Roşul tău în seringa mea
#1
Bună ziua ! Ce faceţi ? Şi eu vă iubesc, acum nu vă închinaţi. Bun eu şi Deea ne-am hotărât să facem un fic împreună. E original doar daia e situat la această secţiune. Oricum sper să vă placă ce scriem şi vă aşteptăm cu opinii, critici şi comentarii de care doriţi. Sperăm să vă placă şi să mai treceţi pe la noi din când în când.

Nume : Roşul tău în seringa mea
Genuri : Romance, Dramă.
Limită de vârstă : Dap, va fi la plus 16 ani dar când va sosi vremea specificăm

Ficul e făcut în colaborare cu Deea. Ea va scrie din perspectiva Giuliei, iar eu din perspectiva lui David. Hope you’ll like it and enjoy .




Capitolul 1


-Aveţi o fetiţă.

Cuvintele veniseră pentru ea ca un cadou în acea zi. Nu se aşteptase să-i dau eu vestea cea mare. Chinul naşterii prin care trecuse timp de 6 ore se terminase. Ginecologul care îmi era şi prieten foarte bun încă din facultate mă trimisese pe mine să o anunţ pe mămica fericită că avea o fetiţă sănătoasă. Era chiar drăgălaşă şi avea ochii ei. Nu eram eu cel care o ajutase la naştere, însă îmi venea şi mie rândul. De ce alesesem meseria asta ? Din plăcere. Atunci când simţi că mai e puţin până în ziua naşterii observi fericirea din ochii femeii nerăbdătoare, dar totuşi o teamă o blochează. Teama de complicaţii probabil. Îmi plăcea medicina încă de când eram mic. Adoram să fac asta. La asta mă şi pricepeam cel mai tare. Terminasem facultatea de trei ani şi eram mândru de mine. Până acum avusem o groază de familii fericite şi ştiam că e meseria ce mă împlinea emoţional pe deasupra. Spitalul era locul în care îmi petreceam majoritatea timpului şi unde mai adormeam din când în când. Dacă înimeream zile în care eram de gardă era şi mai bine. Pe acasă treceam destul de rar. Mai stăteam la mama acasă să o ajut, iar cu tata plecam la peşte. În apartament mergeam când eram extrem de obosit şi nu puteam să mai dau pe la mama că nu mai avea nevoie să o ajut. Ce mă irita când mă duceam la mama era că mă tot enerva că sunt burlac. Nu înţelegea de ce eu la aproape 30 de ani sunt burlac, dar chiar nu mă interesa nimeni. Probabil că la 70 de ani tot în cabinetul de la spital stăteam aşteptând femei însărcinate la consult. Asta făceam în fiecare zi mai puţin în concediu şi weekenduri. O amică foarte bună de a mea pe care o cunoscusem încă din facultate mă plăcuse încă din primul an, dar i-am explicat că nu simt acelaşi lucru. Era oarecum dezamăgită, dar a înţeles că eu nu pot să fiu forţat să iubesc pe cineva. Dacă mă voi îndrăgosti, o voi face pur şi simplu, dar nu vreau relaţii propuse. Nici timp nu aveam de o relaţie. Ieşisem din gardă şi mă pregăteam să plec cu maşina acasă la apartament. Nu vroiam să trec acum pe la mama fiindcă ziua îşi invită vecinele la bârfe şi cafele, iar eu chiar aveam nevoie de somn şi linişte în acele momente. Dacă stăteam să îmi ţin perna pe urechi sau dopuri de urechi nu rezolvam nimic. Apartamentul meu era cel mai liniştit loc de pe pământ. Nu renunţam aşa uşor la el. Am plecat încet cu maşina. Nu vroiam să mă trezesc cu un accident. Se putea ca un dobitoc să intre în mine sau eu să fiu dobitocul şi să intru în cineva. Am pornit-o uşurel pe şosea ca să nu provoc dezastru pe acolo. La ce obosit eram puteam să pierd controlul şi să intru în cineva. Nu puteam permite aşa ceva, ce dracu’. În oglinda maşinii îmi puteam vedea ochii obosiţi şi nedormiţi. Parcă implorau să îi las să se închidă. Negrul ăla nu se mai deosebea. Acum parcă era un gri tot din cauza oboselii. Nu mai spun de păr care era ciufulit şi transpirat. Firele de păr negre îmi intrau în ochi şi mă deranjau. Dacă mă duceam la mama aşa cu siguranţă mi-ar fi dat în cap cu ceva şi m-ar fi pus să dorm. Noroc că ajunsesem acasă şi am parcat maşina apoi am intrat în bloc. Patul parcă mă chema. Se afla în mijlocul dormitorului unde în stânga şi dreapta acestuia aveam nişte dulăpioare unde îmi ţineam diverse chestii. Lângă baie aveam dulapul cu haine şi undeva mai încolo biroul cu laptopul. Baia era undeva lângă dulap şi cum intrai dădeai peste nişte pereţi albaştrii şi o chiuvetă şi un duş obişnuit. M – am aruncat în pat aşa îmbrăcat şi am uitat de mine complet. Nu am mai dat atenţie la nimic altceva şi am adormit. Eram extrem de obosit. După ce mă trezeam aveam de gând să fac un duş şi să mănânc. Norocul meu că apartamentul era în ordine. După ce m-am trezit eram proaspăt. Parcă trupul meu cerşise după somn. Mă băgasem la un duş ca apoi să mănânc….cina. Era în jur de şase jumătate seara. Aveam de gând să mănânc nişte spaghete cu sos o reţetă olandeză văzută la televizor şi apoi să-mi pregătesc o salată de fructe. Cred că mai rămăsese nişte căpşuni de vinerea trecută. Am lăsat spaghetele la fiert şi m-am dus la duş. Cred că fusese cea mai grozavă experienţă posibilă. M-am lăsat dus de val acolo şi iubeam să simt acele picături fierbinţi pe trupul meu. Mai aveam puţin şi gemeam. Nu eram în toate minţile de fapt. Mă controlam, mă controlam…
Într-un final am ieşit. Nu-s genul să povestesc ce am făcut la baie. Prea plictisitor. Am ajuns în bucătărie unde mi-am aşezat în farfurie spaghetele, carnea şi sosul şi într-un bol am tăiat fructele. În timp ce tăiam căpşunile, portocalele, bananele şi celelalte fructe, lăsam spaghetele şi restul la răcit. Mă ardea limba dacă le mâncam aşa. Am preparat şi siropul de ciocolată şi l-am turnat peste fructele din bol. Am amestecat conţinutul cu o paletă de bucătărie şi le-am lăsat la frigider puţin. Îmi era foame de muream aşa că le-am mâncat cu poftă, apoi au urmat fructele. Nu ştiu de ce avusem impresia că mai trebuia sare, deşi nu sunt genul să toarne solniţa în mâncare, însă în opinia mea mai trebuiau ceva sare. Le-am mâncat aşa oricum. Carnea era îndeauns de sărată încât să le facă şi pe spaghete să fie la fel la gust. După am plecat în dormitor. Dat fiind că era seară de ce să nu profit. Aveam de ales între a merge la mama, a merge prin oraş sau a sta să mă uit la un anime. Da, da, da mă uitam de când aveam 12 ani nimic nou. Tata se uită şi acum la vârsta de 80 de ani aproape. Vreau să iau puţin aer aşa că mă îmbrac cu un costum şi ies afară. Nu pot suporta altceva în afară de costum. Îmi iau şi mobilul în caz că sunt căutat şi plec. Străzile sunt goale. Nimeni nu mai rătăceşte în parc la ora aia doar eu. Probabil că sunt prin cluburi. Sunt oarecum sătul de oraşul acesta, dar nu pot pleca. Sunt legat prea mult de munca mea. Aici am un apartament frumos e şi mama aici şi tata. Nu îi pot lăsa singuri. Dar mamam cu obsesia ei legată de prietena mea. Vrea neapărat nepoţi. Considera ca la vârsta ei are nevoie de nepoţi pe care să-i îngrijească şi cu care să plece în parc. Cum să îi ofer nepoţi când eu nu am pe nimeni. Şi nici că voi avea pe cineva. Eu un medic care de abia trece pe acasă…
-
#2
Hey there, cum am promis am sosit cu un comm xD Ce pot sa spun, ma bucur de aceasta colaborare, astept sa vad cum se descurca si Deea, in fine...cu siguranta se va descurca de minune si ea la randul ei xD Sa incepem...in primul rand, titlu m-a atras foarte mult sa citesc acest fic. Este un titlu original, din punctul meu de vedere si inspira foarte multe, abia astept sa aflu mai multe si sa aflu semnificatia titlului.

Abia astept continuarea, deoarece mi-a placut foarte mult primul capitol. David, mi se pare un tip care nu este inebunit dupa casatorie, pe primul loc pune serviciul, iar apoi familia. Chiar imi place mult caracterul lui si vreau sa aflu mai multe despre el.Btw, intotdeauna mi-a placut acest nume. Chiar ma gandeam, daca o sa am un baiat sa-i pun numele David=]] Dar in fine, asta este o alta poveste...Ce pot sa mai spuns, mi se pare o idee originala, si eu vreau sa urmez facultatea de medicina si sa ajung cineva in domniul acesta, deci ma bucur sa vad o asa idee de fic xD
Astept sa vad care e povestea cu Giulia si cum se vor intalni acestia, capitolul 1 nu prezice nimica, cine stie...poate Deea ne va lamuri =]] Greseli de tastare nu am vazut, nici nu le-am urmarit ca un detectiv, iar cu modurile de expunere stai foarte bine. Se pare ca acest capitol a fost mai mult ca o introducere, deoarece nu prea a fost dialog sau cine stie ce actiune. Ai prezentat mai mult o seara normala pe care o are David, foarte ok din punctul meu de vedere.

Astept urmatorul capitol si sper sa vina repede xD Bafta amandurora :3
[Image: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !

#3
Hola , fetelor ! Am vazut si eu noul fic si m-am gandit ca n'ar fi o problema daca as da drumul cuvintelor . Deeci, in primul rand n'am mai vazut un fic asa de original , nu m-am gandit ca va exista vreunul care sa implice medicina . Chiar vreau sa stiu continuarea si sunt foarte curioasa sa vad ce va face si Deea . Nu i-am citit niciun fic de-al ei asa ca sunt deschisa la ori-si-ce .
Buun ! Ma atrage acest David . Are un caracter deosebit , nu e interesat de eterna si plicticoasa casatorie, ci il intereseaza slujba . E un fel de "maca'mea " , doar ca ea s'a maritat cu tata . Eh, asta e altceva , sa revenim .
Greseli de tastare....mmm, ochii mei n'au zarit vreuna, asa ca e bine . Povestea , in sinea sa e foarte interesanta . Chiar vreau sa aflu mai multe, foarte frumos .
Oare Giulia ce persoana va fi ? Eh, om trai si om vedea :]

Continuati tot asa ! Ja ne
I looove chocolate and I love you ! XoXo ^.^
#4
Mulţumim pentru comentarii , fetelor . Sper să nu vă dezamăgesc >.< , mai ales că nu scriu chiar aşa de bine T_T .Am scris cu diacritice,dar îmi lipseşte î din a . So, don't kill me >.<"

Capitolul 2.


-Ai picat !
Răman surprinsă la auzul acestor cuvinte. Inima începe să bată tot mai repede şi mă cuprinde o stare de ameţeală . Îl privesc pe profesorul care mi-a dat această veste ,şi încerc sa vorbesc dar cuvintele parcă nu vor să iasă .
-Domnule profesor ,cred că vă înşelaţi .Uitaţi-vă din nou pe tabel ,poate aţi greşit numele . Vă rog !
-Domnişoară Larion , înţelege că ai picat proba la biologie şi nu poţi intra la Medicină . Învaţă mai bine şi încearcă anul viitor . Acum, dacă eşti amabilă , poţi ieşi pentru că nu eşti singura care vrea să afle rezultatele ,spuse profesorul, apoi îmi indică uşa .
Îl privesc o dată, apoi mă ridic de pe scaunul incomod şi ies din încăpere, trantind uşă după mine . Îi aud pe ceilalţi comentand , dar nu îmi pasă . Încep să alerg pe hol ,pană la ieşirea din Universitate ,unde mă opresc si privesc în jurul meu căutandu-mi fratele . L-am rugat să vină înaintea mea, să îi dau vestea cea bună ,dar acum îmi pare rău că l-am chemat. Cum aş putea sa-i spun că nu am luat examenul ? L-am dezamăgit şi nu mi-am putut ţine promisiunea făcută la moartea părinţilor noştri .Îmi vine să intru în pămant de ruşine . Simt telefonul vibrand în buzunar, şi îl scot pentru a citi mesajul . Se pare că Emi nu poate veni , trebuie să ajute la o naştere . Fratele meu e doctor ginecolog , deci se înţelege că e permanent ocupat . Îmi pun telefonul înapoi în buzunar, şi încep să alerg pe străzi . Mă lovesc de diferite persoane ,dar nu îmi pasă , chiar dacă urlă după mine . Vreau doar să ajung mai repede în locul meu de refugiu . Doar acolo lacrimile vor putea curge în voia lor , fără să mă vadă nimeni plangand. Bătăile inimii sunt tot mai accelerate, răsuflarea tot mai grea, dar alerg pană la intrarea în parc, apoi la locul meu secret de langă lac . Acest loc secret este defapt un spaţiu dintre două sălcii alăturate . Pot sta fără să fiu observată de celelalte persoane din parc .Aici veneam mereu după cursuri şi învăţam în linişte pentru examene , sau mă gandeam la parinţii pe care i-am pierdut cand eram mică . Mama a murit cand m-a născut , din cauza unor complicaţii .De atunci fratele meu a jurat că va fi ginecolog, pentru a ajuta femeile însărcinate . Tata nu a rezistat mult după moartea mamei . Din cate mi s-a povestit , el nu a putut accepta o viaţă fără femeia iubită , şi într-o seară a venit beat acasă apoi s-a sinucis . Emi şi cu bunicii m-au crescut şi m-au înconjurat mereu cu dragostea şi bunătatea lor. Cand mi-au povestit despre părinţii mei , şi eu , la fel ca Emilian , am jurat că voi deveni medic . Am învăţat tot timpul şi am avut cele mai bune rezultate , dar acum simt că i-am dezamăgit pe toţi . Nu ştiu cum voi putea să le dau vestea cea proastă . Pur şi simplu îmi lipseşte puterea .
Aş vrea să pot ţipa pană cand toată presiunea ce-mi apasă pieptul s-ar elibera, şi s-ar răspandi toata furia ce s-a strans în mine . Cum naiba am putut să pic examenul cand m-am chinuit atat să învăţ ?Eram aşa sigură că voi reuşi , aşa de sigură că am făcut totul corect ! Niciodată nu mi-am imaginat că mi s-ar putea întampla aşa ceva . Nici acum nu îmi vine să cred ca este adevărat ceea ce mi s-a întamplat .Închid ochii şi încerc să mă liniştesc . Trebuie să par calmă cand voi ajunge acasă ,trebuie să par puternică în faţa celorlalţi , cu toate că de fapt sunt distrusă . Deschid ochii şi privesc în jurul meu . Nici nu mi-am dat seama că afară începuse să se întunece . Probabil cei de acasă sunt îngrijoraţi .Mă ridic şi părăsesc în grabă parcul . Mă uit într-o parte si-n cealaltă a străzii, apoi păşesc pe şosea fără să arunc o pivire şi semaforului . Ajung prin mijlocul străzii , dar o lumină puternică însoţită de un scraşnet de roţi mă fac să răman pe loc . Ochii mi se măresc de groază .Încerc să îmi mişc picioarele, dar e prea tarziu . O bufnitură se face auzită şi în acelaşi timp corpul îmi este cuprins de o durere infernală . Aud o portieră trantită şi nişte paşi apropiindu-se . Mintea mi se întunecă şi mă scufund spre uitare , în timp ce o voce gravă se face auzită .
-Te rog, rezistă !
#5
Capitol nou :x Nu credeam ca va sosi atat de repede, dar eu una sunt foarte multumita xD. Mie una chiar imi place modul tau de a scrie, totusi imi pare rau pentru faptul ca(,) capitolul a fost foarte scurt, dupa parerea mea. Voiam sa aflu mai multe din acest capitol, dar astept continuarea. Sper ca pe parcurs sa faci capitolele mai mari, deoarece scri excelent. Greseli de tastare nu am vazut, deci este ok, iar cu modurile de expunere stai foarte bine. M-a impresionat trecutul fetei si in acelasi timp m-a intristat. Gestul ei si a lui Emi esti de admirat, vor sa devina medici datorita trecutului lor, care nu este unul vesel. Deasemenea regret ca tipa nu a trecut examenul, si eu m-as fi simtit la fel de rau ca si ea, daca acesta ar fi fost visul meu( chiar e O_O ). Sfarsitul capitolului nu mi-a placut T_T Saraca, sper sa fie ok, sa nu fi patit nimic grav.

Astept urmatorul capitol cu nerabdare, deoarece vreau sa vad ce se va intampla in continuare, sunt foarte curioasa. Si inca o data, voi doua scrieti minunat ;)) Succes in continuare <3
[Image: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !

#6
Salut, well, a trebuit să trec şi eu pe aici aşa că iată-mă.

Titlul nu-mi place. Nu ştiu încă care este semnificaţia lui dar nu ştiu, nu mă atrage, mi se pare uşor impropriu spus " roşul tău în seringa mea", nu , nu mi se pare nici sadic nici altceva, doar că nu mă atrage în mod special, îmi dă o imagine dezordonată şi cam neînţeleleasă. Poate pe parcurs îl voi agrea mai mult. Plus că nu mă iau atât de tare de acest detaliu, având în vedere că cel mai greu este să alegi titlul lucrării, nu conţinutul * laughs *

În primul capitol al lui Lynn am găsit ceva ce iar nu mi s-a părut prea bine spus. Adică, nu este o greşeală, total. Dar având în vedere că e vb. de medicină şi era pe domeniu, nu ştiu cât se poate spune " avea ochii mamei / tatălui" când de abia s-a născut. asta pt că ochii unui copil nou născut nu au o culoare anume, sunt foarte... neclari, din câte ştiu eu, şi după câteva luni îşi formează adevărata culoare.
Quote:Probabil că la 70 de ani tot în cabinetul de la spital stăteam aşteptând femei însărcinate la consult.
Nu e corect spus, asta pt. că este vb. De viitor şi nu prea poţi folosi timpul respectiv. Megea mai bine cu ceva de genul [....] voi sta aşteptând [... ] sau [...] voi fi stând[ ... ] . Ceva pe acolo în orice caz.
Vezi că în acest capitol ai avut cuvântul „mamă” repetat într-o veselie la un moment dat. Şi nu era prea ca lumea exprimarea acolo, era vb. de ajutat, de nu ştiu ce. Oricum, mă cam zgâria pe ureche.
Acolo unde ai descris momentul în care s-a culcat şi s-a trezit, nu îmi place cum ai aşezat. Adică, ai pus pur şi simplu în continuare. Trebuia să faci o pauză, ori să o iei de la capăt, ori să laşi liber un rând, ori ceva de genul. Pt că pe zup nu se aliniază ca în word şi e destul de greu să realizezi cum este scris, aşa că trebuie puţin lucrat la asta ca să arate fain capitolul.
Quote: când aveam 12 ani ( virgulă ) nimic nou.
şi am mai văzut vreo două cazuri asemănătoare în care nu pusesei virgulă dar nu le-am mai menţionat, sunt de prisos.
În orice caz, capitolul nu e rău. Îmi place tipul ( David zici că îl cheamă ? * laughs * ideea e că eu adooooor numele ăsta ). Ai avut ceva greşeli pe parcursul capitolului, câte ceva am menţionat eu mai sus... exprimarea ta este oarecum forţată, m-am plictisit puţin la faza cu mâncatul, sare, dar nu mai pune sare , deşi pe o parte a fost oarecum amuzant. Ai repetate de câteva ori cuvântul fructe, devenea oarecum iritant. Mda, deci, cum am spus, exprimarea ta este oarecum forţată mai ales când descrii un loc sau o acţiune. Pe de altă parte, îmi place cum îşi exprimă gândurile şi sentimentele, personajul tău. La asta te pricepi mult mai bine. Per total, capitolul a fost fain şi oarecum interesant. Personajul tău aproape la 30 de ani, este cul. Adică, mă bucur că nu l-ai făcut de vreo 24 de ani şi medic * laughs* ar fi fost culmea, la câţi ani sunt la medicină, şi ireal de-a dreptul. Cât despre mama lui, well, e tipică.

Capitolul doi
Well, scumpilici, ai început din prima cu o greşeală care m-a iritat, adică semnele de punctuaţie. Mi se pare destul de dezordonat aşezarea de genul :
Maria merge la mare . Pot să mă duc şi eu , te rog ? Haide ,o să fiu cuminte .
Se vede mult mai bine aÅŸa:
Maria merge la mare. Pot să mă duc şi eu, te rog? Haide, o să fiu cuminte.
Mie mi se pare mult mai estetic şi mai ordonat. Acum, depinde şi de gusturile tale DAR cu siguranţă nu le pui aşa: trei oameni se plimbau .I-am văzut ieri ,erau aproape de mine. Pricepi tu ce vreau să spun, se vede foarte naşpa şi e cam incorect aşezat aşa.
În rest, nu am văzut greşeli de exprimare, aici te-ai priceput. Mă irită lipsa lui „â” ,deci ar fi foarte bine dacă ai putea să faci ceva în legătură cu asta. E cam aiurea, restul e scris cu diacritice şi apoi câte un cuvânt din ăsta fără, poţi căuta pe net şi dai copy paste acolo unde e necesar. Ştiu că e mult de muncă, dar aşa s-ar vedea mai bine.
Îmi place şi personajul tău şi determinarea de care dă dovadă, admirabilă fata şi destul de puternică. Pentru a se putea controla în faţa celorlalţi, e destul de mult. Şi mă întreb, ei oare chiar îi place medicina? Mi-a plăcut atât începutul cât şi finalul capitolului, incitant. Şi ai descris totul foarte bine, sentimentele şi gândurile ei. Ah şi locul a fost bine descris, te descurci, aşa că nu te mai complica.

În rest, povestea este frumoasă până aici şi sunt cu adevărat curioasă la ce v-aţi gândit mai departe. Chiar curioasă, mai ales că genul este dramă. Oh şi când Lynn a povestit în capitolul ei partea cu baia, duşul * laughs * nici nu vreţi să ştiţi ce mi-am imaginat. Oricum, momentan e destul de plăcut, aveţi greşelile voastre, dar se vor corecta pe parcurs, presupun. Am o idee de ce se va întâmpla în continuare şi îmi place că a fost lovită de maşină, incitaaaaaant. Să vedem ce ne aduce capitolul 3, spor la scris şi felicitări pt. colaborare.

chuu~
#7
Salut.
Scuze că nu am lasat reply mai devreme, dar lipsa de inspiraţie şi lenea imensă ( mai ales lenea ) mi-au venit de hac din păcate.

Anyway... În primul şi în primul rând vreau să vă felicit pe amândouă pentru munca depusă şi mai ales pentru rezultat. Sinceră să fiu, îmi place mult felul vostru de a scrie şi după părerea mea această colaborare este mai mult decât interesantă.
Titlul îmi place, e destul de sugestiv având în vedere ideea care e destul de originală, nu am mai citit nimic asemănător şi chiar îmi place, medicina ( după părerea mea ) este o meserie admirabilă, care necesită extrem de multă muncă şi ambiţie, nu este tocmai uşoară, dar e mai mult decât minunat să salvezi viaţa unei persoane sau să ajuţi la însănătoşirea oamenilor. Deci, cu tendinţa de a mă repeta, afirm că ideea este chiar bună şi nefolosită, îmi place mult, chiar foarte.
Îmi mai plac şi personajele, caracterul lui David ( şi numele îmi place :)) ) este oarecum tipic unui medic, lucru ce dă mult mai multă credibilitate poveştii în sine, toată dedicaţia pentru munca sa şi felul în care îşi iubeşte meseria, punând-o pe primul loc te fascinează ( mie aşa mi s-a întâmplat ). De asemenea îmi mai place şi faptul că indiferent de starea în care se află ( în cazul de faţă, foarte obosit ) tot este ironic, aici se observă stilul tău, Lynn, deoarece din câte am observat mai foloseşti ironia în fic-uri ( scuze dacă greşesc ).
Giulia este o persoană foarte puternică, cu o determinare şi un scop puternic pentru care munceşte din greu şi îşi doreşte să îl obţină. După cum am mai spus, este foarte puternică şi îmi place foarte mult cum ai evidenţiat toate trăirile ei, dezamăgirea, ruşinea, teama. Deea, ţie îţi reproşez un singur lucru, şi anume faptul că te subestimezi mult prea mult ( râde ciob de oală spartă :-j ) şi chiar nu e cazul, crede-mă, chiar te pricepi şi nici nu îţi dai seama că eşti începătoare.
Povestea fetei are o notă de dramatism bine definită şi chiar sunt curioasă să văd cum veti dezvolta totul, mai ales că sfârşitul capitolului a fost plin de tensiune and so on.
După cum am mai spus, abia aştept sa văd ce veţi mai face, deci nu îmi mai rămâne decât să vă urez spor la scris şi multă imaginaţie.
AÅŸtept capitolul trei ^^
[Image: 2cr0ksm.png]

But I don't wanna go on living
Being so afraid of showing
Someone else my imperferctions
Even though my feet are trembling
And every word I say comes stumbling
I will bare it all , watch me unfold
#8
@Teh sărna mami că ai apărut pi acilea *hug*
@ Silvi enjoy.




Capitolul 3



Tremuram. Scrâşneam din dinţi în speranţa ca ce văd să nu fie adevărat. Oamenii se adunaseră împrejurul tinerei şi o analizau. Speriaţi, ţipau. Mi-am înfruntat teama şi am ieşit din maşină. Am alergat grăbit către fată. Nu avea leziuni grave, însă prezenta răni în zona capului, iar piciorul drept era fracturat. Cu mult calm am putut să o iau de acolo şi să o urc în maşină. Le-am spus celorlalţi că sunt medic pentru a nu mă bate şi mai mult la cap. Am urcat-o în automobil în spate şi am accelerat. Cum mi se putea întâmpla mie chestia asta. Mă simţeam ca ultimul om. Nu doar că am călcat-o cu maşina ca prostul, dar mă simţeam mizerabil. Era tânără parcă o mai văzusem prin biroul doctorului profesor ce fusese învăţătorul meu în facultate. Tot drumul aveam remuşcări şi nu doar pentru că mă putea acuza de chestia asta ci pentru că mă simţeam eu mizerabil în interior. Niciodată nu mi se întâmplase să calc pe cineva. Niciodată…Nu avea cum, refuzam să cred că aş fi făcut asta. Respira ! Asta era lucrul ce mă mai calma un pic. Tot drumul am simţit cum capul îmi exploda de parcă era o bombă nucleară, dar rezistam. Ajuns în faţa spitalului, am tras cu ochiul să văd cine era de gardă. Ce căcat de ghinion ! Era un medic veterinar. Nu se poate aşa ceva. Singurul chirurg era…eu…Povestea era de fapt alta. Şi mă temeam să ajung la asta. Urmasem un curs special pe care Profesorul mi l-a dat în anii de facultate extra pe lângă cei 6 ani de medicină. Aveam specialitate în chirurgie şi îmi luasem o diplomă. Puteam să merg în operaţii, dar şi să operez. De asta îmi era cel mai tare teamă. Nici un doctor chirurg nu era acolo în momentul ăla. Cât ghinion, cât ghinion. Am solictitat o targă pentru fată şi asistentele de gardă au schimbat-o cât de repede a fost posibil. Le-am spus să îi ia pulsul. Era bine că încă îi bătea inima. Încă mă luptam cu mine. Să intru sau să nu intru. Nu vroiam nici să fac acest lucru…dacă picam, dacă nu eram în stare de acel lucru…dacă. Mira mă tot chema în salon, dar refuzam. Numai la gândul că apuc bisturiul acela mă înfricoşam. Parcă dacă îl luam in mână simţeam că voi leşina. Nu numai eu aveam nevoie de tratament. La o a treia atenţionare din partea Mirei am ieşit din baie şi am intrat în salon. Cu cât mergeam pe coridorul acela alb cu miros de spirt cu atât regretam că ieşisem din casă. Mai bine stăteam acolo şi numai plimbare cu maşina îmi trebuise mie. Trebuia să o las acasă…de ce dracu’ m-am întors după ea nu ştiu. Am intrat brusc în salon. Totul era alb şi mirosul de spirt fu îndepărtat după ce îmi acoperisem faţa cu materialul alb. O priveam…era frumoasă. Ochii închişi inconştienţi mă făcea mai nebun decât eram atunci când intrasem în salon. Asistentele se pregătiseră, iar întrebările nu conteneau să curgă peste mine ca razele de soare dimineaţa pe pământ.
Am luat de pe tăviţă bisturiul. Sclipea în lumina artificială a neonului de deasupra capului meu. Mda…creierul meu era concentrat la multe alte chestii, iar apoi venise Mira să-mi spună că mă sună cineva. Cine dracului…Îmi veneau şi nervii. Am luat instrumentul şi am început să tai pe rană. Sângele acela aproape că mă făcea să leşin. Nu mai avusesem niciodată o asemenea stare aiurea. Parcă mai aveam puţin şi plângeam. Sau parcă eram în primul an de facultate când m-au dus să văd nişte cadavre si să facem experimente pe ele.
Foarfeca era un instrument foarte important. Cu ea tăiam aţele cusăturii. Piciorul nu era infectat aşa că nu putea ajunge la septicemie. Mult sânge nu pierduse, dar avea leziuni. Capul îi era spart şi piciorul rănit. Rana de la cap fusese pansată şi curăţată, iar cea de la picior la fel. Rămăsesem singurul în slaon pentru verificare ulterioară. Nu vroiam să mă trezesc cu cine ştie ce hemoragie internă şi apoi să trebuie să o bag înapoi la operaţie. Avea câteva vânătăi, dar era totul bine. Le-am spus asistentelor să o ia într-un salon de recuperare. Am ieşit…salvat. Am răsuflat uşurat şi am închis ochii. Peripeţia asta o aveam de povestit lui Emilian cu siguranţă. Maine evident. Nu aveam cum să-l trezesc pe bietul om la ora aia doar ca să-i zic de tâmpenia pe care am produs-o. Mă simţeam încă lamentabil după ce i-am făcut fetei, dar chiar îmi părea rău de tot. Eu era să o omor, eu am salvat-o. Mă gândeam..dacă nu eram şi chirurg ? Dacă nimeni nu venea în seara aia să o salveze ? Ce i s-ar fi întâmplat ? Mă întreb ce…şi câteodată când mă întreb vreau să îmi şterg gândul. Nu aş fi fost în stare să o omor, dar nu numai cei din jur m-ar fi acuzat ci eu şi conştiinţa mea m-ar fi mustrat pentru fapta comisă. Aveam de învăţat o lecţie din asta. Când am intrat prima dat în salonul acela am simţit cum un val de teamă mă cuprindea şi vroiam să mă întorc. Să fug de mine probabil. Îmi era teamă. Teama de a face vreo prostie pe care aveam să o regret mai târziu. Frica teribilă de a fi supus acuzaţiilor dacă aş fi făcut ceva greşit şi emoţia ce mă bloca de a mă mustra conştiinţa. Sincer după ce am ieşit din cabinet am răsuflat uşurat. Nu a fost mare lucru decât o mică rană de curăţat şi alte câteva verificări. Acolo pe scaun chiar şi după toate alea mă mustram singur. Noroc că asistenta mă liniştea cu o cafea. Am luat telefonul şi i-am urât somn uşor când avea să ajungă acasă. Eu unul nu aveam să dorm. Cum să închid un ochi după tot ce am făcut ? Mi-am luat cafeaua şi am plecat în salon. Iar aveam să simt mirosul acela de spirt ce îmi inunda nările. M-am aşezat chiar pe un scăunel de lângă patul de spital. Dormea…Nu ştiam nici măcar cine e, dar chiar îmi plăcea prezenţa ei liniştită. Mira avusese grijă să îi dea un sedativ puternic ca să se odihnească. În timp ce o priveam mă uitam prin actele ei şi am descoperit că o cheamă … Larion. Fir’ar ! Aşa îl chema pe Emilian. O priveam uitându-mă la ea ca la un prost. Realizasem cea mai mare gafă din lume. Nici nu ştiam cum aveam să-i explic lui Emilian ce tocmai făcusem. Oare fapta mea avea să fie vreodată iertată ? Tocmai o călcasem pe Giulia Larion, sora celui mai bun prieten al meu încă din liceu. Deşi nu mă aşteptam la o presupusă vizită, pe uşă apăru Emilian îngrijorat şi totodată ne-a surprins în liniştea ce ne înconjura.
-
#9
OMG ! E asa de...Okey, prima data ar trebui sa-mi cer scuze pt. ca n'am comentat la capitolul lui Deea [-x Cum am putut face o asemea tampenie ? Sper ca ma iertati , okeyy [-o<
Buun , vom incepe cu al doilea capitol . [Sunt o proasta ca n'am comentat ]
Deea, draguta mea, am ramas uimita cand am vazut cat de uluitor poti scrie . Cred ca ce m-a mirat cel mai tare a fost faptul ca sti sa imbini descrierea sentimentelor cu personajul . O faci sa fie reala, fascinanta, chiar ! Te felicit pt. asta . Azi am apucat sa-ti citesc one-shouturile [am scris bine, da ? ] si ele au fost la fel de superbe . Ce faci tu si cu Lynn e magie, crede-ma .
Imi place personajul Giuliei, l-ai format chiar foarte bine . Imi pare rau pt. ea , sunt sigura ca profu' ala era un IDIOT ! Da, da...Am dreptate:)) Dupa felul in care ai descris-o iti dai seama ca e un om destept :] Deci, Deea , capitolul tau a fost nemaipomenit !
Lynnusor...Cum am spus mai sus, si tu ma uimesti ! E chiar remarcabul cum prinde personajul viata . David, cred eu, e simplu si bun . E de remarcat faptul ca inca are remuscari de constiinta pe baza accdidentului . Nu e ca alti oameni ....>.< Si, chiar daca i-a fost frica tot a intrat in asala de operati si a salvat-o pe Giulia . Bravo lui, si tie , desigur !:]] Actiunea nu mi s-a parut grabita, e chiar bun modul in care scrieti . Totusi, am ramas curioasa . Ce o sa se-ntample ? Ce o sa zica fratele Giuliei ? Deea, vino mai repede cu capitolul 4 .

Inca o data va felicit pt . ceea ce faceti !

Ja ne :*
I looove chocolate and I love you ! XoXo ^.^
#10
Maine - Mâine
prima dat - prima dată
şi emoţia ce mă bloca de a mă mustra conştiinţa. -- nu am înţeles nimic * laughs * ori nu te -ai exprimat corect ori nu reuşesc eu să înţeleg ce ai zis prin chestia asta... Cum emoţia ce îl bloca de a se mustra conştiinţa? Weird .o.o
i-am urât somn - i-am urat

O observaţie... Huh, a trecut cam repede prin operaţie, cam prea repede. Partea aia mi s-a părut super super grăbită, şi totuşi având în vedere că era legată de starea de spirit a lui David, merge, el era oricum prea neliniştit şi grăbit confuz nedumerit, etc, aşa că se iartă ,într-un fel sau altul. Şi apoi, eu nu am cunoştinţe în medicină, chirurgie, operaţii şi aşa mai departe. Deşi, chiar mi s-a părut grăbită acea etapă.

Apoi, vorbind despre acţiunea în sine, a fost un capitol super. Mă aşteptam ca cel ce o călcase pe Giulia să fie David, my theory was correct, era de aşteptat să se întâmple aşa. Nu vedeam cum altfel * laughs * deci, asta cam bănuiam şi e destul de plăcut. A fost bine că nu a mai găsit pe nimeni acolo în afară de el ca şi chirurg, povestea a decurs perfect pe acest plan.
O nedumerire, totuşi, dacă era cel mai bun prieten al lui Emilian încă din liceu cum era posibil să nu o cunoască pe Giulia? Cum?! Adică, asta mi se pare cam... strange, somehow. Presupun că există o explicaţie şi pt asta, altfel parcă devine un fapt irealo-imposibil , uau am inventat o abreviere. În orice caz, asta mi s-a părut forţată.
Nu ai descris chiar atât de bine pe cât s-ar fi putut uimirea pe care o avusese el atunci când a descoperit cine era tipa respectivă, dar trecem şi asta cu vedere.

Hmmm, în rest, îmi place mult personalitatea lui David * laughs * e atât de tare <3 şi sweet, somehow. De abia aştept să fie o descriere a lui mai amănunţită, să zicem, hei, poate din partea Giuliei, who knows, mă întreb cum arată * drolls ( yeah I'm such a perv ) * . Anyhow, ai descris foarte bine neliniştea lui şi nedumerirea şi partea cu " dacă" a fost foarte bine pusă la punct, ai avut acolo o descriere a stării lui foarte bună, perfectă chiar, aia mi-a plăcut cel mai mult la capitol. parcă era pur şi simplu pe o altă lume. Cum ziceam, la asta te-ai super descurcat.

Aştept să văd ce face Deea în următorul capitol. De abia-l aştept, uau, chair a început să îmi placă povestea voastră. No idea why dar e captivantă, într-un fel sau altul, de consum, are acel ceva. Like it.
Baftă la scris >:d<




Users browsing this thread: 1 Guest(s)