Post nou pentru ultima carte 
WARNING spoilers.
Pe mine sincer m-a dezamagit. Nu mi-a placut absolut deloc si mi-a mai venit si cu golaneala cu acea anexa [pe care vrei-nu vrei tre' s-o cumperi ca nu stii ce mama naibii s-a mai intamplat cand era la Arkwright].
Povestea ... trasa de par. Te astepti sa vina cu ceva nou la fiecare carte, un ceva-ceva, dar, cand colo, iar ne-o baga pe gat pe Osoasa Lizzie. Schimbarea ambientului e deja previzibil [I mean, cand a mai fost ceva in Comitat ? si sa nu v-aud ca le batea razboiul la usa, e cartea lui, ce naiba, putea sa-l opreasca], arderea bibliotecii abia daca a afectat cu-adevarat povestea, ce s-a intamplat cu mama lui Tom, iar, abia daca a afectat cate ceva ... In schimb ne tot tine in suspans cu Diavolul. Eu sincer chiar vroiam sa vad daca-l mai fugareste cu ceva iar cosmarul acela pe care-l are Vraciul la inceput chiar ma facea sa vreau sa citesc mai repede.
Insula ... singurul lucru care mi-a placut au fost yeomenii. A surprins exact mentalitatea soldatilor, dar asta in primele capitole. Deja cand trebuiau sa lupte cu vrajitoarea, a schimbat sablonul, si se vedea asta mult prea bine.
Creatura intunecata de data asta te lasa rece. "Avertisment: a nu se citi dupa miezul noptii!"e pus pe degeaba. Adica, sa fim seriosi, n-o sa mai putem dormi noaptea c-o sa vedem un barbat paros. Ceea ce face barbatul paros e si mai si: ne-nspaimanta cum face dintr-un om in plina forta o leguma. Nu, adica pe bune, viata e mult mai infricosatoare si nu ne avertizeaza sa n-o traim dupa miezul noptii.
Situatia personajelor adaugate pe parcurs - gen Adriana, Daniel Stanton si Simon Sulby - e deja previzibila [s-a tot folosit de ideea asta de cateva carti incoace]. Yeomanul e totusi pastrat ca soldat, dar ceilalti doi sunt folositi ca personajele acelea care nu stiu pe ce lume sunt si cad de fiecare data cu un pocnet de degete.
S-a tot agatat de mama lui de urcior toata cartea, singurul suspans fiind tinut de ideea ca l-ar putea face Lizzie pe Tom sa-l dea de podea. Pendularea intre celule-castelul Greeba devine la un moment dat enervanta, faza cu cainii la fel [imaginea cainilor sfasiati am vazut-o si pe strada. Pot sa-i omor si eu pe cei care fac asta cu o vrajitoare ? Pot, pot ?].
Asta e pana acum cea mai slaba carte din serie. Sper ca urmatoarea sa nu mai fie asa. Chiar m-am chinuit sa ma fac sa o termin.
Nu stiu daca e pentru ca pur si simplu am crescut de cand am citit prima carte, dar asa o deziluzie n-am mai simtit de cand am vazut primele episoade din Stargate Universe.
WARNING spoilers.Pe mine sincer m-a dezamagit. Nu mi-a placut absolut deloc si mi-a mai venit si cu golaneala cu acea anexa [pe care vrei-nu vrei tre' s-o cumperi ca nu stii ce mama naibii s-a mai intamplat cand era la Arkwright].
Povestea ... trasa de par. Te astepti sa vina cu ceva nou la fiecare carte, un ceva-ceva, dar, cand colo, iar ne-o baga pe gat pe Osoasa Lizzie. Schimbarea ambientului e deja previzibil [I mean, cand a mai fost ceva in Comitat ? si sa nu v-aud ca le batea razboiul la usa, e cartea lui, ce naiba, putea sa-l opreasca], arderea bibliotecii abia daca a afectat cu-adevarat povestea, ce s-a intamplat cu mama lui Tom, iar, abia daca a afectat cate ceva ... In schimb ne tot tine in suspans cu Diavolul. Eu sincer chiar vroiam sa vad daca-l mai fugareste cu ceva iar cosmarul acela pe care-l are Vraciul la inceput chiar ma facea sa vreau sa citesc mai repede.
Insula ... singurul lucru care mi-a placut au fost yeomenii. A surprins exact mentalitatea soldatilor, dar asta in primele capitole. Deja cand trebuiau sa lupte cu vrajitoarea, a schimbat sablonul, si se vedea asta mult prea bine.
Creatura intunecata de data asta te lasa rece. "Avertisment: a nu se citi dupa miezul noptii!"e pus pe degeaba. Adica, sa fim seriosi, n-o sa mai putem dormi noaptea c-o sa vedem un barbat paros. Ceea ce face barbatul paros e si mai si: ne-nspaimanta cum face dintr-un om in plina forta o leguma. Nu, adica pe bune, viata e mult mai infricosatoare si nu ne avertizeaza sa n-o traim dupa miezul noptii.
Situatia personajelor adaugate pe parcurs - gen Adriana, Daniel Stanton si Simon Sulby - e deja previzibila [s-a tot folosit de ideea asta de cateva carti incoace]. Yeomanul e totusi pastrat ca soldat, dar ceilalti doi sunt folositi ca personajele acelea care nu stiu pe ce lume sunt si cad de fiecare data cu un pocnet de degete.
S-a tot agatat de mama lui de urcior toata cartea, singurul suspans fiind tinut de ideea ca l-ar putea face Lizzie pe Tom sa-l dea de podea. Pendularea intre celule-castelul Greeba devine la un moment dat enervanta, faza cu cainii la fel [imaginea cainilor sfasiati am vazut-o si pe strada. Pot sa-i omor si eu pe cei care fac asta cu o vrajitoare ? Pot, pot ?].
Asta e pana acum cea mai slaba carte din serie. Sper ca urmatoarea sa nu mai fie asa. Chiar m-am chinuit sa ma fac sa o termin.
Nu stiu daca e pentru ca pur si simplu am crescut de cand am citit prima carte, dar asa o deziluzie n-am mai simtit de cand am vazut primele episoade din Stargate Universe.