Am citit " Omul invizibil" de H.G. Wells. Am terminat de citit cartea aceasta saptamana trecuta, If I recall it correctly. A fost destul de interesanta, as putea spune.
Cartea este scrisa intr-un stil destul de usor de inteles / respectiv citit, insa are anumite retineri, daca le pot numi asa - pe care le-am plasat la baza perioadei in care a fost scrisa cartea, cel mai probabil. Desi nu stiu cu siguranta in ce an a fost scrisa cartea ( poate ca ar trebui sa ma documentez ) - in orice caz, actiunea din carte are loc cam prin secolul treisprezece, daca nu gresesc, si descrierea mi se pare destul de avansata, pe o parte, si pe alta, are retinerile obisnuite dinaintea perioadei... "demoractice" / " contemorane", libere din punctul de vedere al literaturii. Desi, iar, nu pot spune cu certitudine ca are retineri atat de concrete si clare, sunt doar subtilitati ce atrag atentia, daca stai sa analizezi ( am un obicei destul de intens de a analiza unele detalii ce, poate, in mod obisnuit nu sar in ochi ).
Oricum, cat despre actiunea propriu zisa a cartii, este destul de interesanta. Am gasit fascinanta ideea invizibilitatii si conceptele descrise in carte, mai ales procesele fizice, au fost destul de bine descrise. Dar poate cel mai mult m-a atras caracterul extrovertit si ... coleric al personajului principal, cat si actiunile sale atat de egoiste. Nu ma asteptam la un asemenea personaj vulcanic si mi-a captat, cu siguranta, intreaga atentie. Nu este vorba doar de caracterul lui atat de puternic si de retincent, ci a faptului ca nu se putea, practic, controla, cum ar fi trebuit sa fie normal in societatea in care traia personajul. Acest lucru m-a surprins destul de tare si as putea sa spune ca intr-un mod destul de placut. Chiar mai mult decat atat, as putea spune. M-am bucurat, intr-o oarecare masura, de faptul ca nu am intalnit un alt personaj inteligent-geniu cu o rabdare exterioara tulburatoare si cu un tumult interior sfasietor - trasaturi pe care, de altfel, le admir foarte mult la un personaj, dar intr-o astfel de carte nu si-ar fi avut locul, fara indoiala.
Pe langa personajul principal pe care l-am iubit, intr-un fel sau altul, au fost si celelalte trasaturi ale cartii care mi-au atras atentia. Societatea, intamplarile si celelalte personaje - desigur, despre asta vorbesc. Nu se intampla lucruri exceptionale si extraordinar de originale - cu exceptia fenomenului invizibiliaatii si personalitatii personajului principal, restul personajelor si actiunile lor sunt perfect "normale" societatii si perioadei lor; dar mi-a placut acest lucru.
Cat despre stilul cartii, am mai spus, este unul destul de simplist, dar nu intr-*atat incat lucrurile sa se inteleaga de la sine. Exista descriere si o unda usoara de ironie, pe alocuri, desi foarte subtila. Are alura unei carti SF, bineinteles.
Si astazi tocmai am termninat de citit prima parte din Millenium 1 - Barbati care urasc femeile de Steig Larsson.
Pentru a fi total sincera, nu am nici cea mai mica idee la ce ma asteptam de la aceasta carte si nu pot spune cu certitudine daca m-a luat sau nu prin surprindere. In orice caz, dintr-un asemenea titlu ce mie mi se pare foarte inspirat si chiar... atragator, foarte atragator, existau doar doua variante posibile. Prima, aceea a ipotezei in care continutul era un dezastru total si titlul era singura frumusete a cartii si a doua ipoteza, potrivit careia continutul va fi pur si simplu tulburator, sau cel putin va atrage al naibii de mult atentia cititorului. Desigur, exista si varianta de mijloc pe care de multe ori o ignora fiecare cititor. Poate din dorinta de a da de vreo capodopera. Fara a mai levita pe langa subiect, am fost surprinsa placut de carte. Desi am citit doar prima parte, pot spune cu certitudine nu doar ca imi place ci ca aceasta carte mi se pare foarte reusita.
In primul rand, ma fascineaza locatia, Suedia mi se pare o tara foarte interesanta si cu o cultura destul de dura - cred ca nu sunt singura care asociaza Suedia cu Germania in destul de multe contexte - dar, iar, aceasta este o generalizare oarecum stupida. Oricum, prin cartea aceasta am delimitat, parca, cele doua carti si mi-am dat seama ca Suedia e chiar mai interesanta decat o credeam. Desigur, aceasta nu este decat o precizare pe langa subiectul cartii...
Descrierea propriuzisa a cartii promite mult, desi eu am citit-o decat dupa ce am terminat prima parte a cartii * laughs* si am gasit-o atragatoare. In orice caz, citind prologul, am ramas putin confuza si am decis sa nu iau prea mult in seama detaliile prezentate acolo, asa ca am trecut mai departe - si am fost si mai mult bagata in ceata, pentru ca nu prea pricepeam legatura cu prologul, si acest lucru ma fascina teribil.
Treptat, am inteles legatura si miste4rul. Ceea ce, iar, era si mai fascinant.
Are un stil incredibil de frumos prin simplism si totusi... prin faptul ca desi nu are vreo descriere pompoasa ( care, de altfel, poate fi greoaie si abia suportabila uneori ) - totusi, pe langa acest fapt, pastreaza o descriere concreta a unor detalii, personaje, evenimente. Totul decuirge de la sine, as putea spune, este un mod clar de exprimare, nu unul filozofic. Da, as putea spune ca este un stil realist, in care autorul nu se implica in nici un sens, sunt doar personajele si lumea lor - descriere la persoana a IIIa. De altfel, o carte foarte buna de citit ( si nici macar nu am terminat-o pe toata si trebuie sa recunosc ca sunt foarte, foarte curioasa ).
Nu voi intra in detalii asupra cartii, insa pot spune ca imi place iar personajele m-au fascinat. Mai degraba il consider pe Steig Larsson un fel de geniu in stilul acesta. Sau poate ca fabulez, se prea poate, cine stie, se poate sa fiu prea fascinata de carte si prinsa de actiunea ei pentru a mai gandi obiectiv. Dar nu ma deranjeaza acest lucru, mi se pare ca are un stil atat de perfect pentru genul acesta de literatura - nu doar ca te tine uneori cu sufletul la gura, pentru ca te pune, practic, sa faci de unul singur ipoteze; dar, pe de-asupra, te pune si sa participi la actiune, prin presupunerile tale si prin faptul ca sunt atatea pagini in care nu se dezvaluie nimic, absolut nimic! Fascinant.
Oh, ceea ce mi-a atras si mai mult atentia si probabil ca este principalul lucru pe care il ador la aceasta carte este caracterul personajelor. Toate, de-o potriva, mi se par perfecte. In deosebi acelea cu o personalitate atat de puternica - si gasim o varietate foarte larga a personajelor! Preferata mea este, trebuie sa mentionez, Lisbeth Salander - si poate ca voi reveni vreodata asupra subiectului. Taria de caracter a acestui personaj m-a fascinat si intrigat de-o potriva. Iar acum se poate spune ca am gasit un personaj feminin de care sa nu ma despart o vreme indelungata. Are toata admiratia mea neconditionata; cel putin, pentru moment.
Astept sa citesc si urmatoarea parte si sper sa fiu in continuare fascinata de carte / lucru care, de altfel, cred ca se va intampla. Probabil voi reveni.
Cartea este scrisa intr-un stil destul de usor de inteles / respectiv citit, insa are anumite retineri, daca le pot numi asa - pe care le-am plasat la baza perioadei in care a fost scrisa cartea, cel mai probabil. Desi nu stiu cu siguranta in ce an a fost scrisa cartea ( poate ca ar trebui sa ma documentez ) - in orice caz, actiunea din carte are loc cam prin secolul treisprezece, daca nu gresesc, si descrierea mi se pare destul de avansata, pe o parte, si pe alta, are retinerile obisnuite dinaintea perioadei... "demoractice" / " contemorane", libere din punctul de vedere al literaturii. Desi, iar, nu pot spune cu certitudine ca are retineri atat de concrete si clare, sunt doar subtilitati ce atrag atentia, daca stai sa analizezi ( am un obicei destul de intens de a analiza unele detalii ce, poate, in mod obisnuit nu sar in ochi ).
Oricum, cat despre actiunea propriu zisa a cartii, este destul de interesanta. Am gasit fascinanta ideea invizibilitatii si conceptele descrise in carte, mai ales procesele fizice, au fost destul de bine descrise. Dar poate cel mai mult m-a atras caracterul extrovertit si ... coleric al personajului principal, cat si actiunile sale atat de egoiste. Nu ma asteptam la un asemenea personaj vulcanic si mi-a captat, cu siguranta, intreaga atentie. Nu este vorba doar de caracterul lui atat de puternic si de retincent, ci a faptului ca nu se putea, practic, controla, cum ar fi trebuit sa fie normal in societatea in care traia personajul. Acest lucru m-a surprins destul de tare si as putea sa spune ca intr-un mod destul de placut. Chiar mai mult decat atat, as putea spune. M-am bucurat, intr-o oarecare masura, de faptul ca nu am intalnit un alt personaj inteligent-geniu cu o rabdare exterioara tulburatoare si cu un tumult interior sfasietor - trasaturi pe care, de altfel, le admir foarte mult la un personaj, dar intr-o astfel de carte nu si-ar fi avut locul, fara indoiala.
Pe langa personajul principal pe care l-am iubit, intr-un fel sau altul, au fost si celelalte trasaturi ale cartii care mi-au atras atentia. Societatea, intamplarile si celelalte personaje - desigur, despre asta vorbesc. Nu se intampla lucruri exceptionale si extraordinar de originale - cu exceptia fenomenului invizibiliaatii si personalitatii personajului principal, restul personajelor si actiunile lor sunt perfect "normale" societatii si perioadei lor; dar mi-a placut acest lucru.
Cat despre stilul cartii, am mai spus, este unul destul de simplist, dar nu intr-*atat incat lucrurile sa se inteleaga de la sine. Exista descriere si o unda usoara de ironie, pe alocuri, desi foarte subtila. Are alura unei carti SF, bineinteles.
Si astazi tocmai am termninat de citit prima parte din Millenium 1 - Barbati care urasc femeile de Steig Larsson.
Pentru a fi total sincera, nu am nici cea mai mica idee la ce ma asteptam de la aceasta carte si nu pot spune cu certitudine daca m-a luat sau nu prin surprindere. In orice caz, dintr-un asemenea titlu ce mie mi se pare foarte inspirat si chiar... atragator, foarte atragator, existau doar doua variante posibile. Prima, aceea a ipotezei in care continutul era un dezastru total si titlul era singura frumusete a cartii si a doua ipoteza, potrivit careia continutul va fi pur si simplu tulburator, sau cel putin va atrage al naibii de mult atentia cititorului. Desigur, exista si varianta de mijloc pe care de multe ori o ignora fiecare cititor. Poate din dorinta de a da de vreo capodopera. Fara a mai levita pe langa subiect, am fost surprinsa placut de carte. Desi am citit doar prima parte, pot spune cu certitudine nu doar ca imi place ci ca aceasta carte mi se pare foarte reusita.
In primul rand, ma fascineaza locatia, Suedia mi se pare o tara foarte interesanta si cu o cultura destul de dura - cred ca nu sunt singura care asociaza Suedia cu Germania in destul de multe contexte - dar, iar, aceasta este o generalizare oarecum stupida. Oricum, prin cartea aceasta am delimitat, parca, cele doua carti si mi-am dat seama ca Suedia e chiar mai interesanta decat o credeam. Desigur, aceasta nu este decat o precizare pe langa subiectul cartii...
Descrierea propriuzisa a cartii promite mult, desi eu am citit-o decat dupa ce am terminat prima parte a cartii * laughs* si am gasit-o atragatoare. In orice caz, citind prologul, am ramas putin confuza si am decis sa nu iau prea mult in seama detaliile prezentate acolo, asa ca am trecut mai departe - si am fost si mai mult bagata in ceata, pentru ca nu prea pricepeam legatura cu prologul, si acest lucru ma fascina teribil.
Treptat, am inteles legatura si miste4rul. Ceea ce, iar, era si mai fascinant.
Are un stil incredibil de frumos prin simplism si totusi... prin faptul ca desi nu are vreo descriere pompoasa ( care, de altfel, poate fi greoaie si abia suportabila uneori ) - totusi, pe langa acest fapt, pastreaza o descriere concreta a unor detalii, personaje, evenimente. Totul decuirge de la sine, as putea spune, este un mod clar de exprimare, nu unul filozofic. Da, as putea spune ca este un stil realist, in care autorul nu se implica in nici un sens, sunt doar personajele si lumea lor - descriere la persoana a IIIa. De altfel, o carte foarte buna de citit ( si nici macar nu am terminat-o pe toata si trebuie sa recunosc ca sunt foarte, foarte curioasa ).
Nu voi intra in detalii asupra cartii, insa pot spune ca imi place iar personajele m-au fascinat. Mai degraba il consider pe Steig Larsson un fel de geniu in stilul acesta. Sau poate ca fabulez, se prea poate, cine stie, se poate sa fiu prea fascinata de carte si prinsa de actiunea ei pentru a mai gandi obiectiv. Dar nu ma deranjeaza acest lucru, mi se pare ca are un stil atat de perfect pentru genul acesta de literatura - nu doar ca te tine uneori cu sufletul la gura, pentru ca te pune, practic, sa faci de unul singur ipoteze; dar, pe de-asupra, te pune si sa participi la actiune, prin presupunerile tale si prin faptul ca sunt atatea pagini in care nu se dezvaluie nimic, absolut nimic! Fascinant.
Oh, ceea ce mi-a atras si mai mult atentia si probabil ca este principalul lucru pe care il ador la aceasta carte este caracterul personajelor. Toate, de-o potriva, mi se par perfecte. In deosebi acelea cu o personalitate atat de puternica - si gasim o varietate foarte larga a personajelor! Preferata mea este, trebuie sa mentionez, Lisbeth Salander - si poate ca voi reveni vreodata asupra subiectului. Taria de caracter a acestui personaj m-a fascinat si intrigat de-o potriva. Iar acum se poate spune ca am gasit un personaj feminin de care sa nu ma despart o vreme indelungata. Are toata admiratia mea neconditionata; cel putin, pentru moment.
Astept sa citesc si urmatoarea parte si sper sa fiu in continuare fascinata de carte / lucru care, de altfel, cred ca se va intampla. Probabil voi reveni.