Ce carte citesti acum?

[Teh]

A trecut un car de vreme de când am citit ultima dată o carte. Am mai început câte ceva, dar am abandonat și în cele din urmă nu am mai citit absolut nimic, bine - am citit luni primul volum din Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas, dar cum nu am citit și celelalte volume (nu încă) nu o pot considera o carte terminată. Anyway, ultima carte pe care am citit-o este Frankenstein de Mary Shelley.

Trebuie să recunosc că aveam o totală altă percepție asupra acestei cărți. Nu am auzit, totuși, prea multe chestii despre carte - dar asta este din pricina faptului că trăiesc într-un mediu infect și incult unde numai veștile proaste apar și nimic cultural nu se răspândește prin cercul în care m-am... născut și crescut, să zicem. În orice caz, ca orice altă persoană care a trăit și crescut asemenea mie, Frankenstein este monstrul care a fost creat de un geniu nebun într-un laborator. Și cred că la același lucru m-am așteptat și de la această carte, dar... ce-să-vezi, m-a întâmpinat o surpriză aproape grosolană să realizez, citind descrierea de pe copertă, după ce lecturasem câteva pagini, că Frankenstein este de fapt creatorul și că nu era, de fapt, niciun geniu nebun cu un laborator genial. Parcă-mi pare rău că mi-au fost spulberate ideile -laughs- dar, oricum, cartea este foarte interesantă și având în vedere vremea la care a fost scrisă, chiar bloody.

Mi-a plăcut stilul, desigur, care este foarte ordonat și specific perioadei în care a fost scris romanul. Nu mi-a plăcut niciun personaj în mod deosebit, aș putea spune chiar că am simțit un fel de aversiune față de Victor Frankenstein și apoi față de creația lui fără de nume. Pur și simplu m-au dezgustat, într-un anumit punct, fiecare dintre ei. Dar nu voi mai intra aici în detalii, voi spune doar că dacă așa-zisul monstru m-a înduioșat într-o anumită clipă prin suferința și dreptatea ce era de partea lui, suferințele lui Frankenstein (cât pot să ador numele; mi se pare că este numele unei cetăți din Germania ), cum ziceam, suferințele lui Victor Frankenstein m-au lăsat rece și neatinsă, chiar mi-au provocat un fel de sentiment de ură. Nu pentru ceea ce a creat, ci pentru că și-a respins propria creație. A fost josnic.

Ceea ce nu mi-a plăcut la carte a fost faptul că nu s-a pus mai mult accent pe crearea în sine a ”monstrului”. Mă așteptasem la ceva mai spectaculos, ca să zic așa, dar s-ar putea să fie doar părerea mea sau dorința mea nesatisfăcută de a citi despre un astfel de proces, într-o altă manieră. În rest, mi-a plăcut cam totul, cred, deși nu pot alege o instanță favorită sau un personaj favorit, cartea este reușită și cu adevărat interesantă și sângeroasă, într-un fel sau altul. Desigur, nu într-o manieră sadică, vulgară sau orice altceva de genul acesta - nu este genul de lectură sângeroasă pe care o întâlnești astăzi. Este un roman sângeros ce datează din 1818 și care nu a pornit decât de la o simplă poveste de groază inventată de autoare, și care este scrisă în stilul secolului în care a apărut. Nu pot găsi nicio emoție puternică, senzație tare, atunci când citesc momentele morților respective, dar ca principiu, sunt sângeroase. Mai ales dacă ți le imaginezi.

Oricum, i-am dat 4 steluțe pe goodreads și mi-a făcut plăcere să o lecturez. De asemenea, sunt încântată de faptul că am reușit să o termin până să ajung în Noul An. Măcar atât.


Momentan citesc Contele de Monte Cristo de Dumas. Mult spus „citesc” pentru că nu am prea citit - i was way too lazy lately.