19-03-2010, 10:10 PM
Cu sau fără prieteni...hmmm...bună întrebare?
Chestia este că eu nu prea ştiu în ce situaţie mă aflu. Mă voi referi la situaţia de la şcoală, fără să includ mess, forum and stuff...Şi deh...vorbind de prieteni.
Păăăi nu se poate spune că sunt foarte sociabilă. La urma urmei nimeni nu mă cunoaşte în profunzimea persoanei mele...Nimeni nu ştie cum găndesc cu adevărat...Nimeni nu ştie ce simt cu adevărat... Totuşi am în jurul meu persoane cu care mă înţeleg destul de bine. Şi da, am şi prieteni apropiaţi care mă sprijină într-o oarecare măsură.
Nu se poate spune că sunt solitară dar nici plină de prieteni. Am fost trădată de muuuulte ori, enorm de multe prietenii false au trecut pe lângă mine, unele cu impact mai mare, altele mai neimportante. Cei drept şi eu sunt mai ciudată, fiindcă am momente în care pun capul pe bancă şi aştept să vină un anume coleg de al meu care mă întreabă dacă sunt bine şi mă trage de manecă afară şi începe să îmi povestească de Elvis Presley.
Dar ca să nu mai lungesc atâta povestea asta care deja a început să vă plictiseasca, fiindcă bat apropul aiurea o sa concluzionez. Am caţiva prieteni apropiaţi, care mă înţeleg, atât cât le permit să o facă...Restul sunt pur şi simplu persoane cu care vorbesc aiurea, subiecte neinteresante care mă plictisesc şi pe care le salut şi mă salută dacă ne întâlnim pe stradă...Fiindcă eu foarte greu numesc o persoană prieten până în măduva oaselor.
Şi să răspund şi la întrebarea ta principală, Storymaker, viaţa fără prieteni e dificilă...viaţa cu prieteni falşi e o piesă de teatru...părerea mea finală [de vreo 2 paragrafe mă tot laud că închei] , e frumos să ai prieteni adevaraţi cu care să îţi împărtăşeşti sentimentele într-o oarecare măsură...so life is sweeter with friends.
Chestia este că eu nu prea ştiu în ce situaţie mă aflu. Mă voi referi la situaţia de la şcoală, fără să includ mess, forum and stuff...Şi deh...vorbind de prieteni.
Păăăi nu se poate spune că sunt foarte sociabilă. La urma urmei nimeni nu mă cunoaşte în profunzimea persoanei mele...Nimeni nu ştie cum găndesc cu adevărat...Nimeni nu ştie ce simt cu adevărat... Totuşi am în jurul meu persoane cu care mă înţeleg destul de bine. Şi da, am şi prieteni apropiaţi care mă sprijină într-o oarecare măsură.
Nu se poate spune că sunt solitară dar nici plină de prieteni. Am fost trădată de muuuulte ori, enorm de multe prietenii false au trecut pe lângă mine, unele cu impact mai mare, altele mai neimportante. Cei drept şi eu sunt mai ciudată, fiindcă am momente în care pun capul pe bancă şi aştept să vină un anume coleg de al meu care mă întreabă dacă sunt bine şi mă trage de manecă afară şi începe să îmi povestească de Elvis Presley.
Dar ca să nu mai lungesc atâta povestea asta care deja a început să vă plictiseasca, fiindcă bat apropul aiurea o sa concluzionez. Am caţiva prieteni apropiaţi, care mă înţeleg, atât cât le permit să o facă...Restul sunt pur şi simplu persoane cu care vorbesc aiurea, subiecte neinteresante care mă plictisesc şi pe care le salut şi mă salută dacă ne întâlnim pe stradă...Fiindcă eu foarte greu numesc o persoană prieten până în măduva oaselor.
Şi să răspund şi la întrebarea ta principală, Storymaker, viaţa fără prieteni e dificilă...viaţa cu prieteni falşi e o piesă de teatru...părerea mea finală [de vreo 2 paragrafe mă tot laud că închei] , e frumos să ai prieteni adevaraţi cu care să îţi împărtăşeşti sentimentele într-o oarecare măsură...so life is sweeter with friends.