[Naruto] Cea mai retrasa si singura floare este si cea mai frumoasa

[Rose ^^]

Buna dragilor:* Waw nu ma asteptam la atatea comentariiO_O va multumesc mult la toti>:D< va pup dulce si va iubesc mult de tot>:D<. Azi fiind 8 martie m-am gandit sa va fac un mic cadou, si anume v-am adus nextu:P veti vedea cu ochisori vostri ce contine acest capitol, dar va zic ca inca nu incing atmosfera, suferi oleaca, sunt rea si diabolica >:) am scapat si eu in final de teste, trestii, da am innebunit, sunt deja, dar nu mai stau sa va spun povesti:)) sper sa va placa, inca nu am trecut la actiunea:P va las sa delectati privirile: Doamnisoarelor si cavalerilor Lectura placuta>:D<

Cap 5 Ganduri peste ganduri

SAKURA:

Normal ca timpul nu poate sta pe loc, ar fi chiar prea bine, in felul asta m-as distra mai mult cu Karin si Hinata. Pot spune ca aceasta ultima saptamana de vacanta am trait-o “la maxim” sa zic asa, cu alte cuvinte m-am distrat cat pentru cinsprezece ani. Am cunoscut-o si pe Ino si logic ca nu se putea sa nu rada de mine. S-a intamplat joi in parc.

~Flashback~

Stateam cu fetele si discutam diferite chestii, iar eu zambeam la fiecare lucuru spus, ma simteam minunat cu ele, dar acea fericire a fost intrerupta de o voce feminina, cunoscuta pentru prietenele mele, straina pentru mine.
- Mai, mai ce avem noi aici? Micile ratate ale scoli!
- Vai fetelor, priviti a inviat mortu, spune Karin razand cu pofta. Ino, vezi, ti-am zis eu ca nici moartea nu te primeste. Ai speriat-o, cred ca saraca si-a luat vacanta. Sigur nu mai vine la tine, pacat...oare daca ii maresc salariul vine si te ia? continua satena.
In acel moment am explodat de ras si eu si Hinata. Radeam cu lacrimi, iar Ino, fata care a incercat sa se sinucida, era rosie de furie, iar prietenele ei incercau sa o calmeza, dar fara nici un efect.
- Kelia, Mira nu mai incercati sa o calmati pe Ino ca nu sunt sanse, va dau un sfat: internati-o la nebuni! Acum Ino ce ar fi daca ti-ai lua clonele si ai pleca de aici ca ne iei aerul.
- Hahahaha, ce gluma buna Hinata. Dar ce avem noi aici? O noua ratata, dar se pare ca e regina voastra. La cum arata mai bine ar pleca din Konoha, ca ne face de ras. Pe bune si bunica mea arata mai bine ca tine, ia zii de la ce second-hand ti-ai luat hainele? Ca imi plac la nebunie, mai ales sa le dau pe foc. Pe bune cum sa porti asa ceva? Saracii stilisti, daca te-ar vedea ar face cu inima, spune razand Ino in batjocora si dandu-le un ghiont la “prietenele” ei si imediat au inceput si ele sa rada. Da care e ideea? Ea le controleaza viata? Hei ratusca cea urata cum te numesti?adauga blonda.
-Ino mai bine ai pleca tu, ca tu esti cea in plus aici si ne faci de ras orasul cu prostia ta. Nu te mai da mare, ca nu esti decat o insecta enervant. Numele ei e Sakura Haruno si las-o in pace! Ia misca si fa joc de glezne sau du-te si cauta-l pe Sasuke, am auzit ca e la cafeneua “Bellia”, zice Karin mai mai sa-i sara in cap si sa-i ofere o lectie gratuita, sincer nu vreau sa o vad nervoasa.

Cum a auzit Ino de Sasuke a si fugit de langa noi. Am izbucnit imediat in ras. Cum sa fii atat de proasta? Chiar nu stiu. Totusi mi-e mila de fetele de langa ea, par de treaba, dar aparentele inseala. Kelia are parul lung pana la fund, poate chiar mai jos, cenusiu si ochii sunt movi, un mov cald si placut, iar Mira are parul de un rosu aprins ca jarul, iar ochii ii sunt de un roz spre mov, se pare ca mov e culoarea lor. Oare cine e Sasuke? Un baiat, e logic. Doamne...vorbesc singura.

~End Flashback~

Ma mir si eu ca de aceasta data vorbele ei nu m-au afectat foarte mult, dar exista un singur raspuns la asta si anume: fericirea. Cele doua prietene ale mele imi transmit doar dragoste si ma “molipsesc” si pe mine cu aceste sentimente placute. Nu, nu vreau sa ma vindec, intr-adevar este ca o boala fericirea si iubirea. Deobicei vrei sa scapi de boala, dar eu nu vreau, vreau sa ramana aici in mine mult timp. Aici vine si raspunsul la intrebarea “cum de nu m-au afectat acele vorbe?”, simplu: am doua prietene minunate care ma sprijina, poate asta a fost si motivul tristetii mele, nu am avut prieteni care sa aprecieze aceasta comoara.

Este duminica noaptea, iar eu nu dorm. Ceasul indica miezul noptii, iar acest lucru se poate observa usor si dupa luna acompaniata de micile domnisoare alaturi de ea, asistand la “concertul” naturii. Un concert linistit si plin de farmec ce te trimite intr-o alta dimimensiune. Usor se aude cantecul greirilor sau urletele cainilor, par a fi urlete de durere, uneori imi venea sa urlu si eu asa, sperand ca ma eliberez, dar nu o faceam, dar se pare ca ei o fac si se simt chiar bine, iar eu stau si privesc luna asistand la toata povestea, chipul “oglindindu-mi-se” in luna. As vrea sa vad si ce este in sufletul meu, dar e imposibil, tot ce pot face este sa presupun.

Cred ca e o adevarata petrecere, sper doar sa persiste mult timp de acum incolo, sa nu mai plece din inima mea. Stelutele clipesc usor luminand si mai mult viata, parca vin din interiorul meu...ma simt asa fericita, nu stiu cum sa ma exprim bine... Mai bine m-as duce la culcare, maine e o noua zi si nu orice zi. Maine incep scoala. Offff..sper doar sa fie diferit, da sper. Inca o privire mai arunc spre cer, cu speranta in ochi, dupa care plec spre pat. Ma asez confortabil si tocmai am trecut granita dintre lumea reala si cea imaginara. Se pare ca am acelasi vis.

Din nou acel baiat, dar acum nu doresc sa mai fug, ci sa stau aici si sa-i privesc chipul in ceata cu cele doua suvite negre ce ii cap pe chip. Mana mea se indreapta spre fata sa. Nu, nu vreau sa o fac...nu doresc sa-l ating, va disparea, dar prea tarziu. Mana nu ma asculta si tot inainteaza si s-a intamplat...i-am atins chipul nedeslusit. E asa fin, ca pielea unui copilas nou-nascut. Nu a disparut. Ce bine! Isi lasa usor chipul pe mana mea, se pare ca ii place. Zambesc usor la acest act. Ma simt ca si cum as fi cu un inger, dar stiu bine ca nu e asa, dar tot nu inteleg.
-Nu trebuie sa intelegi, doar sa traiesti fiecare clipa. Ce ciudat parca mi-a citit gandurile.
-Ci..cine esti? De ce imi apari in vise? De ce ma simt protejata? De ce am impresia ca tu ai...nu mi-am mai putut continua fraza ca m-a intrerupt, punandu-si un deget pe buzele mele rosii ce tremurau, dar nu stiu de ce. Poate de emotie, poate de frica. Chiar nu stiu.
-Nu trebuie sa stii nimic, doar sa te bucuri de fiecare clipa. Nu-ti fa griji ca ne vom mai intalni. Acestea fiind spuse tanarul dispare, nu inainte de a-mi saruta obrazul. Rosesc imediat si destul de evident de actul facut, chiar daca e un vis.

Ma trezesc brusc si ma uit buimaca in jurul meu. Din nou un vis, acelasi vis. Se pare ca devine din ce in ce mai intens, sa zic asa. Imi duc instinctiv mana la obrazul drept si parca inca imi aduc aminte de acel mic sarut, primul sarut de la un baiat, chiar daca a fost in vis si pe obraz, am simtit ca totul a fost real, un fior imi strapunge corpul intr-un mod placut. Da e clar. Am innebunit. Ma indragostesc de un vis? Ma uit la ceas si observ ca e ora patru dimineata, apoi privirea mi se indrapta spre cer, mai exact la luna care se pregateste sa plece de pe cer, deja cateva domnisoare au parasit “scena” albastra. Parca as fi un lup ce simte nevoia sa o priveasca, dar si sa urle in acelasi timp. Chiar simt nevoia sa tip, dar nu stiu din ce motiv, chiar nu stiu, aici sunt “paralela” sa zis asa. Imi inchid ochii pasind din nou in acea tara a viselor.

Linistea de mormant din dormitorul meu este sparta de suntetul asurzitor al ceasului, care indica ora opt A.M, iar deschiderea scolii este la ora noua jumatate. Mana se indreapta spre acel “dusman” al somnului pentru ai inchide “gura”. Micile raze de soare trec printre “capcane” patruzand in camera mea, mai exact pe chipul meu adormit. Se aseaza frumos si lin, exact cu gratia unui fluture ce se aseaza pe o floare, numai ca eu nu sunt o floare.

Ma ridic din pat punandu-mi ochelarii pentru a vedea lumea mai clar dupa care ma intind si plec spre baie. Intru in cabina de dus si dau drumul la apa, tresarind usor la contactul cu “lumea rece”. Acei stropi se lovesc cu atata putere de mine, alugandu-mi somnul si in acelasi timp oferindu-mi momente de placere, dar totul are un final. Ies din cabina cu un prosop in jurul meu, iar altul pus pe parul ud. Ma indrept spre chiuveta si incep sa-mi spal “perlele”, dupa cum spun doctorii. Imi frec usor parul, dupa care incep sa-l usuc cu fionul. Acea caldura imi face corpul sa tresara, iar parul fluturand in toate partile, exact ca aripile unei pasari phonex. Nu mai stau sa ma bucur de momente pentru ca un ciocanit se aude la usa dormitorului. Spun un simplu “intra” si o vad pe mama cu uniforma mea in mana ei.
- Buna dimineata, scumpa mea! Sper ca ai dormit bine si ca esti pregatita de o noua zi. Nu uita: eu si tatal tau suntem mandrii de tine. Uite uniforma, imbracate dupa care cobori la micul-de-jun.
- Buna dimineata, mama! Multumesc mult. Sigur, promit sa ma ridic la nivelul asteptatilor voastre si sa nu va dezamagesc. Konan unde e? A plecat la universitate?
- Nu am plecat inca surioara. Ce vrei, sa scapi de mine? imi spune soramea care era in usa. Ii zambesc usor dupa care le rog pe cele doua sa ma lase sa ma schimb.

Da am spus-o din nou. Acea enervanta si idioata fraza. Offff...efectiv mi-a intrat in minte si oricat as incerca nu pot sa nu o spun cand e cazul, zici ca-s programata pentru asa ceva. Mai bine as incepe sa ma imbrac. Dezvelesc uniforma de ciolofanul negru si raman oarecum impresionata de ea. Este formata din vesta neagra cu bretelele in “x”, in fata pana sub sani e in carouri rosii cu galben si orange in amestesc cu cateva dungute albe, iar in jos este neagra, mulata pe corp. Cravata neagra cu initialele liceului “T.K.”, fusta in carouri, ca vesta, plisata si prinsa intr-o parte, mai exact suprapusa. Deasemenea are si un sacou negru si pantaloni tot negri cu o esarfa, banuiesc, in carouri in loc de curea. Da, uniforma asta e facuta foarte frumos, special pentru a scoate in evidenta tot ce e frumos la o fata. Neinteresant pentru mine asa ca ma hotarasc sa iau pantaloni negri, impreuna cu o camasa alba, cravata si vesta, pantofi negri fara toc si o geanta tot neagra. Zici ca ma duc la o inmormantare, prea mult negru. Asta e, dar fusta aia nu e de mine.

Cobor jos, imi salut familia si incep sa mananc. Imediat imi suna si telefonul, il iau din buzunarul pantalonilor, alcatel OT-363 argintiu si raspund, la capatul celalalt fiind Hinata care imi spune ca e in fata casei mele impreuna cu Karin. Fac ochi mari si le spun ca vin imediat. Imi sarut parinti si pe sora mea mai mare dupa care ies ca si furtuna din casa. Le salut pe fete si incepem sa mergem linistite spre scoala cea noua. Oare cum o sa se comporte colegii cu mine? Aceasta intrebare imi macina gandul. Vor fi ca fosti mei colegi, mai bine zis miile de fosti colegi? Da, e posibil sa exagerez. Iata ca raspunsul il voi afla in curand. Tocmai...

http://media.photobucket.com/image/anime...5.png?o=35 – kelia
http://www.trilulilu.ro/simona_love/ce31680562b3d7 - mira