Eu tocmai am terminat de citit Ultimul Don, de Mario Puzo.
Nu prea m-am spetit cu cartea aceasta. Am citit destul de rar, pentru ca - in principiu - m-a cam plictisit. Nu genul acela de plictiseala incurabila, ce m-ar fi facut sa renunt cu totul la carte. Insa nu reusea sa imi prinda atentia pe cat de mult ar fi trebuit, erau descrise lucruri ce nu prezentau, pentru mine, nici un fel de importanta. De parca evenimentele descrise erau la intamplare si nu aveau nici o legatura cu subiectul in sine. Aici ma refer, desigur, la titlul cartii. Desigur, aceasta este o opinie ce o prinzi citind primele parti ale cartii. Partea proasta este ca aceste parti de intind destul de mult si pana ce ajungi la final, nu incerci nici un sentiment de dragoste sau admiratie pentru aceasta carte. Este, desigur, parerea mea si poate ca nu imi este impartasita, dar nu asta are importanta acum. Personal, nu am gasit nimic care sa imi placa pana la sfarsitul cartii. Cu expresia a vreo doua citate, care m-au amuzat teribil. Dar care, si trebuie sa subliniez acest fapt, nu aveau nici o legatura cu cartea in sine. Nu cu cartea... ci cu mafia, mai degraba. Totusi, ajungand la finalul cartii, constat ca titlul i se ptoriveste. Desi, repet, nu observi acest lucru pana ce nu ajungi la final.
Mi-a luat mult sa citesc cartea, nu pentru ca a avut 450 de pagini, aproximativ, nici pentru ca ar fi fost greoaie, ci doar pentru ca descria unele fapte ce... cred ca ma repet, nu prezentau o anumita importanta. Nu am reusit sa fiu interesata de lumea aceea a filmului, nici de Athena, nici de Bob Skannet, or so whatever, nici de actiunile propriu zise ale personajelor... nici de detectivul, politistul or so whatever, Losey, Jim Losey. Tho I really liked his name.
Personajul care... se presupune ca mi-a placut cel mai mult, dar nu pot spune ca "mult" ci doar ca mi-a placut, este Lia Vazzi. Mi-a placut personalitatea lui, numele lui si chiar daca nu a fost main character, a fost foarte... aaa, simpatic? Desigur, nu este un termen tocmai potrivit, dar tipul stia ce vrea, era periculos, putea purta o masca bine definita atunci cand voia, numele lui era genial, era loial, isi iubea familia, era puternic si necrutator si inteligent. Desigur, pe langa el mi-a placut si Cross De Lena, pentru inteligenta lui si mutra de mafiot, daca o pot numi asa. Faptul ca inspira teama atunci cand spunea ceva ce, desi nu era o amenintare directa, era o amenintare cu subanteles, ce desigur nu suna ca si o amenintare. Tipic Marilor Doni, presupun.
Totusi, cartea nu se refera la Cross ci la Don Domenico, de fapt - titlul in sine, Ultimul Don, se refera la acesta. Deciziile luate de el nu mi s-au parut nici admirabile si nici altfel, ca si Ultimul Don, nu poate avea ceva ce sa admir la el. Faptul ca l-a crutat pe Cross m-a enervat la culme, era prea ingaduitor, se inmuiase. Familia Clericuzio nu avea nici un fel de putere in ochii mei, cu acea ingaduinta. Era clar sfarsitul mafiei si mi-a parut rau, desi parca mai rau mi-a parut cand am citit Omerta.
Oricum, Don, cum am mai zis, nu a reusit sa ma impresioneze cu nimic. Era prea bun si prea ingaduitor si sufletist. Desigur, a fost si momentul acela cu razboiul impotriva familiei Santadio care poate fi considerat un adevarat succes... dar chiar el a recunoscut-o " Pippi ar fi trebuie sa o omoare pe Rose Marie atunci... dar am fost foarte fericit ca a crutat-o, totusi, pe fiica mea" - aceasta nu este atitudine de mafiot adevarat, duh! Un adevarat Mare Don nu ar trebui sa arate atat de multa indurare, sa nu fie atat de"¦ dulce, daca imi permit sa folosesc acest termen. In orice caz, Don Domenico nu s-a bucurat de respectul meu in aceasta carte, asa cum a facut-o Don din Nasul impreuna cu Michael"¦ si de fapt toate personajele din acea carte. Si nici macar de respectul si admiratia pe care am avut-o pentru personajele din Omerta. Desi, da, trebuie sa recunosc, acesta era mesajul cartii. Sfarsitul mafiei. Doar ca nu ma induioseaza.
Dante a fost si el un personaj usor interesat, dar care tot nu a reusit sa imi capteze indeajuns de mult atentia. Era, desigur, un personaj puternic si inteligent si"¦ cu un caracter groaznic, de mafiot idiot, sa spunem asa. Avand in vedere ca in el curgea si sangele Santadio si Clericuzio, era normal. Pe o parte, mi s-a parut amuzant, dar pe o parte foarte mica. In rest, mi s-a parut un personaj dezgustator.
Cel care mi s-a parut oarecum simpatic a fost Skippy Deere, chiar daca nu a avut vreo legatura cu mafia, ok - nu era mafiot, la asta ma refer. Dar era un personaj direct si inteligent si mi-a placut personalitatea sa.
In rest, nu au existat personaje care sa imi atraga atentia indeosebi, desi daca stau sa ma gandesc mai bine, mi-a placut si Bob Skannet. Nu el in sine ci personalitatea sa urata - mi-a placut „istoria vietii lui" sa ii spunem asa, dar el ca si personaj"¦ nu m-a impresionat sau mi-a atras prea mult atentia.
Acum, despre actiune in sine, am mai spus, nu mi-a captivat atentia. O mare parte din carte, cea mai mare parte din carte, este plictisitoare. Se invarte in jurul lumii filmului, actori, si sex"¦ si bani. Indeosebi sex si bani, de parca aceasta carte ar fi doar despre aceste doua subiecte. Si chiar m-a dezgustat, pentru ca intr-adevar este un fel de „ lume in care traim" desi multe lucruri mi s-au parut exagerate. Da, intr-adevar, prea mult sex, totusi. Lumea era extraordinar de degradata, inteleg, dar de ce sa se ajunga, totusi, atat de departe? Mi s-a parut ca Mario Puzo a exagerat de-a binelea din acest punct de vedere.
Prin urmare, singura parte din carte care mi-a placut, a fost aceea in care a inceput cu adevarat actiunea, in care a fost ucis Pippi De Lena, in care a fost ucis Dante si Jim Losey. Actiunea propriu zisa. Nu am avut batai accelerate ale inimii sau vreo dragoste imensa pentru evenimentele din carte, desi au fost destul de OK in comparatie cu restul cartii.
Momentul uciderii lui Dante ar fi putut fi mult mai frumos, avand in vedere ca a fost, intr-un fel, punctul culminant al cartii. Dar nu, a fost atat de sec si rapid si doar momentul in care Lia Vazzi a dat foc vilei aleia am putut simti niste incantare. In rest, nu.
Ar fi fost o reusita extraordinara daca Don Domenico ar fi ordonat uciderea lui Cross. Altfel spus"¦ nu se putea, totusi, intampla asa ceva, avand in vedere actiunea cartii si mesajul transmis. Dar ar fi fost frumos, pentru mine ca si cititor.
Am si doua citate pe care as vrea sa le notez.
Si eu am fost candva om, pe urma m-am insurat. / Skippy Deere
Nu cunosti femeile. Daca te plac, poti sa te si usurezi in chiuveta de bucatarie. Daca nu te plac, poti sa faci din ele regine ale Angliei, ca tot nu dau doi bani pe tine. / Pippi De Lena.
In orice caz, Ultimul Don nu se poate compara cu Nasul si desi multi au spus ca aceasta este o carte mult mai buna decat Nasul, nu pot sa vad cum. Cele doua nu se compara. Mi-a placut si Omerta mai mult decat aceasta. Desigur, nu vreau sa jignesc stilul lui Mario Puzo, pentru ca imi place foarte mult acesta ca si scriitor si cartile citite de la el au fost o incantare, doar ca in comparatie cu cele doua, Ultimul Don nu este asa o mare reusita.
Nu prea m-am spetit cu cartea aceasta. Am citit destul de rar, pentru ca - in principiu - m-a cam plictisit. Nu genul acela de plictiseala incurabila, ce m-ar fi facut sa renunt cu totul la carte. Insa nu reusea sa imi prinda atentia pe cat de mult ar fi trebuit, erau descrise lucruri ce nu prezentau, pentru mine, nici un fel de importanta. De parca evenimentele descrise erau la intamplare si nu aveau nici o legatura cu subiectul in sine. Aici ma refer, desigur, la titlul cartii. Desigur, aceasta este o opinie ce o prinzi citind primele parti ale cartii. Partea proasta este ca aceste parti de intind destul de mult si pana ce ajungi la final, nu incerci nici un sentiment de dragoste sau admiratie pentru aceasta carte. Este, desigur, parerea mea si poate ca nu imi este impartasita, dar nu asta are importanta acum. Personal, nu am gasit nimic care sa imi placa pana la sfarsitul cartii. Cu expresia a vreo doua citate, care m-au amuzat teribil. Dar care, si trebuie sa subliniez acest fapt, nu aveau nici o legatura cu cartea in sine. Nu cu cartea... ci cu mafia, mai degraba. Totusi, ajungand la finalul cartii, constat ca titlul i se ptoriveste. Desi, repet, nu observi acest lucru pana ce nu ajungi la final.
Mi-a luat mult sa citesc cartea, nu pentru ca a avut 450 de pagini, aproximativ, nici pentru ca ar fi fost greoaie, ci doar pentru ca descria unele fapte ce... cred ca ma repet, nu prezentau o anumita importanta. Nu am reusit sa fiu interesata de lumea aceea a filmului, nici de Athena, nici de Bob Skannet, or so whatever, nici de actiunile propriu zise ale personajelor... nici de detectivul, politistul or so whatever, Losey, Jim Losey. Tho I really liked his name.
Personajul care... se presupune ca mi-a placut cel mai mult, dar nu pot spune ca "mult" ci doar ca mi-a placut, este Lia Vazzi. Mi-a placut personalitatea lui, numele lui si chiar daca nu a fost main character, a fost foarte... aaa, simpatic? Desigur, nu este un termen tocmai potrivit, dar tipul stia ce vrea, era periculos, putea purta o masca bine definita atunci cand voia, numele lui era genial, era loial, isi iubea familia, era puternic si necrutator si inteligent. Desigur, pe langa el mi-a placut si Cross De Lena, pentru inteligenta lui si mutra de mafiot, daca o pot numi asa. Faptul ca inspira teama atunci cand spunea ceva ce, desi nu era o amenintare directa, era o amenintare cu subanteles, ce desigur nu suna ca si o amenintare. Tipic Marilor Doni, presupun.
Totusi, cartea nu se refera la Cross ci la Don Domenico, de fapt - titlul in sine, Ultimul Don, se refera la acesta. Deciziile luate de el nu mi s-au parut nici admirabile si nici altfel, ca si Ultimul Don, nu poate avea ceva ce sa admir la el. Faptul ca l-a crutat pe Cross m-a enervat la culme, era prea ingaduitor, se inmuiase. Familia Clericuzio nu avea nici un fel de putere in ochii mei, cu acea ingaduinta. Era clar sfarsitul mafiei si mi-a parut rau, desi parca mai rau mi-a parut cand am citit Omerta.
Oricum, Don, cum am mai zis, nu a reusit sa ma impresioneze cu nimic. Era prea bun si prea ingaduitor si sufletist. Desigur, a fost si momentul acela cu razboiul impotriva familiei Santadio care poate fi considerat un adevarat succes... dar chiar el a recunoscut-o " Pippi ar fi trebuie sa o omoare pe Rose Marie atunci... dar am fost foarte fericit ca a crutat-o, totusi, pe fiica mea" - aceasta nu este atitudine de mafiot adevarat, duh! Un adevarat Mare Don nu ar trebui sa arate atat de multa indurare, sa nu fie atat de"¦ dulce, daca imi permit sa folosesc acest termen. In orice caz, Don Domenico nu s-a bucurat de respectul meu in aceasta carte, asa cum a facut-o Don din Nasul impreuna cu Michael"¦ si de fapt toate personajele din acea carte. Si nici macar de respectul si admiratia pe care am avut-o pentru personajele din Omerta. Desi, da, trebuie sa recunosc, acesta era mesajul cartii. Sfarsitul mafiei. Doar ca nu ma induioseaza.
Dante a fost si el un personaj usor interesat, dar care tot nu a reusit sa imi capteze indeajuns de mult atentia. Era, desigur, un personaj puternic si inteligent si"¦ cu un caracter groaznic, de mafiot idiot, sa spunem asa. Avand in vedere ca in el curgea si sangele Santadio si Clericuzio, era normal. Pe o parte, mi s-a parut amuzant, dar pe o parte foarte mica. In rest, mi s-a parut un personaj dezgustator.
Cel care mi s-a parut oarecum simpatic a fost Skippy Deere, chiar daca nu a avut vreo legatura cu mafia, ok - nu era mafiot, la asta ma refer. Dar era un personaj direct si inteligent si mi-a placut personalitatea sa.
In rest, nu au existat personaje care sa imi atraga atentia indeosebi, desi daca stau sa ma gandesc mai bine, mi-a placut si Bob Skannet. Nu el in sine ci personalitatea sa urata - mi-a placut „istoria vietii lui" sa ii spunem asa, dar el ca si personaj"¦ nu m-a impresionat sau mi-a atras prea mult atentia.
Acum, despre actiune in sine, am mai spus, nu mi-a captivat atentia. O mare parte din carte, cea mai mare parte din carte, este plictisitoare. Se invarte in jurul lumii filmului, actori, si sex"¦ si bani. Indeosebi sex si bani, de parca aceasta carte ar fi doar despre aceste doua subiecte. Si chiar m-a dezgustat, pentru ca intr-adevar este un fel de „ lume in care traim" desi multe lucruri mi s-au parut exagerate. Da, intr-adevar, prea mult sex, totusi. Lumea era extraordinar de degradata, inteleg, dar de ce sa se ajunga, totusi, atat de departe? Mi s-a parut ca Mario Puzo a exagerat de-a binelea din acest punct de vedere.
Prin urmare, singura parte din carte care mi-a placut, a fost aceea in care a inceput cu adevarat actiunea, in care a fost ucis Pippi De Lena, in care a fost ucis Dante si Jim Losey. Actiunea propriu zisa. Nu am avut batai accelerate ale inimii sau vreo dragoste imensa pentru evenimentele din carte, desi au fost destul de OK in comparatie cu restul cartii.
Momentul uciderii lui Dante ar fi putut fi mult mai frumos, avand in vedere ca a fost, intr-un fel, punctul culminant al cartii. Dar nu, a fost atat de sec si rapid si doar momentul in care Lia Vazzi a dat foc vilei aleia am putut simti niste incantare. In rest, nu.
Ar fi fost o reusita extraordinara daca Don Domenico ar fi ordonat uciderea lui Cross. Altfel spus"¦ nu se putea, totusi, intampla asa ceva, avand in vedere actiunea cartii si mesajul transmis. Dar ar fi fost frumos, pentru mine ca si cititor.
Am si doua citate pe care as vrea sa le notez.
Si eu am fost candva om, pe urma m-am insurat. / Skippy Deere
Nu cunosti femeile. Daca te plac, poti sa te si usurezi in chiuveta de bucatarie. Daca nu te plac, poti sa faci din ele regine ale Angliei, ca tot nu dau doi bani pe tine. / Pippi De Lena.
In orice caz, Ultimul Don nu se poate compara cu Nasul si desi multi au spus ca aceasta este o carte mult mai buna decat Nasul, nu pot sa vad cum. Cele doua nu se compara. Mi-a placut si Omerta mai mult decat aceasta. Desigur, nu vreau sa jignesc stilul lui Mario Puzo, pentru ca imi place foarte mult acesta ca si scriitor si cartile citite de la el au fost o incantare, doar ca in comparatie cu cele doua, Ultimul Don nu este asa o mare reusita.