Ce carte citesti acum?

[Teh]

....de când nu am mai trecut pe aici.

Despre Franţa, Emil Cioran
Am citit-o jumate pe la şcoală şi jumate acasă. Mi-a plăcut foarte mult; nu am citit nimic până acum de Emil Cioran, dar îmi doream de ceva vreme să fac acest lucru. Cartea este cuprinsă în mai multe secvenţe tip eseu, să zicem, căci ar fi cam ciudat să o numesc un eseu, pur şi simplu, o voi numit o carte compusă din fragmente de tip eseu.
Oricum ar fi, este foarte interesantă - îmi place modul în care este transpusă Franţa, cu accentul bine conturat asupra decadenţei Franţei şi toată "mărirea" ei din punctul de vedere al lui Emil Cioran - asupra anumitor aspecte nu am putut să nu fiu de acord, deşi prin alte anumite pasaje am fost uşor reticentă, căci nu împrtăşeam total aceeaşi părere cu scriitorul, chiar dacă am apreciat părerea acestuia şi pasiunea/înflăcărarea cu care a scris paginile respective.
Prefaţa, de asemenea, a fost foarte interesantă şi mă bucur că am citit-o - nu mai ţin minte autorul ce a scris prefaţa... îmi pare rău că i-am uitat numele, în orice caz, mi-a plăcut maniera în care a descris cărţulia lui Cioran şi anumite alte referinţe.
O lectură extrem de plăcută.
5/5


Am terminat, în final, după nu știu câtă vreme, The portrait of a lady de Henry James. Chiar dacă am stat atât de multă vreme să o lecturez - bine, în paralel am mai terminat și alte cărți în această vreme, bineînțeles, pot admite faptul că mi-a plăcut nu mult, ci foarte mult. În principal, mi-a plăcut stilul - mi se pare o carte foarte bine scrisă, impecabil scrisă cu niște personaje interesant structurate și chiar complex redate, aș zice eu și cu o acțiune la fel de interesantă și, într-un anumit punct, enigmatică precum și personajele ce o înfăptuiesc. Sfârșitul cărții, trebuie să admit, m-a aruncat în ceață - unde? nu știu deloc exact. ”Just you wait, Goodwood!, îi spune Henrietta Stackpole domnului Caspar Goodwood în ultimele rânduri ale cărții. Ei bine, just you wait what? presupun că este interpretabil și prin acesta se înțelege un final deschis în care și prin care cititorul își poate imagina orice dorește acesta -a cum nu am citit un comentariu asupra cărții ca să pot comenta mai mult decât propria mea viziune asupra sfârșitului și cărții în general.... în orice caz, consider opera destul de enigmatică și totodată tipică - doi termeni contradictorii, dacă-mi este permis. Henry Jamers are un stil aparte și mi-a plăcut foarte mult modul în care a expus, în care a descris și cum a decurs, practic, firul nbarativ - cred că orice se poate spune despre această carte, numai că nu ar fi bine scrisă. Pur și simplu îți dai seama încă din primele rânduri cât de bine este scrisă și te atrage tocmai prin descrieri, prin personaje, prin structură, adică prin stilul autorului care merge chiar mai departe decât propria operă. Cred că în principal acest lucru mi-a plăcut la Portretul unei doamne, stilul - chiar mai mult decât acțiunea în sine și poate, într-un anumit punct, chiar mai mult decât personajele sale - și acum mai am viziuni cu Ralph Touchet with his hands in his pockets-descriere absolut epică și mirifică și funny prin repetitivitatea sa - am adorat-o, se subânțelege. I-am dat 4/5 pe goodreads. Nu aș putea da un motiv pentru care nu i-am dat 5/5 ci 4/5, mai mult decât acela că așa am simțit că este corect față de mine și de carte. Mi-a plăcut foarte, foarte, foarte mult, dar nu într-atât încât să îi dau 5/5 - ceea ce nu scade deloc cartea în ochii mei.

Copilăria de J. M. Coetzee - este o cărticică despre... copilărie. De fapt, am înțeles că este o trilogie: Boyhood, Youth și... încă ceva, pentru că de fapt nu știu titlul și eu oricum am citit-o doar pe prima și tradusă în limba română. Chiar și așa, mi-a plăcut traducerea și cărticica a fost cât se poate de simpatică. Aș zice, de fapt, că este o cărticică tipică despre copilărie care a reușit să îmi pătrundă, în anumită măsură, în suflet - asta pentru că m-a făcut să îmi amintesc anumite detalii ale propriei mele copilării, să zicem și în plus este foarte simpatic scrisă și relatată - mi-a plăcut mult, deși nu am citit-o în original și se spune că prin traducere se pierd multe, chiar și așa, chiar am apreciat-o și m-a destins cum nu se poate mai mult, mai ales că o parte am și lecturat-o pe la școală, cu nervii roși de unele și altele circumstanțe, a reușit să îmi redea, sau chiar să îmi ofere, o bucățică de armonie de care aveam nevoie. Foarte plăcută cărticica. 4/5 pe goodreads.

Eneida de Vergilius, cu traducerea lui Eugen Lovinescu.
O să sune cât se poate de rău, dar nu am citi Iliada lui Homer, nici Divina comedie a lui Dante - și totuși, am citit Eneida lui Vergilius și mi-a plăcut nespus - bine, nespus este un termen vag și prea infinit pentru a putea fi atribuit în totalitate. Și totuși, mi-au plăcut pasajele, notele de subsol și chiar și traducerea - nu am citit-o în versuri, ci povestirea și probabil că ar trebui să o citesc și în versuri într-un moment sau altul al vieții mele, dar momentan sunt mulțumită cu ipostaza povestirii, destul de frumos redată după părerea mea. Probabil că nu are rost să comentez unele-și-altele despre carte în sine, dat fiind că este cunoscută, dacă nu citită și subiectul este doar preluat și redat într-o manieră mai subiectivă de către Vergilius. Ce mi-a plăcut? greu de spus - pentru că am simțit un fel de încântare febrilă cititnd-o, și totodată e greu să o consideri o capodoperă, de fapt e greu să o consideri orice.... e pur și simplu Eneida și mi se pare că este singura etichetă pe care am putea să i-o dăm: Eneida lui Vergilius. Și prin asta afirm, desigur, că mi-a plăcut tare mult. Una din ipostazele mele favorite a fost aceea când Mercur se coboară la Eneas pentru a-i aminti de soarta ce i-a fost hărăzită, capitolul înclinat Didonei, descrierea Camilei, coborârea în Infern și ”participarea” zeilor la ”marea luptă”. Mi-a plăcut foarte mult. 4/5 pe goodreads - nu am dat 5/5 pentru că e totuși povestirea și nu originalul și mi s-ar părea c-ar duce spre blasfemie.

Cine suntem de Dan Puric am terminat-o astăzi la școală, deși o începusem de ieri, nu am reușit să o termin din cauza oboselii și am mai rămas cu vreo 20 de pagini pe care le-am rupt - adică, le-am citit - la o anumită oră. În orice caz, mi-a plăcut și m-am decis să citesc toate cele trei cărți ale lui Puric, mai am ”Despre omul frumos” pe care deja am împrumutat-o de la doamna profesoară de latină. În orice caz, mi-e greu să îmi dau cu părerea asupra cărții pentru că pe de o parte, mi-a plăcut foarte mult, pe de altă parte, i-am dat 4/5 pe goodreads, în timp ce cărții ”Fii demn!” i-am dat 5/5. Există anumite particularități în această carte ce sunt ori prea personajele/subiective ori prea ortodexe/și deci, mă depășesc. Am iubit maniera înc are Puric a descris ceea ce simte el față de poporul român cu toate referirile pe care le-a făcut, chiar și cele - sau poate în special acelea - ce au avut legătură cu religia, cu creștin-ortodoxismul. Totuși, a existat un anumit ton ce deși nu încerca neapărat să se impună, tindea să ”corupă”, un ton atât de subiectiv încât nu doar că generaliza, ci atrăgea printr-un fel de impuls ce dădea la o parte ”bunul simț literar”, obiectivitatea spre propriul său subiectivism. De fapt, doar acum îmi dau seama ce m-a deranjat la cartea lui Puric, deși cel puțin teoretic am fost de acord cu tot ceea ce am găsit în carte, m-a deranjat faptul că nu a arătat altă soluție, că nu admite altă părere, că deși este subiectiv, s-a închis în propria lui opinie. Dar eu fac parte dintr-această nouă generație, deprimantă și deprimată, călcată-n picioare până la refuz de propria persoană și societate, de idealuri, de gânduri, de cele care tot există în societatea noastră și în ființa noastră de astăzi - da, eu, ca individ, vreau variante, vreau libertatea de a gândi, vreau să greșesc în cadrul propriului meu popor și poate că nu pot să pricep neapărat și practic ideile lui Puric... mi-e greu să le cred, mi-e greu - ca individ - să mă încred în optimismul și ușurința prin care Puric descrie toate acele lucruri în cartea lui - poate din această pricină sunt ușorreticentă cu privire la această carte. Am avut senzația, după ce am citit, că e prea ușor, prea frumos să fie adevărat, prea mult optimism - și totuși, cred și îl iubesc pe Dumnezeu, și asta mi-a și plăcut și-mi place la Puric, pe lângă ideile lui absolut geniale.



_
Momentan citesc Viața ca o pradă de Marin Preda