Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Reset ~explicit content/18+~

#12
Tnx for comm and readin' ah si nu nu s-a culcat he's still ma virgin. Preaviz cardiacilor la acest capitol! Limbaj indecent :))

Capitolul 6
  • ÃŽmi plăcea gravitatea cu care sunetele se desfăşurau, felul în care gemetele se stingeau în timpanul meu, adoram acea durere înfrânată sau mai bine spus acea pasiune dureroasă pe care victimele o simÅ£eau pentru mine. ReuÅŸeam să le hipnotizez privindu-le, atât de reci ÅŸi negri erau ochii mei, iar dacă aÅŸ fi putut îngheÅ£a tot ceea ce priveam, probabil acum trăiam într-un cristal la marginea lumii. Am închis ochii, doar atât cât să îmi adun gândurile, întunericul mi se părea mai potrivit pentru a îmi imagina filmul ce urma să se desfăşoare, până la urmă cine mă cunoÅŸtea? Plecam ÅŸi veneam că fumul, de fiecare dată cu personalitatea costumata în alt material. Azi sunt într-o stare bună, crima săvârÅŸită reusisese oarecum să mă satisfacă, dar setea mea de sadism se amplifică. Nu îmi fu necesară mai mult de o privire, îl consumasem ca pe o Å£igară, îi absorbisem expresia de teamă, tremurul, frica, entuziasmul împrăştiat ÅŸi naivitatea puerilă, le insumasem într-o expresie de uÅŸoară eliberare ce apăruse pe faÅ£a mea. ÃŽmi sună în cap glasul cinic al existenÅ£ei lor în trupul băiatului ÅŸi acum în mine, ÅŸi aveam impresia că aud paÅŸi, am zâmbit. Mă hranean cu starea celui de lângă mine, îi consumam gândurile ca un beÅ£iv incurabil. SimÅ£eam un amuzament isteric iscat de nicăieri, ÅŸi dacă ar fi fost posibil aÅŸ fi izbucnit în râs, un râs haotic, fără niciun pic de conÅ£inut.
    Nu am zis nimic, era prea interesantă expresia lui.
    Am închis ochii şi când i-am deschis la loc, nu ştiu dacă trecuse un minut sau şaizeci. Camera era neschimbată, ceea ce tot timpul se schimba erau expresiile băiatului. Oare putea fi cineva mai interesant? Era încordat, aşa slab şi timid cum era părea apetisant, puteam spune chiar că arată drăguţ, ceea ce nu afirmam despre toate curvele, o fi nou în meserie? Oricum client mai rău ca mine nu putea găsi, deci dacă ar fi început cu mine ar fi ştiut la ce să se aştepte de la restul. Mi-am aruncat privirea peste a celui din faţa mea şi am realizat că sunt analizat prin ochii lui. Ah, adorabil, inocent, l-am urmat înspre locul în care mi-a indicat. Nu aveam nimic de comentat, mă întrebam dacă o va face sau era vreun laş. Oricum pentru mine nu exista dacă, ci doar trebuie şi cred că roşcatul a citit asta în ochii mei pentru că s-a aşezat pe canapea, lângă trupul meu. Aşa am avut timp să îl observ puţin. Eram foarte atent la persoanele din jurul meu, aş putea spune chiar perfecţionist, aşa că i-am privit până şi poziţia corpului, şi poziţia membrelor. Cum mă aşteptam, avea mâinile împreunate în poală, era introvertit, ştiam asta, se citea pe chipul lui. Mi-am întors capul înspre el şi i-am observat expresia de ezitare. Se uita la buzele mele, era pierdut prin ele, şi asta mă făcu să zâmbesc puţin, atât cât să îmi dau seama doar eu că acela este un zâmbet. Fu doar o atingere, dar băiatul păru că mai are puţin şi îşi da duhul acolo lângă mine, era extrem de amuzant, dar nu aveam de gând să consum totul acum. Am aşteptat până s-a îndepărtat de mine şi l-am privit în ochi. Nu neapărat ca mă uităm la el, ci îl aduceam pe el către mine. Nu mă interesa starea în care era, eu aveam nevoie de distracţie fie că era luat cu targa de aici. I-am simţit mână apropiindu-se de chipul meu şi pentru câteva secunde m-am întrebat dacă mă va plesni sau dacă mă va trage mai înspre el, nu făcu însă niciuna dintre cele două. Şi-a pus mână pe piciorul meu şi m-a sărutat iar, dacă ăla se putea numi sărut.Cât de inocentă era lumea pentru el, voi avea eu grijă să îi rup aripile, să îl fac curvă mea, sclavul meu, asta va fi şi probabil şi-a dat seama că nu mai are scăpare.
    Mi-am pus mâna cîn părul lui, ridicându-mă într-un genunchi pe canapea şi proptindu-mă cu palma de spătarul ei. M-am apropiat elegant de el şi mi-am coborât mână la nivelul bărbiei, ridicând-o atât cât să îi văd faţa şi gâtul.Am apucat pansamentul cu degetele şi l-am smuls, făcând pielea să capete o tentă roşiatică. Am coborât încet, continuând să îi ţin bărbia în degetele mele. Firele îmi atingeau grațios mână, curgând peste încheietura mea ceea ce m-a făcut să apuc cu putere de ele, trăgându-i capul pe spate brutal. După ce m-am îndepărtat de buzele lui, i-am atins cu naşul obrazul, coborând şi trasând o linie dreaptă până la rană, la care m-am oprit şi am privit-o atent. Nu era foarte mare, dar era adâncă. Am apăsat cu gura puţin, retrăgându-mă şi lingandu-mi colţul stâng al buzelor cu limbă, apoi am atins din nou locul, apucând cu buzele pielea iritată şi strângând până ce am simțit gustul dulce al sângelui. Sugeam şi presam totodată, coborând cu mână spre pantalonii băiatului. Am împins puţin tavă de pe picioarele lui şi am deschis nasturele, băgând mână şi masându-i organul prin boxeri.
    Mă întrebăm care e expresia celui de lângă mine, dacă era în extaz sau în durere. Am dat drumul puţin la păr, doar atât cât să apăs cu buzele mai mult şi să încercuiesc locul cu limba. Mâna mea începu să se miște puţin mai alert, presând organul şi retrăgându-se. Dacă ar putea exista o manieră de sex în momentul ăsta, aceasta ar fi fost cea mai plăcută. Cu siguranţă băiatul avea senzații de cald şi rece, probabil sufla greu, şi la acest gând am deschis buzele lăsând-o pe cea inferioară să treacă blând peste rană.
    M-am depărtat puţin de gâtul sau, urcând înspre lobul urechii şi suflând slab. Oare era îngrozit? Satisfacția de pe faţă lui spunea multe, mult prea multe pentru a fi vorba de groază, de abia acum realizam că nici nu îi ştiam numele, ce mai conta, în momentele astea aş fi vrut să îl lipesc de masă şi să îl dezbrac fără să îmi pese de alții. Totuși, exista o mică mare piedică, f**k it, deja făcusem prea mult scandal, iar reputația familiei mele putea fi pătată. I-am văzut buzele cum se despart şi dinții părură a provoca un sunet slab, ah, you beautiful lust. M-a amuzat răspunsul său la sărut, şi geamătul înfundat ce ieși o dată cu respirația. Nu l-aş fi auzit, dar felul în care abdomenul sau se mări şi se micşoră brusc, ca şi cum ar fi aruncat tot extazul din el, mă făcu să realizez.
    Băiatul nu putea nega, gusta din pasiune la fel ca şi mine, îi plăcea oricât de reținut părea. Doamne, mintea celuilalt mi se părea o pată neagră, era ascunsă, şi oricât de simplă părea de înțeles era mai mult decât imposibilă. Expresia să însă, cu o strălucire lubrică, mă îndemna la mai mult, la atingeri mai violente, la apăsări neașteptate şi la mușcături puternice. Simțeam o dorinţă de monopolizare asupra băiatului.
    -Îți dau cinci mii de yeni, nu pentru a te culca cu mine, ci pentru că te vei culca cu mine şi nu îmi plac partenerii care nu știu să profite, înseamnă că așteaptă ceva în schimb.
    Am apucat iar organul, trasând o dungă cu arătătorul de-a lungul lui și presând scrotul doar puțin, cât să provoace o stare de agitație în trupul celuilalt. Cu cealaltă mână am continuat să îl mângâi pe cap, chiar dacă renunțasem la agresivitate pentru ceva timp, lăsându-l doar cu plăcerea pe care mână mea o provoca, urcând pe organ și coborând lent, apoi rapid, și menținând ritmul, apăsând cu buricul degetului pe vârful intimității băiatului și presând în cercuri strâmte.
    M-am apropiat de urechea sa, zâmbind.
    -Deschide-mi nasturele și suge-o.



Răspunsuri în acest subiect
Reset ~explicit content/18+~ - de Vignette - 13-08-2010, 05:25 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Kido - 13-08-2010, 07:00 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Yaku-chin - 13-08-2010, 10:39 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Vignette - 14-08-2010, 03:12 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Yaku-chin - 14-08-2010, 03:23 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Yaku-chin - 15-08-2010, 10:10 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Vignette - 16-08-2010, 02:49 AM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Luzer - 16-08-2010, 02:36 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de akadella - 29-08-2010, 10:51 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Mitsukai Yoru - 30-08-2010, 01:54 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Yaku-chin - 30-08-2010, 10:49 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Vignette - 03-09-2010, 01:52 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Yaku-chin - 04-09-2010, 01:50 PM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Drama Queen - 13-10-2010, 02:53 AM
RE: Reset ~explicit content/18+~ - de Addeh - 04-01-2011, 11:56 AM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Jocul de-a dragostea [+18] [explicit content] DeeXD 13 8.667 10-05-2009, 08:15 AM
Ultimul răspuns: Yumina


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)