09-10-2010, 10:09 PM
Capitolul 8
Mă uitam prin cărţile de medicină pe care le cumpărase Emi pentru mine. Aveam să studiez fiecare bucăţică şi să dau din nou examenul. Trebuia să intru, dar filmul pe care l-am trăit nu îmi dădea pace. Îmi era frică să pic. Îmi era teamă pentru că până la urmă aveam să fiu pregătită de un terchea ginecolog nu un profesor. El încă era doar medic şi mă învăţa pe mine. Nu credeam că aveam să păţesc una ca asta, deşi aveam senzaţia că voi trece. Voi lua 10. Totuşi conştiinţa mea zicea că e adevărat, că mă va ajuta, că voi trece cu bine, inima îmi dicta la fel, bătea mai repede ca de obicei, însă ceva parcă spunea ţipa în mine că nu e adevărat. Că voi pica. Probabil că era doar paranoia mea care mereu îşi făcea intrarea neliniştindu - mă. Chiar trebuia să fiu aşa paranoică ?
Mă durea şi spatele. Vai asta mai lipsea acum ? Pff . . . De ce trebuia ca eu să simt chestiile astea ? Adevărul era că şi spatele fusese afectat oarecum, nu doar piciorul. Îmi amintesc că la prăbuşire am dat cu spatele de asfalt iar apoi m-am lovit la tâmplă. Daia am acum o durere tâmpită de cap care mă sâcâie. Chiar dacă am luat pastile e din vina medicamentului puternic ce începea să-mi vindece locul afectat. Mai aveam câteva zile până să-mi treacă durerea. Mă mai lua aşa, dar nici să mă ţină în sedative nu puteau. Aşa că trebuia să îmi dea acel medicament ca să acţioneze mai rapid. De asemenea piciorul începea să mi se vindece. Cusătura începea să fie inutilă datorită faptului că hipoderma se lipise deja, iar derma începea şi ea să se adune. Epiderma încă era luată, dar la ea era mai greu. Mai întâi trebuia să se lipsească cele două apoi ea. Mă întrebam dacă vor rămâne urme în primele săptămâni de la cusătură.
La spate aveam o enervantă julitură. Cât puteam să urăsc alifia aia tâmpită pe care mi-o aplicau asistentele zi de zi. Mă cam ustura Baneocinul, dar era chiar foarte bun. Mă legau zi de zi, de asemenea îmi schimbau bandajul de la cap şi picior la tot acel interval. Nu vroiam să rămână urme, dar mă gândeam că vor trece mai rapid. Cel puţin puteam să mă relaxez citind o carte sau uitându - mă prin fişele pe care David mi le dăduse. Oh da, îi reţinusem numele. David . . . ce nume . . . îh . . . e nume foarte pompos aşa. Îmi dă senzaţia de medic stomatolog, nu de ginecolog. Mă gândesc că dacă m-a operat pesemne să aibe doctorat şi în chirurgie. Bun aşa. . . tipul e asigurat. Chiar şit efoarte bine să facă o fişă calumea. Cel puţin din câte am auzit că e foarte talentat la catedră. Cică ar fi predat Biologie celulară. Super tipul. Mda . . . la biologie celulară am luat 3 puncte. Ce chestie.
Speram totuşi să mă înveţe şi să trec. Eram mulţumită că trăiam. Nu murisem şi scăpasem cu viaţă. Tot ce simţeam în acele momente era scârba aia de baneocin ce îşi făcea efectul. Simţeam cum anihilează toate bacteriile, chiar dacă rana iniţial fusese curăţată şi îngrijită, baneocinul acţiona şi intern curăţând întreaga julitură până în celule. Fiecare atom din mine parcă era curăţat. Am lăsat cartea din mână şi mi-am pierdut concentrarea când a intrat Emi în salon. Mirosea a ţigări. Iar fumase. Tuşea slab şi îi era frig. Venise de afară. Corpul slab şi cu cearcăne violete de om nedormit îmi dădea un semn rău.
- Ce ai ? De la ţigări ? întreb.
- Ştii că nu pun gura pe ţigări decât o dată pe lună. Ştii asta.
- Atunci nu înţeleg de ce arăţi aşa. Parcă eşti nemâncat şi nedormit.
- Nu ştiu, Giu ' nu îţi face griji !
- Cum să nu îmi fac griji. Ştiu că ai mâncat, te-am văzut cu platoul de cartofi fierţi în mână trecând spre cantină. Ştiu că te hrăneşti, dar nu înţeleg de ce arăţi aşa obosit, aşa de nemâncat şi arăţi bolnav. Ce ai ? Zi - mi !
- Nu mai insista, nu am nimic. Sunt în regulă. Mă duc la nişte analize azi. Nu m-am simţit chiar ok.
PS : Deea . . . hm nu ştiu nimic despre ea şi nici ea nu a mai vorbit cu mine nimic. Nu ştiu . . . am continuat singură. Scuizaţi absenţa. Continuaţi să citiţi şi să comentaţi.
Mă uitam prin cărţile de medicină pe care le cumpărase Emi pentru mine. Aveam să studiez fiecare bucăţică şi să dau din nou examenul. Trebuia să intru, dar filmul pe care l-am trăit nu îmi dădea pace. Îmi era frică să pic. Îmi era teamă pentru că până la urmă aveam să fiu pregătită de un terchea ginecolog nu un profesor. El încă era doar medic şi mă învăţa pe mine. Nu credeam că aveam să păţesc una ca asta, deşi aveam senzaţia că voi trece. Voi lua 10. Totuşi conştiinţa mea zicea că e adevărat, că mă va ajuta, că voi trece cu bine, inima îmi dicta la fel, bătea mai repede ca de obicei, însă ceva parcă spunea ţipa în mine că nu e adevărat. Că voi pica. Probabil că era doar paranoia mea care mereu îşi făcea intrarea neliniştindu - mă. Chiar trebuia să fiu aşa paranoică ?
Mă durea şi spatele. Vai asta mai lipsea acum ? Pff . . . De ce trebuia ca eu să simt chestiile astea ? Adevărul era că şi spatele fusese afectat oarecum, nu doar piciorul. Îmi amintesc că la prăbuşire am dat cu spatele de asfalt iar apoi m-am lovit la tâmplă. Daia am acum o durere tâmpită de cap care mă sâcâie. Chiar dacă am luat pastile e din vina medicamentului puternic ce începea să-mi vindece locul afectat. Mai aveam câteva zile până să-mi treacă durerea. Mă mai lua aşa, dar nici să mă ţină în sedative nu puteau. Aşa că trebuia să îmi dea acel medicament ca să acţioneze mai rapid. De asemenea piciorul începea să mi se vindece. Cusătura începea să fie inutilă datorită faptului că hipoderma se lipise deja, iar derma începea şi ea să se adune. Epiderma încă era luată, dar la ea era mai greu. Mai întâi trebuia să se lipsească cele două apoi ea. Mă întrebam dacă vor rămâne urme în primele săptămâni de la cusătură.
La spate aveam o enervantă julitură. Cât puteam să urăsc alifia aia tâmpită pe care mi-o aplicau asistentele zi de zi. Mă cam ustura Baneocinul, dar era chiar foarte bun. Mă legau zi de zi, de asemenea îmi schimbau bandajul de la cap şi picior la tot acel interval. Nu vroiam să rămână urme, dar mă gândeam că vor trece mai rapid. Cel puţin puteam să mă relaxez citind o carte sau uitându - mă prin fişele pe care David mi le dăduse. Oh da, îi reţinusem numele. David . . . ce nume . . . îh . . . e nume foarte pompos aşa. Îmi dă senzaţia de medic stomatolog, nu de ginecolog. Mă gândesc că dacă m-a operat pesemne să aibe doctorat şi în chirurgie. Bun aşa. . . tipul e asigurat. Chiar şit efoarte bine să facă o fişă calumea. Cel puţin din câte am auzit că e foarte talentat la catedră. Cică ar fi predat Biologie celulară. Super tipul. Mda . . . la biologie celulară am luat 3 puncte. Ce chestie.
Speram totuşi să mă înveţe şi să trec. Eram mulţumită că trăiam. Nu murisem şi scăpasem cu viaţă. Tot ce simţeam în acele momente era scârba aia de baneocin ce îşi făcea efectul. Simţeam cum anihilează toate bacteriile, chiar dacă rana iniţial fusese curăţată şi îngrijită, baneocinul acţiona şi intern curăţând întreaga julitură până în celule. Fiecare atom din mine parcă era curăţat. Am lăsat cartea din mână şi mi-am pierdut concentrarea când a intrat Emi în salon. Mirosea a ţigări. Iar fumase. Tuşea slab şi îi era frig. Venise de afară. Corpul slab şi cu cearcăne violete de om nedormit îmi dădea un semn rău.
- Ce ai ? De la ţigări ? întreb.
- Ştii că nu pun gura pe ţigări decât o dată pe lună. Ştii asta.
- Atunci nu înţeleg de ce arăţi aşa. Parcă eşti nemâncat şi nedormit.
- Nu ştiu, Giu ' nu îţi face griji !
- Cum să nu îmi fac griji. Ştiu că ai mâncat, te-am văzut cu platoul de cartofi fierţi în mână trecând spre cantină. Ştiu că te hrăneşti, dar nu înţeleg de ce arăţi aşa obosit, aşa de nemâncat şi arăţi bolnav. Ce ai ? Zi - mi !
- Nu mai insista, nu am nimic. Sunt în regulă. Mă duc la nişte analize azi. Nu m-am simţit chiar ok.
PS : Deea . . . hm nu ştiu nimic despre ea şi nici ea nu a mai vorbit cu mine nimic. Nu ştiu . . . am continuat singură. Scuizaţi absenţa. Continuaţi să citiţi şi să comentaţi.
-