi aduc aminte.Atunci nu eram geloasa pe fratele meu si nici nu-mi venise dorinta de a fi baiat.
Cu Vicky m-am cunoscut cam pe vremea asta,acum un an,venise in orasul nostru pentru ca si ea era in vacanta.Si era singura ca si mine.
Intr-o dupa amiaza,sunt convinsa ca atunci cand trecuse pe strada mea ne-am remarcat reciproc,desi n-am intrebat-o niciodata.
M-am uitat la ea doar si am simtit ca vrea sa stam de vorba.I-am zis ''buna'' si ea s-a aoprit.Tinea in brate un catel alb si pufos.
-Ce faci? M-a intrebat.
-Bine.Ce sa fac?Stau.Multumesc de intrebare.
-Vrei sa ne plimbam?
-Da.
Sigur ca am vrut sa ma plimb.Eram in vacanta si m-am plictisit sa stau singura,pentru ca mama nu m-a lasat sa plec cu Emanuel in tabara.
-Cum te cheama? a zs ea
-Lucia.Dar pe tine?
-Vicky.Ce crezi,ai sa rezisti pana la pod?
-Desigur.Am mai fost.
Vicky era inalta,parul ei era tuns scurt iar ochii caprui.Ne-am imprietenit repede.Mi-a spus ca este studenta in anul 2 la arhitectura.Ea,persoanal cunoscuse o zana adevarata,nu din povesti.
Ne-am dus pana la pod.Batea vantul.Salciile de pe malul raului se aplecau exact ca niste valeti.
Apa raului era limpede in ziua aceea se vedeau pietrele din adanc si nu am vrut sa o tulburam aruncand alte pietre de pe pod asa cum faceau Emanuel si prietenii lui.
Ne-am rezemat de balustrada.Era atata liniste in jur incat auzeam foarte clar sasaitul vantului si clipocitul muzical al apei.
Atunci Vicky mi-a povestit despre o zana adevarata pe care o cunoscuse persoanal.
Ascultasem povestea zanei cu respiratia taiata.Nu prea imi venea sa cred ca era adevarata.
-Crezi ca e adevarata?intrebam
-Am vazut-o cu ochii mei.
-Pot sa o vad si eu?
-Da.
-Cand?
-Intr-o zi.
Multe am vrut sa-i spun dar nu aveam curaj.Trebuia sa ne intoarcem in oras.Soarele incepuse sa coboare lin spre asfintit.Salciile se aplecau mult.Stiu ca inainte sa ne indreptam spre casa am intrebat-o.
-Tu crezi ca salciile sunt umile?
Salciile spre deosebire de castanii de pe strada mea,care stau tot timpul tanstosi chiar si cand bate vantul...
poza:Vicky
Capitolul 4
Imi imaginez un camp imens pe care se joaca o mie de caprioare.Stiu,caprioarele nu traiesc in camp,dar eu as vrea sa le vad, aici,aproape,sub geamul de la camera mea.
Astazi este a noua zi de captivitate.Sunt 9 zile de cand nu ies din casa si stau aici, in camera mea, cu dictionarul englez sub nas.Cum,au trecut nu-mi amintesc.Prima zi de captivitate a inceput cu un strigat puternic al meu in fata mamei:
-De ce nu ma transform intr-un copac sau chiar intr-o vrabie daca in baiat nu se poate?De ce mai rasare soarele?Pentru ce este afara o lumina si o viata atat de placuta daca eu trebuie sa stau la masa cu inima zdrobita?
A fost un strigat patetic si a impresionat-o pe mama destul de mult ca mi-a micsorat numarul de pagini de la 40 la 5.
Niciodata nu a mai fost frumoasa o dimineata de vara ca cea de azi.Soarele si-a facut datoria si-a rasarit de mult ,un urias cald si bun,s-a urcat pe cerul albastru aruncand de acolo surasuri pentru toata lumea.Nici un nor nu ma tulbura lumea.
Toti oamenii se plimba,sunt in vacanta,scolarii printre care si vara-mea Liz au plecat in tabara,numai eu stau aici,stau la geam si si-mi imaginez un camp si caprioare.
De ceva timp sunt treaza si ma gandesc la o multime de lucruri.Sunt trista,furioasa dar mai ales singura.Plec de la geam,ma doare inima cand imi amintesc de Oana si Liz,ele ma cred la Polul Nord,fiinca asa le-am spus.
Ma asez in varful patului,ma gandesc si ma tot gandesc la mine si la viitor.Frate-meu va deveni un om serios ,cu ochelari pe nas,va fi atat de calm si de imperturbabil cand copiii lui vor plange.Copiii lui vor avea cornite de tapi,il vol trage de papuci si-i vor suci nasul si urechile.Dar eu?Eu cum voi fi oare?
Inainte de toate voi sti sa vorbesc englezeste.O domnisoara de 18 ani,care vorbeste corect ,cu calcaile plinde de cicatrice pentru ca am umblat fara sandale.Voi rasturna mesele si scaunele,in vizita,pentru ca nu stiu sa ma port civilizat.
Si daca nu ma transform acum in baiat,mai tarziu chiar nu se va putea.
Cand imi amintesc ca Emanuel a plecat in excursie ,m-apuca ameteala.Durerea imi striveste capul si devine tot mai mare cu cat imi dau seama ca nu ma intelege nimeni.Frate-meu si-a agatat ruxacul de umeri si s-a dus.De ce nu sunt baiat?De ce? Daca as fi baiat l-as intrece de un milion de ori pe Emanuel.
Sigur ca da,nu am chef sa mananc,cand esti suparat nu iti trebuie sandvisuri si suc.
Acum mi-ar trebui un cavaler care sa ma elibereze.Dar cavalerul asta nu va veni.Stiu prea bine.Ieri,tot asa am crezut ca va veni o zana sau un cavaler,dar nu au venit si am dorit sa inchei toate acestea.
Indiferent ce spune,stiu ca nu exista cavaleri si zane.M-am convins in vacanta mare a anului,trecut cand Vicky,singura mea prietena adevarata,m-a mintit!
Si povestea cu Vicky e un episod dureros al vietii mele,dar nu vreau sa-mi aduc aminte.Atunci nu eram geloasa pe fratele meu si nici nu-mi venise dorinta de a fi baiat.
Cu Vicky m-am cunoscut cam pe vremea asta,acum un an,venise in orasul nostru pentru ca si ea era in vacanta.Si era singura ca si mine.
Intr-o dupa amiaza,sunt convinsa ca atunci cand trecuse pe strada mea ne-am remarcat reciproc,desi n-am intrebat-o niciodata.
M-am uitat la ea doar si am simtit ca vrea sa stam de vorba.I-am zis ''buna'' si ea s-a aoprit.Tinea in brate un catel alb si pufos.
-Ce faci? M-a intrebat.
-Bine.Ce sa fac?Stau.Multumesc de intrebare.
-Vrei sa ne plimbam?
-Da.
Sigur ca am vrut sa ma plimb.Eram in vacanta si m-am plictisit sa stau singura,pentru ca mama nu m-a lasat sa plec cu Emanuel in tabara.
-Cum te cheama? a zs ea
-Lucia.Dar pe tine?
-Vicky.Ce crezi,ai sa rezisti pana la pod?
-Desigur.Am mai fost.
Vicky era inalta,parul ei era tuns scurt iar ochii caprui.Ne-am imprietenit repede.Mi-a spus ca este studenta in anul 2 la arhitectura.Ea,persoanal cunoscuse o zana adevarata,nu din povesti.
Ne-am dus pana la pod.Batea vantul.Salciile de pe malul raului se aplecau exact ca niste valeti.
Apa raului era limpede in ziua aceea se vedeau pietrele din adanc si nu am vrut sa o tulburam aruncand alte pietre de pe pod asa cum faceau Emanuel si prietenii lui.
Ne-am rezemat de balustrada.Era atata liniste in jur incat auzeam foarte clar sasaitul vantului si clipocitul muzical al apei.
Atunci Vicky mi-a povestit despre o zana adevarata pe care o cunoscuse persoanal.
Ascultasem povestea zanei cu respiratia taiata.Nu prea imi venea sa cred ca era adevarata.
-Crezi ca e adevarata?intrebam
-Am vazut-o cu ochii mei.
-Pot sa o vad si eu?
-Da.
-Cand?
-Intr-o zi.
Multe am vrut sa-i spun dar nu aveam curaj.Trebuia sa ne intoarcem in oras.Soarele incepuse sa coboare lin spre asfintit.Salciile se aplecau mult.Stiu ca inainte sa ne indreptam spre casa am intrebat-o.
-Tu crezi ca salciile sunt umile?
Salciile spre deosebire de castanii de pe strada mea,care stau tot timpul tanstosi chiar si cand bate vantul...
poza:Vicky