Ce carte citesti acum?

[Teh]

Placut era in liceu sa citesc si eu in pauze. Muzica in casti, cartea in brate, totul era excelent si parca aveam randamanet mai bun. La fel si-n facultate...chiar imi lipseste genul asta de citit de 10-15 minute.
Macar inca am cele 20-30 de pagini inainte de culcare ca obicei bun.

Cred că asta am ajuns să apreciez cel mai tare la școală - mai ales când se întâmplă să nu fac vreo oră și stau să citesc în bancă; e foarte plăcut - și e plăcut și când scoți cartea pe sub bancă și mai furi câteva pagini la vreo oră care nu te interesează și profesorul, nefiind de acord, dar nevrând nici să îți descurajeze cititul, o lasă mai moale cu observațiile... -probabil că o să-mi fie dor de liceu din punctul ăsta de vedere; dar am fost un pic off topic.

Revenind!
....m-am apucat ieri de citit Viața ca o pradă de Marin Preda și astăzi am terminat-o. Mi-a plăcut foarte mult. Simțeam încă de pe când am citit Cel mai iubit dintre pământeni și Moromeții (în special primul volum) că există o conexiune între mine și acest scriitor- normal, o legătură pur platoică la nivelul imaginației mele prea întinse și distorsionate totodată. Chiar și așa, această idee mi-a fost pe deplin satisfăcută și confirmată, tot la nivelul propriului meu creier, prin această lectură. Putem, sau pot considera cartea o notă autobiografică, în fond... asta și este!

Mi-a plăcut modul simplist în care a fost scrisă, pentru că tocmai acest stil îi conferă... autenticitate. M-am simțit foarte aproape de autor în timp ce am lecturat cartea și de abia mă puteam opri la câteva rânduri - nu pentru că ar fi genul de lectură plină de suspans care te face să te întrebi la fiecare pas ”și-apoi...ce?” ci mai degrabă din pricina unui sentiment pur subiectiv.... m-am regăsit în unele ipostaze/a se citi gânduri și sentimente de-ale lui Marin Preda și m-am simțit pe rând mică și gigantică... apoi iar mică. E impropriu spus ”m-a marcat cartea și ceea ce am găsit în ea”, aș zice mai degrabă că ”m-a atins scriitorul”, oricât de ciudat și neverosimil ar suna acest lucru - așa simt. Cărții i-am dat 4/5 pe goodreads și mi-a plăcut enorm fiecare detaliu găsit acolo; totodată, m-a făcut să înțeleg mai bine Moromeții, să îl înțeleg mai bine pe Ilie Moromete, dar mai cu seamă pe Niculae Moromete din cel de-al doilea volum și tot - absolut tot ceea ce am găsit între paginile acestei cărți, mi-a plăcut foarte mult.

Endgame, Samuel Beckett- este piesa de teatru pe care tocmai am terminat-o de lecturat. Am citit-o în engleză, online și este tema pe care oam pentru ora de literatură universală de marți - de fapt, nu am mai citit o piesă de teatru de ceva vreme și chiar îmi era dor, deși aș fi optat -dacă ar fi fost o alegere de moment - pentru niște teatru din literatura rusă, căci nu am mai citit de la Cehov încoace nimic din literatura rusă și mi s-a făcut foarte dor, parcă au trecut secole de când am lecturat așa ceva. În orice caz, revenind la această piesă de teatru... sunt destul de reținută în ceea ce o privește. I-am dat 3/5 pe goodreads, fără a avea un motiv anume pentru aceasta. Pur și simplu mi-a plăcut, pe o parte, iar pe de altă parte... greu de explicat. Pur și simplu nu îmi dau seama dacă menține și are, în esență, un ton serios sau pur și simplu este o glumă... un endgame ce ar trebui să mă amuze prin ironia și prin tragismul său. De fapt, terminând de citit acest... Endgame, am avut un sentiment tare apăsător în sufletul meu. M-a deprimat piesa aceasta în aceeași vreme în care m-a și amuzat. Mi se pare de-un amuzament negru -și poate că e doar o părere eronată, și oricum personală. Mi-ar fi plăcut să văd piesa jucată - cred că ar fi fost foarte interesantă.